Frigiditatea si impotenta induse de expunerea la pornografie.

Posted on by

Expunerea indelungata la un stimul duce la modificarea sensibilitatii fata de acesta.

Vizionarea materialelor pornografice conduce in timp la scaderea capacitatii acestora de a mai excita sexual. Sensibilitatea individuala fata de acest tip de stimul scade, prin repetarea sa indelungata stimulul capatind o valoare redundanta, de zgomot. In aceasta situatie organismul se adapteaza crescind pragul minim al sensibilitatii la stimulii sexuali, altfel zis – individul devine mai putin sensibil la stimulii sexuali cu care este obisnuit, cei care ii provoca in mod normal excitarea sexuala, acest tip de contaminare afectind-i neplacut dinamica sexuala, viata de cuplu si igiena mintala – prin aparitia impotentei si frigiditatii precum si prin distorsionari ale imaginii partenerului, ce conduc la nevroza de cuplu, alienare si disolutie.

De ce induce pornografia impotenta si frigiditate?

Mecanismele psihologice prezente in disfunctiile erectile si ale frigiditatii induse de pornografie sunt acelea ale conditionarii psihologice fata de stimulii pornografici, scaderea sensibilitatii fata de stimulii sexuali oferiti de partener si masturbarea compulsiva intretinuta de stimulii pornografici, care intetine defocalizarea de pe partener.

In cazul dependentului de pornografie, datorita desensibilizarii, pentru producerea excitarii sexuale cu un partener, imaginea despre acesta este resemnificata. Partenerul sexual este re-erotizat prin situarea lui imaginara in situatii cu un potential de excitabilitate optim – care sa depaseasca noul prag minim,  de obicei scene erotice vizionate in materialele porno.

Reprezentarile pornofilului imprumuta aceste continuturi pornografice si le proiecteaza spre partner, lucru care nu face decit sa tensioneze artificial relatia, acest fapt punind in evidenta contrastul mare dintre celalalt-supra-erotizat si celalalt-asa cum il stiu. Si aceasta este posibil pentru ca doi stimuli cu caracteristici opuse care actioneaza impreuna, in acelasi timp sau succesiv asupra analizatorilor se scot reciproc in evidenta, unul prin continutul sau fantasmatic supraerotic (o imagine de compensare a partenerului, care adesea nu tine seama de disponibilitatile comportamentale reale ale acestuia in plan erotic) si altul prin constientizarea realitatii, rezultatul fiind inadecvarea realitatii la asteptari.

Expunerea cu intentie la acest tip de contaminare psihologica conduce la situatii complexuale cu consecinte dezechilibrante pentru sanatate; acestea modifica modul in care se percep partenerii si conduc adesea la impresia incompatibilitatii sexuale a acestora, sau a nepotrivirii in pat, fapt care genereaza disolutia cuplurilor precum si tulburari de dinamica sexuala de tipul impotentei si frigiditatii, tulburari care continua in cazul dependentilor si in afara relatiei.

Cum este intretinuta dependenta de pornografie?

Pornofilii isi mentin singuri dependenta, prin expunerea compulsiva la acesti stimuli, hraninsu-si astfel singuri slabiciunea.

Industria pornografica deasemenea, mentine dependenta de pornografie a pornofililor prin varierea si resemnificarea stimulilor sexuali, prin punerea lor intr-o lumina a permisivitatii si “dezinhibarii cu rol terapeutic”. Calitatea crescuta a imaginii, modelele atent selectionate, fanteziile variate in care este situat actul sexual – toate acestea genereaza o detensionare controlata si profitabila a unor pre-tensionari erotice pe care socitatea le provoaca artificial prin mode, rasturnarea valorilor, promovarea promiscuitatii si a libertinajului sub pretextul condamnarii lor, un mod de reprimare ipocrita a sexualitatii, care nu mai este marca civilizatiei, ci devine de fapt semnalul unei deteriorari etice si morale generalizate a mentalitatilor sociale.

Daca un stimul este reinvestit cu importanta (este considerat valoros de individ prin efectele sale asupra libidoului sau este variat suficient de mult pentru a-i mentine statutul de noutate, ori este pus intr-o semnificatie noua) sensibilitatea fata de acesta creste iar – si remarcam aici cum se sustin dinamic legea adaptarii senzoriale si cea a semnificatiei senzoriale in mentinerea acestui cerc vicios al dependentei de pornografie, dar si in recaderile spre acest tip de dependenta.

Ce risca amatorii de porno?

Persoanele care se expun pornografiei se desensibilizeaza fata de stimulii sexuali obisnuiti; mai detaliat,  acestora le scade dorinta de a avea un raport sexual – in situatiile si  fata de stimulii si persoanele care declansau inainte exitarea sexuala (desensibilizarea fata de stimulii mai putini intensi decit cei pornografici). Astfel, insensibili la excitantii oferiti de un partener real, pornofilii dezvolta apatie, dezinteres fata de partener si devalorizarea sentimentului erotic, depresie, scaderea libidoului, impotenta si frigiditate, tulburari de tip obsesiv-compulsiv, tulburari anxioase, diminuarea satisfactiei sexuale, fapt ce anunta instalarea dependentei de pornografie.

Consumatorii de pornografie ce ajung la cabinet se pling de tulburari erectile sau frigiditate, dar si de pasiunile obsesive pe care le au fata de materialele pornografice.

Desi doresc sa intretina raporturi sexuale cu partenerul, ei nu se mai simt atrasi sexual de aceasta, si dau vina pe stress, pe lipsa unor hormoni sau cel mai adesea tocmai pe partener-invocind “nepotrivirea” in pat, ba chiar lipsa de chef a acestuia! Sunt invocate des necomplianta fata de noile fantezii generate de idealizarea erotomana a partenerului, comportamente sexuale deviante generate de pervertirea modelului sexual ideal,  aduse in pat si proiectate asupra partenerului, comportamente pe care acesta, luat pe nepregatite, le respinge.

Ce presupune recuperarea?

Un program de recuperare cu ajutorul unui psiholog presupune eliminarea completa a acestor stimuli si tratarea adictiei cu ajutorul psihoterapiei de scurta durata.

Programul de interventie terapeutica dureaza in acest cabinet intre 1 luna si 4 luni cu frecventa constanta de 2 intilniri saptaminale, resutele sunt sporadice dar obisnuite, iar recapatarea libidoului si recuperarea din impotenta / frigiditate sunt complete.

“Intoarcerea in rascruce”, o premiza terapeutica

Posted on by

Cind cineva imi vorbeste despre drumuri fara intoarcere constat ca am in fata adesea o persoana cu o fixatie pe scop, sau una care traieste o abandonare a acestuia, ori un om indoliat care se raporteaza fatalist la o pierdere irecuperabila –cum ar fi moartea cuiva, o boala cronica, un divort, etc.

Batrinii spun ca daca cineva rataceste drumul, atunci, pentru a-l regasi, se poate intoarce la prima rascruce, in locul unde s-a ratacit, si acolo poate sa aleaga o alta poteca sau o cale mai potrivita siesi, drumul cel bun al destinatiei sale. Intoarcerea in rascruce este de fapt revenirea la o conditie personala mai sigura, mai orientata in raport cu un scop existential.

Ca sa constatam ratacirea e necesar sa fim in permanent contact cu scopul dar si cu pozitia noastra cit mai actualizata fata de el. Uneori tocmai aceasta grija a tintei ne poate fixa excesiv atentia, potentind ratacirea drumului si idealizarea destinatiei. Din dorinta mare de a-l atinge, prin suprainvestirea scopului nostru, realizam o excesiva raportare la noi insine, la dorinte si resurse, ceea ce poate excede dezadaptant contactul cu exteriorul precum si relatiile cu lumea – obiectivate prin ce se intimpla in afara noastra, cu drumul in sine – primul care ar putea sa ne spuna spre ce ne indreptam de fapt. Aceasta abatere hipnotica a atentiei de la drum spre noi insine nu ne mai permite sa facem la timp corectii eficiente ale directiei in care mergem, fixarea pe scop ascunzindu-ne drumul spre el.

In situatia diametral opusa, atunci cind ne lasam distrasi de drumul in sine, putem adesea sa ne uitam scopul sau sa il abandonam, slabind relatia sa cu noi insine. Ni se poate intimpla sa fim furati de peisaj, sa ignoram destinatia cu care am pornit initial in minte, si atunci, oricare ar fi el, drumul devine unul bun, pentru ca orice drum ne conduce undeva daca avem suficienta rabdare sa ii atingem capatul. Ratacirea scopului personal devine ratiunea de a fi a ratacirii in sine, care ajunge noul scop. Drumul initial nu mai are intoarcere, pentru ca ne lipsesc reperele interioare, cum ar fi in acest caz obiectivul spre care am pornit, fata de care nu ne mai raportam ca la o destinatie. Telul nostru astfel abandonat poate fi prin aceasta intangibil, importanta devenind pentru noi calatoria, si nicidecum destinatia.

Aceasta noua forma de fixatie, in exteriorul nostru,  este specifica culturii abandonului, si o intilnim la tot pasul, contaminindu-ne psihologic pe multi dintre noi, prin stimularea calatoriei de dragul calatoriei, a epuizarii de dragul epuizarii, a ratacirii de sine -in afara vreunui scop pe care sa-l putem numi personal. Adesea facem din aceasta noua ratacire un drum in sine, o cale si un scop, astfel incit, excesiva noastra orientare spre exterior, pierderea contactului cu valorile de esenta, cu motivatia intrinseca, cu gindurile si emotiile sinelui nostru profund – toate acestea  stimuleaza o superficializare a existentei personale, sentimente de nemultumire de sine, dezradacinare,  conduite de abandon si esec.

Alteori insa transformam aceasta ratacire de sine intr-un drum initiatic, fapt posibil doar prin constientizarea fenomenului si resemnificarea lui salvatoare, caz in care suntem deja adaptati si pe drumul bun.

In astfel de situatii “intoarcerea in rascruce” de care amintesc batrinii poate fi o solutie psihoterapeutica de regasire a drumului ratacit, un mod practic si clarificator de reasezare pe traiectoria scopului. “Intoarcerea in rascruce” devine un prilej de reorientare echilibrata, atit interna cit si externa, un drum inapoi,  pe parcursul caruia putem retrai o dezvaluire si o reconsiderare a experientelor in care ne stiam orientati.  Desi sunt mai vechi, aceste experiente evocate pot fi mai familiare si mai securizante si pot stimula reasezarea in resurse precum si readaptarea plecind de la solutii deja testate personal; le putem apoi proiecta spre acele experiente noi ce ne bulverseaza reperele, in ideea reorientarii noastre in acord cu scopul. Acest travaliu de reamintire a felului in care gandeam si simteam chiar inainte de a pierde calea ne permite asadar o repozitionare fata de scopul-destinatie anterior dar si a acestui scop inca neatins fata de nevoile noastre prezente, fapt ce ne descrie clarificator atit drumul cel mai bun catre tinta finala, cit si integrarea etapelor de atingere si micile abateri corespunzatoare noilor nevoi.

Prin intoarcerea anamnetica la rascrucea unde ne-am ratacit, scopul drumului pe care dorim sa il continuam devine din nou destinatia initiala, acest scop obiectivindu-se in experiente tangibile pe care le asimilam reusitei, ajutati fiind de o astfel de clarficare a parcursului; semnul regasirii sale devine noul drum, diferit de vechiul prin semnele concrete care ne anunta atingerea scopului dorit.

Atunci cind celelalte modalitati de orientare lipsesc, un avantaj al intoarcerii in rascuruce este acela ca nu pierdem timp cu solutii nesigure, evitind astfel sa ne consumam in prilejuri ce satureaza asteptarea si tensioneaza nevoile.

A umbla fara teama ca te-ai putea rataci presupune inclusiv achizitia acestui bun obicei, atunci cind crezi ca-ti poti doar tu de grija; acela de a accepta intoarcerea pina la primul context personal semnificativ in care te simteai inca pe drumul tau, atunci cind nesiguranta pune stapinire pe tine sau, atunci cind te saturi de drumuri ce nu te conduc unde vrei tu.

In aceasta rascruce Il poti regasi pe Dumnezeu, bunul simt, moralitatea, bunele obiceiuri, poti sa iti lamuresti tintele personale. Intoarcerea te invata sa devii mai constient de tine si de ceilalti, sa reincepi sa te iubesti pentru a sti cum sa ii iubesti pe oamenii de linga tine, sa inveti sa citesti indicatoarele, sa citesti Scripturile ca sa stii cine iti este Dumnezeu si ce doreste El de la tine, dar si pentru a sesiza ca felul in care crezi in ce stii e o consecinta a cunoasterii, nu a ignorantei asumate, sa iti amintesti care ti-e telul, daca nu cel ultim macar pe acela ce iti defineste etapa de viata pe care o traiesti, si, nu in ultimul rind, intoarcerea in rascruce te provoaca sa fii mai atent la drum.

Intoarcerea in rascruce este o premisa a vindecarii, si poate fi utilizata ca tehnica de resemnificare a experientelor traumatice ori problematice, in vederea unei restructurari functionale a persoanei – asa cum revenirea in rascruce atunci cind te-ai pierdut pe drum presupune regasirea drumului de care stii ca ai nevoie.

Cabinetul psihologic poate fi vazut ca o rascruce, un loc din Constanta, unde poti veni atunci cind ratacesti drumul, sau cind nu il mai simti ca fiind unul potrivit tie. Aceasta rascruce devine ocazia de a sta de vorba cu un psiholog, si impreuna putem descoperi o cale mai buna spre scopul tau.

Cuplurile nevrozei si sexualitatea

Posted on by

Indepartate de modelul familial traditional – cu ierarhii, status-roluri, valori si functii clare, cu o sexualitate conturata in jurul iubirii impartasite ce ii fundamenteaza tandru expresia erotica – cuplurile nevrozei, sau multe dintre actualele cupluri consumiste, dezvolta o sexualitate distrasa de deviante sexuale, axata pe modele de referinta conflictuale si patologice, ale confuziei, abandonului si libertinajului, fapt ce reorienteaza deopotriva obiectul dorintei sexuale precum si erotismul manifest al partenerilor in directia destramarii cuplului si a insasi ideii de familie.

Astfel de cupluri au de obicei o durata de viata scurta, un caracter conjunctural, sunt circumscrise unui interes dominant, fundamentind psihosexualitatea antimodelului familial si a consumismului erotic.

In interiorul acestor parteneriate meteorice membrii adulti nu isi mai asigura unul altuia stabilitatea afectiva necesara dezvoltarii personale si implinirii erotice, iar cuplul marital ajunge sa fie perceput ca un mediu al coercitiei si anafrodisiei.

Din aceasta perspectiva, sexualitatea cuplurilor nevrozei tinde sa fie marcata de indiferenta, culpabilizare, repulsie, agresivitate, impotenta, frigiditate secundara, insatisfactie si tensionari ale trebuintelor sexuale; atit de necesara stabilitate maritala sufera, la nivelul reprezentarilor comune, o mutatie catre instabilitate conjugala, infidelitate consimtita (in cuplurile deschise) si dezechilibru emotional.

Astfel, nelinistea, confuzia, neincrederea, infidelitatea, nesiguranta, plictiseala si insingurarea in doi creeaza in cuplu un halou emotional al blazarii ce-i submineaza sexualitatea, dorinta reciproca si tandretea erotica fiind inlocuite de un consumism erotic pe care partenerii il consimt, relatiile sexuale consumindu-se in exteriorul cuplului.

Armonizarea prin complementaritate este perceputa in inetriorul acestor parteneriate nevrotice drept o poveste care nu mai e la moda.  Fiecare membru este cel putin egal cu celalalt; in ciuda diferentelor si inegalitatilor personale ierarhia lipseste, iar in cazul conflictelor ce anunta crizele maritale si divortul, fuga de efortul resemnificarii imaginii partenerilor si renegocierii modelului comun de cuplu este rezonanta cu o slaba educatie a relationarii in cuplu.

In mod natural barbatul si femeia acorda senmnificatii diferite vietii lor sexuale in interiorul cuplului, implicarea lor fiind specific inegala.

In interiorul cuplului traditional, femeia este sotie si mama, functia sexuala a acesteia alternind intre satisfacerea sexuala a sotului si nasterea copiilor. Barbatul isi asuma mai inatai rolul de sot, urmind mai tirziu rolul de tata, sentimentul patern manifestindu-se complementar celui matern prin grija pentru educatia copiilor, pentru viitorul economic si maturizarea lor sociala. In mod natural pentru femeie rolul de mama tinde sa se manifeste la virste mai fragede, sentimentul matern avind o intensa coloratura afectiva, protectoare si de formare.

In interiorul cuplului nevrozei functia sexuala a femeii vizeaza mai intens erotismul de consum, contraceptiv, iar rolul de mama apare tirziu si adesea in afara cuplului marital. Barbatul amina cit mai mult, neaga sau abandoneaza rolul de tata.

Dupa Maeder, exista doua tipuri erotice de femei:

a) tipul uterin este inclinat spre maternitate si satisfacerea ei si atinge un nivel de sexualitate matura

b) tipul clitoridian este inclinat spre seductie masculina si activitate erotico-sexuala, avind un nivel de sexualitate infantila

Dupa noi, in cazul cuplurilor nevrozei, tipurile erotice ale femeii citate de Maeder se diversifica, prin patologizarea acestora:

c) tipul contraceptiv  este inclinat spre aminarea maternitatii, pe care o reprima pina la stabilizarea sau dizolvarea cuplului (femeia isi doreste copii, contraceptia este insa o defensa fata de partener, o masura ce impiedica aparitia “accidentelor”).

d) tipul anafrodisiac, inclinat spre evitarea activitatilor erotico-sexuale in cadrul cuplului datorata frigiditatii secundare, lipsa dorintei sexuale aparind insa si in afara cuplului (femeia experimenteaza relatii extraconjugale dar constata remanenta simptomelor frigiditatii)

Partenerii acestor cupluri ale nevrozei isi pot regasi echilibrul personal si de cuplu printr-un travaliu terapeutic ce vizeaza atit reactualizarea si resemnificarea modelului comun de cuplu cit si terapia individuala a problemelor personale; acest lucru devine posibil cu ajutorul unui psiholog, in cadrul acestui cabinet de psihologie si psihoterapie din Constanta.

Prima experienţă sexuală

Posted on by

Spune-mi cum a fost prima oară, ca să-ţi spun cum iubeşti.

Din modul în care ne pregătim pentru prima experienţă sexuală, din sensul şi conotaţiile senzuale, emoţionale şi cognitive adăugate de primul raport sexual decurge impresia despre “cum a fost prima dată”, impresie la care ne raportam comportamentul sexual pe parcursul întregii vieţi de adult.

Impresia lăsată de prima experienţă sexuală declanşează o confruntare, pentru mulţi traumatizantă, între modelul imaginar si experienţa în sine. Aceasta confruntuare dintre imaginarul erotizat şi concretizarea actului sexual determină la bărbaţi atitudinea pe care o vor avea faţă de femeie, şi la femei determină modul în care vor armoniza sentimentul erotic şi actul sexual.

Modelul sexual personal este îmbinarea dintre ce ne imaginăm despre „prima data” şi ce se întîmplă dincolo de închipuiri în timpul actului sexual; curiozitatea este lămurită de noutăţile experienţei, rezultînd o imagine concretă a eroticii personale pe care o confruntăm cu tot ce vom fi învăţat vreodată despre sex, dragoste şi relaţii; rezultatul este o imagine de sinteză puternic personalizată a propriei sexualităţi, cu rol hrănitor, de maturizare a personalităţii, de stabilizare şi securizare a viitoarelor relaţii dar şi de declanşare a unor complexe şi simptome nevrotice. Distingem astfel cîteva tipuri de experiente sexuale:

Experienţele hrănitoare, puternic spiritualizate şi morale, în care dominante sunt sentimentele de dragoste şi dorinţa sexuală reciprocă, comuniunea sau comunicarea eficientă soldată cu o bună intercunoaştere, în care actul sexual în sine reprezintă expresia fizică a dragostei, acesta fiind o îmbinare a dorinţei sexuale cu tandreţea erotică. Acest tip de experienţe sexuale sunt percepute subiectiv ca o reuşită, potenţînd maturizarea afectivă, apariţia atitudinilor de atracţie şi încredere între parteneri, de fidelitate, securitate şi  împlinire într-un cuplu stabil.

Experienţele ludice, legate de fanteziile erotice ale partenerilor, de autoerotism, fiind experienţe percepute subiectiv ca  “joacă” între covîrstnici.

Experienţele toxice, în care dominante sunt sentimentele de vinovăţie sexuală, generatoare de traume psihice, şi constînd în viol, relaţii între rude, sex în grup, abuzuri sexuale, etc, cu consecinţe grave asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii individului şi a comportamentului sexual al acestuia. Acest tip de experienţe sexuale sunt percepute subiectiv sub coloratura eşecului şi a psihotraumelor, fiind de cele mai multe ori reprimate.

Regăsim în această primă impresie despre întîia noastră experienţă sexuală motivele ce ne justifică alegerile în plan erotic şi observăm raportîndu-ne la ea unde ne situăm în prezent, pe un parcurs descris de extremele comportamentului sexual, între sublimarea ascetică şi desfrînare, între dragostea idealizată şi consumismul erotic.

Una dinte cele mai importante funcţii adaptative a primei experienţe sexuale este aceea de orientare a propriei sexualităţi din direcţia autoerotismului spre împlinirea erotică în cuplu. Dar în ce măsură această primă experienţă sexuală structurează viitorul model de comportament sexual poate fi apreciată şi prin observarea experimentală a gradului de asimilare în actualul nostru comportament sexual a unor stereotipuri de dezimplicare şi desensibilizare pe care ni le pune la dispoziţie actuala cultură a abandonului şi promiscuităţii de tip consumist – în contrast cu implicarea erotică tandră, morală, simpatică şi hrănitoare pentru parteneri.

Greşeala definitivă

Posted on by

Să ceri iertare presupune să îţi recunoşti greşeala în relaţia ta cu celălalt.

“De ce să o recunoşti cînd poţi atrage atenţia tocmai prin greşelile tale, devenind vizibil  şi <<la modă>> astfel?”

Pentru că neiertarea unei greşeli orientează spre tine cel puţin acelaşi tratament, greşeala devenind teologic spus, păcat, o existenţă sub semnul greşelii – adică cel mai sigur mod de a deveni invizibil mai întîi pentru alţii, apoi pentru sine, într-un joc de-a reprimarea jucat cu propria conştiinţă. Păcatul atrage după sine moartea, dar moartea nu înseamnă numai constatarea unei absenţe.

Să îţi recunoşti greşelile presupune mai întîi o preocupare pentru propria ta igienă mintală. Înseamnă că vrei să rămîi sănătos spiritual şi fizic. Le poţi vedea atunci cînd îţi priveşti onest faptele, cînd atenţia ta se orientează dinspre relaţie spre tine, dinspre felul altora de a te privi spre felul tău de a te privi. Doar fiind atent la reflexii poţi să înţelegi cum te văd alţii;…“Cine ţi-a spus că eşti gol ?” îl întreaba Dumnezeu pe Adam, ascuns pe sub copacii Edenului. Sentimentul de vinovăţie prin care conştiinţa ta iţi semnalizează o problemă este prima invitaţie la confruntarea comportamentului cu reflexia lui, la judecată. Vinovăţia este primul sentiment care te orientează spre un etalon moral reglator, care îţi arată la ce te raportezi cînd faci ce faci, pentru a vedea unde apare greşeala şi unde apare deformarea; îţi aparţine greşeala sau eşti învinuit degeaba? Te auto-învinuieşti justificat sau nejustificat? Să admiţi cum, cînd şi cui i-ai greşit, să înţelegi, să observi consecinţele greşelii tale şi să iniţiezi o restaurare, înseamnă nimic altceva decît să fii religios, adică să îţi menţii raportarea la Dumnezeu.

Evitînd neplăcerea acestei confruntări de conştiinţă, conştientizarea propriei vinovăţii – nu anestezierea ei, nici măcar nu poţi îndrepta spre tine iertarea celuilalt, atunci cînd celălalt totuşi te iartă. Trăieşti împleticit în tehnici de apărare, te aperi dar nimeni nu te atacă, trăieşti cu această coajă a unor conflicte profunde, provocîndu-ţi durere şi boală, modul constant prin care corpul tău îţi aminteşte de vreo greşeală, pe care îngropînd-o în tine, să n-o mai vezi, o transformi în suferinţă.

Iertarea de sine este posibilă doar ca o consecinţă a iertării profunde, complete, pe care celalalt şi Dumnezeu ţi-o oferă. In abasenţa iertării solicitate celuilalt, auto-iertarea este o revendicare injustă, o nedreptăţire secundară şi programată ce se adaugă greşelii iniţiale, o tristă iluzie a iertării, pentru că asta ar însemna reprimarea, ascunderea unei greşeli făcută faţă de tine şi aproape, fuga de conştientizarea consecinţelor sale: ai acţiona atît împotriva unui sentiment comun al dreptăţii, împotriva legii morale, martorul stării tale de luciditate şi a funcţionării optime conştiinţei tale- cît şi împotriva celui pe care-l nedreptăţeşti. Consecinţele anestezierii stărilor de vinovăţie ar putea fi anestezierea conştiinţei ca instanţă morală, fără de care te condamni la dezechilibru.

Cînd cineva te iartă, arareori ai nevoie să te mai ierţi şi tu. Tristeţa inerentă conştientizării propriilor greşeli, sau căinţa, care te adaptează pentru a nu mai repeta greşeala – este un doliu necesar al restaurării tale interioare, un martor însămînţat de Dumnezeu al constatării unei stări de cădere, din care numai prin iertarea Sa te poţi ridica. Dar mai înainte împăcarea cu ceilalţi este primul pas necesar, pe care poţi să îl faci tu!

Nici o greşeală nu este definitivă atît timp cît mai găseşti iertare pentru ce ai greşit. Iertarea primită te vindecă de anti-iertare, un blocaj în starea de condamnare de sine şi de contra-judecare a celuilalt, sîmburele morţii definitive.

Cum să îţi conştientizezi greşelile, cum să găseşti curaj pentru a-ţi cere iertare, cum să îndrăzneşti să te accepţi aşa cum eşti tu acum, pentru a-ţi da voie să te dezvolţi, de acum încolo,  în direcţia cea mai bună pentru tine- ai putea experimenta şi în cadrul Cabinetului de Psihologie, în Constanţa,  unde îţi stau la dispoziţie,  în calitate de psiholog.

Metoda contractului în psihoterapie

Posted on by

Contractul terapeutic este o convenţie scrisă ce stabileşte detaliat un anumit mod de interacţiune între persoanele semnatare.

Această tehnică de modelare comportamentală speculează ipoteza că o persoană are tendinţa de a fi mai degrabă coerentă decît incoerentă, adică de a face ceea ce spune că face, eficienţa acestei tehnici bazîndu-se pe legea coerenţei.

Contractul este utilizat cu precădere în psihoterapia cognitiv-comportamentală, urmărind motivarea, declanşarea şi menţinerea unor comportamente adaptative şi utile terapeutic, utilitatea lui fiind direct observabilă în terapiile de grup, cuplu şi familie.

Ca metodă de intervenţie în terapie contractul se axează pe desemnarea cît mai clară a comportamentelor aşteptate ale contractanţilor şi pe urmările generate de respectarea sau nerespectarea lui, psihoterapeutul avînd rolul de iniţiator, mediator, girant şi supervizor al executării acestuia.

Un exemplu de contract terapeutic:

Contract terapeutic între părinţi (doamna şi domnul C) şi fiică (d-ra T)

Valabil începînd de la data de…………………pînă la data de…………………

 

I.                 Părinţii C. se obligă:

I.1. Să îi respecte deciziile privind viaţa sa intimă.

I.2. Să îi ofere zilnic, pe durata trimestrelor şcolare, suma de ….lei.

II.                Fiica T. se obligă:

II.1. Să îşi respecte obligaţiile de elev.

II.2. Să îşi petreacă serile acasă pe durata trimestrelor şcolare.

 III.             Dacă Părinţii C se achită de obligaţii, fiica T. se angajează să îndeplinească toate obligaţiile care îi revin.

IV.              Dacă Părinţii C nu se achită de obligaţii, fiica T are dreptul la o seară liberă pe săptămînă în timpul trimestrelor şcolare (în raza orasului Constanţa)

V.               Dacă fiica T se achită de obligaţii, părinţii C se angajează să-şi îndeplinească toate obligaţiile care le revin.

VI.              Dacă fiica T nu se achită de obligaţii, părinţii C au dreptul să nu îi mai acorde timp liber şi să-i reducă suma de bani la o sumă pe care o decid personal.

Executarea acestui contract începe la data de………………., ora…………………

Semnături: Părinţii C.…………..Fiica T…………………Psiholog ………………….

Vrei să fii psihoterapeut?

Posted on by

Începînd cu 25 martie 2012, Asociaţia de Psihoterapie Integrativă şi Scoala de Psihoterapie Integrativă  “Richard Erskine” organizează un grup nou de formare în psihoterapie integrativă la Constanţa

Acreditări:

  • Acreditare din partea Colegiului Psihologilor din România
  • Acreditare din partea IIPA (Asociaţia Internaţională de Psihoterapie Integrativă)
  • Acreditare din partea Federaţiei Române de Psihoterapie

Avantaje:

  • Formarea este coordonată de dr. Richard G. Erskine, fondatorul psihoterapiei integrative
  • Obţii Diploma de psihoterapeut, recunoscută international
  • Formarea are o durată scurtă (2 ani)
  • Înveţi să folosesti tehnici moderne de psihodiagnoza si psihoterapie
  • Lucrezi cu pacienţi în situaţii terapeutice reale
  • Întîlnirile au loc în weekend-uri
  • Frecvenţa întîlnirilor este lejeră: 1 weekend / lună
  • Ţi se asigură gratuitatea supervizarii post-formare (30 ore)
  • Te optimizezi si te dezvolti personal in cadrul a 2 tabere de formare la munte.

Pentru cine?

  • formarea se adreseză studentilor si absolvenţilor de psihologie sau medicină care doresc să devină psihoterapeuţi;

Înscrieri şi alte detalii:

la telefon: 0721/ 871.200  (psih. Eduard Rosentzveig); e-mail: edyrosen@yahoo.com

Somnul care si-a regasit somnul.

Posted on by

Iti voi povesti despre un Somn care nu mai avea somn; dealtfel fusese, pina acum citeva seri, un Somn linistit, ascultator si statornic, asemanator cu al multor copii din orasul Constanta. Daca vrei, este o poveste despre Somnul geaman al Ioanei, o fetita care viseaza sa fie balerina.

Somnul o trezeste din somn noapte de noapte, pentru ca nu ii place sa ramina fara sora lui geamana. Ultima data cind  au adormit impreuna, Somnului i s-a facut frica sa nu fie lasat de Ioana singur, intr-un vis urit cit o durere de stomac cu care te duci la psiholog; intunericul o facea pe fetita sa dispara somnoros, ca intr-un joc de-a ascunselea intr-un labirint de plus, in care nici o chemare de ajutor nu se aude. In plus Ioana este singura in stare sa inteleaga cit de frica ii este acum Somnului sau geaman sa o mai insoteasca in visurile ei, acesta avind grija sa o trezeasca inainte sa se rataceasca unul de altul.

Ori de cite ori o trezeste, Somnul incepe sa ii povesteasca Ioanei despre visurile pe care ar dori sa le traiasca daca ar “somnori” impreuna, si simtindu-se ascultat si bine inteles, e ca si cind fata i-ar apride o lumina placuta, sa se vada, sa se observe, sa nu ii mai fie frica de adormire. In intunericul acela luminat de atentia Ioanei, Somnul nu o mai pierde din ochi. Este un Somn special, lucid si supraveghetor, care stie multe povesti dar nu mai are curaj sa le traiasca in vis, alaturi de Ioana.

Si Ioanei ii place sa fie alintata cu povesti si cu lumina de veghe albastru-electirc din camera sidefie, pe care o lasa aprinsa  pentru a-si asculta Somnul geaman, ciufulit si vorbaret ca atunci cind era mai mica.

Daca nu l-ar mai asculta, ostenita sau jucindu-se cu vreun vis mai indreznet, Ioana s-ar trezi speriata, ar aprinde lumina din dormitor, astfel incit toti ai casei sa poata sa ii aduca inapoi Somnul,  trezindu-se din somnul lor si venind obositi sa stinga lumina, sau sa o asculte pe Ioana povestind fie despre ce mai zice Somnul ei fara de somn, fie despre spaima trasa cind a visat ca o doare burtica, si in realitate chiar o durea!

Azi asa, miine tot asa, pina cind intr-o noapte, trezindu-se singura, Ioanei incepu sa i se faca frica si sa o doara burtica, pentru ca Somnul geaman nu o mai trezise, asa cum se obisnuise dealtfel. Daca i se facea iar rau, cine o mai salva? Toti ai casei dormeau si toate luminile erau stinse de somn. Pina si Somnul sau dormea alaturi de ea, obosit si zimbitor. Fata l-a privit nedumerita. Oare ce visa? Isi aminti cum il intilnise in visul sau, dansind curajos si fericit alaturi de ea, cu un bilet misterios in mina dreapta, pe spatele caruia Ioana isi putea citi clar numele. Gasise asadar o cale sa isi cheme Somnul in somnul ei! Somnul sau geaman invatase sa aiba grija de somnul ei!

Din acel moment durerile de burtica ale Ioanei, au disparut, ca un vis rau dimineata. Un Somn odihnitor si protector o insoteste in visurile sale, noapte de noapte, aidoma unui inger curajos. Este Somnul sau geaman, care acum stie cum sa o ajute, daca o durere trecatoare i-ar rataci pentru un moment unul de celalt. Este Somnul care citindu-i biletul, si-a regasit fericit somnul.

Grup nou de formare în psihologia muncii şi psihologia transporturilor – la Constanţa

Posted on by

Incepind cu 12 februarie 2012, Asociaţia Psihologilor din Transporturi Muncă şi Servicii (A.P.T.M.S.-Constanţa) şi Centrul de Psihologie Aplicată – Viorica Pavlon (C.P.A.-Constanţa) organizează un nou modul de formare şi  pregătire continuă pentru psihologia muncii şi psihologia transporturilor, formare cu valoare de MASTER.

Avantaje:

  • Acreditate de  COPSIRO – (35 credite)
  • Durată-2 ani
  • Costul TOTAL al formării:- 3500 RON
  • Întîlnirile au loc în weekend-uri
  • Frecvenţa întîlnirilor : 1 weekend / lună

Pentru cine?

  • cursul se adreseză studentilor si absolvenţilor de psihologie care doresc să se specializeze în Psihologia Muncii sau Psihologia Transporturilor;
  • psihologilor atestati de COPSIRO aflati in supervizare, care doresc schimbarea treptei de specializare de la psiholog practicant in supervizare la psiholog autonom

Unde?

Cursurile vor avea loc în sediul C.P.A.-Viorica Pavlon din Strada Ion Lahovari nr. 55 B, Constanţa.

Cînd şi Cum?

Înscrierile se fac zilnic, începînd din data de 27.01.2012.

Înscrieri şi detalii la telefon: 0723-990.786 / 0785-547.296  (psih. Viorica Pavlon)

Priapismul – o tulburare de dinamica sexuala comuna

Posted on by

Opus fiziologic impotentei, priapismul* este o tulburare de dinamica sexuala a barbatului sau femeii, definita printr-o stare de erectie continua si dureroasa a penisului sau clitorisului si vulvei, erectie ce nu este produsa si nici insotita de dorinta sexuala, care se mentine si dupa orgasm. In cazul femeii aceasta tulburare se numeste clitorism.

Fiind catalogat drept o problema medicala diagnosticabila, conform DSM IV, priapismul este cunoscut la nivel semiologic si clinic sub urmatorarele denumiri-sinonime mentionate in tratatele de specialitate internationale: Persistent Genital Arousal Disorder (PGAD), initial fiind denumita drept Persistent Sexual Arousal Syndrome (PSAS), aceeasi tulburare fiind deasemenea cunoscuta si sub denumirea Restless Genital Syndrome (ReGS sau RGS).

Simptomatica priapismului vizeaza erectii prelungite, durere locala, uneori orgasme spontane la femei si ejaculare la barbati, disconfort si disforie ce inhiba atentia si perturba activitatea, generind anxietate si frustrare. In cazul barbatilor erectia dureaza mai mult de patru ore, durata mentinerii starii de excitatie fiziologica – in cazul in care nu se intervine medical – putind fi de zile sau chiar saptamini,  datorita singelui care nu mai este drenat in afara corpilor cavernosi ai penisului.

Efectele priapismului in plan fiziologic sunt de distrugere a tesutului penian; singele se acidifiaza si pierde oxigen, hematiile devin rigide, corpii cavernosi se fibrozeaza, pierzindu-si elasticitatea si generind impotenta permanenta. Aceasta tulburare poate aparea la orice virsta, fiind intilnita inclusiv la nounascuti.

In multe cazuri priapismul afecteaza neplacut viata sexuala a cuplurilor, orgasmul fiind trait subiectiv ca anestezie a durerii, nu ca placere erotica, astfel incit partenerul sau partenera dobindesc in cuplu o valoare utilitar-terapeutica.

O frecventa mai crescuta a contactelor sexuale intilnita la persoanele ce sufera de priapism se explica asadar simptomatic prin nevoia diminuarii durerii, nu prin erotizare excesiva sau virilitate, manifestari specifice hipersexualitatii. Priapismul nu se confunda asadar si nu are legatura cu alte tulburari de dinamica sexuala, cum ar fi hipersexualitatea, donjuanismul, nimfomania, erotomania sau satiriazisul.

Se disting doua tipuri de priapism; priapismul idiopatic sau primar,  ale carui mecanisme etiopatologice nu sunt cunoscute si priapismul secundar, generat de cauze farmacologice si anatomopatologice, traumatisme ale coloanei si sistemului nervos precum si de anumite boli cronice.

Cauze ale priapismului secundar:

1. Cauze farmacologice:

Lista medicamentelor care pot induce priapism este lunga. Printre cele mai frecvent utilizate substante care pot produce aceasta problema se numara:

  • Anticoagulantele
  • Medicamente ce au la baza sulfonylurea ( de exemplu tolbutamidele utilizate in tratamentul diabetului)
  • Chlorpromazina (utilizata in tratarea tulburarilor psihotice)
  • Corticosteroizii (utilizati la tratarea unor boli autoimune, boli inflamatorii, alergii, astm bronsic)
  • Anti-hipertensivele din gama blocatorilor norepinefrinei (medicamente ce contin ca substanta activa prazosin)
  • Medicamente ce trateaza impotenta.
  • Droguri (marijuana, cocaina, etc.)

2. Cauze anatomopatologice:

  • Tumori ce afecteaza pelvisul si maduva spinarii
  • Boli ale singelui (leucemie, etc)
  • Infectii urogenitale (prostatite, uretrite, cistite)
  • Malformatii ale arterelor si venelor pelviene ce iriga penisul si clitorisul (tromboze ileofemurale)
  • Siclemie (hematii rigide in forma de semiluna)
  • Traumatisme ale coloanei vertebrale
  • Diabet
  • Intoxicatii acute cu alcool etilic

Tratamentul priapismului este unul specific doar in cazurile izolate in care mecanismele etiopatologice sunt cunoscute.

Astfel, este recomandata inlocuirea medicamentelor a caror efecte secundare genereaza priapism, se intervine chirurgical prin operatii de  tip “shunt” la nivel penian, se practica injectarea locala a unor anticoagulante si sunt tratate bolile cronice care genereaza aceasta tulburare.

Tratamentul simptomatic are drept principiu terapeutic reducerea durerii si inflamatiei,  si consta in analgezice, antiinflamatorii, antidepresive, comprese reci aplicate local si vasocontrictoare, ejaculari repetate, anumite exercitii fizice.

Atit in cazurile de priapism cu etiologie incerta, cit si in cazul priapismului secundar, in care tratamentul s-a axat pe conservarea potentei erectile partial compromise (in special operatii “shunt”), am observat ca psihoterapia cognitiv comportamentala axata pe restructurare cognitiva, aplicata in cabinetele centrului de psihologie aplicata din Constanta, are rezultate bune in recapatarea dorintei sexuale si a satisfactiei sexuale a celor ce se recupereaza de pe urma acestei tulburari de dinamica.

Psihoterapia bolnavului de priapism are rolul optimizarii personale si relationale in conditiile unui slab management emotional al suferindului, precum si al tratarii tuturor consecintelor traumatice ale priapismului in plan psihic; nevroze provocate de o imagine a suferintei corporale asimilata imaginii de sine, frustrari intense si comportamente de supracompensare, intrucit experientele dominante ale suferinzilor de priapism apartin spectrului descurajarii, jenei si izolarii.

 

*Priapus – zeu roman al procrearii, fiul zeitei Venus si al zeului Mercur, reprezentat de romani printr-un satir cu un falus de dimensiuni exagerate