Tag Archives: psiholog clinician

Fobiile sociale

Posted on by

1. Ce este fobia sociala?

Inscriindu-se in conceptul mai larg de fobie – definit ca “teama obsesiva si nejustificata ce nu poate fi controlata sau anulata, chiar daca persoana in cauza stie ca este o teama nefondata si nerationala” (Dictionar de Psihologie, coordonator Ursula Schiopu-Ed. Babel, Bucuresti, 1997, p.297), sociofobia este o tulburare de tip anxios, manifestata ca teama nejustificata de a anticipa si initia, de a parcurge si intretine situatii si raporturi interpersonale concrete, intr-un cadru social definit.

In DSM IV fobia sociala este enuntata ca “teama puternica si persistenta de situatii sociale care presupun realizarea unor performante si in care persoana se poate simti stinjenita”.

2. Diagnostic

Spre deosebire de multe alte fobii, fobia sociala se remarca prin dificultatea descoperirii si incadrarii sale diagnostice. Odata identificata psihodiagonostic, verificarea existentei unei fobii sociale se realizeaza prin expunerea la stimulul fobogen, in imaginar sau intr-un mediu virtual controlat (simulator), ori daca este posibil direct in vivo – aceast fapt conducind la aparitia imediata a unei puternice anxietati specifice, asociata stimulului fobogen.

3.Cauze si mecanisme psihologice specifice

Conform teoriilor behavioriste – fobiile sunt conduite dezadaptative invatate; in schimb, psihanaliza freudiana sustine ca fobiile sunt forme de manifestare ale isteriei.

In mod obisnuit fobiile sociale sunt asimilate traumelor si conflictelor originate in copilarie; teama de a fi respins conduce spre evitarea situatiilor in care ar putea aparea pericolul de a fi judecat, criticat, batjocorit, evaluat negativ etc. In mod similar teama de singuratate conduce spre o viata aventuroasa si instabila, in care ceilalti sunt tratati drept un companion, o prezenta care tine de urit sau satisface anumite nevoi, persoana ce se teme de singuratate producind si intretinind in acest mod vicios singuratatea de care se teme.

Mecanismul cognitiv al fobiei sociale este unul de tip automat, inconstient. Stimulul fobogen, odata initiat, produce aparitia imediata a anxietatii resimtita ca distress fata de o situatie sociala perceputa ca amenintare, sunt declansate cognitii automate care prelucreaza negativ egoul social al individului, urmate de reactii de evitare sau fuga si de trairea intensa a fricii la nivel psiho-somatic. In situatia in care evitarea sau fuga sunt imposibile sau impiedicate, apar reactii de anxietate ridicata, supraincordare, culpabilitate, furie, resentimente, depresie, chiar si agresivitate. De obicei mediul sau oamenii reactioneaza la fobia subiectului, fapt care complica situatia si intretin fenomenul profetiei autoimplinite. De exemplu, teama de respingere are ca reactii automate evitarea contactului cu persoanele sau manifestarea unui disconfort evident, ceea ce conduce la o pierdere a interesului fata de persoana evaziva sau evitanta.

Sociofobia este traita subiectiv ca o frica nejustificata fata de persoane si situatii sociale concrete, pe care subiectul o explica si intretine prin conceptualizari ilogice si ideologice. Fiind anticipata catastrofal, frica are implicatii bulversante asupra vietii de relatie a fobicului; comportamentele de evitare a anumitor situatii sociale, produse instantaneu si automat, nu supun cimpului constiintei individuale lipsa de justificare a fricii, persoana nerealizind ca de fapt se teme de situatia respectiva; evitarea in sine a unei situatii sociale fobogene primeste argumentari mitizate, ce nu au legatura cu motivul sau real; astfel, din perspectiva persoanei cu fobii sociale, teama sa pare chiar hiper-justificata prin explicatii ce au rolul de a proteja stima de sine, fapt intilnit in special la indivizi educati in culturi unde curajul este intens valorizat, iar lipsa lui – blamata.

Conceptualizarile ilogice ale fobiei sociale sunt modele explicative mitizante ale acesteia (origineaza un mit), reprezentind modul nerealist prin care subiectul a invatat sa isi construiasca, pe baza unui numar limitat de experiente personale traumatizante, propria teama dar si propria explicatie; subiectul cu fobie sociala isi constientizeaza adesea frica de situatiile interpersonale, intretinind-o prin argumentari sofiste, creeate in jurul unor cognitii disfunctionale neconstientizate, automate. Acestea sunt adesea regasite ca atare in explicatii subiective ce iau forma unui monolog interior, de constientizare a propriei frici, pe parcursul producerii si trairii acesteia. Acest monolog interior este generat de subiect in situatia sociala specifica de care se teme si are valenta unei disocieri hipnotice (interior-exterior) cu dubla functie; una slab-anxiolitica, de explicatie care reduce distressul (ma simt asa…cind mi-e teama sa…pentru ca…) si una puternic-anxiogena, de pregatire a comportamentelor de aparare fata de consecintele nefaste dar improbabile expectate (focalizare interioara, reorientare spre trauma initiala), conducind in final subiectul spre actiuni dezadaptative ce intretin fobia sociala – fuga din situatie sau evitarea acesteia (focalizare exterioara, orientare spre comportamente evazive).

Conceptualizarile ideologice ale fobiei sociale sunt modele explicative ritualizante ale acesteia, explicatii ilogice extinse arbitrar asupra unei intregi clase de probleme (origineaza un ritual explicativ, ce devine in fapt reiterarea inteligibila si falsa unui mit terapeutic, preluarea unei conceptualizari mitizante pentru o situatie analoga, dar traita de altcineva intr-un alt context). O explicatie ideologica este preluata si articulata unei situatii fobogene specifice, de obicei pentru functia sa anxiolitica imediata; o explicatie pentru o stare de frica nejustificata, este de preferat lipsei oricarei explicatii – iata de ce, o inlantuire de bazaconii oferite de o persoana investita cu incredere sau autoritate, devine adesea cea mai credibila explicatie. (De exemplu, in cazul supravietuitorilor gulagului comunist, reactia de frica organica la vederea unui tortionar comunist care ii aduce cafeaua dupa ani si ani de temnita grea, poate capata ca explicatie inclusiv faptul ca intr-adevar fostul detinut chiar ar putea fi dusman de clasa – unii chiar asa au fost convinsi ar fi – si adoptarea acestei explicatii este mai credibila prin efectul sau anxiolitic imediat, chiar daca motivul real il reprezinta, printre altele, evocarea suferintei indurate, produsa de fiara care aproape l-a ucis in bataie).

Acestea nu tin cont nici de specificul si nici de realitatea psihologica individuala, mecanismele psihologice sau experientele personale specifice care genereaza fobia fiind in genere constructe cognitive de tip sofist, preluate cliseic din folclor (superstitii, misticism, ocultism) sau din alte vehicule culturale (ideologii, ritualuri, stiintisme). Conceptualizarile ideologice sunt credinte nerealiste cu functie explicativa si anxiolitica si sunt deseori asociate tendentios si secularizant credintei in Dumnezeu de catre institutiile ideologice ale oricarei structuri politice ce doreste sa manipuleze eficient.

4. Cele mai des intalnite fobii sociale

Fiind rezultatul unei bune capacitati de invatare exersata in timp, simptomele multor fobii sociale sunt identificate cel mai adesea impreuna, caz in care  psihologii clinicieni si psihoterapeutii se confrunta de fapt cu o pantofobie sociala, adesea denumita, din nevoia terapeutica de a nu focaliza pacientul pe problema – sociofobie, sau fobie sociala.

Pentru a parcurge discursiv cele mai cunoscute subtipuri ale sociofobiei, mentionam succint:

Erthyrofobia – teama de a vorbi si de a aparea in fata unui public

Ertyrofobia este originata in teama de a fi privit. Persoanele cu aceasta fobie reactioneaza defensiv-evaziv si anxios atunci cind sunt privite, iar daca acest lucru se intimpla atunci cind vorbesc, anxietatea resimtita este argumentata de acestia prin faptul ca anticipeaza o reactie critica sau o evaluare negativa din partea auditorilor. In fata unui asemenea disconfort psihologic si fiziologic se instaleaza puternice si persistente reactii de evitare a situatiilor in care fobicul este nevoit sa vorbeasca unui public.

Eritrofobia (sau ereutobofia) – teama de a rosi in public, teama de a trada emotii

Este o teama nejustificata de dezvaluire a emotiilor, de tradare sau lecturare a acestora prin inrosirea involuntara a fetei; in extenso, subiectul eritrofob se teme sa isi exteriorizeze sau sa tradeze la nivelul limbajului corporal emotii care l-ar putea supune judecatilor si prejudecatilor celorlalti. Tremurul mainilor in situatii cu o puternica incarcatura emotionala, inrosirea sau paloarea fetei, tresarirea muschilor de expresie, dilatarea pupilelor si forma buzelor, postura, toate aceste semne ce dau expresivitate comunicarii, ancoreaza situational stari emotionale pe care eritrofobul se teme sa le afiseze pentru a nu fi considerat anxios, prea emotionat sau “slab de inger”.

Teama de implicare in relatii profunde (gamofobia, frica de esec in cuplu sau frica de relatii inchise)

In 1977 Herbert Fensterheim si Jean Baer lansau ipoteza ca teama de implicare in relatii profunde este de fapt o extindere la nivel social a fricii de captivitate, o “generalizare a claustrofobiei la relatiile sociale”. Aceasta teama se manifesta specific prin frica de a fi inchis, claustrat, luat prizonier, prins, capturat, ”imbelciugat” sau inlantuit in relatiile sociale. Persoana cu o astfel de teama nu se implica in relatii intime decit pina la nivelul in care acestea incep sa ii afecteze “libertatea de miscare”, si, de obicei, relatiile de cuplu ale persoanelor cu o astfel de fobie dureaza putin. Aceste persoane se considera incapabile de relatii pe termen lung chiar daca in mod paradoxal ele reclama nevoia unei implicari mai profunde. Teama de implicare cunoaste un polimorfism spectaculos, prin fobii secundare pe care le origineaza; mentionam gamofobia – sau frica de casatorie, frica de esec in cuplu, frica lipsei de timp personal, teama de sarcina sau teama ca o relatie “inchisa” va disloca beneficiile unei relatii “deschise”.

Teama de demascare (teama de psiholog sau teama de a fi descoperit)

Anumite persoane se tem ca ceilalti isi vor da seama cine sunt ele de fapt; ca aspecte criticabile ale personalitatii lor vor iesi la iveala, descoperind astfel cum sunt cu adevarat, fara masti. Persoanele cu astfel de temeri isi construiesc fatete si identitati menite sa ascunda presupusele tendinte ale celorlalti de a-i descoperi si ulterior pedepsi sau respinge. Cei care se tem de demascare se tem de fapt ca nu vor fi acceptati pentru aspecte clare, care le sunt cunoscute, sau pentru particularitati slab constientizate, ce constituie de obicei miezul complexelor de inferioritate. Teama de a nu fi descoperit cunoaste compensari interesante, precum complexele de superioritate, masti construite minutios pentru a ascunde de fapt sentimentul unei inferioritati reprimate, senzatia invulnerabilitatii si mitul persoanei puternice – ce nu are nevoie sa solicite ajutor, teama de psiholog sau de discutiile mai profunde ce ar putea implica vreo autodezvaluire. Consecintele unei astfel de fobii sunt evitarea relatiilor cu ceilalti, adoptarea unor prietenii de suprafata ce conduc de obicei spre alienare si accetuarea acestui tip de fobie.

Teama de esec in comunicare

Este frica de a nu fi considerat dezagreabil ori gresit inteles. Cei care au aceasta fobie se tem sa nu displaca si in consecinta vor sa placa tot timpul. Cel mai mic semn de dezaprobare sau tensiune perceput in cadrul relationarii alimenteaza autoculpabilizarea si genereaza acute sentimente de vinovatie, pentru culpe ipotetice; ideile de vina se creeaza in jurul unor presupuse defecte personale ce devin, in opinia fobicului, cauza starii de tensiune sau a instabilitatii si iritabilitatii celorlalti. Una dintre obositoarele consecinte este aceea ca persoana cu aceasta fobie se straduieste din rasputeri sa fie amabila cu tot dinadinsul, pina la depersonalizare si absurd. Dorintele si tendintele sale naturale sunt reprimate, subiectul traind trauma unui obositor autocontrol ce este orientat artificial spre inhibarea reactiilor de exteriorizare a nemultumirii; autocenzura nemultumirii ingreuneaza invatarea asertivitatii, resursa importanta a comunicarii eficiente ce ar impiedica inevitabila diminuare a stimei de sine si exacerbare a stimei pentru altii. O alta consecinta negativa a acestei fobii o reprezinta complexele de inferioritate si tulburarile emotionale cu impact major asupra vietii echilibrate si a demnitatii personale; cei care se tem mereu sa nu fie gresit intelesi renunta repede la drepturile personale, demnitate sau onoare si considera ca a placea tuturor este o datorie. In cazul respingerii, acest lucru este pus in legatura cu vreun defect personal, aparind autodevalorizarea. La nivel cognitiv, eroarea de gindire cel mai des observata inca din timpul interviului clinic, ce reiese din clarificarea metamodelului lingvistic, este deformarea prin echivalenta complexa -cind un comportament exterior devine in mod arbitrar sensul unei stari interne.

Ensiofobia – teama de a gafa, teama de penibil

Teama de a nu parea ridicol sau de a nu fi ridiculizat a celor care se tem sa nu gafeze – se manifesta printr-un exagerat autocriticism, si hiperprudenta, comportamente cu rol restaurator fata de un ipotetic prejudiciu de imagine, pe care ceilalti il alimenteaza prin simpla lor prezenta. Persoana cu aceasta fobie se considera permanent subiectul unei critici; traind intens sentimentul ca orice actiune personala ar putea sfirsi lamentabil cel ce se teme de penibil evita sa se manifeste in public, isi inhiba reactiile si are tendinta de a-si aplatiza pina la monoton expresivitatea; pornirile sunt de asemenea reprimate din teama de a nu comite vreo gafa compromitatoare.

Teama de a fi respins

Persoanele cu acest tip de fobie sunt hipervigilente si hipersensibile la cele mai mici semne ale aprobarii si mai ales ale dezaprobarii interlocutorului, aceastea din urma capatind automat sensul respingerii. Teama de respingere impiedica relatiile adecvate, autentice si armonioase cu ceilalti, fobicul preferind sa evite pe cit posibil socializarea cu persoane noi precum si situatiile de evaluare (examene, concursuri, provocari). De obicei acest tip de fobie origineaza anxietatea de performanta, o situatie de confruntare in care succesul conditioneaza acceptarea si dragostea, iar esecul contine amenintarea respingerii.

Fobia de gradinita si scoala

Aceasta este o forma particulara de fobie sociala, experimentata in special de copiii de virsta prescolara si virsta scolara mica. Se manifesta ca teama de a frecventa gradinita sau scoala (frica fiind asociata adesea cu profesorii sau reprezentantii scolii), anxietate de performanta si atacuri de panica insotite de refuzul de a merge la scoala sau de a desfasura activitati in timpul lectiilor, accese de plins, dureri de cap, vomismente si greturi inainte sau dupa ore (Ursula Schiopu). Insuficienta pregatire emotionala a copilului, experietele personale traumatice (ridiculizare si alte forme de hartuire emotionala, bataie).

Homilofobia – teama de ceremonii religioase si predici

Este o fobie sociala manifestata ca frica nejustificata fata de ceremoniile religioase, teama de a asculta, de a tine predici sau de a fi prezent la astfel de ceremonii. Homilofobia isi are originile in teama de moarte, cu care este dealtfel intens conectata. Persoanele cu aceasta fobie prezinta simptomele specifice de disconfort ale agorafobicilor, pe care le traiesc insa intr-un grup format pentru o ceremonie religioasa, fata de care resimt teama si un puternic disconfort (panica, senzatii de gura uscata, greata, ameteala, aritmii cardiace, transpiratie, imposibilitatea temporara de a vorbi coerent, tremor, respiratie accelerata si superficiala). O serie de consecinte pe care homilofobia le are asupra fobicului, dincolo de disconfortul somatic, este generata de separarea de familie atunci cind aceasta traieste momente de grup importante (aniversari, nunti, botezuri, inmormintari sau alte ceremonii cu continut religios); izolarea, sentimentul inadecvarii la context, instrainarea, blamul si uneori etichetarea ca necredincios.

Haptofobia – teama de a fi atins (cunoscuta si sub denumirile: afefobie, afofobie, hapnofobie, haptefobie, haptofobie, tixofobie)

In ciuda raritatii cu care este intilnita clinic – prin comparatie cu restul fobiilor, haptofobia are nu mai putin de 6 sinonime, ce desemneaza in fapt acelasi tip de problema; este teama de a atinge pe cineva sau de a fi atins. Provenind din exagerarea nevoii de respectare a spatiului intim sau dintr-o trauma traita in copilarie (abuz sexual, sau alte abuzuri fizice si emotionale), aceasta frica este adesea experientiata ca teama de a fi atins de o persoana de sex opus, teama de a fi invadat in spatiul personal, sau chiar teama de a fi contaminat.

5.Terapia fobiilor sociale

Hipnoza clinica precum si tehnicile cognitiv comportamentale si de NLP au rezultatele cele mai eficiente in psihoterapia fobiilor sociale, si sunt practicate in cadrul acestui Cabinet de Psihologie din Constanta. Un psiholog clinician si un psihoterapeut iti stau in acest sens la dispozitie.

Teama de moarte (thanatofobia)

Posted on by

Teama de moarte si de tot ceea ce reprezinta aceasta; suferinta despartirii de sine si semeni, pierderea constiintei unui sine unitar si incetarea tuturor experientelor personale – este o frica normala, cu o indiscutabila valoare adaptativa pentru individ, daca este traita in situatii care o justifica (experiente la granita mortii, boli incurabile, razboaie, batrinete). Este o componenta de substrat a majoritatii fobiilor, fiind una dintre emotiile inalt adaptative sau dezadaptante – in cazurile manifestarii sale patologice, frica de moarte avind rolul de a proteja individul de experimentarea situatiilor thanatogene.

In situatiile in care frica de moarte este traita in mod nejustificat, asa cum se intimpla in timpul atacurilor de panica, cind moartea este perceputa ca iminenta in situatii inofensive sau care nu reprezinta un pericol personal real, atunci thanatofobia are un caracter patologic, generind manifestari subiective si comportamente disproportionate, dezadaptative.

Avind de obicei cauze psihogene, acest tip de fobie necesita interventii psihoterapeutice, pentru normalizarea si reglarea vietii persoanei afectate, prezentul cabinet de psihologie putind deveni cadrul terapeutic in care persoanele din Constanta pot invata in siguranta cum sa infrunte si sa vindece teama nejustificata de moarte, consultind un psiholog clinician sau un psihoterapeut.

Cum este perceputa frica de moarte la nivel subiectiv?

Thanatofobia este perceputa intr-o maniera personala unica, de catre fiecare individ in parte, insa toate modalitatile personale in care este experientiata au in comun frica intensa de moarte, angoasa traita disproportionat si nejustificata de vreun pericol real. Traita paroxistic, aceasta fobie genereaza reactii de aparare (grija, evitare, fuga) disproportionate, a caror inadecvare este traita impovarator si stigmatizant de catre fobic, in special atunci cind acestea sunt semnalizate nesuportiv sau sunt ridiculizate de anturaj.

Ca si restul fobiilor, frica de moarte se manifesta specific in plan cognitiv, emotional, comportamental si fiziologic, generind o simptomatica proprie care se autointretine, amplificind si agravind fobia. Avind ecouri in toate componentele personalitatii, in plan subiectiv, fizic si relational, simptomele obiectivate in trairi si comportamente ale fobicului amplifica starea emotionala initiala si modul in care este perceputa moartea, generind simptome noi; perceptia celui mai inofensiv semn de pericol se transforma in aperceptia unui pericol de moarte, fobicul traind negativ situatia, “ca si cind ar experimenta un pericol de moarte” real. Simptomaticii initiale a thanatofobiei i se adauga astfel anxietatea anticipativa fata de declansatorii deja experimentati ai fobiei, apare angoasa si se modifica aprehensiunea “pericolului de moarte”, prin inglobarea eronata (“ca si cum ar fi fost un real pericol”) in sfera acestei categorii a trairii fobice a unor situatii de viata inofensive.

Astfel, in plan fiziologic distingem: supraincordare sau suprarelaxare musculara, incontinenta, tahicardie, tremor al bratelor si picioarelor, accelerarea respiratiei si hiperventilare, senzatia de ameteala sau lesin, senzatie de sufocare, senzatie de greata si furnicaturi la nivel abdominal sau la nivelul fetei, transpiratie abundenta-senzatia de sudoare rece, senzatia de nod in git, dureri de cap, senzatia de greutate in membre, senzatia de presiune in timple, tiuit in urechi, etc.

La nivel comportamental cele mai remarcate simptome sunt: fuga, tendinta de evitare-ocolire a situatiilor evaluate ca “pericol de moarte”, incremenirea in fata pericolului, hiper-reactanta (folclorul abunda de situatii in care cineva “a fugit ca lovit de streche”, “s-a ascuns sa nu-l gaseasca moartea”, “a inlemnit de frica”, “ a sarit ca ars”.)

Subiectiv, in plan cognitiv si emotional simptomele traite de thanatofob sunt: ginduri catastrofice, discurs interior negativist fondat pe ipoteze neplauzibile si contructe cognitive ce imbraca aspectul unei transe negative autoinduse, generalizari pripite, stari afective de frustrare, neputinta, furie, teama, rusine, angoasa, inadecvari la diverse situatii de viata resimtite ca jena.

Care este durata de manifestare a acestei fobii?

In privinta duratei sale de manifestare, teama de moarte este una dintre cele mai persistente frici cunoscute; aceasta dezangajeaza si dezadapteaza individul, generind tulburari afective conexe, precum depresia si tulburarile anxioase, agravate de sentimentul de neputinta, care este intretinut la rindu-i de lipsa confruntarii/ infruntarii acestei fobii precum si a cauzelor sale.

Persoana care fuge sau evita “pericolele de moarte” blocheaza astfel, sustragindu-li-se, acele experientele de invatare din care ar intelege ca ceea ce il ingrozeste nu e de fapt atit de periculos pe cit isi inchipuie.

Moartea perceputa ca iminenta si implacabila ingrozeste, timpul fiind trait de thanatofob in bucle distorsionate emotional, in “clipe de cosmar” ce “dureaza o vesnicie” si ani care s-au scurs intr-o clipa; prezentul este minat de pericole din care moartea pindeste la tot pasul si este anxiogen, viitorul si orice actiune de planificare a acestuia dispare sub povara angoasei care face sa se risipeasca orice orizont linistitor, lasind loc nesigurantei, incertitudinii si intimplarii; viitorul este dealtfel ceea ce il apropie pe thanatofob de sfirsitul amenintator si este de evitat pentru consecintele sale fatidice, astfel incit trecutul lipsit de pericole devine singurul refugiu linistitor, pe cind prezentul-singurul timp ramas, un cimp al conflictelor interne, al fugii, evitarii si aminarii.

Refugierea in trecutul personal si neasumarea viitorului confera subiectului o dispozitie de fond depresiva, cu episoade anxioase epuizante- datorate in special credintelor ce supra-valorifica prezentul si “trairea clipei”, dar subestimeaza viitorul. Prezentul tine dealtfel pentru un thanatofob si locul viitorului, motiv pentru care senzatia “pierderii timpului” prin refugierea in trecutul anxiolitic adauga angoasei mortii un puternic conflict existential, generind un stil de viata cu aparente proactive dar dezimplicat si neplanificat, dispus manipularii si intens speculat in directii consumiste.

Care sunt cauzele declansatoare ale thanatofobiei?

Daca psihanalistii considera conflictele de natura inconstienta drept cauza fundamentala a fobiilor, comportamentalistii considera ca fobiile sunt consecinta unui proces de invatare.

Experienta clinica demonstreaza ca thanatofobia este fundamentata de convingerile si credintele personale referitoare la moarte si la consecintele sale, convingeri care se formeaza, ajusteaza si se adecveaza realitatii doar in timp, de-a lungul experientelor de viata ale subiectului.

Desi moartea incepe sa fie perceputa prin consecintele cele mai evidente inca din copilaria timpurie, remarcate fiind semnele mortii, absenta fizica si angoasele de separare (moartea animalului de companie, moartea unei rude sau a unei persoane investite afectiv de copil), constientizarea mortii prin consecintele sale mai putin evidente precum si acceptarea naturii de muritor ce se aplica si propriei persoane au loc la maturitate, in jurul virstei de 30 de ani, odata cu constatarea primelor semne ale imbatrinirii fizice.

Teama de moarte si de consecintele acesteia produce primul salt metafizic al gindirii dinspre logic catre psihologic, dinspre trup spre suflet, marcind o etapa importanta in dezvoltarea psihologica a individului, si fiind cheia de bolta a constiintei de sine. Blocarea in aceasta frica genereaza insa un mod de raportare patologic la anumite situatii de viata ce o activeaza, iar evitarea confruntarii acestei angoase existentiale contribuie la aparitia si mentinerea thanatofobiei, dealtfel a majoritatii fobiilor.

Remarca potrivit careia ceea “ce nu cunosti nu iti poate provoca teama” se regaseste in acest context al constientizarii propriei conditii de muritor. Insa ceea ce se cunoaste insuficient sau lacunar poate provoca groaza. De-a lungul vietii cunoastem moartea atunci cind incepem sa ii constientizam efectele si ne confruntam cu ecoul lor subiectiv, cu suferinta produsa celorlalti.

Contactul copilului cu imaginea suferintei provocata de moartea apropiatilor, odata interiorizata, devine o componenta de nedespartit a felului in care ulterior, la maturitate, este inteleasa moartea personala, care capata astfel o extensie relationala, a suferintei produse celorlalti prin propria disparitie. Moartea personala devine astfel ultima forma de relationare a cuiva si capata semnificatia transmisa de efectul sau emotional (devastare, tristete, indiferenta sau inveselire-la anumite popoare) asupra celorlalti. De aceea ritualul de inmormintare angreneaza familia extinsa a decedatului si comunitatea, capatind uneori proportii publice si fiind ancorat simbolic in jurul semnificatiei de sfirsit definitiv: “ultimul drum”, “ultima dorinta a defunctului”, “ultimele momente”, etc.

Aceasta semnificatie a sfirsitului definitiv pe care il capata moartea in anumite ideologii adauga absentei fizice si angoasei despartirii sensul inept al “trecerii in nefiinta”, sensul neantizarii, al disparitiei bruste, totale, definitive, al trecerii in “neant”- adeseori teama de moarte nefiind decit teama de aceste semnificatii profund ideologizate.

1. Conceptualizarea prin efecte negative si constructe irationale

Teama de moarte este de fapt teama de felul in care o conceptualizam; este frica de consecintele sale, de suferinta si durerea fizica, de suferinta provocata altora, teama de consecintele metafizice, spirituale, pe care aceasta le aduce cu sine. De aceea felul in care intelegem moartea influenteaza si modul in care ne raportam la ea cognitiv-emotional-comportamental; se poate spune ca o buna pregatire pentru moarte conduce spre o mai buna gestionare a vietii.

Sentimentul pierderii de sine, a celor dragi si a oricarei posibilitati de a mai influenta in vreun fel destinul personal-declanseaza un travaliu al refuzului revoltat, al negarii, acceptarii, resemnarii, abandonului sau pregatirii intelepte in fata acestui proces inteles ca implacabil si ireversibil, erijat astfel printr-o periferica afectivitate in unica certitudine postnatala, prin faptul ca sperie. Deasemenea, ideea unicitatii acestei vieti tensioneaza emotional, dramatizeaza si intensifica trairile celui care decide sa isi confrunte moartea.

Moartea in sine produce mai putina suferinta decit semnele ce o anunta si decit semnificatiile acestora in mintea celui ce le observa; boala, durerea, pierderea unor capacitati si a demnitatii personale, imposibilitatea controlarii unor functii ce asigura autonomia si stima de sine – toate acestea produc mai multa suferinta decit procesul “marii treceri”. Imaginea suferintei amplifica semnificatia, importanta si intensitatea evenimentelor asociate, cel ce sufera traindu-le exacerbat.

Conceptualizarea mortii ca pe un eveniment personal ultim, total, complet si definitiv, care reprezinta sfirsitul brusc al fiintei umane si al fiintarii, precum si ecoul afectiv al acestei conceptii nihiliste a mortii, circumscrie intregul portential de suferinta asociata ce-si gaseste ecou in plan emotional, conferindu-i mortii dimensiunea sa tragica.

Fortarea acceptarii non-existentei, in contrast cu existenta actuala este un generator de suferinta prin insasi lipsa adecvarii la realitate si un premergator al tanatofobiei.

2. Lipsa pregatirii spirituale

Nivelul de pregatire spirituala a celui care se teme de moarte este un variator al tanatofobiei; calugarii crestini care se impaca cu “moartea” inca din timpul vietii – rasa calugareasca fiind neagra si cuprinzatoare pentru a simboliza mormintul – afirma ca teama de moarte este direct proportionala cu distanta fata de Dumnezeu; nu se confunda decesul corpului cu moartea; teama de moarte devine un nonsens, daca intelegi ca si tu ai fost rascumparat din moarte prin jertfa Fiului Lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Moartea este rasplata pacatului si este firesc sa te temi de ea, dar nu sa o confunzi cu decesul trupului. Asadar in cazul unui thanatofob, interogatiile “de care moarte te temi?” si “de a cui moarte te temi?” reprezinta un prim gest al initierii unei restaurari terapeutice a credintei in Dumnezeu si a unei sanogene aperceptii a mortii.

Cit de repede se vindeca thanatofobia?

Multi pacienti cu thanatofobie se adreseaza psihologului, obisnuiti fiind cu modelul medical de interventie; (medicul asociaza o substanta oricarei categorii nozologice, pilula reprezentind garantia vindecarii) se asteapta la un ritual asemanator macar prin “rapiditatea” terapiei. Este si normal, pentru ca nu este foarte placut sa iti vezi moartea la tot pasul. Acesti pacienti aduc cu sine in terapie asteptarile de vindecare ale modelului medical, asteptari false, pentru ca multi constata ca in urma administrarii medicatiei anxiolitice care tineste simptomele ei isi “conserva” fobia, care continua sa se manifeste dar mai putin zgomotos.

Terapia oricarei fobii, cu atit mai mult a thanatofobiei reprezinta un preces ce arareori are loc instantaneu, vindecarea fiind o dezvatare si reinvatare a unui alt model de raportare la stimulul fobogen, dublu deci ca durata daca il raportam la timpul cit i-a fost necesar cuiva sa invete sa se teama. Raportindu-ne iar la experienta clinica, este necesar un numar de minim 15 sedinte pentru a trata thanatofobia.

Vindecarea thanatofobiei este pe atit de scurta pe cit de repede isi poate reevalua si restructura pacientul convingerile false. Ca in orice alt proces psihoterapeutic, vindecarea fricii de moarte presupune o intensa implicare personala a pacientului in procesul psihoterapeutic, invatarea si exersarea confruntarii propriei temeri, initial in cadrul terapeutic asigurat de cabinetul psihologic si ulterior in experientele sale zilnice.