Opus fiziologic impotentei, priapismul* este o tulburare de dinamica sexuala a barbatului sau femeii, definita printr-o stare de erectie continua si dureroasa a penisului sau clitorisului si vulvei, erectie ce nu este produsa si nici insotita de dorinta sexuala, care se mentine si dupa orgasm. In cazul femeii aceasta tulburare se numeste clitorism.
Fiind catalogat drept o problema medicala diagnosticabila, conform DSM IV, priapismul este cunoscut la nivel semiologic si clinic sub urmatorarele denumiri-sinonime mentionate in tratatele de specialitate internationale: Persistent Genital Arousal Disorder (PGAD), initial fiind denumita drept Persistent Sexual Arousal Syndrome (PSAS), aceeasi tulburare fiind deasemenea cunoscuta si sub denumirea Restless Genital Syndrome (ReGS sau RGS).
Simptomatica priapismului vizeaza erectii prelungite, durere locala, uneori orgasme spontane la femei si ejaculare la barbati, disconfort si disforie ce inhiba atentia si perturba activitatea, generind anxietate si frustrare. In cazul barbatilor erectia dureaza mai mult de patru ore, durata mentinerii starii de excitatie fiziologica – in cazul in care nu se intervine medical – putind fi de zile sau chiar saptamini, datorita singelui care nu mai este drenat in afara corpilor cavernosi ai penisului.
Efectele priapismului in plan fiziologic sunt de distrugere a tesutului penian; singele se acidifiaza si pierde oxigen, hematiile devin rigide, corpii cavernosi se fibrozeaza, pierzindu-si elasticitatea si generind impotenta permanenta. Aceasta tulburare poate aparea la orice virsta, fiind intilnita inclusiv la nounascuti.
In multe cazuri priapismul afecteaza neplacut viata sexuala a cuplurilor, orgasmul fiind trait subiectiv ca anestezie a durerii, nu ca placere erotica, astfel incit partenerul sau partenera dobindesc in cuplu o valoare utilitar-terapeutica.
O frecventa mai crescuta a contactelor sexuale intilnita la persoanele ce sufera de priapism se explica asadar simptomatic prin nevoia diminuarii durerii, nu prin erotizare excesiva sau virilitate, manifestari specifice hipersexualitatii. Priapismul nu se confunda asadar si nu are legatura cu alte tulburari de dinamica sexuala, cum ar fi hipersexualitatea, donjuanismul, nimfomania, erotomania sau satiriazisul.
Se disting doua tipuri de priapism; priapismul idiopatic sau primar, ale carui mecanisme etiopatologice nu sunt cunoscute si priapismul secundar, generat de cauze farmacologice si anatomopatologice, traumatisme ale coloanei si sistemului nervos precum si de anumite boli cronice.
Cauze ale priapismului secundar:
1. Cauze farmacologice:
Lista medicamentelor care pot induce priapism este lunga. Printre cele mai frecvent utilizate substante care pot produce aceasta problema se numara:
- Anticoagulantele
- Medicamente ce au la baza sulfonylurea ( de exemplu tolbutamidele utilizate in tratamentul diabetului)
- Chlorpromazina (utilizata in tratarea tulburarilor psihotice)
- Corticosteroizii (utilizati la tratarea unor boli autoimune, boli inflamatorii, alergii, astm bronsic)
- Anti-hipertensivele din gama blocatorilor norepinefrinei (medicamente ce contin ca substanta activa prazosin)
- Medicamente ce trateaza impotenta.
- Droguri (marijuana, cocaina, etc.)
2. Cauze anatomopatologice:
- Tumori ce afecteaza pelvisul si maduva spinarii
- Boli ale singelui (leucemie, etc)
- Infectii urogenitale (prostatite, uretrite, cistite)
- Malformatii ale arterelor si venelor pelviene ce iriga penisul si clitorisul (tromboze ileofemurale)
- Siclemie (hematii rigide in forma de semiluna)
- Traumatisme ale coloanei vertebrale
- Diabet
- Intoxicatii acute cu alcool etilic
Tratamentul priapismului este unul specific doar in cazurile izolate in care mecanismele etiopatologice sunt cunoscute.
Astfel, este recomandata inlocuirea medicamentelor a caror efecte secundare genereaza priapism, se intervine chirurgical prin operatii de tip “shunt” la nivel penian, se practica injectarea locala a unor anticoagulante si sunt tratate bolile cronice care genereaza aceasta tulburare.
Tratamentul simptomatic are drept principiu terapeutic reducerea durerii si inflamatiei, si consta in analgezice, antiinflamatorii, antidepresive, comprese reci aplicate local si vasocontrictoare, ejaculari repetate, anumite exercitii fizice.
Atit in cazurile de priapism cu etiologie incerta, cit si in cazul priapismului secundar, in care tratamentul s-a axat pe conservarea potentei erectile partial compromise (in special operatii “shunt”), am observat ca psihoterapia cognitiv comportamentala axata pe restructurare cognitiva, aplicata in cabinetele centrului de psihologie aplicata din Constanta, are rezultate bune in recapatarea dorintei sexuale si a satisfactiei sexuale a celor ce se recupereaza de pe urma acestei tulburari de dinamica.
Psihoterapia bolnavului de priapism are rolul optimizarii personale si relationale in conditiile unui slab management emotional al suferindului, precum si al tratarii tuturor consecintelor traumatice ale priapismului in plan psihic; nevroze provocate de o imagine a suferintei corporale asimilata imaginii de sine, frustrari intense si comportamente de supracompensare, intrucit experientele dominante ale suferinzilor de priapism apartin spectrului descurajarii, jenei si izolarii.
*Priapus – zeu roman al procrearii, fiul zeitei Venus si al zeului Mercur, reprezentat de romani printr-un satir cu un falus de dimensiuni exagerate
