A minca este o autoterapie. Tulburarile alimentare iti arata cind aceasta terapie nu functioneaza.

a-minca-e-terapieA minca este inainte de toate o necesitate, dar mai cu seama o placere. Nefiind doar o combinatie de substante ce mentin viata si buna functionare a organismului, ci si povestea ei, felul in care am obtinut-o sau a fost creeata, hrana e insasi rezultanta activitatilor noastre, aceea cu care intram intr-un contact intim nemijlocit.

A minca devine prin aceasta un mod complex de celebrare, resemnificare si interiorizare a starilor de bine conferite de persoanele si intimplarile semnificative pentru noi, iar combinarea cu arta a nutrientilor si declansatorilor chimici care ne stimuleaza kinestezic, gustativ, olfactiv, vizual, devine un mod de ancorare emotionala a unor semnificatii, persoane, locuri si intimplari importante.

Mincam asadar nu doar substante ci mai ales reprezentarile acestora: stari, experiente fundamentale, sensuri, identitati, feluri de a fi, atribute ale unor persoane si contexte. Cei care exagereaza mincind, sau, dimpotriva, se feresc de mincare ori transforma mincatul in compulsie, oricum ar fi acestia clasati pe scalele pishodiagnostice sau ale dispretului social; bulimici, anorexici, grasi, mincai, fomisti, haplea, persoane cu tulburari de nutritie– folosesc mincarea in scop evocator, terapeutic. In incercarea lor de a se edifica si de a se pune in ordine cu sine, acestea se reancoreaza la o stare emotionala resursa, ba chiar se conecteaza la un moment traumatic, regreseaza emotional si identitar din nevoia rezolvarii sau surmontarii dificultatilor existentiale.

A minca este o forma la indemina de autoterapie. Problemele de nutritie apar insa atunci cind terapia in sine devine un scop, nu un mijloc, si astfel ea nu mai este eficienta, fiind aplicata disfunctional, in directia gresita. Apare fixarea in metoda, manierismul procedural, transformarea terapiei intr-un ritual de evitare si asigurare. Chiar daca sentimentul de bine anuleaza pe moment depresia sau anxietatile, confruntarea cu problema, pentru intelegerea si depasirea ei – nu mai are loc. Suferinta ramine prezenta, problema nerezolvata, iar mincarea devine un analgezic ineficient si la indemina. A minca devine o burdihaneala dezadaptativa.

Cum adica mincam emotii, evenimente, persoane?

Inca dinainte de a ingera substante necesare, ingeram emotiile provocate de interpretarea pe care o dam unor forme, culori, texturi, mirosuri si gusturi specifice alimentelor degustate. Placerea este un raspuns evaluativ de tip neuro-vegetativ fata de nutrientii ingerati, interpretat psihologic fie ca satisfactie-anticipatorie fie ca pofta pentru o anumita substanta ori puri si simplu ca placere-raspuns imediata; ne ploua in gura. Placerea ne orienteaza comportamentul alimentar catre stimulii alimentari testati de-a lungul vietii, asimilati ca parte a culturii gastronomice individuale. Placerea de a minca are functia de a intretine motivatia autoalimentarii, aidoma senzatiilor de foame, sau pofta, si ne orienteaza conduitele alimentare in directia gusturilor preferate, mirosurilor imbietoare si a texturilor placute. Datorita placerii pe care o avem de a consuma alimentul preferat, ne structuram reprezentari dominant gustative-olfactive si kinestezice ale acestuia si sunt declansate nu doar raspunsuri fiziologice adecvate la nivelul aparatului digestiv, dar si procese mnezice de identificare a mincarii de care avem nevoie ori de evocare a contextelor in care am intilnit-o.

Activitatea de a minca activeaza asadar la nivel psihologic legaturi cognitiv-emotinal-comportamentale, cu rolul de a fixa ancore emotionale unor substante, contexte, persoane, trairi. Reaccesam rapid amintirile asociate, acestea fiind readuse in prezent si retraite. Astfel explicam si predilectia noastra pentru anumite alimente, orientata nu doar de pofta pentru o substanta sau alta, ci si de nevoile emotionale, de resursele pe care simtim ca trebuie sa le accesam.

Alimentele sunt un un anxiolitic si un antidepresiv natural

Alimentele sunt un anxiolitic natural, actul de a minca fiind in sine un ritual calmant si securizant. Acesta ne conecteaza la virstele copilariei, atunci cind principala noastra ocupatie era mincarea si somnul. Atunci cind mincam mai mult si in afara meselor obisnuite ale zilei- fara ca acest lucru sa raspunda unor nevoi stringente ale organismului, mincatul se transforma in fond intr-o forma de autoterapie naturala a problemelor cu care ne confruntam si a trenei de consecinte prin care aceastea se manifesta. De regula ecoul lor emotional sunt depresia si anxietatea.

Mincatul compulsiv sau cum “tratam” fricile

Repetat compulsiv, ritualul mincatului este o metoda de calmare temporara a anxietatii si de compensare a depresiilor. Desi mincatul poate aduce o imbunatatire de moment a dispozitiei, depresia si nelinistea reapar de obicei accentuate, datorita rolului de ancora kinestezica pe care o au alimentele; mincatul excesiv al unui anumit aliment stimuleaza focalizarea disfunctionala pe trecutul la care un anumit gust ne poate conecta. Deasemenea, sentimentele de culpabilitate consecutive “indoparii” precum si autosubminarea stimei de sine accentueaza tulburarile emotionale; persoanele devin obsedate de ideea ca iau in greutate, sau impiedica ingrasarea prin eliminarea fortata a alimentelor ingerate – desi ceea ce ingrasa nu este excesul de mincare, cit natura nesanatoasa a acesteia. Predilectia pentru o anumita categorie de gust ce ancoreaza emotiile pe care subiectul doreste sa le evoce si posturile de penitenta, menite sa elimine sentimentele de vinovatie si sa restabileasca stima de sine a persoanei, sunt factori de intretinere ai depresiei si anxietatii intilinite in tulburarile alimentare.

O strategie terapeutica eficienta a tulburarilor alimentare

In ciuda faptului ca sunt initial o componenta existentiala functionala in viata clientului, tulburarile alimentare debuteaza ca tulburari emotionale si ulterior de nutritie.

Insa approape orice otrava, in doze modificate, devine medicament. Mincatul compulsiv si tulburarile alimentare in sine devin o cale spre vindecarea traumei – insa intr-o forma modificata, anume daca persoana este orientata sa se focalizeze pe gusturile si substantele ce-i evoca stari emotionale resursa; momente in care s-a simtit bine, in forma, in forta, invocarea acelor calitati ce ii lipsesc in prezent pentru rezolvarea problemelor. Odata evocate, aceste resurse pot fi retraite asociat unor activitati preferate sau comportamente noi, conexe, care recompensate prin cantitati mici din substanta declansatoare a starii de bine- pot evoca la fel de rapid starea resursa. Se obtine o conditionare a gustului preferat de activitatile npi ce ii vor imprumuta efectul, si astfel latura compulsiva poate fi deviata si modificata. In locul suprasaturarii cu mincaruri care il conecteaza la situatia problema sau il linistesc dar nu rezolva, care consolideaza focalizarea pe problema nu pe solutii, ii amintim clientului, in calitateA de psiholog sau consilier – sa incerce altfel gusturile si mincarurile care il conecteaza la resursele din trecutul sau, reamintindu-i de ceea ce minca atunci cind ii era bine, in situatii in care avea incredere in sine, curaj, control, sau detinea resursa emotionala atit de necesara in prezent. Daca nu este de gasit in trecut, aceasta resursa emotionala sau abilitate poate fi imaginata si orientata spre viitor, in situatia in care clientul doreste sa se descurce mai bine. Gusturile complet noi, mincarurile si meniurile creative – sunt cele care, intr-un context terapeutic de asistenta clinica, provoaca o suprapunere a ancorelor noi peste cele vechi, genereaza noi resurse si stimuleaza focalizarea pe prezent si viitor, slabind ciclul vicios fobie-comportament de asigurare / reasigurare. Activitatile asociate acestor gusturi/meniuri alimentare noi – sunt cele care vor prelua functia de comportament de asigurare temporara, realizindu-se ulterior recadrari comportamentale. In etapa urmatoare a terapiei, prin parcurgerea unor tehnici cognitiv comportamentale de tratare a traumelor de fond si actuale (fobii, obsesii, conflicte, etc.), utilizind desensibilizarea progresiva, hipnoza si imageria dirijata,  tehnici de  intarire a eului si prevenire a recaderilor – se pot creea strategii terapeutice individualizate pentru tratarea tulburarilor alimentare.

Avantaje ale acestei abordari

In cazurile cele mai grave, recuperarea din tulburari precum bulimia sau anorexia, presupune interventia unei echipe de specialisti, de la psihiatru, psiholog, neurolog, nutritionist, endocrinolog, ceea ce face procesul de redresare cronofag, costisitor si mai ales sa fie perceput de pacient ca imposibil. Psihologul este de obicei prima persoana la care cauta ajutor un astfel de client; acesta are de cele mai multe ori convingerea ca tot demersul e cam degeaba, invoca o motivatie negativa, sentimentul de neputinta si convingeri autodevalorizatoare. Cunoasterea faptului ca mincatul compulsiv este de fapt o autoterapie pe care el incearca sa o aplice, dar o aplica gresit, este un prim pas de cooptare a pacientului in diada terapeutica, de consolidare eficienta a aliantei, in vederea atingerii scopului terapeutic. Modificarea compulsiei, nu atacarea ei in travaliul terapeutic, confera clientului posibilitatea de a fi un spectator implicat al propriei modelari – care nu este doar una fizica ci psihologica, redindu-i increderea in castigarea controlului, si il incurajeaza sa isi ajusteze la un nivel mai realist asteptarile de redresare si remodelare cormporala. Convertirea dirijata a nevoii de substante in foame de emotii ajuta pacientul sa inteleaga faptul ca emotiile pot fi declansate/ evocate si de alte tipuri de activitati cu rol terapeutic, acest fapt conducind la creearea unui set personal de activitati cu rol compensator-sau abilitant. Odata puse in practica si sustinute, clientul isi optimizeaza perceptia de sine si asupra procesului terapeutic in sine, fapt incurajat prin evaluari subiective. In cea de-a treia etapa a acestei abordari, restructurarea cognitiva fiind deja amorsata, efortul de confruntare a problemelor de fond este resimtit mai putin, clientul avind deja dovada propriei eficiente.

Hipnoterapia este in sine o abordare de succes a tulburarilor alimentare, contribuind nu doar la stingerea nevoii de compensare prin alimente a depresiei si anxietatii, ci si la invatarea unor tehnici mai eficiente si specifice de autoreglare.

Daca doriti sa lucrati cu un psiholog din orasul Constanta acest gen de probleme,  ma puteti solicita telefonic (0742-354.228 / 0721-871.200), in vederea unei programari initiale, in urma careia vom decide daca vom rezolva impreuna acest gen de probleme sau prin intermediul oricaruia dintre colegii mei.

Dragoste si utilizare

Ce este dragostea?

Sentiment modelat de educatie, complex, intens si cu o durata de manifestare mai indelungata decit afectele sau emotiile, dragostea, oricit de personal-expresiv am experimenta-o in cele mai frecventate dintre ipostazele ale sale, erotic, fratern, filial sau de adoratie, ne orienteaza teleologic, conferind sens si semnificatie existentei.

Dealtfel exprimarea oricarei emotii conduce catre o mai buna constientizare a acesteia si la dezvoltarea unor unitati relationale si de semnificatie ce o contextualizeaza in existenta personala, devenita astfel o unitate de memorie obiectivata prin comunicare si subiectivata prin semnificatie. Intelegerea existentei personale drept o consecinta practica a acestui sentiment, confera iubirii functii personale si sociale ce-i contureaza antropologic utilitatea; pentru ca ii constientizam mai intens obiectul, acest tip de traire ne ancoreaza reperele existentiale in consecintele sale ultime; suntem copii ai unor parinti care s-au iubit cindva, scopul final pe care il serveste dragostea parintilor nostri fiind noi insine, viata si posibilitatea de a exista, fiintind valoric.

Cum intelegem utilizarea?

Utilitatea este un concept ce are drept corespondent actional utilizarea. Utilizarea presupune actiunea de folosire a unui instrumentar, vizeaza un scop bine definit, un rezultat urmarit prin folosire, cuantificabil si cintaribil. Utilitatea subtantializeaza o actiune in jurul scopului de atins, conturindu-i instrumentului valoarea practica, prin anticiparea in plan mental a actiunii cu obiectul util in sine. Utilitatea este o privire instrumentala asupra scopului, vizind iminenta folosire pentru scop, in ideea obtinerii acestuia printr-un proces de utilizare.

Care sunt scopurile finale al dragostei?

Unul dintre cele mai importante scopuri ultime ale dragostei este viata. Nu intimplator avind o valoare de mobilizare energetica si motivationala foarte mare, precum si o latenta indelungata, dragostea este unul dintre cele mai exprimate sentimente dar si unul dintre cele mai modelate la nivel social. Societatea si culturile asociaza iubirii, prin educatie, unitati de semnificatie si comportamente invatabile, “civilizind” prin conventii cadrele ei de manifestare; dragostea apare astfel asociata unor absurde contexte conventionale, unor concepte abstracte sau obiectelor de consum, generind orientari, substituiri, deturnari de expresie dinspre subiect ca finalitate catre obiectele accesorizante ale acestuia. Subiectul devine astfel un obiect de consum. Civilizarea inculca acestui sentiment eminamente inter-subiectiv obiecte, transformindu-l in atasament pasional si generind un pattern idolatru al manifestarii sale; “dragostea (pasiunea) pentru masina”, “dragostea (pasiunea) pentru gadgetul personal”, “dragostea (pasiunea) pentru un anume tip de mincare”, “dragostea (aventura) de-o vara”, “iubirea (devotamentul, obedienta) de partid”, “dragostea (dependenta, atasamentul) pentru un anumit ritual sau forma”, echivalind astfel iubirii- atasamentul sau pasiunea si conferindu-,  odata cu preschimbarea subiectului iubirii in obiect, o secularizanta valoare practica.

Este dragostea programabila?

Fragmentarismul si consumismul prin care postmodernismul a clacat lamentabil inlocuiesc scopurile ultime ale iubirii, viata si fiinta umana, cu scopuri de productie, instrumental-utilitariste; cresterea natalitatii, performarea intr-un sistem organizat, performanta utilitarista fiind posibila prin fixarea scopului ultim al iubirii in utilizare. Printr-un simplu exercitiu de constientizare a conditiei prezente putem lesne observa ca suntem arhivati organizational, corporatist, valorizati ca resursa nu ca fiinta. Urmarim si traim consecintele acestor disocieri, a “stilului performant” de valorizare a fiintei umane, dinspre persoana in sine spre organizatia care-o inglobeaza utilitarist, fapt ce reduce persoana si personalitatea la un individ utilizabil. Cum “sa te faci util societatii“, cum “sa fii recunoscator partidului-organizatiei“, cum “sa te feresti de sarcinile nedorite“, cum “sa concepi mai putini copii pentru a feri planeta de infometare“-sunt clisee propagandistice pe care multi le intilnim, iar functiile lor sociale sunt acelea de restructurare emotional-comportamentala.

Sa te faci util societatii sau sa iti iubesti aproapele?

Excesul de ratiune specific izolarii in fragmentarul hiperspecializarilor genereaza o mecanica a ratiunii si rationalului, dincolo de care fenomenologia irationalului – abisul inconstient ce cuprinde existentul inca neconstientizat – este in mod artificial abstrasa, generind abil o viziune aumana a umanului. O considerabila parte a sentimentelor noastre se sustrage controlului constient, facind programarea emotiilor complexe aproape imposibila; cu toate astea oamenii doresc retete pentru fericire, si cel putin un buton pentru anularea dragostei, atunci cind consecintele acesteia scapa previziunilor personale orientate cliseic. Este momentul in care multe persoane au acest insight, al utilitatii neutilizabile a dragostei, si ca psiholog in Constanta ma bucur sa le recunosc in cadrul sedintelor de consiliere si psihoterapie sustinute la cabinet.

Este dragostea utilizabila?

Dragostea este utila, dar nu are valoare instrumentala. Este un sentiment util scopurilor sale ultime, dar inutilizabil in rest. Scopurile intermediare presupun antefactum existenta unui demers calculat si a unui set de instrumente, dragostea experientiata subiectiv-nu poate fi declansata si nici controlata constient pe deplin, sustragindu-se planificarilor.

Cu cit scopurile sunt mai specifice, cu atit utilizarea presupune o mai buna instrumentalizare. Scopurile ultime ale iubirii sunt celalalt, existenta, viata, Dumnezeu. Utilizarea dragostei ar presupune constatarea / desemnarea unor scopuri exacte, specifice -interventii cognitive de constientizare a acestora si de autocontrol emotional; insasi existenta apriori si nu aposteriori a unui obiectiv precis asociat unei emotii (stim ca iubim pe cineva dar nu stim unde ne va duce asta, urmeaza sa vedem) reveleaza cazuistic tendinte de hipercontrol emotional ce intra in conflict cu controlul inconstient, disociere emotionala constatata in diferite tulburari emotionale. Dragostea mentine in atentie insa un subiect clar definit, care ii este si singur scop, spre care se orienteaza – celalalt, relatia. Mentinind atentiei persoana draga in legatura cu care se manifesta, dragostea urmeaza sa isi defineasca scopurile relational si dupa constientizarea ca sentiment; dragostea implineste mai degraba decit planifica. La intrebarea de ce ma iubesti, un indragostit poate fi pus in incurcatura; daca raspunsul vine transant, fie ai de-a face cu un psihanalist foarte bun, care cu metoda isi poate urmari fluxul gandurilor, fie cu un utilizator de fraze cu continut emotional, un posibil absolvent de MBA, care nu vorbeste despre sine in raport cu tine, ci despre cum are de gind sa te utilizeze.

Poti iubi “de forma”?

Ce rezulta daca iubirea traita este orientata spre un obiectiv, spre o forma, nu catre o persoana? Dincolo de formele sale sublimative de manifestare, convertirea dragostei la utilitarism mercantilizeaza si volatilizeaza sentimentul, transformindu-l, denaturindu-l, pervertindu-l pina la formele mutant ale donna-gaga si ale “iubirii” de unica utilizare. Prin prisma utilizarii sale metrosexuale, dragostea este privita ca o consumabila conditionabila, absurditate care a dus dealtfel la reevaluarea iubirii ca sentiment si la adaugarea ei in DSM V pe lista tulburarilor emotionale ce intregesc patologia afectivitatii. Acest tip de “iubire-pragmatica” este privita de comunitatea stiintifica drept boala si incadrata corespunzator in manualele de psihodiagnoza contemporane.

Dragostea este utila, daca am in vedere consecintele sale pe termen lung, care-i definesc larg scopurile. Avem nevoie de dragoste pentru a ne raporta in consecinta la o persoana.

Dragostea este utila, dar nu utilizabila

Dragostea pentru aproapele meu nu este un instrument ci un sentiment pe care il pot controla constient doar partial, caruia ii constat prezenta sau absenta si care are sanse sa existe pe masura ce imi propun sa ma observ, sa-l vad si sa il cunosc pe celalalt. Epoca utilizatorilor si utilizarii ne propune modelul “sa ti-o trag, ca vreau iubire…”, acesta aparind mai credibil si frecventabil decit sanogenul “te iubesc pentru ca…asta simt”. In care dintre cele doua situatii iubim?