Vaginismul
Sunt de 2 ani casatoriti dar ei nu au avut nici o relatie sexuala pina in prezent. Nu pentru ca nu s-ar simti atrasi sexual unul de celalalt, sau pentru ca nu ar indrazni sa faca dragoste, ci pentru ca, practic vorbind, le este imposibil. Nu este ceva rar, ci o afectiune specifica femeii, vaginismul, care afecteaza viata de dormitor a multor cupluri.
Ce este vaginismul?
Ginecologul isi incepe examenul medical intrebind-o pe pacienta venita la consult daca aceasta sufera de malformatii genitale. Totul are aspect normal. Dar cind specialistul incearca sa introduca speculum-ul pentru a face o examinare vaginala, observa ca pacienta isi inclesteaza pumnii, si o grimasa de durere acuta se suprapune expresiei de incordare deja existenta. Muschii din jurul vaginului sunt hipertensionati, in ciuda dorintei pacientei de a se relaxa pentru a fi consultata, iar examinarea devine astfel imposibila. In acel moment in mintea specialistului ginecolog se contureaza ideea unui prim diagnostic; vaginismul. Si daca acesta este unul primar-sau psihogen, fiind confirmat si de lipsa unor tulburari organice sau functionale ale aparatului genital-cum este cazul vaginismului secundar, pacientei i se va recomanda in cel mai fericit caz un psiholog, pentru rezolvarea problemei sale.
Vaginismul este un reflex de contractie, involuntar si incontrolabil al muschilor din jurul vaginului. In exemplul de mai sus vaginul refuza penetrarea, motiv pentru care a face dragoste in acest fel, chiar si imperfect, devine imposibil. Cuplurile cu astfel de situatii fac dragoste in felul lor propriu, dar fara penetrare vaginala, motiv generator de frustrari.
Care sunt cauzele vaginismului?
Cauzele majore ale vaginismului primar (psihogen) se pot grupa in doua categorii dominante statistic: educationale si psihotraume.
Cauzele educationale sunt descrise de lipsa educatiei sexuale in familia de provenienta a femeii; evitarea discutiilor despre sex-sexualitate, dublata de atitudini pudibonde ale parintilor, sau printr-o educatie sexuala negativa, axata pe teama de agresiune din partea barbatilor, insotita de incurajarea reprimarii dorintelor sexuale (din motive religioase gresit intelese si dezastruos transmise, si anume castitatea pina la casatorie obtinuta fortat de parinti prin inducerea fricii de penetrare, sau prin clisee de tipul ” e pacat sa te culci cu un barbat daca nu te casatoresti cu el”-care trasnmise fara o argumentare explicita capata forma unor reguli absurde, conflictuale) precum si de valorizarea negativa a nevoilor sexuale (sexul si sexualitatea sunt lucruri necurate, reprezinta ceva murdar de care se folosesc barbatii pentru a-si satisface poftele, etc.)
Cauzele psihotraumatice ale vaginismului isi au originea in abuzurile de orice fel si in fobiile conexate sexualitatii: viol, abuzuri sexuale, atentat la pudoare, hartuire emotionala, hartuire sexuala, atitudinile autoritare si agresive ale parintilor sau prietenului in legatura cu sexualitatea tinerei fete, presiunea psihologica de a incepe viata sexuala atunci cind tinara nu este pregatita, situatiile complexuale, insecuritatea si respingerea, teama de sex sau de ranire indusa de discutiile despre cum este prima data si despre durerea pe care ar produce-o ruperea himenului, etc. Aceste situatii puternic conflictuale genereaza nevroze si frustrari ce duc la aparitia vaginismului.
Terapia vaginismului
Tratamentul vaginismului implica o etapizare a terapiei, necesitind colaborarea unei echipe profesionale formata din medic ginecolog si psiholog.
Psihhologul are in acest caz rolul de a suplini lipsa educatiei sexuale, dar si de a deescalada anxietatile de performanta si de contact sexual, prin conceptualizari exprimate pe intelesul pacientului, menite sa ofere acestuia o educatie sexuala pozitiva si posibilitatea restructurarii acelor cognitii disfunctionale referitoare la propria sexualitate, care induc tulburarea de dinamica sexuala.
Psihoterapia vaginismului axata pe tehnici cognitiv-comportamentale da rezultate bune, avind o durata medie de 36 de sedinte, dintre care o treime o reprezinta terapia de cuplu, si doua treimi terapia individuala. De aceea e important ca acele femei sau cupluri care au astfel de probleme sa se adreseze unui psiholog.
Etapa I-a sau << Ce am eu, pasarica sau “parasica” ? >>
Tratamentul vizeaza intr-o prima etapa “imblinzirea vaginului”, acest lucru debutind cu recunoasterea existentei lui. Pentru ca la nivelul reprezentarii propriei imagini corporale, multe femei cu vaginism au impresia ca nu au vagin. Unele femei isi urasc vaginul, avind probleme de acceptare a imaginii lor de adult; cind sunt rugate sa isi denumeasca propriul organ genital, vaginul devine brusc:” acolo jos”, “nu inteleg la ce va referiti”, “organul meu genital”, “chestia aia”, si mai rar substitutele metaforice “veverita”, “floricica”, sau “pasarica”. Aceste femei care au dificultati de denumire a propriului vagin dar si de integrare a lui in propria imagine corporala spun despre “pasarica” lor, atunci cind sunt rugate sa o descrie ca: “nu exista”, ca “este urita”, ca este “o entiate straina” care “nu imi apartine”, ca este “o parasica”, separata de restul corpului. Ori “imblinzirea vaginului” incepe tocmai cu aceste exercitii de integrare a imaginii propriului sex in imaginea corporala de ansamblu, prin exercitii de vizualizare, de reprezentare mentala, de intelegere a anatomiei sale. Plansele anatomice explicative si autovizualizari in oglinda sau cu ajutorul unei camere video a vaginului, o ajuta pe pacienta sa constientizeze si sa accepte existenta de facto a propriului sex.
Etapa a 2-a sau << Cum sa invat sa te accept in mine? >>
O alta etapa a psihoterapiei vaginismului se adreseaza cuplului si are in vedere reducerea anxietatii de performanta, hipervigilentei si autoobservarii, dar totodata si cresterea controlului muschilor vaginali, cresterea progresiva a senzatiilor corporale si a placerii senzoriale. Pentru reducerea anxietatii asociate penetrarii (teama de coitus), unul dintre exercitiile cu rol major in tratament consta in incurajarea partenerilor pentru realizarea unei penetrari de 1 mm., lenta, fara graba.
Acceptarea prezentei “celuilalt” in propriul vagin, este declansatorul vindecarii vaginismului. Exercitiile Kegel si exercitiile de dilatare progresiva a vaginului constituie tehnici terapeutice ce permit terapiei sa se orienteze ulterior spre urmatorul scop terapeutic, constind in depasirea anxietatii asociata contactului sexual in sine. Pentru ca vaginismul se intensifica si persista la unele femei direct proportional cu cresterea dorintei actului sexual, barbatul poate contribui la aparitia acestei tulburari de dinamica prin atitudini brutale, nerabdatoare, care induc femeii un fond anxios; teama de a nu fi ranita la penetratia penisului, in contextul hipersensibilitatii mucoasei vulvare si a sentimentelor preexistente de jena si pudoare exagerate pe care le traieste femeia cu vaginism fata de actul sexual. De aceea, o atitudine rabdatoare a partenerului, tandretea si mentinerea unor sentimente de siguranta si dragoste sunt conditii sine qua non ale pregatirii femeii cu vaginism, inaintea trecerii la intromisia propriu zisa a penisului.
Aceste exercitii de deescaladare a anxietatii generata de apropierea sau intromisia penisului in vagin se desfasora etapizat, cu concentrarea atentiei pe muschii incordati ai vaginului si pe relaxarea lor treptata. Deasemenea, partenerii sunt rugati sa urmareasca o mentinere a nivelului de “chef”, de dorinta si de placere sexuala obtinute in fazele anterioare.
Exercitiile de penetrare sunt treptat inlocuite cu exersarea progresiva a actului sexual complet, un alt scop al acestei etape terapeutice fiind obtinerea unui nivel de placere specific fazei de platou.
Etapa a III-a sau << Cum sa imi invat pasarica sa zboare ? >>
Aceasta etapa terapeutica vizeaza descoperirea si dezvoltarea progresiva a placerii autoerotice si a erotismului in cuplu, placere dezvoltata de stimularea sexuala. Sunt recomandate exercitii de descoperire a zonelor placerii, auto-explorarea erotica, masturbare, hetero-masturbare (masturbare cu ajutorul / sau impreuna cu un partener) si sex cu un partener fata de care este important sa nu apara teama de respingere pe care aceasta problema o declanseaza in mod uzual. Se intervine si la nivel social, cuplul invatind sa exprime emotii si nevoi. Tehnicile acestei etape de tratament constau in antrenarea aptitudinilor de asertivitate si exprimare a emotiilor, pentru optimizarea comunicarii dintre partenerii sexuali sau partenerii de cuplu.