Sindromul depresiv

Sindromul depresiv constă într-o scădere trecătoare sau durabilă a stării de dispoziţie psihică sau a tonusului psihic.În cadrul sindromului depresiv se notează existenţa a două componenete clinice majore : una de natură fizico-somatică şi alta de natură psiho-afectivă.

Componenta fizico-somatică se caracterizează prni activitate redusă, gesturi limitate şi puţine, mimică săracă cu aspect trist, bolnavul se mişcă încet, puţin, sau preferă să stea la pat, inert, cu privirea în gol, inexpresiv.Este acuzată o stare de oboseală generală inexplicabilă, insomnii.Se notează perzenţa unor tulburări de ordin neurovegetativ cum ar fi: scăderea ponderală, inapetenţă, stare saburală, constipaţie, bradipnee, hipotensiune arterială.

Componenta psiho-afectivă se caracterizează printr-o scădere generală a tonusului psihic.Sunt remarcate următoarele aspecte psihopatologice: astenie fizică, scăderea randamentului intelectual, slăbirea atenţiei, dificultăţi de evocare mnezică, oboseală rapidă la cel mai neînsemnat efort, slăbirea voinţei, dispoziţie tristă, senzaţie de apăsare sufletească, depresivitate de diferite intensităţi, sentiment de inferioritate, nelinişte anxioasă, durere morală, sentiment de culpabilitate, o atitudine de pesimism şi desnădejde legată de viitor, restrângerea sferei intereselor, a comunicării, lipsa simţului umorului, voce joasă, şoptită, sărăcie a discursului. La aceste tulburări cu caracter afectiv se adaugă adesea tulburări din sfera gâdirii, de tipul “delirului melancolic” (idei de culpabilitate şi autoacuzare, idei de ruină, sărăcie, doliu, idei ipohondriace, idei de negaţie). Un aspect caracteristic, care apare destul de constant asociat în sindromul depresiv sunt ideile de suicid sau tentativele de suicid.

Din punct de vedere psihopatologic, sindromul depresiv poate lua aspecte clinico-psihiatrice diferite, în raport cu conţinutul acestuia. În sensul acesta se descriu următoarele tipuri:

  • Sindromul melancolic caracterizat prin depesie gravă, imobilitate motorie, bradipsihie, anxietate, delir melancolic, sindrom Cottard.
  • Sindromul depresiv-anxios este forma în care din punct de vedere psiho-patologic predomină, alături de depresivitate o stare marcată de nelinişte anxioasă.
  • Sindromul ipohondriac este marcat de asocierea la starea depresivă, a cenestopatiilor şi ideilor ipohondriace.
  • Sindromul asteno-depresiv este forma care asociază depresivităţii o stare marcată de astenie cu bradikinezie şi bradipsihie
  • Sindromul de depersonalizare este tulburarea psihopatologică care asociază depresiei tulburări de depersonalizare, idei de imoralitate şi suferinţă morală.
  • Sindromul depresiv-obsesiv asociază în acelaşi tablou clinic depresia cu preocupările obsesive.

În privinţa cauzelor sindromului depresiv, acestea sunt numeropase:

  • cauze exogene, de natură psihotraumatizantă emoţională, aşa cum apar ele în cadrul nevrozelor sau al reacţilor depresive;
  • cauze endogene, cum sunt formele psihotice de depresie (boala afectivă, PMD)
  • depresia de involuţie din perioada de climacteriu
  • depresia vasculară din cursul hipertensiunii arteriale sau a arteriosclerozei cerebrale, legată de un fond organic cerebral vascular
  • depresia de origine organică cerebrală din cursul PGP, neurosifilisului, encefalitelor, tumorilor cerebrale, traumatisme cerebrale, parkinson, coree cronică, etc.
  • depresia secundară consecutivă unor afecţiuni somatice de natură infecţioasă, toxică, endocrină, metabolică
  • depresia ce apare în cursul tratamentului cu medicamente psihotrope administrate incorect şi pe durată lungă.

Psihoza maniaco-depresivă (PMD)

PMD, împrună cu demenţa precoce (schizofrenia) au fost printre primele entităţi clinico-nozologice, izolate de E. Kraepelin în clasificarea bolilor psihice făcută de acesta.

PMD este o psihoză endogenă, de tip bipolar, caracterizată printr-o alternanţă succesivă de accese depresiv-melancoliforme şi accese maniacale, întrerupte de faze de remisiune. Terenul somato-psihic, pe care se grefează această psihoză este reprezentat de “constituţia picnică” corespunzătoare “temperamentului ciclotim”.

Din punct de vedere psihopatologic, PMD este caracterizată prin apariţia periodică, ciclică, a unor accese depresive sau maniacale alternante.Tulburările sunt predominante în sfera afectivă, în activitatea  bolnavilor şi în comportament. Pot fi şiforme monopolare, în care se notează evoluţia clinică periodică a crizelor de manie sau a crizelor de melancolie. În funcţie de tipul de evoluţie clinico-psihiatrică se descriu următoarele tipuri:

  • Forma unipolară a PMD este reprezentată prin mania acută simplă, în care accesele maniacale se succed periodic, la intervale regulate de timp şi melancolia acută simplă, în care accesele de tip depresiv-melancoliform se succed la intervale regulate.
  • Forma bipolară a PMD este mult mai complexă din punctul de vedere al evoluţiei clinico-psihiatrice, ea îmbrăcând trei forme clinice: manie-melancolie continuă, în care accesele de manie sunt urmate de accese de melancolie, fără interval liber între ele; manie-melancolie intermitentă, în care după un acces de manie-melancolie urmează un interval liber, iar apoi procesul psihotic se repetă identic; manie-melancolie alternantă în care accesele de manie sunt urmate de intervale libere, apoi survin accesele melancoliforme urmate de un interval liber şi procesul psihotic continuă la fel.

Indiferent de forma clinică a PMD şi de tipul de evoluţie al acestor forme clinice, crizele maniacale şi crizele depresiv-melancoliforme îşi conservă caracteristicile psihopatologice proprii.

Crizele maniacale se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin următoarele tipuri de tulburări psihice:

  • dispoziţie euforică, mimică mobilă
  • logoree, limbaj în versuri sau moriatic
  • polipragmazie
  • agitaţie psihomotorie
  • fugă de idei, asociaţii ideative prin asonanţă
  • hipersexualitate, agresivitate

Crizele depresiv-melancoliforme se caracterizează prin următoarele aspecte:

  • dispoziţie tristă
  • izolare şi închidere în sine
  • plâns
  • inactivitate, mişcări reduse
  • monoideism trist
  • dezvoltarea unui delir melancolic de culpabilitate sau cu teme ipohondriace,
  • anestezie morală dureroasă,
  • idei sau tentative de suicid datorită autoagresivităţii
  • bradipsihie, bradikinezie,
  • voce şoptită, limbaj sărac, mimică tristă.

Tulburările afective “în plus” de factură maniacală, sau “în minus” de factură depresiv-melancoliformă constituie trăsăturile psihopatologice cele mai semnificative şi importante ale psihozei maniaco-depresive. Sindromul maniacal sau depresiv poate fi întâlnit şi în cadrul altor tulburări psihice, stări toxice, sau neuroinfecţii (ca în cazul PGP). În cazul PMD, aceste sindroame afective au însă specificitate atât ca tablou clinic cât şi ca asociere evolutivă.