Clasificarea trăirilor afective

S-au conturat trei moduri de abordare a procesului emoţional. S-a pornit, mai întâi, de la ceea ce individul “simte” în chip nemijlocit, mai precis de la raportul său introspectiv pus în relaţie cu o anumită situaţie concretă. Pentru descrierea trăirilor subiective vizavi de aceste situaţii repetate s-au oferit liste de cuvinte, obţinându-se relatări tipice în împrejurări determinate. S-au consemnat răspunsuri emoţionale tipice în situaţii bine definite, studiul înscriindu-se în schema S-R. Marshall A. şi Izard, C.E. au identificat astfel un set de 11 stări emoţionale distincte: bucurie, surpriză, curiozitate, dezgust mânie, teamă, ruşine, dispreţ, vină oboseală, stres. S-a presupus că fiecare din aceste emoţii de baza s-ar caracteriza printr-o combinaţie unică de reacţii nervoase şi fiziologice, ipoteză care nu s-a validat decât parţial în plan fiziologic. Metoda de analiză aplicată face studiul dependent de vocabularul unei persoane, respectiv al unei limbi, de unde dificultatea acordului intersubiectiv, absenţa fidelităţii datelor. Mărturia introspectivă nu poate întemeia până la capăt investigaţia, relatările verbale fiind instabile. Adesea descrierea verbală surprinde structura de suprafaţă a unui proces afectiv, în timp ce cercetătorul-psiholog este interesat să pătrundă structura sa de adâncime.

A doua cale de studiu a fost aceea a corelării trăirii subiective a raportului introspectiv, cu expresia emoţională a individului (mimica, gesturi etc.). S-au reperat pe această bază categorii emoţionale distincte, întemeiate pe concordanţele între trăirea subiectivă şi expresia comportamentală. Fără a se epuiza inventarul lor, s-au identificat şase emoţii de bază: mânie, dezgust, bucurie, tristeţe, frică şi surpriză. Corelarea simplă între mărturia introspectivă şi expresia comportamentală ignoră însă momentul cognitiv, interpretarea situaţiilor de viaţă cu care individul este confruntat. Persoana umană este considerată numai prin prisma sistemului ,,intrări” – ,,ieşiri”; ori, încă la nivelul percepţiei, stimulii sau evenimentele externe îşi au efectele lor nu doar în formă ,,brută”, ci prelucrate prin filtrul cognitiv.

O abordare mai completă a procesului afectiv impune şi considerarea componentei cognitive. S-a propus în această privinţă un model tridimensional, potrivit căruia emoţia ar reprezenta o combinaţie de trei factori: atenţia, nivelul de activare fiziologică şi nota de plăcere/neplăcere. Potrivit teoriei cognitive, subiectul interpretează această combinaţie unică drept o emoţie particulară. Numărul stărilor afective ar fi practic nelimitat, întrucât combinaţiile celor trei factori, precum şi valorile acestora ar fi nenumărate. Studiul comportă astfel dificultăţi însemnate.

Fiind concomitent trăire şi comunicare, stare de acţiune, concentrate interne dar şi o serie de manifestări exterioare, clasificarea proceselor afective se realizează după mai multe criterii:

  • proprietăţile de care dispun (intensitate, durată, mobilitate, expresivitate)
  • gradul lor de conştientizare (unele se află sub controlul direct al conştiinţei, altele scapă acestui control)
  • tipul formelor motivaţionale care le generează (nesatisfacerea trebuinţelor, idealurilor, convingerilor, concepţiei despre lume şi viaţă)

M.Zlate (2000), (Fundamentele Psihologiei, Bucureşti, Editura Pro Humanitate, 2000, p. 179-180) distinge următoarele trei categorii:

1.Procesele afective primare (tonul afectiv al proceselor cognitive, trăirile afective de provenienţă organică, afectele)

2.Procese afective complexe (emoţiile curente, emoţiile superioare, dispoziţiile afective)

3.Procese afective superioare (sentimentele, pasiunile)