Tag Archives: demnitate personala

La seful frustrat sa nu stai “ca sacul”

Posted on by

hartuirea emotionalaDespre hartuirea emotionala in Institutiile Publice si Private si citeva metode de sustragere din rolul de victima

Hartuirea emotionala – sau sicanarea – este un mod  mai putin evident de agresare individuala, exercitat cu intentie si in forma repetata prin metalimbaj sau conduite agasant-umilitoare, vizind izolarea de grup a individului si destabilizarea lui emotionala. Aceasta forma de abuz emotional are un impact dezastruos asupra sanatatii mintale si performarii in grup, in special daca este o componenta tolerata a culturii organizationale din cadrul unei Institutii. In ciuda impactului sau negativ, sicanarea- cunoscuta si cu denumirea de „bullying” omniprezenta in majoritatea Institutiilor Publice Constantene si in mai mult de o treime din Companiile private locale.

Ca aproape orice tip de hartuire, cea emotionala presupune doi actori principali, un agresor, o victima si un public implicat in mentinerea fenomenului. Atit rolul de hartuitor-agresor cit si cel de hartuit-victima sunt interschimbabile si exercita un soi de fascinatie pentru actorii implicati dar si pentru publicul care asista la actele de hartuire; este transa rolului si cea a publicului, pe care o interactiune de o asemenea intensitate emotionala le creeaza si intretine. Se poate vorbi chiar despre „dependenta de rol” care ii motiveaza atit pe agresor cit si pe victima lui in mentinerea sau alternarea rolurilor; sicanarea produce o stare de bine si de „eliberare” agresorului-dar traume profunde si de durata victimei. Sicanatul are tendinta de a empatiza cu agresorul, se identifica temporar cu acesta si se auto-devalorizeaza, sfirsind prin a se autoagresa. Insasi mentinerea rolului de victima conduce la interiorizarea „vocii hartuitorului”, si astfel la dublarea agresiunii cu autoagresarea prin pasivitate.

Interactiunea dintre hartuitor si victima sa este una complexa. Intre cei doi se creeaza o relatie nevrozanta, care permite transferul emotional negativ. Conflictul dintre victima sicanarii si agresor nu are legatura cu persoana in sine ci cu reprezentarile de status-rol atribuite. Nu putem vorbi in cazul hartuirii emotionale despre o ciocnire accidentala intre doi indivizi, de un fulgurant schimb de replici taioase sau o jignire flururata peste umar. Sicanarea presupune raporturi de putere consumate intre hartuitorul dominant si o victima care intimideaza inconstient, acesta fiind si motivul pentru care nu este suficient doar sa recunoasti fenomenul pentru a i te sustrage, ci sa stii si cum sa te situezi in afara rolului de victima sau de agresor. Rolurile de sicanat-sicanator sunt interschimbabile in psihobiografia abuzatului, hartuitorul fiind in trecutul sau victima unui abuz emotional. Intilnim cel mai adesea victime abuzate in mediul familial care devin abuzatori in Institutii si invers, ca forma de supracompensare, in special in rindul indivizilor neoptimizati personal si decompensati.

Cum poti scapa de hartuirea emotionala – in trei pasi

Pasul 1. Recunoaste hartuirea emotionala si respinge-o

Hartuirea emotionala la locul de munca sau in scoala este posibila atunci cind cineva transforma avantajul autoritatii sau informatiilor detinute – in supra-avantajul compensarii unor psihotraume nerezolvate – prin rele tratamente manifestate explicit si in relatia cu o victima. Concret, seful sau o persoana cu o pozitie bine consolidata in organizatie – isi izoleaza si hartuieste emotional subordonatul sau colegul, intimidind sau creand situatii jenante, fortind mina, jignind, expunindu-l penibilului si altor emotii agasante in fata unui public.

Poti sti daca esti hartuit emotional prin observarea si analizarea „tratamentului” la care esti supus:

  • tonul ridicat, injuriile sau orice fel de abuz verbal
  • acuze nejustificate, etichetari negative, blamare nejustificata, stigmatizare
  • supraincarcarea programului de lucru cu sarcini contradictorii sau nerealiste – urmata de reprosuri, autocritica solicitata, amenintari cu masuri administrative (procedura zugzwang sau „a tine in sah angajatul”- foarte raspindita in institutiile publice centralizate si perpetuata pina astazi)
  • repetarea pina la epuizarea angajatului / elevului a unei sarcini de lucru simpla, dupa cerinte consecutive contradictorii si modele arbitrare sau ambigue– (aceasta tehnica de confuzare si distrugere a stimei de sine a angajatului in vederea imputarii supunerii sau a impunerii autoritatii- se mai numeste şi „piuliţa lui T.A.Ş.U.”, abrevierea de la Trăncăneşte, Ambiguizează, Şubrezeşte, Umileşte)
  • glumele nesarate, ironiile nejustificate, apropouri pasiv-agresive – toate acestea repetate ostentativ
  • coalizarea colegilor impotriva unui individ si izolarea acestuia cu intentia implicita a umilirii sale (sau gasirea tapului ispasitor – se intilneste atunci cind in cadrul unui grup are loc o polarizare a rolurilor pe criteriile simpatie-antipatie sau dominanta-supunere)

Pasul 2. Vorbeste despre sicanare cu sefii tai, cu superiorii lor, sau cu “Big Brother”

Este etapa cea mai dificila, pentru ca victima acestui tip de abuz, destul de dificil de probat in instante, se teme de vulnerabilizarea prin expunere si de efectele administrative ale dezvaluirilor sale. De cele mai multe ori cel care hartuieste emotional este insusi CEO-ul organizatiei sau persoana cu autoritatea cea mai mare- situatie in care victima este prinsa in capcana unei false dileme: “taci si indura sau zbori”. Rusinea este un factor demotivant, care intretine si favorizeaza cu brio statutul de victima, hartuitului fiindu-i frica de o umilinta si mai mare. Consecintele alegerii variantei “tac si indur” sunt adincesc trauma iar mentinerea pozitiei de victima pe termen lung poate declansa afectiuni psihosomatice si tulburari psihice dificil de vindecat. Institutia insasi este afectata, fiind demonstrata ineficienta echipelor de lucru alcatuite din angajati hartuiti emotional.

Companiile si Institutiile cu politici de toleranta zero a abuzului emotional sunt cele mai protejate de riscurile pe care tolerarea acestui fenomen o are asupra bunei lor functionari, aspect constientizat de managerii isteti. Semnalarea felului in care sunteti hartuit/a emotional – printr-o discutie cu Directorul General, sau cu membrii Consiliului de Administratie, solicitarea unei consilieri pe aceasta tema adresata Departamentului de Resurse Umane, reprezinta alternative pragmatice de rezolvare ce va contribui la iesirea din falsa dilema.

De cele mai multe ori cel inlocuit in aceste situatii este hartuitorul, nu hartuitul. In situatia in care esti santajat sa demisionezi, concediat abuziv, ori sicanarile se intensifica – in afara demisiei fortate psihologic, ai alternativa sesizarii justitiei, prin angajarea unui avocat si a unui psiholog – care vor urgenta solutionarea situatiei si te pot ajuta la restabilirea demnitatii personale.

Desigur, exista si exceptii in cazul institutiilor apartinind unor comunitati inchise si izolate din punct de vedere juridic si administrativ, si in situatia aceasta lupta s-ar da inegal, intre o Comunitate de Interese Corupta – si un individ care denuntind abuzul se poate trezi singur in pestera ursului. O solutie pentru victima hartuirii este sustragerea din scena si din contextul victimizarii, iesirea din izolarea Institutiei anagajatoare care tolereaza hartuirea si contactarea unui specialist din exteriorul comunitatii, actionind totodata in directia sanogena a mentinerii securitatii personale.

Pasul 3. Sustrage-te hartuirii emotionale cerind ajutor specializat

Iesirea din situatia de hartuire emotionala aduce cu sine o restabilire a demnitatii personale si o prevenire sau ameliorare a afectiunilor psihosomatice inerente.

Daca esti victima unui abuz emotional trebuie sa stii ca nu esti abuzata la intimplare. Tu intrunesti citeva caracteristici pe care abuzatorul le considera dezirabile, inainte ca acesta sa initieze comportamentele de hartuire. Pentru cunoasterea acestor “trasaturi dezirabile” pentru care abuzatorul alege sa te abuzeze, ai nevoie mai inainte de acces la “harta abuzatorului”. Pe aceasta harta se afla motivele pentru care un angajator, un sef, un coleg- s-ar simti amenintati de tine.

Daca stii aceste lucruri inaintea angajarii, sau poate chiar din timpul interviului de angajare, aflind cit mai multe lucruri despre Ce fel de persoana este Angajatorul Tau in afara Institutiei si Ce model organizational influenteaza cel mai profund Institutia / Compania, Cit de fericiti sunt viitorii tai colegi si cum isi comunica nemultumirile precum si Ce l-ar face pe Seful tau direct sa se simta intimidat de tine, te poti proteja de viitoare potentiale abuzuri.

De obicei, printre cele mai amenintatoare trasaturi ce initiaza “jocul” hartuirii emotionale sunt acele particularitati vizibile ce pot intimida sau pot stimula raporturile de competitie interpersonala: inteligenta, eleganta in exprimare, naturalete, siguranta de sine, jovialitatea si popularitatea, succesul personal, sau dimpotriva alte trasaturi personale ce pot atrage atentia si care pot declansa fascinatie, teama sau competitia neproductiva.

Hartuitorul emotional “de profesie” este o persoana pasiv-agresiva sau cu agresivitate manifesta, care transfera emotii puternice de frustrare asupra victimei sale in situatiile in care se simte amenintat sau intimidat de aceasta. Agresorul este o persoana cu traume nerezolvate, adesea imatur social si insecurizat emotional, cu o stima de sine fluctunata, compensata printr-un limbaj corporal si paraverbal incarcat de ostentatie. Comportamentul sau in Institutie este unul studiat si adesea inflexibil, vizibil ritualizat; transmite nevoia controlului si dominarii si poarta masca unei persoane puternice si autoritare sau a victimei perpetue, dar discrepantele vizibile dintre nonverbal si verbal tradeaza constientizarea imposturii. Este un bun comunicator de forme fara fond, nu are spirit de echipa si se teme “sa fie citit”, ceea ce ii stimuleaza retractia sociala si o teama patologica de demascare.

Daca intr-o Institutie Publica sau Companie observi ca hartuirea emotionala este initiata de Sef sau tolerata de acesta, acesta e semnul clar ca cel mai probabil abuzurile emotionale apartin culturii organizationale a acesteia, si ca ai de-a face cu o organizatie ineficienta.

Care sunt efectele negative in plan personal ale hartuirii emotionale?

  • distress si nefericire ocazionate de frecventarea mediului institutional
  • absenteism si rezultate slabe, productivitate scazuta
  • stima de sine scazuta si dispozitie depresiva
  • demotivare
  • Anxietate si tulburari digestive
  • Nevroze de transfer
  • Hipertensiune
  • Insomnie
  • Disfunctii sexuale
  • Afectarea negativa a vietii de cuplu
  • Simptome ale stresului postraumatic

Care sunt efectele negative ale politicii de tolerare a hartuirii emotionale asupra unei Institutii sau Companii ?

  • Ineficienta comunicarii si dezumanizarea raporturilor interpersonale
  • productivitate scazuta (personalul este demotivat si stressat)
  • echipa dezbinata si disfunctionala
  • rata mare a demisiilor
  • rata mare a concediilor medicale (afectiuni psihosomatice generate de stress)
  • tendinte spre inovare scazute
  • stagnarea dezvoltarii (cifra de afaceri scazuta, performante slabe)
  • renume prost al Institutiei / Companiei – in mediul de afaceri si in comunitatea locala
  • specialistii si clientii valorosi vor evita Institutia / Compania
  • criza perpetua de personal

Tuturor persoanelor care se regasesc in aceste rinduri, le stau la dispozitie impreuna cu partenerii mei psihologi, in cadrul cabinetului individual Eduard Rosentzveig din Constanta. Imi puteti scrie pe adresa cabinetului edyrosen@yahoo.com, si va puteti programa o sedinta de psihoterapie si consiliere la numerele de telefon 0721-871200 sau 0742-354228

psiholog Eduard Rosentzveig

Fobiile sociale

Posted on by

1. Ce este fobia sociala?

Inscriindu-se in conceptul mai larg de fobie – definit ca “teama obsesiva si nejustificata ce nu poate fi controlata sau anulata, chiar daca persoana in cauza stie ca este o teama nefondata si nerationala” (Dictionar de Psihologie, coordonator Ursula Schiopu-Ed. Babel, Bucuresti, 1997, p.297), sociofobia este o tulburare de tip anxios, manifestata ca teama nejustificata de a anticipa si initia, de a parcurge si intretine situatii si raporturi interpersonale concrete, intr-un cadru social definit.

In DSM IV fobia sociala este enuntata ca “teama puternica si persistenta de situatii sociale care presupun realizarea unor performante si in care persoana se poate simti stinjenita”.

2. Diagnostic

Spre deosebire de multe alte fobii, fobia sociala se remarca prin dificultatea descoperirii si incadrarii sale diagnostice. Odata identificata psihodiagonostic, verificarea existentei unei fobii sociale se realizeaza prin expunerea la stimulul fobogen, in imaginar sau intr-un mediu virtual controlat (simulator), ori daca este posibil direct in vivo – aceast fapt conducind la aparitia imediata a unei puternice anxietati specifice, asociata stimulului fobogen.

3.Cauze si mecanisme psihologice specifice

Conform teoriilor behavioriste – fobiile sunt conduite dezadaptative invatate; in schimb, psihanaliza freudiana sustine ca fobiile sunt forme de manifestare ale isteriei.

In mod obisnuit fobiile sociale sunt asimilate traumelor si conflictelor originate in copilarie; teama de a fi respins conduce spre evitarea situatiilor in care ar putea aparea pericolul de a fi judecat, criticat, batjocorit, evaluat negativ etc. In mod similar teama de singuratate conduce spre o viata aventuroasa si instabila, in care ceilalti sunt tratati drept un companion, o prezenta care tine de urit sau satisface anumite nevoi, persoana ce se teme de singuratate producind si intretinind in acest mod vicios singuratatea de care se teme.

Mecanismul cognitiv al fobiei sociale este unul de tip automat, inconstient. Stimulul fobogen, odata initiat, produce aparitia imediata a anxietatii resimtita ca distress fata de o situatie sociala perceputa ca amenintare, sunt declansate cognitii automate care prelucreaza negativ egoul social al individului, urmate de reactii de evitare sau fuga si de trairea intensa a fricii la nivel psiho-somatic. In situatia in care evitarea sau fuga sunt imposibile sau impiedicate, apar reactii de anxietate ridicata, supraincordare, culpabilitate, furie, resentimente, depresie, chiar si agresivitate. De obicei mediul sau oamenii reactioneaza la fobia subiectului, fapt care complica situatia si intretin fenomenul profetiei autoimplinite. De exemplu, teama de respingere are ca reactii automate evitarea contactului cu persoanele sau manifestarea unui disconfort evident, ceea ce conduce la o pierdere a interesului fata de persoana evaziva sau evitanta.

Sociofobia este traita subiectiv ca o frica nejustificata fata de persoane si situatii sociale concrete, pe care subiectul o explica si intretine prin conceptualizari ilogice si ideologice. Fiind anticipata catastrofal, frica are implicatii bulversante asupra vietii de relatie a fobicului; comportamentele de evitare a anumitor situatii sociale, produse instantaneu si automat, nu supun cimpului constiintei individuale lipsa de justificare a fricii, persoana nerealizind ca de fapt se teme de situatia respectiva; evitarea in sine a unei situatii sociale fobogene primeste argumentari mitizate, ce nu au legatura cu motivul sau real; astfel, din perspectiva persoanei cu fobii sociale, teama sa pare chiar hiper-justificata prin explicatii ce au rolul de a proteja stima de sine, fapt intilnit in special la indivizi educati in culturi unde curajul este intens valorizat, iar lipsa lui – blamata.

Conceptualizarile ilogice ale fobiei sociale sunt modele explicative mitizante ale acesteia (origineaza un mit), reprezentind modul nerealist prin care subiectul a invatat sa isi construiasca, pe baza unui numar limitat de experiente personale traumatizante, propria teama dar si propria explicatie; subiectul cu fobie sociala isi constientizeaza adesea frica de situatiile interpersonale, intretinind-o prin argumentari sofiste, creeate in jurul unor cognitii disfunctionale neconstientizate, automate. Acestea sunt adesea regasite ca atare in explicatii subiective ce iau forma unui monolog interior, de constientizare a propriei frici, pe parcursul producerii si trairii acesteia. Acest monolog interior este generat de subiect in situatia sociala specifica de care se teme si are valenta unei disocieri hipnotice (interior-exterior) cu dubla functie; una slab-anxiolitica, de explicatie care reduce distressul (ma simt asa…cind mi-e teama sa…pentru ca…) si una puternic-anxiogena, de pregatire a comportamentelor de aparare fata de consecintele nefaste dar improbabile expectate (focalizare interioara, reorientare spre trauma initiala), conducind in final subiectul spre actiuni dezadaptative ce intretin fobia sociala – fuga din situatie sau evitarea acesteia (focalizare exterioara, orientare spre comportamente evazive).

Conceptualizarile ideologice ale fobiei sociale sunt modele explicative ritualizante ale acesteia, explicatii ilogice extinse arbitrar asupra unei intregi clase de probleme (origineaza un ritual explicativ, ce devine in fapt reiterarea inteligibila si falsa unui mit terapeutic, preluarea unei conceptualizari mitizante pentru o situatie analoga, dar traita de altcineva intr-un alt context). O explicatie ideologica este preluata si articulata unei situatii fobogene specifice, de obicei pentru functia sa anxiolitica imediata; o explicatie pentru o stare de frica nejustificata, este de preferat lipsei oricarei explicatii – iata de ce, o inlantuire de bazaconii oferite de o persoana investita cu incredere sau autoritate, devine adesea cea mai credibila explicatie. (De exemplu, in cazul supravietuitorilor gulagului comunist, reactia de frica organica la vederea unui tortionar comunist care ii aduce cafeaua dupa ani si ani de temnita grea, poate capata ca explicatie inclusiv faptul ca intr-adevar fostul detinut chiar ar putea fi dusman de clasa – unii chiar asa au fost convinsi ar fi – si adoptarea acestei explicatii este mai credibila prin efectul sau anxiolitic imediat, chiar daca motivul real il reprezinta, printre altele, evocarea suferintei indurate, produsa de fiara care aproape l-a ucis in bataie).

Acestea nu tin cont nici de specificul si nici de realitatea psihologica individuala, mecanismele psihologice sau experientele personale specifice care genereaza fobia fiind in genere constructe cognitive de tip sofist, preluate cliseic din folclor (superstitii, misticism, ocultism) sau din alte vehicule culturale (ideologii, ritualuri, stiintisme). Conceptualizarile ideologice sunt credinte nerealiste cu functie explicativa si anxiolitica si sunt deseori asociate tendentios si secularizant credintei in Dumnezeu de catre institutiile ideologice ale oricarei structuri politice ce doreste sa manipuleze eficient.

4. Cele mai des intalnite fobii sociale

Fiind rezultatul unei bune capacitati de invatare exersata in timp, simptomele multor fobii sociale sunt identificate cel mai adesea impreuna, caz in care  psihologii clinicieni si psihoterapeutii se confrunta de fapt cu o pantofobie sociala, adesea denumita, din nevoia terapeutica de a nu focaliza pacientul pe problema – sociofobie, sau fobie sociala.

Pentru a parcurge discursiv cele mai cunoscute subtipuri ale sociofobiei, mentionam succint:

Erthyrofobia – teama de a vorbi si de a aparea in fata unui public

Ertyrofobia este originata in teama de a fi privit. Persoanele cu aceasta fobie reactioneaza defensiv-evaziv si anxios atunci cind sunt privite, iar daca acest lucru se intimpla atunci cind vorbesc, anxietatea resimtita este argumentata de acestia prin faptul ca anticipeaza o reactie critica sau o evaluare negativa din partea auditorilor. In fata unui asemenea disconfort psihologic si fiziologic se instaleaza puternice si persistente reactii de evitare a situatiilor in care fobicul este nevoit sa vorbeasca unui public.

Eritrofobia (sau ereutobofia) – teama de a rosi in public, teama de a trada emotii

Este o teama nejustificata de dezvaluire a emotiilor, de tradare sau lecturare a acestora prin inrosirea involuntara a fetei; in extenso, subiectul eritrofob se teme sa isi exteriorizeze sau sa tradeze la nivelul limbajului corporal emotii care l-ar putea supune judecatilor si prejudecatilor celorlalti. Tremurul mainilor in situatii cu o puternica incarcatura emotionala, inrosirea sau paloarea fetei, tresarirea muschilor de expresie, dilatarea pupilelor si forma buzelor, postura, toate aceste semne ce dau expresivitate comunicarii, ancoreaza situational stari emotionale pe care eritrofobul se teme sa le afiseze pentru a nu fi considerat anxios, prea emotionat sau “slab de inger”.

Teama de implicare in relatii profunde (gamofobia, frica de esec in cuplu sau frica de relatii inchise)

In 1977 Herbert Fensterheim si Jean Baer lansau ipoteza ca teama de implicare in relatii profunde este de fapt o extindere la nivel social a fricii de captivitate, o “generalizare a claustrofobiei la relatiile sociale”. Aceasta teama se manifesta specific prin frica de a fi inchis, claustrat, luat prizonier, prins, capturat, ”imbelciugat” sau inlantuit in relatiile sociale. Persoana cu o astfel de teama nu se implica in relatii intime decit pina la nivelul in care acestea incep sa ii afecteze “libertatea de miscare”, si, de obicei, relatiile de cuplu ale persoanelor cu o astfel de fobie dureaza putin. Aceste persoane se considera incapabile de relatii pe termen lung chiar daca in mod paradoxal ele reclama nevoia unei implicari mai profunde. Teama de implicare cunoaste un polimorfism spectaculos, prin fobii secundare pe care le origineaza; mentionam gamofobia – sau frica de casatorie, frica de esec in cuplu, frica lipsei de timp personal, teama de sarcina sau teama ca o relatie “inchisa” va disloca beneficiile unei relatii “deschise”.

Teama de demascare (teama de psiholog sau teama de a fi descoperit)

Anumite persoane se tem ca ceilalti isi vor da seama cine sunt ele de fapt; ca aspecte criticabile ale personalitatii lor vor iesi la iveala, descoperind astfel cum sunt cu adevarat, fara masti. Persoanele cu astfel de temeri isi construiesc fatete si identitati menite sa ascunda presupusele tendinte ale celorlalti de a-i descoperi si ulterior pedepsi sau respinge. Cei care se tem de demascare se tem de fapt ca nu vor fi acceptati pentru aspecte clare, care le sunt cunoscute, sau pentru particularitati slab constientizate, ce constituie de obicei miezul complexelor de inferioritate. Teama de a nu fi descoperit cunoaste compensari interesante, precum complexele de superioritate, masti construite minutios pentru a ascunde de fapt sentimentul unei inferioritati reprimate, senzatia invulnerabilitatii si mitul persoanei puternice – ce nu are nevoie sa solicite ajutor, teama de psiholog sau de discutiile mai profunde ce ar putea implica vreo autodezvaluire. Consecintele unei astfel de fobii sunt evitarea relatiilor cu ceilalti, adoptarea unor prietenii de suprafata ce conduc de obicei spre alienare si accetuarea acestui tip de fobie.

Teama de esec in comunicare

Este frica de a nu fi considerat dezagreabil ori gresit inteles. Cei care au aceasta fobie se tem sa nu displaca si in consecinta vor sa placa tot timpul. Cel mai mic semn de dezaprobare sau tensiune perceput in cadrul relationarii alimenteaza autoculpabilizarea si genereaza acute sentimente de vinovatie, pentru culpe ipotetice; ideile de vina se creeaza in jurul unor presupuse defecte personale ce devin, in opinia fobicului, cauza starii de tensiune sau a instabilitatii si iritabilitatii celorlalti. Una dintre obositoarele consecinte este aceea ca persoana cu aceasta fobie se straduieste din rasputeri sa fie amabila cu tot dinadinsul, pina la depersonalizare si absurd. Dorintele si tendintele sale naturale sunt reprimate, subiectul traind trauma unui obositor autocontrol ce este orientat artificial spre inhibarea reactiilor de exteriorizare a nemultumirii; autocenzura nemultumirii ingreuneaza invatarea asertivitatii, resursa importanta a comunicarii eficiente ce ar impiedica inevitabila diminuare a stimei de sine si exacerbare a stimei pentru altii. O alta consecinta negativa a acestei fobii o reprezinta complexele de inferioritate si tulburarile emotionale cu impact major asupra vietii echilibrate si a demnitatii personale; cei care se tem mereu sa nu fie gresit intelesi renunta repede la drepturile personale, demnitate sau onoare si considera ca a placea tuturor este o datorie. In cazul respingerii, acest lucru este pus in legatura cu vreun defect personal, aparind autodevalorizarea. La nivel cognitiv, eroarea de gindire cel mai des observata inca din timpul interviului clinic, ce reiese din clarificarea metamodelului lingvistic, este deformarea prin echivalenta complexa -cind un comportament exterior devine in mod arbitrar sensul unei stari interne.

Ensiofobia – teama de a gafa, teama de penibil

Teama de a nu parea ridicol sau de a nu fi ridiculizat a celor care se tem sa nu gafeze – se manifesta printr-un exagerat autocriticism, si hiperprudenta, comportamente cu rol restaurator fata de un ipotetic prejudiciu de imagine, pe care ceilalti il alimenteaza prin simpla lor prezenta. Persoana cu aceasta fobie se considera permanent subiectul unei critici; traind intens sentimentul ca orice actiune personala ar putea sfirsi lamentabil cel ce se teme de penibil evita sa se manifeste in public, isi inhiba reactiile si are tendinta de a-si aplatiza pina la monoton expresivitatea; pornirile sunt de asemenea reprimate din teama de a nu comite vreo gafa compromitatoare.

Teama de a fi respins

Persoanele cu acest tip de fobie sunt hipervigilente si hipersensibile la cele mai mici semne ale aprobarii si mai ales ale dezaprobarii interlocutorului, aceastea din urma capatind automat sensul respingerii. Teama de respingere impiedica relatiile adecvate, autentice si armonioase cu ceilalti, fobicul preferind sa evite pe cit posibil socializarea cu persoane noi precum si situatiile de evaluare (examene, concursuri, provocari). De obicei acest tip de fobie origineaza anxietatea de performanta, o situatie de confruntare in care succesul conditioneaza acceptarea si dragostea, iar esecul contine amenintarea respingerii.

Fobia de gradinita si scoala

Aceasta este o forma particulara de fobie sociala, experimentata in special de copiii de virsta prescolara si virsta scolara mica. Se manifesta ca teama de a frecventa gradinita sau scoala (frica fiind asociata adesea cu profesorii sau reprezentantii scolii), anxietate de performanta si atacuri de panica insotite de refuzul de a merge la scoala sau de a desfasura activitati in timpul lectiilor, accese de plins, dureri de cap, vomismente si greturi inainte sau dupa ore (Ursula Schiopu). Insuficienta pregatire emotionala a copilului, experietele personale traumatice (ridiculizare si alte forme de hartuire emotionala, bataie).

Homilofobia – teama de ceremonii religioase si predici

Este o fobie sociala manifestata ca frica nejustificata fata de ceremoniile religioase, teama de a asculta, de a tine predici sau de a fi prezent la astfel de ceremonii. Homilofobia isi are originile in teama de moarte, cu care este dealtfel intens conectata. Persoanele cu aceasta fobie prezinta simptomele specifice de disconfort ale agorafobicilor, pe care le traiesc insa intr-un grup format pentru o ceremonie religioasa, fata de care resimt teama si un puternic disconfort (panica, senzatii de gura uscata, greata, ameteala, aritmii cardiace, transpiratie, imposibilitatea temporara de a vorbi coerent, tremor, respiratie accelerata si superficiala). O serie de consecinte pe care homilofobia le are asupra fobicului, dincolo de disconfortul somatic, este generata de separarea de familie atunci cind aceasta traieste momente de grup importante (aniversari, nunti, botezuri, inmormintari sau alte ceremonii cu continut religios); izolarea, sentimentul inadecvarii la context, instrainarea, blamul si uneori etichetarea ca necredincios.

Haptofobia – teama de a fi atins (cunoscuta si sub denumirile: afefobie, afofobie, hapnofobie, haptefobie, haptofobie, tixofobie)

In ciuda raritatii cu care este intilnita clinic – prin comparatie cu restul fobiilor, haptofobia are nu mai putin de 6 sinonime, ce desemneaza in fapt acelasi tip de problema; este teama de a atinge pe cineva sau de a fi atins. Provenind din exagerarea nevoii de respectare a spatiului intim sau dintr-o trauma traita in copilarie (abuz sexual, sau alte abuzuri fizice si emotionale), aceasta frica este adesea experientiata ca teama de a fi atins de o persoana de sex opus, teama de a fi invadat in spatiul personal, sau chiar teama de a fi contaminat.

5.Terapia fobiilor sociale

Hipnoza clinica precum si tehnicile cognitiv comportamentale si de NLP au rezultatele cele mai eficiente in psihoterapia fobiilor sociale, si sunt practicate in cadrul acestui Cabinet de Psihologie din Constanta. Un psiholog clinician si un psihoterapeut iti stau in acest sens la dispozitie.