Tag Archives: agresivitate

Macul si Maracinele – alegorie terapeutica

Posted on by

obsesia de a fi fericitUn pui de maracine se lipi de mineca lui Ionica. Fu zvirlit intr-o sfarghie de uluc, unde se hotari sa creasca mare si statornic ca stejarul.

Se desira in trei zile cit altii in zece, umbrind totul in jur, asa ca plantele vecine il cam evitau, zgaindu-se la el ca la un ciudat. Altele ii facura loc sa creasca linga ele, dar se ofilira repede, spre uimirea babelor sfatoase. Maracinele se credea urit dar destept, incit nu ii mai trebuiau confirmari si nu lasa pe nimeni sa se apropie si sa il atinga, pentru ca toti spuneau “au!” doar cit il vedeau. Se satura sa fie respins asa ca decise sa fie tepos ca trandafirul…inalt ca floarea soarelui…setos ca dovleacul, pina una-alta. Frunzele sale moi facura tepi si curind nimic in jurul sau nu mai ramase neofilit si neintepat. Crestea fara nimeni in preajma…puternic…tepos, cu flori violacee, mari si grele. “Sunt cel mai frumos, cel mai puternic, cel mai bine hranit, si cel mai independent …” gindea despre sine maracinele, privind pustiul si uscaciunea din jur.


La numai cativa metri, intr-o palma de grau aruncat intr-o poarta, crestea un mac rosu, fragil si frumos. Se simtea bine impreuna cu prietenii sai. I se spunea ca e frumos, se simtea admirat si nu lua asta prea in serios. Floarea lui era stralucitoare ca o hartie colorata de un pictor prea obsedat de rosu… perii fini ai tulpinii suple si verzi aratau, de la nivelul furnicii, ca o scara spre cer- nicidecum ca niste tepi de arici sperios.

Vazindu-l pe ciulin de la distanta, macul ii dadu binete, asa cum se cuvine cu cei mai mari. Rusinos dar vorbaret el stia povesti de adormit spicele, griul devenea copt si unduios in jurul sau. Impovarat de bondari betivi, maracinele se simtea singur si trist. “Macar sunt puternic daca suport atitea”…gindea acesta despre sine. Fetele il ocoleau, caii nu-l pasteau, doar mustele il bazaiau si citeodata…vreun fluture, ruda cu Vanessa, ii gadila maciuliile mov.

Intr-o seara Lenuta fu chemata la poarta de Ionica. O saruta si ii prinse dupa ureche o floare de mac. Ciulinele fu calcat cu cizma la pamint.

O batrina sfatoasa venea pe drum. Aceasta culese floarea ciulinului si-si facu din ea ceai de guturai. Floarea macului sfirsi intr-un album cu amintiri de nunta.

Cu totii suntem frumosi si folositori, dar nu toti traim la fel. Adesea, ceea ce credem ca ne apara, ne insingureaza. Singuratatea incepe prin respingerea feedbackurilor celorlalti, sau prin neacceptarea noastra ca fiinte imperfecte. Agresivitatea excesiva atrage agresivitate, frumusetea – admiratie. Cativa tepi insa nu strica nimanui. Povestea aceasta o stie cel mai bine un trandafir.

Cuplurile nevrozei si sexualitatea

Posted on by

Indepartate de modelul familial traditional – cu ierarhii, status-roluri, valori si functii clare, cu o sexualitate conturata in jurul iubirii impartasite ce ii fundamenteaza tandru expresia erotica – cuplurile nevrozei, sau multe dintre actualele cupluri consumiste, dezvolta o sexualitate distrasa de deviante sexuale, axata pe modele de referinta conflictuale si patologice, ale confuziei, abandonului si libertinajului, fapt ce reorienteaza deopotriva obiectul dorintei sexuale precum si erotismul manifest al partenerilor in directia destramarii cuplului si a insasi ideii de familie.

Astfel de cupluri au de obicei o durata de viata scurta, un caracter conjunctural, sunt circumscrise unui interes dominant, fundamentind psihosexualitatea antimodelului familial si a consumismului erotic.

In interiorul acestor parteneriate meteorice membrii adulti nu isi mai asigura unul altuia stabilitatea afectiva necesara dezvoltarii personale si implinirii erotice, iar cuplul marital ajunge sa fie perceput ca un mediu al coercitiei si anafrodisiei.

Din aceasta perspectiva, sexualitatea cuplurilor nevrozei tinde sa fie marcata de indiferenta, culpabilizare, repulsie, agresivitate, impotenta, frigiditate secundara, insatisfactie si tensionari ale trebuintelor sexuale; atit de necesara stabilitate maritala sufera, la nivelul reprezentarilor comune, o mutatie catre instabilitate conjugala, infidelitate consimtita (in cuplurile deschise) si dezechilibru emotional.

Astfel, nelinistea, confuzia, neincrederea, infidelitatea, nesiguranta, plictiseala si insingurarea in doi creeaza in cuplu un halou emotional al blazarii ce-i submineaza sexualitatea, dorinta reciproca si tandretea erotica fiind inlocuite de un consumism erotic pe care partenerii il consimt, relatiile sexuale consumindu-se in exteriorul cuplului.

Armonizarea prin complementaritate este perceputa in inetriorul acestor parteneriate nevrotice drept o poveste care nu mai e la moda.  Fiecare membru este cel putin egal cu celalalt; in ciuda diferentelor si inegalitatilor personale ierarhia lipseste, iar in cazul conflictelor ce anunta crizele maritale si divortul, fuga de efortul resemnificarii imaginii partenerilor si renegocierii modelului comun de cuplu este rezonanta cu o slaba educatie a relationarii in cuplu.

In mod natural barbatul si femeia acorda senmnificatii diferite vietii lor sexuale in interiorul cuplului, implicarea lor fiind specific inegala.

In interiorul cuplului traditional, femeia este sotie si mama, functia sexuala a acesteia alternind intre satisfacerea sexuala a sotului si nasterea copiilor. Barbatul isi asuma mai inatai rolul de sot, urmind mai tirziu rolul de tata, sentimentul patern manifestindu-se complementar celui matern prin grija pentru educatia copiilor, pentru viitorul economic si maturizarea lor sociala. In mod natural pentru femeie rolul de mama tinde sa se manifeste la virste mai fragede, sentimentul matern avind o intensa coloratura afectiva, protectoare si de formare.

In interiorul cuplului nevrozei functia sexuala a femeii vizeaza mai intens erotismul de consum, contraceptiv, iar rolul de mama apare tirziu si adesea in afara cuplului marital. Barbatul amina cit mai mult, neaga sau abandoneaza rolul de tata.

Dupa Maeder, exista doua tipuri erotice de femei:

a) tipul uterin este inclinat spre maternitate si satisfacerea ei si atinge un nivel de sexualitate matura

b) tipul clitoridian este inclinat spre seductie masculina si activitate erotico-sexuala, avind un nivel de sexualitate infantila

Dupa noi, in cazul cuplurilor nevrozei, tipurile erotice ale femeii citate de Maeder se diversifica, prin patologizarea acestora:

c) tipul contraceptiv  este inclinat spre aminarea maternitatii, pe care o reprima pina la stabilizarea sau dizolvarea cuplului (femeia isi doreste copii, contraceptia este insa o defensa fata de partener, o masura ce impiedica aparitia “accidentelor”).

d) tipul anafrodisiac, inclinat spre evitarea activitatilor erotico-sexuale in cadrul cuplului datorata frigiditatii secundare, lipsa dorintei sexuale aparind insa si in afara cuplului (femeia experimenteaza relatii extraconjugale dar constata remanenta simptomelor frigiditatii)

Partenerii acestor cupluri ale nevrozei isi pot regasi echilibrul personal si de cuplu printr-un travaliu terapeutic ce vizeaza atit reactualizarea si resemnificarea modelului comun de cuplu cit si terapia individuala a problemelor personale; acest lucru devine posibil cu ajutorul unui psiholog, in cadrul acestui cabinet de psihologie si psihoterapie din Constanta.

Afectivitatea şi dezvoltarea ei în perioada antepreşcolară

Posted on by

În această perioadă se dezvoltă în mod evident conduita afectivă. Spre deosebire de stadiul de dezvoltare anterior, dispoziţia generală a antepreşcolarului devine din ce în ce mai bună, în ciuda faptului că la 15 luni şi 2,5 ani se remarcă atitudini recalcitrante şi o conduită afectivă instabilă; această creştere a irascibilităţii se datorează neconcordanţei dintre nevoia foarte mare de mişcare şi dependenţa încă importantă a copilului de adult, irascibilitate care la copilul abandonat poate lua mai târziu forma atitudinilor ostile. Irascibilitatea ridicată în jurul vârstei de 2,5 ani se datorează neconcordanţelor dintre posibilităţile simple şi elementare de adaptare ale copilului şi copmplexitatea situaţiilor de viaţă pe care adultul le exprimă într-un sistem de rigori cărora copilul trebuie să li se supună, rigori crescute în cazul copiilor abandonaţi şi instituţionalizaţi.

După 18 luni, sensibilitatea emoţională devine mai complexă şi mai nuanţată.La 18 luni, dacă mama sau asistentul maternal fredonează o melodie tristă, copilul manifestă tendinţa de a plânge şi, de cele mai multe ori, nu o lasă pe mamă să continue. Acest lucru este un indicator al faptului că s-a creeat o legătură între o anumită modulaţie, tonalitate liirică şi starea afectivă a copilului.

La 1 an, copilul manifestă sentimente de gelozie, evidenţiate mai pregnant la copii abandonaţi, copilul nepermiţând mamei sau asistentei maternale să stea de vorbă cu nimeni altcineva decât el.

Afecţiunea pentru persoanele cele mai apropiate devine evidentă la 2 ani, când copilul are manifestări bruşte şi tumultoase de afecţiune faţă de mamă.

Timiditatea faţă de persoanele străine este o altă caracteristică a acestei perioade. Consimţământul simpatiei celor din jur devine tot mai complex.Încă de la 15 luni copilul întinde capul să fie mângâiat şi manifestă tandreţe.

La 2 ani copilul începe să înţeleagă şi să aprecieze glumele simple, înţelege păcăleala concretă, sesizează anumite forme de comic. Tot la această vârstă, copilul învaţă să surâdă la un compliment.

După vârsta de 2 ani, copilul se orientează către tată sau către persoana masculină (asistent social, pedagog, psiholog) prezentă mai mult timp în anturajul casei de copii. Tot acum copilul manifestă stări afective mai complexe, acestea fiind influenţate sau provocate de reprezentări ce au pentru copil un întreg arsenal de semnificaţii; copilul maniestă resentimente pentru personajele negative din poveşti, ajungând până la stări de teamă şi de nelinişte.La 3 ani, copilul manifestă tendinţa de a modifica starea afectivă a persoanei cu care intră în contac, dorind să o înveselească, să o distreze dacă este supărată, indicator important al înţelegerii şi compasiunii.

Foarte mulţi psihologi au observat manifestări de mânie, ostilitate, agresivitate, negativism între 2 şi 3 ani. Goodenough consideră că, la 2 ani, cele mai multe reacţii brutale au loc în cursul exercitării obiceiurilor zilnice, legate de rigorile regimului zilnic, apoi acestea se produc sub forma reacţiilor de protest la autoritatea celor din jur, pentru că în al treilea rând să apară că reacţiii la dificultăţile ce se creează în timpul jocului, din cauza dorinţelor de a imprima acestora o anumită direcţie şi a imposibilităţii de a o realiza.

Spre sfârşitul acestei perioade se semnalează un declin al ţipătului că manifestare de mare frecvenţă. Forte mulţi autori consideră că vârsta de 3 ani este o perioadă de echilibru afectiv şi de integrare în mediul cultural, fapt valabil însă doar la copiii crescuţi în familie, copiii abandonaţi şi instituţionalizaţi confruntându-se cu numeroasele  contradicţii ce apar pe planul intereselor, preferinţelor şi independenţei de acţiune, în cadrul rigid, şi de cele mai multe ori rece, impus de condiţiile centrului de plasament unde sunt internaţi. Astfel, pe măsură ce aceşti copii vor creşte, capacitatea lor de a alege mijloacele cele mai adecvate pentru a ajunge la ţelul dorit şi de a-şi câştiga în acest fel independenţa, va fi frânată de dezechilibrul afectiv.

Psihoza maniaco-depresivă (PMD)

Posted on by

PMD, împrună cu demenţa precoce (schizofrenia) au fost printre primele entităţi clinico-nozologice, izolate de E. Kraepelin în clasificarea bolilor psihice făcută de acesta.

PMD este o psihoză endogenă, de tip bipolar, caracterizată printr-o alternanţă succesivă de accese depresiv-melancoliforme şi accese maniacale, întrerupte de faze de remisiune. Terenul somato-psihic, pe care se grefează această psihoză este reprezentat de “constituţia picnică” corespunzătoare “temperamentului ciclotim”.

Din punct de vedere psihopatologic, PMD este caracterizată prin apariţia periodică, ciclică, a unor accese depresive sau maniacale alternante.Tulburările sunt predominante în sfera afectivă, în activitatea  bolnavilor şi în comportament. Pot fi şiforme monopolare, în care se notează evoluţia clinică periodică a crizelor de manie sau a crizelor de melancolie. În funcţie de tipul de evoluţie clinico-psihiatrică se descriu următoarele tipuri:

  • Forma unipolară a PMD este reprezentată prin mania acută simplă, în care accesele maniacale se succed periodic, la intervale regulate de timp şi melancolia acută simplă, în care accesele de tip depresiv-melancoliform se succed la intervale regulate.
  • Forma bipolară a PMD este mult mai complexă din punctul de vedere al evoluţiei clinico-psihiatrice, ea îmbrăcând trei forme clinice: manie-melancolie continuă, în care accesele de manie sunt urmate de accese de melancolie, fără interval liber între ele; manie-melancolie intermitentă, în care după un acces de manie-melancolie urmează un interval liber, iar apoi procesul psihotic se repetă identic; manie-melancolie alternantă în care accesele de manie sunt urmate de intervale libere, apoi survin accesele melancoliforme urmate de un interval liber şi procesul psihotic continuă la fel.

Indiferent de forma clinică a PMD şi de tipul de evoluţie al acestor forme clinice, crizele maniacale şi crizele depresiv-melancoliforme îşi conservă caracteristicile psihopatologice proprii.

Crizele maniacale se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin următoarele tipuri de tulburări psihice:

  • dispoziţie euforică, mimică mobilă
  • logoree, limbaj în versuri sau moriatic
  • polipragmazie
  • agitaţie psihomotorie
  • fugă de idei, asociaţii ideative prin asonanţă
  • hipersexualitate, agresivitate

Crizele depresiv-melancoliforme se caracterizează prin următoarele aspecte:

  • dispoziţie tristă
  • izolare şi închidere în sine
  • plâns
  • inactivitate, mişcări reduse
  • monoideism trist
  • dezvoltarea unui delir melancolic de culpabilitate sau cu teme ipohondriace,
  • anestezie morală dureroasă,
  • idei sau tentative de suicid datorită autoagresivităţii
  • bradipsihie, bradikinezie,
  • voce şoptită, limbaj sărac, mimică tristă.

Tulburările afective “în plus” de factură maniacală, sau “în minus” de factură depresiv-melancoliformă constituie trăsăturile psihopatologice cele mai semnificative şi importante ale psihozei maniaco-depresive. Sindromul maniacal sau depresiv poate fi întâlnit şi în cadrul altor tulburări psihice, stări toxice, sau neuroinfecţii (ca în cazul PGP). În cazul PMD, aceste sindroame afective au însă specificitate atât ca tablou clinic cât şi ca asociere evolutivă.