Category Archives: Psihopedagogie speciala

Dependenta de droguri si terapia complexa a dependentei

Posted on by

Cele mai importante probleme cu care se confrunta adolescentii si tinerii consumatori de droguri?

Pentru un psiholog clinician si psihoterapeut cazuistica adictiei de droguri, pornografie, jocuri, sex, alcool poate fi provocatoare si dezamagitoare in acelasi timp, daca priveste consumul si consecintele sale nefaste fara resursele clinicianului ce abordeaza in echipa recuperarea din dependenta a persoanei. Spun persoana nu caz, pentru ca psihologul trateaza o persoana nu o boala, un om, nu doar o dependenta, o fiinta ce apartine unui context personal, denumit abstract societate, contextul in sine el insusi fiind o cauza declansatoare si de mentinere a consumului de droguri. Tinerii au tendinta de a consuma cel mai adesea droguri accesibile, artizanale sau experimentale si prin aceasta sunt cei mai expusi disparitiei fizice. Nu prea mai apuca sa isi inteleaga problemele si sa se adreseze vreunui cabinet sau clinici. Intra cu Porche-ul lui tata in stilp sau mor subit datorita imbolnavirii progresive, foarte putin zgomotoase,  a organelor interne. Cei ce au ajuns prin cabinetul meu din Constanta- facusera turul majoritatii clinicilor de dezintoxicare, erau deci hiperinvestigati si tratati si m-au solicitat nu pentru ca isi constizau problema, ci la interventia directa a parintilor sau prietenilor, pentru linistirea si manipularea emotionala a acestora. Convingerea lor era ca daca mimeaza recuperarea, vor sfirsi prin a controla si adictia de substante si resursele de bunavointa ale parintilor. Asadar ignorarea mortii si a dezastrului generat de consum este basmaluta ce trebuie ridicata mereu de pe ochii lor incetosati si zglobii. Poate iar o sa te mire, insa tratamentul de recuperare al unui tinar dependent nu incepe la psiholog, ci debuteaza cu o scurta vizita la ORL a parintilor acestuia. Acolo se desfunda cel mai bine urechile. Copiii lor deveniti “un ratat ca tac’tu, o curva ca ma-ta” ori, mai boem, “ bagabontul vetii mele” nu se simt nici auziti nici intelesi. Au crescut singuri, inconjurati cu obiecte surogat ale prezentei parintesti, si sunt mereu in cautarea acelor semne ca ar fi intelesi si iubiti de parinti. Consumul de droguri devine un semn de “fac ce vreau eu” cu mine, daca tu nu faci, daca tu nu imi dai ce-ti cer; atentie, empatie, caldura, validare, sprijin emotional cind am nevoie.

Probleme sociale cu care se confrunta tinerii dependenti?

Dupa 47 de ani de la revolutia drogurilor din anii ’70, consumul si abuzul de substante este acum cel mai spectaculos si la indemina mecanism de coping impotriva distresului, pregatit, predat si oferit de…societatea romaneasca insasi. Parinti plecati la munca peste hotare, copii crescuti de bunici sau vecini, deculturalizare, depeizare, nivel economic, cultural si educational scazut – ne confruntam la nivel social cu o adevarata pepiniera a extremelor psihologice: moda abandonului sau a suprecompensarii duduie in masinariile media ale propagandei consumiste. Motivele centrale pentru care tinerii se apuca de droguri si mentin consumul sunt stilurile dezadaptative de coping la stress, invatate in familie, scoala, societate. Exista cerere deci si de aceea…oferta. Societatea nu propune alternative decelabile in termeni de comportamente, ocupatii, activitati care sa ii stimuleze pe tineri sa devina dependenti de propriile performante. Cine este insa aceasta societate? Un concept abstract pe care nu poti da vina si pe care il asimilam din reflex formatorilor de opinii, cei care “ne-o arata”. Totusi, societatea e si multimea abstinentilor sau a celor care se adapteaza la distress in maniera adaptativa. Care anume parte a societatii intretine si promoveaza insa consumul ca mecanism de coping? Dezinteresul cui, dezimplicarea cui, spectatorismul cui, lipsa de actiune a cui contribuie din umbra la instalarea factorilor de risc ai consumului de droguri? Ca sa revin, cea mai mare problema cu care se confrunta social cei care consuma sau abuzeaza de substante…este convingerea ca si ei fac parte din societate si chiar ii definesc normalitatea. O credinta dezadaptativa- prin functia de minimizare a problemei, pe care o intilnesc des la persoanele cu dependente de substante este: “fiecare om are o dependenta de substante” Ceea ce este partial adevarat. Suntem dependenti de oxigen, apa, saruri, proteine si lipide, oxitocina, de mincare, cofeina, insa aceste substante nu ne distrug viata. Inconjurati de modele sociale pervertite, de antimodele, cei care abuzeaza de substante sau se drogheaza confunda senzationalul, exceptiile si spectacolul cu normalitatea. In realitate se trezesc marginalizati, instrainati, alienati. Traiesc din plin dezancorarea sociala si profesionala, analfabetismul functional, abandonul scolar, experimenteaza transgresarea regulilor sociale, dezvolta comportamente antisociale sau criminale. Putem asocia, metaforic daca vrei, consumul de droguri cu starea de a fi posedat. Consumatorul se comporta ca un posedat, se abandoneaza initial “in voia” substantelor, neurochimia este total dereglata si creierul devine incapabil de control, insa consumatorul are iluzia controlului, captiv intre doua lumi- ale senzatiei generate de drog si a “societatii” care il rejecteaza sistematic din sistemele sale, stigmatizindu-l. Societatea investeste in mod prostesc dar controlat in campanii si educatie impotriva drogurilor- ceea ce sfirseste a fi, paradoxal o propaganda pentru consumul de droguri. Nu intereseaza pe nimeni educatia impotriva drogurilor. Nu asculta nimeni. Tinerii au nevoie de abilitati de coping, de unelete cu care sa prelucreze aceasta informatie, nu de informatia in sine care devine redundanta.

Recomandari pentru tinerii dependenti de droguri?

E imposibil sa lupti cu dependetele singur. Iesi din izolare. Nu incerca sa te tratezi singur. Nu ai invatat dependenta de unul singur, si nici dezvatul nu il poti invata singur. Recomandarea este sa mergi la medic si psiholog, sa ceari ajutor. Recomandarile pentru cei care abuzeaza de substante (alcool, medicamente, droguri, tutun) sunt valabile si pentru familie si pentru societate. Te intrebi ce solutii ar putea adopta societatea pentru scaderea riscului de consum si depasirea dependentei? Solutiile sunt simple dar tocmai prin faptul ca sunt prea la indemina, nu vor produce adepti. Principiul de capatai al pretiozitatii cu care este inoculat de tv si internet poporul roman, celebrul “ pentru ca meriti” este “ ce nu pot face banii in locul tau..nu merita deranjul”… Sa fie incurajata comunicarea fata in fata, nu online. Sa fie stimulata si incurajata apartenenta la grup, sa se organizeze interactiuni de grup in care tinerii sa se regaseasca pe sine altfel, prin ochii celorlalti. “Societatea” ar putea sa ofere modalitati de adaptare mai bune tinarului, invatindu-l ce vrea el sa invete; va deveni capabil sa reduca anxietatea sau sa se mobilizeze si sa confrunte mai bine problemele. Sa sustina si sa ofere tinerilor un program organizat de desfasurare a activitatilor sportive de 2-3 ori pe saptamina, de dezvoltare a abilitatilor practice de baza, deprinderi utile vietii. Sa il pregateasca pentru viata nu pentru Academia Romana. Sa ii ajute pe tineri sa isi schimbe parerea despre sine, sa se optimizeze, sa incuraje constientizarea consecintelor bune ale unei interactiuni directe si sa inteleaga progresele facute. Parintii ar trebui incurajati si invatati sa petreaca timp de calitate cu copiii lor, in care conectarea autentica si implicata cu acestia sa devina scopul suprem al interactiunii lor. Parintilor le-as spune ..”Supravegheaza-ti copilul si fi parte a programului sau, si asa il poti modela direct”.

Cum pot preveni si stopa eficient Institutiile statului si ONG-urile consumul de droguri?

Educatia impotriva consumului nu este calea. E necesara o schimbare a paradigmei. Orice mesaj orientat spre constientizarea riscurilor este o orientare spre risc. Efectul interdictiei este invers. In plus nu intereseaza pe nimeni. Este o strategie vetusta, care nu da rezultate, fapt atenstat de numeroase studii. Nu propaganda axata pe prevenire ci investitia in programe si infrastructura pentru activitatile educative si vocationale, extracurriculare, prin intermediul carora tinerii sa poata invata stiluri de coping la stress alternative si noi abilitati de supravietuire in jungla economiei globale. Programe educationale locale, comunitare, sustenabile cu resurse proprii, grupurile de suport pentru copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate, organizatii de parinti care sa organizeze cercuri educationale tematice, responsabilizarea comunitatilor si parteneriatele public-privat sunt citeva directii practice orientate spre eliminarea declansatorilor abuzului si consumului de droguri.

Mami, eu am fost vreodata copil?

Posted on by

Fara sa aiba vreo legatura aparenta, utilizarea calculatorului si educatia asistata de calculator la virste scolare mici pot creea impresia supradotarii – prin orientarea perceptiei si credintelor parintilor spre ipoteza ca daca proprii copii sunt priceputi in utilizarea calculatorului, atunci ei sunt in mod necesar supradotati.

Inlocuirea activitatilor naturale ale tinerilor cu unele simulate pot accelera, prin antrenament sistematizat, dezvoltarea de etapa catre zona proximei lor dezvoltari, dar frineaza dezvoltarea psihica armonioasa, periclitind adaptarea eficienta la realitate, interrelationarea, sanatatea si echilibrul psihic, atunci cind timpul dedicat calculatorului excede invatarea in mediul natural, sau nu tine cont de aceasta.

Citi dintre parinti nu doresc sa stie ca au un copil supradotat sau sa ii ofere ocazia de a-si dezvlota talentele? Dragostea parintilor pentru copiii lor admite orice sacrificiu. In multe centre prescolare si gimnazii destinate excelentei si educatiei pentru copiii supradotati se practica in realitate, cu acceptul si in numele dragostei parentale, o benefica “terapie a normalitatii”. Copiii considerati geniali sau supradotati de catre parintii lor sunt inscrisi cu costuri considerabile la aceste “pepiniere de genii”, in ideea devansarii virstei reale, a dezvoltarii unor talente potentiale sau manifeste, pentru exersarea unor abilitati pe care ulterior sa le specializeze. Ceea ce se obtine adesea este de fapt o abila dirijare prin educatie si asteptari inalte catre obtinerea efectului Pygmalion; expectantele inalte ale liderului (profesor, formator, educator, etc) genereaza performante inalte, intr-un raport direct proportional, prin internalizarea etichetarii pozitive de catre elevi (Robert Rosenthal si Leonore Jakobson, 1968). Dintre mijloacele cele mai comode si spectaculoase, intens utilizate in aceste scoli sunt calculatorul si tabla electronica, profesorul fiind un asistent avizat al acestui instrumentar. O analiza psihopedagogica a metodologiei utilizate in procesul de predare-invatare surprinde utilizarea unor patternuri educationale ABA, foarte la moda gratie usurintei aplicarii si intens utilizata in scopul modelarii comportamentale a copiilor cu tulburari din spectrul autist; aceleasi metode, adaptate scopurilor pedagogice, sunt utilizate si cu copiii normali in care parintii sau evaluatorii surprind o urma de talent, pentru accelerarea invatarii si dezvoltarii unor abilitati.

Avantajele utilizarii platformelor de predare-invatare cibernetice pot deveni oricind la fel de multe ca si dezavantajele, pentru cei care nu inteleg ca invatarea inseamna mai mult decit o isteata reamintire a unor itemi; educatorul se poate simti securizat-mai ales daca este incepator, fiindu-i eficientizata munca uneori pina la deprofesionalizare, iar elevii sunt captivati in transa interactiva a monirorului. Desi teoretic calculatorul ramine un mijloc pedagogic, practic el este principalul actor al procesului didactic, profesorul fiind un consilier din umbra gata sa acorde asistenta tehnica si sa intervina cind acest proces se gripeaza. Copilul invata repede cum sa spuna vaca in 10 limbi, sau cum sa rezolve rapid ecuatii folosind metoda figurativa. Dintre dezavantajele surprinzatoare se observa cum in aceste situatii educatorul devine un asistent al calculatorului care-si urmeaza programul cu constanta, nicidecum un pedagog veritabil, iar copilul, desi “poliglot” in devenire nu transfera intotdeauna in viata reala conceptele invatate la e-board, operationalizind creativ. Astfel, copilul nu intelege de ce, atunci cind vaca din curtea bunicii face “moo” in limba engleza, aceasta nu semnalizeaza in realitate nici o eroare de sistem, si nici de ce doar pestisorii animati de pe tuchscreen pot fi re-animati, nu si cei din acvariul varsat pe covor, cel putin deocamdata. Surprinderea cea mai mare o poate trai insasi mama copilului, cind afla ca acesta stie tot despre venirea copiilor pe lume, de la anatomia propriului aparat genital si pina la actul sexual in sine, si intreaba curios: “-Mami, eu am fost vreodata copil?”

Avantaje si dezavantaje ale accesului copiilor la tehnologie

Nu toti stiu sa se joace cu tehnologia, si de aceea tehnologia se joaca cu ei. Invatarea subtilitatilor de utilizare ale unui software sau ale unui calculator – precum si intelegerea si masurarea efectelor imediate si de durata pe care utilizarea repetata a acestora o are asupra Sistemului Psihic Uman si asupra comportamentului – necesita timp, deopotriva pentru utilizatori, psihologi, medici dar si pentru producatorii IT bine intentionati. Acest timp de asteptare, vazut ca timp de incubatie a patologiei conexe, se constituie intr-un avantaj pentru cei deja initiati, in sensul specularii efectelor maligne generate de tehnologie (adictie, orientarea spre consum, intruziunea in viata privata, declansarea controlata a unor comportamente ), si intr-un dezavantaj pentru neinitiati – acela de a nu cunoaste decit post-factum si cu un decalaj temporal considerabil, cite ceva despre efecte patologice si dezadaptative pe care le poate avea asupra copiilor un “banal calculator”.

In acest fel este structurat si consolidat in fapt mecanismul social prin care orice dizabilitate devine handicap intr-o comunitate nepregatita sa il inlature, consfintindu-si astfel destinul. Efectele cumulate te priveaza de abilitatea de a te apara, securiza, de a te adapta eficient; daca ne imaginam orice dispozitiv inteligent ca pe o proteza de care ne servim pentru a optimiza ceva, dar fara sa stim dinainte ce trebuie sa optimizam, e ca si cind ne-am pune proteze de picioare desi picioarele noastre sunt la locul lor, sanatoase, si am invata sa ne purtam ca si cind am fi schiopi, schiopatind ca atare, in ciuda faptului ca putem merge si alerga. Ne punem semi-constient in situatia absurda de a simula o dizabilitate, si de a ne purta in viata privata si in societate ca atare, provocindu-ne singuri handicapul preferat, desi dizabilitatea nu exista de facto; ori se stie ca cei care se mint singuri ajung in timp sa se si creada. Utilizind compulsiv un calculator sau un asa zis telefon destept, console sau dipozitive multitasking, privind atent dejectiile mediatizate, copiii nostri invata sa-si asume diversele dizabilitati generate prin utilizarea lor intensiva, fara discernamint si cu aprobarea parintilor.

Multi parinti, printre care si specialistii in stiintele comportamentului uman isi considera copiii inalt abilitati daca acestia stiu sa utilizeze bine un calculator sau un software. Confuzia intre pricepere si supradoatare pleaca de la specialistii care ii lasa pe parinti sa inteleaga ca inteligenta nonverbala pe care acestia si-o antreneaza prin utilizarea unui joc, de exemplu, ar fi echivalentul genialitatii, iar abilitatea in interactiunea cu un dispozitiv electronic – echivalentul vreunei inzestrari native cu o inteligenta globala inalta. Aceasta confuzie este speculata inclusiv de “scolile pentru genii” prin aceea ca inteligenta nonverbala este testata cu teste psihologice pe care multe jocuri si aplicatii pentru calculator le aproximeaza (operatori, operatii, procese) si prin utilizarea carora se obtine un antrenament pretestare, o simulare in fapt a testelor de inteligenta nonverbala. Jucind jocuri si utilizind aplicatii de divertisment copiii isi antreneaza suficient inteligenta nonverbala pentru a obtine scoruri inalte la testele ce masoara acest tip de inteligenta. Centrele de excelenta private au nevoie de copii inalt abilitati insa statistic acestia sunt mai putin numerosi decit cei cu o inteligenta normala, ca atare este dificil sa creezi o grupa. Deaseamenea o testare multidimensionala a inteligentei presupune un timp de selectie indelungat si lucru in echipa costisitor. Prin urmare sunt acceptati in aceste scoli speciale si copii talentati, in baza unui screening sumar, fara insa ca astia sa fie supradotati in adevaratul sens al cuvintului.

Cu toatea acestea, in definitiv ce parinte ar pierde ocazia de a-si inscrie copilul care obtinue un punctaj mare pe playstation la scoala de genii? In mod frust, acesti copii priceputi devin victimele unor mode educationale prefabricate, adesea neadaptate particularitatilor psihologice si de receptare, sunt fortati cu acceptul parintilor sa-si asume “stigmatul genialitatii”- prin expectantele inalte ale formatorilor, ce rar se justifica in abilitati constatate real, sunt expusi la dezechilibre educationale si, prin stimularea specializarilor ce ard etapele de dezvoltare psihologica, conduc la privarea copilului de propria sa optiune si copilarie.

Efecte negative ale utilizarii calculatorului observate le tineri – constatari clinice

Constatari clinice ale medicilor si psihologilor evidentiaza existenta unui raport direct proportional intre timpul petrecut de utilizatori in fata ecranului, indiferent de tipul acestuia, (fie ca este monitor TV, tableta, PC, laptop, smartphone, consola de jocuri) si incidenta unor boli metabolice si tulburari psihice asociate utilizarii, mai ales deca acestia sunt copii.

Semiologia moderna evidentiaza o lunga lista de tulburari si boli generate de utilizarea fara discernamint si lipsita de supraveghere a calculatorului: tulburari de atentie, tulburari de comportament, anxietate, depresie, tulburari bipolare, comportament si tendinte antisociale, scaderea tolerantei la frustrare, stima de sine scazuta si sentimente de devalorizare, cyberdependenta, diabet si obezitate, boli cardio vasculare. S-a observat ca utilizarea timpurie a calculatorului intirzie sau blocheaza achizitia empatiei, genereaza tendinta spre izolare in societate, creeaza o falsa imagine a realitatii prin ambiguizarea limitei real-virtual. Oscilatiile paraliminale ale monitoarelor precum si intensitatea luminoasa reprezinta un declansator pentru epilepsia fotosenzitiva, devin responsabile pentru reducerea programului de somn. Odata cu cresterea timpului de utilizare a calculatorului au loc: inversarea programului de somn, cosmaruri, bulimie, scaderea acuitatii vizuale, scaderea imunitatii, erodarea autoritatii parentale, tendinte spre introversie, cresterea agresivitatii si desensibilizare afectiva (inca din 1980 centrele de antrenament ale armatei utilizeaza jocuri video violente pentru desensibilizarea soldatilor si pentru a-i face capabili sa ucida).

Accesul copiilor la calculator se contureaza asadar ca o problema de sanatate publica. Controlul exercitat de parinti ajunge sa fie in timp doar o iluzie, odata cu erodarea autoritatii parentale si intalarea cyberdependentei, aceasta si bolile adiacente fiind greu de controlat si de vindecat chiar si pentru adulti, in cazul in care ei insisi ar dezvolta aceste probleme.

Limitarea accesului copiilor la calculator este insa un compromis dezirabil pierderii controlului, motiv pentru care majoritatea parintilor care-si permit un calculator acasa si il pun la dispozitia copiilor in scopuri educationale, ar trebui sa fie constienti de la bun inceput de impactul bio-psiho-social pe care il au programele si timpul de utilizare asupra dezvoltarii acestora, pentru a lua masuri avizate.

Altminteri, timpul necesar explorarii mediului si invatarii prin descoperire, relationarii cu covirstnicii si adultii, atit de necesare unei bune adaptari si functionarii psihice echilibrate este irosit in fata unui monitor, impactul asupra dezvoltarii psihice echilibrate fiind major. Un copil de 8 ani ce apartine deja “generatiei multimedia” si-a pierdut deja mai mult de 1 an in fata ecranelor, arata statisticile europene ale anului 2013, iar pina la 18 ani va mai petrece cel putin 3.

Efectele pozitive ale utilizarii calcultorului observate la tineri – constatari clinice

Utilizarea calculatorului optimizeaza performantele cognitive, contribuind la dezvoltarea unor deprinderi vizual-motrice care augmenteaza inteligenta nonverbala a utilizatorilor, necesara in special in domneniile tehnice. Deasemenea s-a observat ca lucrul cu mediile virtuale stimuleaza creativitatea si ergonomizeaza invatarea, in special in etapele invatamintului superior, facilitind informarea si comunicarea.

In loc de concluzii

Rolul parintilor in supravegherea atenta a educatiei copiilor ramine crucial pentru dezvoltarea lor echilibrata de-a lungul prescolaritatii si ulterior, constientizarea si responsabilizarea acestora cu privire la impactul deformator al accesului nedirijat la calculator, jocuri sau TV ar trebui sa devina o preocupare a principalilor vectori de educatie pentru sanatate, pentru ca, pornind de la analogia accesului necontrolat la dulapiorul cu medicamente, accesul necontrolat al copiilor la calculator si internet se transforma, prin bolile consecutive, intr-o problema de sanatate nationala.

Educatia asistata de calculator in ciclul primar si gimnazial, acceptata mai mult decit un mijloc didactic, se afla departe de statutul unui deziderat educational realist, datorita impactului negativ asupra sanatatii procesului educational in sine precum si a actorilor implicati. Potentialele efecte pozitive obtinute individual nu descriu in mod necesar aparitia lor in masa, si nici nu compenseaza prin beneficii efectele negative rezultate.

Utilizarea calculatorului duce la dezvoltarea unor abilitati noi, care contrar aparentei, nu presupun supradotare. Priceperea sau abilitatea exersata nu se confunda cu supradotarea, iar daca acest lucru se intimpla, confuzia este speculata comercial de catre furnizorii de educatie pentru copiii inalt abilitati.

MMSE-AnA

Posted on by

MMSE a fost creat de Dr. Marshall Folstein si publicat pentru prima data in anul 1975 (Folstein et al., 1975) si de atunci este utilizat pe scara larga de catre psihologii clinicieni la identificarea deficientelor cognitive ale adultilor, in etapele premergatoare psihodiagnozei clinice complexe, a diagnosticului psihiatric sau neurologic din clinicile de specialitate. Testul s-a dorit inca de la bun inceput un test de screening al alterarii functiilor cognitive ale adultilor, testindu-se orientarea spatio-temporala, atentia, memoria imediata si de scurta durata, abilitatea de a efectua operatii concrete-abstracte si de a le utiliza in constructe, motricitatea si limbajul acestora.

Testul este de obicei completat in aproximativ 10 minute si poate fi administrat de catre psihologi si medici in mediul clinic, sau la domiciliul subiectului testat, dupa o scurta instruire.

Prezenta versiune MMSE-AnA pe care o propunem, este o versiune MMSE standardizata si adaptata deopotriva persoanelor alfabetizate cit si celor nealfabetizate, din nevoia constatata clinic de a utiliza testul MMSE si in cazul subiectilor cu deficit de educatie, carora li se scad din start 3 puncte la aplicarea versiunii clasice a MMSE, fara ca aceasta sa implice deficiente sau destructurari cognitive. Aceasta versiune prezinta avantajul modului neechivoc al formularii intrebarilor / cerintelor, clarificarea tipului de raspuns asteptat intr-o unitate de timp data, numarul de incercari acceptate pentru o sarcina mai complexa, precum si cerintele alternative prezente in cazul anumitor factori, adaptate persoanelor nealfabetizate. Cotarea si interpretarea se fac in mod similar MMSE, prin insumarea scorurilor corespunzatoare fiecarei cerinte in parte, cerintele alternative fiind scorate cu aceleasi puncte ca si cele destinate persoanelor alfabetizate. Scorul total astfel obtinut este incadrat in intervalele diagnostice prezente in tabloul de interpretare, indicind nivelul deficitului cognitiv al persoanei testate.

EXAMINAREA MINIMALĂ A STĂRII MENTALE – (MMSE-AnA)
-forma pentru Alfabetizati şi Nealfabetizati, standardizată şi adaptată-

Instructiuni:

Aşează subiectul într-o poziţie confortabilă şi stabileşte o atmosferă propice comunicării. Asigură-te că subiectul ştie să scrie şi să citească, pentru a opera cu cerintele alternative specifice iar dacă prezintă deficienţe de auz sau de vedere – că acesta utilizează eficient protezele auditive şi ochelarii, pe toată durata testării.

Prezintă întrebările şi cerinţele clar, în ordinea dată, cotînd fiecare răspuns corect cu cîte 1 punct. Administrarea testului nu va depăşi 10 minute, scorul maxim fiind de 30 de puncte.

FACTORI

ÎNTREBĂRI

TIMP ALOCAT

SCOR

Ot

Orientare temporală

1. În ce an suntem acum ?

15 s

/1

2. În ce anotimp suntem acum ?

15 s

/1

3. În ce lună suntem acum ?

15 s

/1

4. În ce dată suntem astăzi ?

15 s

/1

5. În ce zi a săptămînii suntem astăzi?

15 s

/1

Os

Orientare spaţială

6. În ce ţară ne aflăm acum ?

15 s

/1

7. În ce judeţ (regiune) ne aflăm acum?

15 s

/1

8. În ce oraş ne aflăm acum?

15 s

/1

9. (la DOMICILIU) – La ce adresă ne aflăm acum?

(în CLINICĂ) – Cum se numeşte clădirea în care ne aflăm acum?

15 s

/1

10. (la DOMICILIU) – În ce cameră ne aflăm acum?

(în CLINICĂ) – La ce etaj ne aflăm acum?

15 s

/1

Mi

Memorie imediată

Cerinţă:

Îţi voi spune trei cuvinte. Cînd termin, te rog să le repeţi. Ţine-le minte, pentru că îţi voi cere să le repeţi iar, peste cîteva minute:

(pronunţă rar, la interval de 1s-indiferent de ordinea repetării, fiecare cuvînt reamintit se cotează cu 1p )

11. minge

30 s

/3

12. maşină

13. copil

A-Ga

Atenţie şi Gîndire abstractă

(calitatea atenţiei şi a operaţiilor de calcul mental)

Cerinţă:

Scade în mod repetat din numărul 100, cifra 7, cu voce tare;

(5 scăderi successive, fiecare scădere corectă se cotează cu 1p):

14. “100-7”

30 s

/5

15. “93-7”

16. “86-7”

17. “79-7”

18. “72-7”

Cerinţă alternativă (dacă subiectul nu are abilităţi de calcul mental exersate):

Pronunţă pe litere cuvintul COPAC. Apoi pronunţă-l tot pe litere, dar de la sfîrşit spre început:

(doar literele pronunţate în ordinea corectă se cotează cu 1p)

14. “C”

15. “A”

16. “P”

17. “O”

18. “C”

Cerinţă alternativă (dacă subiectul nu are abilităţi de citire-scriere):

Îţi voi spune cinci cuvinte. Cînd termin te rog să le repeţi şi tu. Apoi repetă-le în ordine inversă.

(doar cuvintele pronunţate în ordinea corectă se cotează cu 1p)

14. “elefant”

15. “trompă”

16. “amintire”

17. “oval”

18. “pasăre”

Ms

Memorie de scurtă durată

Cerinţă:

Repetă cele trei cuvinte pe care te-am rugat mai devreme să le ţii minte:

(indiferent de ordinea expunerii, fiecare cuvint reamintit se cotează cu 1p)

15 s

/3

19. minge

20. maşină

21. copil

L

Limbaj

(atribuire semantică şi idetificarea prototipului)

Cerinţă:

Arată-i un ceas;

22. Ce este acesta?

15 s

/1

Cerinţă:

Arată-i un creion;

23. Ce este acesta?

15 s

/1

Lo

Limbaj oral-înţelegerea-utilizarea comunicării orale

(repetare-realizarea legăturii fonem-semantem)

Cerinţă:

Repetă după mine următoarea frază (pronunţă rar):

24. “Capra calca piatra, piatra crapă-n patru”

(se cotează cu 1p repetarea integrală a propoziţiei)

15 s

/1

Ls

Limbaj- înţelegerea comunicării scrise

 (citire-realizarea legăturii grafem-semantem)

Cerinţă:

Citeşte în gînd cuvintele de pe această foaie, apoi execută ceea ce scrie:

25. Inmînează subiectului o foaie de hîrtie pe care scrie “ ÎNCHIDE OCHII “

(dacă subiectul citeşte dar nu închide ochii, repetă cerinţa de maxim 3 ori – inchiderea ochilor se cotează cu 1p)

30 s

/1

Cerinţă alternativă (dacă subiectul nu are abilităţi de citire-scriere):

Înmînează pacientului o foaie cu următorul desen:

25. Urmăreşte săgeţile si execută ce îţi indică sageata din dreapta:

( inchiderea ochilor se cotează cu 1p)

Lo-Ls-Mo

Limbaj oral-Limbaj scris-Motricitate

(scriere- integrarea constructelor semantem-morfem-grafem în comunicarea scrisă)

Cerinţă:

Înmînează subiectului o foaie şi un creion;

26. Scrie pe această foaie o propoziţie, orice propoziţie vrei tu.

(se ignoră greşelile de gramatică şi ortografie; dacă propoziţia are sens, subiect şi predicat, se cotează cu 1p)

60 s

/1

Cerinţă alternativă (dacă subiectul nu are abilităţi de citire-scriere):

Înmînează pacientului o foaie cu următoarea imagine, solicită-I să alcatuiasca o propozitie pornind de la acesta şi asteapta sa formuleze cel putin o propozitie cu sens, subiect şi predicat, in limita timpului alocat;

26. Priveşte atent imaginea si pornind de la ceea ce observi alcatuieste o propozitie, orice propozitie vrei tu.

(dacă subiectul alcătuieşte o propoziţie care are sens, subiect şi predicat, se cotează cu 1p)

R-Gc-Ga-Mo

Reprezentare-Gîndire concretă-Gîndire abstractă-Motricitate

(Copiere-înţelegerea şi executarea unei sarcini simple)

Cerinţă:

Înmînează pacientului o foaie goală, un creion şi o radieră; apoi o foaie cu următorul desen:

(Permite încercări multiple, în limita timpului alocat; aşteaptă pînă termină şi îţi înmînează foaia cu desenul; –reprezentarea celor 10 unghiuri, şi a intersectării corecte se cotează cu 1p)

120 s

/1

A-Ot-Os-Lo-R-G-Mi-Ms-Mo

(Intelegerea şi executarea unei sarcini complexe)

Cerinţă:

Întreabă subiectul dacă este dreptaci sau stîngaci, pentru a afla care este braţul non-dominant. Ia o foaie de hirtie şi ţine-o poziţionată în faţa subiectului:

Acum ia foaia cu mîna stîngă / dreaptă (cu mîna non-dominantă), împătureşte-o cu ambele mîini în jumătate, o singură dată, şi pune hîrtia jos, pe podea:

(fiecare instrucţiune executată corect se cotează cu 1p)

30 s

/3

28. ia foaia în mîna în modul solicitat

29. împătureşte hîrtia în jumătate o singură dată

30. aşează hîrtia pe podea

SCOR TOTAL

/30
Concepere MMSE-AnA, adaptare şi standardizare: psiholog Eduard Rosentzveig – 2013

 

MMSE – Fisa de rezultat

Examinat:

Nume si Prenume________________________________________Data examinarii_________________________________________

CNP___________________________________________________Nivel de educatie__________________________________________

Scor total obtinut:________________________________________Rezultat________________________________________________

Examinator:

Nume si Prenume_______________________________Forma de exercitare a profesiei____________________________________

Semnatura si PARAFA_______________________________________ STAMPILA______________________________________________

Nota: planse, copii si detalii privind MMSE-AnA se pot obtine la Cabinet Individual de Psihologie Eduard Rosentzveig (in Constanta) ori contactind psiholog Eduard Rosentzveig (detalii in pagina Contact).


Factori în eficienţa psihoterapiei şi a consilierii

Posted on by

Fiind de acord asupra faptului că eficienţa este raţiunea de a exista a psihoterapiilor indiferent de orientarea care le-a generat, apare întrebarea “care sunt factorii care descriu eficienţa unei psihoterapii?“. Pentru a răspunde la acestă întrebare, vom lua în calcul  caracteristicile terapiei, caracteristicile clientului, şi pe cele ale terapeutului.

 Caracteristicile Terapiei

O trecere în revistă făcută de Lester Luborsky şi colab. (1971)*  asupra caracteristicilor terapiei, terapeutului şi clientului, arată că cel mai slab predictor al succesului în terapie este tipul de terapie în sine. Singura caracteristică terapeutică importantă găsită de Lubovsky este numărul şedinţelor. Cu cât numărul de şedinţe este mai mare, cu atât efectul scontat este mai mare.

Aşa cum se vede din graficul 1., în urma unei cercetări ce reuneşte 15 studii de psihoterapie, efectuate în 1986 pe un eşantion de 2400 de clienţi, de către Howard,  Kopta, Krausse şi Orlinsky, la 50 % din clienţi s-au înregistrat îmbunătăţirile scontate la sfârşitul a 8 şedinţe terapeutice, (1 şedinţă/săptămână), şi la 75% s-au înregistrat îmbunătăţiri după 26 de şedinţe de psihoterapie. Se observă că şedinţele psihoterapeutice ulterioare aduc creşteri procentuale mai mici şi mai lente ale pacienţilor ce ating efectele terapeutice scontate. Concluzia: cei mai mulţi clienţi obţin maximum de beneficiu din psihoterapiile de scurtă durată.

Motiv pentru care, terapiile de scurtă durată sunt tot mai populare. În funcţie de înţelegerea dintre terapeut şi client, acestea nu depăşesc mai mult de şase luni.

Caracteristicile Clienţilor

Eficienţa terapiilor este direct proporţională cu nivelul de educaţie al clienţilor, cu inteligenţa şi statutul socio-economic. Luborsky afirmă că eficienţa psihoterapiilor este deasemenea ridicată în tulburările psihologice mai puţin severe sau în cele cu debut recent. Un factor important este şi motivaţia de schimbare, de însănătoşire, a clientului.

Caracteristicile Terapeutului

Terapia este o relaţie intensă, intimă şi vulnerabilă între client şi terapeut. Factorul comun în toate terapiile, după Paterson 1984, este calitatea relaţiei terapeutice. Tipul de terapie este mai puţin important la rândul său decât calitatea terapeutului, susţine Lambert în 1989.

Ar avea sens afirmaţia că terapia este mai bună atunci când clientul şi terapeutul sunt similari dar este foarte puţin evident în cercetări faptul că similaritatea în privinţa sexului, rasei sau personalităţii ar avea vreun impact consistent asupra procesului şi rezultatelor terapiei. În contrast, perceperea de către client a empatiei terapeutului a fost în mod consistent identificată ca un factor important în eficienţa psihoterapiei. (Free, Green, Grace, Chernus şi Whiteman, 1985). Importanţa empatiei în psihoterapie a fost prima dată remarcată de către Carl Rogers. După cum susţine Gendlin în 1998, Rogers a început un studiu formal al procesului terapeutic înregistrându-şi şedinţele şi analizând apoi modul său de a interacţiona cu clienţii. Aşa cum nota Rogers în studiile sale timpurii, dacă totuşi farmecul personal, căldura şi spuntaneitatea nu pot fi antrenate, empatia poate fi antrenată.

Importanţa empatiei este observată şi din situaţiile când  persoane cu o empatie ridicată pot fi la fel de eficiente precum psihoterapeuţii cei mai talentaţi (Strupp şi Hadley, 1979). (vezi preoţi, profesori, vecini)  Un argument suplimentar la importanţa aptitudinilor personale vine şi dintr-un studiu asupra aficienţei para-profesioniştilor, persoane care au mai puţin antrenament şi experienţă decât terapeuţii, dar care ajută în tratarea unor probleme specifice. (Hattie, Sharpley şi Rogers, 1984). Aceştia pot fi, în anumite cazuri, la fel de eficienţi ca şi psihologii (nu şi în reducerea stressului emoţional la pacienţii care fac chimioterapie). Acest lucru indică faptul că trăsăturile personale ale terapeuţilor, mai degrabă decât antrenamentul şi experienţa, pot creşte eficienţa psihoterapiei.

Vor trebui mult rafinate metodele psihoterapeutice pentru a studia o problemă mult mai exactă, cum ar fi:

“Ce fel de terapie, oferită de ce fel de terapeut, este de ajutor pentru care tip de client, experimentând ce tip de problemă, în ce fel de circumstanţă?”

Probabil studii viitoare vor testa covarierea acestor factori, pentru a determina cele mai eficiente combinaţii. Deocamdată eficienţa poate fi descrisă prin covarierea a câte doi factori, cum ar fi eficienţa şi clientul.

În anumite cazuri, terapiile consacrate sunt mai eficiente pentru probleme specifice, cum ar fi tratarea fobiilor; bunăoară terapiile behavioriste (Goisman, 1983).   

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

*Luborsky, L. et colab.: “Factori ce influenţează rezultatele psihoterapiei”, în Psychological Bulletin, 75, pag.145-185

Terapia educaţională a elevilor cu deficienţe de auz în învăţământul integrat

Posted on by

Începând cu anul 1992, în procesul educaţional-terapeutic din şcolile pentru copii cu cerinţe educative speciale din  România, a fost introdusă Programa de terapie educaţională complexă şi integrată, organizată după o concepţie modulară. Această programă are ca punct de plecare un curriculum model pentru copii cu deficienţe intelectuale, elaborat de Carol Quvry în 1987, structurat pe patru arii de dezvoltare:

–         aria de dezvoltare fizică, având ca obiectiv central mişcarea corpului, motricitatea grosieră, imaginea corporală, fizioterapia

–         aria de dezvoltare perceptivă,  având ca obiectiv central percepţia motorie şi conştientizarea aferenţelor senzoriale (vizuale, auditive, gustative, olfactive, proprioceptive)

–         aria de dezvoltare intelectuală, având ca obiectiv central formarea abilităţilor cognitive (abilităţi logico-matematice, formarea conceptelor, înţelegerea situaţiilor, formarea proceselor cognitive) şi a comunicării (receptive şi expresive).

–         aria de dezvoltare personală şi socială, având ca obiectiv central independenţa copilului într-un mediu cât mai restrictiv posibil, cu componentele: autonomia personală (autoservirea, autoângrijirea), autonomia socială (adaptarea la viaţa cotidiană) şi competenţele sociale.

Aceste patru arii de dezvoltare pot fi considerate coordonatele majore ale educaţiei speciale care formează structura primară a unui curriculum pentru elevii cu diferite tipuri de handicap, indiferent de natura sau gravitatea deficienţei şi a nivelului de şcolarizare, urmând ca obiectivele şi componentele constitutive ale ariilor de dezvoltare să fie completate sau adaptate în funcţie de particularităţile elevilor cu cerinţe speciale şi de nivelul lor de şcolarozare. Acest mod deorganizare poate fi considerat ca o măsură de flexibilizare a curriculumului, asigurând principiul normalizării prin fptul că este centrat pe copil , ppe recuperarea bio-psihică şi pe recuperarea socială.

Pornind de la acest curriculum model, Programa de terapie educaţională complexă şi integrată a fost structurată pe cinci module:

–         terapia cognitivă;

–         terapia ocupaţională şi psihoterapia de expresie;

–         terapia psihomotricităţii şi abilitatea manuală;

–         autonomia personală şi socială;

–         ludoterapia (constituită ca punte de articulare între modulele constitutive ale programei)

Aceste cinci tipuri de terapie se găsesc într-o relaţie de interdependenţă. Fiecare categorie de terapie este un complex de tipuri, de acţiuni terapeutice ce implică o abordare intramodulară între elementele constitutive,  de aici rezultând caracterul complex şi integrativ al terapiei educaţionale.

Consilierea psihopedagogică

Posted on by

Consilierea reprezinta o asistenta individualizata acordata persoanelor care se confrunta cu probleme educative, sociale, personale, profesionale.

Consilierea psihopedagogica reprezinta un demers profesional organizat, structurat, cu mijloace si tehnici specifice, in cadrul caruia un consilier acorda asistenta si sprijin unor persoane normale psihic, dar care sunt intr-un moment de dificultate, de impas existential.

Consilierea este recomandata persoanelor care doresc sa atinga un nivel de viata superior, sa depaseasca anumite obstacole sau sa-si construiasca „strategii de viata“ personale.

Tipuri de consiliere

Consiliere informationala: oferirea de informatii pe domenii/teme specifice.

Consiliere educationala: repere psihoeducationale pentru sanatatea psihoemotionala, fizica si sociala a copiilor si adolescentilor.

Consiliere pentru dezvoltarea personala: formarea de abilitati si atitudini care sa  permita o functionare personala si sociala flexibila si eficienta, in scopul atingerii starii de bine.

Consiliere suportiva: oferirea de support emotional si apreciativ.

Consiliere vocationala: dezvoltarea   capacitatii de planificare a carierei.

Consiliere de criza: asistarea psihologica a persoanelor aflate in dificultate.

 

Scopurile consiliereii psihopedagogice

Scopul central al consilierii este de a ajuta consiliatul sa-si exploreze, descopere, clarifice modalitatile de utilizare eficienta a resurselor personale. In functie de acest scop, consilierea psihopedagogica poate genera:

● Facilitarea schimbarilor comportamentale.

● Intarirea capacitatilor de a face fata problemelor.

● Ameliorarea relatiilor

● Stimularea potentialului personal

● Promovarea procesului decisional (CUM si DE CE sa ia anumite decizii = estimarea consecintelor + aprecierea valorilor implicate + ce influenteaza procesul decizional si cum functioneaza el).

 

Obiectivele consilierii psihopedagogice

1. PROMOVAREA SANATATII SI A STARII DE BINE: functionare optima din punct de vedere somatic, fiziologic, psihoemotional si social. Componentele starii de bine sunt:

Acceptarea de sine: atitudine pozitiva fata de propria persoana; acceptarea calitatilor si defectelor personale; perceptia pozitiva a trecutului si a viitorului.

Relatii pozitive cu ceilalti: incredere in oameni, sociabil, intim, nevoia de a primi si de a da afectiune, atitudine empatica, deschisa si calda.

Autonomie: independent, hotarat, rezista presiunilor de grup, se evalueaza pe sine dupa standarde personale, nu este excesiv preocupat de expectantele si evaluarile celorlalti.

Control: sentiment de competenta si control personalasupra sarcinilor, isi creaza oportunitati pentru valorizarea nevoilor personale, face optiuni conforme cu valorile proprii.

Sens si scop in viata: directionat de scopuri de durata medie si lunga, experienta pozitiva a trecutului, bucuria prezentului si relevanta viitorului, convingerea ca merita sa te implici, curiozitate.

2. DEZVOLTARE PERSONALA: cunoastere de sine, imagine de sine, capacitate de decizie responsabila, relationare interpersonala armonioasa, controlul stresului, tehnici de invatare eficiente, atitudini creative, optiuni vocationale realiste.

3. PREVENTIE: a dispozitiei afective negative, a neincrederii in sine, a comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultatilor de invatare, a dezadaptarii sociale, a disfunctiilor psihosomatice, a situatiilor de criza.

 

Principii ale consilierii psihopedagogice

1. Relatia de consiliere este una confidentiala.

2. Relatia de consiliere este una permisiva. Consilierul nu ingradeste libertatea consiliatului de a avea propriile idei, concepte, opinii, convingeri.

3. Consilierul manifesta respect autentic pentru clientul sau, il accepta asa cum este, cu defecte si calitati, nu il judeca si nici nu il critica.

4. Consilierul gandeaste problemele clientului impreuna cu acesta. El il ajuta pe client/beneficiar sa se dezvolte/schimbe, nu ii ofera solutiile de-a gata.

5. Consilierea nu inseamna sfatuire. Consilierul nu da sfaturi consiliatilor sai, ci ii ajuta sa-si dezvolte un sistem propriu de rezolvare a problemelor.

Concepte specifice psihopedagogiei speciale

Posted on by

Deficienţa este absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri sau unei funcţii (fiziologice sau psihologice). Ea poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, dar şi a unor condiţii negative legate de mediul de dezvoltare al unui copil, cu deosebire carenţele afective.

Incapacitatea desemnează un număr de limitări funcţionale, cauzate de disfuncţionalităţi (deficienţe) fizice, intelectuale sau senzoriale, de condiţii de sănătate sau de mediu, de boli mintale sau neuropsihice.

Handicapul este dezavantajul social, pierderea ori limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent celorlalţi membri ai comunităţii.

Reabilitarea este un proces destinat să ofere posibilitatea persoanelor cu deficienţe să atingă niveluri funcţionale fizice, psihice şi sociale corespunzătoare.

Recuperare, termen specific României, are în esenţă o semnificaţie echivalentă reabilitării, deşi are o înărcătură mai puţin medicală şi socială.

Abilitare-reabilitare sunt termeni care se referă la acele funcţii care nu mai pot fi recuperate, dar mai pot fi compensate, ducând la formarea de abilităţi, capacităţi bazale pentru integrarea socială şi profesională a unei persoane cu deficienţe.

Educaţia specială este o sintagmă ce impune o distincţie faţă de  învăţământul special. În sens restrâns este un mod de educaţie specializată, destinată pentru persoanele cu deficienţe sau handicap. În sens larg este  un anumit tip de educatie, adaptată şi destinată personelor care nu reuşesc să atingă în cadrul învăţământului obişnuit nivele educative şi sociale corespunzătoare vârstei.

Educaţia cerinţelor speciale este o sintagmă folosită de UNESCO, fiind echivalenta conceptului de educaţie specială.

Dificultăţi şi tulburări de învăţare este o formulă folosită pentru estomparea sensului unor formule care pot traumatiza sau stigmatiza. Sensul iniţial este acela de “tulburări specifice de învăţare”.

Educaţia sau şcoala incluzivă  presupune conturarea unui anumit tip de societate şi şcoală, o societate pentru toţi, comprehensivă şî integratoare, care să răspundă mai bine prin co-educaţie potenţialului şi aspiraţiilor tuturor copiilor, inclusiv ale celor înalt abilitaţi, sau a celor cuprinşi în şcoli speciale şi centre de plasament.