Tag Archives: cuplu

Iluzii si deziluzionare in cuplu

Posted on by

Atunci cind ma indragostesc si ii ofer iubirii ce-i al iubirii, un prilej de a-mi schimba perspectivele alaturi de cineva, ma pot lesne abandona in voia unor fantasme cu care relatiile vin la pachet. Una dintre ele este iluzia implinirii prin celalalt. Iubind sunt motivat sa accelerez pasul si sa devin mai aproape de ce sunt eu- alaturi de cineva, integrind experientele cu acesta, conferindu-le sansa de a fi modelatoare. Modelatorul ramin insa eu insumi-prin constientizarea sentimentelor mele, efortul reflexiv si punerea lor in act. Si totusi, desi stiu asta, e posibil ca partenerul meu sa nu stie, si sa vrea sa ma schimbe el, conform nevoilor si viziunilor sale. Eu devin un iluzionist iar el un iluzionat, daca eu, intelegind, nu ii explicitez iluzia. Ajung sa simt dorinta sa de realizare prin mine, ca pe o presiune deformatoare, intruziva, ca pe un sens prost inteles al relatiei sale cu mine. Ajung sa simt ca el ma utilizeaza, sperind ca de fapt ma iubeste.

In acest caz, primii 2-3 ani ai relatiei merg struna, ne casatorim, facem planuri, dar la trezirea din visare partenerul traieste dureros deziluzia ca pina la urma lucreaza la implinirea sa tot de unul singur; ca nu e nimeni mai responsabil pentru sine decit el insusi, ca nu vrea nimeni sa-i traduca lectiile de viata, sa munceasca pentru el, sa traga sa se dezvolte, sa ii dea raspunsul la intrebarea despre sensul propriei vieti. Pe marginea patului oricarei idile in doi se afla fie regindirea relatiei, fie mormintul ei.

Remodelez atunci cu partenerul parcursul casniciei, in incercarea de a ne salva povestile de dragoste, ne confruntam dezamagirile si, in situatiile fericite, le intelegem ca pe niste vindecatoare puneri in acord a realitatilor noastre psihologice. Devenim de acord ca nu suntem de acord in tot si toate si ca incompatibilitatea partiala e sursa unicitatii noastre. Conchidem ca obiectivele individuale sunt vitale, primeaza celor de cuplu, ne privesc direct, iar dragostea si relatia nu-s justifica reprosurile facute celuilalt, mai mult decit propria apatie. Sau, dimpotriva, fugim direct la notar si cocotam in circa partenerului vina de a nu ne fi lasat sa utopizam mai departe; “nepotrivirea de caracter” devine cel mai adesea sintagma absentei celei mai elementare forme de interactiune in cuplu, semnul prin care recunoastem usor o pereche de nevrozati; transmiterea asertiva a nemultumirilor.

In plina cariera consumista echivalam insa viata unei relatii cu garantia unei piese auto, imprumutind explicatii-cutie, de genul “dragostea dureaza 4 ani”, pentru a refuza ce nu vrem sa intelegem. Evitam astfel orice confruntare cu noi insine. Ne abandonam foarte repede durerea care ne-ar fi invatat ce sa nu repetam si ne punem evolutia intre parantezele convenabile ale unor clisee…”Lumea e mare, partenerii trebuie schimbati, la ce bun atita fidelitate si devotament daca cercetatatorii englezi spun ca suntem conceputi poligami, relatiile sunt obiecte cu termen de expirare”…etc.

Dupa o despartire dureroasa – un divort terapeutic sau unul definitiv – cautam distantare, echilibrare, ventilarea suferintei si, cumva, reasigurarea ca vom mai fi in stare sa iubim vrodata. Intr-un fel, indiferent daca alegem sa raminem impreuna sau ne continuam drumul singuri, pricepem ca din nevoia de a ne mentine iluziile fundamentale ne-am indragostit de iluzionist si am sfirsit prin a-i reprosa ca trucurile sale sunt proaste, mai ales atunci cind el insusi a decis sa ne dezvaluie misterul. Nevoia de a crede in existenta unei pasiuni mari aflata dincolo de farmecul indragostirii nu se spulbera odata cu trezirea din aceasta transa umorala, dar iluzionistul, cel caruia ii descoperim intre timp si defectele personale, este demascat ca impostor, iar vraja iubirii isi pierde puterea. Ajunsi in acest punct de trezire, majoritatea partenerilor divorteaza, intelegind ca relatia lor e un circ fara clovn, nestiind cum altfel sa se igienizeze emotional si cum sa scape de socul readaptarii.

In ciuda despartirii formale, desprinderea partenerilor debuteaza cu mult inaintea divortului propriuzis. Negarea, furia, negocierea, depresia si acceptarea sunt secvente ale doliului pe care le ragasim uneori intr-o avalansa naucitoare, adesea concomitent.Cind celalalt se simte dezamagit prin faptul ca nu-i mai impartasim iluziile, reflexul este sa se plonjeze in diatribe ce infesteaza relatia. Vehementa dezamagitului este alimentata de fapt de lipsa de sens a propriilor proiectii, momentul constientizarii acestei autopacaleli fiind, din motive de protectie a eului, cel mai adesea, aminat. In aceste momente conflictul etic al diadei devine aceasta: fie eu am fost un iluzionist de la bun inceput intretinindu-i delirul utopic, pentru a-l face pe partener sa creada in magia iubirii, fie el a fugit cu lasitate de consecintele propriei asumari, intr-o poveste ce spera sa il salveze de sine, si de la care astepta confirmarea unor iluzii. Iluzia refacerii androginului din jumatati, celalalt devenind un fetis si garantul fericirii si desavirsirii personale, in lipsa caruia sunt condamnat la vesnice cautari si tristeti; iluzia ca viata e lipsita de sens si poezie in afara cuplului marital; iluzia ca nu as sti cum sa iubesc sanatos si fara amor propriu, intr-un raport de cunoastere si iubire de sine echilibrata; iluzia trainiciei cuplului prin casatorie, toate aceste asteptari nerealiste si dezadaptatante culminind prin a ne condamna la un esec existential la care sunt invitate sa fluiere neamurile.

Traim fiecare in parte doliul desprinderii de partener la temperatura emotionala a propriei implicari in relatie, explorind adesea intreaga plaja a emotiilor de pierdere ce descriu intesiunea deziluziei. Ne impotrivim exilarii in extremele dezamagirii, si, prin evitarea acesteia, ne provocam depresii si anxietati si mai mari. Ne deprimam si stim asta atunci cind tocmai frica de depresie ne surprinde cu gindul “nu ma indragostesc ca sa nu ma deprim iar” si ne panicam atunci cind anticiparea anxietatii ne determina sa dam din lac in put, adoptind comportamente de hiperreactie dezadaptativa, de obicei anuntate de intrebarea “dar daca nu o sa mai pot iubi pe nimeni?”. Ne dorim pe cineva pe masura noastra, suspendati intre exceptie si generalizare, intre devastare si indiferenta, vinind starea de acceptare a prezentului pentru calmul si linistea ce ne-ar permite in final sa intelegem de ce relatia nu a mers nici de data aceasta. E justificat sa nu vrem sa fim insa devastati de pierdere – ca si cind am fi trait impregnati de iluzia vesniciei iubirii, si nici sa fim resemnati si convinsi ca despartirea face parte din fiecare relatie, insa evitarea trairii doliului si plingerii lui ne priveaza de lectia lui.

Surpriza dezarmanta a divortului dar si banalizarea lui printr-o perpetua anticipare preventiva, indica doua tipare toxice si antagonice de raportare la partener. Implicarea profetica – ce urmareste implinirea unei ardente dorinte de confirmare a miturilor personale, vineaza iluzia convietuirii pe vecie, intretinuta de tranzactionari profitabile ale erosului in schimbul nesatioasei senzatii de implinire prin celalalt.

La capatul opus se afla Implicarea fatalista, care vineaza deziluzia in dragoste, anticipind-o inca de la inceputul relatiei, cautindu-i dovezile, pentru a o evita. Ambele tipuri de implicare dezadaptativa in relatie surprind mereu cite o lipsa; a autodeterminarii si impacarii cu sine.

Prima sfirseste printr-o sanogena deziluzionare adolescentina- observam ca dragostea idealizata se incapatineaza sa nu existe, a doua printr-o supracompensare a iubirii, de tip consumist- observam ca orice inceput e un nou sfirsit.

Defocalizarea de pe amorul propriu propune inceputul vindecarii relatiei de cuplu, atunci cind si eu si partenerul observam ca in probleme de suflet nu imi poate da altul ce nu-mi pot oferi singur. De abia atunci vad rolul terapeutic al deziluziilor. De abia atunci deziluzionarea devine zina cea buna, ce desvrajeste relatia, propunindu-mi un stil de raportare asumat si autentic fata de partener.

Daca va regasiti in situatiile descrise mai sus, va invit sa va adresati Cabinetului de Psihologie Eduard Rosentzveig, unde un psiholog si un psihoterapeut din Constanta va stau la dispozitie pentru consiliere si psihoterapie individuala si de cuplu.

Romantismul in relatie – o forma terapeutica de armonizare a idealurilor de cuplu

Posted on by

romantism si realismCe inseamna sa fii romantic in relatia de cuplu? Mai poate fi socotit romantismul un deziderat al cuplului modern, care odata invatat de partenerii unei relatii nevrozante si plafonate sa duca la repararea si revigorarea acesteia? Cum se pot confrunta alergiile la romantism ale acelora pentru care suprasaturarea vizual-kinestezica a sexualitatii e singurul mod de a ramine realisti? Si cum se poate gasi mai lesne echilibrul intre romantism si exagerarea lui, cea care genereaza atitudini umorale, siropoase, viziuni lasciv-zaharisite si romantioase ale interactiunii dintre doi iubiti? Cum iti poti da seama la timp daca romantismul nu devine cumva un soi de reumatism emotional, o anchilozare a expresivitatii afective in idealizari contrazise atit de flagrant de realitate incit sa frizeze ridicolul? Cum pot mentine romantismul ca atitudine de realatie echilibrata undeva intre realism, ridicol, idealizare, fara a transgresa limitele individuale ale suportabilitatii, dar suficient de personalizat incit sa imi pot oferi mie si partenerului un scenariu de viitor realizabil?

Pentru a raspunde la aceste intrebari, e nevoie sa inteleg ce este de fapt romantismul si care este functia lui psihologica in relatia de cuplu.

Aparut ca un curent intelectual, literar si artistic in secolele XVIII – XIX in Germania si ulterior in restul Europei, romantismul este in esenta un mod de raportare idealist si personal la realitatea obiectiva, o deconstruire si filtrare a lumii externe prin valorile personale si o reconstruire subiectiva a acesteia in jurul unor idealuri. A fi artist in perioada romantismului presupunea o disociere eu-lume cu rol edificator asupra sensului existentei personale in lume, intr-un context general uman dominat de contingenta si in care iubirea, libertatea, viata, revolta impotriva fatalitatii, spiritualitatea si transcendenta constituiau motive centrale ale creatiilor.

In secolul XXI romanticul este o persoana care isi mai  permite inca sa viseze cu ochii deschisi si evadeaza prin reverii diurne din realitatea obiectiva, in vederea intelegerii mai profunde a existentei personale ori a unei situatii de viata. A fi romantic inseamna mai simplu sa contempli, sa reflectezi, sa idealizezi si apoi sa exprimi intr-o maniera sensibila un crez personal, un ideal general uman, o idee.

Depasindu-si conditia programatica, acest curent intelectual si artistic a devenit in timp seducator prin felul sau axiocrat de generare a modelelor; prin operele sale, romantismul a conceptualizat, cultivat si modelat un tip echilibrat si sensibil de raport uman, un fel de a fi si de a relationa ale carui prime certitudini sunt chiar idealurile, valorile fiecaruia dintre noi. Romantismul propune un stil de raportare emotionala armonioasa la partener; ofera o viziune idealizata a relatiei de cuplu, un spatiu subiectiv in care asteptarile mele de la cel drag si relatia cu el se simt in largul lor si la el in suflet, capata coerent; relatia devine un proiect frumos inainte sa prinda forma concreta a vreunui contract social.

Pentru romantici imaginile de cuplu cu care intra in relatie sunt amorsate de idealul vesniciei in doi si a implinirii alaturi de celalalt. Proiectele de viitor sunt contemplate, anticipate emotional si comportamental, iar ancorarea temporala a relatiei romantice in acest spatiu subiectiv este una disociata, apolinica. Timpul romantic este o parabola pe care indragostitii o pot contempla, proiecta, anticipa, acesta devenind o poveste din trecut orientata spre viitor inainte de a fi traita efectiv dragostea. Atitudinea opusa, realismul, este ceea ce ancoreaza in contextul actual, in spatiul si timpul personal, generind in prezent o traiere de tip dionisiac a timpului relational. Ma cufund aici si acum in experimentarea si concretizarea imaginii-proiect, a povestii generata de idealizarea romantica a relatiei. Mai pe scurt spus, romanticii subiectivizeaza obiectivul, umanizindu-l, iar realistii obiectiveaza subiectivul, concretizindu-l.

A fi romantic este o modalitate de conectare profunda la celalalt si are functia de a ma cufunda intr-un mod placut in povestea partenereului, in proiectul sau de relatie. Prin aceasta sa inveti sa fii romantic are valoare terapeutica, pentru ca desatureaza de realism relatia, atunci cind partenerii s-au plafonat si sunt hiperancorati in realitatea stresanta. Sa fii romantic este un mod de a te reintoarce la planseta de proiectare a cuplului, atunci cind acesta nu isi mai gaseste ratiunea de a fi, placerea, sau ramine pur si simplu prea intepenit in prozaicul vietii. Romantismul in cuplu nu se confunda cu exhibitionismul emotional si decantarile zaharate ale vreunui tip de subcultura tot asa cum nici realismul nu se poate confunda cu pornopraxia. Este un joc amoros al atentiei si al transpunerii intre doi oameni care se iubesc si isi afirma reciproc atractia; un elegant ritual de cucerire prin daruri cu valoare afectiva animat de nevoia de a exterioriza trairi, de a creea un context special menit sa ancoreze si engrameze bucuria gasirii jumatatii visate sub forma unui scenariu sau a unei povesti de dragoste autentice.

In buna masura, orice relatie de cuplu rezista in timp daca ratiunile ei de a fi sunt intretinute si obiectivate. Ceea ce fac cei doi parteneri impreuna sau obiectivele de cuplu concretizate, descrie miezul functional al cuplului si orice obiectiv de cuplu necesita o abordare strategica sau proiectare. Chiar si fara sa fie remarcata aceasta dinamica, o relatie rezista daca imbina romantismul (idealizarea si proiectarea) cu realismul (concretizarea proiectului). O dinamica echilibrata intre doi parteneri este, in fond, o oscilatie intre subiectivizare si obiectivare, intre visarea cu ochii deschisi si concretizarea proiectului.

Invatind sa fii sau sa redevii romantic te va ajuta sa te asiguri de fapt ca voi doi “sunteti din acelasi film”. Poti astfel sa te conectezi si sa conferi acces partenerului tau la imaginea ta de cuplu in maniera cea mai eficienta si completa, utilizind limbajul inconstientului; metafore, simboluri, alegorii, sau alte modalitati de expresie sensibile, utilizate la comunicarea unui ideal de relatie. Capeti bunul obicei de a scrie un scenariu de cuplu, de a realiza un proiect de relatie. Este un mod de conectare a partenerului la povestea ta, si a ta la povestea lui. Fiind romantic subiectivizezi obiectivele de relatie, si redevenind realist afli cum sa armonizezi practic idealurile de cuplu.

In acest cabinet de psihoterapie din Constanta, un psiholog iti sta la dispozitie pentru a te ajuta sa depasesti problemele de relatie si chiar sa inveti sa fii romantic.

Barbatii vor sex iar femeile dragoste?

Posted on by

Cineva mi-a adresat aceasta intrebare-sentinta, un soi de comoda explicatie a motivatiei comportamentului sexual a partenerilor unui cuplu. Departe de a provoca interogatii existentiale pentru aceia care au iesit cu succes din pubertate – ci mai degraba evocind un mod de popularizare stiintist-jurnalistica a unor teme legate de sexualitate si relatii de cuplu, intrebarea suscita interes eventual pentru cele citeva speculatii (omisiuni si distorsiuni) pe care le lanseaza curajos.

Pe un ton cel putin la fel de glumet putem presupune in consecinta ca nici un barbat nu insala daca vrea femei doar pentru sex, pe cind femeile insala, pentru ca ele fac dragoste. Sau ca Ion o iubeste pe Maria pentru ca Maria are penis si Ion nu e barbat.

Afirmatia ca barbatii vor sex iar femeile dragoste este invalida atit psihologic cit si logic, prin lipsa de atentie si adecvare la realitate si nu ar putea fi luata in serios decit cel mult ca „argument al batului”, mod de argumentare specific multor ideologii, inclusiv celor sexiste.

Sex sau dragoste – o falsa dilema

Genul si identitatea psiho-sexuala nu conditioneaza prezenta sau absenta dragostei. Dragostea este un sentiment complex, cultivat, un efect al educatiei. Te poti indragosti bine mersi si fara sex, citind o carte sau mergind la un concert!

Constatarea ca barbatii au un libidou mai ridicat si ca sunt mai activi sexual este de bun simt si este intens explicata prin argumente ce tin de diferentele anatomice si neuro-psihologice ale sexelor. Din pacate insa argumentarea neuro-psihologica, (anume ca barbatii au niveluri mai crescute de testosteron, hormon a carui prezenta genereaza in perioada perinatala sexualizarea nervoasa hipotalamo-hipofizara, prin inhibarea functiei ciclice secretorii de LH si FSH) – este strecurata ca argument de normalizare a infidelitatii barbatilor fata de partenerele de cuplu – in dezbaterile publice sau articolele „de specialitate” ale caror teme surprind nevrozele vietii de cuplu. Ori nu este nici necesar si nici suficient sa fii barbat pentru a fi infidel in cuplu. Argumentul ca datorita testosteronului barbatii ar fi mai infideli decit femeile este din start eronat, testosteronul fiind in cazul organismului uman cel mult un factor favorizant nu unul declansator al acestui tip de conduita. Infidelitatea este o conduita sexuala invatata, nu innascuta.

Nivelul de testosteron ridicat nu explica tendinta spre infidelitate a partenerului

Dealtfel revenind la neuro-psihologie, este cunoscut faptul ca centrii hipotalamici care elibereaza gonadotropi sunt diferiti de centrii motivatiei sexuale, iar felul in care acestia se suprapun partial este un proces modelabil prin informatiile despre sex si sexualitate pe care le primim in familie, la scoala, si alte contexte sociale. Prin educatia primita pina la 13-14 ani si apoi prin autoeducatie, nevoia bazala de atasament este fi cizelata si reorientata de persoanele semnificative din jurul nostru, capatind eventual valoarea dragostei manifesta fata de un partener de sex opus. Odata cu primele experiente sexuale, atasamentul diadei sexuale are toate sansele sa devina dragoste impartasita daca partenerii se percep ca fiind compatibili si le da Dumnezeu timp sa se bucure unul de altul. O argumentare mult mai plauzibila sociologic pentru care femeile sunt mai stabile in cuplu si urmaresc mai degraba satisfacerea nevoii de atasament in cadrul unui cuplu sexual are la baza argumentele educatiei. In momentul de fata, constat ca pe strada mea, femeile sunt pur si simplu mai educate decit barbatii, acestea avind acces direct la experimentarea acestei submodalitati a atasamentului, modelabila cultural si numita simplu dragoste.

De ce vor femeile si dragoste, nu doar sex?

Motivele sunt numeroase si specific-subiective. Fara a generaliza, femeile sunt justificate sa isi doreasca satisfacerea nevoii de dragoste in cuplu mai pregnant decit barbatii (prin prisma statutului de mama care este conditionat de virsta femeile se organizeaza mai bine si aleg mai avizat ce tip de parteneriat isi doresc sa experimenteze),  si in acest scop aloca timp si isi dezvolta abilitati de introspectie, autoanaliza si analiza relationala mai evoluate decit barbatii care sunt mai preocupati de dobindirea unui statut, fara totusi ca nevoia lor de dragoste sa excluda nevoia de sex; libidoul nu este conditionat exclusiv hormonal iar pofta de sex este stimulata si consumata cel mai simplu in relatia cu un partener stabil.

Barbatii sunt cel putin la fel de capabili si orientati spre dragoste ca si femeile, insa momentele de (auto)constientizare-exprimare-recunoastere a emotiilor complexe ale partenerului sunt adesea temporizate si traite asincron, ceea ce confera complementaritate partenerilor ce iubesc provocarile si favorizeaza armonizarea, sau dimpotriva, genereaza nevroza de cuplu si separare celor care nu gasesc resurse de armonizare. Perceptia corecta despre partener si intentiile sale devine astfel un vector important in transformarea unei relatii de cuplu. Cei care convin sa fie „sex-budies si atit” devin adesea cei mai buni prieteni si ajung uneori sa se iubeasca, pentru ca initiaza relatia cu afirmarea onesta a unui acord al perceptiilor despre relatie si isi inhiba astfel expectantele nerealiste, favorizind pentru perioada convenita acordul, pe cind cei care mentin o atitudine agnostica asupra relatiei favorizeaza dezacordul si expectantele nerealiste, prin necunoasterea intentiilor si viziunii despre relatia a partenerului; cuplurile agnostice se expun cel mai adesea dezamagirilor de tipul „…el mi-o tragea iar eu credeam ca ma iubeste ”.

Relatia sexuala cu un partener-obiect este un costisitor loisir pentru aceia dintre noi care suntem „educati” sa privim femeile sau barbatii de linga noi ca pe niste obiecte, utilitarist. Pe cind cei care isi aleg si inteleg partenerii ca pe subiectul relatiei de cuplu, si isi acorda timp cunoasterii, dezvoltarii personale si sincronizarii emotionale si comportamentale, au cel mai adesea parte de satisfacerea nevoilor de sex si dragoste intr-un cuplu ce devine astfel dinamizat si valorizat prin asumarea unor sensuri comune (evident in contextele politice si societatile interesate sa favorizeze stabilitatea cuplului).

Daca te stii de abia la inceputul unei relatii, te invit cu partenerul/a la psiholog, in Constanta, pentru citeva ore de dezvoltare personala in cuplu; desfasurate in cadrul cabinetului Individual Eduard Rosentzveig, aceste sedinte te vor ajuta sa iti cunosti mai bine partenerul si sa va descoperiti mai informat directia.

Workshop dedicat Familiei tale – in Constanta: 16 mai 2015

Posted on by

Te invit sa te inscrii la un workshop in care vei invata sa aplici tehnici de reglare / vindecare a problemelor de familie

Centrul de Formare si Terapie pentru Copil, Cuplu si Familie

iti propune workshopul

“Disfunctii ale sistemului familial si ritualuri de vindecare”

coordonat de psiholog Crina Marcu – formator acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania

Cind si unde?

16 Mai 2015 / Constanta (adresa va fi comunicata telefonic)

Pentru cine?

Workshop-ul se adreseaza profesionistilor din domeniul sanatatii mentale (studenti si absolventi de psihologie / psihopedagogie,  medicina, medici, asistenti medicali, asistenti sociali, psihologi, psihoterapeuti)

Vei invata sa:

  • utilizezi tehnici de identificare / abordare / reglare / vindecare a problemelor sistemului familial.

Vom aborda temele:

  1. familia ca sistem,
  2. reguli ale sistemului familial,
  3. homeostazia,
  4. elemente functionale si disfunctionale in cadrul sistemului familial,
  5. pattern-uri familiale,
  6. sistemul familial de-a lungul timpului,
  7. ritualuri (tehnici) terapeutice si indicatii de construire a acestora,
  8. actiuni simbolice utilizare de ritualurile (tehnicile) terapeutice.

Vom lucra intr-o maniera relaxata si interactiva in care cazurile, problemele din experienta voastra si a formatorilor pot fi puse in discutie

Alte detalii:

Workshop-ul va avea loc in Constanta, sambata 16.05.2015, intre orele 09:00-19:00, avand un numar total de 10 ore de formare. Locul de desfasurare va fi comunicat tuturor participantilor inscrisi la workshop, anterior desfasurarii evenimentului.

Participantii vor primi 10 credite de la Colegiul Psihologilor din Romania.

Taxa de inscriere: 200 lei.

INSCRIERI:

prin telefon:  0721-871.200 (psiholog Eduard Rosentzveig)

prin e-mail: centruldeformaresiterapie@yahoo.com

Ultima zi de inscriere pentru prezentul workshop este vineri, 15 mai 2015

Prima experienţă sexuală

Posted on by

Spune-mi cum a fost prima oară, ca să-ţi spun cum iubeşti.

Din modul în care ne pregătim pentru prima experienţă sexuală, din sensul şi conotaţiile senzuale, emoţionale şi cognitive adăugate de primul raport sexual decurge impresia despre “cum a fost prima dată”, impresie la care ne raportam comportamentul sexual pe parcursul întregii vieţi de adult.

Impresia lăsată de prima experienţă sexuală declanşează o confruntare, pentru mulţi traumatizantă, între modelul imaginar si experienţa în sine. Aceasta confruntuare dintre imaginarul erotizat şi concretizarea actului sexual determină la bărbaţi atitudinea pe care o vor avea faţă de femeie, şi la femei determină modul în care vor armoniza sentimentul erotic şi actul sexual.

Modelul sexual personal este îmbinarea dintre ce ne imaginăm despre „prima data” şi ce se întîmplă dincolo de închipuiri în timpul actului sexual; curiozitatea este lămurită de noutăţile experienţei, rezultînd o imagine concretă a eroticii personale pe care o confruntăm cu tot ce vom fi învăţat vreodată despre sex, dragoste şi relaţii; rezultatul este o imagine de sinteză puternic personalizată a propriei sexualităţi, cu rol hrănitor, de maturizare a personalităţii, de stabilizare şi securizare a viitoarelor relaţii dar şi de declanşare a unor complexe şi simptome nevrotice. Distingem astfel cîteva tipuri de experiente sexuale:

Experienţele hrănitoare, puternic spiritualizate şi morale, în care dominante sunt sentimentele de dragoste şi dorinţa sexuală reciprocă, comuniunea sau comunicarea eficientă soldată cu o bună intercunoaştere, în care actul sexual în sine reprezintă expresia fizică a dragostei, acesta fiind o îmbinare a dorinţei sexuale cu tandreţea erotică. Acest tip de experienţe sexuale sunt percepute subiectiv ca o reuşită, potenţînd maturizarea afectivă, apariţia atitudinilor de atracţie şi încredere între parteneri, de fidelitate, securitate şi  împlinire într-un cuplu stabil.

Experienţele ludice, legate de fanteziile erotice ale partenerilor, de autoerotism, fiind experienţe percepute subiectiv ca  “joacă” între covîrstnici.

Experienţele toxice, în care dominante sunt sentimentele de vinovăţie sexuală, generatoare de traume psihice, şi constînd în viol, relaţii între rude, sex în grup, abuzuri sexuale, etc, cu consecinţe grave asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii individului şi a comportamentului sexual al acestuia. Acest tip de experienţe sexuale sunt percepute subiectiv sub coloratura eşecului şi a psihotraumelor, fiind de cele mai multe ori reprimate.

Regăsim în această primă impresie despre întîia noastră experienţă sexuală motivele ce ne justifică alegerile în plan erotic şi observăm raportîndu-ne la ea unde ne situăm în prezent, pe un parcurs descris de extremele comportamentului sexual, între sublimarea ascetică şi desfrînare, între dragostea idealizată şi consumismul erotic.

Una dinte cele mai importante funcţii adaptative a primei experienţe sexuale este aceea de orientare a propriei sexualităţi din direcţia autoerotismului spre împlinirea erotică în cuplu. Dar în ce măsură această primă experienţă sexuală structurează viitorul model de comportament sexual poate fi apreciată şi prin observarea experimentală a gradului de asimilare în actualul nostru comportament sexual a unor stereotipuri de dezimplicare şi desensibilizare pe care ni le pune la dispoziţie actuala cultură a abandonului şi promiscuităţii de tip consumist – în contrast cu implicarea erotică tandră, morală, simpatică şi hrănitoare pentru parteneri.

Metoda contractului în psihoterapie

Posted on by

Contractul terapeutic este o convenţie scrisă ce stabileşte detaliat un anumit mod de interacţiune între persoanele semnatare.

Această tehnică de modelare comportamentală speculează ipoteza că o persoană are tendinţa de a fi mai degrabă coerentă decît incoerentă, adică de a face ceea ce spune că face, eficienţa acestei tehnici bazîndu-se pe legea coerenţei.

Contractul este utilizat cu precădere în psihoterapia cognitiv-comportamentală, urmărind motivarea, declanşarea şi menţinerea unor comportamente adaptative şi utile terapeutic, utilitatea lui fiind direct observabilă în terapiile de grup, cuplu şi familie.

Ca metodă de intervenţie în terapie contractul se axează pe desemnarea cît mai clară a comportamentelor aşteptate ale contractanţilor şi pe urmările generate de respectarea sau nerespectarea lui, psihoterapeutul avînd rolul de iniţiator, mediator, girant şi supervizor al executării acestuia.

Un exemplu de contract terapeutic:

Contract terapeutic între părinţi (doamna şi domnul C) şi fiică (d-ra T)

Valabil începînd de la data de…………………pînă la data de…………………

 

I.                 Părinţii C. se obligă:

I.1. Să îi respecte deciziile privind viaţa sa intimă.

I.2. Să îi ofere zilnic, pe durata trimestrelor şcolare, suma de ….lei.

II.                Fiica T. se obligă:

II.1. Să îşi respecte obligaţiile de elev.

II.2. Să îşi petreacă serile acasă pe durata trimestrelor şcolare.

 III.             Dacă Părinţii C se achită de obligaţii, fiica T. se angajează să îndeplinească toate obligaţiile care îi revin.

IV.              Dacă Părinţii C nu se achită de obligaţii, fiica T are dreptul la o seară liberă pe săptămînă în timpul trimestrelor şcolare (în raza orasului Constanţa)

V.               Dacă fiica T se achită de obligaţii, părinţii C se angajează să-şi îndeplinească toate obligaţiile care le revin.

VI.              Dacă fiica T nu se achită de obligaţii, părinţii C au dreptul să nu îi mai acorde timp liber şi să-i reducă suma de bani la o sumă pe care o decid personal.

Executarea acestui contract începe la data de………………., ora…………………

Semnături: Părinţii C.…………..Fiica T…………………Psiholog ………………….

Balanţa motivaţional–afectivă în cadrul relaţiei de cuplu (I)

Posted on by

De ce stau doi oameni împreună? Ce îi motivează pe cei mai norocoşi dintre noi să alcătuiască un cuplu stabil? Credinţa în Dumnezeu, convenţiile sociale, tradiţia, prescripţiile de rol regăsite în mentalul colectiv, dragostea, dependenţa emoţională, neputinţa, frica de singurătate, plictiseala? Este relaţia de cuplu un moft sau o necesitate?

Relaţia stabilă de cuplu are la bază un echilibru motivaţional-afectiv dinamic. Sunt puse în  balanţă motivele de satisfacere a unor nevoi esenţial-superioare a partenerilor; nevoi personale de dragoste, apartenenţă, confort şi recunoaştere socială. Putem generaliza fără să greşim afirmând că „relaţiile interpersonale se formează în scopul întâlnirii nevoilor personale ale fiecărui individ cu ale celuilalt”, după cum susţine paradigma socială a schimbului.( I. Mitrofan `98, p.159). Prin „întâlnire” nu înţelegem numai o simplă alăturare ci interacţiunea nevoilor, intermodelarea, întrepătrunderea. Aceasta întrucât orice interacţiune între doi participanţi presupune un schimb de date între cei doi, fiecare fiind pe rând stimul şi răspuns celuilalt, influenţând şi fiind influenţat la rândul lui, după cum afirmă George Gaspar Homas: „o mare parte din activitatea pe care o emite fiecare este in acelasi timp o recompensă şi un stimul pentru activitatea celuilalt […]. Frecvenţa interacţiunii dintre P (o persoană) şi R (celălalt) depinde de frecvenţa cu care fiecare recompensează activitatea celuilalt şi de valoarea fiecărei activităţi pe care o primeşte” (după C. Mamali `74, p. 101). Schimbul acesta nu vizează exclusiv informaţiile sau obiectele ci este un proces complex de acomodare şi interinfluenţare a partenerilor, de creştere şi transformare a acestora in cadrul relaţiei.

Prin urmare, relaţia de cuplu, este un proces în care fiecare partener intră pentru a-şi satisface anumite nevoi, însă relaţia nu se limitează la satisfacerea acestora ci duce la apariţia unor nevoi şi motive noi, presupunând modificări permanente în sistemul motivaţional al indivizilor.