Tag Archives: model familial traditional

Cuplurile nevrozei si sexualitatea

Posted on by

Indepartate de modelul familial traditional – cu ierarhii, status-roluri, valori si functii clare, cu o sexualitate conturata in jurul iubirii impartasite ce ii fundamenteaza tandru expresia erotica – cuplurile nevrozei, sau multe dintre actualele cupluri consumiste, dezvolta o sexualitate distrasa de deviante sexuale, axata pe modele de referinta conflictuale si patologice, ale confuziei, abandonului si libertinajului, fapt ce reorienteaza deopotriva obiectul dorintei sexuale precum si erotismul manifest al partenerilor in directia destramarii cuplului si a insasi ideii de familie.

Astfel de cupluri au de obicei o durata de viata scurta, un caracter conjunctural, sunt circumscrise unui interes dominant, fundamentind psihosexualitatea antimodelului familial si a consumismului erotic.

In interiorul acestor parteneriate meteorice membrii adulti nu isi mai asigura unul altuia stabilitatea afectiva necesara dezvoltarii personale si implinirii erotice, iar cuplul marital ajunge sa fie perceput ca un mediu al coercitiei si anafrodisiei.

Din aceasta perspectiva, sexualitatea cuplurilor nevrozei tinde sa fie marcata de indiferenta, culpabilizare, repulsie, agresivitate, impotenta, frigiditate secundara, insatisfactie si tensionari ale trebuintelor sexuale; atit de necesara stabilitate maritala sufera, la nivelul reprezentarilor comune, o mutatie catre instabilitate conjugala, infidelitate consimtita (in cuplurile deschise) si dezechilibru emotional.

Astfel, nelinistea, confuzia, neincrederea, infidelitatea, nesiguranta, plictiseala si insingurarea in doi creeaza in cuplu un halou emotional al blazarii ce-i submineaza sexualitatea, dorinta reciproca si tandretea erotica fiind inlocuite de un consumism erotic pe care partenerii il consimt, relatiile sexuale consumindu-se in exteriorul cuplului.

Armonizarea prin complementaritate este perceputa in inetriorul acestor parteneriate nevrotice drept o poveste care nu mai e la moda.  Fiecare membru este cel putin egal cu celalalt; in ciuda diferentelor si inegalitatilor personale ierarhia lipseste, iar in cazul conflictelor ce anunta crizele maritale si divortul, fuga de efortul resemnificarii imaginii partenerilor si renegocierii modelului comun de cuplu este rezonanta cu o slaba educatie a relationarii in cuplu.

In mod natural barbatul si femeia acorda senmnificatii diferite vietii lor sexuale in interiorul cuplului, implicarea lor fiind specific inegala.

In interiorul cuplului traditional, femeia este sotie si mama, functia sexuala a acesteia alternind intre satisfacerea sexuala a sotului si nasterea copiilor. Barbatul isi asuma mai inatai rolul de sot, urmind mai tirziu rolul de tata, sentimentul patern manifestindu-se complementar celui matern prin grija pentru educatia copiilor, pentru viitorul economic si maturizarea lor sociala. In mod natural pentru femeie rolul de mama tinde sa se manifeste la virste mai fragede, sentimentul matern avind o intensa coloratura afectiva, protectoare si de formare.

In interiorul cuplului nevrozei functia sexuala a femeii vizeaza mai intens erotismul de consum, contraceptiv, iar rolul de mama apare tirziu si adesea in afara cuplului marital. Barbatul amina cit mai mult, neaga sau abandoneaza rolul de tata.

Dupa Maeder, exista doua tipuri erotice de femei:

a) tipul uterin este inclinat spre maternitate si satisfacerea ei si atinge un nivel de sexualitate matura

b) tipul clitoridian este inclinat spre seductie masculina si activitate erotico-sexuala, avind un nivel de sexualitate infantila

Dupa noi, in cazul cuplurilor nevrozei, tipurile erotice ale femeii citate de Maeder se diversifica, prin patologizarea acestora:

c) tipul contraceptiv  este inclinat spre aminarea maternitatii, pe care o reprima pina la stabilizarea sau dizolvarea cuplului (femeia isi doreste copii, contraceptia este insa o defensa fata de partener, o masura ce impiedica aparitia “accidentelor”).

d) tipul anafrodisiac, inclinat spre evitarea activitatilor erotico-sexuale in cadrul cuplului datorata frigiditatii secundare, lipsa dorintei sexuale aparind insa si in afara cuplului (femeia experimenteaza relatii extraconjugale dar constata remanenta simptomelor frigiditatii)

Partenerii acestor cupluri ale nevrozei isi pot regasi echilibrul personal si de cuplu printr-un travaliu terapeutic ce vizeaza atit reactualizarea si resemnificarea modelului comun de cuplu cit si terapia individuala a problemelor personale; acest lucru devine posibil cu ajutorul unui psiholog, in cadrul acestui cabinet de psihologie si psihoterapie din Constanta.

Consecinţe ale renunţării la modelul tradiţional de familie

Posted on by

Dacă subminarea modelelor familiale tradiţionale poate trece cu exces de naivitate drept o nefericită influenţă a subculturilor de împrumut asupra culturii tradiţionale, contaminare cu efecte observabile asupra “relaxării” moravurilor şi a inversării valorilor, acceptarea acestor influenţe ca model de referinţă la nivelul propriului cuplu marital reprezintă un mod consimţit de autosabotare şi nevrozare a dinamicii familiei, mergînd pînă la consecinţele dispariţiei acesteia.

Alături de reforma educaţiei, reforma sexuală a “eliberat” individul de sub “constrîngerea” valorilor culturale şi spiritual religioase, modelele sănătoase fiind înlocuite cu antimodele aşa zis libere şi necoercitive. Relaţiile deschise, definite printr-o deschidere spre public a intimităţii erotico-sexuale a cuplului, sunt consecinţa exersării unor tehnici persuasive şi de manipulare perfecţionate “in situ”, la nivel social, prin intermediul subculturilor de propagandă; inducerea regresiei psihologice “la vîrsta de aur a copilăriei”, prin intermediul sugestiilor,  în vederea menţinerii imaturităţii emoţional-afective necesare strecurării unor cerinţe; inducţia sugestivă negativă, axată pe modul de învăţare al adulţilor, cumulativ şi secvenţial, de tipul ştirilor de la ora 5- care permite fragilizarea şi destabilizarea emoţională, a cărei reechilibrare este orientată duplicitar,  carenţele educaţionale menţinute prin continua reformă a sistemului educaţional, toate acestea permit inducerea unui fals conflict oedipian nerezolvat, a cărui rezolvare pusă la îndemînă o constituie invitaţia la deschidere, la descătuşarea sexuală, la consum, la destructurare şi distrugerea familiei, a valorilor şi societăţii în fundamentele ei.

O consecinţă a acetei eliberări moral-sexuale este actuala criză morală şi socială care generează efecte deplorabile în toate substructurile cu rol de securizare ale societăţii, începînd cu economia şi terminînd cu familia.

Terminologia dezinhibării îşi trădează însă intenţiile, fiind uşor de recunoscut prin modul arbitrar în care sunt reatribuite semnificaţii unor concepte axiomatice ale condiţiei umane. Libertinajul sexual este numit libertate sexuală, devianţa sexuală este numită fortat normalitate, des-civilizarea  civilizare, falimentarea re-lansare, antipedagogia pedagogie, chiulul organizat-muncă.

Deplasarea de la sexualitatea de cuplu la sexualitatea deschisă, de la intimitate la orgie, de la discreţie la dezinhibarea patologică, de la erotism la desensibilizarea erotică, de la fidelitate la vagabondajul sexual tinde să ridiculizeze latura afectiv-sentimentala a iubirii dintre parteneri, a stimei autentice si a respectului reciproc, conducind catre nevrozarea cuplului si adincirea partenerilor in crize existentiale precursoare fenomenologiei psihopatologice.

Conduitele sexuale care în cadrul familiei tradiţionale sunt normate de valorile morale şi religioase degenerează, în cazul relaţiilor deschise, în comportamente de tip nediferenţiat, sub imperiul instictelor, concurînd şi depăşind degenerescent zoosfera, prin lipsa de pudoare, violenţă sexuală şi  perversiuni.

Sursa acestor mentalităţi “de deschidere”, cultivate şi promovate cu mare risipă de timp şi bani este manipularea, sau dirijarea unor comportamente spre acele direcţii unde ar apărea în mod firesc rezistenţe, sub forma reacţiilor individuale de apărare. Fiind surse de educaţie sexuală, mass-media şi multi-media au devenit pieţe ale provocatorului, care se lansează şi se menţin în atenţie prin generarea unor tensiuni erotico-sexuale cu efecte negative în atitudinile, valorile, conduitele sexuale ale publicului. Organizate în antimodele intens valorizate publicitar, acestea sunt cel mai repede asimilate de copii şi de cuplurile tinere, care le preiau, introiectîndu-le. Înghiţite pe nemestecate aceste antimodele creează conflicte între modelele de referinţă ale membrilor familiei, favorizînd confuzia de status-rol şi instalarea nevrozei conjugale.

Consumul de droguri, violenţa, prostituţia, delincvenţa, dezinteresul pentru muncă, pornografia şi pornosofia, şi în final pierderea sensului vieţii sunt cîteva din consecinţele renunţării la valorile ce fundamentează modelul tradiţional al familiei. Asumarea unor modele familiale şi de viaţă decadente, odată cu noua “eliberare” sexuală, se concretizează astăzi prin sălbăticirea civilizaţiei şi destructurarea ei.

Fiind una dintre cele mai importante axe valorice ale societăţii, modelul de cuplu tradiţional este spaţiul unde cei doi iubiţi, soţ şi soţie  învaţă şi transmit copiilor demnitatea umană, dragostea pentru aproape, credinţa in Dumnezeu, compasiunea, mila. Odată cu renunţarea la acest model funcţional şi echilibrat de raportare familială, românii renunţă la propria lor existenţă.

Violenţa în familia românească (I)

Posted on by

Cel mai adesea conflictele maritale soldate cu violenţă sunt expresia unor conflicte interne nerezolvate ale membrilor cuplului marital, care se exteriorizează contondent, cu urmări traumatizante de lungă durată asupra întregii familii şi în special asupra copiilor, care devin, din postura de agresaţi, simptomul nevrozei familiale.

Indiferent de tipul modelului familial adoptat-tradiţional sau deschis, violenţa este premergătoare divorţului-în cazurile în care membrii grupului marital au instincte de conservare active şi observă la timp capcana identificării cu agresorul, pe care o diferenţiază de iertarea creştinească.

Fiind practic o formă de comunicare intrafamilială a statutului, rolului, şi ierarhiei-mai exact o formă de revendicare şi de restaurare extremă a ierarhiei intrafamiliale tradiţionale -în cazurile în care  agresorul este bărbatul, sau capul familiei, violenţa conjugală este cel mai acut indicator de nevrozare a comunicării şi relaţionării dintre membrii cuplului marital.

Familia românească a suferit schimbări de statut, structură şi dinamică în ultimii 20 de ani, trecerea de la familia tradiţională la familia modernă, deschisă, instabilă şi nevrotică- făcîndu-se lent, odată cu frustrarea continuă a nevoilor bazale-individuale şi cu perceperea tendinţei de permanentizare a dezechilibrelor sociale.

Insecurizarea socială percepută afectează dinamica firească a nevoilor individuale realizabile în cuplu, rezultînd o continuă blocare a dezvoltării partenerilor la nivelul trebuinţelor bazale. Acestea devin valori personale interiorizate prin însăşi latenţa lor, prin timpul alocat şi contiuna menţinere în atenţie, valori care înlocuiesc treptat valorile tradiţionale ce fundamentau stabilitatea relaţiilor de lungă durată. Dealtfel această instabilitate socio-economică percepută şi introiectată a adăugat în ultimii ani un plus de cinism şi de ridicol afirmaţiei pe care o aud cuplurile tinere în faţa ofiţerului de Stare Civilă: “Statul Român protejează famlia şi drepturile ei”.

Violenţa în cadrul familial nu este doar expresia nevrozării sau a îmbolnăvirii relaţiei de cuplu, dar şi un  indicator al rezistenţei faţă de toleranţa pretinsă a comportamentelor tabu, specifice relaţiilor deschise, de factură modernă, pe care modele volante, de consum,  încearcă să le impună ca alternativă la valorile familiei tradiţionale. Astfel, toleranţa este văzută ca indiferenţă şi neimplicare critică în faţa imoralităţii şi devianţei, menită a înlocui îngăduinţa (care presupune implicare şi discernămînt moral în expectativă)  iar deschiderea- ca acceptare a pervertirii modului tradiţional-sănătos de relaţionare în cuplul marital, axat pe moralitate, afectivitate, fidelitate, încredere şi suport.

Neinteriorizarea acestor “valori” moderne reprezintă tocmai rezistenţa prin mentalităţi (valori, credinţe, sentimente superioare modelate cultural) a modelului familiei tradiţionale, care îşi recîştigă poziţia violent, cu agresivitate atunci cînd conflictul interiorizat dintre tradiţional şi modern sau dintre modelele de referinţă ale partenerilor, generează nevroza maritală.

Violenţa capătă la nivel simbolic semnificaţia de pedeapsă corecţională, comportament extrem ce apare ca un fenomen pervers al tendineţelor sociale de remodelare forţată a modelului familial tradiţional.

Violenţa este o practică fragilizantă a relaţiilor familiale româneşti, care continuă să îşi altereze semnificaţia cultural-simbolică originară. Incapacitatea ieşirii dintr-un impas, tensiune sau conflict, conflictele personale sau preluate, sunt tot la fel de bine factori ce alimentează şi declanşează astăzi violenţa în cuplu, fapt ce atrage după sine disoluţia cuplului.

Alături de violenţa culturală, ca model de status-rol ce sancţionează abaterile prin pedepse ce presupun violenţă, putem enumera următoarele tipuri de violenţă întîlnită la nivelul familiei româneşti:

  • violenţa structurală-caracteristică personalităţilor agresiv impulsive, psihopaţilor, personalităţilor epileptoide agresive
  • violenţa patologică-specifică pacienţilor psihiatrici
  • violenţele ocazionale-întîlnite la alcoolici, toxicomani, decompensaţi
  • violenţa nevrotică-manifestată gradual şi apărută în urma conflictelor dintre partenerii de cuplu, unde violenţa este o consecinţă a nevrozei conjugale.