Un pui de maracine se lipi de mineca lui Ionica. Fu zvirlit intr-o sfarghie de uluc, unde se hotari sa creasca mare si statornic ca stejarul.
Se desira in trei zile cit altii in zece, umbrind totul in jur, asa ca plantele vecine il cam evitau, zgaindu-se la el ca la un ciudat. Altele ii facura loc sa creasca linga ele, dar se ofilira repede, spre uimirea babelor sfatoase. Maracinele se credea urit dar destept, incit nu ii mai trebuiau confirmari si nu lasa pe nimeni sa se apropie si sa il atinga, pentru ca toti spuneau “au!” doar cit il vedeau. Se satura sa fie respins asa ca decise sa fie tepos ca trandafirul…inalt ca floarea soarelui…setos ca dovleacul, pina una-alta. Frunzele sale moi facura tepi si curind nimic in jurul sau nu mai ramase neofilit si neintepat. Crestea fara nimeni in preajma…puternic…tepos, cu flori violacee, mari si grele. “Sunt cel mai frumos, cel mai puternic, cel mai bine hranit, si cel mai independent …” gindea despre sine maracinele, privind pustiul si uscaciunea din jur.
La numai cativa metri, intr-o palma de grau aruncat intr-o poarta, crestea un mac rosu, fragil si frumos. Se simtea bine impreuna cu prietenii sai. I se spunea ca e frumos, se simtea admirat si nu lua asta prea in serios. Floarea lui era stralucitoare ca o hartie colorata de un pictor prea obsedat de rosu… perii fini ai tulpinii suple si verzi aratau, de la nivelul furnicii, ca o scara spre cer- nicidecum ca niste tepi de arici sperios.
Vazindu-l pe ciulin de la distanta, macul ii dadu binete, asa cum se cuvine cu cei mai mari. Rusinos dar vorbaret el stia povesti de adormit spicele, griul devenea copt si unduios in jurul sau. Impovarat de bondari betivi, maracinele se simtea singur si trist. “Macar sunt puternic daca suport atitea”…gindea acesta despre sine. Fetele il ocoleau, caii nu-l pasteau, doar mustele il bazaiau si citeodata…vreun fluture, ruda cu Vanessa, ii gadila maciuliile mov.
Intr-o seara Lenuta fu chemata la poarta de Ionica. O saruta si ii prinse dupa ureche o floare de mac. Ciulinele fu calcat cu cizma la pamint.
O batrina sfatoasa venea pe drum. Aceasta culese floarea ciulinului si-si facu din ea ceai de guturai. Floarea macului sfirsi intr-un album cu amintiri de nunta.
Cu totii suntem frumosi si folositori, dar nu toti traim la fel. Adesea, ceea ce credem ca ne apara, ne insingureaza. Singuratatea incepe prin respingerea feedbackurilor celorlalti, sau prin neacceptarea noastra ca fiinte imperfecte. Agresivitatea excesiva atrage agresivitate, frumusetea – admiratie. Cativa tepi insa nu strica nimanui. Povestea aceasta o stie cel mai bine un trandafir.