…ne întindem crengile spre lumină şi căldură, rădăcinile noastre caută seva şi stabilitatea. Înfrunzim, înflorim, devenim frumosi, rodim şi ne dezvoltăm în acord cu spaţiul dimprejurul nostru, continuînd să ducem cu noi pînă în fructe samînţa ce am fost cîndva. Suntem perfectibili, Cineva ne-a dat capacitatea de a evolua, de a participa la propria devenire, ne putem alege singuri modelele de creştere, în acord cu esenţele noastre. Credinţa, speranţele şi întreaga noastră existenţă se aliază la un moment dat unui singur destin; celui pe care ni-l asumăm din entuziasm şi convingere.

Prin relaţiile noastre cu semenii devenim vizibili, puternici şi importanţi, pentru că tot ceea ce suntem mai frumos poate fi de folos, împlinindu-ne astfel visul realizării noastre. Constatăm atunci că nu doar rădăcinile invizibile ne fac puternici ci si felul în care îi îmbrăţisăm pe ceilalţi.

Se întîmplă adesea ca furtunile să ne pună la încercare. Cînd cei din jur încep să cadă şi ne simţim dezrădăcinati, singuri şi obosiţi, fără sens, ai nimănui. Ne sunt distruse rădăcinile, ne sunt rupte crengile, în scoarţa noastră ramîn săpate adînc cicatrici. Ceva se întîmplă şi creşterea noastră ia o altă direcţie, alta decît cea dorită de noi.

Ne trebuie cineva care să ne înţeleagă şi să ne asculte. Cineva care să ştie cum să ne facă să înflorim iar,să ne continuăm mai departe creşterea, în acord cu visurile noastre.

Eduard Rosentzveig