Tag Archives: cabinet psihologic

Videochat şi impotenţă – din păţaniile unui dependent de pornografie

Posted on by

Astăzi ţi-ai propus să suni la psiholog; îmi soliciţi o programare pentru prietena ta din Constanţa, despre care crezi că este frigidă. Eşti entuziast şi convins că ai dreptate, de vreme ce îmi ceri să îţi iau de pe umeri cocoaşa responsabilităţii. Te întreb în ce fel este o problemă pentru tine problema ei, de ce îmi ceri tu ajutorul în locul său, şi de ce crezi că este frigidă? Îmi spui cu un aer important-iritat că e mult de povestit; viaţa voastră de cuplu nu mai are sens fără sex, iar voi de-abia dacă vă mai atingeţi. Te rog să îmi descrii o situaţie obişnuită în care tu vrei să faci dragoste.

Ea te aşteaptă cuminte în aceeaşi poziţie în care ai lăsat-o, nu comentează dacă o bruschezi, are aceeaşi expresie fals-binevoitoare, te priveşte supusă- deşi îi aminteşti de rîmele pentru pescuit evadate pe gresia băii, înaintea “marii partide”. Ştie ce vrei şi pare să îţi ghicească jucăuş ridurile, dozînd şi alternând poziţii astfel încît să iţi dea răgazul să te exciţi în faţa monitorului. O trezeşti ori de cîte ori ai chef, timpul nu e o problemă dacă înseamnă doar bani, nu vă abate nimic de la aceasta masturbare-în-doi care vă redefineşte singurătatea atît de sociabil.

Parcă ai vrea să o vezi mereu în altă poziţie, ştii pe de rost arcuirile de care ai nevoie. Te simţi mascul, ai avut-o şi pe-asta. Propriul plictis e spaima ta cea mai mare, pentru că devii erect din ce în ce mai anevoie şi trebuie să schimbi abordarea, tematica, fanteziile. Asigurator, îi comanzi compulsiv să îşi întindă mai pasional pielea coapselor, anatomia celor 22 de mega-pixeli te stimulează să flămînzeşti de “mai mult”-ul ce goleşte de erotism orice formă, are un pierce perlat şi prea mult gel exact lîngă buburuză, te-a excitat dintotdeauna cochetăria feminină… E kinki, ajungi să nu te mai înţelegi, cum de o doreai atît de mult cu doar două minute în urmă? E previzibilă orice dezbrăcare, nu pricepi de ce i s-a erodat farmecul de femeie, odată cu expunerea pe monitor a tuturor mucoaselor de care este ea în stare la cei 19 ani fentaţi sub fard.

Distanţa creează penrtu voi noi emoţii, virtualizînd atingerea şi descotorosindu-vă de vinovăţii; sticla dintre voi vă fereşte de orice urmă de umanitate. Nu-ţi cere nici măcar să îi spui numele real, chiar ajungi să te înfurii că nu are nevoie să-i explici ce simţi sau gîndeşti, de vreme ce, după ce îţi baţi civilizat joc de ea comandîndu-i ce şi unde să-şi introducă, îţi multumeşte şi flutură mîna ca atunci cînd, pe podium, îşi primea medalia olimpică la sol. Şi acum, ca şi atunci prietena ta virtuală e pregătită pentru un nou aparat, pentru o nouă solicitare. Te întrebi ce beneficii îţi oferă dependenţa pe care ţi-e teamă s-o admiţi; cufundîndu-te în tinereţea şi frumuseţea acestor femei, doar decăderea lor, îmi zici, la care consimţi, te face să te simti mindru că totuşi nu tu eşti degradatul, în definitiv ele sunt panaramele.

Mărturiseşti cu amăraciunea unui învins că vrei să te laşi de porno şi nu poţi, pentru că te excită din ce în ce mai greu, şi eşti mereu în căutare de senzaţii şi mai tari; te simţi un neo-bergsonian care masturbează realitatea pînă îi surprinde reducţionist esenţialul, te seduce ideea că întreţii un loc de muncă, anesteziindu-ţi bunul simţ şi stimulînd cu bani lascivitatea. Dezinhibîndu-te dai bice poneiului roz; îţi spui că investeşti în bunăstarea unei femei, în timp ce stergi de stropi Time and Free Will pe care, îmi spui, te chinui să o citeşti de 4 luni.

Te întreb dacă reuşeşti să te abţii de la acest preludiu în faţa calculatorului. Reuşeşti cu greu o săptămînă. Reşutele le consideri normale în viciul tău, vrei mereu o alta şi parcă nici o apariţie nouă nu te mai mulţumeşte. Ţi se păreau frumoase toate si de fapt sunt fumate. Te simţi contradictoriu, dar ai nevoie de videochat ca să te exciţi suficient pentru a face dragoste cu prietena ta reală.

Tresari nemulţumit şi te simţi ca un hoţ cînd ea te surprinde cu mîna în pijamaua ei; ai trezit-o şi dormea profund. Se supără că o iei aşa brusc din somn, abia dacă a avut timp să ştie că nu e un coşmar, ci realitate. Te respinge şi se retrage somnoros, mormăind nedesluşit şi protestînd că o doare păsărica; îţi retragi mîna, ai în sfîrşit o erecţie lîngă ea şi refuzîndu-te …te simţi castrat, umilit. Tu ai chef, şi ea doarme tocmai atunci. Te enervează că nu-ţi execută comenzile, cum face Katy, videochatista. Iubita ta are o problemă, şi te cam înfurie ideea că ar putea fi frigidă. De ce tocmai ţie, de ce tocmai cu ea? O vei trimite la psiholog. În plus tu eşti bărbatul, te simţi îndreptăţit să îi spui ce să facă atunci cînd ai tu chef iar dacă se schimbă poziţiile te simţi dominat şi te pierzi, aşa ceva nu se întîmplă niciodată cu chatistele. Un lucru ţi-e clar; eşti stăpîn pe situaţie doar din rolul regizorului, ea fără tine este doar un ghemuici care îţi poartă tricoul de pe vremea cînd mai făceaţi dragoste. Eşti frustrat atunci cînd nu stă ascultătoare aşa cum o pui tu, şi asta te face să o doreşti şi mai mult în scenariile tale erotice; faptul că nu intră în rolul actorului porno supus, te face să te îndoieşti de apartenenta ei la arhetipul românesc al femeii de călărit şi nu mai înţelegi nimic! Doar ţi-ai luat o femeie care adora să facă dragoste!

În aceste situaţii te întorci la calculator, hotărît să îţi continui viaţa sexuală. Acolo te asteaptă Jojo, o mulatră gata de acţiune. Jojo e fericită să o atingi; te îndeamnă să o faci, în timp ce îşi atinge singură fesele, sînii, şi te aşteaptă să introduci pinul. În faţa vibratorului său se simte în siguranţă. Acasă o aşteaptă Vasea, care o bate la două zile, preventiv, înainte să îi ceară bani pentru păcănele. Jojo are un zimbet incomplet…vorbeste cu accent, dar pe tine nu te intereseaza decit că te simţi iar viril. La sfîrşit nu mai ştii ce să îi ceri, ai vrea să ai un orgasm mai lung. Conştiinta ta a devenit un apendice care atîrnă din ce în ce mai apatic, între două videochaturi.

Te revoltă ideea că ai fi într-atît de grav dependent de femeile astea, încît să fi ajuns deja să juri că pornografia te lasă rece şi că te poţi controla de fapt. Pui dependenţa ta de porno pe seama frigidităţii ipotetice a prietenei tale; dacă ea nu ar fi aşa…analogică, tu nu ai fi un digi-onanist.

Ascultîndu-te observ că pornofilia ta îţi generează impotenţa şi un stil regizoral de “a face dragoste” cu partenera reală, ritual sexual cu care ea nu e foarte fericită, şi ca atare te respinge. Dacă nu vrea să facă sex cu regizorul e însă foarte probabil să vrea să facă dragoste cu iubitul ei. Problema e la tine, pentru că se pare că tu te exciţi greu în afara scenariilor erotice cu care te-au obişnuit filmele porno şi videochatistele. Iubita ta nu mai este un stimul suficient. Ia-o de mînă, şi veniti împreună la psiholog. Tu în mod special, iar dacă admiţi faptul că eşti porno-dependent eşti cu un pas mai aproape de vindecare.

Tabuurile sexuale si beneficiile lor

Posted on by

Societatea ejaculatorie ne propune tabuul suprem; lipsa oricarui tabu sexual. Efectele se observa imediat; tensionarea inutila a pulsiunilor sexuale pentru a le detensiona comercial, amplificarea inhibitiilor sexuale si a tulburarilor de dinamica sexuala ca efecte perverse.

Ce tabuuri sexuale nu incalcam inca?

Orice normare a sexualitatii implica tabuurile sale specifice precum si abaterile de la aceste interdictii. Ca in orice societate atent destructurata, si in Romania tabuurile sexualitatii sunt rescrise de “mode”, si inlocuite cu tabuuri ale promiscuitatii. Astfel, e la moda sa iti inseli partenerul, dar e un tabu ca acesta sa afle, este la moda sa iti inseli sotia dar este un tabu sa iti lasi amanta insarcinata, e considerat normal ca barbatii sa aiba relatii extraconjugale, dar e un tabu ca partenerele lor sa faca la fel. A devenit un tabu sa faci sex de mai mult de 3 ori cu acelasi partener, la fel cum este sa te casatoresti inainte de 30 de ani, sau “sa iti iei carnea de unde iti iei painea”.

Incalcarea tabuului este inconstient atractiva, pentru ca regulie formulate negativ tind sa fie intelese ca afirmatii, mintea inconstienta neoperind cu negatii si cuantificatori, acestia operind la nivelul semantic al limbajului ce asigură conştientizarea; astfel ca orice negatie devine o tentanta afirmare si o potentare a comportamentului spre directia interdictiei. Tocmai de aceea, cu ceva vreme inaintea primului raport sexual adolescentii ar trebui initiati sexual si ajutati sa inteleaga motivul existentei si sensurile acestor tabuuri sexuale, fapt realizabil doar prin educatia primita de la persoanele pe care ei le crediteaza moral si pe care le investesc cu aceasta autoritate, insa din cite observam aceste persoane inceteaza sa mai fie parintii.

Tabuurile sexuale reprezentative pentru români sunt inca tabuurile care si-au pastrat sacralitatea, cele care vin din sfera vietii religioase asumate, si care au cea mai mare valoare educationala.

Ce functii au tabuurile sexuale?

Contrar intuitiei de trotuar vehiculata tabloid, ce le asociaza unor mentalitati depasite, tabuurile sexuale au functii psiho-sociale bine structurate si reprezinta un indicator al nivelului de civilizatie in societatea care le adopta. Acestea normeaza si umanizeaza instinctul sexual, civilizindu-l; in culturile avansate, dorintele sexuale pot fi puse in act doar respectind o etica sexuala, reguli esentiale ce fac antropologic diferenta dintre physis si polis, dintre consumarea instictuala in tufisurile junglei si sexualitatea umanizata din cadrul unei comunitati umane.

Desi se inscriu in categoria regulilor ce asigura buna convietuire, interdictiile pe care le impun tabuurile difera de celelalte tipuri de interdictii prin caracterul sacru al comportamentului normat. Comportamentele sexuale sunt acte sacre daca sunt privite prin prisma scopului lor ultim, acela de a da viata unei alte fiinte, omul regasind-si originile fizice in acest comportament creator, si, la proportiile staturii sale, o asemanare cu Dumnezeu, cel  care l-a insufletit.

Exista tendinta de a echivala lipsa tabuurilor cu dezinhibitia sexuala dintre parteneri, dar dezinhibarea in pat este tocmai efectul respectarii acestor tabuuri sexuale, ale caror functii nu tintesc reprimarea sexualitatii ci structurarea acesteia in comportamente sociale; adresindu-se constiintei morale, tabuurile se supun atentiei noastre chiar si atunci cind le dorim tacute, generind presiune morala si inhibitii; rostul lor fiind de a inhiba-exhiba contextual sexualitatea.

Ce efecte genereaza renuntarea la tabuuri?

Desacralizarea persoanei atrage dupa sine desacralizarea actului sexual si renuntarea la tabuuri; orice cadere in profan este echivalentul unei caderi in moarte, este o decadere, o surpare epistemologica ce atrage dupa sine moartea spirituala, si este o palma peste chipul din noi al Lui Dumnezeu.

Eliberarea de tabuuri genereaza tabuuri noi si cei ce cred ca fugind de regulile sexualitatii devin liberi, au surpriza sa constate ca libertinajul are propriile sale reguli. Intr-o cultura ce face elogiul ejacularii de consum si stimuleaza practicarea “sexului protejat”, singurul tabu la moda este acela de a avea tabuuri sexuale. Ochii si urechile romanilor nu au scapat de acest curent global al pervertirii dorintei sexuale si a tandretii erotice, sentimente complexe ce coaguleaza cuplul sexual; network-societatea pompeaza devianta sexuala si morala, folosind eficientul principiu comportamental al intaririi aleatorii; acum blameaza – acum ridica in slavi si promoveaza promiscuitatea, generind de fapt educatie sexuala.

Eliberarea instictului sexual de sub fusta culturii si moralei genereaza dezinhibitii de consum, artificiale tensionari-detensionari ale nevoilor sexuale, ce influenteaza inevitabil si destructiv modelele de cuplu sexual. Renuntind la tabuuri, cuplul sexual redevine cuplu instinctual. Negarea reperelor si inlocuirea lor cu tentatii pasagere produce o cadere si o destructurare a societatii de la civilizatie spre tufe. Se vehiculeaza  tot mai des ideea unei destructurari a societatii romanesti, o dezorganizare generala, efectele acesteia constatindu-le si in planul sexualitatii. Chiar daca au valori morale puternice, comportamentul sexual al romanilor este expus contaminarii si restructurarii emotionale in jurul antivalorilor; femeile sunt valorizate sfincterial, barbatii sunt priviti utilitar, sexul extramarital a devenit o marca a distictiei sociale, inselatul tinde sa devina disciplina olimpica, parintii isi abuzeaza copiii si acestia la rindul lor dezvolta sindroame complexe ce le destabilizeaza in perspectiva viata de cuplu si viata sexuala.

Mizind pe implicare pedagogica si pe tezaurul moral oferit de ortodoxie, (sau trecind pe la orice cabinet psihologic din Constanta pentru a discuta cu un psiholog), parintii isi pot educa copiii pentru o viata de cuplu sanatoasa, astfel incit ajunsi la adolescenta acestia sa fie suficient de maturi si pregatiti emotional sa isi consolideze relatiile sexuale in jurul iubirii nicidecum in jurul placerii. Atractia erotica ce primeaza nevoii sexuale si fidelitatea ce fundamentează cuplul marital, dinamizind si potentind viata de familie, ar putea astfel să nu ajunga simple nostalgii. Pe un fond general de descrestere a ratei fertilitatii-natalitatii si de crestere a divortialitatii constatate la nivel european (conform Eurostat) ar fi interesant sa înţelegem cum coreleaza acestea cu prezenta tabuurilor sexuale si cum anume, prin respectarea lor, parintii isi implica copiii in adoptarea unui model sexual si de cuplu sanatos.

Consider ca romanii ar fi cel putin pragmatici mentinindu-si active tabuurile sexuale, pentru a supravietui cultural si ca specie.


“Psihoza” sfirsitului lumii

Posted on by

“Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.

Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului; caci precum in zilele acelea dinainte de potop oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pina in ziua cind a intrat Noe in corabie, si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului.

Atunci, din doi care vor fi in tarina, unul se va lua si unul se va lasa. Din doua care vor macina la risnita, una se va lua si alta se va lasa.

Privegheati, deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru. Insa aceea cunoasteti ca, de-ar sti stapanul casei la ce straja din noapte vine furul, ar priveghea si n-ar lasa sa i se sparga casa. De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni.”

(Matei 24, 36-51)

Anuntarea “sfirsitului lumii” la o ora de maxima audienta,contemplarea mistico-stiintifica ori dezbaterea speculativa a acestui subiect in programe de stiri pretentioase, cu luni bune inainte de ipotetica producere, iata cosmarul planetar care poate aduce un maxim de cistig oricarui trust media; preluind subiectul, jurnalistii romani se ocupa frenetic de furajarea audientei cu ipoteze catastrofale, alimentind tendintele tanatofobe pe care le regasim in fiecare din noi. Teama de moarte, a noastra sau a celor dragi, este in definitiv una dintre fobiile cele mai intens speculate economic.

Analizind acest demers cu intrumentarul psihopatologiei – remarcam o falsa psihoza, o artificiala situatie limita, indusa colectiv prin amorsarea perceptiei catre o fobie general-umana, tensionarea artificiala a fricii de moarte in scopuri mercantil-manipulatorii, inductorul fiind in prima instanta mass-media, subiectul involuntar al experimentului – audienta, iar beneficiarul rezultatelor, in mod aparent sociologia de marketing.

“Psihoza” sfirsitului lumii nu se prezinta perceptiei sociale ca o psihoza propriu-zisa, in sensul clinic al termenului, decit poate prin manifestarile sale clinice-individuale, atunci cind  acestea sunt evidentiate prin categoriile nosologice specifice psihozelor, in cadrul vreunui cabinet de psihologie.

Orice catastrofare ce valorifica plauzibil teme existentiale majore (nastere, moarte, criza, sfirsit, accident, calamitate, boala, etc) expusa sau indusa la nivel social, prin mijloace de propaganda poate fi perceputa individual ca o situatie limita (concept introdus de Karl Jaspers), creind reactii diferentiate de panica. Aceste catastrofari au cumulativ rolul de amorsare a perceptiei, de orientare-dezorientare, tensionare-detensionare, saturare-desensibilizare, favorizind ocolirea sau destructurarea unor mecanisme de aparare individuale precum si alterarea unor stari de constiinta.

Supusa atentiei unui public larg, orice situatie catastrofica de tipul calamitatilor majore, mortii iminente, sau de tipul unor “transformari globale”, angajeaza indivizii in totalitate, rupindu-i de orice alta preocupare, si obligindu-i sa gaseasca iesiri din impas. Deformarea si dirijarea mediatica a perceptiei individuale asupra unei catastrofe oarecare, genereaza procese diferentiate de catastrofare individuala, producind in definitiv paternuri cognitive dezadaptative, un mod disfunctional de intelegere si de raportare la realitate, fenomene ce sunt speculate economic, politic, social.

Jurnalistii privesc acest subiect de vesnic interes public cu o detasare ironic-profesionala, orice tip de sfirsit fiind un continut preferat al tabloidelor, o tema usor abordabila si incadrabila, in functie de superficialitatea tratarii, la rubricile Sport, Social, Stiinta si Tehnica, Pastravul lui Dinescu, Codul lui Popescu, etc.

Sociologii masoara efectele receptarii la nivel social a acestui subiect, furnizindu-i statistic impactul diversilor cumparatori, ca pe un exemplu de contagiune macrosociala a unei panici induse etapizat, sfirsitul lumii putindu-se mult mai clar instala cu o viitoare ocazie, cel putin institutional, profetiile autoimplinindu-se cu probabilitate mare in conditiile in care efectele sunt realist-previzibile, iar vectorii de contagiune cit mai eficient pozitionati.

In timp ce teologii isi fac cite-o mare cruce, mirindu-se de naivitatile precrestine ale acelora ce isi cumpara macaroane de la hipermarket si se ascund in buncare, vrajitorii si astrologii trateaza “sfirsitul lumii” ca pe un prilej banos de a-si exersa ocultismul-evazionist.

Siliti totusi sa se gindeasca la un real sfirsit, ceea ce pot avea in comun toti acestia este credinta ca, prinzindu-i totusi pregatiti sufleteste, Sfirsitul s-ar putea indura de ei.

“Intoarcerea in rascruce”, o premiza terapeutica

Posted on by

Cind cineva imi vorbeste despre drumuri fara intoarcere constat ca am in fata adesea o persoana cu o fixatie pe scop, sau una care traieste o abandonare a acestuia, ori un om indoliat care se raporteaza fatalist la o pierdere irecuperabila –cum ar fi moartea cuiva, o boala cronica, un divort, etc.

Batrinii spun ca daca cineva rataceste drumul, atunci, pentru a-l regasi, se poate intoarce la prima rascruce, in locul unde s-a ratacit, si acolo poate sa aleaga o alta poteca sau o cale mai potrivita siesi, drumul cel bun al destinatiei sale. Intoarcerea in rascruce este de fapt revenirea la o conditie personala mai sigura, mai orientata in raport cu un scop existential.

Ca sa constatam ratacirea e necesar sa fim in permanent contact cu scopul dar si cu pozitia noastra cit mai actualizata fata de el. Uneori tocmai aceasta grija a tintei ne poate fixa excesiv atentia, potentind ratacirea drumului si idealizarea destinatiei. Din dorinta mare de a-l atinge, prin suprainvestirea scopului nostru, realizam o excesiva raportare la noi insine, la dorinte si resurse, ceea ce poate excede dezadaptant contactul cu exteriorul precum si relatiile cu lumea – obiectivate prin ce se intimpla in afara noastra, cu drumul in sine – primul care ar putea sa ne spuna spre ce ne indreptam de fapt. Aceasta abatere hipnotica a atentiei de la drum spre noi insine nu ne mai permite sa facem la timp corectii eficiente ale directiei in care mergem, fixarea pe scop ascunzindu-ne drumul spre el.

In situatia diametral opusa, atunci cind ne lasam distrasi de drumul in sine, putem adesea sa ne uitam scopul sau sa il abandonam, slabind relatia sa cu noi insine. Ni se poate intimpla sa fim furati de peisaj, sa ignoram destinatia cu care am pornit initial in minte, si atunci, oricare ar fi el, drumul devine unul bun, pentru ca orice drum ne conduce undeva daca avem suficienta rabdare sa ii atingem capatul. Ratacirea scopului personal devine ratiunea de a fi a ratacirii in sine, care ajunge noul scop. Drumul initial nu mai are intoarcere, pentru ca ne lipsesc reperele interioare, cum ar fi in acest caz obiectivul spre care am pornit, fata de care nu ne mai raportam ca la o destinatie. Telul nostru astfel abandonat poate fi prin aceasta intangibil, importanta devenind pentru noi calatoria, si nicidecum destinatia.

Aceasta noua forma de fixatie, in exteriorul nostru,  este specifica culturii abandonului, si o intilnim la tot pasul, contaminindu-ne psihologic pe multi dintre noi, prin stimularea calatoriei de dragul calatoriei, a epuizarii de dragul epuizarii, a ratacirii de sine -in afara vreunui scop pe care sa-l putem numi personal. Adesea facem din aceasta noua ratacire un drum in sine, o cale si un scop, astfel incit, excesiva noastra orientare spre exterior, pierderea contactului cu valorile de esenta, cu motivatia intrinseca, cu gindurile si emotiile sinelui nostru profund – toate acestea  stimuleaza o superficializare a existentei personale, sentimente de nemultumire de sine, dezradacinare,  conduite de abandon si esec.

Alteori insa transformam aceasta ratacire de sine intr-un drum initiatic, fapt posibil doar prin constientizarea fenomenului si resemnificarea lui salvatoare, caz in care suntem deja adaptati si pe drumul bun.

In astfel de situatii “intoarcerea in rascruce” de care amintesc batrinii poate fi o solutie psihoterapeutica de regasire a drumului ratacit, un mod practic si clarificator de reasezare pe traiectoria scopului. “Intoarcerea in rascruce” devine un prilej de reorientare echilibrata, atit interna cit si externa, un drum inapoi,  pe parcursul caruia putem retrai o dezvaluire si o reconsiderare a experientelor in care ne stiam orientati.  Desi sunt mai vechi, aceste experiente evocate pot fi mai familiare si mai securizante si pot stimula reasezarea in resurse precum si readaptarea plecind de la solutii deja testate personal; le putem apoi proiecta spre acele experiente noi ce ne bulverseaza reperele, in ideea reorientarii noastre in acord cu scopul. Acest travaliu de reamintire a felului in care gandeam si simteam chiar inainte de a pierde calea ne permite asadar o repozitionare fata de scopul-destinatie anterior dar si a acestui scop inca neatins fata de nevoile noastre prezente, fapt ce ne descrie clarificator atit drumul cel mai bun catre tinta finala, cit si integrarea etapelor de atingere si micile abateri corespunzatoare noilor nevoi.

Prin intoarcerea anamnetica la rascrucea unde ne-am ratacit, scopul drumului pe care dorim sa il continuam devine din nou destinatia initiala, acest scop obiectivindu-se in experiente tangibile pe care le asimilam reusitei, ajutati fiind de o astfel de clarficare a parcursului; semnul regasirii sale devine noul drum, diferit de vechiul prin semnele concrete care ne anunta atingerea scopului dorit.

Atunci cind celelalte modalitati de orientare lipsesc, un avantaj al intoarcerii in rascuruce este acela ca nu pierdem timp cu solutii nesigure, evitind astfel sa ne consumam in prilejuri ce satureaza asteptarea si tensioneaza nevoile.

A umbla fara teama ca te-ai putea rataci presupune inclusiv achizitia acestui bun obicei, atunci cind crezi ca-ti poti doar tu de grija; acela de a accepta intoarcerea pina la primul context personal semnificativ in care te simteai inca pe drumul tau, atunci cind nesiguranta pune stapinire pe tine sau, atunci cind te saturi de drumuri ce nu te conduc unde vrei tu.

In aceasta rascruce Il poti regasi pe Dumnezeu, bunul simt, moralitatea, bunele obiceiuri, poti sa iti lamuresti tintele personale. Intoarcerea te invata sa devii mai constient de tine si de ceilalti, sa reincepi sa te iubesti pentru a sti cum sa ii iubesti pe oamenii de linga tine, sa inveti sa citesti indicatoarele, sa citesti Scripturile ca sa stii cine iti este Dumnezeu si ce doreste El de la tine, dar si pentru a sesiza ca felul in care crezi in ce stii e o consecinta a cunoasterii, nu a ignorantei asumate, sa iti amintesti care ti-e telul, daca nu cel ultim macar pe acela ce iti defineste etapa de viata pe care o traiesti, si, nu in ultimul rind, intoarcerea in rascruce te provoaca sa fii mai atent la drum.

Intoarcerea in rascruce este o premisa a vindecarii, si poate fi utilizata ca tehnica de resemnificare a experientelor traumatice ori problematice, in vederea unei restructurari functionale a persoanei – asa cum revenirea in rascruce atunci cind te-ai pierdut pe drum presupune regasirea drumului de care stii ca ai nevoie.

Cabinetul psihologic poate fi vazut ca o rascruce, un loc din Constanta, unde poti veni atunci cind ratacesti drumul, sau cind nu il mai simti ca fiind unul potrivit tie. Aceasta rascruce devine ocazia de a sta de vorba cu un psiholog, si impreuna putem descoperi o cale mai buna spre scopul tau.