Paradigma Iov și Sindromul Iov

0 Flares 0 Flares ×

Cartea lui Iov lansează un model de gindire și o abordare rezilienta a doliului de pierdere. Utilizata impropriu, in contexte laice sau sacre, Paradigma Iov genereaza Sindromul Iov, caracterizat prin destabilizarea unor convingeri profunde (religioase dar nu numai), neputinta personala proiectata in viitor, insecuritate, depresie si anxietate.

Iov intruchipeaza o paradigma a sperantei crestine, un model actual de rezilienta, un mod experiential de validare si asteptare a dreptatii Lui Dumnezeu, atunci cind credintei si incredintarilor personale li se confera justificarea istorica de a fi puse la indoiala prin experiente traumatice. Prin Iov suferinta personala generata de pierdere capata o transcendenta luciditate, suferindul dobindeste experiential mecanisme de compensare adaptative, durerea si boala devin un vehicul de introspectie si de regasire a felui in care Dumnezeu contextualizeaza sensurile existentei personale. Atitudinea de multumire si acceptare dar si revolta capata nuante filosofice si introspective; Iov isi blesteama zilele, nu insa pe Dumnezeu. Tristetea functionala, anxietatea si depresia, ruminatiile interioare si discursul interior de testare a realitatii si de restructurare cognitiva sunt simptome ale imbratisarii de la bun inceput a suferintei personale. Etapele doliului (Negarea, Revolta, Negocierea Acceptare si Depresia) se contrag in acceptare si recunostinta, curiozitate contemplativa si o sublimata interiorizare a revoltei. Iov se autoblameaza, isi blesteama viata, dar nu da vina pe alții. Stima sa de sine este stabila, fapt datorat sinceritatii cu sine in planurile cognitiv, emotional si spiritual. Iov are un bun autocontrol emotional dat de exercitiul confruntarii juste cu psihostresorii sai, ceea ce conduce in final la autoapreciere. Autodevalorizarea este controlata prin constatarea și admiterea unor inegalități justificabile si prin decelarea factorilor controlabili de cei aflati in afara controlului sau; propria sa devenire este esentializata prin “Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie binecuvintat!”. Acest fapt ne da de gindit. Chiar și atunci cînd nu te mai simți tu însuți și îți spui că nu mai ești cum erai înainte, admiți că niciodată nu mai poți fi egal cu tine, chiar si atunci cînd evoluezi. Dar să înțelegi că ești suficient de puternic pentru a te deziluziona de certitudinile unei vieți împlinite și securizate, să îți confrunți disperarea însingurării acceptînd simptomele propriei dispariții, ei bine, aceastea ajung să fie nu doar un exercițiu ontic, dar și o ultimă posibilitate a omenescului din tine de a suspecta o Prezență în spatele contingentului. Nu e o bucurie să pierzi iubirea cînd te crezi iubit, să îți pierzi familia cînd te simți mai fericit, prietenii, averile, respectul soției, speranța oricărei recuperări și totuși…să mulțumești pentru asta, să aștepți un miracol în timp ce îți invoci moartea, acesta reprezintă un model de rezilienta împins la extrem. Să ai speranța atunci când factorii nenorocirilor tale stau în afara controlului tău și nu sunt o consecinta a faptelor, pare mai degraba un semn de nebunie clară, chiar si la o a doua vedere. Tocmai prin aceasta povestea lui Iov este un model de rabdare in suferinta, atunci când suferinta nu declanseaza la nivel moral nicio urma de vinovăție.

Atunci cind acest model este utilizat insă pentru deculpabilizarea propriilor greseli si supracompenseaza stima de sine scazuta, el poate mobiliza rezilienta, dar genereaza dezadaptare pe termen lung, anxietate, depresie și chiar destructurarea credintelor.

Sindromul Iov consta în convingerea că dacă înduri un rău indiferent dacă acesta este sau nu o consecinta a faptelor și comportamentelor tale (o pierdere neasteptata, un prejudiciu moral sau material) fără să te dezici de valorile și credințele tale fundamentale, dacă ești bun pînă la capăt, Dumnezeu te va salva. Devine Iov cel care se simte testat, care acceptă necondiționat că Iubirea Lui Dumnezeu se poate abate asupra-i chiar și în propriile drame; nenorocirile personale și dramele sunt resemnificate ca încercări date de divinitate, ceea ce mobilizează pe termen scurt reziliența, dar pe termen lung crește sentimentul neputintei și lipsei de control asupra propriei vieți. Din punct de vedere clinic, la nivelul credintelor și convingerilor sunt prezente ideile ca Dumnezeu are un plan salvator chiar și când nu ne pune la incercare, ca nenorocirile care se abat nu sunt o consecinta directa a greselilor personale ci o testare a credintei, ca bunastarea este o consecinta a Iubirii Lui Dumnezeu, iar saracia, boala și moartea nu sunt nicidecum o consecinta a propriilor greșeli și pacate. Confruntate cu realitatea traumatizanta, aceste credinte pot genera activari ale egoului social, cautari și conflicte interioare, astfel încât, la nivel emoțional cel care se confrunta cu acest sindrom oscileaza intre autostima și autodevalorizare, mulțumire de sine și autoacuzare, credința în dreptatea Lui Dumnezeu dar și necredinta data de imagoul unui Dumnezeu nedrept, generat de sentimentul de pierdere injusta. Trăiesc acest sindrom cei care în mod forțat resemnifica consecințele negative ale propriilor fapte cu ideea unei testari divine, fapt care genereaza bigotism și ortopraxie, o accentuare contrafobica a frecventei ritualurilor religioase și tendinta de evitare a confruntarii cu pierderea, o întîrziere a înțelegerii aportului personal la propria dramă. Se plaseaza in circa Lui Dumnezeu probe și teste care nu-I apartin, cei care fug de asumare se autoindreptatesc și se considera justificati sa își revedince dreptatea și iluziile salvarii din exterior, pornind de la premiza nevinovatiei și a iubirii necondiționate a Lui Dumnezeu. Cel care trăiește sindromul Iov se identifica în mod nejustificat cu Iov, din nevoia de activare a resurselor de rezilienta, dar devine un fals Iov.

Fara indoiala numele Iov este unul simbolic, pe care autorul necunoscut al veterotestamentarei Cartea lui Iov” il foloseste pentru a atrage atentia asupra patimirii cu rol de testare a statorniciei credintei in Dumnezeu. Etimologic Iov înseamnă cel contestat, cel dusmanit, cel persecutat, cel neliniștit, cel tulburat, iar în ivrit înseamnă „acolo unde este Dumnezeu”. Verbul aiab sau iib inseamnind a dusmani.

Iov era vazut ca drept înaintea Lui Dumnezeu, credincios și fără păcat. Un om bogat și fericit, care traia în armonie cu oamenii, cu Dumnezeu și cu sine. Departe de a fi doar o alegorie despre avantajele credinciosiei si virtutilor in lupta cu Raul absolut, Cartea Lui Iov surprinde un moment existential crucial, momentul in care Iov este pus in conflict cu sine si iubirea sa, cu credinta in Dumnezeu. Acest moment este generat de Satana, care doreste sa ii demonstreze Lui Dumnezeu ca Iov este drept pentru ca nu e sărac, nu a avut necazuri și deci nu are termen de comparație. Premiza este deci aceasta, ca dacă ar fi necajit și sarac, Iov ar fi un păcătos și ar deveni un necredincios care s-ar dezice de Dumnezeu. Dorind sa ii demonstreze Lui Dumnezeu acest lucru, Satana ii omoară familia, ii distruge situația financiara, îl imbolnaveste, fără sa reușească sa îl determine pe Iov să se dezica de credința în Dumnezeu. Dumnezeu intervine salvator, îl reabiliteaza pe Iov, ii ofera de doua ori mai mult decât a pierdut.

Sa te simti iubit de Dumnezeu, si să aștepți smerit să facă El ceva cu tine, in ciuda nefericirilor și suferințelor tale, capătă un sens existential și salavator atunci când nu-ți mai găsești niciun sens, lovit fiind de nenorociri. Dar tu nu ești Iov. E însă comod și parcă motivator să știi că deși ești sărac, bolnav, needucat, nefericit, privit și tratat ca sclav, Dumnezeu te iubește ca pe Iov, punîndu-te de fapt la încercare. Transformarea suferinței într-un precursor al fericirii promise a fost posibila doar prin resemnificarea promisiunii izbavirii, adică prin trasformarea paradigmei Iov în Sindromul Iov. Așteptarea unei izbaviri din exterior și neasumarea e o trasatura dezadaptativa a poporului acesta, pe care multi o confundam cu spectatorismul, multi cu naivitatea, etc. Întocmai unui popor de Iovi romanii așteaoptă să îi facă Dumnezeu parte, să transforme Dumnezeu România într-o grădină. Într-o Românie în care dreptatea se transformă în concept discretionar și un act partinitor, românii așteaptă dreptatea Lui Dumnezeu. Sa li se restituie ce li s-a luat. Sa li se ofere ce li s-a promis, atunci când fără nicio explicație, li se ia tot. Părerea mea este că la nivel de popor suntem afectați de Sindromul Iov, atît la nivel individual cît și în mentalul colectiv. Cei care gestioneaza patrimoniul de idealuril și credințe ale acestui neam creștin au datoria de a le clarifica la Sfînta Liturghie Cuvîntul Domnului, anume diferențele dintre asumarea justificată și funcțională a suferinței produsă de propriile greșeli și asumarea nejustificată a acesteia, atunci cînd suferința e produsă de factori contextuali, ca prim model de reacție față de boala mintală. Sa îl lași pe Dumnezeu sa îți ramina dator e una, sa nu răspunzi la rău cu rău, dar să reacționezi totuși. Să nu confunzi obedienta cu smerenia și sa rămâi smerit atunci când Dumnezeu te încearcă, incredințat ca merita chiar sa mori pentru dragostea ta, pentru idealurile tale, pentru poporul și Patria ta, fără teama ca facind astfel poți pierde ceva mai mult decât alternativa indezirabila a unei vieți duse în mizerie morala și în barbaria civilizata a erei consumist-digitale. Altminteri Instituția Bisericii consfinteste dezastrul la care asistăm.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Leave a Reply