La seful frustrat sa nu stai “ca sacul”

hartuirea emotionalaDespre hartuirea emotionala in Institutiile Publice si Private si citeva metode de sustragere din rolul de victima

Hartuirea emotionala – sau sicanarea – este un mod  mai putin evident de agresare individuala, exercitat cu intentie si in forma repetata prin metalimbaj sau conduite agasant-umilitoare, vizind izolarea de grup a individului si destabilizarea lui emotionala. Aceasta forma de abuz emotional are un impact dezastruos asupra sanatatii mintale si performarii in grup, in special daca este o componenta tolerata a culturii organizationale din cadrul unei Institutii. In ciuda impactului sau negativ, sicanarea- cunoscuta si cu denumirea de „bullying” omniprezenta in majoritatea Institutiilor Publice Constantene si in mai mult de o treime din Companiile private locale.

Ca aproape orice tip de hartuire, cea emotionala presupune doi actori principali, un agresor, o victima si un public implicat in mentinerea fenomenului. Atit rolul de hartuitor-agresor cit si cel de hartuit-victima sunt interschimbabile si exercita un soi de fascinatie pentru actorii implicati dar si pentru publicul care asista la actele de hartuire; este transa rolului si cea a publicului, pe care o interactiune de o asemenea intensitate emotionala le creeaza si intretine. Se poate vorbi chiar despre „dependenta de rol” care ii motiveaza atit pe agresor cit si pe victima lui in mentinerea sau alternarea rolurilor; sicanarea produce o stare de bine si de „eliberare” agresorului-dar traume profunde si de durata victimei. Sicanatul are tendinta de a empatiza cu agresorul, se identifica temporar cu acesta si se auto-devalorizeaza, sfirsind prin a se autoagresa. Insasi mentinerea rolului de victima conduce la interiorizarea „vocii hartuitorului”, si astfel la dublarea agresiunii cu autoagresarea prin pasivitate.

Interactiunea dintre hartuitor si victima sa este una complexa. Intre cei doi se creeaza o relatie nevrozanta, care permite transferul emotional negativ. Conflictul dintre victima sicanarii si agresor nu are legatura cu persoana in sine ci cu reprezentarile de status-rol atribuite. Nu putem vorbi in cazul hartuirii emotionale despre o ciocnire accidentala intre doi indivizi, de un fulgurant schimb de replici taioase sau o jignire flururata peste umar. Sicanarea presupune raporturi de putere consumate intre hartuitorul dominant si o victima care intimideaza inconstient, acesta fiind si motivul pentru care nu este suficient doar sa recunoasti fenomenul pentru a i te sustrage, ci sa stii si cum sa te situezi in afara rolului de victima sau de agresor. Rolurile de sicanat-sicanator sunt interschimbabile in psihobiografia abuzatului, hartuitorul fiind in trecutul sau victima unui abuz emotional. Intilnim cel mai adesea victime abuzate in mediul familial care devin abuzatori in Institutii si invers, ca forma de supracompensare, in special in rindul indivizilor neoptimizati personal si decompensati.

Cum poti scapa de hartuirea emotionala – in trei pasi

Pasul 1. Recunoaste hartuirea emotionala si respinge-o

Hartuirea emotionala la locul de munca sau in scoala este posibila atunci cind cineva transforma avantajul autoritatii sau informatiilor detinute – in supra-avantajul compensarii unor psihotraume nerezolvate – prin rele tratamente manifestate explicit si in relatia cu o victima. Concret, seful sau o persoana cu o pozitie bine consolidata in organizatie – isi izoleaza si hartuieste emotional subordonatul sau colegul, intimidind sau creand situatii jenante, fortind mina, jignind, expunindu-l penibilului si altor emotii agasante in fata unui public.

Poti sti daca esti hartuit emotional prin observarea si analizarea „tratamentului” la care esti supus:

  • tonul ridicat, injuriile sau orice fel de abuz verbal
  • acuze nejustificate, etichetari negative, blamare nejustificata, stigmatizare
  • supraincarcarea programului de lucru cu sarcini contradictorii sau nerealiste – urmata de reprosuri, autocritica solicitata, amenintari cu masuri administrative (procedura zugzwang sau „a tine in sah angajatul”- foarte raspindita in institutiile publice centralizate si perpetuata pina astazi)
  • repetarea pina la epuizarea angajatului / elevului a unei sarcini de lucru simpla, dupa cerinte consecutive contradictorii si modele arbitrare sau ambigue– (aceasta tehnica de confuzare si distrugere a stimei de sine a angajatului in vederea imputarii supunerii sau a impunerii autoritatii- se mai numeste şi piuliţa lui T.A.Ş.U.”, abrevierea de la Trăncăneşte, Ambiguizează, Şubrezeşte, Umileşte)
  • glumele nesarate, ironiile nejustificate, apropouri pasiv-agresive – toate acestea repetate ostentativ
  • coalizarea colegilor impotriva unui individ si izolarea acestuia cu intentia implicita a umilirii sale (sau gasirea tapului ispasitor – se intilneste atunci cind in cadrul unui grup are loc o polarizare a rolurilor pe criteriile simpatie-antipatie sau dominanta-supunere)

Pasul 2. Vorbeste despre sicanare cu sefii tai, cu superiorii lor, sau cu “Big Brother”

Este etapa cea mai dificila, pentru ca victima acestui tip de abuz, destul de dificil de probat in instante, se teme de vulnerabilizarea prin expunere si de efectele administrative ale dezvaluirilor sale. De cele mai multe ori cel care hartuieste emotional este insusi CEO-ul organizatiei sau persoana cu autoritatea cea mai mare- situatie in care victima este prinsa in capcana unei false dileme: “taci si indura sau zbori”. Rusinea este un factor demotivant, care intretine si favorizeaza cu brio statutul de victima, hartuitului fiindu-i frica de o umilinta si mai mare. Consecintele alegerii variantei “tac si indur” sunt adincesc trauma iar mentinerea pozitiei de victima pe termen lung poate declansa afectiuni psihosomatice si tulburari psihice dificil de vindecat. Institutia insasi este afectata, fiind demonstrata ineficienta echipelor de lucru alcatuite din angajati hartuiti emotional.

Companiile si Institutiile cu politici de toleranta zero a abuzului emotional sunt cele mai protejate de riscurile pe care tolerarea acestui fenomen o are asupra bunei lor functionari, aspect constientizat de managerii isteti. Semnalarea felului in care sunteti hartuit/a emotional – printr-o discutie cu Directorul General, sau cu membrii Consiliului de Administratie, solicitarea unei consilieri pe aceasta tema adresata Departamentului de Resurse Umane, reprezinta alternative pragmatice de rezolvare ce va contribui la iesirea din falsa dilema.

De cele mai multe ori cel inlocuit in aceste situatii este hartuitorul, nu hartuitul. In situatia in care esti santajat sa demisionezi, concediat abuziv, ori sicanarile se intensifica – in afara demisiei fortate psihologic, ai alternativa sesizarii justitiei, prin angajarea unui avocat si a unui psiholog – care vor urgenta solutionarea situatiei si te pot ajuta la restabilirea demnitatii personale.

Desigur, exista si exceptii in cazul institutiilor apartinind unor comunitati inchise si izolate din punct de vedere juridic si administrativ, si in situatia aceasta lupta s-ar da inegal, intre o Comunitate de Interese Corupta – si un individ care denuntind abuzul se poate trezi singur in pestera ursului. O solutie pentru victima hartuirii este sustragerea din scena si din contextul victimizarii, iesirea din izolarea Institutiei anagajatoare care tolereaza hartuirea si contactarea unui specialist din exteriorul comunitatii, actionind totodata in directia sanogena a mentinerii securitatii personale.

Pasul 3. Sustrage-te hartuirii emotionale cerind ajutor specializat

Iesirea din situatia de hartuire emotionala aduce cu sine o restabilire a demnitatii personale si o prevenire sau ameliorare a afectiunilor psihosomatice inerente.

Daca esti victima unui abuz emotional trebuie sa stii ca nu esti abuzata la intimplare. Tu intrunesti citeva caracteristici pe care abuzatorul le considera dezirabile, inainte ca acesta sa initieze comportamentele de hartuire. Pentru cunoasterea acestor “trasaturi dezirabile” pentru care abuzatorul alege sa te abuzeze, ai nevoie mai inainte de acces la “harta abuzatorului”. Pe aceasta harta se afla motivele pentru care un angajator, un sef, un coleg- s-ar simti amenintati de tine.

Daca stii aceste lucruri inaintea angajarii, sau poate chiar din timpul interviului de angajare, aflind cit mai multe lucruri despre Ce fel de persoana este Angajatorul Tau in afara Institutiei si Ce model organizational influenteaza cel mai profund Institutia / Compania, Cit de fericiti sunt viitorii tai colegi si cum isi comunica nemultumirile precum si Ce l-ar face pe Seful tau direct sa se simta intimidat de tine, te poti proteja de viitoare potentiale abuzuri.

De obicei, printre cele mai amenintatoare trasaturi ce initiaza “jocul” hartuirii emotionale sunt acele particularitati vizibile ce pot intimida sau pot stimula raporturile de competitie interpersonala: inteligenta, eleganta in exprimare, naturalete, siguranta de sine, jovialitatea si popularitatea, succesul personal, sau dimpotriva alte trasaturi personale ce pot atrage atentia si care pot declansa fascinatie, teama sau competitia neproductiva.

Hartuitorul emotional “de profesie” este o persoana pasiv-agresiva sau cu agresivitate manifesta, care transfera emotii puternice de frustrare asupra victimei sale in situatiile in care se simte amenintat sau intimidat de aceasta. Agresorul este o persoana cu traume nerezolvate, adesea imatur social si insecurizat emotional, cu o stima de sine fluctunata, compensata printr-un limbaj corporal si paraverbal incarcat de ostentatie. Comportamentul sau in Institutie este unul studiat si adesea inflexibil, vizibil ritualizat; transmite nevoia controlului si dominarii si poarta masca unei persoane puternice si autoritare sau a victimei perpetue, dar discrepantele vizibile dintre nonverbal si verbal tradeaza constientizarea imposturii. Este un bun comunicator de forme fara fond, nu are spirit de echipa si se teme “sa fie citit”, ceea ce ii stimuleaza retractia sociala si o teama patologica de demascare.

Daca intr-o Institutie Publica sau Companie observi ca hartuirea emotionala este initiata de Sef sau tolerata de acesta, acesta e semnul clar ca cel mai probabil abuzurile emotionale apartin culturii organizationale a acesteia, si ca ai de-a face cu o organizatie ineficienta.

Care sunt efectele negative in plan personal ale hartuirii emotionale?

  • distress si nefericire ocazionate de frecventarea mediului institutional
  • absenteism si rezultate slabe, productivitate scazuta
  • stima de sine scazuta si dispozitie depresiva
  • demotivare
  • Anxietate si tulburari digestive
  • Nevroze de transfer
  • Hipertensiune
  • Insomnie
  • Disfunctii sexuale
  • Afectarea negativa a vietii de cuplu
  • Simptome ale stresului postraumatic

Care sunt efectele negative ale politicii de tolerare a hartuirii emotionale asupra unei Institutii sau Companii ?

  • Ineficienta comunicarii si dezumanizarea raporturilor interpersonale
  • productivitate scazuta (personalul este demotivat si stressat)
  • echipa dezbinata si disfunctionala
  • rata mare a demisiilor
  • rata mare a concediilor medicale (afectiuni psihosomatice generate de stress)
  • tendinte spre inovare scazute
  • stagnarea dezvoltarii (cifra de afaceri scazuta, performante slabe)
  • renume prost al Institutiei / Companiei – in mediul de afaceri si in comunitatea locala
  • specialistii si clientii valorosi vor evita Institutia / Compania
  • criza perpetua de personal

Tuturor persoanelor care se regasesc in aceste rinduri, le stau la dispozitie impreuna cu partenerii mei psihologi, in cadrul cabinetului individual Eduard Rosentzveig din Constanta. Imi puteti scrie pe adresa cabinetului edyrosen@yahoo.com, si va puteti programa o sedinta de psihoterapie si consiliere la numerele de telefon 0721-871200 sau 0742-354228

psiholog Eduard Rosentzveig

Ca să ajungi la un liman…

ca sa ajungi la un liman…nu trebuie decît să te urci în barcă şi să vîslești înaintea ta. Dar cînd sufletul tău devine o mare fără apă, încotro te îndrepţi? Cui îi ceri ajutorul? Cine îţi mai poate alunga teama eşuării? Cînd te-ai săturat de sisteme explicative şi teorii proiectate să-ţi adoarmă angoasele, păcălindu-ţi foamea de adevăr, nicidecum descoperindu-ţi-L, cînd binele şi răul pe care le faci îşi pierd sensul, inversîndu-se în numele toleranţei, tu unde îţi regăseşti reperele? Cînd ţi-e greu să mai fii un om de rînd pentru că unii îţi reproşează batjocoritor credinţa în Dumnezeu şi felul simplu de-a fi, alţii cinstea şi truda – ca pe un căpăstru menit să te îmblînzească, pe umărul cui te sprijini tu ca să-ţi păstrezi puterea de a mai fi onest faţă de tine? Iar dacă ceea ce eşti acum nu se bazează pe nici o “carte mare”, ci doar pe liniştea pe care o ai împlinind iubirea ca pe cea mai de preţ dintre porunci, atunci cum crezi că te-ai simţi, negîndu-ţi sensul şi devenirea personală, dacă ai abandona să mai fii atent la esenţialul care te defineşte, pentru a lămuri ambiguităţi din latrina unor doctrine sterile pentru orice virtute?

Neputinţa e o mare povară a sufletului nostru, greu de vindecat. Pentru a înțelege de unde poți iniția terapia ei, te invit să îți găsești puțin timp pentru a reflecta; la ce întrebări personale îţi asumi pe nemestecate răspunsurile date de alţii? Apoi, dacă ești încă dispus/ă vom găsi împreună soluţii mai actuale, mai adecvate resurselor tale.

Factori de mentinere a fobiei sociale

Factori de intretinere ai fobiei socialeCe este fobia sociala?

Teama nejustificata, persistenta si dezadaptativa, traita de o persoana atunci cind aceasta se afla in situatia de a realiza o actiune intr-un anumit context social, poarta numele de fobie sociala.

Fobia sociala este resimtita ca frica intensa si de durata, o disforie cu implicatii emotional-fiziologice si comportamentale inalt dezadaptative, fiind declansata de cele mai multe ori de anticiparea si derularea in plan imaginar a unui scenariu catastrofic nerealist, ce pregateste organismul pentru iminenta unui pericol, chiar dinaintea parcurgerii situatiei sociale fobogene sau concomitent cu aceasta.

O avalansa de „ginduri negre” sau griji recognoscibile dupa modelul „dar daca……si ma voi face de ris”, asalteaza si dezechilibreaza fobicul, in special prin perspectiva compromiterii imaginii sale sociale. Acesta resimte un disconfort emotional si fiziologic care-i vulnerabilizeaza stima de sine, eficienta perceputa in situatia sociala considerata problematica precum si adaptarea sa la contextul social. Persoanele cu fobie sociala adopta in aceste situatii fie o atitudine evaziva, din dorinta de a scapa cit mai repede din situatia perceputa ca ingrozitoare, evitind confruntarea si mentinindu-si astfel convingerile nerealiste, fie reactioneaza emotional disproportionat si clacheaza, cazind in mult temutul ridicol, autoimplinindu-si astfel profetia si intarindu-si convingerile nerealiste.

Proverbul ”De ceea ce ti-e frica, nu scapi” se verifica in acele situatii in care evitarea „pericolului” pare imposibila. Contracararea acestui gind-sentinta preluat prin educatie si transformat in cognitie disfunctionala de tip inconstient se poate realiza printr-o restructurare cognitiva exersabila prin adoptarea  gindului…„De ce ti-e frica scapi cind frica e justificata”. Acest mod de contracarare presupune o explorare a adecvarii perceptiei la realitate, fapt ce odata initiat devine, din perspectiva terapiilor congnitiv-comportamentale inceputul rezolvarii problemei.

Focalizata pe propriile trairi negative si cu un simt al ridicolului prin consecinta supra-dezvoltat, persoana cu fobie sociala va initia singura dezastrul de care se teme, din nevoia exacerbata de a-si „invinge emotiile” si de a nu se compromite in fata „pericolului iminent”, imposibil de ocolit. Mentinindu-si frica la cote inalte si deci capacitatea de autocontrol la niveluri joase, cel ce se teme se va raporta ofensiv-defensiv la situatii sociale in esenta inofensive. Atentia orientata spre „vocea interioara” iar nu spre feedback-ul celorlalti va spori anxietatea si va declansa bizarerii comportamentale ce atrag atentia anturajului, ultimul lucru pe care fricosul si-l doreste de fapt. Acest fapt va amplifica anxietatea si va accelera simptomatic vortexul emotional-fiziologic-cognitiv si comportamental dezadaptativ al fobiei sociale pina la paroxism, experienta culminind cu un atac de panica.

Iesirea din labirintul fricii si “ transa supereroului care si-a pierdut puterile

Iesirea din labirintul fricii, prin confruntarea situatiilor ce declanseaza distresul, insa nu impulsiv ci cu atentia concentrata asupra mesajelor explicite pe care le ofera ceilalti-nicidecum asupra semnificatiilor banuite sau a emotiilor declansate de aceste banuieli, vor aduce odata cu calmul si capacitatea de autocontrol emotional- convingerea ca teama invatata se poate si dezvata. Defocalizarea atentiei de pe propriile emotii pentru observarea atenta a celorlalti si intelegerea lucida a feedback-urilor concrete primite de la acestia, fie invatarea unor tehnici de relaxare menite sa distraga atentia de la frica interioara catre calmul originat in stimulii externi…sunt citeva modalitati de initiere a vindecarii. De cele mai multe ori persoanele cu fobie sociala substituie calmul intelept – curajului nebunesc, reactiile in pripa, raspunsurile emotionale cu rol de supracompensare. Din acest motiv tot ce isi doresc aceste persoane este “sa fie mai curajoase”, adica sa se comporte ca un supererou in contextul celor mai banale activitati de relationare, nicicum sa isi igienizeze perceptia asupra acestora. Lipsa calitatilor si capacitatilor de supererou constientizate precum si emotiile negative legate de aceasta “hiba” actioneaza ca un stimulator al retractiei sociale, accentuind fobia sociala si intirziind de fapt vindecarea. Supraevaluind si catastrofizand experientele de socializare sociofobicul isi imagineaza solutii de compensare supraomenesti, imposibil de dezvoltat si atins pentru cine nu e cel putin un supererou, realitate ce induce sociofobicului sentimentul neputintei si lipsei de valoare personala. In fapt, aceasta veritabila “transa a supereroului care si-a pierdut puterile” in care intra sociofobicul inainte de evitarea sau experientierea la cote dramatice a situatiei de care se teme, constind in focalizarea pe suprasolutii, intareste convingerile de neputinta ale acestuia, si constituie un factor de intretinere a sociofobiei.

Cum poate fi conceptualizata fobia sociala?

Fobiile pot fi schematizate printr-un model ce urmareste mecanismele cognitive, emotionale, comportamentele si psiho-somatice implicate secvential in generarea raspunsurilor fobice. Modelul poate pleaca de la schema generala a tulburarilor anxioase (Wells,1989) cu adaugiri pe care le consideram necesare in cazul particular al fobiei sociale. Acest model urmareste o conceptualizare a cazurilor de fobie sociala intilnite in experienta clinica in perioada 2010-2015 (50 subiecti) din perspectiva elementelor comune observate pe baza unui protocol de diagnostic si observatie semistructurat (DSM IV), adaptat pentru a identifica, decela, si modela felul in care interactioneaza factorii determinanti, declansatori, factorii de intretinere sau favorizanti ai acestui tip de fobie.

Conform schemei expuse mai jos, in ontogeneza fobicului o experienta sociala traumatizanta „t” duce la invatarea experientei traumatice „I-t”, urmata de creearea unui model de recunoastere a experientei traumatice „MR-t” si a unui model de asigurare in raport cu experienta traumatica „MA-t”. Ulterior momentului traumatizant au loc tatonari ale realitatii prin declansarea comportamentelor contra-traumatice de reperare a potentialelor pericole ce contin indicii de recunoastere ai MR-t” (hipervigilenta) in diversele situatii experientiate de individ – “Hv–MR-t” pina cind individul experimenteaza un incident critic evocator al experientei traumatice, ic”; acesta reprezinta situatia sociala particulara ce duce la activarea modelului de recunoastere a pericolului „A—Mr-t”; sunt astfel activate cognitii disfunctionale inconstiente A-CDI” ce conduc, in cazul fobiei sociale, la activarea egoului social si la procesari negative ale acestuia A—CDI-Es”, la declansarea comportamentelor de asigurare ca urmare a perceperii pericolului – in cazul in care stimulul fobogen se poate evita- „A-Ca”, precum si la repetarea contratraumatica a modelului de reactie MA-t” (hiperreactie dezadaptativa)– in cazul in care stimulul fobogen nu se poate evita si confruntarea este iminenta, – la activarea si constientizarea in plan fizilogic, cognitiv, afectiv si comportamental a simptomelor anxietatii A-C-Sa”.

Schematizarea Fobiei SocialeSchema I: Conceptualizarea fobiei sociale – Eduard Rosentzveig

 

Odata implicat in situatia sociala care ii produce fobia, subiectul reacceseaza automat continuturile situatiei traumatice initiale, respectiv cognitiile inconstiente si schemele cognitive disfunctionale, angoasa si submodalitatile disforiilor asociate, comportamentele de asigurare dar si ecourile secundare ale acestora in plan cognitiv, emotional, fiziologic si social; acestea sunt inglobate noii experiente fobogene perceputa ca fiind similara si evocind un pericol resimtit ca iminent, si programul disfunctional este astfel repus in practica in mod automat, rezultind o reancorare a comportamentelor dezadaptative si o autoconfirmare a neputintei de confruntare a acestui tip de situatie (acest fapt se datoreaza atit evitarii obtinute prin comportamentele de asigurare, cit si prin centrarea pe propriile simptome si scenarii negative). Aceste convingeri ale propriei neputinte sunt de obicei proiectate in viitor, prin scenarii de anticipare a esecului in care subiectul se imagineaza in situatii incontrolabile si angoasante, metacognitii si metaemotii- ce reprezinta felul in care sunt produse comportamentele de repetare contrafobica a unor reactii aberante, gindurile si emotiile experimentate in situatia ce declanseaza fobia.

Studiile asupra cazurilor (50 subiecti) de sociofobie selectate din cazuistica generala a acestui cabinet individual de psihologie clinica din Constanta, efectuate in perioada 2010-2015, surprind importanta decelarii factorilor de intretinere comuni ai fobiilor sociale, factori pe care ii consideram mai importanti decit factorii declansatori in sine, prin functiile lor de sustinere si conservare a dinamicii vicioase dintre Activarea CDI (cognitiilor disfunctionale inconstiente) –> Procesari Negative ale Egoului Social –> Comportamente de Asigurare –> Activarea si Constientizarea Simptomelor Anxietatii. Numit si cercul vicios al fobiei sociale, acesta are rolul de blocare a reflexului de testare a unei realitati cu potential traumatizant-fenomen pe care il intelegem ca mecanism inconstient, posttraumatic, de mentinere a negentropiei egoului; psihotrauma poate fi un eveniment umilitor real dar si unul imaginat, perceput printr-o sugestie negativa indusa sau autoindusa, nefiltrata de instantele critice individuale.

Astfel, amenintarile stimei de sine prin autoexpunere imaginara la potentiali factori destructuranti ai eului (traume retraite sau eventualitati traumatizante – umilinta, suferinta, evaluari negative, situatii de competitie defavorabile)- identificati in situatii sociale fobogene specifice, declanseaza hipervigilenta, comportamente de asigurare specifice-evitare, fuga, ritualuri de asigurare, dar si comportamente de repetare contrafobica a modelului de reactie, ­autoevaluari negative ale eului pus astfel in noua situatie, care genereaza constientizarea problemei, a unei stime de sine slabe, precum si ridicolul situatiei-ceea ce duce la autodevalorizare, focalizare excesiva pe sine, nevoia de corectare a problemei, dar si frica de confruntare a situatiei.

Modelele cognitive inconstiente ce prelucreaza negativ imaginea sociala a fobicului- activate in situatia fobogena (situatii sociale noi, situatii de evaluare, situatii de perfomare)- reprezinta un factor declansator iar evitarea confruntarii modelelor cognitive disfunctionale  reprezinta un factor de intretinere al fobiilor sociale foarte frecvent intilnit; mascarea autodevalorizarii – prin afisarea si intretinerea unei imagini favorabile, centrarea compulsiva pe sine, slaba dezvoltare a abilitatilor de comunicare si socializare, anxietatea anticipatorie, derealizarea anticipatorie si depersonalizarea anticipatorie, compensarea evitarii unei situatii sociale prin socializarea virtuala (platforme de socializare virtuala)- sunt factori de mentinere comuni ai majoritatii cazurilor de sociofobie.

Analizind dinamica factorilor declansatori si de intretinere ai sociofobiei, observam o coevolutie circulara, cu rol de inter-sustinere a acestora; factorii de intretinere ai sociofobiei inradacineaza si intaresc factorii declansatori.

Evitarea unei situatii sociale cu potential fobogen interfereaza in timp cu dezvoltarea echilibrata si adaptata a persoanei cu fobie sociala, limitind sansele optimizarii personale, astfel incit aceasta va ajunge in dezacord cu propriile sale nevoi, traind conflicte interioare puternice. Cu cit nevoile de apartententa sociala, de a fi perceput favorabil, de recunoastere si de autorealizare sunt mai tensionate (educatie precara, abilitati sociale neexersate sau restante, analfabetism functional, rele tratamente in cadrul familiei si grupului de referinta, somaj si saracie necompensate ocupational), cu atit teama de a fi perceput defavorabil in anumite situatii sociale, teama de respingere, teama de neadecvare si critica au un potential de producere mai ridicat.

Falsa socializare – factor de mentinere a sociofobiei

O atentie deosebita o suscita in mentinerea sociofobiei fenomenul de compensare a contactelor sociale autentice- prin socializarea virtuala, o de-socializare ce simuleaza socializarea privind-o insa de esentialul comunicarii (comunicarea face to face si utilizarea tuturor modalitatilor si submodalitatilor perceptuale ce sunt concentrate in feedback-ul direct oferit de cealalta persoana), ce se realizeaza prin intermediul platformelor virtuale. Acestea propun o mentinere prin conditionare/intarire aleatorie si comptetitie de imagine- a nevoii de recunoastere a individului si tensioneaza artificial nevoia de a fi perceput favorabil, acest lucru declansand si amorsind convingeri negative, o stima de sine scazuta, si mentinind fobia sociala.

Utilizind acest mecanism, fobia sociala poate fi inclusiv generata si controlata artificial de platformele media, ce au rolul de amorsare perceptiva, emotionala si cognitiv-comportamentala in industria publicitatii precum si de modelare sociala prin modelarea perceptiei asupra proceselor sociale.

Cyber-compensarea sociofobiei si sociofobia compensatorie de tip “Oz”

Sociofobia este o tulburare emotionala profitabila pentru industria it si corporatiile ce sustin platformele virtuale, intrucit contribuie la sporirea adictiei de interactiuni virtuale a persoanelor sociofobe, care gasesc in mediul virtual o modalitate de compensare-adoptare a unor masti virtuale cu rol de compensare a autodevalorizarii, care reechilibreaza temporar stima de sine dar dezancoreaza social si confera disocieri de ale eului de tip – eu cel real versus eu cel idealizat, eu asa cum ma simt in interior versus eu cel construit digital, eu curajosul in plan virtual versus eu ciudatul in plan real, eu cel apreciat online versus eu cel timid in realitate. Manipularea perceptiei celorlalti asupra propriei imagini sociale este constientizata ca atare de cel care compenseaza in acest mod „imaginal” fobia sociala. Imago-ul rezultat astfel este considerat astazi un loc comun, un drept la exersarea propriei imagini, imprumutat din industriile multimedia hollywoodiene, adaptat valorilor media actuale. Tendintele de mentinere „terapeutica” in spatele mastii imaginale si contra-tendinta de eliberare prin dezvaluire genereaza conflicte interioare nevrozante si predispune la o scindare de tip sine-imago a personalitatii sociofobicului. Acest tip de conflict interior, consecutiv cyber-compensarii sociofobiei, modeleaza sociofobia generind o noua submodalitate a acesteia, observata la sociofobii care isi compenseaza aceasta frica in plan virtual-  sociofobia de tip Oz (personajul lui  Lyman Frank Baum din povestirea Vrajitorul din Oz) – constind in teama de autodezvaluire consecutiva construirii unei masti virtuale favorabile – o sociofobie de compensare, consecutiva fobiilor sociale cybercompensate, sanctionata de etica mediului virtual prin asimilarea sa imposturii si asociata fenomenului “conturilor false”. Cyber-compensarea se constituie intr-un factor de intretinere al sociofobiei si favorizant al sociofobiei compensatorii Oz.

Adictia de socializarea virtuala a persoanelor cu sociofobie cyber-compensata

Cum intretine socializarea virtuala sociofobia? Majoritatea mecanismelor ce genereaza dependenta in socializarea virtuala, prin site-uri de socializare, sunt mecanisme ce simuleaza recuoasterea sociala a individului, producind o detensionare mai frecventa a nevoilor de apartenenta, recunoastere si apreciere a acestuia; aplicatiile ce simuleaza acest proces al recunoasterii sociale creeaza dependenta de recunoastere iar aceste nevoi tind sa fie consumate mai frecvent pe aceasta cale facila si rapida, si mai putin prin competitie si competente de fond exersate in mod direct la nivel social.

Acestea exploateaza si genereaza compensari in plan virtual a nevoii tensionate de autoreglare din plan real, prin activarea conceptului de ego-social, a felului in care este perceput acesta, prin centrarea pe sine si mentinerea ei, prin caracterul incomplet al feedback-ului si comunicarii.

Cei mai inalt dependenti sunt cei carora le este stimulata retragerea sociala, au tendinte spre izolare, sunt dezancorati cultural- dezinserati social, alienati, rupti de traditie si obiceiuri sanogene, dezancorati moral, cu o vocatie incerta- si care accepta necritic stimuli subculturali (consumism, kitch, anticultura, anti educatie, antiarta, ideologii).

Astfel, remarcam ca elemente comune in simptomatica stabila a principalelor cazuri de sociofobie cyber-compensata:

1.Nevoia de a produce o impresie buna- nevoie tensionata de recunoastere, autorealizare, etc.- subminata de convingerea ca nu va reusi acest lucru.

2.Teama de alterare a statutului social-ingrijorarea ca va pierde statutul social, pozitia, stima de sine, imagine de sine.

3.Centrarea pe sine si ignorarea feedback-urilor, prin- procesare anticipatorie-griji cu privire la un eveniment, procesare posteveniment- autocritica ce conduce la procesarea defavorabila, negativa, a egoului social, ruminatii interioare si focalizarea pe problema; subiectul isi autoinjecteaza presupusa parere a celorlalti, ignorind parerea reala sau distorsionind-o.

Factorii de intretinere a fobiei sociale (dupa Clark si Wells-1995)

  1. Autoevaluare negativa nerealista”toti ma considera neinteresant, sunt plictisitor, daca ceilalti nu ma apreciaza-atunci ma detesta…etc. (in cazul sociofobiei cyber-compensate – primesc putine like-uri, sau in cazul sociofobiei clasice- am parte de putine feedback-uri pozitive in interactiunile fata in fata)

  2. Distorsiuni cauza-efect, supozitii, omisiuni, generalizari”daca imi exteriorizez emotiile, ceilalti vor crede ca sunt slab, prea sensibil, ridicol”..etc. – (in cazul sociofobiei cyber-compensate -emotiile exprimate pe facebook sau alte platforme media sunt aproximate favorabil / iar in cazul sociofobiei compensatorii Oz acestea sunt aproximate defavorabil, precesul feedback-ului reducindu-se in fond la autoatribuiri de emotii)

  3. Reguli absurde legate de propria persoana:

    Trebuie sa ma descurc in orice situatie, Trebuie cu orice pret sa fiu tare, Niciodata nu trebuie sa par emotionat, timid..”.etc.

Sociofobia – o tulburare emotionala care „te zideste” ?

Spre deosebire de restul fricilor nejustificate, ce implica distantarea dintre mine si obiectele de care am invatat sa ma tem, intelegerea fobiei sociale presupune o atentie aparte la detaliile ei fenomenologice, intrucit ma separa de ceilalti, instrainindu-ma, izolindu-ma, mentinindu-mi o imagine iconica, neactualizata, despre ceea ce s-ar putea afla in afara zidurilor de aparare, pe care tot eu, dintr-o nejustificata teama de confruntare a prezentului, le ridic de jur imprejurul meu.
Parcursul asimilarii departelui in aproapele meu poate fi considerat, in aceste conditii de separare precauta, un prilej de vulnerabilizare gratuit, numai bun de evitat. Dialogul interior este exersat cu vocea unui sofist incurcat in propriile sale iluzii despre realitate, care sunt luate drept adevar imuabil pentru a fi astfel justificata „zidirea” experientei personale in situatia fobogena, prin evitarea sau blocarea manifestarii ei; cu urechea lipita de zidul care il apara pe dincoace de dincolo, sunetele ajung deformat si par din ce in ce mai amenintatoare…„Oamenii sunt dusmanosi, rai si critici si in mod sigur ma voi face de ras, imi voi strica imaginea si echilibrul- la ce bun sa ma pun in situatia asta stressanta si dezamagitoare, daca stiu ca nu ii pot face fata, ca ma voi bloca, fastaci, incurca sau ma voi comporta penibil? Voi fi sub orice asteptare…”. Acest fel de zidire personala „in propriul imago despre sine” prin blocarea defensiva a confruntarii directe cu experienta de care ma tem si a atentiei pentru feedback-urile autentice – este grefat psihologic unui mit estetic disfunctional, anticrestin ca mesaj, asimilat insa dogmatic si didacticist unui estetism al crestinatatii: „pentru a dura, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta”. Balada populara Monastirea Argesului valorifica sugestiv acest mit, constituindu-se in fond intr-o alegorie a insinuarii si conservarii fricii de confruntare prin evitare si mentinerea unui set de credinte disfunctionale, substituit credintei religioase; perceperea egoului social intr-o forma cristalizata, inatacabila, si mentinerea lui in acest fel, „de cladire durabila”, duce la scindarea si izolarea sinelui precum si la stoparea evolutiei sale- in favoarea unei bune perceptii sociale a egoului, conducind in final la zidirea fiintei in afara esentialului oferit de sinele sau prin experientierea directa a lumii exterioare, in propria sa proiectie a unei imagini sociale mumificata caricaturist, care ii devine astfel un mormint durabil si inspaimintator, o pestera. Evit situatiile de competitie sau evaluare, detest sa ma intilnesc cu oameni noi sau sa vorbesc in public, e un calvar sa imi exprim propriile pareri asupra unui subiect de teama respingerii si a unui posibil dispret ce ia in scenariul meu despre „socializare” proportiile unui cataclism. Fug de oprobriul ce pare sa se ascunda in spatele celor mai polisemantice grimase ale celorlalti, sunt ingrozit de eventualitatea etichetarilor negative si de atitudinile fata de care nu am invatat sa ma apar, ori pe care le cred mai importante decit sunt, pe care nu stiu cum sa le confrunt, carora am tendinta sa le accept adecvarea la propria persoana doar pentru ca par evidente, sau pentru ca vin din partea unei persoane pe care o venerez.
Cum sunt afectate relatiile sociale ale sociofobicului?
Relatiile sociale ale persoanei cu sociofobie sunt cel mai adesea polarizate emotional in jurul fricii de devalorizare sociala declansata de contactul cu semenii valorizatori. Frica anticipatorie devine atit de intensa si obsedanta incit culmineaza cu autodevalorizarea in cadrul unui scenariu catastrofal imaginar, ritual de intretinere si invatare al sociofobiei ce are in centrul sau mitul sacrificarii de sine in scopul valorizarilor sociale; cel care se teme ca s-ar putea face de ris isi asuma ca foarte probabila situatia in care se face de ris si isi autoatribuie aprecieri negative cu rol egodistonic, interpretind simultan, intr-o disociere criticista, atit rolul judecatorului cit si rolul judecatului. Autodevalorizarea ca proces se petrece de cele mai multe ori inconstient, si are functia de diminuare a tensiunii emotionale produse de discrepanta dintre sinele hiperbolizat si ego-ul social devalorizat, imaginate in situatia generatoare de teama. 
                Debalansarea si izolarea locusului de control al valorizarii personale dinspre interior spre exterior, dinspre un sine edificat in convingeri morale si valori personale, cu rol egosintonic si negentropic, catre un ego social valorizat aleator si hartuit de expunerea la etica mediocra a sacrificarii autoagresive a sinelui, deplasarea dinspre constientizarea argumentata a propriei valori-echilibrata si de ceilalti, spre constiinta valorii personale exclusiv prin ceilalti, dinspre ceea ce stiu despre mine prin autoanaliza spre ce stiu despre mine mai ales din oglinzi, dinspre autovalorizarea prin raportare la etalonul moral-axiologic spre autovalorizarea prin altii, atrage dupa sine si teama pierderii imagini de sine pe care mi-o ofera ceilalti. In esenta egolatria prin ceilalti, histrionismul post-consumerist promovat de arta post-kitch si media online, precum si o restratificare a imaginalului ca modalitate dominanta de reprezentare si socializare a persoanei- reprezinta factorii de intretinere si modelatori ai acestei debalansari a locusului de control al valorizarii personale. Alter-ego-ul devine inspaimintator prin posibilitatea lui de a distruge o imagine de sine hiperbolizata sau cristalizata fotografic intr-un deziderat al devenirii personale; expunerea catre social inplica o „decristalizare” personala perceputa ca disconfort si critica a intregului edificiu al personalitatii. In aceasta situatie atit evitarea situatiei fobogene cit si hiperreactiile amprenteaza emotional sociofobicul, acesta cautind compensator o sustinere a conduitelor de evitare in argumentari existentialist-atee de tip sartrian, sau in abordari personale neconforme cu o corectă argumentare de tip posibilitate-realitate.
Astfel, cunoscuta afirmatie „Iadul sunt ceilalti” devine pentru persoana cu socio-fobie o sentinta autoimplinita, o tragica renuntare la interogarea axio-gogica a propriei constiinte si o fuga de sine, prin fixarea atentiei asupra egou-lui social generata de nedreapta delegare spre ceilalti a rolului de judecator persoanal absolut.
Egoul meu fragilizat de un eveniment traumatic, prin neexpunerea catre sine a imaginii deformate social, ramine cu sensibilitati la critica, blocheaza in trecut relatiile socieale existente si nu mai permite reimprospatarea – actualizarea imaginii sociale percepute. O ratacire printre reflexiile distorsionate ale egoului – surprinse la un moment dat al vietii, devine un demers cu atit mai inspaimintator cu cit expunerea catre ceilalti si confruntarea prin discernamint a reflexiilor personale este mai aminata. In fond, egoismul – ca act idolatru, reprezinta tocmai admirarea si conservarea unui ego caduc, zidirea Ane-i sau anima intre zidurile ego-ului.

Barbatii vor sex iar femeile dragoste?

Cineva mi-a adresat aceasta intrebare-sentinta, un soi de comoda explicatie a motivatiei comportamentului sexual a partenerilor unui cuplu. Departe de a provoca interogatii existentiale pentru aceia care au iesit cu succes din pubertate – ci mai degraba evocind un mod de popularizare stiintist-jurnalistica a unor teme legate de sexualitate si relatii de cuplu, intrebarea suscita interes eventual pentru cele citeva speculatii (omisiuni si distorsiuni) pe care le lanseaza curajos.

Pe un ton cel putin la fel de glumet putem presupune in consecinta ca nici un barbat nu insala daca vrea femei doar pentru sex, pe cind femeile insala, pentru ca ele fac dragoste. Sau ca Ion o iubeste pe Maria pentru ca Maria are penis si Ion nu e barbat.

Afirmatia ca barbatii vor sex iar femeile dragoste este invalida atit psihologic cit si logic, prin lipsa de atentie si adecvare la realitate si nu ar putea fi luata in serios decit cel mult ca „argument al batului”, mod de argumentare specific multor ideologii, inclusiv celor sexiste.

Sex sau dragoste – o falsa dilema

Genul si identitatea psiho-sexuala nu conditioneaza prezenta sau absenta dragostei. Dragostea este un sentiment complex, cultivat, un efect al educatiei. Te poti indragosti bine mersi si fara sex, citind o carte sau mergind la un concert!

Constatarea ca barbatii au un libidou mai ridicat si ca sunt mai activi sexual este de bun simt si este intens explicata prin argumente ce tin de diferentele anatomice si neuro-psihologice ale sexelor. Din pacate insa argumentarea neuro-psihologica, (anume ca barbatii au niveluri mai crescute de testosteron, hormon a carui prezenta genereaza in perioada perinatala sexualizarea nervoasa hipotalamo-hipofizara, prin inhibarea functiei ciclice secretorii de LH si FSH) – este strecurata ca argument de normalizare a infidelitatii barbatilor fata de partenerele de cuplu – in dezbaterile publice sau articolele „de specialitate” ale caror teme surprind nevrozele vietii de cuplu. Ori nu este nici necesar si nici suficient sa fii barbat pentru a fi infidel in cuplu. Argumentul ca datorita testosteronului barbatii ar fi mai infideli decit femeile este din start eronat, testosteronul fiind in cazul organismului uman cel mult un factor favorizant nu unul declansator al acestui tip de conduita. Infidelitatea este o conduita sexuala invatata, nu innascuta.

Nivelul de testosteron ridicat nu explica tendinta spre infidelitate a partenerului

Dealtfel revenind la neuro-psihologie, este cunoscut faptul ca centrii hipotalamici care elibereaza gonadotropi sunt diferiti de centrii motivatiei sexuale, iar felul in care acestia se suprapun partial este un proces modelabil prin informatiile despre sex si sexualitate pe care le primim in familie, la scoala, si alte contexte sociale. Prin educatia primita pina la 13-14 ani si apoi prin autoeducatie, nevoia bazala de atasament este fi cizelata si reorientata de persoanele semnificative din jurul nostru, capatind eventual valoarea dragostei manifesta fata de un partener de sex opus. Odata cu primele experiente sexuale, atasamentul diadei sexuale are toate sansele sa devina dragoste impartasita daca partenerii se percep ca fiind compatibili si le da Dumnezeu timp sa se bucure unul de altul. O argumentare mult mai plauzibila sociologic pentru care femeile sunt mai stabile in cuplu si urmaresc mai degraba satisfacerea nevoii de atasament in cadrul unui cuplu sexual are la baza argumentele educatiei. In momentul de fata, constat ca pe strada mea, femeile sunt pur si simplu mai educate decit barbatii, acestea avind acces direct la experimentarea acestei submodalitati a atasamentului, modelabila cultural si numita simplu dragoste.

De ce vor femeile si dragoste, nu doar sex?

Motivele sunt numeroase si specific-subiective. Fara a generaliza, femeile sunt justificate sa isi doreasca satisfacerea nevoii de dragoste in cuplu mai pregnant decit barbatii (prin prisma statutului de mama care este conditionat de virsta femeile se organizeaza mai bine si aleg mai avizat ce tip de parteneriat isi doresc sa experimenteze),  si in acest scop aloca timp si isi dezvolta abilitati de introspectie, autoanaliza si analiza relationala mai evoluate decit barbatii care sunt mai preocupati de dobindirea unui statut, fara totusi ca nevoia lor de dragoste sa excluda nevoia de sex; libidoul nu este conditionat exclusiv hormonal iar pofta de sex este stimulata si consumata cel mai simplu in relatia cu un partener stabil.

Barbatii sunt cel putin la fel de capabili si orientati spre dragoste ca si femeile, insa momentele de (auto)constientizare-exprimare-recunoastere a emotiilor complexe ale partenerului sunt adesea temporizate si traite asincron, ceea ce confera complementaritate partenerilor ce iubesc provocarile si favorizeaza armonizarea, sau dimpotriva, genereaza nevroza de cuplu si separare celor care nu gasesc resurse de armonizare. Perceptia corecta despre partener si intentiile sale devine astfel un vector important in transformarea unei relatii de cuplu. Cei care convin sa fie „sex-budies si atit” devin adesea cei mai buni prieteni si ajung uneori sa se iubeasca, pentru ca initiaza relatia cu afirmarea onesta a unui acord al perceptiilor despre relatie si isi inhiba astfel expectantele nerealiste, favorizind pentru perioada convenita acordul, pe cind cei care mentin o atitudine agnostica asupra relatiei favorizeaza dezacordul si expectantele nerealiste, prin necunoasterea intentiilor si viziunii despre relatia a partenerului; cuplurile agnostice se expun cel mai adesea dezamagirilor de tipul „…el mi-o tragea iar eu credeam ca ma iubeste ”.

Relatia sexuala cu un partener-obiect este un costisitor loisir pentru aceia dintre noi care suntem „educati” sa privim femeile sau barbatii de linga noi ca pe niste obiecte, utilitarist. Pe cind cei care isi aleg si inteleg partenerii ca pe subiectul relatiei de cuplu, si isi acorda timp cunoasterii, dezvoltarii personale si sincronizarii emotionale si comportamentale, au cel mai adesea parte de satisfacerea nevoilor de sex si dragoste intr-un cuplu ce devine astfel dinamizat si valorizat prin asumarea unor sensuri comune (evident in contextele politice si societatile interesate sa favorizeze stabilitatea cuplului).

Daca te stii de abia la inceputul unei relatii, te invit cu partenerul/a la psiholog, in Constanta, pentru citeva ore de dezvoltare personala in cuplu; desfasurate in cadrul cabinetului Individual Eduard Rosentzveig, aceste sedinte te vor ajuta sa iti cunosti mai bine partenerul si sa va descoperiti mai informat directia.

Workshop dedicat Familiei tale – in Constanta: 16 mai 2015

Te invit sa te inscrii la un workshop in care vei invata sa aplici tehnici de reglare / vindecare a problemelor de familie

Centrul de Formare si Terapie pentru Copil, Cuplu si Familie

iti propune workshopul

“Disfunctii ale sistemului familial si ritualuri de vindecare”

coordonat de psiholog Crina Marcu – formator acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania

Cind si unde?

16 Mai 2015 / Constanta (adresa va fi comunicata telefonic)

Pentru cine?

Workshop-ul se adreseaza profesionistilor din domeniul sanatatii mentale (studenti si absolventi de psihologie / psihopedagogie,  medicina, medici, asistenti medicali, asistenti sociali, psihologi, psihoterapeuti)

Vei invata sa:

  • utilizezi tehnici de identificare / abordare / reglare / vindecare a problemelor sistemului familial.

Vom aborda temele:

  1. familia ca sistem,
  2. reguli ale sistemului familial,
  3. homeostazia,
  4. elemente functionale si disfunctionale in cadrul sistemului familial,
  5. pattern-uri familiale,
  6. sistemul familial de-a lungul timpului,
  7. ritualuri (tehnici) terapeutice si indicatii de construire a acestora,
  8. actiuni simbolice utilizare de ritualurile (tehnicile) terapeutice.

Vom lucra intr-o maniera relaxata si interactiva in care cazurile, problemele din experienta voastra si a formatorilor pot fi puse in discutie

Alte detalii:

Workshop-ul va avea loc in Constanta, sambata 16.05.2015, intre orele 09:00-19:00, avand un numar total de 10 ore de formare. Locul de desfasurare va fi comunicat tuturor participantilor inscrisi la workshop, anterior desfasurarii evenimentului.

Participantii vor primi 10 credite de la Colegiul Psihologilor din Romania.

Taxa de inscriere: 200 lei.

INSCRIERI:

prin telefon:  0721-871.200 (psiholog Eduard Rosentzveig)

prin e-mail: centruldeformaresiterapie@yahoo.com

Ultima zi de inscriere pentru prezentul workshop este vineri, 15 mai 2015

Ştirile de la ora 17.00

Analiza persuasivităţii unei ştiri de senzaţie într-un grup mic, din perspectiva Logicilor Propoziţionale

EXPUNERE:


Indiferent de mediile alese să poarte mesajul, limbajul ziaristului profesionist nu este o oglindă a realităţii ci mai degrabă un sistem de sensuri şi semnificaţii care comunică un anumit fel de a judeca şi de a înţelege lumea, ascunzând implicaţii ideologice şi secvenţe ale subiectivităţii interpersonale.
Puşi în postura de telespectatori, avem cel mai adesea tendinţa de “a normaliza” ştirile în procesul de receptare a acestora, traducându-le în categoriile noastre culturale, discutându-le cu ceilalţi, integrîndu-le convenabil propriei noastre grile sociale. Imaginile despre lumea din afara câmpului nostru vizual sunt mediatizate în modalităţi diverse, acestea fiind prelucrate, înţelese şi acumulate potrivit proiecţiilor, opţiunilor, expectanţelor noastre, astfel încât modelele personale despre lume se transformă într- un mozaic alcătuit din diverse realităţi sau modele despre realitate. Acest mozaic de imagini şi paradigme despre realitate, creează în interiorul nostru o altă realitate. Fiecare dintre noi trăieşte într-o astfel de realitate virtuală care arată şi se simte ca şi când ar fi reală. Adevărul despre realitate, văzut ca “adequtio rerum ad intelectus”, rămîne în continuare un ideal, nimeni neputându-se lăuda cu o cunoaştere obiectivă şi definitivă a acesteia. Problemele şi soluţiile, temerile, speranţele privind o lume mai bună creează o realitate duală realităţii de tip fenomenal. O lume a emoţiilor şi sentimentelor şi o lume informală, ambele internalizate şi proiectate apoi spre faptele în sine, aşa cum se întâmplă ele de fapt.

Pornind această analiză de la ipoteza că persuasivitatea unei ştiri de televiziune este dată de elementele ce se adresează mai degrabă emoţionalului decât logicului, ne-am propus o analiz㠓in situ” a modalităţii în care se face credibilă o ştire de televiziune, şi a mecanismelor sale persuasive, din perspectiva principiilor logicii propoziţionale şi ale psihologiei sociale.

Măsura în care emoţionalul favorizează erorile de logică ale unui discurs ideatic, producînd acceptarea sau non-acceptarea unei informaţii drept adevărate, ne oferă posibilitatea de a înţelege anumite fenomene de tip psihosocial, analizate cu precădere în ultimele tei decenii: panica, transferul de responsabilite individ-masă, reacţiile emoţionale circulare, contagiunea, zvonul, etc., fenomene explicate mai mult cinematografic de teoriile clasice (teoriile contagiunii, convergenţei, normei emergente).

Trebuie să menţionăm faptul că nimeni nu poate fi expus fără voia lui, la influenţa factorilor mass-media; există posibilitatea închiderii aparatelor, a aruncării ziarelor, a evitării sălilor de spectacole. De asemenea, nimeni nu poate fi obligat să perceapă exact un mesaj, să îi dea întocmai sensul dorit de emiţător, fără o prealabilă interpretare personală, fără nici o reacţie afectivă (adeziune, repulsie, indiferenţă, entuziasm, revoltă, greaţă, plictiseală), fără nici un accent subiectiv (atenţie la anumite momente, neatenţie la altele), după altă grilă de valori, opţiuni, expectanţe şi semnificaţii decât cea iniţială. Categoria celor ce îşi aleg anumite criterii de apreciere şi adoptă complicate sisteme de filtraj este în continuă scădere, în bună măsură şi datorită faptului că actualele forme de manifestare Media nu mai prezintă o noutate, care să aibă nevoie de doze mari de scepticism. Fiecare dintre receptori reţine ceea ce îl interesează, ceea ce este semnificativ pentru sitaţia în care se află, pentru ce doreşte să obţină, eliminând balastul, nesemnificativul.

Acumularea progresivă a unor experienţe de vizionare, se poate spune a unei “stări de spectatorism” care inerţial, continuă şi după oprirea televizorului, lasă să se întrevadă apariţia unui recent tip de nevroză, cibernevroza, trăită subiectiv sub forma “”pasivităţii-active””. Acesta este şi efectul ambiguităţii de context care face din “cea mai obiectiv㔠emisiune TV., şi anume buletinul de ştiri, ceva interesant, vandabil. În ciuda obiectivităţii sale formale, o ştire poate genera reprezentări puternic subiectivizate despre o situaţie obiectivă, acesta devenind, viciată prin moduri improprii de prezentare, o alterare a realităţii concrete.

Pentru a fi suficient de clar de ce în anumite situaţii ne-am obişnuit să răspundem la fel de puternic la ficţiuni precum reacţionăm în cazul unor experienţe de viaţă reale, şi de ce în multe cazuri participăm la crearea acestor “false realităţi” la care reacţionăm ulterior, am ales un cunoscut exemplu de ştire.
Aceasta a fost difuzată în România de mai multe televiziuni, la data de 10-11 ianuarie 2000, la o oră de maximă audienţă, sursa ştirii fiind agenţiile de pres㠓ROMPRESS” şi “MEDIAFAX”.

Iată ştirea (am ales pentru acest eseu o ştire mai veche, dar care se menţine mereu în actualitate prin modul enunţării sale):

“După ce a prevăzut cu exactitate ultimul cutremur din Turcia, prof. Victor Hâncu apreciază că în jurul datei de 15 ianuarie 2000 – cu o eroare de două săptămâni, în România se va produce un cutremur devastator- în zona seismică Vrancea. Cutremurul va avea magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter…” (sursa: Mediafax, ianuarie 2000)

PROBLEMATICA SE DETAŞEAZĂ ASTFEL:

1. Cum a fost percepută, în rândul audienţei această ştire.

2. Cum se face credibilă ştirea şi care sunt mecanismele sale
persuasive?

3. Într-o ştire care urmăreşte senzaţionalul, dominantele sunt
logice (sub aspectul analizei şi al argumentării) sau
emoţionale?

4. În ce măsură elementele emoţionale ale unei ştiri favorizează
erorile de logică şi credibilitatea acesteia?

Am accentuat în această succintă prezentare problemele 3 şi 4.

Punerea acestor probleme a necesitat un mediu de analiză şi mai multe metode de cercetare. În exemplul ales nu întâmplător, mediul îl constituie o mulţime convenţională, constituită din toate cele 35 de persoane care recepţionează ştirea la ora difuzării ei, la un dineu.

Metode:
1.Observaţia directă şi pasivă
2.Metoda analizei propoziţionale
3.Metode de prelucrare cantitativă a datelor

Mijloace:
1. reportofon , instrumente de prelucrare a datelor

ILUSTRAREA PROBLEMEI:

Adunate în jurul unei mese de protocol, persoanele comentează ştirea de-abia difuzată. Pe lângă impresiile de moment, legate de atitudinea ştiristei care “zâmbeşte tâmp, în loc să aibă o mimică mai adecvată situaţiei”, comentariile nu au întârziat să apară, şi nici nu au dus lipsă de o puternică şi variată argumentare. Mi-am propus să analizez validitatea argumentelor care s-au înlănţuit sub forma unui raţionament de grup, la care toţi participanţii la întâlnire consimţeau; aceste argumente fiind dealtfel exprimate şi luate în seamă în concordanţă cu poziţia şi prestigiul de care se bucura fiecare participant la discuţie în parte.

Exprimarea entimematică a unui astfel de raţionament complex presupune la analizarea sa logică o descompunere a concluziilor finale în concluzii intermediare şi apoi o ordonare logică a premiselor şi concluziilor. Procedeul ne-a permis o separare a argumentelor valide de reacţiile emoţionale înfăţişate verbal sub aspectul unor false argumente sau silogisme, ceea ce ne-a oferit posibilitatea analizării persuasivităţii ştirii TV. Discuţiile declanşate de difuzarea acestei ştiri au fost înregistrate pe bandă audio-video.

Iată argumentele ce devin discursiv premise sau concluzii:

P1.a. În toate ţările Est-Europene revoluţiile s-au întâmplat la masa de catifea
b. Cu trei zile înainte de a se produce revoluţia din decembrie 1989, nimeni nu ştia că pe 16 se va întâmpla la Timişoara un scandal politic care va duce la răsturnarea dictaturii în România.
P2. ( în timp ce la televizor se difuzează o ştire despre gândacii găsiţi în pîinea vândută într-un cartier bucureştean):În România poţi găsi în pîine şi şobolani, nu numai gândaci

C1: România este ţara tuturor posibilităţilor şi totul este pe dos.

P3: Eu nu înţeleg nimic din ceea ce spune domnul profesor Hîncu
P4: Dar domnul Hîncu propune o metodă nouă de predicţie a
cutremurelor
P5: Directorul Institutului Roman de Seismologie spune că
seismele nu pot fi prevăzute…
P6: Cred că este vorba despre ceva revoluţionar, logica normală Nu mai este valabilă
P7: De exemplu, “Teoria Relativităţii” propusă de Einstein este ceva revoluţionar
P8: Eu cred în Hîncu, iar nu în ceea ce spun seismologii români,
P9: pentru că în România totul este pe dos.

C2: Aşadar, aşa cum spune domnul profesor, pe 15 va fi cutremur şi de aceea eu voi dormi cu familia în maşină.

C3: Dacă România este ţara tuturor posibilităţilor, pe 15 va fi cutremur.

Analizând din punct de vedere logic acest lanţ de premise şi concluzii, ajungem la descompunerea acestui raţionament complex (sorit) şi la reconstituirea polisilogismului deductiv ca necesitate de prelucrare imediată. Se obţin concluziile intermediare şi se verifică dacă din punct de vedere formal şi informal silogismul este valid, în acord cu cele două tipuri de condiţii pe care trebuie să le respecte orice silogism;

1. Condiţia materială; care stipulează că premisele trebuie să fie propoziţii adevărate
2. Operaţiile şi formele logice trebuie să fie valide

Observăm că dacă din punct de vedere formal soritul este valid, informal se evidenţiază în discuţiile grupului experimental apariţia mai multor sofisme, ce joacă rolul unor concluzii intermediare. Din punct de vedere colocvial, tocmai acestea capătă funcţia de vectori ai dialogului dintre cei 35 de membri ai grupului, fapt remarcat atît prin frecvenţa apariţiei acestora în discuţii cât şi prin importanţa lor la logica de ansamblu a comentariilor.

SOFISME ÎNTÂLNITE ÎN CADRUL RAŢIONAMENTULUI DE GRUP:

În urma analizei logice efectuate, am întâlnit următoarele sofisme, distribuite la nivelul premiselor şi concluziilor intermediare:

1.Sofismul dovezilor insuficiente:
(al generalizării pripite)

Acest tip de raţionament greşit constă în generalizarea unei proprietăţi “X” asupra unei clase de obiecte, pe baza unor exemple insuficiente sau nereprezentative pentru sublinierea concluziei.

Sofismul dovezilor insuficiente se regăseşte în C1:

“România este ţara tuturor posibilităţilor şi totul este pe dos.”

SiP=1—>SaP=?

2.Sofismul prin “Argumentum ad verecundiam”:
( sofismul prin argument relativ la modestie)

Aparţinând sofismelor de relevanţă, sofismul prin argument relativ la modestie insinuează faptul că o propoziţie este adevărată pentru că ea este argumentată de oameni cu autoritate într-un domeniu.

Mesajul pe care-l transmit propoziţiile P3, P4, P5, P6 este receptat de telespectatorii grupului experimental ca în fraza de mai jos:

“…Domnul Hîncu propune o metodă revoluţionară de predicţie a cutremurelor şi dacă eu nu înţeleg ce spune, nu înseamnă că nu are dreptate, mai ales că dânsul este specialist în seismologie…”.

3. Sofismul prin “Argumentum ad Ignoratiam”
şi sofismul prin“ Argumentum ad Baculum”:

Sofismul produs prin argument relativ la ignoranţă insinuează faptul că o propoziţie este adevărată pentru că nimeni nu a dovedit că ea este falsă.
Sofismul prin “argumentul bastonului” se produce atunci când dovezile logice sunt înlocuite cu argumente de altă factură (apelul la teamă, sau forţă, etc.)

Aceste sofisme reies din înlănţuirea logică a propoziţiilor P5, P6, P8:

“Nimeni nu poate dovedi că nu o să fie cutremur, deci dl. Hâncu are dreptate când spune că va fi…”

CONCLUZII FINALE:

O astfel de ştire de televiziune, cum este cea prezentată mai înainte, urmată fiind şi de reperele profesionale ale persoanei emitente ( în cazul de faţă dl. Prof. Hîncu, seismolog) ce reprezintă, în acest caz “autoritatea în domeniu” ( succese pe plan profesional recunoscute la nivelul comunităţii ştiinţifice internaţionale), repere care au rolul de a diminua ambiguitatea şi de a conferi autenticitate ştirii – transferă în planul audienţei, din zona posibilului în zona certitudinii şi a iminenţei – un fapt improbabil.

Adresându-se în acelaşi timp sferei emoţionale dar şi celei logice a telespectatorilor, acest transfer se produce semiconştient, iminenţa unui dezastru adresându-se emoţionalului, în detrimentul filtrării logice a informaţiei. Ştim cu toţii, mai ales din ultima perioadă de timp, că pericolul de distrugere, odată semnalat, generează emoţii cu tipologii diverse pe scara emoţională. Reacţia la aceste emoţii influenţează logica, discursivitatea, raţionamentul, fiind mai degrabă un rezultat al adaptării, decât un efect al culturii.

Aşa cum am ilustrat prin exemplul ales, un efect al difuzării unei ştiri de senzaţie este acela că dominantele emoţionale ale acesteia favorizează erorile de logică, ştirea devenind convingătoare prin această matrice, iar panica, chiar dacă nu este justificată, devine justificabilă.

O ceri în căsătorie sau îți cerșești căsătoria?

Ce sens are să o ceri de soție, cînd de fapt ți-o iei singur?

În obiceiurile nedeviante ale românilor, cele ce urmăresc menținerea sănătății și a igienei mintale dar și bunăstarea în interiorul cuplului, bărbatul cere fata de la părinții acesteia conform unor deloc întimplătoare cutume ale pețitului. Ele vizează beneficiile pe termen lung ale celor doi, împlinirea personală, prosperitatea și stabilitatea familiei.

Peţitul, sau curtatul unei fete de către fecior (bărbat neînsurat) culminează cu cererea ei de la părinţi. Acesta este un obicei ce se păstrează în comunităţile și culturile care-și respectă bătrînii, necontaminate de modele de împrumut ale metropolei, în care se ţin rînduielile vechi – se ştiu rosturile acestui ritual şi oamenii se îngrijesc de respectarea şi transmiterea lui; nunta este un eveniment sacru care implică întreaga comunitate, bătrînii locului și persoanele semnificative, între care preotul, nașii și părinții ajutîndu-i pe viitorii însurăţei să nu transforme căsătoria într-un act sinucigaş făcut în numele iubirii.

Contraintuitiv, cererea de la părinţi – singura situație în care substantivul cerere are sens în sintagma cerere în căsătorie, nu este doar un gest formal-organizatoric; acolo unde se mai păstrează tradițiile se poate observa că funcţiile şi efectele ei sunt acceptate, înţelese, şi deci sunt funcţionale, tocmai pentru că au efecte benefice și reale; stabilizarea emoțională și financiară a cuplului, întemeierea cu sens a familiei, un orizont de dezvoltare înțeles și consimțit, securizarea, conservarea, respectarea, dobîndirea și afirmarea valorilor care dau sens familiei, nu doar indivizilor ei, sunt doar cîteva dintre aceste efecte.

Departe de a ne erija în moraliști de amvon, putem lesne observa o rescriere degradantă şi absurdă a formelor de “curtare” şi de cerere a fetei; aceast tip de ritual derulat în spațiul public presupune disponibilitatea de a-ți exhiba intimitatea, fata fiind “cerută în căsătorie” de la ea însăşi…, într-un teatral scenariu golit de sensul firesc şi saturat de motivaţii demonstrative, de etalare. În cazurile în care actul “cererii” se întîmplă cu public, sau devine subiect de ştiri prin natura sa spectaculoasă, părinţii sunt adesea ultimii care află că fata le-a fost “cerută”…

Ce rosturi are cerutul miresei de la părinții acesteia?

Psihologic luînd-o, rolul părinţilor şi a rudelor mai bătrîne, ca şi al viitorilor naşi dealtfel este de a face predicţii asupra şanselor de reuşită în cuplu a celor doi, de a elimina din start eventualele obstacole, de a împiedica abuzurile şi traumele psihice (violenţă în familie, degradare morală şi fizică, eşec marital), cu ajutorul unor abilităţi exersate de cunoaştere a tipologiei umane, îmbunătăţite de-a lungul vieţii în cadrul comunității de apartenență. Cererea de la părinţi nu este un act vetust şi intruziv, de ochii lumii, aşa cum îl cred mulți dintre cei care s-au rătăcit pe smartphone, în jungla dintre apartament şi Biserică, ci este o întîlnire cu sens crucial în ecologia nunţii, acela de a le oferi mirilor, din exterior, scenarii plauzibile, o perspectivă avizată şi înţeleaptă asupra viitorului relaţiei lor, un mod de a-i responsabiliza pe îndrăgostiţii mai puțin experimentați că a fi împreună e pentru cei puternici şi pentru totdeauna, un mod de existență la care aspiră mulţi dar căruia îi rezistă din ce în ce mai puţini.

Ceea ce se întîmplă cu ocazia cererii de la părinţi are sensul unei şedinţe de consiliere premaritală; dragostea părinţilor pentru tinerii ajunşi la vîrsta căsătoriei, dincolo de încărcătura de subiectivitate şi haloul hiperprotector cu care sunt bruiate uneori interacţiunile părinţi-copii, are o funcţie mai actuală decît a psihologului sau consilierului marital, prin caracterul sanogen-protector, prin celeritatea şi anterioritatea punerii sale în act. La psiholog ajung, din păcate, doar atunci cînd au probleme serioase în cuplu, iar psihologul le poate deschide ochii spre soluții, dar nu le poate reda acestora iubirea care s-a stins. Cine altcineva poate să-i înţeleagă mai bine pe cei doi miri, decît proprii părinţi care le-au observat evoluţia şi care intuiesc dacă cei doi sunt compatibili psihologic, emoţional, fizic. Aceștia fac estimări ale statutului social, observă dacă viitorii miri sunt suficient de vrednici unul de altul, își dau cu părerea dacă sunt sănătoşi şi pot avea copii, dacă mirele are stare s-o ţie pe soţie, cel puţin în perioada gravidităţii şi a micii copilării a viitorului prunc. În urma unor astfel de discuții ocazionate de pretextul cererii de la părinți mirele îi poate propune fetei căsătoria mai în cunoștință de cauză, iar dacă tînărul are și acordul de principiu al părinților acesteia, începe perioada curtatului…adică feciorul îi cam umblă fetei prin curte…Cererea fetei de la părinţi este un gest firsesc în economia unei comunităţi axiocrate, susţinută fiind pe principii clare de viaţă; că suntem fiinţe sociale şi nu putem face abstracţie de familia de provenienţă şi de valorile acesteia, că nu este suficient doar să iubeşti o femeie, trebuie să o mai şi meriţi, înainte să dovedeşti că poţi “să o ţii”…

Ce impact psihologic au cererile inedite în căsătorie?

O sa vă surprindă că voi încerca o descriere într-o singură frază, dar spectacolul cererilor în casatorie atunci cînd mirele coboară de pe „muntele lui Venus” direct într-un studio de televiune furajer, în slapi și cu inelul de logodnă vîrît într-o chiflă cu susan, spectaculosul unei jamesbondiste ambuscade cu motociclisti de pe autostrada Somnului, subliminal codimentată de încercarea ei ingenua de a îmblînzi trivialitățile unui grup de futezători, excentrica gravare a întrebării pe paharul cu șampanie în timp ce ea pofteste pere, îngenunchierea cu frac din nacela unui balon cu aer cald, la 800m altitudine, sau solicitarea prin semne din ce în ce mai disperate a unui răspuns clar, din timpul unui salt în grup cu parașuta, ori la coada la aripioare în Mall, ceremonialul de tip „Vrei?-Da!” legănat de barca salvamarului Bușilă, sau propunerea cineastă de dinaintea filmului Doi știuleți și o Egretă – toate acestea pot fi privite de mulți dintre cei cu discernămîntul intact ca pe o parte recognoscibila a nefirescului, o colecție de practici nepotrivite scopului și tocmai de aceea necesitînd regii care să atragă atenția și să transforme seriozitatea căsătoriei – într-o anxiolitică poveste de moment, pentru că doar momentul se anunță valabil în spectacolul chicios al vieții de consum la care consimt cei ce vor să pară în acest mod inediți; ideea de împreună și-a pierdut pentru mulțí dintre acești temerari înțelelsurile vii, rămînd palpabile cele consumist – epidermice, ale diferitului.

Ce nevoi ascunde exhibiționismul matrimonial?

Este foarte des întîlnit ca sport, adică cerutul de soție din nevoia de atenție, sau din nevoia de control a celui care-și cerșeste prin inedit un astfel de suav, tabacic, virginal-curajos sau înecat în lacrimi de emoție Da de la viitoarea lui părăsică – pentru că orice păsărică ajunge la un moment dat părăsică, aduce cu sine un public cu rol de susținere și consimțire. Dacă stima de sine a voinicului e scăzuta sau așteaptă mai degrabă un refuz, publicul devine un Amplificator, are un rol de pressing social pe care acesta mizează, și o astfel de cerere pe scurt devine un mod eficient de influentare a deciziei miresei, in acord cu expectanțele voinicului- deindata ce eventualitatea unei posete in cap sau a altor comportamente de aparare ale viitoarei sotii sunt scoase din calcul.

Cum se alege locul și contextul cererii?

Multe astfel de solicitări se petrec în locuri care afirmă sau evidențiază pasiunile și preocupările celor doi, topos-ul avînd un cunoscut rol de ancorare emoțională a evenimentului într-un context semnificativ, familiar și securizant. Această ancoră îi va ajuta pe cei doi să își regăsească în timp valorile și sensurile definitorii ale relației, ori de cîte ori se vor gîndi sau se vor întoarce aici.

Contextul este și el important. Nevoia flăcăului de a-și surprinde iubita și de a fenta provocator aparențele transformă contextul cererii inedite într-un adjuvant semnificativ și potențator al acesteia doar dacă intenția evidentă a flatării rămîne în plan secundar, altminteri, spectaculosul cererii ajunge să pună în penumbră subiectul solicitării și semnificația acestuia, șoul devenind în sine un context mai important decît textul, plasînd „vrei-da”-ul ritualist într-un derizoriu consumism matrimonial, la care dealtfel asistăm din plin.

Ce impact spiritual are acest nou tip de pețit?

Cererea în căstătorie inedită este și un mod de resemnificare a unui ritual care și-a pierdut orice semnificație sacră, aceasta fiind înlocuită de valorile personale ale mirilor. Dacă vă puneți problema efectului pe termen lung asupra diadei maritale și societății – aceste noi practici nu rescriu obiceiurile vechi ci desființează rațiunile profunde ale cutumelor. Laicul înlocuiește religiosul, ritualul este desacralizat, rădăcinile profunde sunt retezate favorizînd transplantarea gorunilor într-un ghiveci, înțelesul și valoarea căsătoriei ca act de naștere al familiei sunt duse la mall, plimbate cu telecabina, aruncate din parașută, reinterpretate prin psihologisme și modelate în funcție de nevoile de geo-engineering ale momentului.

Efecte scontate versus efecte obținute

În relațiile fragile sau în căsătoriile de ochii lumii, aceste aventuroase cereri de mînă aduc un plus de imagine și încredere actanților, direct proporțional cu spectaculozitatea și teribilismul afișării. Cererea cu public indică spre valorile cardinale ale cuplului și poate avea efect anxiolitic, însurățeii schimbînd accepțiunea clasică a căsătoriei cu una aflată sub semnul mondenității și modei, care metamorfozează marota singurătății în doi în mascota plictiselii-ludice, amenințările anticipate ale unor posibile eșecuri în cuplu fiind astfel mai usor de suportat.

Cererea cu public conține și riscul unui refuz, reacţie psihologică de apărare căreia prezența celorlalți îi amplifică temperatura emoțională. Cei ce îşi asumă acest risc nu pot fi consideraţi curajoşi ci mai degrabă rezilienţi, persoane cu resurse şi o stimă de sine stabilă, capabili să se recapaciteze rapid după un eşec. Curajoşii în astfel de situații sunt cei care, avînd o structură anxioasă sau fiind afectați de fobii sociale, bravează, din dorinţa inconştientă de a demonstra că nu se tem; acești pretendenți se lansează în comportamente de repetare contrafobică, adică îşi dau cu stîngul în dreptul – producînd exact comportamentul de care se tem, şi care evident clachează în faţa consecinţelor. Cunosc astfel de situații în care fata a răspuns „Nu” în contextul unor astfel de cereri în căsătorie inedite, cu public. Experiențele sunt descrise ca umilitoare şi traumatizante prin caracterul neașteptat al propunerii, datorită unor așteptări diferite, prin faptul că asistența nu este de dorit în contextul intim al momentului, prin natura prematură a solicitării, sau datorită rușinii de a crea o situație umilitoare pentru partener- acceptarea de ochii lumii a propunerii devenind ulterior declansatorul unor puternice conflicte prilejuite de refuzul de drept.

Cererea cu public este pentru vînătorii de atenție un fel de “stroke”, de stimulent al relaţiei şi al stimei de sine; este un gest de vitejie, înainte de război, atunci cînd nimeni şi nimic nu îl cere, şi prin această metaforă veţi înţelege şi cărei culturi aparţine, şi căror profunde rosturi sociale. Femeile se pot simți astfel mai prințese, iar barbații mai prinți, deși le putem recunoşte pe cele reale tocmai pentru faptul că acestea respectă regulile tatălui; în fond, orice prinţesă, este fiica unui rege, căruia se cade să îi ceară mai întîi binecuvîntarea.

 

Fobiile sociale

1. Ce este fobia sociala?

Inscriindu-se in conceptul mai larg de fobie – definit ca “teama obsesiva si nejustificata ce nu poate fi controlata sau anulata, chiar daca persoana in cauza stie ca este o teama nefondata si nerationala” (Dictionar de Psihologie, coordonator Ursula Schiopu-Ed. Babel, Bucuresti, 1997, p.297), sociofobia este o tulburare de tip anxios, manifestata ca teama nejustificata de a anticipa si initia, de a parcurge si intretine situatii si raporturi interpersonale concrete, intr-un cadru social definit.

In DSM IV fobia sociala este enuntata ca “teama puternica si persistenta de situatii sociale care presupun realizarea unor performante si in care persoana se poate simti stinjenita”.

2. Diagnostic

Spre deosebire de multe alte fobii, fobia sociala se remarca prin dificultatea descoperirii si incadrarii sale diagnostice. Odata identificata psihodiagonostic, verificarea existentei unei fobii sociale se realizeaza prin expunerea la stimulul fobogen, in imaginar sau intr-un mediu virtual controlat (simulator), ori daca este posibil direct in vivo – aceast fapt conducind la aparitia imediata a unei puternice anxietati specifice, asociata stimulului fobogen.

3.Cauze si mecanisme psihologice specifice

Conform teoriilor behavioriste – fobiile sunt conduite dezadaptative invatate; in schimb, psihanaliza freudiana sustine ca fobiile sunt forme de manifestare ale isteriei.

In mod obisnuit fobiile sociale sunt asimilate traumelor si conflictelor originate in copilarie; teama de a fi respins conduce spre evitarea situatiilor in care ar putea aparea pericolul de a fi judecat, criticat, batjocorit, evaluat negativ etc. In mod similar teama de singuratate conduce spre o viata aventuroasa si instabila, in care ceilalti sunt tratati drept un companion, o prezenta care tine de urit sau satisface anumite nevoi, persoana ce se teme de singuratate producind si intretinind in acest mod vicios singuratatea de care se teme.

Mecanismul cognitiv al fobiei sociale este unul de tip automat, inconstient. Stimulul fobogen, odata initiat, produce aparitia imediata a anxietatii resimtita ca distress fata de o situatie sociala perceputa ca amenintare, sunt declansate cognitii automate care prelucreaza negativ egoul social al individului, urmate de reactii de evitare sau fuga si de trairea intensa a fricii la nivel psiho-somatic. In situatia in care evitarea sau fuga sunt imposibile sau impiedicate, apar reactii de anxietate ridicata, supraincordare, culpabilitate, furie, resentimente, depresie, chiar si agresivitate. De obicei mediul sau oamenii reactioneaza la fobia subiectului, fapt care complica situatia si intretin fenomenul profetiei autoimplinite. De exemplu, teama de respingere are ca reactii automate evitarea contactului cu persoanele sau manifestarea unui disconfort evident, ceea ce conduce la o pierdere a interesului fata de persoana evaziva sau evitanta.

Sociofobia este traita subiectiv ca o frica nejustificata fata de persoane si situatii sociale concrete, pe care subiectul o explica si intretine prin conceptualizari ilogice si ideologice. Fiind anticipata catastrofal, frica are implicatii bulversante asupra vietii de relatie a fobicului; comportamentele de evitare a anumitor situatii sociale, produse instantaneu si automat, nu supun cimpului constiintei individuale lipsa de justificare a fricii, persoana nerealizind ca de fapt se teme de situatia respectiva; evitarea in sine a unei situatii sociale fobogene primeste argumentari mitizate, ce nu au legatura cu motivul sau real; astfel, din perspectiva persoanei cu fobii sociale, teama sa pare chiar hiper-justificata prin explicatii ce au rolul de a proteja stima de sine, fapt intilnit in special la indivizi educati in culturi unde curajul este intens valorizat, iar lipsa lui – blamata.

Conceptualizarile ilogice ale fobiei sociale sunt modele explicative mitizante ale acesteia (origineaza un mit), reprezentind modul nerealist prin care subiectul a invatat sa isi construiasca, pe baza unui numar limitat de experiente personale traumatizante, propria teama dar si propria explicatie; subiectul cu fobie sociala isi constientizeaza adesea frica de situatiile interpersonale, intretinind-o prin argumentari sofiste, creeate in jurul unor cognitii disfunctionale neconstientizate, automate. Acestea sunt adesea regasite ca atare in explicatii subiective ce iau forma unui monolog interior, de constientizare a propriei frici, pe parcursul producerii si trairii acesteia. Acest monolog interior este generat de subiect in situatia sociala specifica de care se teme si are valenta unei disocieri hipnotice (interior-exterior) cu dubla functie; una slab-anxiolitica, de explicatie care reduce distressul (ma simt asa…cind mi-e teama sa…pentru ca…) si una puternic-anxiogena, de pregatire a comportamentelor de aparare fata de consecintele nefaste dar improbabile expectate (focalizare interioara, reorientare spre trauma initiala), conducind in final subiectul spre actiuni dezadaptative ce intretin fobia sociala – fuga din situatie sau evitarea acesteia (focalizare exterioara, orientare spre comportamente evazive).

Conceptualizarile ideologice ale fobiei sociale sunt modele explicative ritualizante ale acesteia, explicatii ilogice extinse arbitrar asupra unei intregi clase de probleme (origineaza un ritual explicativ, ce devine in fapt reiterarea inteligibila si falsa unui mit terapeutic, preluarea unei conceptualizari mitizante pentru o situatie analoga, dar traita de altcineva intr-un alt context). O explicatie ideologica este preluata si articulata unei situatii fobogene specifice, de obicei pentru functia sa anxiolitica imediata; o explicatie pentru o stare de frica nejustificata, este de preferat lipsei oricarei explicatii – iata de ce, o inlantuire de bazaconii oferite de o persoana investita cu incredere sau autoritate, devine adesea cea mai credibila explicatie. (De exemplu, in cazul supravietuitorilor gulagului comunist, reactia de frica organica la vederea unui tortionar comunist care ii aduce cafeaua dupa ani si ani de temnita grea, poate capata ca explicatie inclusiv faptul ca intr-adevar fostul detinut chiar ar putea fi dusman de clasa – unii chiar asa au fost convinsi ar fi – si adoptarea acestei explicatii este mai credibila prin efectul sau anxiolitic imediat, chiar daca motivul real il reprezinta, printre altele, evocarea suferintei indurate, produsa de fiara care aproape l-a ucis in bataie).

Acestea nu tin cont nici de specificul si nici de realitatea psihologica individuala, mecanismele psihologice sau experientele personale specifice care genereaza fobia fiind in genere constructe cognitive de tip sofist, preluate cliseic din folclor (superstitii, misticism, ocultism) sau din alte vehicule culturale (ideologii, ritualuri, stiintisme). Conceptualizarile ideologice sunt credinte nerealiste cu functie explicativa si anxiolitica si sunt deseori asociate tendentios si secularizant credintei in Dumnezeu de catre institutiile ideologice ale oricarei structuri politice ce doreste sa manipuleze eficient.

4. Cele mai des intalnite fobii sociale

Fiind rezultatul unei bune capacitati de invatare exersata in timp, simptomele multor fobii sociale sunt identificate cel mai adesea impreuna, caz in care  psihologii clinicieni si psihoterapeutii se confrunta de fapt cu o pantofobie sociala, adesea denumita, din nevoia terapeutica de a nu focaliza pacientul pe problema – sociofobie, sau fobie sociala.

Pentru a parcurge discursiv cele mai cunoscute subtipuri ale sociofobiei, mentionam succint:

Erthyrofobia – teama de a vorbi si de a aparea in fata unui public

Ertyrofobia este originata in teama de a fi privit. Persoanele cu aceasta fobie reactioneaza defensiv-evaziv si anxios atunci cind sunt privite, iar daca acest lucru se intimpla atunci cind vorbesc, anxietatea resimtita este argumentata de acestia prin faptul ca anticipeaza o reactie critica sau o evaluare negativa din partea auditorilor. In fata unui asemenea disconfort psihologic si fiziologic se instaleaza puternice si persistente reactii de evitare a situatiilor in care fobicul este nevoit sa vorbeasca unui public.

Eritrofobia (sau ereutobofia) – teama de a rosi in public, teama de a trada emotii

Este o teama nejustificata de dezvaluire a emotiilor, de tradare sau lecturare a acestora prin inrosirea involuntara a fetei; in extenso, subiectul eritrofob se teme sa isi exteriorizeze sau sa tradeze la nivelul limbajului corporal emotii care l-ar putea supune judecatilor si prejudecatilor celorlalti. Tremurul mainilor in situatii cu o puternica incarcatura emotionala, inrosirea sau paloarea fetei, tresarirea muschilor de expresie, dilatarea pupilelor si forma buzelor, postura, toate aceste semne ce dau expresivitate comunicarii, ancoreaza situational stari emotionale pe care eritrofobul se teme sa le afiseze pentru a nu fi considerat anxios, prea emotionat sau “slab de inger”.

Teama de implicare in relatii profunde (gamofobia, frica de esec in cuplu sau frica de relatii inchise)

In 1977 Herbert Fensterheim si Jean Baer lansau ipoteza ca teama de implicare in relatii profunde este de fapt o extindere la nivel social a fricii de captivitate, o “generalizare a claustrofobiei la relatiile sociale”. Aceasta teama se manifesta specific prin frica de a fi inchis, claustrat, luat prizonier, prins, capturat, ”imbelciugat” sau inlantuit in relatiile sociale. Persoana cu o astfel de teama nu se implica in relatii intime decit pina la nivelul in care acestea incep sa ii afecteze “libertatea de miscare”, si, de obicei, relatiile de cuplu ale persoanelor cu o astfel de fobie dureaza putin. Aceste persoane se considera incapabile de relatii pe termen lung chiar daca in mod paradoxal ele reclama nevoia unei implicari mai profunde. Teama de implicare cunoaste un polimorfism spectaculos, prin fobii secundare pe care le origineaza; mentionam gamofobiasau frica de casatorie, frica de esec in cuplu, frica lipsei de timp personal, teama de sarcina sau teama ca o relatie “inchisa” va disloca beneficiile unei relatii “deschise”.

Teama de demascare (teama de psiholog sau teama de a fi descoperit)

Anumite persoane se tem ca ceilalti isi vor da seama cine sunt ele de fapt; ca aspecte criticabile ale personalitatii lor vor iesi la iveala, descoperind astfel cum sunt cu adevarat, fara masti. Persoanele cu astfel de temeri isi construiesc fatete si identitati menite sa ascunda presupusele tendinte ale celorlalti de a-i descoperi si ulterior pedepsi sau respinge. Cei care se tem de demascare se tem de fapt ca nu vor fi acceptati pentru aspecte clare, care le sunt cunoscute, sau pentru particularitati slab constientizate, ce constituie de obicei miezul complexelor de inferioritate. Teama de a nu fi descoperit cunoaste compensari interesante, precum complexele de superioritate, masti construite minutios pentru a ascunde de fapt sentimentul unei inferioritati reprimate, senzatia invulnerabilitatii si mitul persoanei puternice – ce nu are nevoie sa solicite ajutor, teama de psiholog sau de discutiile mai profunde ce ar putea implica vreo autodezvaluire. Consecintele unei astfel de fobii sunt evitarea relatiilor cu ceilalti, adoptarea unor prietenii de suprafata ce conduc de obicei spre alienare si accetuarea acestui tip de fobie.

Teama de esec in comunicare

Este frica de a nu fi considerat dezagreabil ori gresit inteles. Cei care au aceasta fobie se tem sa nu displaca si in consecinta vor sa placa tot timpul. Cel mai mic semn de dezaprobare sau tensiune perceput in cadrul relationarii alimenteaza autoculpabilizarea si genereaza acute sentimente de vinovatie, pentru culpe ipotetice; ideile de vina se creeaza in jurul unor presupuse defecte personale ce devin, in opinia fobicului, cauza starii de tensiune sau a instabilitatii si iritabilitatii celorlalti. Una dintre obositoarele consecinte este aceea ca persoana cu aceasta fobie se straduieste din rasputeri sa fie amabila cu tot dinadinsul, pina la depersonalizare si absurd. Dorintele si tendintele sale naturale sunt reprimate, subiectul traind trauma unui obositor autocontrol ce este orientat artificial spre inhibarea reactiilor de exteriorizare a nemultumirii; autocenzura nemultumirii ingreuneaza invatarea asertivitatii, resursa importanta a comunicarii eficiente ce ar impiedica inevitabila diminuare a stimei de sine si exacerbare a stimei pentru altii. O alta consecinta negativa a acestei fobii o reprezinta complexele de inferioritate si tulburarile emotionale cu impact major asupra vietii echilibrate si a demnitatii personale; cei care se tem mereu sa nu fie gresit intelesi renunta repede la drepturile personale, demnitate sau onoare si considera ca a placea tuturor este o datorie. In cazul respingerii, acest lucru este pus in legatura cu vreun defect personal, aparind autodevalorizarea. La nivel cognitiv, eroarea de gindire cel mai des observata inca din timpul interviului clinic, ce reiese din clarificarea metamodelului lingvistic, este deformarea prin echivalenta complexa -cind un comportament exterior devine in mod arbitrar sensul unei stari interne.

Ensiofobia – teama de a gafa, teama de penibil

Teama de a nu parea ridicol sau de a nu fi ridiculizat a celor care se tem sa nu gafeze – se manifesta printr-un exagerat autocriticism, si hiperprudenta, comportamente cu rol restaurator fata de un ipotetic prejudiciu de imagine, pe care ceilalti il alimenteaza prin simpla lor prezenta. Persoana cu aceasta fobie se considera permanent subiectul unei critici; traind intens sentimentul ca orice actiune personala ar putea sfirsi lamentabil cel ce se teme de penibil evita sa se manifeste in public, isi inhiba reactiile si are tendinta de a-si aplatiza pina la monoton expresivitatea; pornirile sunt de asemenea reprimate din teama de a nu comite vreo gafa compromitatoare.

Teama de a fi respins

Persoanele cu acest tip de fobie sunt hipervigilente si hipersensibile la cele mai mici semne ale aprobarii si mai ales ale dezaprobarii interlocutorului, aceastea din urma capatind automat sensul respingerii. Teama de respingere impiedica relatiile adecvate, autentice si armonioase cu ceilalti, fobicul preferind sa evite pe cit posibil socializarea cu persoane noi precum si situatiile de evaluare (examene, concursuri, provocari). De obicei acest tip de fobie origineaza anxietatea de performanta, o situatie de confruntare in care succesul conditioneaza acceptarea si dragostea, iar esecul contine amenintarea respingerii.

Fobia de gradinita si scoala

Aceasta este o forma particulara de fobie sociala, experimentata in special de copiii de virsta prescolara si virsta scolara mica. Se manifesta ca teama de a frecventa gradinita sau scoala (frica fiind asociata adesea cu profesorii sau reprezentantii scolii), anxietate de performanta si atacuri de panica insotite de refuzul de a merge la scoala sau de a desfasura activitati in timpul lectiilor, accese de plins, dureri de cap, vomismente si greturi inainte sau dupa ore (Ursula Schiopu). Insuficienta pregatire emotionala a copilului, experietele personale traumatice (ridiculizare si alte forme de hartuire emotionala, bataie).

Homilofobia – teama de ceremonii religioase si predici

Este o fobie sociala manifestata ca frica nejustificata fata de ceremoniile religioase, teama de a asculta, de a tine predici sau de a fi prezent la astfel de ceremonii. Homilofobia isi are originile in teama de moarte, cu care este dealtfel intens conectata. Persoanele cu aceasta fobie prezinta simptomele specifice de disconfort ale agorafobicilor, pe care le traiesc insa intr-un grup format pentru o ceremonie religioasa, fata de care resimt teama si un puternic disconfort (panica, senzatii de gura uscata, greata, ameteala, aritmii cardiace, transpiratie, imposibilitatea temporara de a vorbi coerent, tremor, respiratie accelerata si superficiala). O serie de consecinte pe care homilofobia le are asupra fobicului, dincolo de disconfortul somatic, este generata de separarea de familie atunci cind aceasta traieste momente de grup importante (aniversari, nunti, botezuri, inmormintari sau alte ceremonii cu continut religios); izolarea, sentimentul inadecvarii la context, instrainarea, blamul si uneori etichetarea ca necredincios.

Haptofobia – teama de a fi atins (cunoscuta si sub denumirile: afefobie, afofobie, hapnofobie, haptefobie, haptofobie, tixofobie)

In ciuda raritatii cu care este intilnita clinic – prin comparatie cu restul fobiilor, haptofobia are nu mai putin de 6 sinonime, ce desemneaza in fapt acelasi tip de problema; este teama de a atinge pe cineva sau de a fi atins. Provenind din exagerarea nevoii de respectare a spatiului intim sau dintr-o trauma traita in copilarie (abuz sexual, sau alte abuzuri fizice si emotionale), aceasta frica este adesea experientiata ca teama de a fi atins de o persoana de sex opus, teama de a fi invadat in spatiul personal, sau chiar teama de a fi contaminat.

5.Terapia fobiilor sociale

Hipnoza clinica precum si tehnicile cognitiv comportamentale si de NLP au rezultatele cele mai eficiente in psihoterapia fobiilor sociale, si sunt practicate in cadrul acestui Cabinet de Psihologie din Constanta. Un psiholog clinician si un psihoterapeut iti stau in acest sens la dispozitie.

Devii consilier NLP. Înscrie-te pînă pe 28 martie – la cel mai complet şi actualizat modul de formare în NLP din România – sunt doar 16 locuri alocate în Constanţa

Se spune ca vapoarele se afla in siguranta in porturi, dar nu pentru asta sunt ele construite” (John Shedd). De aceea va propunem sa nu va economisiti viata, ci sa o traiti din plin. Iar pentru aceasta venim in intampinarea dumneavoastra cu cel mai complet si complex program de dezvoltare personala si formare profesionala NLP din Romania– program in care practica si teoria sunt echilibrate si adaptate la experienta personala a fiecarui cursant in parte.

Beneficiile parcurgerii acestui curs :

  • imbunatatirea comunicarii cu cei din jur si cu tine insuti;
  • cresterea stimei de sine si a increderii personale;
  • gestionarea si autocontrolul emotiilor prin cresterea inteligentei emotionale;
  • eliminarea stresului, frustrarilor si convingerilor limitative;
  • stabilirea obiectivelor si dobandirea rezultatelor dorite;
  • descoperirea zonelor de excelenta personala prin dezvoltarea abilitatilor personale;
  • rezultate imediate si de impact in viata profesionala si personala la nivelul performantelor, relatiilor si dinamicii interioare;
  • experimentarea lucrului cu ceilalti pentru a-i ajuta sa se dezvolte;
  • dobandirea a numeroase tehnici si metode de consiliere in arta coachingului;
  • imbogatirea cunostintelor despre psihologia umana;
  • posibilitatea insusirii profesiei de consilier NLP;
  • materiale didactice si suport de curs consistente;
  • traineri experimentati (Maria Cotoi, Anca Apostol), ce dovedesc etica profesionala si orientare spre manifestarea valorii umane;
  • …si… multe surprize frumoase!

 

Inscrieri si informatii: contactati-ma la numarul 0721-871.200 (Eduard Rosentzveig-organizator) sau scrieti-mi pe adresa de e-mail: edyrosen@yahoo.com

ATENTIE: locurile sunt limitate!

 

Diplome primite la absolvirea formarii:

  • diploma recunoscuta international cu standarde si sigiliul IANLP (Asociatia Internationala de Programare Neuro-Lingvistica) cu titulatura de NLP Practitioner IANLP;
  • diploma recunoscuta national cu standarde si sigiliul ARONLP (Asociatia Romana de Programare Neuro-Lingvistica) cu titulatura de NLP Practitioner ARONLP;
  • diploma recunoscuta national cu standard si sigiliul Asociatiei Profesionale de NLP Integrativ (doar persoanelor care urmeaza si nivelul de Master NLP Practitioner) cu titulatura de Consilier NLP Integrativ.

 

Durata cursului: 7 module a cate 3 zile, dispuse astfel: vineri 16.00 – 20.00, sambata 9.00 – 18.00, duminica 9.00 – 18.00.

 

Programarea modulelor:

  • Modul 1:           4 – 6 aprilie 2014
  • Modul 2:               2 – 4 mai 2014
  • Modul 3:          13 – 15 iunie 2014
  • Modul 4:           25 – 27 iulie 2014
  • Modul 5:   5 – 7 septembrie 2014
  • Modul 6:     3 – 5 octombrie 2014
  • Modul 7:      7 – 9 noiembrie 2014

 

Traineri:

Maria Cotoi – (modulele 4, 5, 6, 7): Master Trainer in Programare Neuro-Lingvistica, acreditat si recunoscut de Asociatia Internationala de NLP si Asociatia Romana de NLP. Din anul 2012 este Presedinta Asociatiei Profesionale de NLP Integrativ. Lucreaza de peste 5 ani in acest domeniu si a organizat si sustinut 16 grupuri de formare NLP in 6 din marile orase ale tarii. Este un om deschis, curios, creativ si care valorizeaza oamenii foarte mult. Ca profesionist se descrie ca si creator de contexte in care cei pe care ii intalneste au ocazia sa treaca prin experiente puternice, prin intermediul carora ajung sa se descopere si sa se dezvolte atit personal cit si profesional. Are studii de psihologie si sociologie si a absolvit Scoala de Terapie – Psihodrama Clasica.

Anca Apostol – (modulele 1, 2, 3): Master Trainer in Programare Neuro-Lingvistica. Are studii in psihologie, iar la cabinetul propriu ofera consiliere si terapie prin hipnoza ericksoniana.

 

Investitia ta:

-intreaga formare costa 2800 lei si se plateste in 7 rate egale. a cate 400 lei fiecare, plata se face la fiecare modul;

-cei care doresc sa achite taxa integral, au o reducere de 10%;

-cei care mai inscriu alte persoane la curs, au o reducere de 5% pentru fiecare persoana inscrisa in plus.

Inscrieri si informatii: contactati-ma telefonic la numarul 0721-871.200 (Eduard Rosentzveig-organizator) sau scrieti-mi pe adresa de e-mail: edyrosen@yahoo.com

 

Tematica generala a cursului:

1.      Găseşte împlinirea în viaţa personală şi profesională!
Obiective: familiarizarea participantilor cu formarea in NLP (istorie, fundamente de baza, principii), descoperirea a noi modalitati de comunicare intre facilitatorul NLP si client, construirea increderii si relatiei terapeutice intre cei doi.
·“Regulile jocului”: mod de desfăşurare, timp, nevoi, obiective, dorinţe, alte provocări organizatorice;
· Introducere în Programarea Neuro-Lingvistică;
· Relaţia dintre starea actuală, starea dorită, acţiuni şi feedback;
· Descoperirea resurselor şi utilizarea acestora pentru atingerea obiectivelor;
· Elemente de psihologie clasică: ancorarea şi câinele lui Pavlov;
· Concepte: resurse, ancorare, principii, harta-teritoriu,V A K O G, asociere-disociere.

 2.      Descoperă lumea din jurul tău!
Obiective: insusirea tehnicilor de baza in construirea empatiei, dezvoltarea abilitatilor de comunicare senzoriala la mai multe nivele (verbal, non-verbal, paraverbal), exersarea abilitatii de explorare a hartii mentale a clientului (metamodelul), explorarea solutiilor potrivite pentru problemele clientului cu ajutorul comunicarii si sistemelor de reprezentare senzoriala.
· Empatia: respect şi responsabilitate pentru ceilalţi;
· Contactul cu ceilalţi prin calibrare, raport, pacing, leading;
· Sistemele senzoriale de reprezentare: limbaj multisenzorial, indici oculari, acuitate senzorială;
· Metamodelul: distorsiuni, omisiuni, generalizări;
· Trecerea de la structura superficială a lingvisticii la structura profundă a acesteia şi cum anume influenţează psihicul uman;
· Concepte: calibrare, raport, pacing, leading, metamodel, sisteme de reprezentare senzorială.

3.      Împlineşte-ţi visele!
Obiective: insusirea abilitatii de stabilire a obiectivelor cat mai precise si arhitectura viitorului dorit; exersarea limbajului hipnotic (Modelul Milton) pentru schimbarea terapuetica a clientului si, implicit, a facilitatorului NLP; insusirea abilitatii de recadrare a problemelor pentru gasirea de solutii optime.
· Stabilirea obiectivelor: declanşatori motivaţionali, factori volitivi, arhitectura viitorului dorit;
· Ecologia: pilon de bază în NLP;
· Limbajul hipnotic: inconştientul văzut ca rezervor de resurse, transa, hipnoza;
· Modelul Miltonian de mobilizare a inconştientului;
· Recadrarea, cadrare: modalitatea de percepere a altor faţete ale realităţii;
· Concepte: hipnoteraut Milton Erickson, obiective SMART, OMUN, cadrare de contrast, de relevanţă, backtrack.

4.      Trăieşte viaţa aşa cum vrei tu!
Obiective: exersarea modelelor de comunicare dupa Virginia Satir si depistarea lor in procesul obisnuit de comunicare; dobandirea abilitatii de lucru cu submodalitaile hartilor interioare si imbogatirea experientelor senzoriale; vindecarea rapida a fobiilor; rezolvarea constructiva a conflictelor cu ceilalti exersand cele 5 pozitii perceptuale.
· Modelul părţilor persoanei: comunicarea dupa Virginia Satir şi elemente de psihoterapie sistemică;
· Submodalităţile: control, dirijare, arhitectura elementelor emoţionale;
· Vindecarea rapidă a fobiilor;
· Poziţiile perceptuale: realitatea văzută din cele 5 unghiuri esenţiale universale;
· Alinierea poziţiilor perceptuale;
· Concepte: psihoterapie sistemică, submodalităţi, fast fobia cure, poziţiile perceptuale, swish visual, acţiuni, percepţii, reprezentări.

5.      Află cine eşti!
Obiective: explorarea strategiilor de actiune in viata personala si profesionala pentru obtinerea rezultatelor dorite; utilizarea nivelurilor neurologice pentru identificarea identitatii si misiunii personale, construirea si utilizarea metaforelor, astfel incat sa faciliteze schimbarea.
· Strategii: de testare, elicitare, utilizare, instalare, modelul TOTE, ROLE, BAGEL;
· Elicitarea diferitelor strategii de învăţare;
· Strategia Disney: modalitatea creativă de găsire a soluţiilor;
· Nivelurile neurologice: mediu, comportament, capacităţi (abilităţi), convingeri, valori, identitate, misiune.
· Metafora: metodă, construire, utilizare.
· Concepte: strategia Walt Disney, nivelurile neurologice, metaforele.

6.      Ai curajul să te schimbi!
Obiective: exersarea capacitatii de utilizarea a metamodelului si ascultarii active pentru obtinerea de informatii in ceea ce priveste tehnica „linia timpului”; identificarea cauzei unei probleme din trecut si gasirea solutiilor vindecatoare pentru viitor; identificarea convingerilor limitatoare si mobilizarea resurselor necesare pentru schimbarea acestora; familiarizarea participantilor cu procesul de coaching si dobandirea abilitatii de sustinere a unei sedinte de choaching;
· Liniile Temporale: descoperirea cauzei unei probleme;
· Arhitectura şi sprijinirea obiceiurilor sănătoase;
· Lucrul cu emoţiile negative: necesitate şi ameliorare;
· Reimprinting: terapia/reconstituirea trecutului, conştientizarea prezentului şi optimizarea viitorului;
· Convingeri: schimbarea convingerilor limitative;
· Coachingul – definire, instrumente, atitudini;
· Concepte: liniile temporale, reimprinting, convingeri, coach, modelul SCORE.

7.       Evoluează!
Obiective: exersarea capacitatii de modelare a excelentei umane intr-un anumit domeniu; dezvoltarea abilitatii de comunicare provocatoare; recapitularea integrativa a tuturor instrumentelor NLP invatate pana acum; dovedirea abilitatii de folosire a tehnicilor NLP (evaluarea finala).
· Integrare: inventarierea instrumentelor şi abilităţilor dobândite de-a lungul formării ca şi Practitioner NLP;
· Modelarea: cheia excelenţei în tot ceea ce vă propuneţi;
· Comunicarea provocatoare – tehnica Farrelli;
· Dovedirea cunoştinţelor teoretice prin proba scrisă;
· Dovedirea abilităţilor şi atitudinilor specifice unui NLP Practitioner prin proba practică;
· Concepte: modelare, matricea învăţării, evaluare.