Balanţa motivaţional–afectivă în cadrul relaţiei de cuplu (II)

Ce sens ai tu pentru cel de lîngă tine? Ce amprente are relaţia ta?

În măsura în care poţi răspunde punctual la întrebări, eşti conştient de nevoile celuilalt şi poate preocupat de ideea de a le satisface, ceea ce îţi dă măsura implicării tale conştient-responsabile în relaţie. Dacă încă te mai gîndeşti, poate o discuţie purtată în jurul întrebărilor “Ce nevoi îţi satisfac/nu îţi satisfac încă” ar fi binevenită. Însă motivele de a fi şi de a rămîne împreună cu cineva nu rămîn aceleaşi, ele evoluează, îmbogăţindu-se cu sensuri şi nuanţe noi pe parcursul relaţiei.

În interiorul unei relaţii ne structurăm şi ne restructurăm simultan cu fiecare experienţă împărtăşită, hrănindu-ne şi influenţîndu-ne unii altora nevoile ce ne fundamentează bucuria de a fi împreună un cuplu. Motivele noastre sunt conectate la ale celuilalt şi interacţionează, relaţia evoluînd astfel odată cu noi. Fiecae dintre noi comunicăm, împrumutăm, personalizăm şi interiorizăm în sistemul personal de valori semnificaţiile cognitive şi rezonanţa emoţională pe care o au nevoile puse în relaţie de celălalt, definindu-ne conştient un model animat de valori specific relaţiei, pentru a oferi şi primi apoi nivelul de satisfacţie aşteptat. Nivelul de fericire atins împreună cu cineva într-o relaţie stabilă este dat în bună măsură de acest proces de conştientizare şi implicare în relaţie. Amprentele personale ale relaţiei de cuplu sunt date de statusul motivaţional al fiecărui membru al cuplului; ce nevoi personale am, ce nevoi ale celuilalt interiorizez şi în ce măsură sunt ele reciproc satisfăcute, altfel spus- în ce fel sunt prezent în relaţie pentru cel pe care-l iubesc?

„Fiecare participant din cadrul interacţiunii, are un dublu status motivaţional, este un potenţial producător de factori de satisfacţie pentru nevoile celui cu care vine în contact şi este şi beneficiar al factorilor de satisfacţie produşi de celalalt. Acest dublu status motivaţional constituie punctul de plecare în evaluarea raporturilor motivaţionale. Este necesară introducerea termenului de balanţă motivaţională, care nu este altceva decât rezultatul raportului dinamic existent între nivelul ierarhic al motivelor proprii pe care părţile aflate in interacţiune şi le satisfac şi respectiv de nivelul ierarhic al motivelor pe care le satisfac celorlalţi. Balanţa motivaţională se defineşte prin câmpul de forte motivaţionale care apare între parteneri datorită: 1)calităţii şi intensităţii trebuinţelor pe care şi le satisface în interacţiune fiecare parte; 2)calităţii şi intensităţii trebuinţelor pe care fiecare parte aflată în interacţiune le satisfac celorlalte părţi; 3) calităţii şi intensităţii trebuinţelor generate în cadrul interacţiunii părţilor respective. Balanţa motivaţională ajută la delimitarea valorii evolutive a raporturilor motivaţionale, atât la nivelul fiecărei părţi cat şi la nivelul câmpului de forte in care trăiesc participanţii” ( C.Mamali `81, p. 76).

Balanţa motivaţional–afectivă în cadrul relaţiei de cuplu (I)

De ce stau doi oameni împreună? Ce îi motivează pe cei mai norocoşi dintre noi să alcătuiască un cuplu stabil? Credinţa în Dumnezeu, convenţiile sociale, tradiţia, prescripţiile de rol regăsite în mentalul colectiv, dragostea, dependenţa emoţională, neputinţa, frica de singurătate, plictiseala? Este relaţia de cuplu un moft sau o necesitate?

Relaţia stabilă de cuplu are la bază un echilibru motivaţional-afectiv dinamic. Sunt puse în  balanţă motivele de satisfacere a unor nevoi esenţial-superioare a partenerilor; nevoi personale de dragoste, apartenenţă, confort şi recunoaştere socială. Putem generaliza fără să greşim afirmând că „relaţiile interpersonale se formează în scopul întâlnirii nevoilor personale ale fiecărui individ cu ale celuilalt”, după cum susţine paradigma socială a schimbului.( I. Mitrofan `98, p.159). Prin „întâlnire” nu înţelegem numai o simplă alăturare ci interacţiunea nevoilor, intermodelarea, întrepătrunderea. Aceasta întrucât orice interacţiune între doi participanţi presupune un schimb de date între cei doi, fiecare fiind pe rând stimul şi răspuns celuilalt, influenţând şi fiind influenţat la rândul lui, după cum afirmă George Gaspar Homas: „o mare parte din activitatea pe care o emite fiecare este in acelasi timp o recompensă şi un stimul pentru activitatea celuilalt […]. Frecvenţa interacţiunii dintre P (o persoană) şi R (celălalt) depinde de frecvenţa cu care fiecare recompensează activitatea celuilalt şi de valoarea fiecărei activităţi pe care o primeşte” (după C. Mamali `74, p. 101). Schimbul acesta nu vizează exclusiv informaţiile sau obiectele ci este un proces complex de acomodare şi interinfluenţare a partenerilor, de creştere şi transformare a acestora in cadrul relaţiei.

Prin urmare, relaţia de cuplu, este un proces în care fiecare partener intră pentru a-şi satisface anumite nevoi, însă relaţia nu se limitează la satisfacerea acestora ci duce la apariţia unor nevoi şi motive noi, presupunând modificări permanente în sistemul motivaţional al indivizilor.