Ce ne facem atunci cind relatia o ia razna?

cind relatia o ia raznaNe aflam citeodata „prin miriste” in relatia de cuplu. Suntem „razna” cind nemultumirile acumulate se descarca prin frecvente certuri izbucnind din nimic, iar lamuririle ce lasau initial impresia facila a unor hirjoneli de weekend intre prieteni de-o viata, se transforma nesperat in combustia spontanee a tuturor valizelor cu resurse de care a dispus vreodata iubirea. Criza de cuplu ne orienteaza spre gasirea unui set de solutii consimtite care aplicate increzator – pot genera schimbarile dorite.

1. Cautam intrebarile corecte, imediat dupa ce am gasit raspunsurile comode.

Dupa o cearta nu ne mai arde de gasirea scenariului salvator, si de obicei luam o „pauza”, un ragaz intr-un spatiu propice spargerii problemei in straturile ei componente; aceata pauza nu o concepem musai ca pe o distantare emotionala de partener, ci ca pe o igienica integrare a contextului-problema intr-o poza mai larga si detasata, de tip anamnetic, astfel incit sa ne regindim „vina”, in loc sa ne-o asumam pe nemestecate. In schimbul de injurii si reprosuri dintr-o relatie nevrotica, datorita anxietatii ridicate si dorinta de aplanare, cel mai des fie regresam la identitatea copilului adaptat, astfel incit devenim „ascultatori„ asumindu-ne din coltul unei camere vinovatiile reprosate – ne concentram pe continutul anxiogen dar ignoram procesul transferential, fie adoptam rolul unui parinte critic, victimizindu-ne partenerul de cuplu, tocindu-l marunt si sigur – asa cum am invatat noi de la niste maestri in gastronomie relationala. Putem iesi din aceste identitati defensiv-ofensive, extragindu-ne din „teatrul de operatiuni”, abandonind coltul canapelei sau satirul conjugal, luind o pauza, cautind mai degraba metapozitia, rolul neutru al unui observator din afara, si adresindu-ne apoi astfel distantati…intrebarile corecte. Pe acestea le aflam de obicei atunci cind epuizam toate raspunsurile sau justificarile comode la intrebarile: „Ce rol mi-am ales eu in aceasta situatie?” si „Am facut ce tine cu adevarat de mine, pentru a regla acest aspect?”

2. Daca Superman nu mai poate zbura, inseamna ca s-a facut dimineata.

Odata aduse intr-o discutie cu sens reglator, aceste intrebari cheie ale fiecaruia ne defocalizeaza atentia de pe convenabila contabilizare a greselilor celuilalt spre asumarea propriei parti din problema si contureaza un orizont comun al asumarii relatiei, orientind cuplul spre resurse si solutii. Altminteri, dorind sa reparam, ne asumam un rol de regizor-salvator al relatiei, si prin aceasta afectata identitate ne arogam si capacitati de supererou. Becalizam relatia. Atunci cind „superman nu mai poate zbura” sfirsim lamentabil in vortexul anxietatii si depresiei, al disperarii in doi, gustam dezamagirea, condamnarea la neputinta si vinovatie ori poate, dimpotriva, se napusteste spre dormitor, ca un soare hotarit de iunie – o mai adecvata imagine despre ce putem face in realitate pentru partener, fata de ce ne-am fi dorit sa reusim.

3. Cind „de ce ?”-urile devin obsedante, e timpul pentru vitamina „ce ?”

Jumatate din rezolvarea acelei parti din problema de cuplu care tine de tine este asigurata prin identificarea intrebarilor corecte si iesirea din rolul de supererou ori de victima inocenta. Daca agonizam in neputintele constatate ale unor rezolvari fictive, in loc sa ajustam harta la teritoriu, tocmai ratam posibilitatea ajustarii relatiei, concentrinu-ne pe „de ce? „-urile dezadaptative, in loculul „ce ?”-urilor care ne schimba perspectiva asupra problemelor. Setul de interogatii e vast. Pe cele pe care le consideram utile insa, le putem enumera scurt: Ce imi place la el/ea, ce nu, ce doare, unde doare, ce nu merge, ce ma nemultumeste la el, i-am spus asta, cum m-am asigurat ca a inteles corect mesajul meu, dar el ce nemultumiri are, le-am inteles corect, oare am un stil asertiv (nonagresiv) de a-i comunica pasurile, l-am agresat pina acum, care parte din problema e intr-adevar generata de mine, am facut tot ce tine de mine pentru a rezolva, ce nu tine de mine sa rezolv ? etc.

Se dovedeste util exercitiul de a ne oferi cele mai sincere raspunsuri la intrebarile cheie – iar daca nu avem nici o idee, putem asocia liber o vreme. Daca in acest exercitiu ni se alatura si partenerul de cuplu, atunci solutiile au toate sansele sa apara. Pentru mai multe detalii si exercitii interactive pentru rezolvarea problemelor tale de cuplu, te astept la cabinetul meu din Constanta.

Feedback-ul lunii februarie

feedbackul lunii februarieAm primit astazi un feedback entuziast pe care vreau sa vi-l impartasesc. Nu pentru a ma lauda, ci pentru ca acest punct de vedere al pacientului meu ma onoreaza, consolideaza increderea in utilitatea profesiei de psihiolog, si ar putea ajuta prin franchetea lui pe oricine doreste sa inteleaga un punct de vedere despre cum te poate optimiza “vizita” la psiholog.

Cel mai bun lucru pe care l-am putut face pentru mine, a fost sa accept ajutorul unui psiholog. Sunt recunoscatoare ca am intalnit un om minunat de la care am prea multe de invatat si nu vreau sa pierd nimic din ce-mi poate oferi. M-a ajutat sa ma ridic atunci cand am cazut, mi-a inlaturat prejudecatile, complexele si fricile si m-a invatat sa ma pretuiesc.

Mi-a dat incredere sa-i vorbesc deschis si acest lucru m-a facut sa ma simt eliberata si linistita. M-a vazut plangand si a inteles, fara sa ma judece.

Dupa sedintele de psihoterapie am invatat ca e timpul sa fac ceva pentru mine, sa nu-mi pierd energia cu tristeti, ci, cu “o ancora” drept punct de sprijin, sa fac ceva bun sa se mi intample, orice lucru care-mi poate inveseli ziua si sufletul.

Psihoterapia m-a ajutat sa devin constienta de ce se intampla cu mine si de relatiile cu ceilalti, sa fiu mai determinata sa vad ce e drept – mai mult dacat ce e gresit, sa inteleg ca alegerile facute nu sunt nici bune, nici rele, nici inutile.

Am inceput sa vorbesc despre mine, sa am curajul de a lua decizii fara sa ma tem ca am sa gresesc, sa pot spune NU- fara sentimente de vinovatie, sa accept ca lucrurile s-au petrecut si timpul a trecut, sa accept ca nu sunt nici mai mult, nici mai putin decat sunt, normal de imperfecta.

Am invatat proceduri de relaxare, de ancorare, de respiratie, autosugestie, rabdare, comunicare.

Am invatat despre a fi visator, realist si critic si despre faptul ca e nevoie de un mare O.F.F. pentru a fi fericiti. (Obiective, Feedback, Flexibilitate – n.n.)

Am invatat despre niveluri logice si cum sa gandesc o schimbare, cum sa-mi antrenez gandirea, cum sa nu ma izolez in lucruri marunte.

Am invatat despre nevoi si dorinte, despre credinta si generozitate, despre muzica, poezie si “camp de stele”- si sa nu ma opresc din a visa.

M-a ajutat sa ma vindec sufleteste de rani pe care le-am meritat fara doar si poate, sa-mi revin dintr-un moment confuz al vietii mele, sa fiu mult mai calma, linistita, relaxata si sa zambesc.

Ii datorez recunostinta si respect si-i multumesc cu sufletul in genunchi pentru rabdare, sprijin si intelegere. psihologului meu Eduard Rosentzveig – omul pentru care si datorita caruia ce am scris acum are sens.

A.M.

6 februarie 2016, Constanta

Scrisoare catre Mos Craciun…

scrisoare catre Mos CraciunDraga Mosule,

Stiu despre tine ca vii uneori si pentru cei care te-au alungat din ginduri, cu sufletul satul de mistificari, flamind de altceva, dar si la aceia care in mod nedeslusit nu mai stiu nici „La Steaua”, nu mai stiu nici colinde, si n-au drept busola nici semnele Cerestii Nasteri, nici Taina intruparii Lui Dumnezeu Cuvintul in Chip de Om plapind, ci doar tacerea ce le picura in lacrimi spre umbrele celor pierduti, impietrindu-i in spaima a ceva ce-ar fi putut fi Mergere, cunoastere a Sensului, Vietuire.

De aceea iti scriu pentru prima oara, rugindu-te sa vii si pe la noi, dar sa lasi deoparte cadourile toate – de obiecte nu avem trebuinta, pentru ca in haul si frigul din fiinta nu materia frumos impachetata ne va putea-ncalzi ori lumina, ci prezenta unei imbratisari vii, calde si definitive, ce singura mai poate alunga ecoul morbid si cinic al instrainarii, urii si dezimbratisarii dintre noi.

Vino mosule si nu ne mai aduce, ia-ne pentru prima data ceva. Te rugam sa nu ne mai separi unul de altul cu atitea „utile” chestii. Cadourile tale ne distrag atentia de la iubirea dintre noi si o orienteaza spre obiectele asezate intre noi – nu ne mai aduce in dar inca o caramida pretioasa, pentru zidul cu care ne inconjuram, pentru “a fi mai buni”.

Mai bine ia haul din noi – oricite-am indesa tot nimic nu inseamna; ia-ne moartea aceasta de pe umerii apasati – aceasta mantie stacojie si putreda, batjocoritoare, pe care o porti cu mindrie existentialista – nu e moartea noastra – ci a ta si a acelora care au reinventat-o; aceia te-au condamnat pe tine la a fi un mester senil de jucarii, un maniac hamal de materie si poveri cu fundita, un mim al bucuriei si un saltimbanc al tristetii. Copiii pe care tu crezi ca ii pacalesti, te privesc senini in ochi, dar iti stiu aceasta durere.

Batrine, ia-ti banii de aur inapoi, ca uite, anii sunt grei; fetele nemaritate se vor fi descurcat si fara ei, poate ar mai fi stat si pe la parinti un pic, sa-si bucure unii altora timpul cu seninatatea copilariei- si in plus nici gestul prost inteles si imitat al vreunui sfint si nici zornaitul monedelor nu ne va mangaia cea mai grozava dintre pierderi; Calea, Adevarul, Viata.

Vino, strainule, si intra pe usa de data asta, nu pe horn ca hotii, da-ti jos barba aia fatarnica, ia loc si incalzeste-ti linga un calorifer de bloc genunchii aia batrini. Stii bine ca orice mit e cladit pe mitomanie. Tu ii inveti pe copiii nostri sa creada in minciuna si masti, sa confunde a fi cu a avea si le conditionezi iubirea de prezenta in relatie a unor obiecte.

Si daca nu ti-a pierit de tot glasul de atit – ho ho ho- , vino mai bine sa cintam impreauna un colind despre Cel ce iti este si tie Mîntuitor, e timpul sa auzi si tu aceasta Veste Buna. Apoi hai sa vedem ce oameni au nevoie reala de prezenta ta ca fiinta, de atitudinea si actiunea ta concret-personala, de ceea ce gindesti si simti cu adevarat fata de ei. Astfel ii poti face pe copiii nostri sa creada in tine. Iesi din intunericul strimt al hornului (nu vrei sa stii ce ar spune Freud despre asta!) la lumina despovaratoare a unei dimineti in care sarbatoresti si tu Nasterea Lui Hristos. Ni S-a nascut cel mai de pret dintre toate darurile. Primeste si tu, Mosule, de la noi, acest unic Dar.

Nu iti irosi lacrimile, batrine! Nu mai e credibil sa oftezi dupa vremurile in care te numeai Craciun sau Mos Gerila, pentru ca, draga Mosule ai luat si tu teapa; in aceasta ‘politica” a minciunii si mortii tu esti cel mai vechi politician care inca mai crede in Mos Craciun. Cadourile sincere si de suflet, fa-le, Mosule, la lumina zilei.

Hai cu noi, pe strada din ce in ce mai inghetata, sa ne incalzim sub cerul instelat de deasupra noastra, cu Lumina Nasterii Lui Iisus Hristos, ca ne e mai de folos.

La seful frustrat sa nu stai “ca sacul”

hartuirea emotionalaDespre hartuirea emotionala in Institutiile Publice si Private si citeva metode de sustragere din rolul de victima

Hartuirea emotionala – sau sicanarea – este un mod  mai putin evident de agresare individuala, exercitat cu intentie si in forma repetata prin metalimbaj sau conduite agasant-umilitoare, vizind izolarea de grup a individului si destabilizarea lui emotionala. Aceasta forma de abuz emotional are un impact dezastruos asupra sanatatii mintale si performarii in grup, in special daca este o componenta tolerata a culturii organizationale din cadrul unei Institutii. In ciuda impactului sau negativ, sicanarea- cunoscuta si cu denumirea de „bullying” omniprezenta in majoritatea Institutiilor Publice Constantene si in mai mult de o treime din Companiile private locale.

Ca aproape orice tip de hartuire, cea emotionala presupune doi actori principali, un agresor, o victima si un public implicat in mentinerea fenomenului. Atit rolul de hartuitor-agresor cit si cel de hartuit-victima sunt interschimbabile si exercita un soi de fascinatie pentru actorii implicati dar si pentru publicul care asista la actele de hartuire; este transa rolului si cea a publicului, pe care o interactiune de o asemenea intensitate emotionala le creeaza si intretine. Se poate vorbi chiar despre „dependenta de rol” care ii motiveaza atit pe agresor cit si pe victima lui in mentinerea sau alternarea rolurilor; sicanarea produce o stare de bine si de „eliberare” agresorului-dar traume profunde si de durata victimei. Sicanatul are tendinta de a empatiza cu agresorul, se identifica temporar cu acesta si se auto-devalorizeaza, sfirsind prin a se autoagresa. Insasi mentinerea rolului de victima conduce la interiorizarea „vocii hartuitorului”, si astfel la dublarea agresiunii cu autoagresarea prin pasivitate.

Interactiunea dintre hartuitor si victima sa este una complexa. Intre cei doi se creeaza o relatie nevrozanta, care permite transferul emotional negativ. Conflictul dintre victima sicanarii si agresor nu are legatura cu persoana in sine ci cu reprezentarile de status-rol atribuite. Nu putem vorbi in cazul hartuirii emotionale despre o ciocnire accidentala intre doi indivizi, de un fulgurant schimb de replici taioase sau o jignire flururata peste umar. Sicanarea presupune raporturi de putere consumate intre hartuitorul dominant si o victima care intimideaza inconstient, acesta fiind si motivul pentru care nu este suficient doar sa recunoasti fenomenul pentru a i te sustrage, ci sa stii si cum sa te situezi in afara rolului de victima sau de agresor. Rolurile de sicanat-sicanator sunt interschimbabile in psihobiografia abuzatului, hartuitorul fiind in trecutul sau victima unui abuz emotional. Intilnim cel mai adesea victime abuzate in mediul familial care devin abuzatori in Institutii si invers, ca forma de supracompensare, in special in rindul indivizilor neoptimizati personal si decompensati.

Cum poti scapa de hartuirea emotionala – in trei pasi

Pasul 1. Recunoaste hartuirea emotionala si respinge-o

Hartuirea emotionala la locul de munca sau in scoala este posibila atunci cind cineva transforma avantajul autoritatii sau informatiilor detinute – in supra-avantajul compensarii unor psihotraume nerezolvate – prin rele tratamente manifestate explicit si in relatia cu o victima. Concret, seful sau o persoana cu o pozitie bine consolidata in organizatie – isi izoleaza si hartuieste emotional subordonatul sau colegul, intimidind sau creand situatii jenante, fortind mina, jignind, expunindu-l penibilului si altor emotii agasante in fata unui public.

Poti sti daca esti hartuit emotional prin observarea si analizarea „tratamentului” la care esti supus:

  • tonul ridicat, injuriile sau orice fel de abuz verbal
  • acuze nejustificate, etichetari negative, blamare nejustificata, stigmatizare
  • supraincarcarea programului de lucru cu sarcini contradictorii sau nerealiste – urmata de reprosuri, autocritica solicitata, amenintari cu masuri administrative (procedura zugzwang sau „a tine in sah angajatul”- foarte raspindita in institutiile publice centralizate si perpetuata pina astazi)
  • repetarea pina la epuizarea angajatului / elevului a unei sarcini de lucru simpla, dupa cerinte consecutive contradictorii si modele arbitrare sau ambigue– (aceasta tehnica de confuzare si distrugere a stimei de sine a angajatului in vederea imputarii supunerii sau a impunerii autoritatii- se mai numeste şi piuliţa lui T.A.Ş.U.”, abrevierea de la Trăncăneşte, Ambiguizează, Şubrezeşte, Umileşte)
  • glumele nesarate, ironiile nejustificate, apropouri pasiv-agresive – toate acestea repetate ostentativ
  • coalizarea colegilor impotriva unui individ si izolarea acestuia cu intentia implicita a umilirii sale (sau gasirea tapului ispasitor – se intilneste atunci cind in cadrul unui grup are loc o polarizare a rolurilor pe criteriile simpatie-antipatie sau dominanta-supunere)

Pasul 2. Vorbeste despre sicanare cu sefii tai, cu superiorii lor, sau cu “Big Brother”

Este etapa cea mai dificila, pentru ca victima acestui tip de abuz, destul de dificil de probat in instante, se teme de vulnerabilizarea prin expunere si de efectele administrative ale dezvaluirilor sale. De cele mai multe ori cel care hartuieste emotional este insusi CEO-ul organizatiei sau persoana cu autoritatea cea mai mare- situatie in care victima este prinsa in capcana unei false dileme: “taci si indura sau zbori”. Rusinea este un factor demotivant, care intretine si favorizeaza cu brio statutul de victima, hartuitului fiindu-i frica de o umilinta si mai mare. Consecintele alegerii variantei “tac si indur” sunt adincesc trauma iar mentinerea pozitiei de victima pe termen lung poate declansa afectiuni psihosomatice si tulburari psihice dificil de vindecat. Institutia insasi este afectata, fiind demonstrata ineficienta echipelor de lucru alcatuite din angajati hartuiti emotional.

Companiile si Institutiile cu politici de toleranta zero a abuzului emotional sunt cele mai protejate de riscurile pe care tolerarea acestui fenomen o are asupra bunei lor functionari, aspect constientizat de managerii isteti. Semnalarea felului in care sunteti hartuit/a emotional – printr-o discutie cu Directorul General, sau cu membrii Consiliului de Administratie, solicitarea unei consilieri pe aceasta tema adresata Departamentului de Resurse Umane, reprezinta alternative pragmatice de rezolvare ce va contribui la iesirea din falsa dilema.

De cele mai multe ori cel inlocuit in aceste situatii este hartuitorul, nu hartuitul. In situatia in care esti santajat sa demisionezi, concediat abuziv, ori sicanarile se intensifica – in afara demisiei fortate psihologic, ai alternativa sesizarii justitiei, prin angajarea unui avocat si a unui psiholog – care vor urgenta solutionarea situatiei si te pot ajuta la restabilirea demnitatii personale.

Desigur, exista si exceptii in cazul institutiilor apartinind unor comunitati inchise si izolate din punct de vedere juridic si administrativ, si in situatia aceasta lupta s-ar da inegal, intre o Comunitate de Interese Corupta – si un individ care denuntind abuzul se poate trezi singur in pestera ursului. O solutie pentru victima hartuirii este sustragerea din scena si din contextul victimizarii, iesirea din izolarea Institutiei anagajatoare care tolereaza hartuirea si contactarea unui specialist din exteriorul comunitatii, actionind totodata in directia sanogena a mentinerii securitatii personale.

Pasul 3. Sustrage-te hartuirii emotionale cerind ajutor specializat

Iesirea din situatia de hartuire emotionala aduce cu sine o restabilire a demnitatii personale si o prevenire sau ameliorare a afectiunilor psihosomatice inerente.

Daca esti victima unui abuz emotional trebuie sa stii ca nu esti abuzata la intimplare. Tu intrunesti citeva caracteristici pe care abuzatorul le considera dezirabile, inainte ca acesta sa initieze comportamentele de hartuire. Pentru cunoasterea acestor “trasaturi dezirabile” pentru care abuzatorul alege sa te abuzeze, ai nevoie mai inainte de acces la “harta abuzatorului”. Pe aceasta harta se afla motivele pentru care un angajator, un sef, un coleg- s-ar simti amenintati de tine.

Daca stii aceste lucruri inaintea angajarii, sau poate chiar din timpul interviului de angajare, aflind cit mai multe lucruri despre Ce fel de persoana este Angajatorul Tau in afara Institutiei si Ce model organizational influenteaza cel mai profund Institutia / Compania, Cit de fericiti sunt viitorii tai colegi si cum isi comunica nemultumirile precum si Ce l-ar face pe Seful tau direct sa se simta intimidat de tine, te poti proteja de viitoare potentiale abuzuri.

De obicei, printre cele mai amenintatoare trasaturi ce initiaza “jocul” hartuirii emotionale sunt acele particularitati vizibile ce pot intimida sau pot stimula raporturile de competitie interpersonala: inteligenta, eleganta in exprimare, naturalete, siguranta de sine, jovialitatea si popularitatea, succesul personal, sau dimpotriva alte trasaturi personale ce pot atrage atentia si care pot declansa fascinatie, teama sau competitia neproductiva.

Hartuitorul emotional “de profesie” este o persoana pasiv-agresiva sau cu agresivitate manifesta, care transfera emotii puternice de frustrare asupra victimei sale in situatiile in care se simte amenintat sau intimidat de aceasta. Agresorul este o persoana cu traume nerezolvate, adesea imatur social si insecurizat emotional, cu o stima de sine fluctunata, compensata printr-un limbaj corporal si paraverbal incarcat de ostentatie. Comportamentul sau in Institutie este unul studiat si adesea inflexibil, vizibil ritualizat; transmite nevoia controlului si dominarii si poarta masca unei persoane puternice si autoritare sau a victimei perpetue, dar discrepantele vizibile dintre nonverbal si verbal tradeaza constientizarea imposturii. Este un bun comunicator de forme fara fond, nu are spirit de echipa si se teme “sa fie citit”, ceea ce ii stimuleaza retractia sociala si o teama patologica de demascare.

Daca intr-o Institutie Publica sau Companie observi ca hartuirea emotionala este initiata de Sef sau tolerata de acesta, acesta e semnul clar ca cel mai probabil abuzurile emotionale apartin culturii organizationale a acesteia, si ca ai de-a face cu o organizatie ineficienta.

Care sunt efectele negative in plan personal ale hartuirii emotionale?

  • distress si nefericire ocazionate de frecventarea mediului institutional
  • absenteism si rezultate slabe, productivitate scazuta
  • stima de sine scazuta si dispozitie depresiva
  • demotivare
  • Anxietate si tulburari digestive
  • Nevroze de transfer
  • Hipertensiune
  • Insomnie
  • Disfunctii sexuale
  • Afectarea negativa a vietii de cuplu
  • Simptome ale stresului postraumatic

Care sunt efectele negative ale politicii de tolerare a hartuirii emotionale asupra unei Institutii sau Companii ?

  • Ineficienta comunicarii si dezumanizarea raporturilor interpersonale
  • productivitate scazuta (personalul este demotivat si stressat)
  • echipa dezbinata si disfunctionala
  • rata mare a demisiilor
  • rata mare a concediilor medicale (afectiuni psihosomatice generate de stress)
  • tendinte spre inovare scazute
  • stagnarea dezvoltarii (cifra de afaceri scazuta, performante slabe)
  • renume prost al Institutiei / Companiei – in mediul de afaceri si in comunitatea locala
  • specialistii si clientii valorosi vor evita Institutia / Compania
  • criza perpetua de personal

Tuturor persoanelor care se regasesc in aceste rinduri, le stau la dispozitie impreuna cu partenerii mei psihologi, in cadrul cabinetului individual Eduard Rosentzveig din Constanta. Imi puteti scrie pe adresa cabinetului edyrosen@yahoo.com, si va puteti programa o sedinta de psihoterapie si consiliere la numerele de telefon 0721-871200 sau 0742-354228

psiholog Eduard Rosentzveig

Ca să ajungi la un liman…

ca sa ajungi la un liman…nu trebuie decît să te urci în barcă şi să vîslești înaintea ta. Dar cînd sufletul tău devine o mare fără apă, încotro te îndrepţi? Cui îi ceri ajutorul? Cine îţi mai poate alunga teama eşuării? Cînd te-ai săturat de sisteme explicative şi teorii proiectate să-ţi adoarmă angoasele, păcălindu-ţi foamea de adevăr, nicidecum descoperindu-ţi-L, cînd binele şi răul pe care le faci îşi pierd sensul, inversîndu-se în numele toleranţei, tu unde îţi regăseşti reperele? Cînd ţi-e greu să mai fii un om de rînd pentru că unii îţi reproşează batjocoritor credinţa în Dumnezeu şi felul simplu de-a fi, alţii cinstea şi truda – ca pe un căpăstru menit să te îmblînzească, pe umărul cui te sprijini tu ca să-ţi păstrezi puterea de a mai fi onest faţă de tine? Iar dacă ceea ce eşti acum nu se bazează pe nici o “carte mare”, ci doar pe liniştea pe care o ai împlinind iubirea ca pe cea mai de preţ dintre porunci, atunci cum crezi că te-ai simţi, negîndu-ţi sensul şi devenirea personală, dacă ai abandona să mai fii atent la esenţialul care te defineşte, pentru a lămuri ambiguităţi din latrina unor doctrine sterile pentru orice virtute?

Neputinţa e o mare povară a sufletului nostru, greu de vindecat. Pentru a înțelege de unde poți iniția terapia ei, te invit să îți găsești puțin timp pentru a reflecta; la ce întrebări personale îţi asumi pe nemestecate răspunsurile date de alţii? Apoi, dacă ești încă dispus/ă vom găsi împreună soluţii mai actuale, mai adecvate resurselor tale.

Factori de mentinere a fobiei sociale

Factori de intretinere ai fobiei socialeCe este fobia sociala?

Teama nejustificata, persistenta si dezadaptativa, traita de o persoana atunci cind aceasta se afla in situatia de a realiza o actiune intr-un anumit context social, poarta numele de fobie sociala.

Fobia sociala este resimtita ca frica intensa si de durata, o disforie cu implicatii emotional-fiziologice si comportamentale inalt dezadaptative, fiind declansata de cele mai multe ori de anticiparea si derularea in plan imaginar a unui scenariu catastrofic nerealist, ce pregateste organismul pentru iminenta unui pericol, chiar dinaintea parcurgerii situatiei sociale fobogene sau concomitent cu aceasta.

O avalansa de „ginduri negre” sau griji recognoscibile dupa modelul „dar daca……si ma voi face de ris”, asalteaza si dezechilibreaza fobicul, in special prin perspectiva compromiterii imaginii sale sociale. Acesta resimte un disconfort emotional si fiziologic care-i vulnerabilizeaza stima de sine, eficienta perceputa in situatia sociala considerata problematica precum si adaptarea sa la contextul social. Persoanele cu fobie sociala adopta in aceste situatii fie o atitudine evaziva, din dorinta de a scapa cit mai repede din situatia perceputa ca ingrozitoare, evitind confruntarea si mentinindu-si astfel convingerile nerealiste, fie reactioneaza emotional disproportionat si clacheaza, cazind in mult temutul ridicol, autoimplinindu-si astfel profetia si intarindu-si convingerile nerealiste.

Proverbul ”De ceea ce ti-e frica, nu scapi” se verifica in acele situatii in care evitarea „pericolului” pare imposibila. Contracararea acestui gind-sentinta preluat prin educatie si transformat in cognitie disfunctionala de tip inconstient se poate realiza printr-o restructurare cognitiva exersabila prin adoptarea  gindului…„De ce ti-e frica scapi cind frica e justificata”. Acest mod de contracarare presupune o explorare a adecvarii perceptiei la realitate, fapt ce odata initiat devine, din perspectiva terapiilor congnitiv-comportamentale inceputul rezolvarii problemei.

Focalizata pe propriile trairi negative si cu un simt al ridicolului prin consecinta supra-dezvoltat, persoana cu fobie sociala va initia singura dezastrul de care se teme, din nevoia exacerbata de a-si „invinge emotiile” si de a nu se compromite in fata „pericolului iminent”, imposibil de ocolit. Mentinindu-si frica la cote inalte si deci capacitatea de autocontrol la niveluri joase, cel ce se teme se va raporta ofensiv-defensiv la situatii sociale in esenta inofensive. Atentia orientata spre „vocea interioara” iar nu spre feedback-ul celorlalti va spori anxietatea si va declansa bizarerii comportamentale ce atrag atentia anturajului, ultimul lucru pe care fricosul si-l doreste de fapt. Acest fapt va amplifica anxietatea si va accelera simptomatic vortexul emotional-fiziologic-cognitiv si comportamental dezadaptativ al fobiei sociale pina la paroxism, experienta culminind cu un atac de panica.

Iesirea din labirintul fricii si “ transa supereroului care si-a pierdut puterile

Iesirea din labirintul fricii, prin confruntarea situatiilor ce declanseaza distresul, insa nu impulsiv ci cu atentia concentrata asupra mesajelor explicite pe care le ofera ceilalti-nicidecum asupra semnificatiilor banuite sau a emotiilor declansate de aceste banuieli, vor aduce odata cu calmul si capacitatea de autocontrol emotional- convingerea ca teama invatata se poate si dezvata. Defocalizarea atentiei de pe propriile emotii pentru observarea atenta a celorlalti si intelegerea lucida a feedback-urilor concrete primite de la acestia, fie invatarea unor tehnici de relaxare menite sa distraga atentia de la frica interioara catre calmul originat in stimulii externi…sunt citeva modalitati de initiere a vindecarii. De cele mai multe ori persoanele cu fobie sociala substituie calmul intelept – curajului nebunesc, reactiile in pripa, raspunsurile emotionale cu rol de supracompensare. Din acest motiv tot ce isi doresc aceste persoane este “sa fie mai curajoase”, adica sa se comporte ca un supererou in contextul celor mai banale activitati de relationare, nicicum sa isi igienizeze perceptia asupra acestora. Lipsa calitatilor si capacitatilor de supererou constientizate precum si emotiile negative legate de aceasta “hiba” actioneaza ca un stimulator al retractiei sociale, accentuind fobia sociala si intirziind de fapt vindecarea. Supraevaluind si catastrofizand experientele de socializare sociofobicul isi imagineaza solutii de compensare supraomenesti, imposibil de dezvoltat si atins pentru cine nu e cel putin un supererou, realitate ce induce sociofobicului sentimentul neputintei si lipsei de valoare personala. In fapt, aceasta veritabila “transa a supereroului care si-a pierdut puterile” in care intra sociofobicul inainte de evitarea sau experientierea la cote dramatice a situatiei de care se teme, constind in focalizarea pe suprasolutii, intareste convingerile de neputinta ale acestuia, si constituie un factor de intretinere a sociofobiei.

Cum poate fi conceptualizata fobia sociala?

Fobiile pot fi schematizate printr-un model ce urmareste mecanismele cognitive, emotionale, comportamentele si psiho-somatice implicate secvential in generarea raspunsurilor fobice. Modelul poate pleaca de la schema generala a tulburarilor anxioase (Wells,1989) cu adaugiri pe care le consideram necesare in cazul particular al fobiei sociale. Acest model urmareste o conceptualizare a cazurilor de fobie sociala intilnite in experienta clinica in perioada 2010-2015 (50 subiecti) din perspectiva elementelor comune observate pe baza unui protocol de diagnostic si observatie semistructurat (DSM IV), adaptat pentru a identifica, decela, si modela felul in care interactioneaza factorii determinanti, declansatori, factorii de intretinere sau favorizanti ai acestui tip de fobie.

Conform schemei expuse mai jos, in ontogeneza fobicului o experienta sociala traumatizanta „t” duce la invatarea experientei traumatice „I-t”, urmata de creearea unui model de recunoastere a experientei traumatice „MR-t” si a unui model de asigurare in raport cu experienta traumatica „MA-t”. Ulterior momentului traumatizant au loc tatonari ale realitatii prin declansarea comportamentelor contra-traumatice de reperare a potentialelor pericole ce contin indicii de recunoastere ai MR-t” (hipervigilenta) in diversele situatii experientiate de individ – “Hv–MR-t” pina cind individul experimenteaza un incident critic evocator al experientei traumatice, ic”; acesta reprezinta situatia sociala particulara ce duce la activarea modelului de recunoastere a pericolului „A—Mr-t”; sunt astfel activate cognitii disfunctionale inconstiente A-CDI” ce conduc, in cazul fobiei sociale, la activarea egoului social si la procesari negative ale acestuia A—CDI-Es”, la declansarea comportamentelor de asigurare ca urmare a perceperii pericolului – in cazul in care stimulul fobogen se poate evita- „A-Ca”, precum si la repetarea contratraumatica a modelului de reactie MA-t” (hiperreactie dezadaptativa)– in cazul in care stimulul fobogen nu se poate evita si confruntarea este iminenta, – la activarea si constientizarea in plan fizilogic, cognitiv, afectiv si comportamental a simptomelor anxietatii A-C-Sa”.

Schematizarea Fobiei SocialeSchema I: Conceptualizarea fobiei sociale – Eduard Rosentzveig

 

Odata implicat in situatia sociala care ii produce fobia, subiectul reacceseaza automat continuturile situatiei traumatice initiale, respectiv cognitiile inconstiente si schemele cognitive disfunctionale, angoasa si submodalitatile disforiilor asociate, comportamentele de asigurare dar si ecourile secundare ale acestora in plan cognitiv, emotional, fiziologic si social; acestea sunt inglobate noii experiente fobogene perceputa ca fiind similara si evocind un pericol resimtit ca iminent, si programul disfunctional este astfel repus in practica in mod automat, rezultind o reancorare a comportamentelor dezadaptative si o autoconfirmare a neputintei de confruntare a acestui tip de situatie (acest fapt se datoreaza atit evitarii obtinute prin comportamentele de asigurare, cit si prin centrarea pe propriile simptome si scenarii negative). Aceste convingeri ale propriei neputinte sunt de obicei proiectate in viitor, prin scenarii de anticipare a esecului in care subiectul se imagineaza in situatii incontrolabile si angoasante, metacognitii si metaemotii- ce reprezinta felul in care sunt produse comportamentele de repetare contrafobica a unor reactii aberante, gindurile si emotiile experimentate in situatia ce declanseaza fobia.

Studiile asupra cazurilor (50 subiecti) de sociofobie selectate din cazuistica generala a acestui cabinet individual de psihologie clinica din Constanta, efectuate in perioada 2010-2015, surprind importanta decelarii factorilor de intretinere comuni ai fobiilor sociale, factori pe care ii consideram mai importanti decit factorii declansatori in sine, prin functiile lor de sustinere si conservare a dinamicii vicioase dintre Activarea CDI (cognitiilor disfunctionale inconstiente) –> Procesari Negative ale Egoului Social –> Comportamente de Asigurare –> Activarea si Constientizarea Simptomelor Anxietatii. Numit si cercul vicios al fobiei sociale, acesta are rolul de blocare a reflexului de testare a unei realitati cu potential traumatizant-fenomen pe care il intelegem ca mecanism inconstient, posttraumatic, de mentinere a negentropiei egoului; psihotrauma poate fi un eveniment umilitor real dar si unul imaginat, perceput printr-o sugestie negativa indusa sau autoindusa, nefiltrata de instantele critice individuale.

Astfel, amenintarile stimei de sine prin autoexpunere imaginara la potentiali factori destructuranti ai eului (traume retraite sau eventualitati traumatizante – umilinta, suferinta, evaluari negative, situatii de competitie defavorabile)- identificati in situatii sociale fobogene specifice, declanseaza hipervigilenta, comportamente de asigurare specifice-evitare, fuga, ritualuri de asigurare, dar si comportamente de repetare contrafobica a modelului de reactie, ­autoevaluari negative ale eului pus astfel in noua situatie, care genereaza constientizarea problemei, a unei stime de sine slabe, precum si ridicolul situatiei-ceea ce duce la autodevalorizare, focalizare excesiva pe sine, nevoia de corectare a problemei, dar si frica de confruntare a situatiei.

Modelele cognitive inconstiente ce prelucreaza negativ imaginea sociala a fobicului- activate in situatia fobogena (situatii sociale noi, situatii de evaluare, situatii de perfomare)- reprezinta un factor declansator iar evitarea confruntarii modelelor cognitive disfunctionale  reprezinta un factor de intretinere al fobiilor sociale foarte frecvent intilnit; mascarea autodevalorizarii – prin afisarea si intretinerea unei imagini favorabile, centrarea compulsiva pe sine, slaba dezvoltare a abilitatilor de comunicare si socializare, anxietatea anticipatorie, derealizarea anticipatorie si depersonalizarea anticipatorie, compensarea evitarii unei situatii sociale prin socializarea virtuala (platforme de socializare virtuala)- sunt factori de mentinere comuni ai majoritatii cazurilor de sociofobie.

Analizind dinamica factorilor declansatori si de intretinere ai sociofobiei, observam o coevolutie circulara, cu rol de inter-sustinere a acestora; factorii de intretinere ai sociofobiei inradacineaza si intaresc factorii declansatori.

Evitarea unei situatii sociale cu potential fobogen interfereaza in timp cu dezvoltarea echilibrata si adaptata a persoanei cu fobie sociala, limitind sansele optimizarii personale, astfel incit aceasta va ajunge in dezacord cu propriile sale nevoi, traind conflicte interioare puternice. Cu cit nevoile de apartententa sociala, de a fi perceput favorabil, de recunoastere si de autorealizare sunt mai tensionate (educatie precara, abilitati sociale neexersate sau restante, analfabetism functional, rele tratamente in cadrul familiei si grupului de referinta, somaj si saracie necompensate ocupational), cu atit teama de a fi perceput defavorabil in anumite situatii sociale, teama de respingere, teama de neadecvare si critica au un potential de producere mai ridicat.

Falsa socializare – factor de mentinere a sociofobiei

O atentie deosebita o suscita in mentinerea sociofobiei fenomenul de compensare a contactelor sociale autentice- prin socializarea virtuala, o de-socializare ce simuleaza socializarea privind-o insa de esentialul comunicarii (comunicarea face to face si utilizarea tuturor modalitatilor si submodalitatilor perceptuale ce sunt concentrate in feedback-ul direct oferit de cealalta persoana), ce se realizeaza prin intermediul platformelor virtuale. Acestea propun o mentinere prin conditionare/intarire aleatorie si comptetitie de imagine- a nevoii de recunoastere a individului si tensioneaza artificial nevoia de a fi perceput favorabil, acest lucru declansand si amorsind convingeri negative, o stima de sine scazuta, si mentinind fobia sociala.

Utilizind acest mecanism, fobia sociala poate fi inclusiv generata si controlata artificial de platformele media, ce au rolul de amorsare perceptiva, emotionala si cognitiv-comportamentala in industria publicitatii precum si de modelare sociala prin modelarea perceptiei asupra proceselor sociale.

Cyber-compensarea sociofobiei si sociofobia compensatorie de tip “Oz”

Sociofobia este o tulburare emotionala profitabila pentru industria it si corporatiile ce sustin platformele virtuale, intrucit contribuie la sporirea adictiei de interactiuni virtuale a persoanelor sociofobe, care gasesc in mediul virtual o modalitate de compensare-adoptare a unor masti virtuale cu rol de compensare a autodevalorizarii, care reechilibreaza temporar stima de sine dar dezancoreaza social si confera disocieri de ale eului de tip – eu cel real versus eu cel idealizat, eu asa cum ma simt in interior versus eu cel construit digital, eu curajosul in plan virtual versus eu ciudatul in plan real, eu cel apreciat online versus eu cel timid in realitate. Manipularea perceptiei celorlalti asupra propriei imagini sociale este constientizata ca atare de cel care compenseaza in acest mod „imaginal” fobia sociala. Imago-ul rezultat astfel este considerat astazi un loc comun, un drept la exersarea propriei imagini, imprumutat din industriile multimedia hollywoodiene, adaptat valorilor media actuale. Tendintele de mentinere „terapeutica” in spatele mastii imaginale si contra-tendinta de eliberare prin dezvaluire genereaza conflicte interioare nevrozante si predispune la o scindare de tip sine-imago a personalitatii sociofobicului. Acest tip de conflict interior, consecutiv cyber-compensarii sociofobiei, modeleaza sociofobia generind o noua submodalitate a acesteia, observata la sociofobii care isi compenseaza aceasta frica in plan virtual-  sociofobia de tip Oz (personajul lui  Lyman Frank Baum din povestirea Vrajitorul din Oz) – constind in teama de autodezvaluire consecutiva construirii unei masti virtuale favorabile – o sociofobie de compensare, consecutiva fobiilor sociale cybercompensate, sanctionata de etica mediului virtual prin asimilarea sa imposturii si asociata fenomenului “conturilor false”. Cyber-compensarea se constituie intr-un factor de intretinere al sociofobiei si favorizant al sociofobiei compensatorii Oz.

Adictia de socializarea virtuala a persoanelor cu sociofobie cyber-compensata

Cum intretine socializarea virtuala sociofobia? Majoritatea mecanismelor ce genereaza dependenta in socializarea virtuala, prin site-uri de socializare, sunt mecanisme ce simuleaza recuoasterea sociala a individului, producind o detensionare mai frecventa a nevoilor de apartenenta, recunoastere si apreciere a acestuia; aplicatiile ce simuleaza acest proces al recunoasterii sociale creeaza dependenta de recunoastere iar aceste nevoi tind sa fie consumate mai frecvent pe aceasta cale facila si rapida, si mai putin prin competitie si competente de fond exersate in mod direct la nivel social.

Acestea exploateaza si genereaza compensari in plan virtual a nevoii tensionate de autoreglare din plan real, prin activarea conceptului de ego-social, a felului in care este perceput acesta, prin centrarea pe sine si mentinerea ei, prin caracterul incomplet al feedback-ului si comunicarii.

Cei mai inalt dependenti sunt cei carora le este stimulata retragerea sociala, au tendinte spre izolare, sunt dezancorati cultural- dezinserati social, alienati, rupti de traditie si obiceiuri sanogene, dezancorati moral, cu o vocatie incerta- si care accepta necritic stimuli subculturali (consumism, kitch, anticultura, anti educatie, antiarta, ideologii).

Astfel, remarcam ca elemente comune in simptomatica stabila a principalelor cazuri de sociofobie cyber-compensata:

1.Nevoia de a produce o impresie buna- nevoie tensionata de recunoastere, autorealizare, etc.- subminata de convingerea ca nu va reusi acest lucru.

2.Teama de alterare a statutului social-ingrijorarea ca va pierde statutul social, pozitia, stima de sine, imagine de sine.

3.Centrarea pe sine si ignorarea feedback-urilor, prin- procesare anticipatorie-griji cu privire la un eveniment, procesare posteveniment- autocritica ce conduce la procesarea defavorabila, negativa, a egoului social, ruminatii interioare si focalizarea pe problema; subiectul isi autoinjecteaza presupusa parere a celorlalti, ignorind parerea reala sau distorsionind-o.

Factorii de intretinere a fobiei sociale (dupa Clark si Wells-1995)

  1. Autoevaluare negativa nerealista”toti ma considera neinteresant, sunt plictisitor, daca ceilalti nu ma apreciaza-atunci ma detesta…etc. (in cazul sociofobiei cyber-compensate – primesc putine like-uri, sau in cazul sociofobiei clasice- am parte de putine feedback-uri pozitive in interactiunile fata in fata)

  2. Distorsiuni cauza-efect, supozitii, omisiuni, generalizari”daca imi exteriorizez emotiile, ceilalti vor crede ca sunt slab, prea sensibil, ridicol”..etc. – (in cazul sociofobiei cyber-compensate -emotiile exprimate pe facebook sau alte platforme media sunt aproximate favorabil / iar in cazul sociofobiei compensatorii Oz acestea sunt aproximate defavorabil, precesul feedback-ului reducindu-se in fond la autoatribuiri de emotii)

  3. Reguli absurde legate de propria persoana:

    Trebuie sa ma descurc in orice situatie, Trebuie cu orice pret sa fiu tare, Niciodata nu trebuie sa par emotionat, timid..”.etc.

Sociofobia – o tulburare emotionala care „te zideste” ?

Spre deosebire de restul fricilor nejustificate, ce implica distantarea dintre mine si obiectele de care am invatat sa ma tem, intelegerea fobiei sociale presupune o atentie aparte la detaliile ei fenomenologice, intrucit ma separa de ceilalti, instrainindu-ma, izolindu-ma, mentinindu-mi o imagine iconica, neactualizata, despre ceea ce s-ar putea afla in afara zidurilor de aparare, pe care tot eu, dintr-o nejustificata teama de confruntare a prezentului, le ridic de jur imprejurul meu.
Parcursul asimilarii departelui in aproapele meu poate fi considerat, in aceste conditii de separare precauta, un prilej de vulnerabilizare gratuit, numai bun de evitat. Dialogul interior este exersat cu vocea unui sofist incurcat in propriile sale iluzii despre realitate, care sunt luate drept adevar imuabil pentru a fi astfel justificata „zidirea” experientei personale in situatia fobogena, prin evitarea sau blocarea manifestarii ei; cu urechea lipita de zidul care il apara pe dincoace de dincolo, sunetele ajung deformat si par din ce in ce mai amenintatoare…„Oamenii sunt dusmanosi, rai si critici si in mod sigur ma voi face de ras, imi voi strica imaginea si echilibrul- la ce bun sa ma pun in situatia asta stressanta si dezamagitoare, daca stiu ca nu ii pot face fata, ca ma voi bloca, fastaci, incurca sau ma voi comporta penibil? Voi fi sub orice asteptare…”. Acest fel de zidire personala „in propriul imago despre sine” prin blocarea defensiva a confruntarii directe cu experienta de care ma tem si a atentiei pentru feedback-urile autentice – este grefat psihologic unui mit estetic disfunctional, anticrestin ca mesaj, asimilat insa dogmatic si didacticist unui estetism al crestinatatii: „pentru a dura, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta”. Balada populara Monastirea Argesului valorifica sugestiv acest mit, constituindu-se in fond intr-o alegorie a insinuarii si conservarii fricii de confruntare prin evitare si mentinerea unui set de credinte disfunctionale, substituit credintei religioase; perceperea egoului social intr-o forma cristalizata, inatacabila, si mentinerea lui in acest fel, „de cladire durabila”, duce la scindarea si izolarea sinelui precum si la stoparea evolutiei sale- in favoarea unei bune perceptii sociale a egoului, conducind in final la zidirea fiintei in afara esentialului oferit de sinele sau prin experientierea directa a lumii exterioare, in propria sa proiectie a unei imagini sociale mumificata caricaturist, care ii devine astfel un mormint durabil si inspaimintator, o pestera. Evit situatiile de competitie sau evaluare, detest sa ma intilnesc cu oameni noi sau sa vorbesc in public, e un calvar sa imi exprim propriile pareri asupra unui subiect de teama respingerii si a unui posibil dispret ce ia in scenariul meu despre „socializare” proportiile unui cataclism. Fug de oprobriul ce pare sa se ascunda in spatele celor mai polisemantice grimase ale celorlalti, sunt ingrozit de eventualitatea etichetarilor negative si de atitudinile fata de care nu am invatat sa ma apar, ori pe care le cred mai importante decit sunt, pe care nu stiu cum sa le confrunt, carora am tendinta sa le accept adecvarea la propria persoana doar pentru ca par evidente, sau pentru ca vin din partea unei persoane pe care o venerez.
Cum sunt afectate relatiile sociale ale sociofobicului?
Relatiile sociale ale persoanei cu sociofobie sunt cel mai adesea polarizate emotional in jurul fricii de devalorizare sociala declansata de contactul cu semenii valorizatori. Frica anticipatorie devine atit de intensa si obsedanta incit culmineaza cu autodevalorizarea in cadrul unui scenariu catastrofal imaginar, ritual de intretinere si invatare al sociofobiei ce are in centrul sau mitul sacrificarii de sine in scopul valorizarilor sociale; cel care se teme ca s-ar putea face de ris isi asuma ca foarte probabila situatia in care se face de ris si isi autoatribuie aprecieri negative cu rol egodistonic, interpretind simultan, intr-o disociere criticista, atit rolul judecatorului cit si rolul judecatului. Autodevalorizarea ca proces se petrece de cele mai multe ori inconstient, si are functia de diminuare a tensiunii emotionale produse de discrepanta dintre sinele hiperbolizat si ego-ul social devalorizat, imaginate in situatia generatoare de teama. 
                Debalansarea si izolarea locusului de control al valorizarii personale dinspre interior spre exterior, dinspre un sine edificat in convingeri morale si valori personale, cu rol egosintonic si negentropic, catre un ego social valorizat aleator si hartuit de expunerea la etica mediocra a sacrificarii autoagresive a sinelui, deplasarea dinspre constientizarea argumentata a propriei valori-echilibrata si de ceilalti, spre constiinta valorii personale exclusiv prin ceilalti, dinspre ceea ce stiu despre mine prin autoanaliza spre ce stiu despre mine mai ales din oglinzi, dinspre autovalorizarea prin raportare la etalonul moral-axiologic spre autovalorizarea prin altii, atrage dupa sine si teama pierderii imagini de sine pe care mi-o ofera ceilalti. In esenta egolatria prin ceilalti, histrionismul post-consumerist promovat de arta post-kitch si media online, precum si o restratificare a imaginalului ca modalitate dominanta de reprezentare si socializare a persoanei- reprezinta factorii de intretinere si modelatori ai acestei debalansari a locusului de control al valorizarii personale. Alter-ego-ul devine inspaimintator prin posibilitatea lui de a distruge o imagine de sine hiperbolizata sau cristalizata fotografic intr-un deziderat al devenirii personale; expunerea catre social inplica o „decristalizare” personala perceputa ca disconfort si critica a intregului edificiu al personalitatii. In aceasta situatie atit evitarea situatiei fobogene cit si hiperreactiile amprenteaza emotional sociofobicul, acesta cautind compensator o sustinere a conduitelor de evitare in argumentari existentialist-atee de tip sartrian, sau in abordari personale neconforme cu o corectă argumentare de tip posibilitate-realitate.
Astfel, cunoscuta afirmatie „Iadul sunt ceilalti” devine pentru persoana cu socio-fobie o sentinta autoimplinita, o tragica renuntare la interogarea axio-gogica a propriei constiinte si o fuga de sine, prin fixarea atentiei asupra egou-lui social generata de nedreapta delegare spre ceilalti a rolului de judecator persoanal absolut.
Egoul meu fragilizat de un eveniment traumatic, prin neexpunerea catre sine a imaginii deformate social, ramine cu sensibilitati la critica, blocheaza in trecut relatiile socieale existente si nu mai permite reimprospatarea – actualizarea imaginii sociale percepute. O ratacire printre reflexiile distorsionate ale egoului – surprinse la un moment dat al vietii, devine un demers cu atit mai inspaimintator cu cit expunerea catre ceilalti si confruntarea prin discernamint a reflexiilor personale este mai aminata. In fond, egoismul – ca act idolatru, reprezinta tocmai admirarea si conservarea unui ego caduc, zidirea Ane-i sau anima intre zidurile ego-ului.

Barbatii vor sex iar femeile dragoste?

Cineva mi-a adresat aceasta intrebare-sentinta, un soi de comoda explicatie a motivatiei comportamentului sexual a partenerilor unui cuplu. Departe de a provoca interogatii existentiale pentru aceia care au iesit cu succes din pubertate – ci mai degraba evocind un mod de popularizare stiintist-jurnalistica a unor teme legate de sexualitate si relatii de cuplu, intrebarea suscita interes eventual pentru cele citeva speculatii (omisiuni si distorsiuni) pe care le lanseaza curajos.

Pe un ton cel putin la fel de glumet putem presupune in consecinta ca nici un barbat nu insala daca vrea femei doar pentru sex, pe cind femeile insala, pentru ca ele fac dragoste. Sau ca Ion o iubeste pe Maria pentru ca Maria are penis si Ion nu e barbat.

Afirmatia ca barbatii vor sex iar femeile dragoste este invalida atit psihologic cit si logic, prin lipsa de atentie si adecvare la realitate si nu ar putea fi luata in serios decit cel mult ca „argument al batului”, mod de argumentare specific multor ideologii, inclusiv celor sexiste.

Sex sau dragoste – o falsa dilema

Genul si identitatea psiho-sexuala nu conditioneaza prezenta sau absenta dragostei. Dragostea este un sentiment complex, cultivat, un efect al educatiei. Te poti indragosti bine mersi si fara sex, citind o carte sau mergind la un concert!

Constatarea ca barbatii au un libidou mai ridicat si ca sunt mai activi sexual este de bun simt si este intens explicata prin argumente ce tin de diferentele anatomice si neuro-psihologice ale sexelor. Din pacate insa argumentarea neuro-psihologica, (anume ca barbatii au niveluri mai crescute de testosteron, hormon a carui prezenta genereaza in perioada perinatala sexualizarea nervoasa hipotalamo-hipofizara, prin inhibarea functiei ciclice secretorii de LH si FSH) – este strecurata ca argument de normalizare a infidelitatii barbatilor fata de partenerele de cuplu – in dezbaterile publice sau articolele „de specialitate” ale caror teme surprind nevrozele vietii de cuplu. Ori nu este nici necesar si nici suficient sa fii barbat pentru a fi infidel in cuplu. Argumentul ca datorita testosteronului barbatii ar fi mai infideli decit femeile este din start eronat, testosteronul fiind in cazul organismului uman cel mult un factor favorizant nu unul declansator al acestui tip de conduita. Infidelitatea este o conduita sexuala invatata, nu innascuta.

Nivelul de testosteron ridicat nu explica tendinta spre infidelitate a partenerului

Dealtfel revenind la neuro-psihologie, este cunoscut faptul ca centrii hipotalamici care elibereaza gonadotropi sunt diferiti de centrii motivatiei sexuale, iar felul in care acestia se suprapun partial este un proces modelabil prin informatiile despre sex si sexualitate pe care le primim in familie, la scoala, si alte contexte sociale. Prin educatia primita pina la 13-14 ani si apoi prin autoeducatie, nevoia bazala de atasament este fi cizelata si reorientata de persoanele semnificative din jurul nostru, capatind eventual valoarea dragostei manifesta fata de un partener de sex opus. Odata cu primele experiente sexuale, atasamentul diadei sexuale are toate sansele sa devina dragoste impartasita daca partenerii se percep ca fiind compatibili si le da Dumnezeu timp sa se bucure unul de altul. O argumentare mult mai plauzibila sociologic pentru care femeile sunt mai stabile in cuplu si urmaresc mai degraba satisfacerea nevoii de atasament in cadrul unui cuplu sexual are la baza argumentele educatiei. In momentul de fata, constat ca pe strada mea, femeile sunt pur si simplu mai educate decit barbatii, acestea avind acces direct la experimentarea acestei submodalitati a atasamentului, modelabila cultural si numita simplu dragoste.

De ce vor femeile si dragoste, nu doar sex?

Motivele sunt numeroase si specific-subiective. Fara a generaliza, femeile sunt justificate sa isi doreasca satisfacerea nevoii de dragoste in cuplu mai pregnant decit barbatii (prin prisma statutului de mama care este conditionat de virsta femeile se organizeaza mai bine si aleg mai avizat ce tip de parteneriat isi doresc sa experimenteze),  si in acest scop aloca timp si isi dezvolta abilitati de introspectie, autoanaliza si analiza relationala mai evoluate decit barbatii care sunt mai preocupati de dobindirea unui statut, fara totusi ca nevoia lor de dragoste sa excluda nevoia de sex; libidoul nu este conditionat exclusiv hormonal iar pofta de sex este stimulata si consumata cel mai simplu in relatia cu un partener stabil.

Barbatii sunt cel putin la fel de capabili si orientati spre dragoste ca si femeile, insa momentele de (auto)constientizare-exprimare-recunoastere a emotiilor complexe ale partenerului sunt adesea temporizate si traite asincron, ceea ce confera complementaritate partenerilor ce iubesc provocarile si favorizeaza armonizarea, sau dimpotriva, genereaza nevroza de cuplu si separare celor care nu gasesc resurse de armonizare. Perceptia corecta despre partener si intentiile sale devine astfel un vector important in transformarea unei relatii de cuplu. Cei care convin sa fie „sex-budies si atit” devin adesea cei mai buni prieteni si ajung uneori sa se iubeasca, pentru ca initiaza relatia cu afirmarea onesta a unui acord al perceptiilor despre relatie si isi inhiba astfel expectantele nerealiste, favorizind pentru perioada convenita acordul, pe cind cei care mentin o atitudine agnostica asupra relatiei favorizeaza dezacordul si expectantele nerealiste, prin necunoasterea intentiilor si viziunii despre relatia a partenerului; cuplurile agnostice se expun cel mai adesea dezamagirilor de tipul „…el mi-o tragea iar eu credeam ca ma iubeste ”.

Relatia sexuala cu un partener-obiect este un costisitor loisir pentru aceia dintre noi care suntem „educati” sa privim femeile sau barbatii de linga noi ca pe niste obiecte, utilitarist. Pe cind cei care isi aleg si inteleg partenerii ca pe subiectul relatiei de cuplu, si isi acorda timp cunoasterii, dezvoltarii personale si sincronizarii emotionale si comportamentale, au cel mai adesea parte de satisfacerea nevoilor de sex si dragoste intr-un cuplu ce devine astfel dinamizat si valorizat prin asumarea unor sensuri comune (evident in contextele politice si societatile interesate sa favorizeze stabilitatea cuplului).

Daca te stii de abia la inceputul unei relatii, te invit cu partenerul/a la psiholog, in Constanta, pentru citeva ore de dezvoltare personala in cuplu; desfasurate in cadrul cabinetului Individual Eduard Rosentzveig, aceste sedinte te vor ajuta sa iti cunosti mai bine partenerul si sa va descoperiti mai informat directia.

Workshop dedicat Familiei tale – in Constanta: 16 mai 2015

Te invit sa te inscrii la un workshop in care vei invata sa aplici tehnici de reglare / vindecare a problemelor de familie

Centrul de Formare si Terapie pentru Copil, Cuplu si Familie

iti propune workshopul

“Disfunctii ale sistemului familial si ritualuri de vindecare”

coordonat de psiholog Crina Marcu – formator acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania

Cind si unde?

16 Mai 2015 / Constanta (adresa va fi comunicata telefonic)

Pentru cine?

Workshop-ul se adreseaza profesionistilor din domeniul sanatatii mentale (studenti si absolventi de psihologie / psihopedagogie,  medicina, medici, asistenti medicali, asistenti sociali, psihologi, psihoterapeuti)

Vei invata sa:

  • utilizezi tehnici de identificare / abordare / reglare / vindecare a problemelor sistemului familial.

Vom aborda temele:

  1. familia ca sistem,
  2. reguli ale sistemului familial,
  3. homeostazia,
  4. elemente functionale si disfunctionale in cadrul sistemului familial,
  5. pattern-uri familiale,
  6. sistemul familial de-a lungul timpului,
  7. ritualuri (tehnici) terapeutice si indicatii de construire a acestora,
  8. actiuni simbolice utilizare de ritualurile (tehnicile) terapeutice.

Vom lucra intr-o maniera relaxata si interactiva in care cazurile, problemele din experienta voastra si a formatorilor pot fi puse in discutie

Alte detalii:

Workshop-ul va avea loc in Constanta, sambata 16.05.2015, intre orele 09:00-19:00, avand un numar total de 10 ore de formare. Locul de desfasurare va fi comunicat tuturor participantilor inscrisi la workshop, anterior desfasurarii evenimentului.

Participantii vor primi 10 credite de la Colegiul Psihologilor din Romania.

Taxa de inscriere: 200 lei.

INSCRIERI:

prin telefon:  0721-871.200 (psiholog Eduard Rosentzveig)

prin e-mail: centruldeformaresiterapie@yahoo.com

Ultima zi de inscriere pentru prezentul workshop este vineri, 15 mai 2015

Ştirile de la ora 17.00

Analiza persuasivităţii unei ştiri de senzaţie într-un grup mic, din perspectiva Logicilor Propoziţionale

EXPUNERE:


Indiferent de mediile alese să poarte mesajul, limbajul ziaristului profesionist nu este o oglindă a realităţii ci mai degrabă un sistem de sensuri şi semnificaţii care comunică un anumit fel de a judeca şi de a înţelege lumea, ascunzând implicaţii ideologice şi secvenţe ale subiectivităţii interpersonale.
Puşi în postura de telespectatori, avem cel mai adesea tendinţa de “a normaliza” ştirile în procesul de receptare a acestora, traducându-le în categoriile noastre culturale, discutându-le cu ceilalţi, integrîndu-le convenabil propriei noastre grile sociale. Imaginile despre lumea din afara câmpului nostru vizual sunt mediatizate în modalităţi diverse, acestea fiind prelucrate, înţelese şi acumulate potrivit proiecţiilor, opţiunilor, expectanţelor noastre, astfel încât modelele personale despre lume se transformă într- un mozaic alcătuit din diverse realităţi sau modele despre realitate. Acest mozaic de imagini şi paradigme despre realitate, creează în interiorul nostru o altă realitate. Fiecare dintre noi trăieşte într-o astfel de realitate virtuală care arată şi se simte ca şi când ar fi reală. Adevărul despre realitate, văzut ca “adequtio rerum ad intelectus”, rămîne în continuare un ideal, nimeni neputându-se lăuda cu o cunoaştere obiectivă şi definitivă a acesteia. Problemele şi soluţiile, temerile, speranţele privind o lume mai bună creează o realitate duală realităţii de tip fenomenal. O lume a emoţiilor şi sentimentelor şi o lume informală, ambele internalizate şi proiectate apoi spre faptele în sine, aşa cum se întâmplă ele de fapt.

Pornind această analiză de la ipoteza că persuasivitatea unei ştiri de televiziune este dată de elementele ce se adresează mai degrabă emoţionalului decât logicului, ne-am propus o analiz㠓in situ” a modalităţii în care se face credibilă o ştire de televiziune, şi a mecanismelor sale persuasive, din perspectiva principiilor logicii propoziţionale şi ale psihologiei sociale.

Măsura în care emoţionalul favorizează erorile de logică ale unui discurs ideatic, producînd acceptarea sau non-acceptarea unei informaţii drept adevărate, ne oferă posibilitatea de a înţelege anumite fenomene de tip psihosocial, analizate cu precădere în ultimele tei decenii: panica, transferul de responsabilite individ-masă, reacţiile emoţionale circulare, contagiunea, zvonul, etc., fenomene explicate mai mult cinematografic de teoriile clasice (teoriile contagiunii, convergenţei, normei emergente).

Trebuie să menţionăm faptul că nimeni nu poate fi expus fără voia lui, la influenţa factorilor mass-media; există posibilitatea închiderii aparatelor, a aruncării ziarelor, a evitării sălilor de spectacole. De asemenea, nimeni nu poate fi obligat să perceapă exact un mesaj, să îi dea întocmai sensul dorit de emiţător, fără o prealabilă interpretare personală, fără nici o reacţie afectivă (adeziune, repulsie, indiferenţă, entuziasm, revoltă, greaţă, plictiseală), fără nici un accent subiectiv (atenţie la anumite momente, neatenţie la altele), după altă grilă de valori, opţiuni, expectanţe şi semnificaţii decât cea iniţială. Categoria celor ce îşi aleg anumite criterii de apreciere şi adoptă complicate sisteme de filtraj este în continuă scădere, în bună măsură şi datorită faptului că actualele forme de manifestare Media nu mai prezintă o noutate, care să aibă nevoie de doze mari de scepticism. Fiecare dintre receptori reţine ceea ce îl interesează, ceea ce este semnificativ pentru sitaţia în care se află, pentru ce doreşte să obţină, eliminând balastul, nesemnificativul.

Acumularea progresivă a unor experienţe de vizionare, se poate spune a unei “stări de spectatorism” care inerţial, continuă şi după oprirea televizorului, lasă să se întrevadă apariţia unui recent tip de nevroză, cibernevroza, trăită subiectiv sub forma “”pasivităţii-active””. Acesta este şi efectul ambiguităţii de context care face din “cea mai obiectiv㔠emisiune TV., şi anume buletinul de ştiri, ceva interesant, vandabil. În ciuda obiectivităţii sale formale, o ştire poate genera reprezentări puternic subiectivizate despre o situaţie obiectivă, acesta devenind, viciată prin moduri improprii de prezentare, o alterare a realităţii concrete.

Pentru a fi suficient de clar de ce în anumite situaţii ne-am obişnuit să răspundem la fel de puternic la ficţiuni precum reacţionăm în cazul unor experienţe de viaţă reale, şi de ce în multe cazuri participăm la crearea acestor “false realităţi” la care reacţionăm ulterior, am ales un cunoscut exemplu de ştire.
Aceasta a fost difuzată în România de mai multe televiziuni, la data de 10-11 ianuarie 2000, la o oră de maximă audienţă, sursa ştirii fiind agenţiile de pres㠓ROMPRESS” şi “MEDIAFAX”.

Iată ştirea (am ales pentru acest eseu o ştire mai veche, dar care se menţine mereu în actualitate prin modul enunţării sale):

“După ce a prevăzut cu exactitate ultimul cutremur din Turcia, prof. Victor Hâncu apreciază că în jurul datei de 15 ianuarie 2000 – cu o eroare de două săptămâni, în România se va produce un cutremur devastator- în zona seismică Vrancea. Cutremurul va avea magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter…” (sursa: Mediafax, ianuarie 2000)

PROBLEMATICA SE DETAŞEAZĂ ASTFEL:

1. Cum a fost percepută, în rândul audienţei această ştire.

2. Cum se face credibilă ştirea şi care sunt mecanismele sale
persuasive?

3. Într-o ştire care urmăreşte senzaţionalul, dominantele sunt
logice (sub aspectul analizei şi al argumentării) sau
emoţionale?

4. În ce măsură elementele emoţionale ale unei ştiri favorizează
erorile de logică şi credibilitatea acesteia?

Am accentuat în această succintă prezentare problemele 3 şi 4.

Punerea acestor probleme a necesitat un mediu de analiză şi mai multe metode de cercetare. În exemplul ales nu întâmplător, mediul îl constituie o mulţime convenţională, constituită din toate cele 35 de persoane care recepţionează ştirea la ora difuzării ei, la un dineu.

Metode:
1.Observaţia directă şi pasivă
2.Metoda analizei propoziţionale
3.Metode de prelucrare cantitativă a datelor

Mijloace:
1. reportofon , instrumente de prelucrare a datelor

ILUSTRAREA PROBLEMEI:

Adunate în jurul unei mese de protocol, persoanele comentează ştirea de-abia difuzată. Pe lângă impresiile de moment, legate de atitudinea ştiristei care “zâmbeşte tâmp, în loc să aibă o mimică mai adecvată situaţiei”, comentariile nu au întârziat să apară, şi nici nu au dus lipsă de o puternică şi variată argumentare. Mi-am propus să analizez validitatea argumentelor care s-au înlănţuit sub forma unui raţionament de grup, la care toţi participanţii la întâlnire consimţeau; aceste argumente fiind dealtfel exprimate şi luate în seamă în concordanţă cu poziţia şi prestigiul de care se bucura fiecare participant la discuţie în parte.

Exprimarea entimematică a unui astfel de raţionament complex presupune la analizarea sa logică o descompunere a concluziilor finale în concluzii intermediare şi apoi o ordonare logică a premiselor şi concluziilor. Procedeul ne-a permis o separare a argumentelor valide de reacţiile emoţionale înfăţişate verbal sub aspectul unor false argumente sau silogisme, ceea ce ne-a oferit posibilitatea analizării persuasivităţii ştirii TV. Discuţiile declanşate de difuzarea acestei ştiri au fost înregistrate pe bandă audio-video.

Iată argumentele ce devin discursiv premise sau concluzii:

P1.a. În toate ţările Est-Europene revoluţiile s-au întâmplat la masa de catifea
b. Cu trei zile înainte de a se produce revoluţia din decembrie 1989, nimeni nu ştia că pe 16 se va întâmpla la Timişoara un scandal politic care va duce la răsturnarea dictaturii în România.
P2. ( în timp ce la televizor se difuzează o ştire despre gândacii găsiţi în pîinea vândută într-un cartier bucureştean):În România poţi găsi în pîine şi şobolani, nu numai gândaci

C1: România este ţara tuturor posibilităţilor şi totul este pe dos.

P3: Eu nu înţeleg nimic din ceea ce spune domnul profesor Hîncu
P4: Dar domnul Hîncu propune o metodă nouă de predicţie a
cutremurelor
P5: Directorul Institutului Roman de Seismologie spune că
seismele nu pot fi prevăzute…
P6: Cred că este vorba despre ceva revoluţionar, logica normală Nu mai este valabilă
P7: De exemplu, “Teoria Relativităţii” propusă de Einstein este ceva revoluţionar
P8: Eu cred în Hîncu, iar nu în ceea ce spun seismologii români,
P9: pentru că în România totul este pe dos.

C2: Aşadar, aşa cum spune domnul profesor, pe 15 va fi cutremur şi de aceea eu voi dormi cu familia în maşină.

C3: Dacă România este ţara tuturor posibilităţilor, pe 15 va fi cutremur.

Analizând din punct de vedere logic acest lanţ de premise şi concluzii, ajungem la descompunerea acestui raţionament complex (sorit) şi la reconstituirea polisilogismului deductiv ca necesitate de prelucrare imediată. Se obţin concluziile intermediare şi se verifică dacă din punct de vedere formal şi informal silogismul este valid, în acord cu cele două tipuri de condiţii pe care trebuie să le respecte orice silogism;

1. Condiţia materială; care stipulează că premisele trebuie să fie propoziţii adevărate
2. Operaţiile şi formele logice trebuie să fie valide

Observăm că dacă din punct de vedere formal soritul este valid, informal se evidenţiază în discuţiile grupului experimental apariţia mai multor sofisme, ce joacă rolul unor concluzii intermediare. Din punct de vedere colocvial, tocmai acestea capătă funcţia de vectori ai dialogului dintre cei 35 de membri ai grupului, fapt remarcat atît prin frecvenţa apariţiei acestora în discuţii cât şi prin importanţa lor la logica de ansamblu a comentariilor.

SOFISME ÎNTÂLNITE ÎN CADRUL RAŢIONAMENTULUI DE GRUP:

În urma analizei logice efectuate, am întâlnit următoarele sofisme, distribuite la nivelul premiselor şi concluziilor intermediare:

1.Sofismul dovezilor insuficiente:
(al generalizării pripite)

Acest tip de raţionament greşit constă în generalizarea unei proprietăţi “X” asupra unei clase de obiecte, pe baza unor exemple insuficiente sau nereprezentative pentru sublinierea concluziei.

Sofismul dovezilor insuficiente se regăseşte în C1:

“România este ţara tuturor posibilităţilor şi totul este pe dos.”

SiP=1—>SaP=?

2.Sofismul prin “Argumentum ad verecundiam”:
( sofismul prin argument relativ la modestie)

Aparţinând sofismelor de relevanţă, sofismul prin argument relativ la modestie insinuează faptul că o propoziţie este adevărată pentru că ea este argumentată de oameni cu autoritate într-un domeniu.

Mesajul pe care-l transmit propoziţiile P3, P4, P5, P6 este receptat de telespectatorii grupului experimental ca în fraza de mai jos:

“…Domnul Hîncu propune o metodă revoluţionară de predicţie a cutremurelor şi dacă eu nu înţeleg ce spune, nu înseamnă că nu are dreptate, mai ales că dânsul este specialist în seismologie…”.

3. Sofismul prin “Argumentum ad Ignoratiam”
şi sofismul prin“ Argumentum ad Baculum”:

Sofismul produs prin argument relativ la ignoranţă insinuează faptul că o propoziţie este adevărată pentru că nimeni nu a dovedit că ea este falsă.
Sofismul prin “argumentul bastonului” se produce atunci când dovezile logice sunt înlocuite cu argumente de altă factură (apelul la teamă, sau forţă, etc.)

Aceste sofisme reies din înlănţuirea logică a propoziţiilor P5, P6, P8:

“Nimeni nu poate dovedi că nu o să fie cutremur, deci dl. Hâncu are dreptate când spune că va fi…”

CONCLUZII FINALE:

O astfel de ştire de televiziune, cum este cea prezentată mai înainte, urmată fiind şi de reperele profesionale ale persoanei emitente ( în cazul de faţă dl. Prof. Hîncu, seismolog) ce reprezintă, în acest caz “autoritatea în domeniu” ( succese pe plan profesional recunoscute la nivelul comunităţii ştiinţifice internaţionale), repere care au rolul de a diminua ambiguitatea şi de a conferi autenticitate ştirii – transferă în planul audienţei, din zona posibilului în zona certitudinii şi a iminenţei – un fapt improbabil.

Adresându-se în acelaşi timp sferei emoţionale dar şi celei logice a telespectatorilor, acest transfer se produce semiconştient, iminenţa unui dezastru adresându-se emoţionalului, în detrimentul filtrării logice a informaţiei. Ştim cu toţii, mai ales din ultima perioadă de timp, că pericolul de distrugere, odată semnalat, generează emoţii cu tipologii diverse pe scara emoţională. Reacţia la aceste emoţii influenţează logica, discursivitatea, raţionamentul, fiind mai degrabă un rezultat al adaptării, decât un efect al culturii.

Aşa cum am ilustrat prin exemplul ales, un efect al difuzării unei ştiri de senzaţie este acela că dominantele emoţionale ale acesteia favorizează erorile de logică, ştirea devenind convingătoare prin această matrice, iar panica, chiar dacă nu este justificată, devine justificabilă.