Tabuuri sexuale ale minoritatilor din Dobrogea

Desi tabuurile sexuale dobrogene au un caracter universal prin prisma filonului lor religios, ceea ce le deosebeste sunt aspectele practice pe care cultura fiecarei comunitati le insereaza si le adapteaza dupa nevoi -propriei sexualitati.

Tabuuri sexuale ale evreilor *

In timpul actului sexual barbatul trebuie sa aiba ginduri curate pentru a-si mentine constiinta curata; sa nu se poarte pervers, sa nu fie usuratic, sa nu ii spuna sotiei vorbe urite, pentru ca, spun invatatii, chiar si vorbele usoare dintre sot si sotie i se spun Domnului in timpul judecatii ceresti.

Inainte sau in timpul actului sexual se vorbeste doar atit cit trebuie in aceasta imprejurare, partenerii netrebuind sa isi distraga atentia de la actul sexual.

Pozitia el jos si ea deasupra este o pozitie condamnata, dar nu si daca sotii au orgam simultan, aceasta pozitie permitand spermei sa ramana mai putin in interiorul vaginului.

Tot din motive de scadere a fertilitatii este interzis sexul in pozitiile in care partenerii stau in picioare sau in pozitia sezind.

In timpul actului sexual sotii trebuie sa se gindeasca la vorbe din Tora si la alte lucruri sfinte, aceasta fiind o mitzva (o indatorire sfinta).

Este interzis ca actul sexual sa aiba loc in afara unei case de locuit – in natura, parcuri, pe strazi, in livezi sau gradini…pentru a nu se asemana unui adulter.

Sotul nu trebuie sa aiba contacte sexuale cu sotia decit cu consimtamintul ei, si este interzis sa o forteze in vreun fel. Deasemenea este interzis ca sotii sa aiba relatii sexuale atit timp cit sunt certati si nu au rezolvat intre ei neintelegerea, chiar daca amindoi isi doresc sa faca dragoste.

Daca sotul a hotarit sa divorteze de sotia lui si nu o mai iubeste, este interzis sa mai aiba relatii sexuale.

Este interzis ca sotul sa intretina raporturi sexuale cu sotia atunci cind ea doarme, sau cind vreunul dintre soti este beat.

Este interzis sexul in fata oricarui om, daca acesta este treaz, dar in fata unui copil care nu stie inca sa vorbeasca, este permis.

Este interzis ca partenerii sa isi priveasca organele genitale in timp ce fac dragoste, daca nu se rusineaza, pentru ca cel ce se rusineaza nu pacatuieste.

De asemenea este un mare pacat sa fie sarutate organele genitale.

Sotii nu trebuie sa exagereze cu sexul, dar nici sa se neglijeze. Sotul are datoria de a-si regula nevasta cu o frecventa ce depinde de cit de solicitat este de profesia sa; pentru oamenii sanatosi si tandri ale caror venituri sunt indestulatoare si le realizeaza in localitate, frecventa actului sexual este in fiecare noapte. Pentru muncitorii care lucreaza in orasul lor, frecventa actului sexual este de doua ori pe saptamina. Deasemenea, in cazul comis voiajorilor si a altor profesii care presupun deplasari in alte orase, frecventa acuplarii este de odata pe saptamina sau odata pe luna, in functie de distantele strabatute. Pentru un rabin sau intelectual, timpul destinat sexului este “din seara de Sabat pina in seara de Sabat”.

Orice om trebuie sa faca dragoste cu sotia lui in noaptea dinaintea plecarii intr-o calatorie. Dar orice propunere sexuala rostita cu vorbe de catre sotie este o nerusinare, sotia asemanindu-se in acest caz cu prostituata, iar barbatul nu are voie sa se lase ademenit.

Daca barbatul isi lipseste sotia de sex pentru a o tachina sau pentru a se razbuna, atunci acesta pacatuieste, pentru ca incalca porunca “si timpul ei sa nu se scurteze”.

In timpul actului sexual barbatul trebuie sa se gindeasca nu la placerea sa personala ci la datoria lui de a se darui sotiei si de-a o satisface.

O femeie care alapteaza nu trebuie sa faca sex decit in timpul in care doarme copilul, dupa care nu trebuie sa il alapteze trei sferturi de ora, exceptind cazurile in care copilul plinge.

Barbatul este dator sa isi reguleze sotia chiar si daca aceasta este insarcinata sau alapteaza, si daca acesta se gindeste la binele fatului, trebuie sa stie ca in primele trei luni de sarcina impreunarea ii este dificila femeii si ar putea fi un disconfort fatului, in urmatoarele trei luni este dificila femeii si buna fatului, iar in ultimile trei luni de sarcina relatiile sexuale dintre soti fac bine atit femeii cit si fatului, acesta urmind sa se nasca imbujorat si vioi.

Tabuuri sexuale ale sasilor, secuilor si  nemtilor

Sexul extramarital este interzis, fiind pedepsit de biserica catolica cu oprirea de la impartasanie pentru o anumita perioada, sau chiar cu excomunicarea din biserica.

Masturbarea si sexul anal precum si sodomia (orice tip de penetrare care nu vizeaza vaginul) sunt pacate grave, fiind repudiate si pedepsite aspru, cei prinsi asupra faptului fiind facuti de rusinea intregii comunitati.

Femeile care practica contraceptia sunt considerate usuratice, mai ales daca actul sexual se consuma in afara casatoriei.

Tabuuri sexuale ale turco-tatarilor

Desi Coranul recomanda sexul, nu recomanda desfrinarea. Nefiind prin cultura si educatie un obiect de atractie sexuala, fata care si-a pierdut virginitatea in afara casatoriei se aseamana unei prostituate, onoarea unei familii depinzind de virginitatea acesteia. In cazul in care i se constata deflorarea, fata  risca in anumite comunitati musulmane tratamente violente si mutilante, uneori chiar pedeapsa capitala.

Barbatii necasatoriti pot insa face sex oricit de mult doresc, sexul in afara casatoriei fiind in cazul acestora admisibil.

Femeilor le este interzis sa vorbeasca cu baietii inaintea casatoriei, iar dupa ce se casatoresc discutiile cu barbatii sunt admise doar in prezenta sotului; multor dintre fete nu le este permis sa aiba telefon mobil tocmai pentru a limita tentatia.

Sexul anal, desi traumatizant, este preferat celui normal de multe dintre fetele musulmane necasatorite, pentru ca aceasta este o modalitate buna de “a-si proteja si pastra onoarea”

Cultura islamica nu glorifica frumusetea feminina asa cum o face civilizatia europeana, de aceea dragostea dintre parteneri este conditia esentiala de existenta a unei relatii maritale, insa daca un barbat musulman isi neglijeaza sexual sotia, el nu mai este considerat barbat.

Nu exista restrictii in privinta pozitiilor sexuale, sotia fiind considerata “o pajiste a barbatului, pe care poti calca asa cum doresti”, dupa cum sta scris in Coran.

Masturbarea, pornografia, relatiile extraconjugale, homosexualitatea, ephebofilia, pedofilia, parafiliile, relatiile incestuoase  si sexul anal sunt interzise, insa este permis sexul oral, acesta echivalind cu sarutul.

Tabuuri sexuale ale rusilor, haholilor, lipovenilor

Sotii nu fac dragoste in posturile importante, sau in zilele de post din timpul saptaminii, miercurea si vinerea, iar in zilele in care sunt sarbatori religioase relatiile sexuale sunt permise “numai dupa ce a iesit biserica”.

Exogamia este interzisa, relatiile adulterine, parafiliile si relatiile homosexuale fiind condamnate de biserica crestina si de comunitate; sexul anal si oral sunt considerate sodomie, iar cei care le practica sunt considerati necurati.

Scopul actului sexual este procreerea, sexul de placere fiind admis intre soti mai ales daca s-au achitat de datoria de a face macar un copil. Abstinenta este o virtute, sotii trebuind sa traiasca ca un frate cu sora, exceptie facind zilele in care fac dragoste in scopul procrearii.

Avortul si contraceptia sunt pacate, fiind interzise si condamnate de biserica si comunitate.

* Chiţur Şulhan Aruh, (Codexul Comportarii Omenesti potrivit Talmudului) trad.: V.Tamiasar, prof. I.Isva, G. Bruchmaier, ed. coordonata de G. Bruchmaier, Bucuresti-Iasi, 1989-1999, pag. 393-395

Greşeala definitivă

Să ceri iertare presupune să îţi recunoşti greşeala în relaţia ta cu celălalt.

“De ce să o recunoşti cînd poţi atrage atenţia tocmai prin greşelile tale, devenind vizibil  şi <<la modă>> astfel?”

Pentru că neiertarea unei greşeli orientează spre tine cel puţin acelaşi tratament, greşeala devenind teologic spus, păcat, o existenţă sub semnul greşelii – adică cel mai sigur mod de a deveni invizibil mai întîi pentru alţii, apoi pentru sine, într-un joc de-a reprimarea jucat cu propria conştiinţă. Păcatul atrage după sine moartea, dar moartea nu înseamnă numai constatarea unei absenţe.

Să îţi recunoşti greşelile presupune mai întîi o preocupare pentru propria ta igienă mintală. Înseamnă că vrei să rămîi sănătos spiritual şi fizic. Le poţi vedea atunci cînd îţi priveşti onest faptele, cînd atenţia ta se orientează dinspre relaţie spre tine, dinspre felul altora de a te privi spre felul tău de a te privi. Doar fiind atent la reflexii poţi să înţelegi cum te văd alţii;…“Cine ţi-a spus că eşti gol ?” îl întreaba Dumnezeu pe Adam, ascuns pe sub copacii Edenului. Sentimentul de vinovăţie prin care conştiinţa ta iţi semnalizează o problemă este prima invitaţie la confruntarea comportamentului cu reflexia lui, la judecată. Vinovăţia este primul sentiment care te orientează spre un etalon moral reglator, care îţi arată la ce te raportezi cînd faci ce faci, pentru a vedea unde apare greşeala şi unde apare deformarea; îţi aparţine greşeala sau eşti învinuit degeaba? Te auto-învinuieşti justificat sau nejustificat? Să admiţi cum, cînd şi cui i-ai greşit, să înţelegi, să observi consecinţele greşelii tale şi să iniţiezi o restaurare, înseamnă nimic altceva decît să fii religios, adică să îţi menţii raportarea la Dumnezeu.

Evitînd neplăcerea acestei confruntări de conştiinţă, conştientizarea propriei vinovăţii – nu anestezierea ei, nici măcar nu poţi îndrepta spre tine iertarea celuilalt, atunci cînd celălalt totuşi te iartă. Trăieşti împleticit în tehnici de apărare, te aperi dar nimeni nu te atacă, trăieşti cu această coajă a unor conflicte profunde, provocîndu-ţi durere şi boală, modul constant prin care corpul tău îţi aminteşte de vreo greşeală, pe care îngropînd-o în tine, să n-o mai vezi, o transformi în suferinţă.

Iertarea de sine este posibilă doar ca o consecinţă a iertării profunde, complete, pe care celalalt şi Dumnezeu ţi-o oferă. In abasenţa iertării solicitate celuilalt, auto-iertarea este o revendicare injustă, o nedreptăţire secundară şi programată ce se adaugă greşelii iniţiale, o tristă iluzie a iertării, pentru că asta ar însemna reprimarea, ascunderea unei greşeli făcută faţă de tine şi aproape, fuga de conştientizarea consecinţelor sale: ai acţiona atît împotriva unui sentiment comun al dreptăţii, împotriva legii morale, martorul stării tale de luciditate şi a funcţionării optime conştiinţei tale- cît şi împotriva celui pe care-l nedreptăţeşti. Consecinţele anestezierii stărilor de vinovăţie ar putea fi anestezierea conştiinţei ca instanţă morală, fără de care te condamni la dezechilibru.

Cînd cineva te iartă, arareori ai nevoie să te mai ierţi şi tu. Tristeţa inerentă conştientizării propriilor greşeli, sau căinţa, care te adaptează pentru a nu mai repeta greşeala – este un doliu necesar al restaurării tale interioare, un martor însămînţat de Dumnezeu al constatării unei stări de cădere, din care numai prin iertarea Sa te poţi ridica. Dar mai înainte împăcarea cu ceilalţi este primul pas necesar, pe care poţi să îl faci tu!

Nici o greşeală nu este definitivă atît timp cît mai găseşti iertare pentru ce ai greşit. Iertarea primită te vindecă de anti-iertare, un blocaj în starea de condamnare de sine şi de contra-judecare a celuilalt, sîmburele morţii definitive.

Cum să îţi conştientizezi greşelile, cum să găseşti curaj pentru a-ţi cere iertare, cum să îndrăzneşti să te accepţi aşa cum eşti tu acum, pentru a-ţi da voie să te dezvolţi, de acum încolo,  în direcţia cea mai bună pentru tine- ai putea experimenta şi în cadrul Cabinetului de Psihologie, în Constanţa,  unde îţi stau la dispoziţie,  în calitate de psiholog.