Fiind de acord asupra faptului că eficienţa este raţiunea de a exista a psihoterapiilor indiferent de orientarea care le-a generat, apare întrebarea “care sunt factorii care descriu eficienţa unei psihoterapii?“. Pentru a răspunde la acestă întrebare, vom lua în calcul  caracteristicile terapiei, caracteristicile clientului, şi pe cele ale terapeutului.

 Caracteristicile Terapiei

O trecere în revistă făcută de Lester Luborsky şi colab. (1971)*  asupra caracteristicilor terapiei, terapeutului şi clientului, arată că cel mai slab predictor al succesului în terapie este tipul de terapie în sine. Singura caracteristică terapeutică importantă găsită de Lubovsky este numărul şedinţelor. Cu cât numărul de şedinţe este mai mare, cu atât efectul scontat este mai mare.

Aşa cum se vede din graficul 1., în urma unei cercetări ce reuneşte 15 studii de psihoterapie, efectuate în 1986 pe un eşantion de 2400 de clienţi, de către Howard,  Kopta, Krausse şi Orlinsky, la 50 % din clienţi s-au înregistrat îmbunătăţirile scontate la sfârşitul a 8 şedinţe terapeutice, (1 şedinţă/săptămână), şi la 75% s-au înregistrat îmbunătăţiri după 26 de şedinţe de psihoterapie. Se observă că şedinţele psihoterapeutice ulterioare aduc creşteri procentuale mai mici şi mai lente ale pacienţilor ce ating efectele terapeutice scontate. Concluzia: cei mai mulţi clienţi obţin maximum de beneficiu din psihoterapiile de scurtă durată.

Motiv pentru care, terapiile de scurtă durată sunt tot mai populare. În funcţie de înţelegerea dintre terapeut şi client, acestea nu depăşesc mai mult de şase luni.

Caracteristicile Clienţilor

Eficienţa terapiilor este direct proporţională cu nivelul de educaţie al clienţilor, cu inteligenţa şi statutul socio-economic. Luborsky afirmă că eficienţa psihoterapiilor este deasemenea ridicată în tulburările psihologice mai puţin severe sau în cele cu debut recent. Un factor important este şi motivaţia de schimbare, de însănătoşire, a clientului.

Caracteristicile Terapeutului

Terapia este o relaţie intensă, intimă şi vulnerabilă între client şi terapeut. Factorul comun în toate terapiile, după Paterson 1984, este calitatea relaţiei terapeutice. Tipul de terapie este mai puţin important la rândul său decât calitatea terapeutului, susţine Lambert în 1989.

Ar avea sens afirmaţia că terapia este mai bună atunci când clientul şi terapeutul sunt similari dar este foarte puţin evident în cercetări faptul că similaritatea în privinţa sexului, rasei sau personalităţii ar avea vreun impact consistent asupra procesului şi rezultatelor terapiei. În contrast, perceperea de către client a empatiei terapeutului a fost în mod consistent identificată ca un factor important în eficienţa psihoterapiei. (Free, Green, Grace, Chernus şi Whiteman, 1985). Importanţa empatiei în psihoterapie a fost prima dată remarcată de către Carl Rogers. După cum susţine Gendlin în 1998, Rogers a început un studiu formal al procesului terapeutic înregistrându-şi şedinţele şi analizând apoi modul său de a interacţiona cu clienţii. Aşa cum nota Rogers în studiile sale timpurii, dacă totuşi farmecul personal, căldura şi spuntaneitatea nu pot fi antrenate, empatia poate fi antrenată.

Importanţa empatiei este observată şi din situaţiile când  persoane cu o empatie ridicată pot fi la fel de eficiente precum psihoterapeuţii cei mai talentaţi (Strupp şi Hadley, 1979). (vezi preoţi, profesori, vecini)  Un argument suplimentar la importanţa aptitudinilor personale vine şi dintr-un studiu asupra aficienţei para-profesioniştilor, persoane care au mai puţin antrenament şi experienţă decât terapeuţii, dar care ajută în tratarea unor probleme specifice. (Hattie, Sharpley şi Rogers, 1984). Aceştia pot fi, în anumite cazuri, la fel de eficienţi ca şi psihologii (nu şi în reducerea stressului emoţional la pacienţii care fac chimioterapie). Acest lucru indică faptul că trăsăturile personale ale terapeuţilor, mai degrabă decât antrenamentul şi experienţa, pot creşte eficienţa psihoterapiei.

Vor trebui mult rafinate metodele psihoterapeutice pentru a studia o problemă mult mai exactă, cum ar fi:

“Ce fel de terapie, oferită de ce fel de terapeut, este de ajutor pentru care tip de client, experimentând ce tip de problemă, în ce fel de circumstanţă?”

Probabil studii viitoare vor testa covarierea acestor factori, pentru a determina cele mai eficiente combinaţii. Deocamdată eficienţa poate fi descrisă prin covarierea a câte doi factori, cum ar fi eficienţa şi clientul.

În anumite cazuri, terapiile consacrate sunt mai eficiente pentru probleme specifice, cum ar fi tratarea fobiilor; bunăoară terapiile behavioriste (Goisman, 1983).   

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

*Luborsky, L. et colab.: “Factori ce influenţează rezultatele psihoterapiei”, în Psychological Bulletin, 75, pag.145-185