Tag Archives: psihologie

Compromis si compromitere in relatia de cuplu

Posted on by

Compromisul in relatia de cuplu este o stare de gratie si o gura de oxigen, o binecuvintata pauza de la imaginea nerealista si moarta a cuplului arhetipal, diada lipsita de compromisuri si idilica – in favoarea cuplului restaurat in paradisurile artificiale ale postmodernitatii, asaltat de revolutii sociale, de ideologii consumiste, pandemii si crize. Acesta e confundat adesea cu compromiterea personala pentru faptul ca insusi polisemantismul conceptului genereaza confuzii.

In loc sa impace doua pareri divergente despre aceeasi problema, prin stabilirea unui set echitabil de concesii si asteptari comune, compromisurile neechitabile si ambivalente distrug relatia de cuplu, generind compromitere emotionala, autodevalorizare si amorsarea frustrarilor. Suntem deseori martori ai situatiilor in care partenerii isi sugruma relatia incercind sa desfaca latul problematic prin compromisuri, fara ca mai inainte sa evalueze sensurile suprapuse ale notiunii si fara sa-si lamureasca ce poate si ce nu poate fi supus compromisului, o prerechizita critica atit de necesara a acestui instrument al acomodarii in doi.

Conceptul de compromis presupune 3 situatii experientiale, logic distincte, cu moduri discrete de ancorare emotionala, dintre care 2 situatii sunt in mod evident contradictorii si conflictogene, ceea ce califica notiunea si strategia de compromis in categoria paradoxurilor semantic-heterologice. In literatura psihologiei de cuplu intilnim cu generozitate pozitionari alternative ale autorilor in binomul antinomic compromis-util / compromis-inutil, insa putine clarificari apar in privinta clasificarii compromisului dupa criterii semantic-functionale. Constatarea ca “nu toate compromisurile compromit o relatie” surprinde acest paradox semantic, prin autoreferentialitatea sa contradictorie.

Definind compromisul in cuplu drept o concesie facuta de parteneri unul altuia, se pot distinge:

1. Compromisul echitabil sau armonios-functional al cuplului, cind amindoi partenerii fac concesii echitabile, negociate just si care asigura functionarea cuplului in raport cu o problema.

2. Compromisul ambivalent sau nevrozant-nonfunctional, cind unul dintre parteneri cedeaza in defavoarea sa si admite pasiv o concesie inechitabila, disimulindu-si nemultumirea sub masca nevoii de consonanta, pentru a rabufni ulterior in comportamente de supracompensare a frustrarilor si de reechilibrare a puterii in cuplu, comportamente de revansa ce destabilizeaza si distrug intr-un final relatia.

3. Compromisul inechitabil sau fals-funtional, in care unul sau ambii parteneri isi exprima deschis dezaprobarea fata de concesiile inechitabile pe care le fac(e), pentru o perioada de timp limitata, inaintea rezolvarii situatiei problematice sau a dizolvarii cuplului; partenerii convietuiesc intr-o stare de gratie cu numaratoare inversa, reevaluarea conditiilor relatiei nu poate astepta sub argumentul “suntem de acord ca nu suntem de acord” si se poate produce in cel mai vesel caz in cabinetul unui psihoterapeut.

Se evidentiaza asadar o polisemie confuzanta a termenului compromis; consens, concesie, mediere, negociere, compromitere

Compromisurile din relatie se suprapun adesea cu compromiterea. Compromiterea relatiei, a partenerului, sau proprie. Repudiem ideea compromisului in cuplu avind de fapt in gind o acceptiune nevrozanta a sa, compromitatoare. Putem intelege insa mai usor utilitatea si valoarea compromisurilor in cuplu plecind de la a accepta mai intai corolarul ca nici un compromis nu este fix, imuabil, si ca este esential si sanatos sa fie inotit mereu de sentimentul de echitate. De obicei cind sensul concesiei nu mai corespunde intereselor, valorilor, contextului relational, ele se renegociaza.

Compromiterea relatiei devine posibila atunci cind compromisul nu mai este posibil, acesta devenind o concesie neechitabila; acordul devine un dezacord reprimat din iubire, comoditate, lipsa de alternative, nevoia de tapi ispasitori, setea de magie sau pur si simplu incercarea de a-i forta mina lui Dumnezeu. Astfel ‘suntem de acord ca nu suntem de acord’ il va frustra mai departe pe cel care chiar crede ca toleranta inseamna sa renunti la tine in favoarea celuilalt.

Poate te intrebi de ce fac oamenii concesii inechitabile in relatie. Am putea gasi impreuna acest raspuns gindindu-ne la noi. Ar putea fi pentru ca nu vad alternative, pentru ca ma simt mai comod asa, pentru ca e confortabil sa azvirl pe altcineva eventualitatea propriului esec, pentru ca magia si gindirea magica reprezinta un mod personal de a-i forta lui Dumnezeu interventia salvatoare in viata mea de cuplu, sau pentru ca….

Te astept in acest cabinet de psihologie din Constanta, pentru a intelege de ce faci tu compromisuri si cum poti sa eviti compromiterea relatiei tale de cuplu.

Hai !

Posted on by

FORMARE NLP PRACTITIONER

Constanta, 11-13 mai 2018

Inscrieri: 0721.299.371 (Magdalena Toma)

Se spune ca vapoarele se afla in siguranta in porturi, dar nu pentru asta sunt ele construite (John Shedd). De aceea va propunem sa nu va economisiti viata, ci sa o traiti din plin. Iar pentru aceasta venim in intampinarea dumneavoastra cu cel mai complet si complex program de dezvoltare personala si formare profesionala NLP din Romania – program in care practica si teoria sunt echilibrate si adaptate la experienta personala a fiecarui cursant in parte.


Beneficiile parcurgerii cursului de NLP Practitioner din Constanta : 
  • imbunatatirea comunicarii cu cei din jur si cu tine insuti,
  • cresterea stimei de sine si a increderii personale,
  • gestionarea si autocontrolul emotiilor prin cresterea inteligentei emotionale,
  • eliminarea stresului, frustrarilor si convingerilor limitative,
  • stabilirea obiectivelor si dobandirea rezultatelor dorite,
  • descoperirea zonelor de excelenta personala prin dezvoltarea abilitatilor personale,
  • rezultate imediate si de impact in viata profesionala si personala la nivelul performantelor, relatiilor si dinamicii interioare,
  • experimentarea lucrului cu ceilalti pentru a-i ajuta sa se dezvolte,
  • dobandirea a numeroase tehnici si metode de consiliere in arta coachingului,
  • imbogatirea cu noi cunostinte despre psihologia umana,
  • posibilitatea insusirii profesiei de consilier NLP,
  • materiale didactice si suport de curs consistente,
  • traineri cu experienta vasta in domeniu – Magdalena Toma si Maria Cotoi, persoane etice si orientate spre manifestarea valorii umane la cel mai inalt nivel,
  • …si multe surprize frumoase!

Inscrieri si informatii: contactati-ne telefonic la numarul 0721.299.371 (Magdalena Toma) sau scrieti-ne pe adresa de e-mail: office@nlpintegrativ.ro

ATENTIE: locurile sunt limitate!

Diplome primite la absolvirea formarii:

IANLP– diploma recunoscuta international cu standardele si sigiliul Asociatiei internationale de Programare neuro-lingvistica, cu titulatura de NLP Practitioner IANLP,

– diploma recunoscuta national cu standardele si sigiliul Asociatiei Profesionale de NLP Integrativ®, cu titulatura de NLP Practitioner AproNLPi®.

Durata cursului: 7 module a cate  3 zile, astfel: vineri 16.00 – 20.00, sambata 9.00 – 19.00,  duminica 9.00 – 18.00.

Programarea modulelor: 

Modul 1: 11 – 13 mai 2018
Modul 2: 8 – 10 iunie 2018
Modul 3: 6 – 8 iulie 2018
Modul 4: 3 – 5 august 2018
Modul 5: 14 – 16 septembrie 2018
Modul 6: 19 – 21 octombrie 2018
Modul 7: 16 – 18 noiembrie 2018

TRAINERI:

Magdalena Toma este Trainer NLPi®, psiholog clinician acreditat COPSI, consultant in psihoterapie pozitiva si doctorand in Stiintele Educatiei in cadrul Universitatii Bucuresti. Experientele ei profesionale sunt vaste – peste 18 ani – si acopera domenii ca: psihologie, sociologie, stiintele educatiei, drept, comunicare, terapie, consiliere si dezvoltare personala. Cursurile pe care le desfasoara in domeniul NLP sunt de un real succes, deoarece competentele, experienta de viata si valorile personale pe care le aduce in sala, alaturi de oamenii pe care ii instruieste, se impletesc optim si cu folos pentru toti cei prezenti. Iubeste ceea ce face si pune pasiune in toate proiectele pe care le deruleaza. Oamenii care o cunosc o asociaza cu onestitatea, seriozitatea, daruirea si integritatea. Este o persoana activa, curioasa, dornica de evolutie si se simte implinita profesional cand vede cum fiecare cursant/a isi intelege potentialul, isi descopera resursele si progreseaza in depasirea barierelor interioare, rezolvandu-si creativ si cu folos problemele. Stie cu certitudine ca “atunci cand cineva crede in tine si in potentialul tau, iti poti schimba nu doar situatia actuala, ci intreg cursul vietii”, de aceea crede ca nimic nu este mai important decat o viata dedicata oamenilor.

Maria Cotoi, Master Trainer in Programare Neuro-Lingvistica, acreditat si recunoscut de asociatia internationala de NLP si asociatia romana de NLP. Din anul 2012 este presedinta Asociatiei Profesionale de NLP Integrativ. Lucreaza de peste 8 ani in acest domeniu si a organizat si sustinut 42 grupuri de formare NLP in 11 din marile orase ale tarii. Este un om deschis, curios, creativ si care valorizeaza oamenii foarte mult. Profesional se descrie ca si creator de contexte in care cei pe care ii intalneste au ocazia sa treaca prin experiente puternice si prin intermediul carora ajung sa se descopere si sa se dezvolte personal si profesional. Are studii de psihologie si sociologie si a absolvit Scoala de Terapie – Psihodrama Clasica. Profilul complet al trainerului il gasiti aici.

Investitie: intreaga formare costa 3150 lei si se plateste in 7 rate egale de cate 450 lei/modul,

– cei care doresc sa achite taxa integral, au o reducere de 10%,

– cei care mai inscriu alte persoane la curs, au o reducere de 5% pentru fiecare persoana inscrisa in plus. Reducerile se cumuleaza!

Inscrieri si informatii: contactati-ne telefonic la numarul 0721.299.371 (Magdalena Toma) sau scrieti-ne pe adresa de e-mail: office@nlpintegrativ.ro

Tematica generala a cursului:

  1. Găseşte împlinirea în viaţa personală şi profesională!
    Obiective: familiarizarea participantilor cu formarea in NLP (istorie, fundamente de baza, principii), descoperirea a noi modalitati de comunicare intre facilitatorul NLP si client, construirea increderii si relatiei terapeutice intre cei doi.
    · “Regulile jocului”: mod de desfăşurare, timp, nevoi, obiective, dorinţe, alte provocări organizatorice;
    ·  Introducere în Programarea Neuro-Lingvistică;
    ·  Relaţia dintre starea actuală, starea dorită, acţiuni şi feedback;
    ·  Descoperirea resurselor şi utilizarea acestora pentru atingerea obiectivelor;
    ·  Elemente de psihologie clasică: ancorarea şi câinele lui Pavlov;
    · Concepte: resurse, ancorare, principii, harta-teritoriu,V A K O G, asociere-disociere.
  2. Descoperă lumea din jurul tău!
    Obiective: insusirea tehnicilor de baza in construirea empatiei, dezvoltarea abilitatilor de comunicare senzoriala la mai multe nivele (verbal, non-verbal, paraverbal), exersarea abilitatii de explorare a hartii mentale a clientului (metamodelul), explorarea solutiilor potrivite pentru problemele clientului cu ajutorul comunicarii si sistemelor de reprezentare senzoriala.
    · Empatia: respect şi responsabilitate pentru ceilalţi;
    · Contactul cu ceilalţi prin calibrare, raport, pacing, leading;
    · Sistemele senzoriale de reprezentare: limbaj multisenzorial, indici oculari, acuitate senzorială;
    · Metamodelul: distorsiuni, omisiuni, generalizări;
    · Trecerea de la structura superficială a lingvisticii la structura profundă a acesteia şi cum anume influenţează psihicul uman;
    · Concepte: calibrare, raport, pacing, leading, metamodel, sisteme de reprezentare senzorială.
  3. Împlineşte-ţi visele!
    Obiective: insusirea abilitatii de stabilire a obiectivelor cat mai precise si arhitectura viitorului dorit; exersarea limbajului hipnotic (Modelul Milton) pentru schimbarea terapuetica a clientului si, implicit, a facilitatorului NLP; insusirea abilitatii de recadrare a problemelor pentru gasirea de solutii optime.
    · Stabilirea obiectivelor: declanşatori motivaţionali, factori volitivi, arhitectura viitorului dorit;
    · Ecologia: pilon de bază în NLP;
    · Limbajul hipnotic: inconştientul văzut ca rezervor de resurse, transa, hipnoza;
    · Modelul Miltonian de mobilizare a inconştientului;
    · Recadrarea, cadrare: modalitatea de percepere a altor faţete ale realităţii;
    · Concepte: hipnoteraut Milton Erickson, obiective SMART, OMUN, cadrare de contrast, de relevanţă, backtrack.
  4. Trăieşte viaţa aşa cum vrei tu!
    Obiective: exersarea modelelor de comunicare dupa Virginia Satir si depistarea lor in procesul obisnuit de comunicare; dobandirea abilitatii de lucru cu submodalitaile hartilor interioare si imbogatirea experientelor senzoriale; vindecarea rapida a fobiilor; rezolvarea constructiva a conflictelor cu ceilalti exersand cele 5 pozitii perceptuale.
    · Modelul părţilor persoanei: comunicarea dupa Virginia Satir şi elemente de psihoterapie sistemică;
    ·  Submodalităţile: control, dirijare, arhitectura elementelor emoţionale;
    ·  Vindecarea rapidă a fobiilor;
    ·  Poziţiile perceptuale: realitatea văzută din cele 5 unghiuri esenţiale universale;
    ·  Alinierea poziţiilor perceptuale;
    · Concepte: psihoterapie sistemică, submodalităţi, fast fobia cure, poziţiile perceptuale, swish visual, acţiuni, percepţii, reprezentări.
  5. Află cine eşti!
    Obiective: explorarea strategiilor de actiune in viata personala si profesionala pentru obtinerea rezultatelor dorite; utilizarea nivelurilor neurologice pentru identificarea identitatii si misiunii personale, construirea si utilizarea metaforelor, astfel incat sa faciliteze schimbarea.
    · Strategii: de testare, elicitare, utilizare, instalare, modelul TOTE, ROLE, BAGEL;
    · Elicitarea diferitelor strategii de învăţare;
    · Strategia Disney: modalitatea creativă de găsire a soluţiilor;
    · Nivelurile neurologice: mediu, comportament, capacităţi (abilităţi), convingeri, valori, identitate, misiune.
    · Metafora: metodă, construire, utilizare.
    · Concepte: strategia Walt Disney, nivelurile neurologice, metaforele.
  6. Ai curajul să te schimbi!
    Obiective: exersarea capacitatii de utilizarea a metamodelului si ascultarii active pentru obtinerea de informatii in ceea ce priveste tehnica „linia timpului”; identificarea cauzei unei probleme din trecut si gasirea solutiilor vindecatoare pentru viitor; identificarea convingerilor limitatoare si mobilizarea resurselor necesare pentru schimbarea acestora; familiarizarea participantilor cu procesul de coaching si dobandirea abilitatii de sustinere a unei sedinte de choaching;
    · Liniile Temporale: descoperirea cauzei unei probleme;
    · Arhitectura şi sprijinirea obiceiurilor sănătoase;
    · Lucrul cu emoţiile negative: necesitate şi ameliorare;
    ·Reimprinting: terapia/reconstituirea trecutului, conştientizarea prezentului şi optimizarea viitorului;
    · Convingeri: schimbarea convingerilor limitative;
    · Coachingul – definire, instrumente, atitudini;
    · Concepte: liniile temporale, reimprinting, convingeri, coach, modelul SCORE.7. Evoluează!
    Obiective: exersarea capacitatii de modelare a excelentei umane intr-un anumit domeniu; dezvoltarea abilitatii de comunicare provocatoare; recapitularea integrativa a tuturor instrumentelor NLP invatate pana acum; dovedirea abilitatii de folosire a tehnicilor NLP (evaluarea finala).
    ·  Integrare: inventarierea instrumentelor şi abilităţilor dobândite de-a lungul formării ca şi Practitioner NLP;
    ·  Modelarea: cheia excelenţei în tot ceea ce vă propuneţi;
    ·  Comunicarea provocatoare – tehnica Farrelli;
    ·  Dovedirea cunoştinţelor teoretice prin proba scrisă;
    · Dovedirea abilităţilor şi atitudinilor specifice unui NLP Practitioner prin proba practică;
    ·  Concepte: modelare, matricea învăţării, evaluare.

 

Insomnia, mai mult decit o problema psiho-somatica

Posted on by

Alternarea ciclica a starilor de somn si veghe are de suferit in urma ritualurilor de somn nesanatoase; atunci cind mentinem starea de veghe un timp prea indelungat are de suferit ciclul de somn si invers. Opusul insomniei este hipersomnia.

Este crucial sa intelegem citeva cauze ale insomniei si sa le eliminam secvential:

I. Cauze medicale generale

II. Cauze neuro-psihiatrice si psihologice specifice

IIa. Insomnia si depresia / IIb. Insomnia si anxietatea

III. Cauze ale stilului de viata

III a. Obiceiuri si stiluri de adormire

III b. Obiceiuri alimentare si toxicologice

I. Cauzele medicale generale

Orice boala si simptomele acesteia genereaza stari generale proaste, iar insomnia poate deveni un simptom asociat, comorbid afectiunii. Procesul de adormire si somnul devin dificile atunci cind simptomele unei boli se manifesta acut. Citeva exemple lamuritoare;

  1. Sinuzitele si afectiunile din sfera ORL

  2. Tulburarile gastro-intestinale (reflux gastric, gastrite, etc)

  3. Tulburarile din sfera endocrina (hipertiroidism)

  4. Artrite si Boli Reumatismale

  5. Astmul bronsic

  6. Tulburarile neurodegenerative si alte tulburari neuronale (Parkinson, etc)

  7. Durerile cronice

  8. Sindromul picioarelor nelinistite (aprox. 10% din populatie are aceasta afectiune, adesea ramasa nediagnosticata)

    Insusi tratamentul medicamentos asociat si prescris acestor boli acute sau cronice poate cauza insomnie, ca efect secundar al substantelor continute in aceste medicamente.

  9. Apneea in somn

    Apneea este o tulburare des asociata cu insomnia. Caile respiratorii sunt obturate generind pauze de respiratie si o scadere a cantitatii de oxigen; acest fapt determina treziri bruste si repetate in timpul noptii. De cele mai multe ori aceste treziri sunt uitate si ignorate dar persoanele se trezesc obosite sau reclama insomnia. Partenerii de cuplu isi pot monitoriza unul altuia starile de apnee in somn, si, odata cunoscuta problema, se pot lua masuri medicale.

    II. Cauzele neuro-psihiatrice si psihologice specifice

II.a. Ruminatiile interioare, gindurile despre trecut, generate de lupta cu propria stare de depresie declanseaza si intretin stari ego-distonice, de disconfort personal accentuat; acestea tin atentia focalizata asupra necesitatii rezolvarii problemelor si a obtinerii unor raspunsuri sau rezolvari imediate. Aceste cautari interioare nu au nici pe departe rolul de a mobiliza resurse ci mai degraba de a le consuma, prin efectul de declansare a hormonilor de stress; acesti hormoni genereaza atit stress fiziologic cit si distress psihologic, si adincesc depresia, provocind insomnie. Problemele de somn ce apar frecvent sunt adesea autogenerate, datorindu-se gindurilor ce reiau scenarii negative, sau reproduc patternuri de gindire problematizanta; ele sunt un simptom al instalarii depresiei, iar insomniile severe fac parte, de facto, din comorbiditatea episoadelor depresive moderate si majore netratate. Depresia si insomnia sunt tulburari interconectate si fiecare in parte se constituie in factori de intretinere reciproca. Energia scazuta, pierderea motivatiei si a interesului pentru o relatie, pentru viata si activitati, sentimentele de tristete nejustificate si prelungite, disperarea si sentimentul de neajutorare sunt stari bine interconectate cu insomnia si se agraveaza una pe celalalta.

II.b. Ingrijorarile in exces si nervozitatea (Anxietate) pot fi cauze ale insomniei; ele respecta un pattern usor de recunoscut, care interfereaza cu somnul.

Aceste simptome sunt:

  • tensionare emotionala

  • preocupari in exces cu privire la ceea ce s-a intimplat peste zi

  • ingrijorari excesive despre evenimentele viitoare

  • sentimentul de complesire

  • un sentiment general de suprastimulare si supraincarcare urmat de epuizare nervoasa

Anxietatea perturba adormirea si mentine insomnia; persoanele anxioase se trezesc noaptea si au dificultati de adormire; insasi petrecerea noptii in stare de veghe poate deveni un motiv de neliniste in sine, declansator al fricilor nocturne, atunci cind persoana se panicheaza la ideea ca urmeaza iar o insomnie (anxietate la anticiparea insomniei).

Astfel, insomnia si anxietatea se hranesc una cu cealalta, ciclic. Tehnicile de biofeedback precum si cele specifice psihoterapiei cognitiv-comportamtentale ar putea fi de folos pentru ruperea acestui ciclu dezadaptativ ce declanseaza insomnia si intretine anxietatea.

III. Cauze ale stilului de viata

III a. Obiceiurile si stilurile de adormire

Ritualurile de adormire si obiceiurile pot fi factori declansatori ai insomniei. Stilul de viata nesanatos si obiceiurile de adormire dezordonate pot genera ele insele insomnii. Iata o lista cu obiceiuri si ritualuri in care te poti regasi:

  • sa lucrezi acasa pina tirziu – iti poate da dificultati in igienizarea emotionala si in detasarea de munca; acest fapt te face sa fii inca preocupat de munca atunci cind vine ora de somn

  • lumina calculatorului, Tv-ului, display-urile gadget-urilor iti mentin creierul in stare de alerta si scade secretia de melatonina, hormonul inductor al somnului

  • sa dormi dupamiaza impiedica/inhiba somnul de noapte

  • te culci mai devreme pentru a recupera somn, dar asta iti deregleaza ciclul veghe-somn, iar in noaptea urmatoare ai dificultati de adormire

  • lucrezi in ture- programul dezordonat confuzeaza ceasul biologic, mai ales daca dormi ziua sau daca schimbi periodic programul de somn.

  • Trezitul in mijlocul noptii pentru a lucra

  • consumul de alcool inainte de somn, pentru a consuma deprimarea si insomnia transforma un episod tranzitoriu de insomnie intr-o problema mai serioasa, de insomnie cronica

Asociate gindurilor dezadaptative de tipul “niciodata nu o sa mai dorm normal” etc, si asociate cu o ora de culcare, aceste obiceiuri intaresc pozitiv insomnia, favorizind-o.

IIIb. Obiceiuri alimentare si toxicologice

Anumite substante si tulburari alimentare contribuie major la declansarea si intretinerea insomniei.

  • Alcoolul este un sedativ, depresiv. Te poate adormi initial, dar iti produce insomnie nocturna

  • Cafeina e un stimulant; mai mult de 4 cesti de cafea declanseaza cel putin o insomnie saptaminala. Cafeina ramine in sistemul circulator pina la 8 ore, cu efecte persistente.

  • Nicotina e un stimulant; mentine sistemul nervos alert si produce insomnii mai ales daca fumezi in apropierea orei de culcare

  • Mesele grele; daca maninci in apropierea orei de somn, acest obicei iti asigura insomniile nocturne; deasemnea, mincarurile picante interfereaza cu somnul, generind insomnii

Pentru rezolvarea tipului de insomnie in care te regasesti, acest cabinet psihologi iti sta la dispozitie; un psiholog si un psihoterapeut din Constanta, specializat in hipnoterapie (hipnoza clinica) si psihologie clinica,  te va ajuta sa iti recapeti somnul si sa iti imbunatatesti starea de sanatate.

Iluzii si deziluzionare in cuplu

Posted on by

Atunci cind ma indragostesc si ii ofer iubirii ce-i al iubirii, un prilej de a-mi schimba perspectivele alaturi de cineva, ma pot lesne abandona in voia unor fantasme cu care relatiile vin la pachet. Una dintre ele este iluzia implinirii prin celalalt. Iubind sunt motivat sa accelerez pasul si sa devin mai aproape de ce sunt eu- alaturi de cineva, integrind experientele cu acesta, conferindu-le sansa de a fi modelatoare. Modelatorul ramin insa eu insumi-prin constientizarea sentimentelor mele, efortul reflexiv si punerea lor in act. Si totusi, desi stiu asta, e posibil ca partenerul meu sa nu stie, si sa vrea sa ma schimbe el, conform nevoilor si viziunilor sale. Eu devin un iluzionist iar el un iluzionat, daca eu, intelegind, nu ii explicitez iluzia. Ajung sa simt dorinta sa de realizare prin mine, ca pe o presiune deformatoare, intruziva, ca pe un sens prost inteles al relatiei sale cu mine. Ajung sa simt ca el ma utilizeaza, sperind ca de fapt ma iubeste.

In acest caz, primii 2-3 ani ai relatiei merg struna, ne casatorim, facem planuri, dar la trezirea din visare partenerul traieste dureros deziluzia ca pina la urma lucreaza la implinirea sa tot de unul singur; ca nu e nimeni mai responsabil pentru sine decit el insusi, ca nu vrea nimeni sa-i traduca lectiile de viata, sa munceasca pentru el, sa traga sa se dezvolte, sa ii dea raspunsul la intrebarea despre sensul propriei vieti. Pe marginea patului oricarei idile in doi se afla fie regindirea relatiei, fie mormintul ei.

Remodelez atunci cu partenerul parcursul casniciei, in incercarea de a ne salva povestile de dragoste, ne confruntam dezamagirile si, in situatiile fericite, le intelegem ca pe niste vindecatoare puneri in acord a realitatilor noastre psihologice. Devenim de acord ca nu suntem de acord in tot si toate si ca incompatibilitatea partiala e sursa unicitatii noastre. Conchidem ca obiectivele individuale sunt vitale, primeaza celor de cuplu, ne privesc direct, iar dragostea si relatia nu-s justifica reprosurile facute celuilalt, mai mult decit propria apatie. Sau, dimpotriva, fugim direct la notar si cocotam in circa partenerului vina de a nu ne fi lasat sa utopizam mai departe; “nepotrivirea de caracter” devine cel mai adesea sintagma absentei celei mai elementare forme de interactiune in cuplu, semnul prin care recunoastem usor o pereche de nevrozati; transmiterea asertiva a nemultumirilor.

In plina cariera consumista echivalam insa viata unei relatii cu garantia unei piese auto, imprumutind explicatii-cutie, de genul “dragostea dureaza 4 ani”, pentru a refuza ce nu vrem sa intelegem. Evitam astfel orice confruntare cu noi insine. Ne abandonam foarte repede durerea care ne-ar fi invatat ce sa nu repetam si ne punem evolutia intre parantezele convenabile ale unor clisee…”Lumea e mare, partenerii trebuie schimbati, la ce bun atita fidelitate si devotament daca cercetatatorii englezi spun ca suntem conceputi poligami, relatiile sunt obiecte cu termen de expirare”…etc.

Dupa o despartire dureroasa – un divort terapeutic sau unul definitiv – cautam distantare, echilibrare, ventilarea suferintei si, cumva, reasigurarea ca vom mai fi in stare sa iubim vrodata. Intr-un fel, indiferent daca alegem sa raminem impreuna sau ne continuam drumul singuri, pricepem ca din nevoia de a ne mentine iluziile fundamentale ne-am indragostit de iluzionist si am sfirsit prin a-i reprosa ca trucurile sale sunt proaste, mai ales atunci cind el insusi a decis sa ne dezvaluie misterul. Nevoia de a crede in existenta unei pasiuni mari aflata dincolo de farmecul indragostirii nu se spulbera odata cu trezirea din aceasta transa umorala, dar iluzionistul, cel caruia ii descoperim intre timp si defectele personale, este demascat ca impostor, iar vraja iubirii isi pierde puterea. Ajunsi in acest punct de trezire, majoritatea partenerilor divorteaza, intelegind ca relatia lor e un circ fara clovn, nestiind cum altfel sa se igienizeze emotional si cum sa scape de socul readaptarii.

In ciuda despartirii formale, desprinderea partenerilor debuteaza cu mult inaintea divortului propriuzis. Negarea, furia, negocierea, depresia si acceptarea sunt secvente ale doliului pe care le ragasim uneori intr-o avalansa naucitoare, adesea concomitent.Cind celalalt se simte dezamagit prin faptul ca nu-i mai impartasim iluziile, reflexul este sa se plonjeze in diatribe ce infesteaza relatia. Vehementa dezamagitului este alimentata de fapt de lipsa de sens a propriilor proiectii, momentul constientizarii acestei autopacaleli fiind, din motive de protectie a eului, cel mai adesea, aminat. In aceste momente conflictul etic al diadei devine aceasta: fie eu am fost un iluzionist de la bun inceput intretinindu-i delirul utopic, pentru a-l face pe partener sa creada in magia iubirii, fie el a fugit cu lasitate de consecintele propriei asumari, intr-o poveste ce spera sa il salveze de sine, si de la care astepta confirmarea unor iluzii. Iluzia refacerii androginului din jumatati, celalalt devenind un fetis si garantul fericirii si desavirsirii personale, in lipsa caruia sunt condamnat la vesnice cautari si tristeti; iluzia ca viata e lipsita de sens si poezie in afara cuplului marital; iluzia ca nu as sti cum sa iubesc sanatos si fara amor propriu, intr-un raport de cunoastere si iubire de sine echilibrata; iluzia trainiciei cuplului prin casatorie, toate aceste asteptari nerealiste si dezadaptatante culminind prin a ne condamna la un esec existential la care sunt invitate sa fluiere neamurile.

Traim fiecare in parte doliul desprinderii de partener la temperatura emotionala a propriei implicari in relatie, explorind adesea intreaga plaja a emotiilor de pierdere ce descriu intesiunea deziluziei. Ne impotrivim exilarii in extremele dezamagirii, si, prin evitarea acesteia, ne provocam depresii si anxietati si mai mari. Ne deprimam si stim asta atunci cind tocmai frica de depresie ne surprinde cu gindul “nu ma indragostesc ca sa nu ma deprim iar” si ne panicam atunci cind anticiparea anxietatii ne determina sa dam din lac in put, adoptind comportamente de hiperreactie dezadaptativa, de obicei anuntate de intrebarea “dar daca nu o sa mai pot iubi pe nimeni?”. Ne dorim pe cineva pe masura noastra, suspendati intre exceptie si generalizare, intre devastare si indiferenta, vinind starea de acceptare a prezentului pentru calmul si linistea ce ne-ar permite in final sa intelegem de ce relatia nu a mers nici de data aceasta. E justificat sa nu vrem sa fim insa devastati de pierdere – ca si cind am fi trait impregnati de iluzia vesniciei iubirii, si nici sa fim resemnati si convinsi ca despartirea face parte din fiecare relatie, insa evitarea trairii doliului si plingerii lui ne priveaza de lectia lui.

Surpriza dezarmanta a divortului dar si banalizarea lui printr-o perpetua anticipare preventiva, indica doua tipare toxice si antagonice de raportare la partener. Implicarea profetica – ce urmareste implinirea unei ardente dorinte de confirmare a miturilor personale, vineaza iluzia convietuirii pe vecie, intretinuta de tranzactionari profitabile ale erosului in schimbul nesatioasei senzatii de implinire prin celalalt.

La capatul opus se afla Implicarea fatalista, care vineaza deziluzia in dragoste, anticipind-o inca de la inceputul relatiei, cautindu-i dovezile, pentru a o evita. Ambele tipuri de implicare dezadaptativa in relatie surprind mereu cite o lipsa; a autodeterminarii si impacarii cu sine.

Prima sfirseste printr-o sanogena deziluzionare adolescentina- observam ca dragostea idealizata se incapatineaza sa nu existe, a doua printr-o supracompensare a iubirii, de tip consumist- observam ca orice inceput e un nou sfirsit.

Defocalizarea de pe amorul propriu propune inceputul vindecarii relatiei de cuplu, atunci cind si eu si partenerul observam ca in probleme de suflet nu imi poate da altul ce nu-mi pot oferi singur. De abia atunci vad rolul terapeutic al deziluziilor. De abia atunci deziluzionarea devine zina cea buna, ce desvrajeste relatia, propunindu-mi un stil de raportare asumat si autentic fata de partener.

Daca va regasiti in situatiile descrise mai sus, va invit sa va adresati Cabinetului de Psihologie Eduard Rosentzveig, unde un psiholog si un psihoterapeut din Constanta va stau la dispozitie pentru consiliere si psihoterapie individuala si de cuplu.

Psihologie si Poezie la Constanta

Posted on by

Poemele diminetiiPe data de 11 august 2016 am lansat la Constanta, in cadrul Tirgului de Carte Gaudeamus, volumul de versuri “Poemele diminetii”, publicat la editura Ex Ponto din Constanta. Despre carte au vorbit scriitorii Sorin Rosca si Mircea Lungu.

Poemele diminetii este pentru mine o carte experiment. Ea contine 34 de poeme, fiecare redind prima stare emotionala, preocupare sau gind surprinse in diminetile mele. De ce diminetile?

Gindurile si ecourile lor emotionale sunt mai clare dimineata, pentru ca in stare de relaxare fiind inca, am un acces mai rapid si mai putin filtrat constient la sinele meu profund. Timpul e inca distorsionat de somn, il traiesc odisean; ma simt cind asociat trairilor onirice, tragind intens de vreun rest de vis placut iar durata unei ore e perceputa ca un minut, cind disociat, analizind ce-o fi vrut sa insemne visul cu zine pe care nu vreau sa-l abadonez amneziilor posthipnotice.

Psihologie si Poezie

Din perspectiva psihologiei, poezia nu se vede doar ca arta de a transpune in celalalt o gramatica a sentimentelor personale, ci si un exercitiu de ascultare poetica, in cheia emotionala a poetului, ca sa se poata el lauda ca i-a reusit “transplantul de suflet”…comunicarea adica. Poezia este cea mai subtila forma de cuminecare a emotiilor, si tocmai de aceea o consider un instrument util de dezvoltare personala. Cine vrea sa isi exerseze empatia, mila-vazuta ca dragoste in actiune- si sa isi dezvolte inteligenta emotionala, are nevoie sa citeasca poezie si sa se comunice in acest fel. Ea este si un instrument terapeutic, asociat art terapiei, logoterapiei si hipnoterapiei. Prin cuvintele ce ne surprind esentializat si frumos, crestem si inflorim in ceilalti. Poate tocmai de aceea vom da seama in fata Lui Dumnezeu pentru fiecare cuvint rostit. Ca si cuvintele prozatorului, cuvintele poetului sunt materialul inteligibil al actiunilor sale…si in mod special, ele construiesc sau deconstruiesc pentru sine si cititorul sau sensul existentei, misiunea, identitatea, rostul.

De ce scriu poezie?

Scriu poezie pentru ca este cel mai eficient mod de a lupta impotriva mortii, batrinetii, bolii, ideologiilor cu pretentie de dogma. Asta pare a fi o afirmatie cel putin ciudata, de exaltat, insa doar pare. Multi poeti au murit pentru o poezie, au facut puscarie pentru un vers, au fost lapidati, impinsi sub tramvai sau exilati. Poetii sunt periculosi si de aceea astazi, in consumismul ce a luat locul comunismului, denigrarea ideii de poet, poezie, om de cultura pare cea mai eficienta ofensiva, utilizindu-se stereotipiile si stigmatizarea. Cunoastem cu totii cliseele sofiste despre poeti: poetul sarac, poetul betiv, poetul nebun, poetul visator, poetul singur, etc. Puterea poetilor consta in inteligenta emotionala – capacitatea lor de a vorbi direct sufletului. Poetul comunica frumos, la subiect, taios, esentializat, si uneori…devastator.

Despre psihic si cuvintele care ne construiesc

Poate parea ciudat, insa in fond, tot ceea ce constientizam despre noi, tot ceea ce gindim, sunt cuvinte ierarhizate intr-o structura complicata. Gindurile, emotiile si comportamentele noastre sunt reductibile la cuvinte. Cu cit intelegem si folosim un lexic mai bogat, cu atit mai complexa si desteapta devine mintea noastra. Si invers. Si aceasta afirmatie este sustinuta cosmogonic.

Dumnezeu a creeat lumea prin cuvint. A spus, si s-au facut. Numai cind a ajuns la om, fiindu-i acestuia necesara un chip si o asemanare in care sa se regaseasca, Dumnezeu s-a sfatuit cu Sine, apoi a modelat tarina, apoi i-a daruit suflare de viata…Noi suntem cuvintele Lui Dumnezeu si rasuflarea Lui si atingerea Lui. Impreuna formam propozitii, intelesuri, capatam semnificatie. Daca mai si asternem pe hartie aceste semnificatii, le insufletim, trasformindu-le in poezie, adica intr-un mod de a recreea frumosul.

Aceasta carte este o invitatie la a va descoperi pe voi, prin gindurile mele.

Singuratatea adaptativa – factor favorizant al optimizarii si al stabilitatii in cuplu

Posted on by

singuratatea adaptativaOdata cu preadolescenta invatam de la adultii semnificativi cum sa dobindim un nivel confortabil de autonomie, prin invatarea si exersarea unor abilitati si deprinderi sociale ce sunt cruciale in desprinderea de familia de provenienta si modelarea drumului personal catre propria familie. O abilitate cruciala in structurarea autonomiei personale si totodata un indicator al cristalizarii personalitatii este capacitatea de a fi singur, pentru a putea face cu singuratatea ta tot ce doresti. Singuratatea adaptativa este o resursa experientiala, care neexperimentata devine dizabilitate.

Transformarile fizice si psihologice de la pubertate si adolescenta – potenteaza si un mod nou de raportare la ceilalti; adolescenti fiind tatonam si practicam diferite forme de separare. Odata cu separarea de colegii de clasa, de parinti, de prieteni, exersam de fapt forme noi de singuratate.

Ce este singuratatea adaptativa?

Singuratatea adaptativa este abilitatea de a fi si de a trai singur, conditie si proba a individualizairii si maturizarii echilibrate. Acest tip de singuratate este reflectata la nivel constient in maniera egosintonica, ca emotie pozitiva ce intareste stima de sine si consolideaza motivatia pentru a te descurca singur. Convingerea ca “pot si singur, pentru ca tocmai am reusit de unul singur” este preconditia interiorizarii unei imagini personale potente si a aparitiei increderii in sine. Nu ma pot gira cu increderea ca pot, daca nu fac mai intai ceea ce cred ca nu pot. Este singuratatea liceeanului ai carui parinti sunt plecati la munca in strainatate si care accepta aceasta separare acomodativ, ca pe o ocazie de a invata sa isi poarte singur de grija, este singuratatea studentului care merge la facultate si care “luind viata in piept” observa ca se descurca bine si de unul singur intr-un oras complet nou, este abilitatea de a trai autonom- constient de valorile, identitatea, si misiunea personala, in vederea pregatirii unei interactiuni armonioase cu ceilalti. Functiile singuratatii adaptative sunt mai degraba de consolidare a autoacceptarii si de pregatire a unei interactiuni bine orientate spre obiectivele vietii de adult si idealurile personale. Acest tip de singuratate adaptativa, specific adolecentei, il traim in diferite etape ale vietii. El poate imbraca forma retragerii sociale temporare, forma vacantelor prelungite de tipul anului sabattic, forma pauzelor in relatia de cuplu sau, in unele cazuri, chiar divortul.

Divortul terapeutic – o alternativa reparatorie a divortului clasic

Incidenta divorturilor din ultimii ani are printre cauze si insuficienta exersare psihologica si emotionala a vietii autonome, mai exact arderea acestei etape de consolidare a autonomiei pe care ti-o ofera singuratatea adaptativa. Multi tineri se casatoresc plecind direct din mendiul familial, avind probleme de atasament nerezolvate,  vazind in partener un inlocuitor al parintelui fata de care a dezvoltat un atasament nesanatos, obisnuiti sa reprime emotiile generate de separare si neobisnuiti sa isi exprime nemultumirile in general. Acest fapt genereaza disonante in cuplu, insotite de teama de separare, care trasnforma casnicia intr-o sir de interactiuni obsesiv-compulsive. Lipsa abilitatilor de interactiune in cuplu submineaza comunicarea dintre parteneri, teama de separare contureaza ideea casniciei ca rau necesar, iar relatia maritala capata mai degraba aspectul unui cadru “terapeutic” ineficient. Prin divort se recade in etapa singuratatii adaptative (fie netraita in adolescenta, fie conceptualizata ulterior in culori sumbre), in care problema fugii de singuratate (de abandon) se poate rezolva incurajind contactul cu propria persoana si restructurarea imaginii de sine in jurul autoacceptarii, autostimei, dar si observind cum deziteratele vietii in cuplu compenseaza lipsa unor abilitati de adaptare personale…In aceste situatii, in care tinerii casatoriti traiesc o veritabila nevroza de cuplu, divortul terapeutic este un program terapeutic pe care il propun, ca pauza consimtita si reglementata terapeutic, in vederea optimizarii personale si a salvarii cuplului, in care partenerii (re)experimenteaza etapa singuratatii adaptative, necesara unei restructurari sanogene.

Ce este singuratatea dezadaptativa?

Singuratatea dezadaptativa, indiferent de formele acesteia, individuala sau in doi, este in fond o dizabilitate. Se datoreaza incapacitatii de a trai singur, de a te simti confortabil cu tine insuti si de a comunica eficient cu ceilalti. Cei care sunt singuri (nemarginalizati de societate) si resimt singuratatea ca pe o povara – sunt de obicei persoane care se autoizoleaza din cauza ca nu au gasit ragazul de a invata cum sa se iubeasca, sa se accepte si sa relationeze in acord cu valorile si idealurile personale. Nemultumirea de sine si atitudinile hipercritice genereaza teama respingerii si inhiba dorinta acestora de a interactiona, ducind in timp la alienare, pierderea ancorelor sociale si implicit a abilitatilor sociale si profesionale. Si cum orice dizabilitate poate genera handicap daca societatea nu este pregatita sa intervina la timp pentru compensarea dizabilitatii, aceste persoane capata un handicap de tip social, neputind fi integrate functional decit in urma unor programe de recuperare sociala costisitoare. Acest tip de singuratate este receptat individual ca sentiment apasator, egodistonic – de izolare, abandon, inadecvare sociala, frica de interactiune, anxietate si deprimare, fiind un factor favorizant sau determinant al unor patologii psiho-somatice.

Singuratatea de tip adaptativ este, dimpotriva un factor favorizant al dezvoltarii personale armonioase si un potentator al integrarii sociale, atit tranzitoriu, ca experienta temporara de consolidare a autonomiei de la o etapa de dezvoltare la alta, cit si compensator-terapeutic (insingurarea ce are un scop constructiv clar definit in psihobiografia individului), de optimizare personala rezultata in urma confruntarii cu sine.

Cei care se simt singuri atit in cuplu cit si in afara lui se pot adresa acestui cabinet de psihologie din Constanta, pentru o sedinta de consiliere, sau un program psihoterapeutic sustinut, in care pot invata cum sa transforme singuratatea intr-o etapa de evolutie si optimizare personala si cum sa isi salveze astfel relatia.

Programarile in cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Eduard Rosentzveig se fac zilnic la numerele de telefon: 0721-871200 sau 0742-354228

Obsesia de a fi fericit

Posted on by

obsesia de a fi fericit

Intelegem uneori fericirea ca pe o stare imediata de bine cu noi insine si cu ceilalti, si consideram ca suntem fericiti. Deziluzia intervine vindecator, asa cum dezamagirea ne „extrage” terapeutic din amagirile cu care ne-am obisnuit sa mascam imperceptibil realitatea. Observam ca traim de fapt multumirea de sine ori comoditatile civilizatiei ca pe un atrofiat receptacul al implinirii si al dezvoltarii personale. In numele fericirii ne acceptam desensibilizati josniciile, slabiciunea si neputintele, amnezici si detasati, ca si cind nu despre noi ar fi vorba, ci despre „omul de tip nou” in general. Sofisticata noastra conditie umana e coplesita de isprava existentialist-nihilista ca vine de nicaieri si merge spre nicaieri, iara noi, animale rationale si contingente, ne cautam gnostic si autosuficient satisfactia si sensul vietii, orbecaind pe culoarele fricii de moarte. Din cind in cind, atunci cind incepem sa ne simtim singuri, ne lasam iluzoriu incurajati de descoperirile „cercetatorilor britanici”. Nevoia de raspunsuri clare la intrebarea „esti fericit/ fericita?”- a doua ca frecventa dupa „Ce mai faci?”, ne indeamna sa visam la o fericire personala intensa, aliniindu-ne emotional unor constructe generale minimizante si teorii sociale contradictorii, straine atit de esenta naturii umane cit si de specificul personal al acesteia. Desi intelegem ca nu ne nastem condamndati la fericire, ne simtim totusi datori sa ne condamnam singuri. In proiectiile noastre de viitor – fericirea tinde sa fie enuntata ca scop suprem al vietii, aflata in antinomie cu nefericirea; nimeni nu isi doreste sa fie nefericit, si tocmai de aceea se considera dator sa isi doreasca „sa evolueze”. Atunci cind nu ne este clar ce inseamna ea pentru noi si cum o putem trai, fericirea ramine un concept suspendat, utopic, si tocmai prin aceasta, fascinant. Astfel, mereu cautata si niciodata atinsa, fericirea noastra devine un gind obsesiv, insotit de ideea de neputinta, de inadecvare, anxietate si angoasa existentiala; invatam astfel sa fim nemultumiti, cartitori, critici, mascind nemultumirea cu termeni mai usor de suportat; dorinta de evolutie. In acest fel, consimtim inadecvarea si nemultumirea ca stari firesti ale omului puternic, schimonosindu-ne persoana cu masca nefireasca a mindriei de a fi cel mai tare din parcare. Cautind mereu fericirea, ne condamnam singuri la nefericire, punind umarul, fara sa stim la nasterea egolatriei ca fundeament al ideologie de consum. Ne-am transformat intr-un trib de vinatori ai fericirii. Dincolo de multumirea ce ne-o ofera descarcarea unor pulsiuni primare sau satisfacerea unor nevoi psihologice superioare, fericirea vinata ramine departe de noi si ascunsa privirii, ca un animal aflat pe cale de disparitie. Dorim ceva mai mult, ceva mai bine, ceva mai altfel, si ne intrebam inevitabil ce o mai insemna fericirea astazi, sau cine o mai poate trai, devreme ce, tinzind sa o intelegem ca pe o multime de lucruri sau experiente scumpe, inconjurati de forme, ne alegem totusi…cu o fericire ieftina.

Ce este si la ce ne foloseste fericirea?

Fericirea este un exercitiu de evaluare a propriei vieti, o conversatie egosintonica pe care o purtam in sinea noastra si ale carei concluzii genereaza bucurie. Obervam daca ne e bine, daca urmarile unei actiuni sunt bune, daca ecoul faptelor noastre in ceilalti este cel scontat.

Fericirea se contureaza ca un construct psihologic complex, discursiv-reflexiv, orientat spre ideea de bine, generat de dialogul pe care il am cu mine insumi in evaluarea consecintelor interactiunii mele cu lumea, cu semenii si cu valorile. In afara existentei unui context interpersonal reflectat axiocratic la nivelul constiintei, fericirea nu exista, nici macar ca promisiune.

Trairea fericirii ca pe un deziderat al existentei moderne, asociaza conceptul general al fericirii cu sensul individual al existentei. Nevoia de fericire intr-o lume ce pare a-si construi minutios nefericirea, nedreapta si distructiva, se constituie intr-o varianta hedonista a indreptatitei nevoi de recunoastere si autoapreciere, fericirea devenind ecoul emotional expectat, recompensa felului in care reusesti sa te apreciezi in actiune, la un moment dat.

Fericirea ca obiect si fericirea ca discurs interior

Discutiile despre fericire pe care le-am purtat cu cei care mi-au solicitat in cadrul cabinetului sa ii ajut sa devina mai fericiti…ori sa devina la nivelul de fericire anterior unui eveniment traumatic….mi-au dezvaluit o conceptualizare hipertimica, aproape maniacala a fericirii; pentru multi, fericirea nu reprezinta un subiect de meditatie, un concept pus sub semnul posibilitatii, asa cum ii sta bine oricaui ideal ontic inainte de a fi coborit din turnul sau de fildes si tradus in fapte concrete, de viata. Dimpotriva. Pentru cei ce sufera de nefericire, fericirea se contureaza ca o stare ce se poate atinge prin oglindire in gloria si valoarea conferite de entitati exterioare persoanei, nu prin valori morale, abilitati, virtuti; avind lucruri de pret, acumulind, bifind, cersind apreciere, socind – mai putin apreciindu-se pentru sine. Fericirea consumerista distrage atentia dinspre ideea de bine, echilibru si frumos, schimbindu-i axiologia pina cind devine un soi de nirvana a posesiei, obsesiei si pasivitatii. Rezulta o schimbare a intensiunii, o schimbare de paradigma, „fericirea” dorita devenind o cvasipermanenta si ubicua generatoare de compulsii consumiste. Animati de credinta ca fericirea are valoare de obiect si poate fi atinsa, neatingerea ei de facto la dimensiunile idealizate genereaza teama de nefericire, pe care multi o invoca, ca fobie distincta.

Feedback-ul lunii februarie

Posted on by

feedbackul lunii februarieAm primit astazi un feedback entuziast pe care vreau sa vi-l impartasesc. Nu pentru a ma lauda, ci pentru ca acest punct de vedere al pacientului meu ma onoreaza, consolideaza increderea in utilitatea profesiei de psihiolog, si ar putea ajuta prin franchetea lui pe oricine doreste sa inteleaga un punct de vedere despre cum te poate optimiza “vizita” la psiholog.

Cel mai bun lucru pe care l-am putut face pentru mine, a fost sa accept ajutorul unui psiholog. Sunt recunoscatoare ca am intalnit un om minunat de la care am prea multe de invatat si nu vreau sa pierd nimic din ce-mi poate oferi. M-a ajutat sa ma ridic atunci cand am cazut, mi-a inlaturat prejudecatile, complexele si fricile si m-a invatat sa ma pretuiesc.

Mi-a dat incredere sa-i vorbesc deschis si acest lucru m-a facut sa ma simt eliberata si linistita. M-a vazut plangand si a inteles, fara sa ma judece.

Dupa sedintele de psihoterapie am invatat ca e timpul sa fac ceva pentru mine, sa nu-mi pierd energia cu tristeti, ci, cu “o ancora” drept punct de sprijin, sa fac ceva bun sa se mi intample, orice lucru care-mi poate inveseli ziua si sufletul.

Psihoterapia m-a ajutat sa devin constienta de ce se intampla cu mine si de relatiile cu ceilalti, sa fiu mai determinata sa vad ce e drept – mai mult dacat ce e gresit, sa inteleg ca alegerile facute nu sunt nici bune, nici rele, nici inutile.

Am inceput sa vorbesc despre mine, sa am curajul de a lua decizii fara sa ma tem ca am sa gresesc, sa pot spune NU- fara sentimente de vinovatie, sa accept ca lucrurile s-au petrecut si timpul a trecut, sa accept ca nu sunt nici mai mult, nici mai putin decat sunt, normal de imperfecta.

Am invatat proceduri de relaxare, de ancorare, de respiratie, autosugestie, rabdare, comunicare.

Am invatat despre a fi visator, realist si critic si despre faptul ca e nevoie de un mare O.F.F. pentru a fi fericiti. (Obiective, Feedback, Flexibilitate – n.n.)

Am invatat despre niveluri logice si cum sa gandesc o schimbare, cum sa-mi antrenez gandirea, cum sa nu ma izolez in lucruri marunte.

Am invatat despre nevoi si dorinte, despre credinta si generozitate, despre muzica, poezie si “camp de stele”- si sa nu ma opresc din a visa.

M-a ajutat sa ma vindec sufleteste de rani pe care le-am meritat fara doar si poate, sa-mi revin dintr-un moment confuz al vietii mele, sa fiu mult mai calma, linistita, relaxata si sa zambesc.

Ii datorez recunostinta si respect si-i multumesc cu sufletul in genunchi pentru rabdare, sprijin si intelegere. psihologului meu Eduard Rosentzveig – omul pentru care si datorita caruia ce am scris acum are sens.

A.M.

6 februarie 2016, Constanta

Factori de mentinere a fobiei sociale

Posted on by

Factori de intretinere ai fobiei socialeCe este fobia sociala?

Teama nejustificata, persistenta si dezadaptativa, traita de o persoana atunci cind aceasta se afla in situatia de a realiza o actiune intr-un anumit context social, poarta numele de fobie sociala.

Fobia sociala este resimtita ca frica intensa si de durata, o disforie cu implicatii emotional-fiziologice si comportamentale inalt dezadaptative, fiind declansata de cele mai multe ori de anticiparea si derularea in plan imaginar a unui scenariu catastrofic nerealist, ce pregateste organismul pentru iminenta unui pericol, chiar dinaintea parcurgerii situatiei sociale fobogene sau concomitent cu aceasta.

O avalansa de „ginduri negre” sau griji recognoscibile dupa modelul „dar daca……si ma voi face de ris”, asalteaza si dezechilibreaza fobicul, in special prin perspectiva compromiterii imaginii sale sociale. Acesta resimte un disconfort emotional si fiziologic care-i vulnerabilizeaza stima de sine, eficienta perceputa in situatia sociala considerata problematica precum si adaptarea sa la contextul social. Persoanele cu fobie sociala adopta in aceste situatii fie o atitudine evaziva, din dorinta de a scapa cit mai repede din situatia perceputa ca ingrozitoare, evitind confruntarea si mentinindu-si astfel convingerile nerealiste, fie reactioneaza emotional disproportionat si clacheaza, cazind in mult temutul ridicol, autoimplinindu-si astfel profetia si intarindu-si convingerile nerealiste.

Proverbul ”De ceea ce ti-e frica, nu scapi” se verifica in acele situatii in care evitarea „pericolului” pare imposibila. Contracararea acestui gind-sentinta preluat prin educatie si transformat in cognitie disfunctionala de tip inconstient se poate realiza printr-o restructurare cognitiva exersabila prin adoptarea  gindului…„De ce ti-e frica scapi cind frica e justificata”. Acest mod de contracarare presupune o explorare a adecvarii perceptiei la realitate, fapt ce odata initiat devine, din perspectiva terapiilor congnitiv-comportamentale inceputul rezolvarii problemei.

Focalizata pe propriile trairi negative si cu un simt al ridicolului prin consecinta supra-dezvoltat, persoana cu fobie sociala va initia singura dezastrul de care se teme, din nevoia exacerbata de a-si „invinge emotiile” si de a nu se compromite in fata „pericolului iminent”, imposibil de ocolit. Mentinindu-si frica la cote inalte si deci capacitatea de autocontrol la niveluri joase, cel ce se teme se va raporta ofensiv-defensiv la situatii sociale in esenta inofensive. Atentia orientata spre „vocea interioara” iar nu spre feedback-ul celorlalti va spori anxietatea si va declansa bizarerii comportamentale ce atrag atentia anturajului, ultimul lucru pe care fricosul si-l doreste de fapt. Acest fapt va amplifica anxietatea si va accelera simptomatic vortexul emotional-fiziologic-cognitiv si comportamental dezadaptativ al fobiei sociale pina la paroxism, experienta culminind cu un atac de panica.

Iesirea din labirintul fricii si “ transa supereroului care si-a pierdut puterile”

Iesirea din labirintul fricii, prin confruntarea situatiilor ce declanseaza distresul, insa nu impulsiv ci cu atentia concentrata asupra mesajelor explicite pe care le ofera ceilalti-nicidecum asupra semnificatiilor banuite sau a emotiilor declansate de aceste banuieli, vor aduce odata cu calmul si capacitatea de autocontrol emotional- convingerea ca teama invatata se poate si dezvata. Defocalizarea atentiei de pe propriile emotii pentru observarea atenta a celorlalti si intelegerea lucida a feedback-urilor concrete primite de la acestia, fie invatarea unor tehnici de relaxare menite sa distraga atentia de la frica interioara catre calmul originat in stimulii externi…sunt citeva modalitati de initiere a vindecarii. De cele mai multe ori persoanele cu fobie sociala substituie calmul intelept – curajului nebunesc, reactiile in pripa, raspunsurile emotionale cu rol de supracompensare. Din acest motiv tot ce isi doresc aceste persoane este “sa fie mai curajoase”, adica sa se comporte ca un supererou in contextul celor mai banale activitati de relationare, nicicum sa isi igienizeze perceptia asupra acestora. Lipsa calitatilor si capacitatilor de supererou constientizate precum si emotiile negative legate de aceasta “hiba” actioneaza ca un stimulator al retractiei sociale, accentuind fobia sociala si intirziind de fapt vindecarea. Supraevaluind si catastrofizand experientele de socializare sociofobicul isi imagineaza solutii de compensare supraomenesti, imposibil de dezvoltat si atins pentru cine nu e cel putin un supererou, realitate ce induce sociofobicului sentimentul neputintei si lipsei de valoare personala. In fapt, aceasta veritabila “transa a supereroului care si-a pierdut puterile” in care intra sociofobicul inainte de evitarea sau experientierea la cote dramatice a situatiei de care se teme, constind in focalizarea pe suprasolutii, intareste convingerile de neputinta ale acestuia, si constituie un factor de intretinere a sociofobiei.

Cum poate fi conceptualizata fobia sociala?

Fobiile pot fi schematizate printr-un model ce urmareste mecanismele cognitive, emotionale, comportamentele si psiho-somatice implicate secvential in generarea raspunsurilor fobice. Modelul poate pleaca de la schema generala a tulburarilor anxioase (Wells,1989) cu adaugiri pe care le consideram necesare in cazul particular al fobiei sociale. Acest model urmareste o conceptualizare a cazurilor de fobie sociala intilnite in experienta clinica in perioada 2010-2015 (50 subiecti) din perspectiva elementelor comune observate pe baza unui protocol de diagnostic si observatie semistructurat (DSM IV), adaptat pentru a identifica, decela, si modela felul in care interactioneaza factorii determinanti, declansatori, factorii de intretinere sau favorizanti ai acestui tip de fobie.

Conform schemei expuse mai jos, in ontogeneza fobicului o experienta sociala traumatizanta „t” duce la invatarea experientei traumatice „I-t”, urmata de creearea unui model de recunoastere a experientei traumatice „MR-t” si a unui model de asigurare in raport cu experienta traumatica „MA-t”. Ulterior momentului traumatizant au loc tatonari ale realitatii prin declansarea comportamentelor contra-traumatice de reperare a potentialelor pericole ce contin indicii de recunoastere ai „MR-t” (hipervigilenta) in diversele situatii experientiate de individ – “Hv–MR-t” pina cind individul experimenteaza un incident critic evocator al experientei traumatice, „ic”; acesta reprezinta situatia sociala particulara ce duce la activarea modelului de recunoastere a pericolului „A—Mr-t”; sunt astfel activate cognitii disfunctionale inconstiente „A-CDI” ce conduc, in cazul fobiei sociale, la activarea egoului social si la procesari negative ale acestuia „A—CDI-Es”, la declansarea comportamentelor de asigurare ca urmare a perceperii pericolului – in cazul in care stimulul fobogen se poate evita- „A-Ca”, precum si la repetarea contratraumatica a modelului de reactie „MA-t” (hiperreactie dezadaptativa)– in cazul in care stimulul fobogen nu se poate evita si confruntarea este iminenta, – la activarea si constientizarea in plan fizilogic, cognitiv, afectiv si comportamental a simptomelor anxietatii „A-C-Sa”.

Schematizarea Fobiei SocialeSchema I: Conceptualizarea fobiei sociale – Eduard Rosentzveig

 

Odata implicat in situatia sociala care ii produce fobia, subiectul reacceseaza automat continuturile situatiei traumatice initiale, respectiv cognitiile inconstiente si schemele cognitive disfunctionale, angoasa si submodalitatile disforiilor asociate, comportamentele de asigurare dar si ecourile secundare ale acestora in plan cognitiv, emotional, fiziologic si social; acestea sunt inglobate noii experiente fobogene perceputa ca fiind similara si evocind un pericol resimtit ca iminent, si programul disfunctional este astfel repus in practica in mod automat, rezultind o reancorare a comportamentelor dezadaptative si o autoconfirmare a neputintei de confruntare a acestui tip de situatie (acest fapt se datoreaza atit evitarii obtinute prin comportamentele de asigurare, cit si prin centrarea pe propriile simptome si scenarii negative). Aceste convingeri ale propriei neputinte sunt de obicei proiectate in viitor, prin scenarii de anticipare a esecului in care subiectul se imagineaza in situatii incontrolabile si angoasante, metacognitii si metaemotii- ce reprezinta felul in care sunt produse comportamentele de repetare contrafobica a unor reactii aberante, gindurile si emotiile experimentate in situatia ce declanseaza fobia.

Studiile asupra cazurilor (50 subiecti) de sociofobie selectate din cazuistica generala a acestui cabinet individual de psihologie clinica din Constanta, efectuate in perioada 2010-2015, surprind importanta decelarii factorilor de intretinere comuni ai fobiilor sociale, factori pe care ii consideram mai importanti decit factorii declansatori in sine, prin functiile lor de sustinere si conservare a dinamicii vicioase dintre Activarea CDI (cognitiilor disfunctionale inconstiente) –> Procesari Negative ale Egoului Social –> Comportamente de Asigurare –> Activarea si Constientizarea Simptomelor Anxietatii. Numit si cercul vicios al fobiei sociale, acesta are rolul de blocare a reflexului de testare a unei realitati cu potential traumatizant-fenomen pe care il intelegem ca mecanism inconstient, posttraumatic, de mentinere a negentropiei egoului; psihotrauma poate fi un eveniment umilitor real dar si unul imaginat, perceput printr-o sugestie negativa indusa sau autoindusa, nefiltrata de instantele critice individuale.

Astfel, amenintarile stimei de sine prin autoexpunere imaginara la potentiali factori destructuranti ai eului (traume retraite sau eventualitati traumatizante – umilinta, suferinta, evaluari negative, situatii de competitie defavorabile)- identificati in situatii sociale fobogene specifice, declanseaza hipervigilenta, comportamente de asigurare specifice-evitare, fuga, ritualuri de asigurare, dar si comportamente de repetare contrafobica a modelului de reactie, ­autoevaluari negative ale eului pus astfel in noua situatie, care genereaza constientizarea problemei, a unei stime de sine slabe, precum si ridicolul situatiei-ceea ce duce la autodevalorizare, focalizare excesiva pe sine, nevoia de corectare a problemei, dar si frica de confruntare a situatiei.

Modelele cognitive inconstiente ce prelucreaza negativ imaginea sociala a fobicului- activate in situatia fobogena (situatii sociale noi, situatii de evaluare, situatii de perfomare)- reprezinta un factor declansator iar evitarea confruntarii modelelor cognitive disfunctionale  reprezinta un factor de intretinere al fobiilor sociale foarte frecvent intilnit; mascarea autodevalorizarii – prin afisarea si intretinerea unei imagini favorabile, centrarea compulsiva pe sine, slaba dezvoltare a abilitatilor de comunicare si socializare, anxietatea anticipatorie, derealizarea anticipatorie si depersonalizarea anticipatorie, compensarea evitarii unei situatii sociale prin socializarea virtuala (platforme de socializare virtuala)- sunt factori de mentinere comuni ai majoritatii cazurilor de sociofobie.

Analizind dinamica factorilor declansatori si de intretinere ai sociofobiei, observam o coevolutie circulara, cu rol de inter-sustinere a acestora; factorii de intretinere ai sociofobiei inradacineaza si intaresc factorii declansatori.

Evitarea unei situatii sociale cu potential fobogen interfereaza in timp cu dezvoltarea echilibrata si adaptata a persoanei cu fobie sociala, limitind sansele optimizarii personale, astfel incit aceasta va ajunge in dezacord cu propriile sale nevoi, traind conflicte interioare puternice. Cu cit nevoile de apartententa sociala, de a fi perceput favorabil, de recunoastere si de autorealizare sunt mai tensionate (educatie precara, abilitati sociale neexersate sau restante, analfabetism functional, rele tratamente in cadrul familiei si grupului de referinta, somaj si saracie necompensate ocupational), cu atit teama de a fi perceput defavorabil in anumite situatii sociale, teama de respingere, teama de neadecvare si critica au un potential de producere mai ridicat.

Falsa socializare – factor de mentinere a sociofobiei

O atentie deosebita o suscita in mentinerea sociofobiei fenomenul de compensare a contactelor sociale autentice- prin socializarea virtuala, o de-socializare ce simuleaza socializarea privind-o insa de esentialul comunicarii (comunicarea face to face si utilizarea tuturor modalitatilor si submodalitatilor perceptuale ce sunt concentrate in feedback-ul direct oferit de cealalta persoana), ce se realizeaza prin intermediul platformelor virtuale. Acestea propun o mentinere prin conditionare/intarire aleatorie si comptetitie de imagine- a nevoii de recunoastere a individului si tensioneaza artificial nevoia de a fi perceput favorabil, acest lucru declansand si amorsind convingeri negative, o stima de sine scazuta, si mentinind fobia sociala.

Utilizind acest mecanism, fobia sociala poate fi inclusiv generata si controlata artificial de platformele media, ce au rolul de amorsare perceptiva, emotionala si cognitiv-comportamentala in industria publicitatii precum si de modelare sociala prin modelarea perceptiei asupra proceselor sociale.

Cyber-compensarea sociofobiei si sociofobia compensatorie de tip “Oz”

Sociofobia este o tulburare emotionala profitabila pentru industria it si corporatiile ce sustin platformele virtuale, intrucit contribuie la sporirea adictiei de interactiuni virtuale a persoanelor sociofobe, care gasesc in mediul virtual o modalitate de compensare-adoptare a unor masti virtuale cu rol de compensare a autodevalorizarii, care reechilibreaza temporar stima de sine dar dezancoreaza social si confera disocieri de ale eului de tip – eu cel real versus eu cel idealizat, eu asa cum ma simt in interior versus eu cel construit digital, eu curajosul in plan virtual versus eu ciudatul in plan real, eu cel apreciat online versus eu cel timid in realitate. Manipularea perceptiei celorlalti asupra propriei imagini sociale este constientizata ca atare de cel care compenseaza in acest mod „imaginal” fobia sociala. Imago-ul rezultat astfel este considerat astazi un loc comun, un drept la exersarea propriei imagini, imprumutat din industriile multimedia hollywoodiene, adaptat valorilor media actuale. Tendintele de mentinere „terapeutica” in spatele mastii imaginale si contra-tendinta de eliberare prin dezvaluire genereaza conflicte interioare nevrozante si predispune la o scindare de tip sine-imago a personalitatii sociofobicului. Acest tip de conflict interior, consecutiv cyber-compensarii sociofobiei, modeleaza sociofobia generind o noua submodalitate a acesteia, observata la sociofobii care isi compenseaza aceasta frica in plan virtual-  sociofobia de tip Oz (personajul lui  Lyman Frank Baum din povestirea Vrajitorul din Oz) – constind in teama de autodezvaluire consecutiva construirii unei masti virtuale favorabile – o sociofobie de compensare, consecutiva fobiilor sociale cybercompensate, sanctionata de etica mediului virtual prin asimilarea sa imposturii si asociata fenomenului “conturilor false”. Cyber-compensarea se constituie intr-un factor de intretinere al sociofobiei si favorizant al sociofobiei compensatorii Oz.

Adictia de socializarea virtuala a persoanelor cu sociofobie cyber-compensata

Cum intretine socializarea virtuala sociofobia? Majoritatea mecanismelor ce genereaza dependenta in socializarea virtuala, prin site-uri de socializare, sunt mecanisme ce simuleaza recuoasterea sociala a individului, producind o detensionare mai frecventa a nevoilor de apartenenta, recunoastere si apreciere a acestuia; aplicatiile ce simuleaza acest proces al recunoasterii sociale creeaza dependenta de recunoastere iar aceste nevoi tind sa fie consumate mai frecvent pe aceasta cale facila si rapida, si mai putin prin competitie si competente de fond exersate in mod direct la nivel social.

Acestea exploateaza si genereaza compensari in plan virtual a nevoii tensionate de autoreglare din plan real, prin activarea conceptului de ego-social, a felului in care este perceput acesta, prin centrarea pe sine si mentinerea ei, prin caracterul incomplet al feedback-ului si comunicarii.

Cei mai inalt dependenti sunt cei carora le este stimulata retragerea sociala, au tendinte spre izolare, sunt dezancorati cultural- dezinserati social, alienati, rupti de traditie si obiceiuri sanogene, dezancorati moral, cu o vocatie incerta- si care accepta necritic stimuli subculturali (consumism, kitch, anticultura, anti educatie, antiarta, ideologii).

Astfel, remarcam ca elemente comune in simptomatica stabila a principalelor cazuri de sociofobie cyber-compensata:

1.Nevoia de a produce o impresie buna- nevoie tensionata de recunoastere, autorealizare, etc.- subminata de convingerea ca nu va reusi acest lucru.

2.Teama de alterare a statutului social-ingrijorarea ca va pierde statutul social, pozitia, stima de sine, imagine de sine.

3.Centrarea pe sine si ignorarea feedback-urilor, prin- procesare anticipatorie-griji cu privire la un eveniment, procesare posteveniment- autocritica ce conduce la procesarea defavorabila, negativa, a egoului social, ruminatii interioare si focalizarea pe problema; subiectul isi autoinjecteaza presupusa parere a celorlalti, ignorind parerea reala sau distorsionind-o.

Factorii de intretinere a fobiei sociale (dupa Clark si Wells-1995)

  1. Autoevaluare negativa nerealista –”toti ma considera neinteresant, sunt plictisitor, daca ceilalti nu ma apreciaza-atunci ma detesta…etc. (in cazul sociofobiei cyber-compensate – primesc putine like-uri, sau in cazul sociofobiei clasice- am parte de putine feedback-uri pozitive in interactiunile fata in fata)

  2. Distorsiuni cauza-efect, supozitii, omisiuni, generalizari –”daca imi exteriorizez emotiile, ceilalti vor crede ca sunt slab, prea sensibil, ridicol”..etc. – (in cazul sociofobiei cyber-compensate -emotiile exprimate pe facebook sau alte platforme media sunt aproximate favorabil / iar in cazul sociofobiei compensatorii Oz acestea sunt aproximate defavorabil, precesul feedback-ului reducindu-se in fond la autoatribuiri de emotii)

  3. Reguli absurde legate de propria persoana:

    “Trebuie sa ma descurc in orice situatie, Trebuie cu orice pret sa fiu tare, Niciodata nu trebuie sa par emotionat, timid..”.etc.

Sociofobia – o tulburare emotionala care „te zideste” ?

Posted on by
Spre deosebire de restul fricilor nejustificate, ce implica distantarea dintre mine si obiectele de care am invatat sa ma tem, intelegerea fobiei sociale presupune o atentie aparte la detaliile ei fenomenologice, intrucit ma separa de ceilalti, instrainindu-ma, izolindu-ma, mentinindu-mi o imagine iconica, neactualizata, despre ceea ce s-ar putea afla in afara zidurilor de aparare, pe care tot eu, dintr-o nejustificata teama de confruntare a prezentului, le ridic de jur imprejurul meu.
Parcursul asimilarii departelui in aproapele meu poate fi considerat, in aceste conditii de separare precauta, un prilej de vulnerabilizare gratuit, numai bun de evitat. Dialogul interior este exersat cu vocea unui sofist incurcat in propriile sale iluzii despre realitate, care sunt luate drept adevar imuabil pentru a fi astfel justificata „zidirea” experientei personale in situatia fobogena, prin evitarea sau blocarea manifestarii ei; cu urechea lipita de zidul care il apara pe dincoace de dincolo, sunetele ajung deformat si par din ce in ce mai amenintatoare…„Oamenii sunt dusmanosi, rai si critici si in mod sigur ma voi face de ras, imi voi strica imaginea si echilibrul- la ce bun sa ma pun in situatia asta stressanta si dezamagitoare, daca stiu ca nu ii pot face fata, ca ma voi bloca, fastaci, incurca sau ma voi comporta penibil? Voi fi sub orice asteptare…”. Acest fel de zidire personala „in propriul imago despre sine” prin blocarea defensiva a confruntarii directe cu experienta de care ma tem si a atentiei pentru feedback-urile autentice – este grefat psihologic unui mit estetic disfunctional, anticrestin ca mesaj, asimilat insa dogmatic si didacticist unui estetism al crestinatatii: „pentru a dura, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta”. Balada populara Monastirea Argesului valorifica sugestiv acest mit, constituindu-se in fond intr-o alegorie a insinuarii si conservarii fricii de confruntare prin evitare si mentinerea unui set de credinte disfunctionale, substituit credintei religioase; perceperea egoului social intr-o forma cristalizata, inatacabila, si mentinerea lui in acest fel, „de cladire durabila”, duce la scindarea si izolarea sinelui precum si la stoparea evolutiei sale- in favoarea unei bune perceptii sociale a egoului, conducind in final la zidirea fiintei in afara esentialului oferit de sinele sau prin experientierea directa a lumii exterioare, in propria sa proiectie a unei imagini sociale mumificata caricaturist, care ii devine astfel un mormint durabil si inspaimintator, o pestera. Evit situatiile de competitie sau evaluare, detest sa ma intilnesc cu oameni noi sau sa vorbesc in public, e un calvar sa imi exprim propriile pareri asupra unui subiect de teama respingerii si a unui posibil dispret ce ia in scenariul meu despre „socializare” proportiile unui cataclism. Fug de oprobriul ce pare sa se ascunda in spatele celor mai polisemantice grimase ale celorlalti, sunt ingrozit de eventualitatea etichetarilor negative si de atitudinile fata de care nu am invatat sa ma apar, ori pe care le cred mai importante decit sunt, pe care nu stiu cum sa le confrunt, carora am tendinta sa le accept adecvarea la propria persoana doar pentru ca par evidente, sau pentru ca vin din partea unei persoane pe care o venerez.
Cum sunt afectate relatiile sociale ale sociofobicului?
Relatiile sociale ale persoanei cu sociofobie sunt cel mai adesea polarizate emotional in jurul fricii de devalorizare sociala declansata de contactul cu semenii valorizatori. Frica anticipatorie devine atit de intensa si obsedanta incit culmineaza cu autodevalorizarea in cadrul unui scenariu catastrofal imaginar, ritual de intretinere si invatare al sociofobiei ce are in centrul sau mitul sacrificarii de sine in scopul valorizarilor sociale; cel care se teme ca s-ar putea face de ris isi asuma ca foarte probabila situatia in care se face de ris si isi autoatribuie aprecieri negative cu rol egodistonic, interpretind simultan, intr-o disociere criticista, atit rolul judecatorului cit si rolul judecatului. Autodevalorizarea ca proces se petrece de cele mai multe ori inconstient, si are functia de diminuare a tensiunii emotionale produse de discrepanta dintre sinele hiperbolizat si ego-ul social devalorizat, imaginate in situatia generatoare de teama. 
                Debalansarea si izolarea locusului de control al valorizarii personale dinspre interior spre exterior, dinspre un sine edificat in convingeri morale si valori personale, cu rol egosintonic si negentropic, catre un ego social valorizat aleator si hartuit de expunerea la etica mediocra a sacrificarii autoagresive a sinelui, deplasarea dinspre constientizarea argumentata a propriei valori-echilibrata si de ceilalti, spre constiinta valorii personale exclusiv prin ceilalti, dinspre ceea ce stiu despre mine prin autoanaliza spre ce stiu despre mine mai ales din oglinzi, dinspre autovalorizarea prin raportare la etalonul moral-axiologic spre autovalorizarea prin altii, atrage dupa sine si teama pierderii imagini de sine pe care mi-o ofera ceilalti. In esenta egolatria prin ceilalti, histrionismul post-consumerist promovat de arta post-kitch si media online, precum si o restratificare a imaginalului ca modalitate dominanta de reprezentare si socializare a persoanei- reprezinta factorii de intretinere si modelatori ai acestei debalansari a locusului de control al valorizarii personale. Alter-ego-ul devine inspaimintator prin posibilitatea lui de a distruge o imagine de sine hiperbolizata sau cristalizata fotografic intr-un deziderat al devenirii personale; expunerea catre social inplica o „decristalizare” personala perceputa ca disconfort si critica a intregului edificiu al personalitatii. In aceasta situatie atit evitarea situatiei fobogene cit si hiperreactiile amprenteaza emotional sociofobicul, acesta cautind compensator o sustinere a conduitelor de evitare in argumentari existentialist-atee de tip sartrian, sau in abordari personale neconforme cu o corectă argumentare de tip posibilitate-realitate.
Astfel, cunoscuta afirmatie „Iadul sunt ceilalti” devine pentru persoana cu socio-fobie o sentinta autoimplinita, o tragica renuntare la interogarea axio-gogica a propriei constiinte si o fuga de sine, prin fixarea atentiei asupra egou-lui social generata de nedreapta delegare spre ceilalti a rolului de judecator persoanal absolut.
Egoul meu fragilizat de un eveniment traumatic, prin neexpunerea catre sine a imaginii deformate social, ramine cu sensibilitati la critica, blocheaza in trecut relatiile socieale existente si nu mai permite reimprospatarea – actualizarea imaginii sociale percepute. O ratacire printre reflexiile distorsionate ale egoului – surprinse la un moment dat al vietii, devine un demers cu atit mai inspaimintator cu cit expunerea catre ceilalti si confruntarea prin discernamint a reflexiilor personale este mai aminata. In fond, egoismul – ca act idolatru, reprezinta tocmai admirarea si conservarea unui ego caduc, zidirea Ane-i sau anima intre zidurile ego-ului.