Tag Archives: hipnoterapie

Insomnia, mai mult decit o problema psiho-somatica

Posted on by

Alternarea ciclica a starilor de somn si veghe are de suferit in urma ritualurilor de somn nesanatoase; atunci cind mentinem starea de veghe un timp prea indelungat are de suferit ciclul de somn si invers. Opusul insomniei este hipersomnia.

Este crucial sa intelegem citeva cauze ale insomniei si sa le eliminam secvential:

I. Cauze medicale generale

II. Cauze neuro-psihiatrice si psihologice specifice

IIa. Insomnia si depresia / IIb. Insomnia si anxietatea

III. Cauze ale stilului de viata

III a. Obiceiuri si stiluri de adormire

III b. Obiceiuri alimentare si toxicologice

I. Cauzele medicale generale

Orice boala si simptomele acesteia genereaza stari generale proaste, iar insomnia poate deveni un simptom asociat, comorbid afectiunii. Procesul de adormire si somnul devin dificile atunci cind simptomele unei boli se manifesta acut. Citeva exemple lamuritoare;

  1. Sinuzitele si afectiunile din sfera ORL

  2. Tulburarile gastro-intestinale (reflux gastric, gastrite, etc)

  3. Tulburarile din sfera endocrina (hipertiroidism)

  4. Artrite si Boli Reumatismale

  5. Astmul bronsic

  6. Tulburarile neurodegenerative si alte tulburari neuronale (Parkinson, etc)

  7. Durerile cronice

  8. Sindromul picioarelor nelinistite (aprox. 10% din populatie are aceasta afectiune, adesea ramasa nediagnosticata)

    Insusi tratamentul medicamentos asociat si prescris acestor boli acute sau cronice poate cauza insomnie, ca efect secundar al substantelor continute in aceste medicamente.

  9. Apneea in somn

    Apneea este o tulburare des asociata cu insomnia. Caile respiratorii sunt obturate generind pauze de respiratie si o scadere a cantitatii de oxigen; acest fapt determina treziri bruste si repetate in timpul noptii. De cele mai multe ori aceste treziri sunt uitate si ignorate dar persoanele se trezesc obosite sau reclama insomnia. Partenerii de cuplu isi pot monitoriza unul altuia starile de apnee in somn, si, odata cunoscuta problema, se pot lua masuri medicale.

    II. Cauzele neuro-psihiatrice si psihologice specifice

II.a. Ruminatiile interioare, gindurile despre trecut, generate de lupta cu propria stare de depresie declanseaza si intretin stari ego-distonice, de disconfort personal accentuat; acestea tin atentia focalizata asupra necesitatii rezolvarii problemelor si a obtinerii unor raspunsuri sau rezolvari imediate. Aceste cautari interioare nu au nici pe departe rolul de a mobiliza resurse ci mai degraba de a le consuma, prin efectul de declansare a hormonilor de stress; acesti hormoni genereaza atit stress fiziologic cit si distress psihologic, si adincesc depresia, provocind insomnie. Problemele de somn ce apar frecvent sunt adesea autogenerate, datorindu-se gindurilor ce reiau scenarii negative, sau reproduc patternuri de gindire problematizanta; ele sunt un simptom al instalarii depresiei, iar insomniile severe fac parte, de facto, din comorbiditatea episoadelor depresive moderate si majore netratate. Depresia si insomnia sunt tulburari interconectate si fiecare in parte se constituie in factori de intretinere reciproca. Energia scazuta, pierderea motivatiei si a interesului pentru o relatie, pentru viata si activitati, sentimentele de tristete nejustificate si prelungite, disperarea si sentimentul de neajutorare sunt stari bine interconectate cu insomnia si se agraveaza una pe celalalta.

II.b. Ingrijorarile in exces si nervozitatea (Anxietate) pot fi cauze ale insomniei; ele respecta un pattern usor de recunoscut, care interfereaza cu somnul.

Aceste simptome sunt:

  • tensionare emotionala

  • preocupari in exces cu privire la ceea ce s-a intimplat peste zi

  • ingrijorari excesive despre evenimentele viitoare

  • sentimentul de complesire

  • un sentiment general de suprastimulare si supraincarcare urmat de epuizare nervoasa

Anxietatea perturba adormirea si mentine insomnia; persoanele anxioase se trezesc noaptea si au dificultati de adormire; insasi petrecerea noptii in stare de veghe poate deveni un motiv de neliniste in sine, declansator al fricilor nocturne, atunci cind persoana se panicheaza la ideea ca urmeaza iar o insomnie (anxietate la anticiparea insomniei).

Astfel, insomnia si anxietatea se hranesc una cu cealalta, ciclic. Tehnicile de biofeedback precum si cele specifice psihoterapiei cognitiv-comportamtentale ar putea fi de folos pentru ruperea acestui ciclu dezadaptativ ce declanseaza insomnia si intretine anxietatea.

III. Cauze ale stilului de viata

III a. Obiceiurile si stilurile de adormire

Ritualurile de adormire si obiceiurile pot fi factori declansatori ai insomniei. Stilul de viata nesanatos si obiceiurile de adormire dezordonate pot genera ele insele insomnii. Iata o lista cu obiceiuri si ritualuri in care te poti regasi:

  • sa lucrezi acasa pina tirziu – iti poate da dificultati in igienizarea emotionala si in detasarea de munca; acest fapt te face sa fii inca preocupat de munca atunci cind vine ora de somn

  • lumina calculatorului, Tv-ului, display-urile gadget-urilor iti mentin creierul in stare de alerta si scade secretia de melatonina, hormonul inductor al somnului

  • sa dormi dupamiaza impiedica/inhiba somnul de noapte

  • te culci mai devreme pentru a recupera somn, dar asta iti deregleaza ciclul veghe-somn, iar in noaptea urmatoare ai dificultati de adormire

  • lucrezi in ture- programul dezordonat confuzeaza ceasul biologic, mai ales daca dormi ziua sau daca schimbi periodic programul de somn.

  • Trezitul in mijlocul noptii pentru a lucra

  • consumul de alcool inainte de somn, pentru a consuma deprimarea si insomnia transforma un episod tranzitoriu de insomnie intr-o problema mai serioasa, de insomnie cronica

Asociate gindurilor dezadaptative de tipul “niciodata nu o sa mai dorm normal” etc, si asociate cu o ora de culcare, aceste obiceiuri intaresc pozitiv insomnia, favorizind-o.

IIIb. Obiceiuri alimentare si toxicologice

Anumite substante si tulburari alimentare contribuie major la declansarea si intretinerea insomniei.

  • Alcoolul este un sedativ, depresiv. Te poate adormi initial, dar iti produce insomnie nocturna

  • Cafeina e un stimulant; mai mult de 4 cesti de cafea declanseaza cel putin o insomnie saptaminala. Cafeina ramine in sistemul circulator pina la 8 ore, cu efecte persistente.

  • Nicotina e un stimulant; mentine sistemul nervos alert si produce insomnii mai ales daca fumezi in apropierea orei de culcare

  • Mesele grele; daca maninci in apropierea orei de somn, acest obicei iti asigura insomniile nocturne; deasemnea, mincarurile picante interfereaza cu somnul, generind insomnii

Pentru rezolvarea tipului de insomnie in care te regasesti, acest cabinet psihologi iti sta la dispozitie; un psiholog si un psihoterapeut din Constanta, specializat in hipnoterapie (hipnoza clinica) si psihologie clinica,  te va ajuta sa iti recapeti somnul si sa iti imbunatatesti starea de sanatate.

A minca este o autoterapie. Tulburarile alimentare iti arata cind aceasta terapie nu functioneaza.

Posted on by

a-minca-e-terapieA minca este inainte de toate o necesitate, dar mai cu seama o placere. Nefiind doar o combinatie de substante ce mentin viata si buna functionare a organismului, ci si povestea ei, felul in care am obtinut-o sau a fost creeata, hrana e insasi rezultanta activitatilor noastre, aceea cu care intram intr-un contact intim nemijlocit.

A minca devine prin aceasta un mod complex de celebrare, resemnificare si interiorizare a starilor de bine conferite de persoanele si intimplarile semnificative pentru noi, iar combinarea cu arta a nutrientilor si declansatorilor chimici care ne stimuleaza kinestezic, gustativ, olfactiv, vizual, devine un mod de ancorare emotionala a unor semnificatii, persoane, locuri si intimplari importante.

Mincam asadar nu doar substante ci mai ales reprezentarile acestora: stari, experiente fundamentale, sensuri, identitati, feluri de a fi, atribute ale unor persoane si contexte. Cei care exagereaza mincind, sau, dimpotriva, se feresc de mincare ori transforma mincatul in compulsie, oricum ar fi acestia clasati pe scalele pishodiagnostice sau ale dispretului social; bulimici, anorexici, grasi, mincai, fomisti, haplea, persoane cu tulburari de nutritie– folosesc mincarea in scop evocator, terapeutic. In incercarea lor de a se edifica si de a se pune in ordine cu sine, acestea se reancoreaza la o stare emotionala resursa, ba chiar se conecteaza la un moment traumatic, regreseaza emotional si identitar din nevoia rezolvarii sau surmontarii dificultatilor existentiale.

A minca este o forma la indemina de autoterapie. Problemele de nutritie apar insa atunci cind terapia in sine devine un scop, nu un mijloc, si astfel ea nu mai este eficienta, fiind aplicata disfunctional, in directia gresita. Apare fixarea in metoda, manierismul procedural, transformarea terapiei intr-un ritual de evitare si asigurare. Chiar daca sentimentul de bine anuleaza pe moment depresia sau anxietatile, confruntarea cu problema, pentru intelegerea si depasirea ei – nu mai are loc. Suferinta ramine prezenta, problema nerezolvata, iar mincarea devine un analgezic ineficient si la indemina. A minca devine o burdihaneala dezadaptativa.

Cum adica mincam emotii, evenimente, persoane?

Inca dinainte de a ingera substante necesare, ingeram emotiile provocate de interpretarea pe care o dam unor forme, culori, texturi, mirosuri si gusturi specifice alimentelor degustate. Placerea este un raspuns evaluativ de tip neuro-vegetativ fata de nutrientii ingerati, interpretat psihologic fie ca satisfactie-anticipatorie fie ca pofta pentru o anumita substanta ori puri si simplu ca placere-raspuns imediata; ne ploua in gura. Placerea ne orienteaza comportamentul alimentar catre stimulii alimentari testati de-a lungul vietii, asimilati ca parte a culturii gastronomice individuale. Placerea de a minca are functia de a intretine motivatia autoalimentarii, aidoma senzatiilor de foame, sau pofta, si ne orienteaza conduitele alimentare in directia gusturilor preferate, mirosurilor imbietoare si a texturilor placute. Datorita placerii pe care o avem de a consuma alimentul preferat, ne structuram reprezentari dominant gustative-olfactive si kinestezice ale acestuia si sunt declansate nu doar raspunsuri fiziologice adecvate la nivelul aparatului digestiv, dar si procese mnezice de identificare a mincarii de care avem nevoie ori de evocare a contextelor in care am intilnit-o.

Activitatea de a minca activeaza asadar la nivel psihologic legaturi cognitiv-emotinal-comportamentale, cu rolul de a fixa ancore emotionale unor substante, contexte, persoane, trairi. Reaccesam rapid amintirile asociate, acestea fiind readuse in prezent si retraite. Astfel explicam si predilectia noastra pentru anumite alimente, orientata nu doar de pofta pentru o substanta sau alta, ci si de nevoile emotionale, de resursele pe care simtim ca trebuie sa le accesam.

Alimentele sunt un un anxiolitic si un antidepresiv natural

Alimentele sunt un anxiolitic natural, actul de a minca fiind in sine un ritual calmant si securizant. Acesta ne conecteaza la virstele copilariei, atunci cind principala noastra ocupatie era mincarea si somnul. Atunci cind mincam mai mult si in afara meselor obisnuite ale zilei- fara ca acest lucru sa raspunda unor nevoi stringente ale organismului, mincatul se transforma in fond intr-o forma de autoterapie naturala a problemelor cu care ne confruntam si a trenei de consecinte prin care aceastea se manifesta. De regula ecoul lor emotional sunt depresia si anxietatea.

Mincatul compulsiv sau cum “tratam” fricile

Repetat compulsiv, ritualul mincatului este o metoda de calmare temporara a anxietatii si de compensare a depresiilor. Desi mincatul poate aduce o imbunatatire de moment a dispozitiei, depresia si nelinistea reapar de obicei accentuate, datorita rolului de ancora kinestezica pe care o au alimentele; mincatul excesiv al unui anumit aliment stimuleaza focalizarea disfunctionala pe trecutul la care un anumit gust ne poate conecta. Deasemenea, sentimentele de culpabilitate consecutive “indoparii” precum si autosubminarea stimei de sine accentueaza tulburarile emotionale; persoanele devin obsedate de ideea ca iau in greutate, sau impiedica ingrasarea prin eliminarea fortata a alimentelor ingerate – desi ceea ce ingrasa nu este excesul de mincare, cit natura nesanatoasa a acesteia. Predilectia pentru o anumita categorie de gust ce ancoreaza emotiile pe care subiectul doreste sa le evoce si posturile de penitenta, menite sa elimine sentimentele de vinovatie si sa restabileasca stima de sine a persoanei, sunt factori de intretinere ai depresiei si anxietatii intilinite in tulburarile alimentare.

O strategie terapeutica eficienta a tulburarilor alimentare

In ciuda faptului ca sunt initial o componenta existentiala functionala in viata clientului, tulburarile alimentare debuteaza ca tulburari emotionale si ulterior de nutritie.

Insa approape orice otrava, in doze modificate, devine medicament. Mincatul compulsiv si tulburarile alimentare in sine devin o cale spre vindecarea traumei – insa intr-o forma modificata, anume daca persoana este orientata sa se focalizeze pe gusturile si substantele ce-i evoca stari emotionale resursa; momente in care s-a simtit bine, in forma, in forta, invocarea acelor calitati ce ii lipsesc in prezent pentru rezolvarea problemelor. Odata evocate, aceste resurse pot fi retraite asociat unor activitati preferate sau comportamente noi, conexe, care recompensate prin cantitati mici din substanta declansatoare a starii de bine- pot evoca la fel de rapid starea resursa. Se obtine o conditionare a gustului preferat de activitatile npi ce ii vor imprumuta efectul, si astfel latura compulsiva poate fi deviata si modificata. In locul suprasaturarii cu mincaruri care il conecteaza la situatia problema sau il linistesc dar nu rezolva, care consolideaza focalizarea pe problema nu pe solutii, ii amintim clientului, in calitateA de psiholog sau consilier – sa incerce altfel gusturile si mincarurile care il conecteaza la resursele din trecutul sau, reamintindu-i de ceea ce minca atunci cind ii era bine, in situatii in care avea incredere in sine, curaj, control, sau detinea resursa emotionala atit de necesara in prezent. Daca nu este de gasit in trecut, aceasta resursa emotionala sau abilitate poate fi imaginata si orientata spre viitor, in situatia in care clientul doreste sa se descurce mai bine. Gusturile complet noi, mincarurile si meniurile creative – sunt cele care, intr-un context terapeutic de asistenta clinica, provoaca o suprapunere a ancorelor noi peste cele vechi, genereaza noi resurse si stimuleaza focalizarea pe prezent si viitor, slabind ciclul vicios fobie-comportament de asigurare / reasigurare. Activitatile asociate acestor gusturi/meniuri alimentare noi – sunt cele care vor prelua functia de comportament de asigurare temporara, realizindu-se ulterior recadrari comportamentale. In etapa urmatoare a terapiei, prin parcurgerea unor tehnici cognitiv comportamentale de tratare a traumelor de fond si actuale (fobii, obsesii, conflicte, etc.), utilizind desensibilizarea progresiva, hipnoza si imageria dirijata,  tehnici de  intarire a eului si prevenire a recaderilor – se pot creea strategii terapeutice individualizate pentru tratarea tulburarilor alimentare.

Avantaje ale acestei abordari

In cazurile cele mai grave, recuperarea din tulburari precum bulimia sau anorexia, presupune interventia unei echipe de specialisti, de la psihiatru, psiholog, neurolog, nutritionist, endocrinolog, ceea ce face procesul de redresare cronofag, costisitor si mai ales sa fie perceput de pacient ca imposibil. Psihologul este de obicei prima persoana la care cauta ajutor un astfel de client; acesta are de cele mai multe ori convingerea ca tot demersul e cam degeaba, invoca o motivatie negativa, sentimentul de neputinta si convingeri autodevalorizatoare. Cunoasterea faptului ca mincatul compulsiv este de fapt o autoterapie pe care el incearca sa o aplice, dar o aplica gresit, este un prim pas de cooptare a pacientului in diada terapeutica, de consolidare eficienta a aliantei, in vederea atingerii scopului terapeutic. Modificarea compulsiei, nu atacarea ei in travaliul terapeutic, confera clientului posibilitatea de a fi un spectator implicat al propriei modelari – care nu este doar una fizica ci psihologica, redindu-i increderea in castigarea controlului, si il incurajeaza sa isi ajusteze la un nivel mai realist asteptarile de redresare si remodelare cormporala. Convertirea dirijata a nevoii de substante in foame de emotii ajuta pacientul sa inteleaga faptul ca emotiile pot fi declansate/ evocate si de alte tipuri de activitati cu rol terapeutic, acest fapt conducind la creearea unui set personal de activitati cu rol compensator-sau abilitant. Odata puse in practica si sustinute, clientul isi optimizeaza perceptia de sine si asupra procesului terapeutic in sine, fapt incurajat prin evaluari subiective. In cea de-a treia etapa a acestei abordari, restructurarea cognitiva fiind deja amorsata, efortul de confruntare a problemelor de fond este resimtit mai putin, clientul avind deja dovada propriei eficiente.

Hipnoterapia este in sine o abordare de succes a tulburarilor alimentare, contribuind nu doar la stingerea nevoii de compensare prin alimente a depresiei si anxietatii, ci si la invatarea unor tehnici mai eficiente si specifice de autoreglare.

Daca doriti sa lucrati cu un psiholog din orasul Constanta acest gen de probleme,  ma puteti solicita telefonic (0742-354.228 / 0721-871.200), in vederea unei programari initiale, in urma careia vom decide daca vom rezolva impreuna acest gen de probleme sau prin intermediul oricaruia dintre colegii mei.

Psihologie si Poezie la Constanta

Posted on by

Poemele diminetiiPe data de 11 august 2016 am lansat la Constanta, in cadrul Tirgului de Carte Gaudeamus, volumul de versuri “Poemele diminetii”, publicat la editura Ex Ponto din Constanta. Despre carte au vorbit scriitorii Sorin Rosca si Mircea Lungu.

Poemele diminetii este pentru mine o carte experiment. Ea contine 34 de poeme, fiecare redind prima stare emotionala, preocupare sau gind surprinse in diminetile mele. De ce diminetile?

Gindurile si ecourile lor emotionale sunt mai clare dimineata, pentru ca in stare de relaxare fiind inca, am un acces mai rapid si mai putin filtrat constient la sinele meu profund. Timpul e inca distorsionat de somn, il traiesc odisean; ma simt cind asociat trairilor onirice, tragind intens de vreun rest de vis placut iar durata unei ore e perceputa ca un minut, cind disociat, analizind ce-o fi vrut sa insemne visul cu zine pe care nu vreau sa-l abadonez amneziilor posthipnotice.

Psihologie si Poezie

Din perspectiva psihologiei, poezia nu se vede doar ca arta de a transpune in celalalt o gramatica a sentimentelor personale, ci si un exercitiu de ascultare poetica, in cheia emotionala a poetului, ca sa se poata el lauda ca i-a reusit “transplantul de suflet”…comunicarea adica. Poezia este cea mai subtila forma de cuminecare a emotiilor, si tocmai de aceea o consider un instrument util de dezvoltare personala. Cine vrea sa isi exerseze empatia, mila-vazuta ca dragoste in actiune- si sa isi dezvolte inteligenta emotionala, are nevoie sa citeasca poezie si sa se comunice in acest fel. Ea este si un instrument terapeutic, asociat art terapiei, logoterapiei si hipnoterapiei. Prin cuvintele ce ne surprind esentializat si frumos, crestem si inflorim in ceilalti. Poate tocmai de aceea vom da seama in fata Lui Dumnezeu pentru fiecare cuvint rostit. Ca si cuvintele prozatorului, cuvintele poetului sunt materialul inteligibil al actiunilor sale…si in mod special, ele construiesc sau deconstruiesc pentru sine si cititorul sau sensul existentei, misiunea, identitatea, rostul.

De ce scriu poezie?

Scriu poezie pentru ca este cel mai eficient mod de a lupta impotriva mortii, batrinetii, bolii, ideologiilor cu pretentie de dogma. Asta pare a fi o afirmatie cel putin ciudata, de exaltat, insa doar pare. Multi poeti au murit pentru o poezie, au facut puscarie pentru un vers, au fost lapidati, impinsi sub tramvai sau exilati. Poetii sunt periculosi si de aceea astazi, in consumismul ce a luat locul comunismului, denigrarea ideii de poet, poezie, om de cultura pare cea mai eficienta ofensiva, utilizindu-se stereotipiile si stigmatizarea. Cunoastem cu totii cliseele sofiste despre poeti: poetul sarac, poetul betiv, poetul nebun, poetul visator, poetul singur, etc. Puterea poetilor consta in inteligenta emotionala – capacitatea lor de a vorbi direct sufletului. Poetul comunica frumos, la subiect, taios, esentializat, si uneori…devastator.

Despre psihic si cuvintele care ne construiesc

Poate parea ciudat, insa in fond, tot ceea ce constientizam despre noi, tot ceea ce gindim, sunt cuvinte ierarhizate intr-o structura complicata. Gindurile, emotiile si comportamentele noastre sunt reductibile la cuvinte. Cu cit intelegem si folosim un lexic mai bogat, cu atit mai complexa si desteapta devine mintea noastra. Si invers. Si aceasta afirmatie este sustinuta cosmogonic.

Dumnezeu a creeat lumea prin cuvint. A spus, si s-au facut. Numai cind a ajuns la om, fiindu-i acestuia necesara un chip si o asemanare in care sa se regaseasca, Dumnezeu s-a sfatuit cu Sine, apoi a modelat tarina, apoi i-a daruit suflare de viata…Noi suntem cuvintele Lui Dumnezeu si rasuflarea Lui si atingerea Lui. Impreuna formam propozitii, intelesuri, capatam semnificatie. Daca mai si asternem pe hartie aceste semnificatii, le insufletim, trasformindu-le in poezie, adica intr-un mod de a recreea frumosul.

Aceasta carte este o invitatie la a va descoperi pe voi, prin gindurile mele.

Fobiile sociale

Posted on by

1. Ce este fobia sociala?

Inscriindu-se in conceptul mai larg de fobie – definit ca “teama obsesiva si nejustificata ce nu poate fi controlata sau anulata, chiar daca persoana in cauza stie ca este o teama nefondata si nerationala” (Dictionar de Psihologie, coordonator Ursula Schiopu-Ed. Babel, Bucuresti, 1997, p.297), sociofobia este o tulburare de tip anxios, manifestata ca teama nejustificata de a anticipa si initia, de a parcurge si intretine situatii si raporturi interpersonale concrete, intr-un cadru social definit.

In DSM IV fobia sociala este enuntata ca “teama puternica si persistenta de situatii sociale care presupun realizarea unor performante si in care persoana se poate simti stinjenita”.

2. Diagnostic

Spre deosebire de multe alte fobii, fobia sociala se remarca prin dificultatea descoperirii si incadrarii sale diagnostice. Odata identificata psihodiagonostic, verificarea existentei unei fobii sociale se realizeaza prin expunerea la stimulul fobogen, in imaginar sau intr-un mediu virtual controlat (simulator), ori daca este posibil direct in vivo – aceast fapt conducind la aparitia imediata a unei puternice anxietati specifice, asociata stimulului fobogen.

3.Cauze si mecanisme psihologice specifice

Conform teoriilor behavioriste – fobiile sunt conduite dezadaptative invatate; in schimb, psihanaliza freudiana sustine ca fobiile sunt forme de manifestare ale isteriei.

In mod obisnuit fobiile sociale sunt asimilate traumelor si conflictelor originate in copilarie; teama de a fi respins conduce spre evitarea situatiilor in care ar putea aparea pericolul de a fi judecat, criticat, batjocorit, evaluat negativ etc. In mod similar teama de singuratate conduce spre o viata aventuroasa si instabila, in care ceilalti sunt tratati drept un companion, o prezenta care tine de urit sau satisface anumite nevoi, persoana ce se teme de singuratate producind si intretinind in acest mod vicios singuratatea de care se teme.

Mecanismul cognitiv al fobiei sociale este unul de tip automat, inconstient. Stimulul fobogen, odata initiat, produce aparitia imediata a anxietatii resimtita ca distress fata de o situatie sociala perceputa ca amenintare, sunt declansate cognitii automate care prelucreaza negativ egoul social al individului, urmate de reactii de evitare sau fuga si de trairea intensa a fricii la nivel psiho-somatic. In situatia in care evitarea sau fuga sunt imposibile sau impiedicate, apar reactii de anxietate ridicata, supraincordare, culpabilitate, furie, resentimente, depresie, chiar si agresivitate. De obicei mediul sau oamenii reactioneaza la fobia subiectului, fapt care complica situatia si intretin fenomenul profetiei autoimplinite. De exemplu, teama de respingere are ca reactii automate evitarea contactului cu persoanele sau manifestarea unui disconfort evident, ceea ce conduce la o pierdere a interesului fata de persoana evaziva sau evitanta.

Sociofobia este traita subiectiv ca o frica nejustificata fata de persoane si situatii sociale concrete, pe care subiectul o explica si intretine prin conceptualizari ilogice si ideologice. Fiind anticipata catastrofal, frica are implicatii bulversante asupra vietii de relatie a fobicului; comportamentele de evitare a anumitor situatii sociale, produse instantaneu si automat, nu supun cimpului constiintei individuale lipsa de justificare a fricii, persoana nerealizind ca de fapt se teme de situatia respectiva; evitarea in sine a unei situatii sociale fobogene primeste argumentari mitizate, ce nu au legatura cu motivul sau real; astfel, din perspectiva persoanei cu fobii sociale, teama sa pare chiar hiper-justificata prin explicatii ce au rolul de a proteja stima de sine, fapt intilnit in special la indivizi educati in culturi unde curajul este intens valorizat, iar lipsa lui – blamata.

Conceptualizarile ilogice ale fobiei sociale sunt modele explicative mitizante ale acesteia (origineaza un mit), reprezentind modul nerealist prin care subiectul a invatat sa isi construiasca, pe baza unui numar limitat de experiente personale traumatizante, propria teama dar si propria explicatie; subiectul cu fobie sociala isi constientizeaza adesea frica de situatiile interpersonale, intretinind-o prin argumentari sofiste, creeate in jurul unor cognitii disfunctionale neconstientizate, automate. Acestea sunt adesea regasite ca atare in explicatii subiective ce iau forma unui monolog interior, de constientizare a propriei frici, pe parcursul producerii si trairii acesteia. Acest monolog interior este generat de subiect in situatia sociala specifica de care se teme si are valenta unei disocieri hipnotice (interior-exterior) cu dubla functie; una slab-anxiolitica, de explicatie care reduce distressul (ma simt asa…cind mi-e teama sa…pentru ca…) si una puternic-anxiogena, de pregatire a comportamentelor de aparare fata de consecintele nefaste dar improbabile expectate (focalizare interioara, reorientare spre trauma initiala), conducind in final subiectul spre actiuni dezadaptative ce intretin fobia sociala – fuga din situatie sau evitarea acesteia (focalizare exterioara, orientare spre comportamente evazive).

Conceptualizarile ideologice ale fobiei sociale sunt modele explicative ritualizante ale acesteia, explicatii ilogice extinse arbitrar asupra unei intregi clase de probleme (origineaza un ritual explicativ, ce devine in fapt reiterarea inteligibila si falsa unui mit terapeutic, preluarea unei conceptualizari mitizante pentru o situatie analoga, dar traita de altcineva intr-un alt context). O explicatie ideologica este preluata si articulata unei situatii fobogene specifice, de obicei pentru functia sa anxiolitica imediata; o explicatie pentru o stare de frica nejustificata, este de preferat lipsei oricarei explicatii – iata de ce, o inlantuire de bazaconii oferite de o persoana investita cu incredere sau autoritate, devine adesea cea mai credibila explicatie. (De exemplu, in cazul supravietuitorilor gulagului comunist, reactia de frica organica la vederea unui tortionar comunist care ii aduce cafeaua dupa ani si ani de temnita grea, poate capata ca explicatie inclusiv faptul ca intr-adevar fostul detinut chiar ar putea fi dusman de clasa – unii chiar asa au fost convinsi ar fi – si adoptarea acestei explicatii este mai credibila prin efectul sau anxiolitic imediat, chiar daca motivul real il reprezinta, printre altele, evocarea suferintei indurate, produsa de fiara care aproape l-a ucis in bataie).

Acestea nu tin cont nici de specificul si nici de realitatea psihologica individuala, mecanismele psihologice sau experientele personale specifice care genereaza fobia fiind in genere constructe cognitive de tip sofist, preluate cliseic din folclor (superstitii, misticism, ocultism) sau din alte vehicule culturale (ideologii, ritualuri, stiintisme). Conceptualizarile ideologice sunt credinte nerealiste cu functie explicativa si anxiolitica si sunt deseori asociate tendentios si secularizant credintei in Dumnezeu de catre institutiile ideologice ale oricarei structuri politice ce doreste sa manipuleze eficient.

4. Cele mai des intalnite fobii sociale

Fiind rezultatul unei bune capacitati de invatare exersata in timp, simptomele multor fobii sociale sunt identificate cel mai adesea impreuna, caz in care  psihologii clinicieni si psihoterapeutii se confrunta de fapt cu o pantofobie sociala, adesea denumita, din nevoia terapeutica de a nu focaliza pacientul pe problema – sociofobie, sau fobie sociala.

Pentru a parcurge discursiv cele mai cunoscute subtipuri ale sociofobiei, mentionam succint:

Erthyrofobia – teama de a vorbi si de a aparea in fata unui public

Ertyrofobia este originata in teama de a fi privit. Persoanele cu aceasta fobie reactioneaza defensiv-evaziv si anxios atunci cind sunt privite, iar daca acest lucru se intimpla atunci cind vorbesc, anxietatea resimtita este argumentata de acestia prin faptul ca anticipeaza o reactie critica sau o evaluare negativa din partea auditorilor. In fata unui asemenea disconfort psihologic si fiziologic se instaleaza puternice si persistente reactii de evitare a situatiilor in care fobicul este nevoit sa vorbeasca unui public.

Eritrofobia (sau ereutobofia) – teama de a rosi in public, teama de a trada emotii

Este o teama nejustificata de dezvaluire a emotiilor, de tradare sau lecturare a acestora prin inrosirea involuntara a fetei; in extenso, subiectul eritrofob se teme sa isi exteriorizeze sau sa tradeze la nivelul limbajului corporal emotii care l-ar putea supune judecatilor si prejudecatilor celorlalti. Tremurul mainilor in situatii cu o puternica incarcatura emotionala, inrosirea sau paloarea fetei, tresarirea muschilor de expresie, dilatarea pupilelor si forma buzelor, postura, toate aceste semne ce dau expresivitate comunicarii, ancoreaza situational stari emotionale pe care eritrofobul se teme sa le afiseze pentru a nu fi considerat anxios, prea emotionat sau “slab de inger”.

Teama de implicare in relatii profunde (gamofobia, frica de esec in cuplu sau frica de relatii inchise)

In 1977 Herbert Fensterheim si Jean Baer lansau ipoteza ca teama de implicare in relatii profunde este de fapt o extindere la nivel social a fricii de captivitate, o “generalizare a claustrofobiei la relatiile sociale”. Aceasta teama se manifesta specific prin frica de a fi inchis, claustrat, luat prizonier, prins, capturat, ”imbelciugat” sau inlantuit in relatiile sociale. Persoana cu o astfel de teama nu se implica in relatii intime decit pina la nivelul in care acestea incep sa ii afecteze “libertatea de miscare”, si, de obicei, relatiile de cuplu ale persoanelor cu o astfel de fobie dureaza putin. Aceste persoane se considera incapabile de relatii pe termen lung chiar daca in mod paradoxal ele reclama nevoia unei implicari mai profunde. Teama de implicare cunoaste un polimorfism spectaculos, prin fobii secundare pe care le origineaza; mentionam gamofobia – sau frica de casatorie, frica de esec in cuplu, frica lipsei de timp personal, teama de sarcina sau teama ca o relatie “inchisa” va disloca beneficiile unei relatii “deschise”.

Teama de demascare (teama de psiholog sau teama de a fi descoperit)

Anumite persoane se tem ca ceilalti isi vor da seama cine sunt ele de fapt; ca aspecte criticabile ale personalitatii lor vor iesi la iveala, descoperind astfel cum sunt cu adevarat, fara masti. Persoanele cu astfel de temeri isi construiesc fatete si identitati menite sa ascunda presupusele tendinte ale celorlalti de a-i descoperi si ulterior pedepsi sau respinge. Cei care se tem de demascare se tem de fapt ca nu vor fi acceptati pentru aspecte clare, care le sunt cunoscute, sau pentru particularitati slab constientizate, ce constituie de obicei miezul complexelor de inferioritate. Teama de a nu fi descoperit cunoaste compensari interesante, precum complexele de superioritate, masti construite minutios pentru a ascunde de fapt sentimentul unei inferioritati reprimate, senzatia invulnerabilitatii si mitul persoanei puternice – ce nu are nevoie sa solicite ajutor, teama de psiholog sau de discutiile mai profunde ce ar putea implica vreo autodezvaluire. Consecintele unei astfel de fobii sunt evitarea relatiilor cu ceilalti, adoptarea unor prietenii de suprafata ce conduc de obicei spre alienare si accetuarea acestui tip de fobie.

Teama de esec in comunicare

Este frica de a nu fi considerat dezagreabil ori gresit inteles. Cei care au aceasta fobie se tem sa nu displaca si in consecinta vor sa placa tot timpul. Cel mai mic semn de dezaprobare sau tensiune perceput in cadrul relationarii alimenteaza autoculpabilizarea si genereaza acute sentimente de vinovatie, pentru culpe ipotetice; ideile de vina se creeaza in jurul unor presupuse defecte personale ce devin, in opinia fobicului, cauza starii de tensiune sau a instabilitatii si iritabilitatii celorlalti. Una dintre obositoarele consecinte este aceea ca persoana cu aceasta fobie se straduieste din rasputeri sa fie amabila cu tot dinadinsul, pina la depersonalizare si absurd. Dorintele si tendintele sale naturale sunt reprimate, subiectul traind trauma unui obositor autocontrol ce este orientat artificial spre inhibarea reactiilor de exteriorizare a nemultumirii; autocenzura nemultumirii ingreuneaza invatarea asertivitatii, resursa importanta a comunicarii eficiente ce ar impiedica inevitabila diminuare a stimei de sine si exacerbare a stimei pentru altii. O alta consecinta negativa a acestei fobii o reprezinta complexele de inferioritate si tulburarile emotionale cu impact major asupra vietii echilibrate si a demnitatii personale; cei care se tem mereu sa nu fie gresit intelesi renunta repede la drepturile personale, demnitate sau onoare si considera ca a placea tuturor este o datorie. In cazul respingerii, acest lucru este pus in legatura cu vreun defect personal, aparind autodevalorizarea. La nivel cognitiv, eroarea de gindire cel mai des observata inca din timpul interviului clinic, ce reiese din clarificarea metamodelului lingvistic, este deformarea prin echivalenta complexa -cind un comportament exterior devine in mod arbitrar sensul unei stari interne.

Ensiofobia – teama de a gafa, teama de penibil

Teama de a nu parea ridicol sau de a nu fi ridiculizat a celor care se tem sa nu gafeze – se manifesta printr-un exagerat autocriticism, si hiperprudenta, comportamente cu rol restaurator fata de un ipotetic prejudiciu de imagine, pe care ceilalti il alimenteaza prin simpla lor prezenta. Persoana cu aceasta fobie se considera permanent subiectul unei critici; traind intens sentimentul ca orice actiune personala ar putea sfirsi lamentabil cel ce se teme de penibil evita sa se manifeste in public, isi inhiba reactiile si are tendinta de a-si aplatiza pina la monoton expresivitatea; pornirile sunt de asemenea reprimate din teama de a nu comite vreo gafa compromitatoare.

Teama de a fi respins

Persoanele cu acest tip de fobie sunt hipervigilente si hipersensibile la cele mai mici semne ale aprobarii si mai ales ale dezaprobarii interlocutorului, aceastea din urma capatind automat sensul respingerii. Teama de respingere impiedica relatiile adecvate, autentice si armonioase cu ceilalti, fobicul preferind sa evite pe cit posibil socializarea cu persoane noi precum si situatiile de evaluare (examene, concursuri, provocari). De obicei acest tip de fobie origineaza anxietatea de performanta, o situatie de confruntare in care succesul conditioneaza acceptarea si dragostea, iar esecul contine amenintarea respingerii.

Fobia de gradinita si scoala

Aceasta este o forma particulara de fobie sociala, experimentata in special de copiii de virsta prescolara si virsta scolara mica. Se manifesta ca teama de a frecventa gradinita sau scoala (frica fiind asociata adesea cu profesorii sau reprezentantii scolii), anxietate de performanta si atacuri de panica insotite de refuzul de a merge la scoala sau de a desfasura activitati in timpul lectiilor, accese de plins, dureri de cap, vomismente si greturi inainte sau dupa ore (Ursula Schiopu). Insuficienta pregatire emotionala a copilului, experietele personale traumatice (ridiculizare si alte forme de hartuire emotionala, bataie).

Homilofobia – teama de ceremonii religioase si predici

Este o fobie sociala manifestata ca frica nejustificata fata de ceremoniile religioase, teama de a asculta, de a tine predici sau de a fi prezent la astfel de ceremonii. Homilofobia isi are originile in teama de moarte, cu care este dealtfel intens conectata. Persoanele cu aceasta fobie prezinta simptomele specifice de disconfort ale agorafobicilor, pe care le traiesc insa intr-un grup format pentru o ceremonie religioasa, fata de care resimt teama si un puternic disconfort (panica, senzatii de gura uscata, greata, ameteala, aritmii cardiace, transpiratie, imposibilitatea temporara de a vorbi coerent, tremor, respiratie accelerata si superficiala). O serie de consecinte pe care homilofobia le are asupra fobicului, dincolo de disconfortul somatic, este generata de separarea de familie atunci cind aceasta traieste momente de grup importante (aniversari, nunti, botezuri, inmormintari sau alte ceremonii cu continut religios); izolarea, sentimentul inadecvarii la context, instrainarea, blamul si uneori etichetarea ca necredincios.

Haptofobia – teama de a fi atins (cunoscuta si sub denumirile: afefobie, afofobie, hapnofobie, haptefobie, haptofobie, tixofobie)

In ciuda raritatii cu care este intilnita clinic – prin comparatie cu restul fobiilor, haptofobia are nu mai putin de 6 sinonime, ce desemneaza in fapt acelasi tip de problema; este teama de a atinge pe cineva sau de a fi atins. Provenind din exagerarea nevoii de respectare a spatiului intim sau dintr-o trauma traita in copilarie (abuz sexual, sau alte abuzuri fizice si emotionale), aceasta frica este adesea experientiata ca teama de a fi atins de o persoana de sex opus, teama de a fi invadat in spatiul personal, sau chiar teama de a fi contaminat.

5.Terapia fobiilor sociale

Hipnoza clinica precum si tehnicile cognitiv comportamentale si de NLP au rezultatele cele mai eficiente in psihoterapia fobiilor sociale, si sunt practicate in cadrul acestui Cabinet de Psihologie din Constanta. Un psiholog clinician si un psihoterapeut iti stau in acest sens la dispozitie.

Constiinta, Constientizare, Constienta

Posted on by

Adeseori ma surprinde in lecturi, dar si in discutiile purtate cu profesionisti ai diverselor ramuri ale psihologiei si psihoterapiei, o sinonimie cvasitotala in intelegerea si utilizarea conceptelor de constiinta, constienta, constientizare.

In acceptiunea noastra cele trei notiuni se diferentiaza astfel:

Constiinta (de sine) sau discernamintul de sine (facultatea de a se discerne, de a se patrunde, de a se judeca si aprecia pe sine) este capacitatea de a fi in legatura cu propria mea persoana, de a ma cunoaste si recunoaste, de a fi atent la mine si in posesia mea in contextul bio-psiho-social al existentei mele personale, pe care astfel o validez intuitiv si reflexiv, realizind saltul de la individul biologic la persona care isi constata unicitatea – deci personalitatea; capacitatea de a ma autodetermina in propriile atitudini si de a avea controlul alegerilor mele, pentru a deosebi intre mine si altcineva, intre bine si rau, adevar si minciuna, intre moral si imoral; este suma unor momente de constienta, de prezenta responsabila in propria viata, un continuum poliprocesual al propriei persoane care genereaza o imagine de sine unica, unitara si coerenta, incluzind sintetic trecutul, prezentul si prefigurind viitorul personal prin afirmatii autoreflexive de tipul: “stiu ca eram”, “stiu ca sunt”, “stiu ca poate voi fi”.

Constientizarea este procesul de verbalizare interna (explicitare pentru sine) si externa (exprimare pentru ceilalti) a constiintei de sine, procesul de explicitare-exprimare verbala a continuturilor constiintei de sine; este discernamintul de sine exprimat,  proces care raportat la momentul actual al existentei personale imi confera starea de a fi prezent in propria viata. (Realizez ca ceva s-a intimplat cu mine cindva,  ma raportez cumva la acea experienta din trecut pentru a vedea ce mai inseamna ea pentru mine acum si cum ma afecteaza; constat ca am gindit si m-am mai simtit si alta data in acelasi fel, ma surpind visind si ma regasesc intr-o stare de bine pe care o numesc generic fericire si pe care as dori sa o experimentez cindva in viitor; imi explic doar mie sau spun si altcuiva toate astea, folosindu-ma de un vocabular de a carui achizitie depinde fidelitatea cu care ma dezvalui semenilor, comunicarea mea cit mai specifica, intima, fidela si prin acestea onesta depinzind de abilitatea de a invata, intelege si utiliza cit mai multe cuvinte intr-o limba. Observ ca onestitatea sau sinceritatea fata de sine este o abilitate dobindita prin truda, prin lucrul cu propriul suflet, un travaliu al constientizarii de sine dar si al unei bune exersari a limbajului, astfel incit acest vehicol sa redea cit mai fidel, nuantat si specific ceea ce constientizez despre mine; onestitatea felului in care ma dezvalui celorlalti se adreseaza asadar mai degraba auzului lor decit vazului, cuvintul avind cea mai mare putere de esentializare a gindurilor si emotiilor. Prin urmare o buna exprimare dar si empatia si inteligenta emotionala se antreneaza prin lectura si conversatie, nicidecum prin vizionarea unor experiente, in care este sau nu posibil sa imi regasesc intocmai gindurile si emotiile.)

Constientizarea este constiinta verbalizata. Procesul si abilitatea de a dialoga cu sine si cu ceilalti despre discernamintul de sine genereaza constienta. (Nu intimplator starea de constienta a unei persoane se testeaza prin intrebari privind numele, data, anul, tara in care se afla persoana, etc.- derealizarea sau dimpotriva, luciditatea fiind dovada nivelului personal de constienta.)

Constienta este calitatea de a fi lucid, sau calitatea constiintei de sine de a se ancora fidel exteriorului in momentul prezent; certitudinea existentei propriei persoane constatata aici si acum (ori certitudinea de a fi fost constient in vreun moment din trecut – constatata acum), in prezentul care devine astfel un moment de referinta al prezentei personale. Constienta ofera timpului prezent constatarea existentei personale imediate, in acest moment, intr-un anumit loc, persoana stiind astfel ca este prezenta; este constiinta actualizata in prezent, in momentul  constientizarii, starea de a fi ancorat spatio-temporal, calitatea de a recunoaste identitatea propriei persoane, dar si calitatea de a aduce in prezentul personal imediat continuturile constiintei. Constienta genereaza prezenta personala (Ma recunosc aici si acum, sunt eu, nu altcineva) si prezentul (Acum sunt aici).

Constienta inseamna asadar “a sti ca sunt prezent”, este trezire, inseamna a sti cine sunt, ce fac acum, unde sunt si de cit timp stiu ca sunt – aici si acum; inseamna a fi intr-un contact de verificare atit cu interiorul cit si cu exteriorul personal pentru o orientare si o ancorare corecta a sinelui in spatiul si timpul exterioare persoanei. Este acordarea timpului si spatiului personal la timpul si spatiul conventional. Constienta este totodata constiinta adusa in viata de relatie cu ajutorul limbajului. O analogie cu relatia dintre suflet si trup ar fi una potrivita atunci cind vorbim despre relatia dintre constiinta si constienta. Folosind o definitie de tip butada, constienta este trupul constiintei surprins si recunoscut in momentul acesta, in prezentul continuu, fiind mereu cea mai proaspata oglindire a constiintei de sine in cuvint.

Ce legaturi exista intre constiinta, constientizare si constienta?

Datorita faptului ca am constiinta de sine pot sa vorbesc despre mine, verbalizez, constientizez continuturile constiintei si prin asta ma pun intr-o stare de constienta fata de mine si altii, sunt constient acum de ceea ce mi se intimpla, de ceea ce gindesc, simt, fac, de persoanele cu care intru in relatie.

In functie de activitatile desfasurate,  ma pot referi la constiinta in starea de veghe, constiinta in starea de somn, constiinta in starea de visare, sau constiinta in starea de extaz, ceea ce le deosebeste fiind o variere a calitatii si cantitatii constientei, prezenta intr-o proportie mai mare sau mai mica a constientei asociate unei anumite calitati a acesteia. Tipul de constienta este cel care permite constiintei de sine sa aiba mai multe forme sau stari, in functie de ipostazele pe care le traiesc, constienta fiind aici vazuta ca stare de ancorare lucida in realitatea spatio temporala exterioara persoanei mele, cea care permite starile de disociere a atentiei dinspre interior spre exterior, dinspre constiinta spre constienta. Orientarea spre in afara persoanei creeaza sentimentul acorarii in realitate, in vederea unei cit mai fidele surprinderi a acesteia, starea de disociere fiind o stare de inalta constiinta de sine insotita de o fidela constienta.

Cind constienta lipseste, sau in stare inconstienta, pot spune ca am constiinta dar nu constienta, orientarea atentiei fiind in intregime spre interiorul persoanei mele.

In stare de hipnoza, am constiinta, dar constienta este limitata, traind o stare de disociere exterior-interior orientata prioritar spre interior, spre sinele meu profund, cu ajutorului unui hipnoterapeut dar nu numai.