Instabilitatea psiho-afectivă

Numeroşi autori au descris o stare de instabilitate emoţional-afectivă complexă, asociată cu o instabilitate motorie şi modificări intelectuale şi comportamentale, care apare de regulă la copii şi adolescenţi (H.Abramson). Ea pune serioase probleme de adaptare-integrare familială, şcolară şi socială. În sensul acesta, H. Abramson descrie următoarele forme clinice:

  • Instabilitate psihomotorie pură. Aceste cazuri se caracterizează prin următoarele trăsături psihopatologice:impulsivitate, turbulenţă, înclinaţie spre mânie, nesupunere, încăpăţânare, dezordonaţi, violenţi, bătăuşi.Bolnavii vor să domine într-o manieră puerilă.Frecvente fugi şi tendinţă spre vagabondaj.
  • Debilii instabili.Aceştia au o ereditate încărcată din punct de vedere psihopatologic, notându-se în antecedentele lor episoade meningitice, convulsii, epilepsei, suicid, familii de origine dezorganizate, tulburări caracteriale, copii abandonaţi sau naturali.Din punct de vedere clinic se notează o stare de retard intelectual, neatenţie, apatie, lentoare în raport cu efortul intelectual, dar în rest agitaţi psiho-emoţional şi turbulenţi, sugestibili, încăpăţânaţi, impulsivi.
  • Instabilii emotivi. La aceste cazuri se remarcă o ereditate psihopatică foarte încărcată.Reacţiile lor emoţional-afective se caracterizează prin următoarele:agitaţie, nelinişte, susceptibilitate, inhibiţie, crize scurte de mânie, variaţii de dispoziţie afectivă, capricii, încăpăţânare, indisciplină, dezordine, lene, autoritarism, irascibilitate.Tinerii sunt temători şi au somnul agitat.Mai târziu devin brutali şi susceptibili.Capabili de generozitate şi devotament care însă nu dureză multă vreme.În cursul acceselor de disperare pot comite acte de suicid care însă sunt repede uitate.Fugile şi furtul au un caracter impulsiv şi sunt mai rar semnalate.
  • Innstabilii paranoici. La aceşti indivizi, reacţiile afective sunt caracteristice şi ele constau din următoarele trăsături psihopatologice:egocentrism, orgoliu, neîncredere, susceptibilitate, agresivitate, nevoia de a comanda şi de a se impune. Sunt vanitoşi şi au o bună părere despre ei.Cînd se simt slabi devin ipocriţi şi supuşi.În familie îi terorizează pe cei slabi, sunt cinici, răi şi afişează indiferenţă.Adesea îşi calomniază părinţii şi se cred insufucuent iubiţi de aceştia.Iritabili, mînioşi, încăpăţânaţi, nu admit să li se facă observaţie.Imaginaţie morbidă.Leneşi şi instabili în activitatea profesională, îşi schimbă frecvent locul de muncă.Manifestă tendinţa la fugă şi furt utilitar, neînsoţit de regrete sau de remuşcări.Mitomanie utilitară.
  • Instabilii cu tendinţe perverse.Aceştia au şi ei o ereditate încărcată (nevroze, etilism, TBC, meningită, sifilis).Psihopatologic sunt de remarcat: somnnul agitat, anomalii sexuale cu erotism precoce.Dezvoltare intelectuală normală sau chiar peste medie. Indiferenţă afectivă cu tendinţă de închidere în sine.Ipocriţi şi ironici, încăpăţânaţi, mânioşi, indisciplinaţi, mitomani şi profitori.Se notează furturi frecvente.
  • Perverşii instabili. Ereditate foarte încărcată, în special pe linie caracterială.Părinţii sunt adesea taraţi.Somnul este agitat.Turbulenţi şi zgomotoşi, sparg, rup, strică. Limbaj vulgar, trivial, injurios.Mitomani, obraznici, calomniatori.Răzbunători cu tendinţă de dominare.Viaţa sexuală apare precoce. Leneşi şi inactivi, cu performanţe sexuale mediocre.
  • Instabilii intermitenţi. Au o ereditate psihopatică foarte încărcată.Manifestările au o tendinţă de apariţie ciclică.Inteligenţă normală sau peste medie.Emotivi, susceptibili şi neliniştiţi, obosesc uşor. Voinţă slabă.Foarte afectuoşi cu unele persoane şi reţinuţi cu altele.
  • Instabilii epileptici. La aceştia se notează o ereditate epileptică, trăsături psihopatice, etilism şi TBC în antecedente.Frecvente tulburări de caracter de tipul nervozităţii asociate cu violenţă şi crize de mânie.Stigmate de degenerescenţă fizică.Somnambulism, emotivitate şi frică crescute. Nivel intelectual normal. Tendinţă la clastromanie, rup şi distrug obiecte, cruzime faţă de animale.

Instabilii simptomatici. La aceşti indivizi, tulburările apar ca o consecinţă a unor afecţiuni diferite, de regulă post infecţioase sau post-traumatice. Ca manifestări clinice se notează următoarele: onicofagia, coşmare nocturne, tulburări de somn, tulburări afective asociate cu tulburări de caracter (neascultare, obrăznicie, încăpăţânare, iritabilitate, gelozie, violenţă, emotivitate, sugestibilitate, capricii etc.)