Tag Archives: trebuinte de cuplu

Ai aptitudini pentru parteneriat? Ştii că stabilitatea căsniciei depinde de asta?

Posted on by

Abordând cuplul din perspectivă intermotivaţională, putem opera cu următorii indicatori:

T1 şi T2 = nivelul trebuinţelor de parteneriat în cuplu (T1 pentru soţ şi T2 pentru          soţie);

As1 şi As2 = nivelurile de aspiraţie cu privire la satisfacerea mutuală a lui T1 şi T2;

E1 şi E2 = nivelurile de expectaţii privind satisfacerea mutuală a lui T1 şi T2;

R1 şi R2 = comportamente de rol manifestate de fiecare partener (realizarea rolului).

“Între aceşti termeni se stabilesc legături funcţionale de interdependenţă şi interinfluenţă, astfel încât, de exemplu: în cazul în care R1 este diferit de R2 şi R1 este mai mic decât As2, atunci R1 perturbă exercitarea lui R2 şi reciproc. Prin urmare, dezechilibrul apărut între nivelul de trebuinţe al unui partener şi posibilitatea satisfacerii acestora de celălalt partener, prin intermediul conduitei de rol, perturbă homeostazia structurii diadice şi instituie starea de conflict în dublu plan: conflict intermotivaţional şi conflict de rol, cele două planuri aflându-se în relaţii de interdeterminare. Astfel, conflictul de rol generează dezechilibrul balanţei motivaţionale diadice care, la rândul său, perturbă mecanismele de intercunoaştere şi intercomunicare, ceea ce agravează recurent conflictul de rol. „Abaterea” rolului de la modelul expectat şi aspirat, conform nevoilor de satisfacere mutuală se poate realiza prin două „defecte” funcţionale în interiorul diadei:

1.     delictul de intercunoaştere: presupune cunoaşterea deformată, parţială, supra sau subevaluare, percepţie distorsionată prin atribuirea unor „calităţi” şi „defecte” partenerului, care nu corespund cu realitatea. Atribuirea unor semnificaţii improprii comportamentului de rol al partenerului se datorează „filtrării” şi „distorsionării” percepţiilor interpersonale prin intermediul emoţiilor, stărilor şi sentimentelor erotice, în directă corelaţie cu trăirile şi necesităţile instinctuale de tip sexual. Transferul inconştient al necesităţilor şi satisfacţiilor afective de tip infantil în persoana partenerului contribuie, de asemenea, la perpetuarea unor deficite de interevaluare. Transferul afectiv poate fi atât pozitiv cât şi negativ. Prin urmare, aceleaşi trebuinţe de parteneriat ce nasc atracţia şi emoţia de îndrăgostire riscă să deformeze, cel puţin în etapele iniţiale, percepţia şi evaluarea partenerului iar prin reevaluarea rolului marital exercitat ulterior din prisma trebuinţelor obiective conştiente se modifică dinamica afectivo-motivatională în cuplu. Pot apare astfel disonanţe care, dacă nu se pot menţine în limitele toleranţei reciproce prin corecţii interpersonale ale rolurilor conjugale, duc la dezechilibre funcţionale puternice.

2.     deficitul de adoptare şi exercitare a rolului conjugal: expectat şi aspirat de partener, pe de o parte, autoexpectat şi autoaspirat, pe de altă parte, ceea ce ar defini lipsa de consens în structura rolurilor maritale. Acest deficit se poate datora unui nivel scăzut de disponibilităţi de exercitare a rolului scontat interpersonal, dintr-o rigiditate excesivă în procesul de interacomodare, fie dintr-o necorespondenţă de fond a „câmpurilor motivaţionale” (necesităţi, concepţii, aşteptări-aspiraţii) ale celor doi parteneri.” (I. Mitrofan, C. Ciupercă `98, p.265)

Dacă fundamentul relaţiei conjugale este dat de nivelul şi calitatea trebuinţelor de parteneriat, atunci stabilitatea şi armonia conjugală depinde de „capacitatea plastică de modificare şi corecţie a comportamentelor de rol, în consens cu expectaţiile şi trebuinţele mutual-proiectate în diadă”, am putea spune de o „disponibilitate flexibilă de adaptare interpersonală, de creativitate interacţională, un anumit nivel de aptitudine pentru parteneriat, acesta putând chiar suplini sau corecta deficitul de intercunoaştere, cât şi dezechilibrul motivaţional apărut în cuplu. Aptitudinea pentru parteneriat marital constituie capacitatea individuală de adaptare interpersonală eficientă, creativă şi flexibilă, exprimată prin intermediul conduitei de rol marital, ca model de comportament cu valoare stabilizatoare în funcţionarea cuplului. Considerăm că modelul de rol conjugal se dobândeşte, se învaţă, se exersează şi se deprinde, perfecţionându-se continuu în cadrul interacţiunilor conjugale, pe parcursul căsătoriei. Interadaptabilitatea partenerilor cu modele de rol consensuale condiţionează nivelul de satisfacere şi echilibrul motivaţional în cuplu, coeziunea şi stabilitatea acestuia.” (I. Mitrofan, C. Ciupercă `98, p.268)

Balanţa motivaţional–afectivă în cadrul relaţiei de cuplu (IV)

Posted on by

Care sunt nevoile tale de cuplu? Ce vrei tu de la partener?

Privită exclusiv prin prisma teoriei schimbului, satisfacţia conjugală variază direct proporţional cu o tranzacţie echitabilă. Dar evaluarea corectă a relaţiei poate fi bruiată de distorsiuni de percepţie şi înţelegere; fiecare dintre noi surprindem cu dezinvoltură tendinţa de a supraestima ce aducem în relaţie şi de a minimiza pînă la desconsiderare ceea ce căpătăm în schimb. Resursele investite ne sunt specifice deci sunt diferite de ale celuilalt, ori tocmai de aceea compararea lor se face dificil. Evaluarea satisfacţiei de cuplu prin prisma echităţii sau inechităţii ei se realizează ţinînd cont de sistemul motivaţional al fiecărui partener, mai exact, de trebuinţe (cantitate, calitate, nivel de satisfacere a lor), expectaţii personale şi aspiraţii mutuale de parteneriat. Dezechilibrele sesizate în balanţa afectiv-motivaţională a cuplului pot fi considerate factori favorizanţi, uneori declanşatori ai dezorganizării relaţiei şi ai apariţiei insatisfacţiei, fapt ce permite ulterior instalarea conflictelor dintre modelul marital funcţional-cel din trecut, modelul marital actual-cel nefuncţional şi idealul de cuplu. În cazul în care nu se intervine terapeutic aceste conflicte declanşează nevroza maritală ce conduce inexorabil spre destrămarea cuplului.

Nevoile partenerilor, cele ce fundamentează relaţia, organizate în sisteme motivaţionale, generează prin (auto)analiză statusul motivaţional al fiecărui membru al cuplului şi amprenta maritală (stilul funcţional marital), ambele integrîndu-se modelului de cuplu, care devine model de cuplu-funcţional atunci cînd este caracterizat de stabilitatea şi satisfacţia conjugală, sau model de cuplu disfuncţional atunci cînd destabilizează relaţia. Dintre trebuiţele esenţiale ale unui cuplu, putem enumera:

1.     “Trebuinţa de securizare, solidaritate şi afiliere a cărei satisfacere asigură funcţia de susţinere şi securizare mutuală socială, afectivă şi morală a cuplului;

2.     Trebuinţa de identificare, a cărei satisfacere asigură funcţia referenţială, de confirmare şi de dezvoltare a personalităţii, prin raporturile intersexe;

3.     Trebuinţa de comunicare, apartenenţă şi gratificaţie mutuală, prin afecţiune şi fidelitate (fizică şi spirituală), a cărei satisfacere asigură funcţia erotico-sexuală; trebuinţă de continuitate şi autorealizare prin urmaşi, a cărei satisfacere asigură funcţia procreativă;

4.     Trebuinţa de cooperare, încredere şi substituţie mutuală în plan decizional –acţional-familial, a cărei satisfacere asigură funcţia de autoafirmare, reglaj şi control, autorealizare materială şi organizatorică;

5.     Trebuinţa de valorizare a personalităţii (admiraţie, respect, stimă, credibilitate) a cărei satisfacere asigură funcţia de interevaluare şi autoevaluare a personalităţii şi a cuplului.” (I.Mitrofan, C.Ciupercă ’98, p.264)

Aceste trebuinţe sunt categorii generale şi non-standard,  pentru că nu apar în aceeaşi măsură şi nu se manifestă identic la ambii parteneri. Existe diferenţe specifice între sistemele motivaţionale ale partenerilor. Particularizînd, voi detalia cîteva tipuri de trebuinţe ce apar predominant la femei, în comparaţie cu cele predominant masculine.

Nevoile femeii sunt:

1.     “Nevoia de siguranţă – femeia doreşte ca soţul să fie un suport constant, prezent în momentele importante şi să rezolve cu înţelepciune diversele probleme ale familiei, împreună cu soţia. El trebuie să-şi manifeste iubirea prin comunicare, asigurându-i soţiei sentimentul de siguranţă, de confort psihologic. Pentru femei, comunicarea verbală este mai importantă decât cea fizică. Ele au nevoie de un timp în care să discute în linişte despre problemele banale, cotidiene. Deşi aceste discuţii par lipsite de importanţă pentru soţ, ele sunt imperative pentru menţinerea unei atmosfere de deplină înţelegere în cuplu.

2.     Nevoia de cămin şi dorinţa de a avea copii, cărora să le creeze un mediu plăcut. Femeia are nevoie de amenajarea ambientului (a căminului), atât pe dimensiuni estetice cât şi funcţionale. Neglijenta femeii în îngrijirea şi amenajarea casei este un semn că nevoile ei nu au fost satisfăcute, că este insecurizată, stresată sau deprimată. Fireşte, pot exista şi alte explicaţii: respingerea inconştientă a rolului feminin sau matern, alte dominante şi interese care depăşesc sex-rolul etc. Un bărbat atent va face tot posibilul ca nevoia de ambianţă a femeii să poată fi satisfăcută. Întreţinerea casei, alocarea unei părţi importante din buget pentru aceasta şi pentru modificările necesare sporirii confortului sau sentimentului de bucurie în intimitatea căminului, ca şi implicarea efectivă în păstrarea acesteia, conferă calităţi de excepţie soţului şi o întărire a satisfacţiei maritale a soţiei.

Nevoile bărbatului sunt:

1.     Nevoia de respect şi apreciere a eu-lui este specifică bărbatului şi multe din conflictele maritale apar din ignorarea acestei nevoi. O femeie înţeleaptă nu-şi va critica niciodată soţul, nici în particular şi nici în public, mai ales în faţa copiilor. O soţie iubitoare îşi încurajează permanent soţul, îl apreciază în faţa copiilor şi a altora, îl recompensează emoţional cu generozitate şi, mai ales, cu sensibilitate. Cuvintele calde, de apreciere, directe sau aluzive sunt liantul unei comunicări  afective stabile şi totodată al evoluţiei soţilor. Mesajul pozitiv aduce mult mai mult bine unei relaţii de căsătorie decât toate mesajele negative la un loc, oricât de “bine intenţionate” ar fi ele. “Ajutorul” pentru schimbare nu se oferă cu brutalitate şi cu preţul „rănirii” eu-lui partenerului, ci cu toleranţă, răbdare, încurajând comportamentele pozitive şi spontane ale soţului. Prin urmare, arta maritală a femeii constă în puterea ei de a-i consolida soţului încrederea în sine însuşi şi autorespectul. Iubirea se construieşte şi se păstrează pe acest sentiment reciproc de încredere şi valorizare.

2.     Nevoia de confort fizic şi psihosexual este importantă pentru bărbat. Hrana şi sexul nu sunt separate de confortul psihologic-relaţional al soţului, iar zicala: „cea mai bună cale spre inima unui bărbat trece prin stomac”, include o parte considerabilă de adevăr. De aceea, „problemele” pe care le ridică femeia nu este indicat să fie lansate când soţul este flămând, înainte de masă. Respectul pentru „masă” echivalează cu grija pentru echilibrul fiziologic al celuilalt. De asemenea, iniţiativa sexuală a soţului, la care, nu se răspunde de mai multe ori, poate trece drept un „semn” de neiubire, de neglijare, de respingere. Refuzul naşte frustrare, iritabilitate, neîncredere în sine.” (I. Mitrofan `97, p.182)