Expresivitatea proceselor afective constă în capacitatea acestora de a se exterioriza, de a putea fi  percepute de ceilalţi. Manifestarea exterioară a proceselor afective se realizează prin intermediul expresiilor emoţionale. Cele mai cunoscute expresii emoţionale sunt:

• mimica (ansamblul de modificări expresive la care participă elementele mobile ale feţei: deschiderea ochilor, direcţia privirii, poziţiile succesive ale sprâncenelor, mişcările buzelor etc., prin intermediul cărora sunt exteriorizate emoţiile)
• pantomimica (ansamblul de reacţii la care participă tot corpul; ţinută, mers, gesturile)
• modificările de natură vegetativă (amplificarea sau diminuarea ritmului respiraţiei, vasoconstricţia, vasodilataţia, creşterea conductivităţii electrice a părului, hiper sau hipotonusul muscular, modificarea compoziţiei chimice a sângelui sau a hormonilor, etc., soldate cu paloare, înroşiri, tremurături, lacrimi, transpiraţie, gol în stomac)
• schimbarea vocii (a intensităţii, ritmului vorbirii, intonaţiei, timbrului vocii, etc.)

Expresiile emoţionale nu sunt izolate unele de altele, ci se corelează şi se subordonează stărilor afective, dând naştere la conduita emoţional-expresivă. Conduita emoţional expresivă a stărilor melancoliforme (atârnarea braţelor, aplecarea capului, pleoapelor, colţul buzelor lăsate în jos, mişcări fără vigoare, ochii “stinşi”, faţa pământie) se deosebeşte de conduita expresivă a bucuriei (ţinuta dreaptă, ochii deschişi, strălucitori, mobilitatea braţelor şi a muschilor, etc.).

Convenţionalitatea socială a expresiilor şi conduitelor emoţionale, codificarea lor în obiceiuri şi ritualuri în funcţie de particularităţile contextului social în care se manifestă, are o mare valoare adaptativă, facilitând comportamentul individual în direacţia expectanţelor comportamentale ale grupului, societăţii, momentului în care se află subiectul.

Expresiile emoţionale îndeplinesc roluri importante în interrelaţionarea individului:

• rolul de comunicare (celălalt ia cunoştinţă cu starea afectivă trăită de o persoană)
• rolul de influenţare a conduitei altora în vederea săvârşirii unor acte(o persoană poate plânge pentru a impresiona, pentru a obţine un privilegiu, o alta exprimă temeri pentru a se asigura de ajutorul cuiva)
• rolul de autoreglare în vederea unei mai bune adaptări la situaţiile cu care individul se confruntă (o persoană plânge atunci când este tristă, comportamentul invers fiind tipic unei dtări de dezadaptare expresivă)
• rolul de contagiune (de a se transmite şi de a trezi reacţii similare şi altor persoane, de a da naştere unor stări colective pozitive sau negative-în vederea măririi sau diminuării coeziunii membrilor grupului.)
• rolul de catarsis, de accentuare sau de diminuare a însăşi stării afective (eliberarea de un afect asociat unei amintiri sau situaţii traumatice, sau dimpotrivă încărcarea afectivă a unei situaţii)

Există tendinţa, din ce în ce mai direct observabilă şi datorită  accesibilizării domeniilor IT şi a comunicării prin internet, la operaţionalizarea  modalităţilor de expresie a stărilor afective. Unele expresii emoţionale sunt standardizate şi  generalizate şi lor li se asociază o serie de semne şi simboluri afectogene, sau afectograff-uri cu rolul de a creea un limbaj de comunicare universal al sentimentelor. Ia naştere astfel un limbaj afectiv standardizat. În mod necesar, rezultă de aici că expresiile emoţionale au nu doar o semnificaţie individuală ci şi una socială.