Singuratatea adaptativa – factor favorizant al optimizarii si al stabilitatii in cuplu

singuratatea adaptativaOdata cu preadolescenta invatam de la adultii semnificativi cum sa dobindim un nivel confortabil de autonomie, prin invatarea si exersarea unor abilitati si deprinderi sociale ce sunt cruciale in desprinderea de familia de provenienta si modelarea drumului personal catre propria familie. O abilitate cruciala in structurarea autonomiei personale si totodata un indicator al cristalizarii personalitatii este capacitatea de a fi singur, pentru a putea face cu singuratatea ta tot ce doresti. Singuratatea adaptativa este o resursa experientiala, care neexperimentata devine dizabilitate.

Transformarile fizice si psihologice de la pubertate si adolescenta – potenteaza si un mod nou de raportare la ceilalti; adolescenti fiind tatonam si practicam diferite forme de separare. Odata cu separarea de colegii de clasa, de parinti, de prieteni, exersam de fapt forme noi de singuratate.

Ce este singuratatea adaptativa?

Singuratatea adaptativa este abilitatea de a fi si de a trai singur, conditie si proba a individualizairii si maturizarii echilibrate. Acest tip de singuratate este reflectata la nivel constient in maniera egosintonica, ca emotie pozitiva ce intareste stima de sine si consolideaza motivatia pentru a te descurca singur. Convingerea ca “pot si singur, pentru ca tocmai am reusit de unul singur” este preconditia interiorizarii unei imagini personale potente si a aparitiei increderii in sine. Nu ma pot gira cu increderea ca pot, daca nu fac mai intai ceea ce cred ca nu pot. Este singuratatea liceeanului ai carui parinti sunt plecati la munca in strainatate si care accepta aceasta separare acomodativ, ca pe o ocazie de a invata sa isi poarte singur de grija, este singuratatea studentului care merge la facultate si care “luind viata in piept” observa ca se descurca bine si de unul singur intr-un oras complet nou, este abilitatea de a trai autonom- constient de valorile, identitatea, si misiunea personala, in vederea pregatirii unei interactiuni armonioase cu ceilalti. Functiile singuratatii adaptative sunt mai degraba de consolidare a autoacceptarii si de pregatire a unei interactiuni bine orientate spre obiectivele vietii de adult si idealurile personale. Acest tip de singuratate adaptativa, specific adolecentei, il traim in diferite etape ale vietii. El poate imbraca forma retragerii sociale temporare, forma vacantelor prelungite de tipul anului sabattic, forma pauzelor in relatia de cuplu sau, in unele cazuri, chiar divortul.

Divortul terapeutic – o alternativa reparatorie a divortului clasic

Incidenta divorturilor din ultimii ani are printre cauze si insuficienta exersare psihologica si emotionala a vietii autonome, mai exact arderea acestei etape de consolidare a autonomiei pe care ti-o ofera singuratatea adaptativa. Multi tineri se casatoresc plecind direct din mendiul familial, avind probleme de atasament nerezolvate,  vazind in partener un inlocuitor al parintelui fata de care a dezvoltat un atasament nesanatos, obisnuiti sa reprime emotiile generate de separare si neobisnuiti sa isi exprime nemultumirile in general. Acest fapt genereaza disonante in cuplu, insotite de teama de separare, care trasnforma casnicia intr-o sir de interactiuni obsesiv-compulsive. Lipsa abilitatilor de interactiune in cuplu submineaza comunicarea dintre parteneri, teama de separare contureaza ideea casniciei ca rau necesar, iar relatia maritala capata mai degraba aspectul unui cadru “terapeutic” ineficient. Prin divort se recade in etapa singuratatii adaptative (fie netraita in adolescenta, fie conceptualizata ulterior in culori sumbre), in care problema fugii de singuratate (de abandon) se poate rezolva incurajind contactul cu propria persoana si restructurarea imaginii de sine in jurul autoacceptarii, autostimei, dar si observind cum deziteratele vietii in cuplu compenseaza lipsa unor abilitati de adaptare personale…In aceste situatii, in care tinerii casatoriti traiesc o veritabila nevroza de cuplu, divortul terapeutic este un program terapeutic pe care il propun, ca pauza consimtita si reglementata terapeutic, in vederea optimizarii personale si a salvarii cuplului, in care partenerii (re)experimenteaza etapa singuratatii adaptative, necesara unei restructurari sanogene.

Ce este singuratatea dezadaptativa?

Singuratatea dezadaptativa, indiferent de formele acesteia, individuala sau in doi, este in fond o dizabilitate. Se datoreaza incapacitatii de a trai singur, de a te simti confortabil cu tine insuti si de a comunica eficient cu ceilalti. Cei care sunt singuri (nemarginalizati de societate) si resimt singuratatea ca pe o povara – sunt de obicei persoane care se autoizoleaza din cauza ca nu au gasit ragazul de a invata cum sa se iubeasca, sa se accepte si sa relationeze in acord cu valorile si idealurile personale. Nemultumirea de sine si atitudinile hipercritice genereaza teama respingerii si inhiba dorinta acestora de a interactiona, ducind in timp la alienare, pierderea ancorelor sociale si implicit a abilitatilor sociale si profesionale. Si cum orice dizabilitate poate genera handicap daca societatea nu este pregatita sa intervina la timp pentru compensarea dizabilitatii, aceste persoane capata un handicap de tip social, neputind fi integrate functional decit in urma unor programe de recuperare sociala costisitoare. Acest tip de singuratate este receptat individual ca sentiment apasator, egodistonic – de izolare, abandon, inadecvare sociala, frica de interactiune, anxietate si deprimare, fiind un factor favorizant sau determinant al unor patologii psiho-somatice.

Singuratatea de tip adaptativ este, dimpotriva un factor favorizant al dezvoltarii personale armonioase si un potentator al integrarii sociale, atit tranzitoriu, ca experienta temporara de consolidare a autonomiei de la o etapa de dezvoltare la alta, cit si compensator-terapeutic (insingurarea ce are un scop constructiv clar definit in psihobiografia individului), de optimizare personala rezultata in urma confruntarii cu sine.

Cei care se simt singuri atit in cuplu cit si in afara lui se pot adresa acestui cabinet de psihologie din Constanta, pentru o sedinta de consiliere, sau un program psihoterapeutic sustinut, in care pot invata cum sa transforme singuratatea intr-o etapa de evolutie si optimizare personala si cum sa isi salveze astfel relatia.

Programarile in cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Eduard Rosentzveig se fac zilnic la numerele de telefon: 0721-871200 sau 0742-354228

Barbatii vor sex iar femeile dragoste?

Cineva mi-a adresat aceasta intrebare-sentinta, un soi de comoda explicatie a motivatiei comportamentului sexual a partenerilor unui cuplu. Departe de a provoca interogatii existentiale pentru aceia care au iesit cu succes din pubertate – ci mai degraba evocind un mod de popularizare stiintist-jurnalistica a unor teme legate de sexualitate si relatii de cuplu, intrebarea suscita interes eventual pentru cele citeva speculatii (omisiuni si distorsiuni) pe care le lanseaza curajos.

Pe un ton cel putin la fel de glumet putem presupune in consecinta ca nici un barbat nu insala daca vrea femei doar pentru sex, pe cind femeile insala, pentru ca ele fac dragoste. Sau ca Ion o iubeste pe Maria pentru ca Maria are penis si Ion nu e barbat.

Afirmatia ca barbatii vor sex iar femeile dragoste este invalida atit psihologic cit si logic, prin lipsa de atentie si adecvare la realitate si nu ar putea fi luata in serios decit cel mult ca „argument al batului”, mod de argumentare specific multor ideologii, inclusiv celor sexiste.

Sex sau dragoste – o falsa dilema

Genul si identitatea psiho-sexuala nu conditioneaza prezenta sau absenta dragostei. Dragostea este un sentiment complex, cultivat, un efect al educatiei. Te poti indragosti bine mersi si fara sex, citind o carte sau mergind la un concert!

Constatarea ca barbatii au un libidou mai ridicat si ca sunt mai activi sexual este de bun simt si este intens explicata prin argumente ce tin de diferentele anatomice si neuro-psihologice ale sexelor. Din pacate insa argumentarea neuro-psihologica, (anume ca barbatii au niveluri mai crescute de testosteron, hormon a carui prezenta genereaza in perioada perinatala sexualizarea nervoasa hipotalamo-hipofizara, prin inhibarea functiei ciclice secretorii de LH si FSH) – este strecurata ca argument de normalizare a infidelitatii barbatilor fata de partenerele de cuplu – in dezbaterile publice sau articolele „de specialitate” ale caror teme surprind nevrozele vietii de cuplu. Ori nu este nici necesar si nici suficient sa fii barbat pentru a fi infidel in cuplu. Argumentul ca datorita testosteronului barbatii ar fi mai infideli decit femeile este din start eronat, testosteronul fiind in cazul organismului uman cel mult un factor favorizant nu unul declansator al acestui tip de conduita. Infidelitatea este o conduita sexuala invatata, nu innascuta.

Nivelul de testosteron ridicat nu explica tendinta spre infidelitate a partenerului

Dealtfel revenind la neuro-psihologie, este cunoscut faptul ca centrii hipotalamici care elibereaza gonadotropi sunt diferiti de centrii motivatiei sexuale, iar felul in care acestia se suprapun partial este un proces modelabil prin informatiile despre sex si sexualitate pe care le primim in familie, la scoala, si alte contexte sociale. Prin educatia primita pina la 13-14 ani si apoi prin autoeducatie, nevoia bazala de atasament este fi cizelata si reorientata de persoanele semnificative din jurul nostru, capatind eventual valoarea dragostei manifesta fata de un partener de sex opus. Odata cu primele experiente sexuale, atasamentul diadei sexuale are toate sansele sa devina dragoste impartasita daca partenerii se percep ca fiind compatibili si le da Dumnezeu timp sa se bucure unul de altul. O argumentare mult mai plauzibila sociologic pentru care femeile sunt mai stabile in cuplu si urmaresc mai degraba satisfacerea nevoii de atasament in cadrul unui cuplu sexual are la baza argumentele educatiei. In momentul de fata, constat ca pe strada mea, femeile sunt pur si simplu mai educate decit barbatii, acestea avind acces direct la experimentarea acestei submodalitati a atasamentului, modelabila cultural si numita simplu dragoste.

De ce vor femeile si dragoste, nu doar sex?

Motivele sunt numeroase si specific-subiective. Fara a generaliza, femeile sunt justificate sa isi doreasca satisfacerea nevoii de dragoste in cuplu mai pregnant decit barbatii (prin prisma statutului de mama care este conditionat de virsta femeile se organizeaza mai bine si aleg mai avizat ce tip de parteneriat isi doresc sa experimenteze),  si in acest scop aloca timp si isi dezvolta abilitati de introspectie, autoanaliza si analiza relationala mai evoluate decit barbatii care sunt mai preocupati de dobindirea unui statut, fara totusi ca nevoia lor de dragoste sa excluda nevoia de sex; libidoul nu este conditionat exclusiv hormonal iar pofta de sex este stimulata si consumata cel mai simplu in relatia cu un partener stabil.

Barbatii sunt cel putin la fel de capabili si orientati spre dragoste ca si femeile, insa momentele de (auto)constientizare-exprimare-recunoastere a emotiilor complexe ale partenerului sunt adesea temporizate si traite asincron, ceea ce confera complementaritate partenerilor ce iubesc provocarile si favorizeaza armonizarea, sau dimpotriva, genereaza nevroza de cuplu si separare celor care nu gasesc resurse de armonizare. Perceptia corecta despre partener si intentiile sale devine astfel un vector important in transformarea unei relatii de cuplu. Cei care convin sa fie „sex-budies si atit” devin adesea cei mai buni prieteni si ajung uneori sa se iubeasca, pentru ca initiaza relatia cu afirmarea onesta a unui acord al perceptiilor despre relatie si isi inhiba astfel expectantele nerealiste, favorizind pentru perioada convenita acordul, pe cind cei care mentin o atitudine agnostica asupra relatiei favorizeaza dezacordul si expectantele nerealiste, prin necunoasterea intentiilor si viziunii despre relatia a partenerului; cuplurile agnostice se expun cel mai adesea dezamagirilor de tipul „…el mi-o tragea iar eu credeam ca ma iubeste ”.

Relatia sexuala cu un partener-obiect este un costisitor loisir pentru aceia dintre noi care suntem „educati” sa privim femeile sau barbatii de linga noi ca pe niste obiecte, utilitarist. Pe cind cei care isi aleg si inteleg partenerii ca pe subiectul relatiei de cuplu, si isi acorda timp cunoasterii, dezvoltarii personale si sincronizarii emotionale si comportamentale, au cel mai adesea parte de satisfacerea nevoilor de sex si dragoste intr-un cuplu ce devine astfel dinamizat si valorizat prin asumarea unor sensuri comune (evident in contextele politice si societatile interesate sa favorizeze stabilitatea cuplului).

Daca te stii de abia la inceputul unei relatii, te invit cu partenerul/a la psiholog, in Constanta, pentru citeva ore de dezvoltare personala in cuplu; desfasurate in cadrul cabinetului Individual Eduard Rosentzveig, aceste sedinte te vor ajuta sa iti cunosti mai bine partenerul si sa va descoperiti mai informat directia.

Workshop dedicat Familiei tale – in Constanta: 16 mai 2015

Te invit sa te inscrii la un workshop in care vei invata sa aplici tehnici de reglare / vindecare a problemelor de familie

Centrul de Formare si Terapie pentru Copil, Cuplu si Familie

iti propune workshopul

“Disfunctii ale sistemului familial si ritualuri de vindecare”

coordonat de psiholog Crina Marcu – formator acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania

Cind si unde?

16 Mai 2015 / Constanta (adresa va fi comunicata telefonic)

Pentru cine?

Workshop-ul se adreseaza profesionistilor din domeniul sanatatii mentale (studenti si absolventi de psihologie / psihopedagogie,  medicina, medici, asistenti medicali, asistenti sociali, psihologi, psihoterapeuti)

Vei invata sa:

  • utilizezi tehnici de identificare / abordare / reglare / vindecare a problemelor sistemului familial.

Vom aborda temele:

  1. familia ca sistem,
  2. reguli ale sistemului familial,
  3. homeostazia,
  4. elemente functionale si disfunctionale in cadrul sistemului familial,
  5. pattern-uri familiale,
  6. sistemul familial de-a lungul timpului,
  7. ritualuri (tehnici) terapeutice si indicatii de construire a acestora,
  8. actiuni simbolice utilizare de ritualurile (tehnicile) terapeutice.

Vom lucra intr-o maniera relaxata si interactiva in care cazurile, problemele din experienta voastra si a formatorilor pot fi puse in discutie

Alte detalii:

Workshop-ul va avea loc in Constanta, sambata 16.05.2015, intre orele 09:00-19:00, avand un numar total de 10 ore de formare. Locul de desfasurare va fi comunicat tuturor participantilor inscrisi la workshop, anterior desfasurarii evenimentului.

Participantii vor primi 10 credite de la Colegiul Psihologilor din Romania.

Taxa de inscriere: 200 lei.

INSCRIERI:

prin telefon:  0721-871.200 (psiholog Eduard Rosentzveig)

prin e-mail: centruldeformaresiterapie@yahoo.com

Ultima zi de inscriere pentru prezentul workshop este vineri, 15 mai 2015

O ceri în căsătorie sau îți cerșești căsătoria?

Ce sens are să o ceri de soție, cînd de fapt ți-o iei singur?

În obiceiurile nedeviante ale românilor, cele ce urmăresc menținerea sănătății și a igienei mintale dar și bunăstarea în interiorul cuplului, bărbatul cere fata de la părinții acesteia conform unor deloc întimplătoare cutume ale pețitului. Ele vizează beneficiile pe termen lung ale celor doi, împlinirea personală, prosperitatea și stabilitatea familiei.

Peţitul, sau curtatul unei fete de către fecior (bărbat neînsurat) culminează cu cererea ei de la părinţi. Acesta este un obicei ce se păstrează în comunităţile și culturile care-și respectă bătrînii, necontaminate de modele de împrumut ale metropolei, în care se ţin rînduielile vechi – se ştiu rosturile acestui ritual şi oamenii se îngrijesc de respectarea şi transmiterea lui; nunta este un eveniment sacru care implică întreaga comunitate, bătrînii locului și persoanele semnificative, între care preotul, nașii și părinții ajutîndu-i pe viitorii însurăţei să nu transforme căsătoria într-un act sinucigaş făcut în numele iubirii.

Contraintuitiv, cererea de la părinţi – singura situație în care substantivul cerere are sens în sintagma cerere în căsătorie, nu este doar un gest formal-organizatoric; acolo unde se mai păstrează tradițiile se poate observa că funcţiile şi efectele ei sunt acceptate, înţelese, şi deci sunt funcţionale, tocmai pentru că au efecte benefice și reale; stabilizarea emoțională și financiară a cuplului, întemeierea cu sens a familiei, un orizont de dezvoltare înțeles și consimțit, securizarea, conservarea, respectarea, dobîndirea și afirmarea valorilor care dau sens familiei, nu doar indivizilor ei, sunt doar cîteva dintre aceste efecte.

Departe de a ne erija în moraliști de amvon, putem lesne observa o rescriere degradantă şi absurdă a formelor de “curtare” şi de cerere a fetei; aceast tip de ritual derulat în spațiul public presupune disponibilitatea de a-ți exhiba intimitatea, fata fiind “cerută în căsătorie” de la ea însăşi…, într-un teatral scenariu golit de sensul firesc şi saturat de motivaţii demonstrative, de etalare. În cazurile în care actul “cererii” se întîmplă cu public, sau devine subiect de ştiri prin natura sa spectaculoasă, părinţii sunt adesea ultimii care află că fata le-a fost “cerută”…

Ce rosturi are cerutul miresei de la părinții acesteia?

Psihologic luînd-o, rolul părinţilor şi a rudelor mai bătrîne, ca şi al viitorilor naşi dealtfel este de a face predicţii asupra şanselor de reuşită în cuplu a celor doi, de a elimina din start eventualele obstacole, de a împiedica abuzurile şi traumele psihice (violenţă în familie, degradare morală şi fizică, eşec marital), cu ajutorul unor abilităţi exersate de cunoaştere a tipologiei umane, îmbunătăţite de-a lungul vieţii în cadrul comunității de apartenență. Cererea de la părinţi nu este un act vetust şi intruziv, de ochii lumii, aşa cum îl cred mulți dintre cei care s-au rătăcit pe smartphone, în jungla dintre apartament şi Biserică, ci este o întîlnire cu sens crucial în ecologia nunţii, acela de a le oferi mirilor, din exterior, scenarii plauzibile, o perspectivă avizată şi înţeleaptă asupra viitorului relaţiei lor, un mod de a-i responsabiliza pe îndrăgostiţii mai puțin experimentați că a fi împreună e pentru cei puternici şi pentru totdeauna, un mod de existență la care aspiră mulţi dar căruia îi rezistă din ce în ce mai puţini.

Ceea ce se întîmplă cu ocazia cererii de la părinţi are sensul unei şedinţe de consiliere premaritală; dragostea părinţilor pentru tinerii ajunşi la vîrsta căsătoriei, dincolo de încărcătura de subiectivitate şi haloul hiperprotector cu care sunt bruiate uneori interacţiunile părinţi-copii, are o funcţie mai actuală decît a psihologului sau consilierului marital, prin caracterul sanogen-protector, prin celeritatea şi anterioritatea punerii sale în act. La psiholog ajung, din păcate, doar atunci cînd au probleme serioase în cuplu, iar psihologul le poate deschide ochii spre soluții, dar nu le poate reda acestora iubirea care s-a stins. Cine altcineva poate să-i înţeleagă mai bine pe cei doi miri, decît proprii părinţi care le-au observat evoluţia şi care intuiesc dacă cei doi sunt compatibili psihologic, emoţional, fizic. Aceștia fac estimări ale statutului social, observă dacă viitorii miri sunt suficient de vrednici unul de altul, își dau cu părerea dacă sunt sănătoşi şi pot avea copii, dacă mirele are stare s-o ţie pe soţie, cel puţin în perioada gravidităţii şi a micii copilării a viitorului prunc. În urma unor astfel de discuții ocazionate de pretextul cererii de la părinți mirele îi poate propune fetei căsătoria mai în cunoștință de cauză, iar dacă tînărul are și acordul de principiu al părinților acesteia, începe perioada curtatului…adică feciorul îi cam umblă fetei prin curte…Cererea fetei de la părinţi este un gest firsesc în economia unei comunităţi axiocrate, susţinută fiind pe principii clare de viaţă; că suntem fiinţe sociale şi nu putem face abstracţie de familia de provenienţă şi de valorile acesteia, că nu este suficient doar să iubeşti o femeie, trebuie să o mai şi meriţi, înainte să dovedeşti că poţi “să o ţii”…

Ce impact psihologic au cererile inedite în căsătorie?

O sa vă surprindă că voi încerca o descriere într-o singură frază, dar spectacolul cererilor în casatorie atunci cînd mirele coboară de pe „muntele lui Venus” direct într-un studio de televiune furajer, în slapi și cu inelul de logodnă vîrît într-o chiflă cu susan, spectaculosul unei jamesbondiste ambuscade cu motociclisti de pe autostrada Somnului, subliminal codimentată de încercarea ei ingenua de a îmblînzi trivialitățile unui grup de futezători, excentrica gravare a întrebării pe paharul cu șampanie în timp ce ea pofteste pere, îngenunchierea cu frac din nacela unui balon cu aer cald, la 800m altitudine, sau solicitarea prin semne din ce în ce mai disperate a unui răspuns clar, din timpul unui salt în grup cu parașuta, ori la coada la aripioare în Mall, ceremonialul de tip „Vrei?-Da!” legănat de barca salvamarului Bușilă, sau propunerea cineastă de dinaintea filmului Doi știuleți și o Egretă – toate acestea pot fi privite de mulți dintre cei cu discernămîntul intact ca pe o parte recognoscibila a nefirescului, o colecție de practici nepotrivite scopului și tocmai de aceea necesitînd regii care să atragă atenția și să transforme seriozitatea căsătoriei – într-o anxiolitică poveste de moment, pentru că doar momentul se anunță valabil în spectacolul chicios al vieții de consum la care consimt cei ce vor să pară în acest mod inediți; ideea de împreună și-a pierdut pentru mulțí dintre acești temerari înțelelsurile vii, rămînd palpabile cele consumist – epidermice, ale diferitului.

Ce nevoi ascunde exhibiționismul matrimonial?

Este foarte des întîlnit ca sport, adică cerutul de soție din nevoia de atenție, sau din nevoia de control a celui care-și cerșeste prin inedit un astfel de suav, tabacic, virginal-curajos sau înecat în lacrimi de emoție Da de la viitoarea lui părăsică – pentru că orice păsărică ajunge la un moment dat părăsică, aduce cu sine un public cu rol de susținere și consimțire. Dacă stima de sine a voinicului e scăzuta sau așteaptă mai degrabă un refuz, publicul devine un Amplificator, are un rol de pressing social pe care acesta mizează, și o astfel de cerere pe scurt devine un mod eficient de influentare a deciziei miresei, in acord cu expectanțele voinicului- deindata ce eventualitatea unei posete in cap sau a altor comportamente de aparare ale viitoarei sotii sunt scoase din calcul.

Cum se alege locul și contextul cererii?

Multe astfel de solicitări se petrec în locuri care afirmă sau evidențiază pasiunile și preocupările celor doi, topos-ul avînd un cunoscut rol de ancorare emoțională a evenimentului într-un context semnificativ, familiar și securizant. Această ancoră îi va ajuta pe cei doi să își regăsească în timp valorile și sensurile definitorii ale relației, ori de cîte ori se vor gîndi sau se vor întoarce aici.

Contextul este și el important. Nevoia flăcăului de a-și surprinde iubita și de a fenta provocator aparențele transformă contextul cererii inedite într-un adjuvant semnificativ și potențator al acesteia doar dacă intenția evidentă a flatării rămîne în plan secundar, altminteri, spectaculosul cererii ajunge să pună în penumbră subiectul solicitării și semnificația acestuia, șoul devenind în sine un context mai important decît textul, plasînd „vrei-da”-ul ritualist într-un derizoriu consumism matrimonial, la care dealtfel asistăm din plin.

Ce impact spiritual are acest nou tip de pețit?

Cererea în căstătorie inedită este și un mod de resemnificare a unui ritual care și-a pierdut orice semnificație sacră, aceasta fiind înlocuită de valorile personale ale mirilor. Dacă vă puneți problema efectului pe termen lung asupra diadei maritale și societății – aceste noi practici nu rescriu obiceiurile vechi ci desființează rațiunile profunde ale cutumelor. Laicul înlocuiește religiosul, ritualul este desacralizat, rădăcinile profunde sunt retezate favorizînd transplantarea gorunilor într-un ghiveci, înțelesul și valoarea căsătoriei ca act de naștere al familiei sunt duse la mall, plimbate cu telecabina, aruncate din parașută, reinterpretate prin psihologisme și modelate în funcție de nevoile de geo-engineering ale momentului.

Efecte scontate versus efecte obținute

În relațiile fragile sau în căsătoriile de ochii lumii, aceste aventuroase cereri de mînă aduc un plus de imagine și încredere actanților, direct proporțional cu spectaculozitatea și teribilismul afișării. Cererea cu public indică spre valorile cardinale ale cuplului și poate avea efect anxiolitic, însurățeii schimbînd accepțiunea clasică a căsătoriei cu una aflată sub semnul mondenității și modei, care metamorfozează marota singurătății în doi în mascota plictiselii-ludice, amenințările anticipate ale unor posibile eșecuri în cuplu fiind astfel mai usor de suportat.

Cererea cu public conține și riscul unui refuz, reacţie psihologică de apărare căreia prezența celorlalți îi amplifică temperatura emoțională. Cei ce îşi asumă acest risc nu pot fi consideraţi curajoşi ci mai degrabă rezilienţi, persoane cu resurse şi o stimă de sine stabilă, capabili să se recapaciteze rapid după un eşec. Curajoşii în astfel de situații sunt cei care, avînd o structură anxioasă sau fiind afectați de fobii sociale, bravează, din dorinţa inconştientă de a demonstra că nu se tem; acești pretendenți se lansează în comportamente de repetare contrafobică, adică îşi dau cu stîngul în dreptul – producînd exact comportamentul de care se tem, şi care evident clachează în faţa consecinţelor. Cunosc astfel de situații în care fata a răspuns „Nu” în contextul unor astfel de cereri în căsătorie inedite, cu public. Experiențele sunt descrise ca umilitoare şi traumatizante prin caracterul neașteptat al propunerii, datorită unor așteptări diferite, prin faptul că asistența nu este de dorit în contextul intim al momentului, prin natura prematură a solicitării, sau datorită rușinii de a crea o situație umilitoare pentru partener- acceptarea de ochii lumii a propunerii devenind ulterior declansatorul unor puternice conflicte prilejuite de refuzul de drept.

Cererea cu public este pentru vînătorii de atenție un fel de “stroke”, de stimulent al relaţiei şi al stimei de sine; este un gest de vitejie, înainte de război, atunci cînd nimeni şi nimic nu îl cere, şi prin această metaforă veţi înţelege şi cărei culturi aparţine, şi căror profunde rosturi sociale. Femeile se pot simți astfel mai prințese, iar barbații mai prinți, deși le putem recunoşte pe cele reale tocmai pentru faptul că acestea respectă regulile tatălui; în fond, orice prinţesă, este fiica unui rege, căruia se cade să îi ceară mai întîi binecuvîntarea.

 

Fobiile sociale

1. Ce este fobia sociala?

Inscriindu-se in conceptul mai larg de fobie – definit ca “teama obsesiva si nejustificata ce nu poate fi controlata sau anulata, chiar daca persoana in cauza stie ca este o teama nefondata si nerationala” (Dictionar de Psihologie, coordonator Ursula Schiopu-Ed. Babel, Bucuresti, 1997, p.297), sociofobia este o tulburare de tip anxios, manifestata ca teama nejustificata de a anticipa si initia, de a parcurge si intretine situatii si raporturi interpersonale concrete, intr-un cadru social definit.

In DSM IV fobia sociala este enuntata ca “teama puternica si persistenta de situatii sociale care presupun realizarea unor performante si in care persoana se poate simti stinjenita”.

2. Diagnostic

Spre deosebire de multe alte fobii, fobia sociala se remarca prin dificultatea descoperirii si incadrarii sale diagnostice. Odata identificata psihodiagonostic, verificarea existentei unei fobii sociale se realizeaza prin expunerea la stimulul fobogen, in imaginar sau intr-un mediu virtual controlat (simulator), ori daca este posibil direct in vivo – aceast fapt conducind la aparitia imediata a unei puternice anxietati specifice, asociata stimulului fobogen.

3.Cauze si mecanisme psihologice specifice

Conform teoriilor behavioriste – fobiile sunt conduite dezadaptative invatate; in schimb, psihanaliza freudiana sustine ca fobiile sunt forme de manifestare ale isteriei.

In mod obisnuit fobiile sociale sunt asimilate traumelor si conflictelor originate in copilarie; teama de a fi respins conduce spre evitarea situatiilor in care ar putea aparea pericolul de a fi judecat, criticat, batjocorit, evaluat negativ etc. In mod similar teama de singuratate conduce spre o viata aventuroasa si instabila, in care ceilalti sunt tratati drept un companion, o prezenta care tine de urit sau satisface anumite nevoi, persoana ce se teme de singuratate producind si intretinind in acest mod vicios singuratatea de care se teme.

Mecanismul cognitiv al fobiei sociale este unul de tip automat, inconstient. Stimulul fobogen, odata initiat, produce aparitia imediata a anxietatii resimtita ca distress fata de o situatie sociala perceputa ca amenintare, sunt declansate cognitii automate care prelucreaza negativ egoul social al individului, urmate de reactii de evitare sau fuga si de trairea intensa a fricii la nivel psiho-somatic. In situatia in care evitarea sau fuga sunt imposibile sau impiedicate, apar reactii de anxietate ridicata, supraincordare, culpabilitate, furie, resentimente, depresie, chiar si agresivitate. De obicei mediul sau oamenii reactioneaza la fobia subiectului, fapt care complica situatia si intretin fenomenul profetiei autoimplinite. De exemplu, teama de respingere are ca reactii automate evitarea contactului cu persoanele sau manifestarea unui disconfort evident, ceea ce conduce la o pierdere a interesului fata de persoana evaziva sau evitanta.

Sociofobia este traita subiectiv ca o frica nejustificata fata de persoane si situatii sociale concrete, pe care subiectul o explica si intretine prin conceptualizari ilogice si ideologice. Fiind anticipata catastrofal, frica are implicatii bulversante asupra vietii de relatie a fobicului; comportamentele de evitare a anumitor situatii sociale, produse instantaneu si automat, nu supun cimpului constiintei individuale lipsa de justificare a fricii, persoana nerealizind ca de fapt se teme de situatia respectiva; evitarea in sine a unei situatii sociale fobogene primeste argumentari mitizate, ce nu au legatura cu motivul sau real; astfel, din perspectiva persoanei cu fobii sociale, teama sa pare chiar hiper-justificata prin explicatii ce au rolul de a proteja stima de sine, fapt intilnit in special la indivizi educati in culturi unde curajul este intens valorizat, iar lipsa lui – blamata.

Conceptualizarile ilogice ale fobiei sociale sunt modele explicative mitizante ale acesteia (origineaza un mit), reprezentind modul nerealist prin care subiectul a invatat sa isi construiasca, pe baza unui numar limitat de experiente personale traumatizante, propria teama dar si propria explicatie; subiectul cu fobie sociala isi constientizeaza adesea frica de situatiile interpersonale, intretinind-o prin argumentari sofiste, creeate in jurul unor cognitii disfunctionale neconstientizate, automate. Acestea sunt adesea regasite ca atare in explicatii subiective ce iau forma unui monolog interior, de constientizare a propriei frici, pe parcursul producerii si trairii acesteia. Acest monolog interior este generat de subiect in situatia sociala specifica de care se teme si are valenta unei disocieri hipnotice (interior-exterior) cu dubla functie; una slab-anxiolitica, de explicatie care reduce distressul (ma simt asa…cind mi-e teama sa…pentru ca…) si una puternic-anxiogena, de pregatire a comportamentelor de aparare fata de consecintele nefaste dar improbabile expectate (focalizare interioara, reorientare spre trauma initiala), conducind in final subiectul spre actiuni dezadaptative ce intretin fobia sociala – fuga din situatie sau evitarea acesteia (focalizare exterioara, orientare spre comportamente evazive).

Conceptualizarile ideologice ale fobiei sociale sunt modele explicative ritualizante ale acesteia, explicatii ilogice extinse arbitrar asupra unei intregi clase de probleme (origineaza un ritual explicativ, ce devine in fapt reiterarea inteligibila si falsa unui mit terapeutic, preluarea unei conceptualizari mitizante pentru o situatie analoga, dar traita de altcineva intr-un alt context). O explicatie ideologica este preluata si articulata unei situatii fobogene specifice, de obicei pentru functia sa anxiolitica imediata; o explicatie pentru o stare de frica nejustificata, este de preferat lipsei oricarei explicatii – iata de ce, o inlantuire de bazaconii oferite de o persoana investita cu incredere sau autoritate, devine adesea cea mai credibila explicatie. (De exemplu, in cazul supravietuitorilor gulagului comunist, reactia de frica organica la vederea unui tortionar comunist care ii aduce cafeaua dupa ani si ani de temnita grea, poate capata ca explicatie inclusiv faptul ca intr-adevar fostul detinut chiar ar putea fi dusman de clasa – unii chiar asa au fost convinsi ar fi – si adoptarea acestei explicatii este mai credibila prin efectul sau anxiolitic imediat, chiar daca motivul real il reprezinta, printre altele, evocarea suferintei indurate, produsa de fiara care aproape l-a ucis in bataie).

Acestea nu tin cont nici de specificul si nici de realitatea psihologica individuala, mecanismele psihologice sau experientele personale specifice care genereaza fobia fiind in genere constructe cognitive de tip sofist, preluate cliseic din folclor (superstitii, misticism, ocultism) sau din alte vehicule culturale (ideologii, ritualuri, stiintisme). Conceptualizarile ideologice sunt credinte nerealiste cu functie explicativa si anxiolitica si sunt deseori asociate tendentios si secularizant credintei in Dumnezeu de catre institutiile ideologice ale oricarei structuri politice ce doreste sa manipuleze eficient.

4. Cele mai des intalnite fobii sociale

Fiind rezultatul unei bune capacitati de invatare exersata in timp, simptomele multor fobii sociale sunt identificate cel mai adesea impreuna, caz in care  psihologii clinicieni si psihoterapeutii se confrunta de fapt cu o pantofobie sociala, adesea denumita, din nevoia terapeutica de a nu focaliza pacientul pe problema – sociofobie, sau fobie sociala.

Pentru a parcurge discursiv cele mai cunoscute subtipuri ale sociofobiei, mentionam succint:

Erthyrofobia – teama de a vorbi si de a aparea in fata unui public

Ertyrofobia este originata in teama de a fi privit. Persoanele cu aceasta fobie reactioneaza defensiv-evaziv si anxios atunci cind sunt privite, iar daca acest lucru se intimpla atunci cind vorbesc, anxietatea resimtita este argumentata de acestia prin faptul ca anticipeaza o reactie critica sau o evaluare negativa din partea auditorilor. In fata unui asemenea disconfort psihologic si fiziologic se instaleaza puternice si persistente reactii de evitare a situatiilor in care fobicul este nevoit sa vorbeasca unui public.

Eritrofobia (sau ereutobofia) – teama de a rosi in public, teama de a trada emotii

Este o teama nejustificata de dezvaluire a emotiilor, de tradare sau lecturare a acestora prin inrosirea involuntara a fetei; in extenso, subiectul eritrofob se teme sa isi exteriorizeze sau sa tradeze la nivelul limbajului corporal emotii care l-ar putea supune judecatilor si prejudecatilor celorlalti. Tremurul mainilor in situatii cu o puternica incarcatura emotionala, inrosirea sau paloarea fetei, tresarirea muschilor de expresie, dilatarea pupilelor si forma buzelor, postura, toate aceste semne ce dau expresivitate comunicarii, ancoreaza situational stari emotionale pe care eritrofobul se teme sa le afiseze pentru a nu fi considerat anxios, prea emotionat sau “slab de inger”.

Teama de implicare in relatii profunde (gamofobia, frica de esec in cuplu sau frica de relatii inchise)

In 1977 Herbert Fensterheim si Jean Baer lansau ipoteza ca teama de implicare in relatii profunde este de fapt o extindere la nivel social a fricii de captivitate, o “generalizare a claustrofobiei la relatiile sociale”. Aceasta teama se manifesta specific prin frica de a fi inchis, claustrat, luat prizonier, prins, capturat, ”imbelciugat” sau inlantuit in relatiile sociale. Persoana cu o astfel de teama nu se implica in relatii intime decit pina la nivelul in care acestea incep sa ii afecteze “libertatea de miscare”, si, de obicei, relatiile de cuplu ale persoanelor cu o astfel de fobie dureaza putin. Aceste persoane se considera incapabile de relatii pe termen lung chiar daca in mod paradoxal ele reclama nevoia unei implicari mai profunde. Teama de implicare cunoaste un polimorfism spectaculos, prin fobii secundare pe care le origineaza; mentionam gamofobiasau frica de casatorie, frica de esec in cuplu, frica lipsei de timp personal, teama de sarcina sau teama ca o relatie “inchisa” va disloca beneficiile unei relatii “deschise”.

Teama de demascare (teama de psiholog sau teama de a fi descoperit)

Anumite persoane se tem ca ceilalti isi vor da seama cine sunt ele de fapt; ca aspecte criticabile ale personalitatii lor vor iesi la iveala, descoperind astfel cum sunt cu adevarat, fara masti. Persoanele cu astfel de temeri isi construiesc fatete si identitati menite sa ascunda presupusele tendinte ale celorlalti de a-i descoperi si ulterior pedepsi sau respinge. Cei care se tem de demascare se tem de fapt ca nu vor fi acceptati pentru aspecte clare, care le sunt cunoscute, sau pentru particularitati slab constientizate, ce constituie de obicei miezul complexelor de inferioritate. Teama de a nu fi descoperit cunoaste compensari interesante, precum complexele de superioritate, masti construite minutios pentru a ascunde de fapt sentimentul unei inferioritati reprimate, senzatia invulnerabilitatii si mitul persoanei puternice – ce nu are nevoie sa solicite ajutor, teama de psiholog sau de discutiile mai profunde ce ar putea implica vreo autodezvaluire. Consecintele unei astfel de fobii sunt evitarea relatiilor cu ceilalti, adoptarea unor prietenii de suprafata ce conduc de obicei spre alienare si accetuarea acestui tip de fobie.

Teama de esec in comunicare

Este frica de a nu fi considerat dezagreabil ori gresit inteles. Cei care au aceasta fobie se tem sa nu displaca si in consecinta vor sa placa tot timpul. Cel mai mic semn de dezaprobare sau tensiune perceput in cadrul relationarii alimenteaza autoculpabilizarea si genereaza acute sentimente de vinovatie, pentru culpe ipotetice; ideile de vina se creeaza in jurul unor presupuse defecte personale ce devin, in opinia fobicului, cauza starii de tensiune sau a instabilitatii si iritabilitatii celorlalti. Una dintre obositoarele consecinte este aceea ca persoana cu aceasta fobie se straduieste din rasputeri sa fie amabila cu tot dinadinsul, pina la depersonalizare si absurd. Dorintele si tendintele sale naturale sunt reprimate, subiectul traind trauma unui obositor autocontrol ce este orientat artificial spre inhibarea reactiilor de exteriorizare a nemultumirii; autocenzura nemultumirii ingreuneaza invatarea asertivitatii, resursa importanta a comunicarii eficiente ce ar impiedica inevitabila diminuare a stimei de sine si exacerbare a stimei pentru altii. O alta consecinta negativa a acestei fobii o reprezinta complexele de inferioritate si tulburarile emotionale cu impact major asupra vietii echilibrate si a demnitatii personale; cei care se tem mereu sa nu fie gresit intelesi renunta repede la drepturile personale, demnitate sau onoare si considera ca a placea tuturor este o datorie. In cazul respingerii, acest lucru este pus in legatura cu vreun defect personal, aparind autodevalorizarea. La nivel cognitiv, eroarea de gindire cel mai des observata inca din timpul interviului clinic, ce reiese din clarificarea metamodelului lingvistic, este deformarea prin echivalenta complexa -cind un comportament exterior devine in mod arbitrar sensul unei stari interne.

Ensiofobia – teama de a gafa, teama de penibil

Teama de a nu parea ridicol sau de a nu fi ridiculizat a celor care se tem sa nu gafeze – se manifesta printr-un exagerat autocriticism, si hiperprudenta, comportamente cu rol restaurator fata de un ipotetic prejudiciu de imagine, pe care ceilalti il alimenteaza prin simpla lor prezenta. Persoana cu aceasta fobie se considera permanent subiectul unei critici; traind intens sentimentul ca orice actiune personala ar putea sfirsi lamentabil cel ce se teme de penibil evita sa se manifeste in public, isi inhiba reactiile si are tendinta de a-si aplatiza pina la monoton expresivitatea; pornirile sunt de asemenea reprimate din teama de a nu comite vreo gafa compromitatoare.

Teama de a fi respins

Persoanele cu acest tip de fobie sunt hipervigilente si hipersensibile la cele mai mici semne ale aprobarii si mai ales ale dezaprobarii interlocutorului, aceastea din urma capatind automat sensul respingerii. Teama de respingere impiedica relatiile adecvate, autentice si armonioase cu ceilalti, fobicul preferind sa evite pe cit posibil socializarea cu persoane noi precum si situatiile de evaluare (examene, concursuri, provocari). De obicei acest tip de fobie origineaza anxietatea de performanta, o situatie de confruntare in care succesul conditioneaza acceptarea si dragostea, iar esecul contine amenintarea respingerii.

Fobia de gradinita si scoala

Aceasta este o forma particulara de fobie sociala, experimentata in special de copiii de virsta prescolara si virsta scolara mica. Se manifesta ca teama de a frecventa gradinita sau scoala (frica fiind asociata adesea cu profesorii sau reprezentantii scolii), anxietate de performanta si atacuri de panica insotite de refuzul de a merge la scoala sau de a desfasura activitati in timpul lectiilor, accese de plins, dureri de cap, vomismente si greturi inainte sau dupa ore (Ursula Schiopu). Insuficienta pregatire emotionala a copilului, experietele personale traumatice (ridiculizare si alte forme de hartuire emotionala, bataie).

Homilofobia – teama de ceremonii religioase si predici

Este o fobie sociala manifestata ca frica nejustificata fata de ceremoniile religioase, teama de a asculta, de a tine predici sau de a fi prezent la astfel de ceremonii. Homilofobia isi are originile in teama de moarte, cu care este dealtfel intens conectata. Persoanele cu aceasta fobie prezinta simptomele specifice de disconfort ale agorafobicilor, pe care le traiesc insa intr-un grup format pentru o ceremonie religioasa, fata de care resimt teama si un puternic disconfort (panica, senzatii de gura uscata, greata, ameteala, aritmii cardiace, transpiratie, imposibilitatea temporara de a vorbi coerent, tremor, respiratie accelerata si superficiala). O serie de consecinte pe care homilofobia le are asupra fobicului, dincolo de disconfortul somatic, este generata de separarea de familie atunci cind aceasta traieste momente de grup importante (aniversari, nunti, botezuri, inmormintari sau alte ceremonii cu continut religios); izolarea, sentimentul inadecvarii la context, instrainarea, blamul si uneori etichetarea ca necredincios.

Haptofobia – teama de a fi atins (cunoscuta si sub denumirile: afefobie, afofobie, hapnofobie, haptefobie, haptofobie, tixofobie)

In ciuda raritatii cu care este intilnita clinic – prin comparatie cu restul fobiilor, haptofobia are nu mai putin de 6 sinonime, ce desemneaza in fapt acelasi tip de problema; este teama de a atinge pe cineva sau de a fi atins. Provenind din exagerarea nevoii de respectare a spatiului intim sau dintr-o trauma traita in copilarie (abuz sexual, sau alte abuzuri fizice si emotionale), aceasta frica este adesea experientiata ca teama de a fi atins de o persoana de sex opus, teama de a fi invadat in spatiul personal, sau chiar teama de a fi contaminat.

5.Terapia fobiilor sociale

Hipnoza clinica precum si tehnicile cognitiv comportamentale si de NLP au rezultatele cele mai eficiente in psihoterapia fobiilor sociale, si sunt practicate in cadrul acestui Cabinet de Psihologie din Constanta. Un psiholog clinician si un psihoterapeut iti stau in acest sens la dispozitie.

Traieste-ti viata offline!

Invitatie de participare la programul terapeutic “Traieste-ti viata offline”

Primul si cel mai greu pas spre vindecarea oricarei dependente este recunoasterea ei. Viata echilibrata presupune in mod firesc posibilitatea alegerii propriilor dependente, unele dintre acestea fiind utile si sanatoase, altele nocive si inutile; nevoia compulsiva de a fi permanent online si in contact virtual cu ceilalti- ne confisca timpul si echilibrul, transformindu-ne in niste absenti din propriile vieti reale. Te invit sa iti recunosti dependenta de “online” (incluzind aici: dependenta de internet, de facebook si de alte platforme de socializare, de smartphone-uri si alte gadget-uri, prornografie si alte continuturi psiho-contaminante) si sa te inscrii astfel in programul terapeutic pe care il desfasor in cadrul “Cabinetului Individual de Psihologie Eduard Rosentzveig”, aflat in Constanta. Programul presupune 15 intilniri terapeutice dintre care trei intilniri sunt gratuite; ai parte de un mediu prietenos, sigur si avizat in care iti poti discuta problema si poti gasi solutii pentru rezolvarea dependentei tale de internet, vei intilini si cunoaste si alte persoane care au aceeasi problema. Pentru a participa la acest program terapeutic, te invit sa te inscrii prin telefon, la numarul 0721-871.200 (psiholog Eduard Rosentzveig), ocazie cu care vei obtine restul detaliilor care te intereseaza.

Traieste-ti viata offline!

Utilizatorii micro si macro blogurilor (twitter si wordpress spre exemplu), dar mai ales ai platformelor de socializare online, traiesc mirajul multiplelor avantaje pe care acestea ti le ofera; te mentii in atentie, devii accesibil, directionezi-manipulezi felul in care te cunosc si percep ceilalti, comunici la distanta ca si cind ai fi in camera de alaturi. Mediile online sunt un catalizator al perceptiei favorabile de care cu totii avem nevoie, dar genereaza dezavantajul unei perceptii incoerente si incomplete, creind asteptari nerealiste si o imagine personala falsa. Utilizarea frecventa (mai mult de 3 ore zilnic) a mediilor online creeaza dependenta de internet si aduce cu sine o serie de tulburari psihice- de obicei reversibile- care circumscriu sindromologic sfera cibernevrozei.

Relationare concreta sau comunicare virtuala?

Cu cit ai un suport social mai bine concretizat in relatii si contacte concrete cu oamenii reali, cu atit te poti considera mai bine ancorat social si poti trai mai intens sentimentul utilitatii tale pentru ceilalti, dat de calitatea si frecventa raporturilor interpersonale; nevoia de dragoste, de apartenenta sociala si de grup, nevoile de recunoastere personala si de autorealizare sunt constientizate si se concretizeaza doar prin socializarea comportamentelor individuale, prin impartasirea lor, prin exprimarea asumata a emotiilor si gindurilor, prin reactii concrete la comportamentele aduse in relatie de un alcineva tangibil.

Virtualizarea comunicarii ne ofera experiente interactive “in absenta”. Relationarea virtuala presupune si o virtualizare a celuilalt, creeaza ritualuri de interactiune noi si inhiba dezadaptant obiceiuri de interrelationare achizitionate in copilarie. Interactiunea fata catre fata, corp catre corp este inlocuita online cu substituentul celuilalt (gadgetul- calculatorul, smartphone-ul), care poate fi oricine si nimeni, in acelasi timp. Daca ne surprinde inca acest paradox, atunci ne poate surprinde in egala masura faptul ca aparenta apropiere “online” sau “in eter” dintre oameni, obisnuinta “scurtarii distantelor” (discutiile pe facebook, yahoo messenger, skype, convorbirile telefonice, emisiunile radio, tv) reprezinta de fapt o fracturare a relatiei cu acestia, o tinere la distanta si o raminere la distanta – generate printre altele de impresia ca “daca stiu acum ce ma intereseaza despre o persoana, atunci cunosc persoana”, pentru ca nimic nu te poate apropia de o persoana decit ceea ce cunosti concret si nemijlocit despre aceasta.

Ori putine dintre persoanele “intilnite virtual” sunt intilnite si concret, in carne si oase. Mediul virtual ne propune, prin suspendarea interactiunilor directe, o transformare a comportamentelor de relatie intr-un pasiv-activism indirect, o pensionare a actionarii prompte din fata intimplarilor reale in favoarea derealizarii afectate fata de scenarii imaginare, ritualizarea idolatra a celor mai banale gesturi in postari si impartasiri ce satureaza periculos paleocortexul, orientindu-ne spre o “afectivitate a secretiilor”.

Comunicarea virtuala e saracita de continutul pe care il ofera prezenta celuilalt, si stimuleaza inlocuirea sentimentelor profunde cu cele mai operante si conditionabile emotii primare: satisfactia, frica si agresivitatea. Este astfel generat astfel un cerc vicios de comportamente conditionate, care intretin dependenta si manipuleaza.

Dependentul de internet se comporta adesea ca un veritabil “zombi”, devine un “teleghidat emotional” ce traieste intens experienta atentiei fracturate de evenimente virtuale, invata neputinta concentrarii pe termen lung, devine incapabil de relationare si respinge relatiile de durata. Sensibil la schimbare si insetat de nou, dependentul de internet isi constientizeaza dezadaptarea in fata interactiunilor umane concrete, se lasa izolat in mode si este usor de antrenat in directii comerciale, traindu-si viata in directii prescrise discret de altii. Feedback-ul virtual primit in mediile online ii creeaza dependentului impresia participarii intense la propriul destin si ii intretine iluzia socializarii, stimulind astfel sociofobia.

Cum recunosti in jurul tau dependenta de mediile “on line” si “on air” ?

Accepta provocarea de a observa cit de multi copii, adolescenti, tineri, si maturi isi asuma postura aplecat-resemnata, de acceptare pioasa a acestei telecomenzi a atentiei, interpunind un display intre ochi si lume; priveste atent in metrou, in autobuz , cafenele sau in spatiile publice cite figuri traiesc absorbite hipnotic intr-o lume albastru-livid impartasindu-si astfel absenta si denumind aceasta ignorare reciproca “socializare inteligenta”.

Oricare ar fi declansatorul emotional al acestui mod de a “socializa” (de la etalarea dispozitivului la evitarea stimulilor fobogeni), consecintele asupra vietii de relatie si asupra dezvoltarii personale sunt vizibile si masurabile clinic, din simplul motiv ca cel putin in privinta satisfacerii nevoilor de relationare, simularea virtuala a relationarii nu produce in plan real efectele comportamentelor reale decit fragmentar, superficial si pe termen scurt (pacalesc si amina); “ca si cind as fi cu cineva” nu poate tine locul lui “in realitate sunt cu cineva”, “ca si cind mi-ar recunoaste cineva calitatile” nu se poate confunda cu “cineva imi recunoaste in mod direct calitatile”.

Vei observa, privindu-i pe acesti “pasageri multimedia”, ca dezvolta comportamente obsesiv-compulsive, agitatia si disconfortul pe care le experimenteaza orice dependent atunci cind este privat de sursa dependentei sale, tristeti sau nelinisti nejustificate contextual, taceri prelungi, tendinta de retragere, ludismul de consum si nevoia de a percepe si trai la scara comunitara…senzationalul unei flatulente. Limbajul sufera si el modificari de dinamica, discursul sarac si incoerent include jargonul platformelor sociale, se observa injumatatirea, prescurtarea sau stilcirea cuvintelor.

Multi dintre utilizatorii site-urilor si platformelor “de socializare”…traiesc astfel iluzia socializarii, si de fapt frustrarea absentei sale, confundind interactiunea virtuala cu interactiunea reala; confuzia dintre o imagine reala a unui obiect si imaginea sa reprezentata se produce instantaneu; creierul nu poate distinge diferentele dintre imaginea unui obiect real si cea a unuia imaginat- studii ale fenomenelor intrahipnotice dovedesc faptul ca subiectii implicati reactioneaza la stimulii vizuali din timpul visului sau a starii de veghe “ca si cind ar fi reali”. Spatiul virtual creeaza acum cu o acuratete HD iluzia realitatii, o iluzie pe care n-o poate impiedica sa fie credibila decit autoobservarea propriului discurs cognitiv, hiperconstientizarea, filtrarea critica a informatiilor si mediilor, precum si o discriminare antrenata a stimulilor.

Daca televiziunea alb-negru si cea color a anilor 60-90 oferea spectatorilor, prin precaritatea si masivitatea aparaturii electronice, o frapanta deosebire intre “realitatea de pe micul ecran” si cea din afara ecranului, (imperfectiunile tehnice -”imaginile in dungi” ori hipo-baleiate avind rolul neanticipat de a echivala realitatea televizata cu “realitatea ca si cum”, lasind loc mai putin amneziei de sursa), astazi prezentarea imaginilor 3D si HD hiperbolizeaza realul, facindu-l sa fie chiar mai de dorit vizual si mai credibil decit “realitatea-la fata locului”.

Nu este de mirare ca dezadaptarea, ajustarea deficitara a asteptarilor la realitate, reglarea emotionala precara, disocierea exterior-interior data de alternarea si suprapunerea surselor (informatia data de un dispozitiv versus informatia data de contactul nemijlocit cu realitatea), carentele formative, autotensionarea nevoilor, exacerbarea reactiilor la frustrare datorate scaderii tolerantei la frustrare, depresiile, anxietatile, tulburarile de personalitate – toate acestea intregesc un inventar psihopatologic ce circumscrie dependenta de mediile online, conturind aparitia unui nou corp sindromologic- cibernevroza.

Ce este cibernevroza?

Cibernevroza este un corp sindromologic ce include tulburari nevrotice si borderline, generate de cognitii dezadaptative inconstiente sau de rationamente constiente eronate, prin care persoana supradimensioneaza importanta socializarii online si in consecinta supradozeaza interactiunea cu dispozitivele inteligente, dezvoltind o dependenta de internet si de mediile online si tensionind-si astfel nevoile de relationare intr-o maniera nevrotica. Persoana se raporteaza episodic la realitatea concreta prin prin ciber-filtrele dobindite online, schematizeaza realitatea disociat (aparenta-esenta) utilizind sensuri, semnificatii, metode de interactiune, limbaje dobindite online-iar acestea au rolul unor proiectii negative cu rol dezadaptativ, creind rezistenta la adaptarea/re-adaptarea la realitate; vechile structurari ale realitatii au tendinta de a bloca noile restructurari, producind si intretinind dezadaptarea.

Dintre simptomele cibernevrozei mentionam derealizarea, dezorientarea spatio-temporala, amnezia de sursa, disocierea dispozitiv-realitate, disocierea online-offline, disocierile esenta-aparenta, adevar-minciuna, conspiratie-transparenta, disocierea interior-exterior, precum si reasocierea “realitatii offline” cu noile semnificatii ale “realitatii online”. Episodic, persoana cu cibernevroza se comporta in situatiile real-concrete ca si cind ar fi in mediul virtual, fata de care se raporteaza ca la un etalon. Cibernevroticul nu este un psihotic, putind insa face distinctia intre virtual si realitate.

Cibernevroza a fost privita initial ca boala profesionala, fiind incadrata nespecific in alte categorii nozologice – nevroza, astenie, burnout; stress- prin faptul ca incidenta se mentinea in rindul categoriilor profesionale. Odata cu extinderea simptomelor si asupra altor categorii sociale, cibernevroza s-a impus atentiei prin citeva simptome specifice observabile la nivelul comportamentelor de relatie a celor afectati: o alterare a modelelor personale de interactiune, o substituire consimtita a comunicarii orale cu cea scrisa, si a celei directe cu cea mijlocita virtual.

Dincolo de aceste simptome se remarca diminuarea atentiei, concentrarea avind loc pe durate de timp limitate, schimbarea grilei de lectura a realitatii- prin acceptarea unitatilor de inteles de tip “pastila” -imagine-explicatie; diminuarea abilitatilor critic-reflexive, operatiile reflexive ale gindirii constiente lasind loc procesarilor inconstiente- informatia se adreseaza mai degraba inconstientului, viteza derularii informatiilor permite un slab discurs interior, o constientizare precara a informatiei parcurse.

Dezadaptarea sociala progresiva pe care o creeaza dependenta de mediul online, in ciuda aparentelor de compensare virtuala a retragerii si izolarii fizice spre care tind dependentii, genereaza depresie si tulburari de tip anxios, tulburari afective ce antreneaza dupa sine de obicei tulburari psihosomatice (anorexie, bulimie, dureri cronice, tulburari de ritm circadian, insomnii, astm, alergii, ticuri, boli ale sistemului gastro-intestinal, boli cardio-vasculare, tulburari de vorbire, tabagism, alcoolism, tulburari sexuale functionale) cauzate de conflicte interiorizate, produse de frustrarea unor nevoi fundamentale regasibile axiomatic in idealul de echilibru functional al fiecarei persoane. Aceste tulburari devin prin somatizare un strigat de ajutor pe care il lanseaza organismul pentru rezolvarea unor conflicte internalizate.

Cum iti poti trata cibernevroza si dependenta de internet?

Dependenta de internet, concret spus -dependentele de platformele online, de facebook, de chat, de jocuri pe calculator, de filme, de pornografie si idilografie (realitatea infrumusetata, foografii photoshopate, kitch), precum si cibernevroza se pot trata si vindeca in acest cabinet de psihologie, sau la orice coleg psiholog din Constanta.

Videochat şi impotenţă – din păţaniile unui dependent de pornografie

Astăzi ţi-ai propus să suni la psiholog; îmi soliciţi o programare pentru prietena ta din Constanţa, despre care crezi că este frigidă. Eşti entuziast şi convins că ai dreptate, de vreme ce îmi ceri să îţi iau de pe umeri cocoaşa responsabilităţii. Te întreb în ce fel este o problemă pentru tine problema ei, de ce îmi ceri tu ajutorul în locul său, şi de ce crezi că este frigidă? Îmi spui cu un aer important-iritat că e mult de povestit; viaţa voastră de cuplu nu mai are sens fără sex, iar voi de-abia dacă vă mai atingeţi. Te rog să îmi descrii o situaţie obişnuită în care tu vrei să faci dragoste.

Ea te aşteaptă cuminte în aceeaşi poziţie în care ai lăsat-o, nu comentează dacă o bruschezi, are aceeaşi expresie fals-binevoitoare, te priveşte supusă- deşi îi aminteşti de rîmele pentru pescuit evadate pe gresia băii, înaintea “marii partide”. Ştie ce vrei şi pare să îţi ghicească jucăuş ridurile, dozînd şi alternând poziţii astfel încît să iţi dea răgazul să te exciţi în faţa monitorului. O trezeşti ori de cîte ori ai chef, timpul nu e o problemă dacă înseamnă doar bani, nu vă abate nimic de la aceasta masturbare-în-doi care vă redefineşte singurătatea atît de sociabil.

Parcă ai vrea să o vezi mereu în altă poziţie, ştii pe de rost arcuirile de care ai nevoie. Te simţi mascul, ai avut-o şi pe-asta. Propriul plictis e spaima ta cea mai mare, pentru că devii erect din ce în ce mai anevoie şi trebuie să schimbi abordarea, tematica, fanteziile. Asigurator, îi comanzi compulsiv să îşi întindă mai pasional pielea coapselor, anatomia celor 22 de mega-pixeli te stimulează să flămînzeşti de “mai mult”-ul ce goleşte de erotism orice formă, are un pierce perlat şi prea mult gel exact lîngă buburuză, te-a excitat dintotdeauna cochetăria feminină… E kinki, ajungi să nu te mai înţelegi, cum de o doreai atît de mult cu doar două minute în urmă? E previzibilă orice dezbrăcare, nu pricepi de ce i s-a erodat farmecul de femeie, odată cu expunerea pe monitor a tuturor mucoaselor de care este ea în stare la cei 19 ani fentaţi sub fard.

Distanţa creează penrtu voi noi emoţii, virtualizînd atingerea şi descotorosindu-vă de vinovăţii; sticla dintre voi vă fereşte de orice urmă de umanitate. Nu-ţi cere nici măcar să îi spui numele real, chiar ajungi să te înfurii că nu are nevoie să-i explici ce simţi sau gîndeşti, de vreme ce, după ce îţi baţi civilizat joc de ea comandîndu-i ce şi unde să-şi introducă, îţi multumeşte şi flutură mîna ca atunci cînd, pe podium, îşi primea medalia olimpică la sol. Şi acum, ca şi atunci prietena ta virtuală e pregătită pentru un nou aparat, pentru o nouă solicitare. Te întrebi ce beneficii îţi oferă dependenţa pe care ţi-e teamă s-o admiţi; cufundîndu-te în tinereţea şi frumuseţea acestor femei, doar decăderea lor, îmi zici, la care consimţi, te face să te simti mindru că totuşi nu tu eşti degradatul, în definitiv ele sunt panaramele.

Mărturiseşti cu amăraciunea unui învins că vrei să te laşi de porno şi nu poţi, pentru că te excită din ce în ce mai greu, şi eşti mereu în căutare de senzaţii şi mai tari; te simţi un neo-bergsonian care masturbează realitatea pînă îi surprinde reducţionist esenţialul, te seduce ideea că întreţii un loc de muncă, anesteziindu-ţi bunul simţ şi stimulînd cu bani lascivitatea. Dezinhibîndu-te dai bice poneiului roz; îţi spui că investeşti în bunăstarea unei femei, în timp ce stergi de stropi Time and Free Will pe care, îmi spui, te chinui să o citeşti de 4 luni.

Te întreb dacă reuşeşti să te abţii de la acest preludiu în faţa calculatorului. Reuşeşti cu greu o săptămînă. Reşutele le consideri normale în viciul tău, vrei mereu o alta şi parcă nici o apariţie nouă nu te mai mulţumeşte. Ţi se păreau frumoase toate si de fapt sunt fumate. Te simţi contradictoriu, dar ai nevoie de videochat ca să te exciţi suficient pentru a face dragoste cu prietena ta reală.

Tresari nemulţumit şi te simţi ca un hoţ cînd ea te surprinde cu mîna în pijamaua ei; ai trezit-o şi dormea profund. Se supără că o iei aşa brusc din somn, abia dacă a avut timp să ştie că nu e un coşmar, ci realitate. Te respinge şi se retrage somnoros, mormăind nedesluşit şi protestînd că o doare păsărica; îţi retragi mîna, ai în sfîrşit o erecţie lîngă ea şi refuzîndu-te …te simţi castrat, umilit. Tu ai chef, şi ea doarme tocmai atunci. Te enervează că nu-ţi execută comenzile, cum face Katy, videochatista. Iubita ta are o problemă, şi te cam înfurie ideea că ar putea fi frigidă. De ce tocmai ţie, de ce tocmai cu ea? O vei trimite la psiholog. În plus tu eşti bărbatul, te simţi îndreptăţit să îi spui ce să facă atunci cînd ai tu chef iar dacă se schimbă poziţiile te simţi dominat şi te pierzi, aşa ceva nu se întîmplă niciodată cu chatistele. Un lucru ţi-e clar; eşti stăpîn pe situaţie doar din rolul regizorului, ea fără tine este doar un ghemuici care îţi poartă tricoul de pe vremea cînd mai făceaţi dragoste. Eşti frustrat atunci cînd nu stă ascultătoare aşa cum o pui tu, şi asta te face să o doreşti şi mai mult în scenariile tale erotice; faptul că nu intră în rolul actorului porno supus, te face să te îndoieşti de apartenenta ei la arhetipul românesc al femeii de călărit şi nu mai înţelegi nimic! Doar ţi-ai luat o femeie care adora să facă dragoste!

În aceste situaţii te întorci la calculator, hotărît să îţi continui viaţa sexuală. Acolo te asteaptă Jojo, o mulatră gata de acţiune. Jojo e fericită să o atingi; te îndeamnă să o faci, în timp ce îşi atinge singură fesele, sînii, şi te aşteaptă să introduci pinul. În faţa vibratorului său se simte în siguranţă. Acasă o aşteaptă Vasea, care o bate la două zile, preventiv, înainte să îi ceară bani pentru păcănele. Jojo are un zimbet incomplet…vorbeste cu accent, dar pe tine nu te intereseaza decit că te simţi iar viril. La sfîrşit nu mai ştii ce să îi ceri, ai vrea să ai un orgasm mai lung. Conştiinta ta a devenit un apendice care atîrnă din ce în ce mai apatic, între două videochaturi.

Te revoltă ideea că ai fi într-atît de grav dependent de femeile astea, încît să fi ajuns deja să juri că pornografia te lasă rece şi că te poţi controla de fapt. Pui dependenţa ta de porno pe seama frigidităţii ipotetice a prietenei tale; dacă ea nu ar fi aşa…analogică, tu nu ai fi un digi-onanist.

Ascultîndu-te observ că pornofilia ta îţi generează impotenţa şi un stil regizoral de “a face dragoste” cu partenera reală, ritual sexual cu care ea nu e foarte fericită, şi ca atare te respinge. Dacă nu vrea să facă sex cu regizorul e însă foarte probabil să vrea să facă dragoste cu iubitul ei. Problema e la tine, pentru că se pare că tu te exciţi greu în afara scenariilor erotice cu care te-au obişnuit filmele porno şi videochatistele. Iubita ta nu mai este un stimul suficient. Ia-o de mînă, şi veniti împreună la psiholog. Tu în mod special, iar dacă admiţi faptul că eşti porno-dependent eşti cu un pas mai aproape de vindecare.

Tabuuri sexuale ale minoritatilor din Dobrogea

Desi tabuurile sexuale dobrogene au un caracter universal prin prisma filonului lor religios, ceea ce le deosebeste sunt aspectele practice pe care cultura fiecarei comunitati le insereaza si le adapteaza dupa nevoi -propriei sexualitati.

Tabuuri sexuale ale evreilor *

In timpul actului sexual barbatul trebuie sa aiba ginduri curate pentru a-si mentine constiinta curata; sa nu se poarte pervers, sa nu fie usuratic, sa nu ii spuna sotiei vorbe urite, pentru ca, spun invatatii, chiar si vorbele usoare dintre sot si sotie i se spun Domnului in timpul judecatii ceresti.

Inainte sau in timpul actului sexual se vorbeste doar atit cit trebuie in aceasta imprejurare, partenerii netrebuind sa isi distraga atentia de la actul sexual.

Pozitia el jos si ea deasupra este o pozitie condamnata, dar nu si daca sotii au orgam simultan, aceasta pozitie permitand spermei sa ramana mai putin in interiorul vaginului.

Tot din motive de scadere a fertilitatii este interzis sexul in pozitiile in care partenerii stau in picioare sau in pozitia sezind.

In timpul actului sexual sotii trebuie sa se gindeasca la vorbe din Tora si la alte lucruri sfinte, aceasta fiind o mitzva (o indatorire sfinta).

Este interzis ca actul sexual sa aiba loc in afara unei case de locuit – in natura, parcuri, pe strazi, in livezi sau gradini…pentru a nu se asemana unui adulter.

Sotul nu trebuie sa aiba contacte sexuale cu sotia decit cu consimtamintul ei, si este interzis sa o forteze in vreun fel. Deasemenea este interzis ca sotii sa aiba relatii sexuale atit timp cit sunt certati si nu au rezolvat intre ei neintelegerea, chiar daca amindoi isi doresc sa faca dragoste.

Daca sotul a hotarit sa divorteze de sotia lui si nu o mai iubeste, este interzis sa mai aiba relatii sexuale.

Este interzis ca sotul sa intretina raporturi sexuale cu sotia atunci cind ea doarme, sau cind vreunul dintre soti este beat.

Este interzis sexul in fata oricarui om, daca acesta este treaz, dar in fata unui copil care nu stie inca sa vorbeasca, este permis.

Este interzis ca partenerii sa isi priveasca organele genitale in timp ce fac dragoste, daca nu se rusineaza, pentru ca cel ce se rusineaza nu pacatuieste.

De asemenea este un mare pacat sa fie sarutate organele genitale.

Sotii nu trebuie sa exagereze cu sexul, dar nici sa se neglijeze. Sotul are datoria de a-si regula nevasta cu o frecventa ce depinde de cit de solicitat este de profesia sa; pentru oamenii sanatosi si tandri ale caror venituri sunt indestulatoare si le realizeaza in localitate, frecventa actului sexual este in fiecare noapte. Pentru muncitorii care lucreaza in orasul lor, frecventa actului sexual este de doua ori pe saptamina. Deasemenea, in cazul comis voiajorilor si a altor profesii care presupun deplasari in alte orase, frecventa acuplarii este de odata pe saptamina sau odata pe luna, in functie de distantele strabatute. Pentru un rabin sau intelectual, timpul destinat sexului este “din seara de Sabat pina in seara de Sabat”.

Orice om trebuie sa faca dragoste cu sotia lui in noaptea dinaintea plecarii intr-o calatorie. Dar orice propunere sexuala rostita cu vorbe de catre sotie este o nerusinare, sotia asemanindu-se in acest caz cu prostituata, iar barbatul nu are voie sa se lase ademenit.

Daca barbatul isi lipseste sotia de sex pentru a o tachina sau pentru a se razbuna, atunci acesta pacatuieste, pentru ca incalca porunca “si timpul ei sa nu se scurteze”.

In timpul actului sexual barbatul trebuie sa se gindeasca nu la placerea sa personala ci la datoria lui de a se darui sotiei si de-a o satisface.

O femeie care alapteaza nu trebuie sa faca sex decit in timpul in care doarme copilul, dupa care nu trebuie sa il alapteze trei sferturi de ora, exceptind cazurile in care copilul plinge.

Barbatul este dator sa isi reguleze sotia chiar si daca aceasta este insarcinata sau alapteaza, si daca acesta se gindeste la binele fatului, trebuie sa stie ca in primele trei luni de sarcina impreunarea ii este dificila femeii si ar putea fi un disconfort fatului, in urmatoarele trei luni este dificila femeii si buna fatului, iar in ultimile trei luni de sarcina relatiile sexuale dintre soti fac bine atit femeii cit si fatului, acesta urmind sa se nasca imbujorat si vioi.

Tabuuri sexuale ale sasilor, secuilor si  nemtilor

Sexul extramarital este interzis, fiind pedepsit de biserica catolica cu oprirea de la impartasanie pentru o anumita perioada, sau chiar cu excomunicarea din biserica.

Masturbarea si sexul anal precum si sodomia (orice tip de penetrare care nu vizeaza vaginul) sunt pacate grave, fiind repudiate si pedepsite aspru, cei prinsi asupra faptului fiind facuti de rusinea intregii comunitati.

Femeile care practica contraceptia sunt considerate usuratice, mai ales daca actul sexual se consuma in afara casatoriei.

Tabuuri sexuale ale turco-tatarilor

Desi Coranul recomanda sexul, nu recomanda desfrinarea. Nefiind prin cultura si educatie un obiect de atractie sexuala, fata care si-a pierdut virginitatea in afara casatoriei se aseamana unei prostituate, onoarea unei familii depinzind de virginitatea acesteia. In cazul in care i se constata deflorarea, fata  risca in anumite comunitati musulmane tratamente violente si mutilante, uneori chiar pedeapsa capitala.

Barbatii necasatoriti pot insa face sex oricit de mult doresc, sexul in afara casatoriei fiind in cazul acestora admisibil.

Femeilor le este interzis sa vorbeasca cu baietii inaintea casatoriei, iar dupa ce se casatoresc discutiile cu barbatii sunt admise doar in prezenta sotului; multor dintre fete nu le este permis sa aiba telefon mobil tocmai pentru a limita tentatia.

Sexul anal, desi traumatizant, este preferat celui normal de multe dintre fetele musulmane necasatorite, pentru ca aceasta este o modalitate buna de “a-si proteja si pastra onoarea”

Cultura islamica nu glorifica frumusetea feminina asa cum o face civilizatia europeana, de aceea dragostea dintre parteneri este conditia esentiala de existenta a unei relatii maritale, insa daca un barbat musulman isi neglijeaza sexual sotia, el nu mai este considerat barbat.

Nu exista restrictii in privinta pozitiilor sexuale, sotia fiind considerata “o pajiste a barbatului, pe care poti calca asa cum doresti”, dupa cum sta scris in Coran.

Masturbarea, pornografia, relatiile extraconjugale, homosexualitatea, ephebofilia, pedofilia, parafiliile, relatiile incestuoase  si sexul anal sunt interzise, insa este permis sexul oral, acesta echivalind cu sarutul.

Tabuuri sexuale ale rusilor, haholilor, lipovenilor

Sotii nu fac dragoste in posturile importante, sau in zilele de post din timpul saptaminii, miercurea si vinerea, iar in zilele in care sunt sarbatori religioase relatiile sexuale sunt permise “numai dupa ce a iesit biserica”.

Exogamia este interzisa, relatiile adulterine, parafiliile si relatiile homosexuale fiind condamnate de biserica crestina si de comunitate; sexul anal si oral sunt considerate sodomie, iar cei care le practica sunt considerati necurati.

Scopul actului sexual este procreerea, sexul de placere fiind admis intre soti mai ales daca s-au achitat de datoria de a face macar un copil. Abstinenta este o virtute, sotii trebuind sa traiasca ca un frate cu sora, exceptie facind zilele in care fac dragoste in scopul procrearii.

Avortul si contraceptia sunt pacate, fiind interzise si condamnate de biserica si comunitate.

* Chiţur Şulhan Aruh, (Codexul Comportarii Omenesti potrivit Talmudului) trad.: V.Tamiasar, prof. I.Isva, G. Bruchmaier, ed. coordonata de G. Bruchmaier, Bucuresti-Iasi, 1989-1999, pag. 393-395

Tabuurile sexuale si beneficiile lor

Societatea ejaculatorie ne propune tabuul suprem; lipsa oricarui tabu sexual. Efectele se observa imediat; tensionarea inutila a pulsiunilor sexuale pentru a le detensiona comercial, amplificarea inhibitiilor sexuale si a tulburarilor de dinamica sexuala ca efecte perverse.

Ce tabuuri sexuale nu incalcam inca?

Orice normare a sexualitatii implica tabuurile sale specifice precum si abaterile de la aceste interdictii. Ca in orice societate atent destructurata, si in Romania tabuurile sexualitatii sunt rescrise de “mode”, si inlocuite cu tabuuri ale promiscuitatii. Astfel, e la moda sa iti inseli partenerul, dar e un tabu ca acesta sa afle, este la moda sa iti inseli sotia dar este un tabu sa iti lasi amanta insarcinata, e considerat normal ca barbatii sa aiba relatii extraconjugale, dar e un tabu ca partenerele lor sa faca la fel. A devenit un tabu sa faci sex de mai mult de 3 ori cu acelasi partener, la fel cum este sa te casatoresti inainte de 30 de ani, sau “sa iti iei carnea de unde iti iei painea”.

Incalcarea tabuului este inconstient atractiva, pentru ca regulie formulate negativ tind sa fie intelese ca afirmatii, mintea inconstienta neoperind cu negatii si cuantificatori, acestia operind la nivelul semantic al limbajului ce asigură conştientizarea; astfel ca orice negatie devine o tentanta afirmare si o potentare a comportamentului spre directia interdictiei. Tocmai de aceea, cu ceva vreme inaintea primului raport sexual adolescentii ar trebui initiati sexual si ajutati sa inteleaga motivul existentei si sensurile acestor tabuuri sexuale, fapt realizabil doar prin educatia primita de la persoanele pe care ei le crediteaza moral si pe care le investesc cu aceasta autoritate, insa din cite observam aceste persoane inceteaza sa mai fie parintii.

Tabuurile sexuale reprezentative pentru români sunt inca tabuurile care si-au pastrat sacralitatea, cele care vin din sfera vietii religioase asumate, si care au cea mai mare valoare educationala.

Ce functii au tabuurile sexuale?

Contrar intuitiei de trotuar vehiculata tabloid, ce le asociaza unor mentalitati depasite, tabuurile sexuale au functii psiho-sociale bine structurate si reprezinta un indicator al nivelului de civilizatie in societatea care le adopta. Acestea normeaza si umanizeaza instinctul sexual, civilizindu-l; in culturile avansate, dorintele sexuale pot fi puse in act doar respectind o etica sexuala, reguli esentiale ce fac antropologic diferenta dintre physis si polis, dintre consumarea instictuala in tufisurile junglei si sexualitatea umanizata din cadrul unei comunitati umane.

Desi se inscriu in categoria regulilor ce asigura buna convietuire, interdictiile pe care le impun tabuurile difera de celelalte tipuri de interdictii prin caracterul sacru al comportamentului normat. Comportamentele sexuale sunt acte sacre daca sunt privite prin prisma scopului lor ultim, acela de a da viata unei alte fiinte, omul regasind-si originile fizice in acest comportament creator, si, la proportiile staturii sale, o asemanare cu Dumnezeu, cel  care l-a insufletit.

Exista tendinta de a echivala lipsa tabuurilor cu dezinhibitia sexuala dintre parteneri, dar dezinhibarea in pat este tocmai efectul respectarii acestor tabuuri sexuale, ale caror functii nu tintesc reprimarea sexualitatii ci structurarea acesteia in comportamente sociale; adresindu-se constiintei morale, tabuurile se supun atentiei noastre chiar si atunci cind le dorim tacute, generind presiune morala si inhibitii; rostul lor fiind de a inhiba-exhiba contextual sexualitatea.

Ce efecte genereaza renuntarea la tabuuri?

Desacralizarea persoanei atrage dupa sine desacralizarea actului sexual si renuntarea la tabuuri; orice cadere in profan este echivalentul unei caderi in moarte, este o decadere, o surpare epistemologica ce atrage dupa sine moartea spirituala, si este o palma peste chipul din noi al Lui Dumnezeu.

Eliberarea de tabuuri genereaza tabuuri noi si cei ce cred ca fugind de regulile sexualitatii devin liberi, au surpriza sa constate ca libertinajul are propriile sale reguli. Intr-o cultura ce face elogiul ejacularii de consum si stimuleaza practicarea “sexului protejat”, singurul tabu la moda este acela de a avea tabuuri sexuale. Ochii si urechile romanilor nu au scapat de acest curent global al pervertirii dorintei sexuale si a tandretii erotice, sentimente complexe ce coaguleaza cuplul sexual; network-societatea pompeaza devianta sexuala si morala, folosind eficientul principiu comportamental al intaririi aleatorii; acum blameaza – acum ridica in slavi si promoveaza promiscuitatea, generind de fapt educatie sexuala.

Eliberarea instictului sexual de sub fusta culturii si moralei genereaza dezinhibitii de consum, artificiale tensionari-detensionari ale nevoilor sexuale, ce influenteaza inevitabil si destructiv modelele de cuplu sexual. Renuntind la tabuuri, cuplul sexual redevine cuplu instinctual. Negarea reperelor si inlocuirea lor cu tentatii pasagere produce o cadere si o destructurare a societatii de la civilizatie spre tufe. Se vehiculeaza  tot mai des ideea unei destructurari a societatii romanesti, o dezorganizare generala, efectele acesteia constatindu-le si in planul sexualitatii. Chiar daca au valori morale puternice, comportamentul sexual al romanilor este expus contaminarii si restructurarii emotionale in jurul antivalorilor; femeile sunt valorizate sfincterial, barbatii sunt priviti utilitar, sexul extramarital a devenit o marca a distictiei sociale, inselatul tinde sa devina disciplina olimpica, parintii isi abuzeaza copiii si acestia la rindul lor dezvolta sindroame complexe ce le destabilizeaza in perspectiva viata de cuplu si viata sexuala.

Mizind pe implicare pedagogica si pe tezaurul moral oferit de ortodoxie, (sau trecind pe la orice cabinet psihologic din Constanta pentru a discuta cu un psiholog), parintii isi pot educa copiii pentru o viata de cuplu sanatoasa, astfel incit ajunsi la adolescenta acestia sa fie suficient de maturi si pregatiti emotional sa isi consolideze relatiile sexuale in jurul iubirii nicidecum in jurul placerii. Atractia erotica ce primeaza nevoii sexuale si fidelitatea ce fundamentează cuplul marital, dinamizind si potentind viata de familie, ar putea astfel să nu ajunga simple nostalgii. Pe un fond general de descrestere a ratei fertilitatii-natalitatii si de crestere a divortialitatii constatate la nivel european (conform Eurostat) ar fi interesant sa înţelegem cum coreleaza acestea cu prezenta tabuurilor sexuale si cum anume, prin respectarea lor, parintii isi implica copiii in adoptarea unui model sexual si de cuplu sanatos.

Consider ca romanii ar fi cel putin pragmatici mentinindu-si active tabuurile sexuale, pentru a supravietui cultural si ca specie.


Frigiditatea si impotenta induse de expunerea la pornografie.

Expunerea indelungata la un stimul duce la modificarea sensibilitatii fata de acesta.

Vizionarea materialelor pornografice conduce in timp la scaderea capacitatii acestora de a mai excita sexual. Sensibilitatea individuala fata de acest tip de stimul scade, prin repetarea sa indelungata stimulul capatind o valoare redundanta, de zgomot. In aceasta situatie organismul se adapteaza crescind pragul minim al sensibilitatii la stimulii sexuali, altfel zis – individul devine mai putin sensibil la stimulii sexuali cu care este obisnuit, cei care ii provoca in mod normal excitarea sexuala, acest tip de contaminare afectind-i neplacut dinamica sexuala, viata de cuplu si igiena mintala – prin aparitia impotentei si frigiditatii precum si prin distorsionari ale imaginii partenerului, ce conduc la nevroza de cuplu, alienare si disolutie.

De ce induce pornografia impotenta si frigiditate?

Mecanismele psihologice prezente in disfunctiile erectile si ale frigiditatii induse de pornografie sunt acelea ale conditionarii psihologice fata de stimulii pornografici, scaderea sensibilitatii fata de stimulii sexuali oferiti de partener si masturbarea compulsiva intretinuta de stimulii pornografici, care intetine defocalizarea de pe partener.

In cazul dependentului de pornografie, datorita desensibilizarii, pentru producerea excitarii sexuale cu un partener, imaginea despre acesta este resemnificata. Partenerul sexual este re-erotizat prin situarea lui imaginara in situatii cu un potential de excitabilitate optim – care sa depaseasca noul prag minim,  de obicei scene erotice vizionate in materialele porno.

Reprezentarile pornofilului imprumuta aceste continuturi pornografice si le proiecteaza spre partner, lucru care nu face decit sa tensioneze artificial relatia, acest fapt punind in evidenta contrastul mare dintre celalalt-supra-erotizat si celalalt-asa cum il stiu. Si aceasta este posibil pentru ca doi stimuli cu caracteristici opuse care actioneaza impreuna, in acelasi timp sau succesiv asupra analizatorilor se scot reciproc in evidenta, unul prin continutul sau fantasmatic supraerotic (o imagine de compensare a partenerului, care adesea nu tine seama de disponibilitatile comportamentale reale ale acestuia in plan erotic) si altul prin constientizarea realitatii, rezultatul fiind inadecvarea realitatii la asteptari.

Expunerea cu intentie la acest tip de contaminare psihologica conduce la situatii complexuale cu consecinte dezechilibrante pentru sanatate; acestea modifica modul in care se percep partenerii si conduc adesea la impresia incompatibilitatii sexuale a acestora, sau a nepotrivirii in pat, fapt care genereaza disolutia cuplurilor precum si tulburari de dinamica sexuala de tipul impotentei si frigiditatii, tulburari care continua in cazul dependentilor si in afara relatiei.

Cum este intretinuta dependenta de pornografie?

Pornofilii isi mentin singuri dependenta, prin expunerea compulsiva la acesti stimuli, hraninsu-si astfel singuri slabiciunea.

Industria pornografica deasemenea, mentine dependenta de pornografie a pornofililor prin varierea si resemnificarea stimulilor sexuali, prin punerea lor intr-o lumina a permisivitatii si “dezinhibarii cu rol terapeutic”. Calitatea crescuta a imaginii, modelele atent selectionate, fanteziile variate in care este situat actul sexual – toate acestea genereaza o detensionare controlata si profitabila a unor pre-tensionari erotice pe care socitatea le provoaca artificial prin mode, rasturnarea valorilor, promovarea promiscuitatii si a libertinajului sub pretextul condamnarii lor, un mod de reprimare ipocrita a sexualitatii, care nu mai este marca civilizatiei, ci devine de fapt semnalul unei deteriorari etice si morale generalizate a mentalitatilor sociale.

Daca un stimul este reinvestit cu importanta (este considerat valoros de individ prin efectele sale asupra libidoului sau este variat suficient de mult pentru a-i mentine statutul de noutate, ori este pus intr-o semnificatie noua) sensibilitatea fata de acesta creste iar – si remarcam aici cum se sustin dinamic legea adaptarii senzoriale si cea a semnificatiei senzoriale in mentinerea acestui cerc vicios al dependentei de pornografie, dar si in recaderile spre acest tip de dependenta.

Ce risca amatorii de porno?

Persoanele care se expun pornografiei se desensibilizeaza fata de stimulii sexuali obisnuiti; mai detaliat,  acestora le scade dorinta de a avea un raport sexual – in situatiile si  fata de stimulii si persoanele care declansau inainte exitarea sexuala (desensibilizarea fata de stimulii mai putini intensi decit cei pornografici). Astfel, insensibili la excitantii oferiti de un partener real, pornofilii dezvolta apatie, dezinteres fata de partener si devalorizarea sentimentului erotic, depresie, scaderea libidoului, impotenta si frigiditate, tulburari de tip obsesiv-compulsiv, tulburari anxioase, diminuarea satisfactiei sexuale, fapt ce anunta instalarea dependentei de pornografie.

Consumatorii de pornografie ce ajung la cabinet se pling de tulburari erectile sau frigiditate, dar si de pasiunile obsesive pe care le au fata de materialele pornografice.

Desi doresc sa intretina raporturi sexuale cu partenerul, ei nu se mai simt atrasi sexual de aceasta, si dau vina pe stress, pe lipsa unor hormoni sau cel mai adesea tocmai pe partener-invocind “nepotrivirea” in pat, ba chiar lipsa de chef a acestuia! Sunt invocate des necomplianta fata de noile fantezii generate de idealizarea erotomana a partenerului, comportamente sexuale deviante generate de pervertirea modelului sexual ideal,  aduse in pat si proiectate asupra partenerului, comportamente pe care acesta, luat pe nepregatite, le respinge.

Ce presupune recuperarea?

Un program de recuperare cu ajutorul unui psiholog presupune eliminarea completa a acestor stimuli si tratarea adictiei cu ajutorul psihoterapiei de scurta durata.

Programul de interventie terapeutica dureaza in acest cabinet intre 1 luna si 4 luni cu frecventa constanta de 2 intilniri saptaminale, resutele sunt sporadice dar obisnuite, iar recapatarea libidoului si recuperarea din impotenta / frigiditate sunt complete.