PMD, împrună cu demenţa precoce (schizofrenia) au fost printre primele entităţi clinico-nozologice, izolate de E. Kraepelin în clasificarea bolilor psihice făcută de acesta.

PMD este o psihoză endogenă, de tip bipolar, caracterizată printr-o alternanţă succesivă de accese depresiv-melancoliforme şi accese maniacale, întrerupte de faze de remisiune. Terenul somato-psihic, pe care se grefează această psihoză este reprezentat de “constituţia picnică” corespunzătoare “temperamentului ciclotim”.

Din punct de vedere psihopatologic, PMD este caracterizată prin apariţia periodică, ciclică, a unor accese depresive sau maniacale alternante.Tulburările sunt predominante în sfera afectivă, în activitatea  bolnavilor şi în comportament. Pot fi şiforme monopolare, în care se notează evoluţia clinică periodică a crizelor de manie sau a crizelor de melancolie. În funcţie de tipul de evoluţie clinico-psihiatrică se descriu următoarele tipuri:

• Forma unipolară a PMD este reprezentată prin mania acută simplă, în care accesele maniacale se succed periodic, la intervale regulate de timp şi melancolia acută simplă, în care accesele de tip depresiv-melancoliform se succed la intervale regulate.

• Forma bipolară a PMD este mult mai complexă din punctul de vedere al evoluţiei clinico-psihiatrice, ea îmbrăcând trei forme clinice: manie-melancolie continuă, în care accesele de manie sunt urmate de accese de melancolie, fără interval liber între ele; manie-melancolie intermitentă, în care după un acces de manie-melancolie urmează un interval liber, iar apoi procesul psihotic se repetă identic; manie-melancolie alternantă în care accesele de manie sunt urmate de intervale libere, apoi survin accesele melancoliforme urmate de un interval liber şi procesul psihotic continuă la fel.

Indiferent de forma clinică a PMD şi de tipul de evoluţie al acestor forme clinice, crizele maniacale şi crizele depresiv-melancoliforme îşi conservă caracteristicile psihopatologice proprii.

Crizele maniacale se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin următoarele tipuri de tulburări psihice:

• dispoziţie euforică, mimică mobilă
• logoree, limbaj în versuri sau moriatic
• polipragmazie
• agitaţie psihomotorie
• fugă de idei, asociaţii ideative prin asonanţă
• hipersexualitate, agresivitate

Crizele depresiv-melancoliforme se caracterizează prin următoarele aspecte:

• dispoziţie tristă
• izolare şi închidere în sine
• plâns
• inactivitate, mişcări reduse
• monoideism trist
• dezvoltarea unui delir melancolic de culpabilitate sau cu teme ipohondriace,
• anestezie morală dureroasă,
• idei sau tentative de suicid datorită autoagresivităţii
• bradipsihie, bradikinezie,
• voce şoptită, limbaj sărac, mimică tristă.

Tulburările afective “în plus” de factură maniacală, sau “în minus” de factură depresiv-melancoliformă constituie trăsăturile psihopatologice cele mai semnificative şi importante ale psihozei maniaco-depresive. Sindromul maniacal sau depresiv poate fi întâlnit şi în cadrul altor tulburări psihice, stări toxice, sau neuroinfecţii (ca în cazul PGP). În cazul PMD, aceste sindroame afective au însă specificitate atât ca tablou clinic cât şi ca asociere evolutivă.