Tag Archives: limbaj moriatic

Psihoza maniaco-depresivă (PMD)

Posted on by

PMD, împrună cu demenţa precoce (schizofrenia) au fost printre primele entităţi clinico-nozologice, izolate de E. Kraepelin în clasificarea bolilor psihice făcută de acesta.

PMD este o psihoză endogenă, de tip bipolar, caracterizată printr-o alternanţă succesivă de accese depresiv-melancoliforme şi accese maniacale, întrerupte de faze de remisiune. Terenul somato-psihic, pe care se grefează această psihoză este reprezentat de “constituţia picnică” corespunzătoare “temperamentului ciclotim”.

Din punct de vedere psihopatologic, PMD este caracterizată prin apariţia periodică, ciclică, a unor accese depresive sau maniacale alternante.Tulburările sunt predominante în sfera afectivă, în activitatea  bolnavilor şi în comportament. Pot fi şiforme monopolare, în care se notează evoluţia clinică periodică a crizelor de manie sau a crizelor de melancolie. În funcţie de tipul de evoluţie clinico-psihiatrică se descriu următoarele tipuri:

  • Forma unipolară a PMD este reprezentată prin mania acută simplă, în care accesele maniacale se succed periodic, la intervale regulate de timp şi melancolia acută simplă, în care accesele de tip depresiv-melancoliform se succed la intervale regulate.
  • Forma bipolară a PMD este mult mai complexă din punctul de vedere al evoluţiei clinico-psihiatrice, ea îmbrăcând trei forme clinice: manie-melancolie continuă, în care accesele de manie sunt urmate de accese de melancolie, fără interval liber între ele; manie-melancolie intermitentă, în care după un acces de manie-melancolie urmează un interval liber, iar apoi procesul psihotic se repetă identic; manie-melancolie alternantă în care accesele de manie sunt urmate de intervale libere, apoi survin accesele melancoliforme urmate de un interval liber şi procesul psihotic continuă la fel.

Indiferent de forma clinică a PMD şi de tipul de evoluţie al acestor forme clinice, crizele maniacale şi crizele depresiv-melancoliforme îşi conservă caracteristicile psihopatologice proprii.

Crizele maniacale se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin următoarele tipuri de tulburări psihice:

  • dispoziţie euforică, mimică mobilă
  • logoree, limbaj în versuri sau moriatic
  • polipragmazie
  • agitaţie psihomotorie
  • fugă de idei, asociaţii ideative prin asonanţă
  • hipersexualitate, agresivitate

Crizele depresiv-melancoliforme se caracterizează prin următoarele aspecte:

  • dispoziţie tristă
  • izolare şi închidere în sine
  • plâns
  • inactivitate, mişcări reduse
  • monoideism trist
  • dezvoltarea unui delir melancolic de culpabilitate sau cu teme ipohondriace,
  • anestezie morală dureroasă,
  • idei sau tentative de suicid datorită autoagresivităţii
  • bradipsihie, bradikinezie,
  • voce şoptită, limbaj sărac, mimică tristă.

Tulburările afective “în plus” de factură maniacală, sau “în minus” de factură depresiv-melancoliformă constituie trăsăturile psihopatologice cele mai semnificative şi importante ale psihozei maniaco-depresive. Sindromul maniacal sau depresiv poate fi întâlnit şi în cadrul altor tulburări psihice, stări toxice, sau neuroinfecţii (ca în cazul PGP). În cazul PMD, aceste sindroame afective au însă specificitate atât ca tablou clinic cât şi ca asociere evolutivă.

Sindromul maniacal

Posted on by

Sindromul maniacal se defineşte ca o entitate specială şi autonomă, un sindrom general de excitaţie psihomotorie cu o evoluţie în general ciclică, adesea de natură constituţională şi endogenă, uneori însă şi secundar reactiv (A.Porot).

Acesta se caracterizează printr-o dispoziţie afectivă exaltată, de tip euforic fugă de idei ce poate ajunge la incoerenţă, polipragmazie, instabilitate motorie, agitaţie, logoree, gândire prin asonanţă, adesea un limbaj de tip moriatic.

Din punct de vedere psihopatologic se remarcă următoarele tipuri de tulburări specifice:

  • tulburări de dispoziţie afectivă de tip euforic
  • tulburări intelectuale (atenţie flotantă, inconstanţă, fugă de idei, asonanţă, divagaţii)
  • tulburări de activitate (polipragmazie, agitaţie psihomotorie, logoree, etc.)
  • tulburări fizice generale (insomnii, tulburări endocrine, tiroidiene sau ovariene, creşterea apetitului alimentar).

În privinţa formelor clinice ale sindromului maniacal, acestea sunt următoarele:

  • · Excitaţia maniacală simplăsau “mania verbală” în care accelerarea ritmului gîndirii şi hiperactivitatea sunt de mică intensitate.
    • · Mania coleroasă, caracterizată prin reacţii de mânie şi excitabilitate crescută.
    • · Mania confuzivă sau incoerentă, înrudită cu sindromul amenţial prin caracterele sale de degradare profundă şi incoerenţă în gândire şi activitate.
    • · Mania supraacută sau “furoarea maniacală”,asociată cu abolirea stării de conştiinţă şi stări onirice.
      • · Hipomania este o stare de excitaţie maniacală mult atenuată, minoră

Sindromul maniacal poate fi întâlnit în faza maniacalşă a PMD, în psihozele afective ale bătrânilor, în PGP, în cursul tulburărilor psihice legate de maternitate, în hipertiroidism şi hiperfoliculinism.