Tag Archives: desensibilizare

“Psihoza” sfirsitului lumii

Posted on by

“Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.

Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului; caci precum in zilele acelea dinainte de potop oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pina in ziua cind a intrat Noe in corabie, si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului.

Atunci, din doi care vor fi in tarina, unul se va lua si unul se va lasa. Din doua care vor macina la risnita, una se va lua si alta se va lasa.

Privegheati, deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru. Insa aceea cunoasteti ca, de-ar sti stapanul casei la ce straja din noapte vine furul, ar priveghea si n-ar lasa sa i se sparga casa. De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni.”

(Matei 24, 36-51)

Anuntarea “sfirsitului lumii” la o ora de maxima audienta,contemplarea mistico-stiintifica ori dezbaterea speculativa a acestui subiect in programe de stiri pretentioase, cu luni bune inainte de ipotetica producere, iata cosmarul planetar care poate aduce un maxim de cistig oricarui trust media; preluind subiectul, jurnalistii romani se ocupa frenetic de furajarea audientei cu ipoteze catastrofale, alimentind tendintele tanatofobe pe care le regasim in fiecare din noi. Teama de moarte, a noastra sau a celor dragi, este in definitiv una dintre fobiile cele mai intens speculate economic.

Analizind acest demers cu intrumentarul psihopatologiei – remarcam o falsa psihoza, o artificiala situatie limita, indusa colectiv prin amorsarea perceptiei catre o fobie general-umana, tensionarea artificiala a fricii de moarte in scopuri mercantil-manipulatorii, inductorul fiind in prima instanta mass-media, subiectul involuntar al experimentului – audienta, iar beneficiarul rezultatelor, in mod aparent sociologia de marketing.

“Psihoza” sfirsitului lumii nu se prezinta perceptiei sociale ca o psihoza propriu-zisa, in sensul clinic al termenului, decit poate prin manifestarile sale clinice-individuale, atunci cind  acestea sunt evidentiate prin categoriile nosologice specifice psihozelor, in cadrul vreunui cabinet de psihologie.

Orice catastrofare ce valorifica plauzibil teme existentiale majore (nastere, moarte, criza, sfirsit, accident, calamitate, boala, etc) expusa sau indusa la nivel social, prin mijloace de propaganda poate fi perceputa individual ca o situatie limita (concept introdus de Karl Jaspers), creind reactii diferentiate de panica. Aceste catastrofari au cumulativ rolul de amorsare a perceptiei, de orientare-dezorientare, tensionare-detensionare, saturare-desensibilizare, favorizind ocolirea sau destructurarea unor mecanisme de aparare individuale precum si alterarea unor stari de constiinta.

Supusa atentiei unui public larg, orice situatie catastrofica de tipul calamitatilor majore, mortii iminente, sau de tipul unor “transformari globale”, angajeaza indivizii in totalitate, rupindu-i de orice alta preocupare, si obligindu-i sa gaseasca iesiri din impas. Deformarea si dirijarea mediatica a perceptiei individuale asupra unei catastrofe oarecare, genereaza procese diferentiate de catastrofare individuala, producind in definitiv paternuri cognitive dezadaptative, un mod disfunctional de intelegere si de raportare la realitate, fenomene ce sunt speculate economic, politic, social.

Jurnalistii privesc acest subiect de vesnic interes public cu o detasare ironic-profesionala, orice tip de sfirsit fiind un continut preferat al tabloidelor, o tema usor abordabila si incadrabila, in functie de superficialitatea tratarii, la rubricile Sport, Social, Stiinta si Tehnica, Pastravul lui Dinescu, Codul lui Popescu, etc.

Sociologii masoara efectele receptarii la nivel social a acestui subiect, furnizindu-i statistic impactul diversilor cumparatori, ca pe un exemplu de contagiune macrosociala a unei panici induse etapizat, sfirsitul lumii putindu-se mult mai clar instala cu o viitoare ocazie, cel putin institutional, profetiile autoimplinindu-se cu probabilitate mare in conditiile in care efectele sunt realist-previzibile, iar vectorii de contagiune cit mai eficient pozitionati.

In timp ce teologii isi fac cite-o mare cruce, mirindu-se de naivitatile precrestine ale acelora ce isi cumpara macaroane de la hipermarket si se ascund in buncare, vrajitorii si astrologii trateaza “sfirsitul lumii” ca pe un prilej banos de a-si exersa ocultismul-evazionist.

Siliti totusi sa se gindeasca la un real sfirsit, ceea ce pot avea in comun toti acestia este credinta ca, prinzindu-i totusi pregatiti sufleteste, Sfirsitul s-ar putea indura de ei.

Frigiditatea si impotenta induse de expunerea la pornografie.

Posted on by

Expunerea indelungata la un stimul duce la modificarea sensibilitatii fata de acesta.

Vizionarea materialelor pornografice conduce in timp la scaderea capacitatii acestora de a mai excita sexual. Sensibilitatea individuala fata de acest tip de stimul scade, prin repetarea sa indelungata stimulul capatind o valoare redundanta, de zgomot. In aceasta situatie organismul se adapteaza crescind pragul minim al sensibilitatii la stimulii sexuali, altfel zis – individul devine mai putin sensibil la stimulii sexuali cu care este obisnuit, cei care ii provoca in mod normal excitarea sexuala, acest tip de contaminare afectind-i neplacut dinamica sexuala, viata de cuplu si igiena mintala – prin aparitia impotentei si frigiditatii precum si prin distorsionari ale imaginii partenerului, ce conduc la nevroza de cuplu, alienare si disolutie.

De ce induce pornografia impotenta si frigiditate?

Mecanismele psihologice prezente in disfunctiile erectile si ale frigiditatii induse de pornografie sunt acelea ale conditionarii psihologice fata de stimulii pornografici, scaderea sensibilitatii fata de stimulii sexuali oferiti de partener si masturbarea compulsiva intretinuta de stimulii pornografici, care intetine defocalizarea de pe partener.

In cazul dependentului de pornografie, datorita desensibilizarii, pentru producerea excitarii sexuale cu un partener, imaginea despre acesta este resemnificata. Partenerul sexual este re-erotizat prin situarea lui imaginara in situatii cu un potential de excitabilitate optim – care sa depaseasca noul prag minim,  de obicei scene erotice vizionate in materialele porno.

Reprezentarile pornofilului imprumuta aceste continuturi pornografice si le proiecteaza spre partner, lucru care nu face decit sa tensioneze artificial relatia, acest fapt punind in evidenta contrastul mare dintre celalalt-supra-erotizat si celalalt-asa cum il stiu. Si aceasta este posibil pentru ca doi stimuli cu caracteristici opuse care actioneaza impreuna, in acelasi timp sau succesiv asupra analizatorilor se scot reciproc in evidenta, unul prin continutul sau fantasmatic supraerotic (o imagine de compensare a partenerului, care adesea nu tine seama de disponibilitatile comportamentale reale ale acestuia in plan erotic) si altul prin constientizarea realitatii, rezultatul fiind inadecvarea realitatii la asteptari.

Expunerea cu intentie la acest tip de contaminare psihologica conduce la situatii complexuale cu consecinte dezechilibrante pentru sanatate; acestea modifica modul in care se percep partenerii si conduc adesea la impresia incompatibilitatii sexuale a acestora, sau a nepotrivirii in pat, fapt care genereaza disolutia cuplurilor precum si tulburari de dinamica sexuala de tipul impotentei si frigiditatii, tulburari care continua in cazul dependentilor si in afara relatiei.

Cum este intretinuta dependenta de pornografie?

Pornofilii isi mentin singuri dependenta, prin expunerea compulsiva la acesti stimuli, hraninsu-si astfel singuri slabiciunea.

Industria pornografica deasemenea, mentine dependenta de pornografie a pornofililor prin varierea si resemnificarea stimulilor sexuali, prin punerea lor intr-o lumina a permisivitatii si “dezinhibarii cu rol terapeutic”. Calitatea crescuta a imaginii, modelele atent selectionate, fanteziile variate in care este situat actul sexual – toate acestea genereaza o detensionare controlata si profitabila a unor pre-tensionari erotice pe care socitatea le provoaca artificial prin mode, rasturnarea valorilor, promovarea promiscuitatii si a libertinajului sub pretextul condamnarii lor, un mod de reprimare ipocrita a sexualitatii, care nu mai este marca civilizatiei, ci devine de fapt semnalul unei deteriorari etice si morale generalizate a mentalitatilor sociale.

Daca un stimul este reinvestit cu importanta (este considerat valoros de individ prin efectele sale asupra libidoului sau este variat suficient de mult pentru a-i mentine statutul de noutate, ori este pus intr-o semnificatie noua) sensibilitatea fata de acesta creste iar – si remarcam aici cum se sustin dinamic legea adaptarii senzoriale si cea a semnificatiei senzoriale in mentinerea acestui cerc vicios al dependentei de pornografie, dar si in recaderile spre acest tip de dependenta.

Ce risca amatorii de porno?

Persoanele care se expun pornografiei se desensibilizeaza fata de stimulii sexuali obisnuiti; mai detaliat,  acestora le scade dorinta de a avea un raport sexual – in situatiile si  fata de stimulii si persoanele care declansau inainte exitarea sexuala (desensibilizarea fata de stimulii mai putini intensi decit cei pornografici). Astfel, insensibili la excitantii oferiti de un partener real, pornofilii dezvolta apatie, dezinteres fata de partener si devalorizarea sentimentului erotic, depresie, scaderea libidoului, impotenta si frigiditate, tulburari de tip obsesiv-compulsiv, tulburari anxioase, diminuarea satisfactiei sexuale, fapt ce anunta instalarea dependentei de pornografie.

Consumatorii de pornografie ce ajung la cabinet se pling de tulburari erectile sau frigiditate, dar si de pasiunile obsesive pe care le au fata de materialele pornografice.

Desi doresc sa intretina raporturi sexuale cu partenerul, ei nu se mai simt atrasi sexual de aceasta, si dau vina pe stress, pe lipsa unor hormoni sau cel mai adesea tocmai pe partener-invocind “nepotrivirea” in pat, ba chiar lipsa de chef a acestuia! Sunt invocate des necomplianta fata de noile fantezii generate de idealizarea erotomana a partenerului, comportamente sexuale deviante generate de pervertirea modelului sexual ideal,  aduse in pat si proiectate asupra partenerului, comportamente pe care acesta, luat pe nepregatite, le respinge.

Ce presupune recuperarea?

Un program de recuperare cu ajutorul unui psiholog presupune eliminarea completa a acestor stimuli si tratarea adictiei cu ajutorul psihoterapiei de scurta durata.

Programul de interventie terapeutica dureaza in acest cabinet intre 1 luna si 4 luni cu frecventa constanta de 2 intilniri saptaminale, resutele sunt sporadice dar obisnuite, iar recapatarea libidoului si recuperarea din impotenta / frigiditate sunt complete.

Consecinţe ale renunţării la modelul tradiţional de familie

Posted on by

Dacă subminarea modelelor familiale tradiţionale poate trece cu exces de naivitate drept o nefericită influenţă a subculturilor de împrumut asupra culturii tradiţionale, contaminare cu efecte observabile asupra “relaxării” moravurilor şi a inversării valorilor, acceptarea acestor influenţe ca model de referinţă la nivelul propriului cuplu marital reprezintă un mod consimţit de autosabotare şi nevrozare a dinamicii familiei, mergînd pînă la consecinţele dispariţiei acesteia.

Alături de reforma educaţiei, reforma sexuală a “eliberat” individul de sub “constrîngerea” valorilor culturale şi spiritual religioase, modelele sănătoase fiind înlocuite cu antimodele aşa zis libere şi necoercitive. Relaţiile deschise, definite printr-o deschidere spre public a intimităţii erotico-sexuale a cuplului, sunt consecinţa exersării unor tehnici persuasive şi de manipulare perfecţionate “in situ”, la nivel social, prin intermediul subculturilor de propagandă; inducerea regresiei psihologice “la vîrsta de aur a copilăriei”, prin intermediul sugestiilor,  în vederea menţinerii imaturităţii emoţional-afective necesare strecurării unor cerinţe; inducţia sugestivă negativă, axată pe modul de învăţare al adulţilor, cumulativ şi secvenţial, de tipul ştirilor de la ora 5- care permite fragilizarea şi destabilizarea emoţională, a cărei reechilibrare este orientată duplicitar,  carenţele educaţionale menţinute prin continua reformă a sistemului educaţional, toate acestea permit inducerea unui fals conflict oedipian nerezolvat, a cărui rezolvare pusă la îndemînă o constituie invitaţia la deschidere, la descătuşarea sexuală, la consum, la destructurare şi distrugerea familiei, a valorilor şi societăţii în fundamentele ei.

O consecinţă a acetei eliberări moral-sexuale este actuala criză morală şi socială care generează efecte deplorabile în toate substructurile cu rol de securizare ale societăţii, începînd cu economia şi terminînd cu familia.

Terminologia dezinhibării îşi trădează însă intenţiile, fiind uşor de recunoscut prin modul arbitrar în care sunt reatribuite semnificaţii unor concepte axiomatice ale condiţiei umane. Libertinajul sexual este numit libertate sexuală, devianţa sexuală este numită fortat normalitate, des-civilizarea  civilizare, falimentarea re-lansare, antipedagogia pedagogie, chiulul organizat-muncă.

Deplasarea de la sexualitatea de cuplu la sexualitatea deschisă, de la intimitate la orgie, de la discreţie la dezinhibarea patologică, de la erotism la desensibilizarea erotică, de la fidelitate la vagabondajul sexual tinde să ridiculizeze latura afectiv-sentimentala a iubirii dintre parteneri, a stimei autentice si a respectului reciproc, conducind catre nevrozarea cuplului si adincirea partenerilor in crize existentiale precursoare fenomenologiei psihopatologice.

Conduitele sexuale care în cadrul familiei tradiţionale sunt normate de valorile morale şi religioase degenerează, în cazul relaţiilor deschise, în comportamente de tip nediferenţiat, sub imperiul instictelor, concurînd şi depăşind degenerescent zoosfera, prin lipsa de pudoare, violenţă sexuală şi  perversiuni.

Sursa acestor mentalităţi “de deschidere”, cultivate şi promovate cu mare risipă de timp şi bani este manipularea, sau dirijarea unor comportamente spre acele direcţii unde ar apărea în mod firesc rezistenţe, sub forma reacţiilor individuale de apărare. Fiind surse de educaţie sexuală, mass-media şi multi-media au devenit pieţe ale provocatorului, care se lansează şi se menţin în atenţie prin generarea unor tensiuni erotico-sexuale cu efecte negative în atitudinile, valorile, conduitele sexuale ale publicului. Organizate în antimodele intens valorizate publicitar, acestea sunt cel mai repede asimilate de copii şi de cuplurile tinere, care le preiau, introiectîndu-le. Înghiţite pe nemestecate aceste antimodele creează conflicte între modelele de referinţă ale membrilor familiei, favorizînd confuzia de status-rol şi instalarea nevrozei conjugale.

Consumul de droguri, violenţa, prostituţia, delincvenţa, dezinteresul pentru muncă, pornografia şi pornosofia, şi în final pierderea sensului vieţii sunt cîteva din consecinţele renunţării la valorile ce fundamentează modelul tradiţional al familiei. Asumarea unor modele familiale şi de viaţă decadente, odată cu noua “eliberare” sexuală, se concretizează astăzi prin sălbăticirea civilizaţiei şi destructurarea ei.

Fiind una dintre cele mai importante axe valorice ale societăţii, modelul de cuplu tradiţional este spaţiul unde cei doi iubiţi, soţ şi soţie  învaţă şi transmit copiilor demnitatea umană, dragostea pentru aproape, credinţa in Dumnezeu, compasiunea, mila. Odată cu renunţarea la acest model funcţional şi echilibrat de raportare familială, românii renunţă la propria lor existenţă.