Tag Archives: emotie

Prima experienţă sexuală

Posted on by

Spune-mi cum a fost prima oară, ca să-ţi spun cum iubeşti.

Din modul în care ne pregătim pentru prima experienţă sexuală, din sensul şi conotaţiile senzuale, emoţionale şi cognitive adăugate de primul raport sexual decurge impresia despre “cum a fost prima dată”, impresie la care ne raportam comportamentul sexual pe parcursul întregii vieţi de adult.

Impresia lăsată de prima experienţă sexuală declanşează o confruntare, pentru mulţi traumatizantă, între modelul imaginar si experienţa în sine. Aceasta confruntuare dintre imaginarul erotizat şi concretizarea actului sexual determină la bărbaţi atitudinea pe care o vor avea faţă de femeie, şi la femei determină modul în care vor armoniza sentimentul erotic şi actul sexual.

Modelul sexual personal este îmbinarea dintre ce ne imaginăm despre „prima data” şi ce se întîmplă dincolo de închipuiri în timpul actului sexual; curiozitatea este lămurită de noutăţile experienţei, rezultînd o imagine concretă a eroticii personale pe care o confruntăm cu tot ce vom fi învăţat vreodată despre sex, dragoste şi relaţii; rezultatul este o imagine de sinteză puternic personalizată a propriei sexualităţi, cu rol hrănitor, de maturizare a personalităţii, de stabilizare şi securizare a viitoarelor relaţii dar şi de declanşare a unor complexe şi simptome nevrotice. Distingem astfel cîteva tipuri de experiente sexuale:

Experienţele hrănitoare, puternic spiritualizate şi morale, în care dominante sunt sentimentele de dragoste şi dorinţa sexuală reciprocă, comuniunea sau comunicarea eficientă soldată cu o bună intercunoaştere, în care actul sexual în sine reprezintă expresia fizică a dragostei, acesta fiind o îmbinare a dorinţei sexuale cu tandreţea erotică. Acest tip de experienţe sexuale sunt percepute subiectiv ca o reuşită, potenţînd maturizarea afectivă, apariţia atitudinilor de atracţie şi încredere între parteneri, de fidelitate, securitate şi  împlinire într-un cuplu stabil.

Experienţele ludice, legate de fanteziile erotice ale partenerilor, de autoerotism, fiind experienţe percepute subiectiv ca  “joacă” între covîrstnici.

Experienţele toxice, în care dominante sunt sentimentele de vinovăţie sexuală, generatoare de traume psihice, şi constînd în viol, relaţii între rude, sex în grup, abuzuri sexuale, etc, cu consecinţe grave asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii individului şi a comportamentului sexual al acestuia. Acest tip de experienţe sexuale sunt percepute subiectiv sub coloratura eşecului şi a psihotraumelor, fiind de cele mai multe ori reprimate.

Regăsim în această primă impresie despre întîia noastră experienţă sexuală motivele ce ne justifică alegerile în plan erotic şi observăm raportîndu-ne la ea unde ne situăm în prezent, pe un parcurs descris de extremele comportamentului sexual, între sublimarea ascetică şi desfrînare, între dragostea idealizată şi consumismul erotic.

Una dinte cele mai importante funcţii adaptative a primei experienţe sexuale este aceea de orientare a propriei sexualităţi din direcţia autoerotismului spre împlinirea erotică în cuplu. Dar în ce măsură această primă experienţă sexuală structurează viitorul model de comportament sexual poate fi apreciată şi prin observarea experimentală a gradului de asimilare în actualul nostru comportament sexual a unor stereotipuri de dezimplicare şi desensibilizare pe care ni le pune la dispoziţie actuala cultură a abandonului şi promiscuităţii de tip consumist – în contrast cu implicarea erotică tandră, morală, simpatică şi hrănitoare pentru parteneri.

Funcţiile afectivităţii

Posted on by

Din perspectiva psihopatologiei, P.Janet (1928), insistă asupra caracterului generalizat al conduitelor dezadaptative care apar în emoţii, idee valabilă doar pentru trăirile afective primare, primitive, nu şi pentru cele superioare.

Piéron (1930), de pe o poziţie strict funcţionalistă, consideră că emoţia constă într-o descărcare anormală de energie nervoasă, o descărcare ce ar depăşi cantitatea ce poate fi utilizată de individ pentru reacţiile normale şi care se poate produce chiar şi atunci când nu există ocazii de reacţie.

Wallon (1945), din perspectiva psihologiei şi a psihiatriei infantile, arată că emoţiile apar în urma acumulării unei cantităţi de tonus muscular, care dacă nu se consumă în activităţi adecvate, pentru o epuizare gradată, degenerează în spasme, râs, plâns.

Alţi autori susţin că din contră, emoţia, prin mobilizarea energetică a întregului organism organizează conduita:

C.Darwin (1872) este primul care a considcerat că emoţiile au o valoare adaptativă, arătând că originea emoţiilor se află în tiparele vechi comportamentale desfăşurate de-a lungul evoluţiei, tipare care s-au comprimat şi păstrat dovedindu-se utile acţiunilor actuale. Înseşi expresiile emoţionale ar fi reziduuri schematizate ale unor comportamente vechi, dar încă utile.

W.B.Cannon (1911) consideră că emoţiile sunt modalităţi de activare ale organismului în vederea menţinerii sau restabilirii echilibrului. Acesta acordă o mare atenţie şi importanţă factorilor biochimici în sensibilizarea afectivă.

V.Pavelcu (Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii, Bucureşti, E.D.P., 1982, p.52) adoptă o poziţie contradictorie, arătând că, pe de o parte, emoţia are rolul de a preveni psihicul de tulburări şi de o dezagregare durabilă, de a restabili echilibrul, prin derivare, prin risipirea forţelor pe căi vegetative, prin reacţii inutile sub raportul conduitei, dar foarte utile prin efectul de liniştire, de lichidare a conflictului dintre tendinţe, de rezolvare a tensiunii psihice.Pe de altă parte, emoţiia este un proces de degradare al psihicului spre fiziologie, de dezintegrare atât pe planul de adaptare individ-mediu, cât şi pe planul intrapsihic.

În realitate, afectivitatea îndeplineşte ambele roluri, dar în condiţii diferite. Emoţia dezorganizează conduita când este foarte intensă sau în situaţii noi, neobişnuite, pentru care organismul nu are încă elaborate mecanisme de compensare. Funcţia esenţială a proceselor afective este aceea de a pune organismul în acord cu situaţia, de a adapta şi de a regla conduita umană. Dezorganizarea iniţială va duce la o organizare superioară, în sensul că individul va şti, în altă situaţie, cum să reacţioneze.

Procesele afective au un rol deosebit în susţinerea energetică a activităţii.Ele potenţează şi condiţionează acţiunea, “regizează” schimburile cu ambianţa, permiţând stăpânirea ei. Chiar situaţiile stresante sau frustrante, la intensităţi moderate, îl ajută pe individ să se adapteze mai bine ambianţei şi solicitărilor ei. Frustrarea se asociază nu doar cu conduitele agresive, represive sau autopunitive, ci şi cu conduite orientate spre creaţie, performanţă şi autorealizare.