Psihologie si Poezie la Constanta

Poemele diminetiiPe data de 11 august 2016 am lansat la Constanta, in cadrul Tirgului de Carte Gaudeamus, volumul de versuri “Poemele diminetii”, publicat la editura Ex Ponto din Constanta. Despre carte au vorbit scriitorii Sorin Rosca si Mircea Lungu.

Poemele diminetii este pentru mine o carte experiment. Ea contine 34 de poeme, fiecare redind prima stare emotionala, preocupare sau gind surprinse in diminetile mele. De ce diminetile?

Gindurile si ecourile lor emotionale sunt mai clare dimineata, pentru ca in stare de relaxare fiind inca, am un acces mai rapid si mai putin filtrat constient la sinele meu profund. Timpul e inca distorsionat de somn, il traiesc odisean; ma simt cind asociat trairilor onirice, tragind intens de vreun rest de vis placut iar durata unei ore e perceputa ca un minut, cind disociat, analizind ce-o fi vrut sa insemne visul cu zine pe care nu vreau sa-l abadonez amneziilor posthipnotice.

Psihologie si Poezie

Din perspectiva psihologiei, poezia nu se vede doar ca arta de a transpune in celalalt o gramatica a sentimentelor personale, ci si un exercitiu de ascultare poetica, in cheia emotionala a poetului, ca sa se poata el lauda ca i-a reusit “transplantul de suflet”…comunicarea adica. Poezia este cea mai subtila forma de cuminecare a emotiilor, si tocmai de aceea o consider un instrument util de dezvoltare personala. Cine vrea sa isi exerseze empatia, mila-vazuta ca dragoste in actiune- si sa isi dezvolte inteligenta emotionala, are nevoie sa citeasca poezie si sa se comunice in acest fel. Ea este si un instrument terapeutic, asociat art terapiei, logoterapiei si hipnoterapiei. Prin cuvintele ce ne surprind esentializat si frumos, crestem si inflorim in ceilalti. Poate tocmai de aceea vom da seama in fata Lui Dumnezeu pentru fiecare cuvint rostit. Ca si cuvintele prozatorului, cuvintele poetului sunt materialul inteligibil al actiunilor sale…si in mod special, ele construiesc sau deconstruiesc pentru sine si cititorul sau sensul existentei, misiunea, identitatea, rostul.

De ce scriu poezie?

Scriu poezie pentru ca este cel mai eficient mod de a lupta impotriva mortii, batrinetii, bolii, ideologiilor cu pretentie de dogma. Asta pare a fi o afirmatie cel putin ciudata, de exaltat, insa doar pare. Multi poeti au murit pentru o poezie, au facut puscarie pentru un vers, au fost lapidati, impinsi sub tramvai sau exilati. Poetii sunt periculosi si de aceea astazi, in consumismul ce a luat locul comunismului, denigrarea ideii de poet, poezie, om de cultura pare cea mai eficienta ofensiva, utilizindu-se stereotipiile si stigmatizarea. Cunoastem cu totii cliseele sofiste despre poeti: poetul sarac, poetul betiv, poetul nebun, poetul visator, poetul singur, etc. Puterea poetilor consta in inteligenta emotionala – capacitatea lor de a vorbi direct sufletului. Poetul comunica frumos, la subiect, taios, esentializat, si uneori…devastator.

Despre psihic si cuvintele care ne construiesc

Poate parea ciudat, insa in fond, tot ceea ce constientizam despre noi, tot ceea ce gindim, sunt cuvinte ierarhizate intr-o structura complicata. Gindurile, emotiile si comportamentele noastre sunt reductibile la cuvinte. Cu cit intelegem si folosim un lexic mai bogat, cu atit mai complexa si desteapta devine mintea noastra. Si invers. Si aceasta afirmatie este sustinuta cosmogonic.

Dumnezeu a creeat lumea prin cuvint. A spus, si s-au facut. Numai cind a ajuns la om, fiindu-i acestuia necesara un chip si o asemanare in care sa se regaseasca, Dumnezeu s-a sfatuit cu Sine, apoi a modelat tarina, apoi i-a daruit suflare de viata…Noi suntem cuvintele Lui Dumnezeu si rasuflarea Lui si atingerea Lui. Impreuna formam propozitii, intelesuri, capatam semnificatie. Daca mai si asternem pe hartie aceste semnificatii, le insufletim, trasformindu-le in poezie, adica intr-un mod de a recreea frumosul.

Aceasta carte este o invitatie la a va descoperi pe voi, prin gindurile mele.

Terapia depresiei sezoniere prin hipnoza si relaxare

Cum apare depresia sezoniera – de iarna ?

In ianuarie, mirajul relaxant si feeric al sarbatorilor de iarna este lasat in urma si odata cu el o intreaga lume a emotiilor vechi si profunde, cu misterele, visurile, planurile si povestile de care suntem adesea sfatuiti sa ne despovaram, in numele “realismului”. Confruntarea trecut-prezent, programata oficial prin zile libere si simboluri de sezon, ne ofera ragazul unei permisive intoarceri spre noi insine, spre culcusul interior al copilariei, abatindu-ne atentia de la asperitatile prezentului.

Oficializarea acestui sezon al “sarbatorilor de iarna” si al intoarcerii spre noi insine, spre Dumnezeu, valori comune sau personale – se realizeaza in Romania – deloc intimplator – prin celebrarea zilei Nationale pe 1 decembrie; urmeaza Mos Nicolae, Hanuka (la evrei) Craciunul (unii serbeaza venirea lui “Craciun cel Batrin”, sarbatoare pagina precrestina), Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos, Sfintul Stefan, Revelionul, Sfintul Vasile, Craciunul si Anul Nou pe vechi (in comunitatile de lipoveni, rusi haholi, ucrainieni si hutuli), sarbatori ce declanseaza psihologic asumarea si trairea unui timp sacru, magic, un rastimp in care visarea, relaxarea, frumusetea, exersarea virtutilor, dragostea si indragostirea, planurile pe termen lung – sunt permise si au efecte terapeutice; fuga de problemele prezentului este incurajata prin zile libere oficiale, iar visarea cu ochii deschisi devine o indeletnicire sociala.

Odata cu debutul iernii avem ocazia sa experimentam si sa ne bucuram de o veritabila…transa hipnotica de grup, in care plonjam avid si ludic pentru a gasi resurse, si pentru a ne detensiona incordarile.  Nici nu e de mirare ca ne simtim bine -unii dintre noi- fiind incurajati in practicarea generozitatii; empatia si inteligenta emotionala sunt dealtfel calitati ce de-abia asteapta un pretext pentru a surprinde placut. Ne luam un ragaz de odihna, entuziasmul isi drege glasul, prieteniile se leaga si se dezleaga mai hotarit, cit timp e vacanta obiectivele devin mai de clare, metodele de-a le atinge mai ingenioase, anul ce vine “trebuie” sa fie mai bun.

Nu toata lumea se simte bine insa cu acest ritual ce marcheaza psihologic debutul iernii si al cautarilor interioare. Unii se simt in mod inexplicabil tristi, singuri, neputinciosi, nefericiti.

Ce este asadar depresia sezoniera si care sunt cauzele ei?

Atit grabirea intrarii in spatiul sacru al “sarbatorilor de iarna”, (vazuta ca pressing comercial ce stimuleaza consumul si vinzarile) – cit si desprinderea de poveste si revenirea brusca din regresia de virsta indusa colectiv – (ce nu tine seama de ritmurile personale ale intrarii si ale iesirii dintr-o transa hipnotica), alterneaza contrastant realitatile psihologice, declansind parasirea unor strategii de echilibrare si recompensare personala, si indreptarea atentiei spre noi mecanisme de coping necesare problemelor actuale.

Astfel, intoarcerea din vacanta mult visata la vechile probleme de acasa, inceperea serviciului, inceperea scolii si a sesiunilor de examene, adaptarea la prezentul asa cum este el “aici si acum” ne surprind sezonier prin stari de disconfort psihologic, traite ca tristete sau melancolie, iritabilitate, refugiu in somn sau mincare, nevoie de altceva, de altfel.  Acest proces al “trezirii din visul unei nopti de iarna” nu presupune de fapt, nimic altceva decit reajustarea scenariilor personale de dezvoltare – la realitatea lui “aici si acum”, fapt care genereaza adesea un stress de adaptare concretizat prin anxietati si depresii functionale (anxietati de separare si de adaptare, anxietate anticipatorie, anxietati de performanta, dar si depresii de adaptare cu pattern sezonier).

Nu toate persoanele isi pot mobiliza eficient si repede resursele necesare renegocieirii stilului de viata obisnuit; nevoia de schimbare, odata constantata, isi solicita propriile strategii de satisfacere, iar lipsa de moment a solutiilor genereaza adesea cautari interioare dezadaptative-readaptative. Atunci cind contrastul trecut-prezent, vacanta-munca, copilarie-maturitate are ecouri deprimante si anxiogene, acestea sunt cu atit mai suparatoare daca nu este constientizat coflictul dintre proiectia in viitor a scenariilor personale pozitive si lipsa resurselor de concretizare a acestora. Fortarea revenirii cu picioarele pe pamint nu stimuleaza mai niciodata adapatarea eficienta, iar incercarea de acomodare la “crunta realitate” fara resurse si solutii noi, devine ea insasi un factor generator de distress, favorizant al depresiei sezoniere.

Depresia sezoniera este o dificultate de adaptare cu recurenta sezoniera, cu debut la inceputul primaverii-verii sau al toamnei-iernii si o remisie dupa aproximativ 2-8 saptamani. Fiind identificata si descrisa pentru prima data in 1984 de catre psihiatrul sud-african Norman E. Rosenthal si de catre colegii sai de la National Institute of Mental Health, acest tip de depresie se contureaza nozologic prin imbinarea simptomelor tipice ale depresiei cronice recurente cu cele specifice, atipice sindromului depresiv, cu prevalenta acestora din urma.

Lumina scazuta, frigul, evenimentele cu ecou emtional asociate sezonului, epidemiile specifice, singuratatea si felul in care sunt integrate acestea in psihobiografia individuala- se contituie in factori de decompensare, favorizind aparitia atit a simptomelor tipice depresiei cronice recurente (tristete, fatigabilitate, iritare, stima de sine scazuta, lentorare psiho-motorie, libido scazut, fragilitate imunitara) cit si a celor atipice (hipersomnie, dificultati de trezire dimineata, senzatii de ameteala, crestere a poftei de mincare -foamea de carbohidrati- si crestere ponderala, tendinta spre retragere sociala).

Durata depresiei sezoniere este data de timpul personal de adaptare la noile conditii ale mediului bio-psiho-social, timp cuprins intre 2 pina la 8 saptamani. Mentionam ca depresiile sezoniere sunt depresii de adaptare, functionale, aflate in afara psihopatologiei, tulburari de tip emotional generate de stressul de adaptare la scenariile bio-psiho-sociale asociate factorilor meteorologici sezonieri (lumina, temperatura, presiune atmosferica, calitatea si compozitia aerului, alti factori meteo).

Cum se trateaza depresia sezoniera?

In cazul depresiei sezoniere de iarna, cea mai practicata forma de terapie, avind ca mecanism fiziologic supresia secretiei de melatonina, este fototerapia. Terapia prin lumina consta in expunerea controlata, timp de 30-60 minute, cu ochii deschisi, la o sursa de lumina alba (nu se priveste direct sursa), “full spectrum”, cu intensitatea de 10.000 lux, expunerea la lumina albastra cu lungimea de unda de 480 nm la intensitatea de 2,500 lux sau in expunerea la lumina verde cu lungimea de unda de 500 nm si intensitatea de 350 lux.

In Constanta poti gasi ajutor specializat si in acest cabinet de psihologie; ca psiholog si psihoterapeut te pot ajuta sa depasesti depresiile sezoniere precum si efectele lor neplacute cu ajutorul sedintelor de psihoterapie de scurta durata; acestea combina hipnoza si relaxarea cu terapia centrata pe obiective si solutii, pentru a ancora efectele optimizante pe termen lung.

Factori în eficienţa psihoterapiei şi a consilierii

Fiind de acord asupra faptului că eficienţa este raţiunea de a exista a psihoterapiilor indiferent de orientarea care le-a generat, apare întrebarea “care sunt factorii care descriu eficienţa unei psihoterapii?“. Pentru a răspunde la acestă întrebare, vom lua în calcul  caracteristicile terapiei, caracteristicile clientului, şi pe cele ale terapeutului.

 Caracteristicile Terapiei

O trecere în revistă făcută de Lester Luborsky şi colab. (1971)*  asupra caracteristicilor terapiei, terapeutului şi clientului, arată că cel mai slab predictor al succesului în terapie este tipul de terapie în sine. Singura caracteristică terapeutică importantă găsită de Lubovsky este numărul şedinţelor. Cu cât numărul de şedinţe este mai mare, cu atât efectul scontat este mai mare.

Aşa cum se vede din graficul 1., în urma unei cercetări ce reuneşte 15 studii de psihoterapie, efectuate în 1986 pe un eşantion de 2400 de clienţi, de către Howard,  Kopta, Krausse şi Orlinsky, la 50 % din clienţi s-au înregistrat îmbunătăţirile scontate la sfârşitul a 8 şedinţe terapeutice, (1 şedinţă/săptămână), şi la 75% s-au înregistrat îmbunătăţiri după 26 de şedinţe de psihoterapie. Se observă că şedinţele psihoterapeutice ulterioare aduc creşteri procentuale mai mici şi mai lente ale pacienţilor ce ating efectele terapeutice scontate. Concluzia: cei mai mulţi clienţi obţin maximum de beneficiu din psihoterapiile de scurtă durată.

Motiv pentru care, terapiile de scurtă durată sunt tot mai populare. În funcţie de înţelegerea dintre terapeut şi client, acestea nu depăşesc mai mult de şase luni.

Caracteristicile Clienţilor

Eficienţa terapiilor este direct proporţională cu nivelul de educaţie al clienţilor, cu inteligenţa şi statutul socio-economic. Luborsky afirmă că eficienţa psihoterapiilor este deasemenea ridicată în tulburările psihologice mai puţin severe sau în cele cu debut recent. Un factor important este şi motivaţia de schimbare, de însănătoşire, a clientului.

Caracteristicile Terapeutului

Terapia este o relaţie intensă, intimă şi vulnerabilă între client şi terapeut. Factorul comun în toate terapiile, după Paterson 1984, este calitatea relaţiei terapeutice. Tipul de terapie este mai puţin important la rândul său decât calitatea terapeutului, susţine Lambert în 1989.

Ar avea sens afirmaţia că terapia este mai bună atunci când clientul şi terapeutul sunt similari dar este foarte puţin evident în cercetări faptul că similaritatea în privinţa sexului, rasei sau personalităţii ar avea vreun impact consistent asupra procesului şi rezultatelor terapiei. În contrast, perceperea de către client a empatiei terapeutului a fost în mod consistent identificată ca un factor important în eficienţa psihoterapiei. (Free, Green, Grace, Chernus şi Whiteman, 1985). Importanţa empatiei în psihoterapie a fost prima dată remarcată de către Carl Rogers. După cum susţine Gendlin în 1998, Rogers a început un studiu formal al procesului terapeutic înregistrându-şi şedinţele şi analizând apoi modul său de a interacţiona cu clienţii. Aşa cum nota Rogers în studiile sale timpurii, dacă totuşi farmecul personal, căldura şi spuntaneitatea nu pot fi antrenate, empatia poate fi antrenată.

Importanţa empatiei este observată şi din situaţiile când  persoane cu o empatie ridicată pot fi la fel de eficiente precum psihoterapeuţii cei mai talentaţi (Strupp şi Hadley, 1979). (vezi preoţi, profesori, vecini)  Un argument suplimentar la importanţa aptitudinilor personale vine şi dintr-un studiu asupra aficienţei para-profesioniştilor, persoane care au mai puţin antrenament şi experienţă decât terapeuţii, dar care ajută în tratarea unor probleme specifice. (Hattie, Sharpley şi Rogers, 1984). Aceştia pot fi, în anumite cazuri, la fel de eficienţi ca şi psihologii (nu şi în reducerea stressului emoţional la pacienţii care fac chimioterapie). Acest lucru indică faptul că trăsăturile personale ale terapeuţilor, mai degrabă decât antrenamentul şi experienţa, pot creşte eficienţa psihoterapiei.

Vor trebui mult rafinate metodele psihoterapeutice pentru a studia o problemă mult mai exactă, cum ar fi:

“Ce fel de terapie, oferită de ce fel de terapeut, este de ajutor pentru care tip de client, experimentând ce tip de problemă, în ce fel de circumstanţă?”

Probabil studii viitoare vor testa covarierea acestor factori, pentru a determina cele mai eficiente combinaţii. Deocamdată eficienţa poate fi descrisă prin covarierea a câte doi factori, cum ar fi eficienţa şi clientul.

În anumite cazuri, terapiile consacrate sunt mai eficiente pentru probleme specifice, cum ar fi tratarea fobiilor; bunăoară terapiile behavioriste (Goisman, 1983).   

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

*Luborsky, L. et colab.: “Factori ce influenţează rezultatele psihoterapiei”, în Psychological Bulletin, 75, pag.145-185

Asemeni unui rîu

Recent, un tînăr mi-a povestit următoarea întîmplare:

<< Plecaserăm la munte cu iubita şi o prietenă de-a ei. După o zi de mers am ajuns la cabană, pe poalele unei păduri abrupte de fag. Gazda dusă cu treburi. Iubita mă rugă să stau cu bagajele, pînă urma să se întoarcă de la mînăstirea din apropiere:

“-Aşează-te pe o piatră şi ascultă rîul, vezi ce spune, pînă ne întoarcem de la măicuţe cu cheia!”

Obosit de drum dar entuziasmat, mi-am ales o piatră cu faţa spre apa care vuia nedesluşit, aşteptînd, ce puteam face? Cineva tot trebuia să păzească bagajele. Rîul ar fi putut să-mi spună multe şi dealtfel gîndeam că orice poveste “mi-ar zice”, aceasta nu ar fi fost decît propria mea închipuire orientată spre apă, în căutarea unei replici glumeţe, de întîmpinare.

Minutele se deşirau de parcă ar fi fost ani, şi iubita plecată spre chilii întîrzia; “astea s-or fi luat cu vorba şi mă lăsară p’aci cuc, s-aştept tălîmbit pînă mi-o zice rîul ceva; sigur tăifăsuiesc, regăsirile te sorb ca pe un aluat dulce; o fi vrut să mă distragă, cu o ţigară şi filosofii; semnal la mobil, ioc!…să ascult rîul…nici măcar nu pot sta lîngă el, aşa de dureros îmi intră-n oase vaporii reci şi vuietul amplificat de somn”.

Mă gîndeam că încă nu ne cunoaştem bine, deşi îmi spune că mă iubeşte, dar de cîte ori o întreb despre relaţiile trecute mă respinge, spunînd că-i prea dureros ce are de povestit; şi ea şi rîul semănă foarte mult, la fel de tăcuţi şi ascunşi prin distanţe.

M-am încumetat totuşi să mîngîi apa, şi copilăria m-a învăluit ca o iarnă îmbujorată şi sfîntă. Vîrfurile degetelor, sloi la început, se făceau fierbinţi ca soarele, gîndurile îmi amuţeau; în acea linişte proaspătă nu mai auzeam rîul – ci îl ascultam întîia oară; mă miram că apa usturător de rece putea fi auzită de pe mal, dar ascultată…- numai dinăuntrul ei, acum atît de prietenos.

“-Cum pot ajunge la ea, înăuntrul ei, s-o ascult, dacă ea nu-i deschisă şi limpede ca apa acestui rîu…?”

Mă tot întrebam, gîndindu-mă la refuzul hotărît de a-mi împărtăşi mai multe despre ea, şi la posibilele dureri pe care le-aş fi stîrnit insistînd bolovănos. Mi-am alungat atunci somnul şi furia, împrospătîndu-mă în rîul care avea atîtea să-mi spună. >>

Răspunsul l-a aflat în cabinet, chiar în timp ce povestea.

Eduard Rosentzveig