Patetismul ca stare de spirit universitară este ca şi cum ai huidui sistematic (re)naşterea culturală şi gândirea sănătoasă a unui oraş universitar. Iar Constanţa pretinde a fi unul dintre centrele universitare importante ale ţării. Ce anume generează această stare de formalism, de formă fără fond a interacţiunii din sălile de curs? Insuficienta exersare a spiritului critic în relaţiile student-profesor, inexistenţa discuţiilor civilizate în contradictoriu pe o anumită temă de studiu sau de viaţă, pot genera o comunicare deficitară între cei doi “actori”, trăită anxios atât de studenţi cât şi de profesorii lor. Există o distanţare defensivă a profesorilor faţă de opiniile critice ale studenţilor şi o fugă a studenţilor de asumarea unui risc. Riscul de a nu-şi supăra cumva profesorii cu care mai au de dat examene. Specifice conştiinţelor bolnave, aceste atitudini dau naştere “patetismului”, un efect de inerţie relaţională în comunicarea de tip universitar, efect ce îmbracă instituţional o mulţime de aspecte dezstruoase. De la pipăitul studentei pe sub masă, în timp ce aceasta îşi susţine o restanţă, la cerutul şpăgii de trecere şi înjuratul studentului de mămă şi de sfinţi, pentru că acesta şi-a exprimat o opinie.

• Cum ia naştere “vocaţia ratării” universitare?

Deprinderile dobândite in perioada studiilor universitare nu sunt doar intelectuale, ci ţin şi de viitorul comportament etic în profesie, în viaţa publică şi chiar în cea privată. Modelul “conversaţiilor” amicale dintre cei doi actori universitari a suferit insa la Constanţa, odată cu împlinirea anul acesta a celor 50 de ani de existentţă ai Universităţii Ovidius, mutaţii spre manierismul autoritar, acceptat ca singur mod de relaţionare eficientă cu studenţii. Profesorii universitari “sunt cei care te pică la examene”, şi mai rar “acele personalităţi care exprimă puncte de vedere pertinente” sau cei care pot fi consideraţi drept model pofesional. Veleitarismul, conservatorismul şi elitismul gratuit sunt alţi factori ai patetismului ce parazitează relaţionarea student-profesor, stare pe care nu o va schimba curând optimistul Cod al Eticii Universitare promovat de ex ministrul Mircea Miclea, din dorinţa de aşezare valorică şi normativă a universităţilor româneşti..Studenţii care îşi doresc să înveţe într-o cultură instituţională corectă sau cei ce preferă o cultură instituţională viciată vor tinde să reproducă deprinderile comportamentale dobândite în mediul academic. Unii vor învăţa respectul pentru libertate, autonomie, merit, concurenţă loială, colaborare, respect pentru toţi participanţii direcţi sau indirecţi la actul academic. Alţii pot învăţa
manipularea, paternalismul, tentaţia fraudei, a favoritismului, rezolvările de culise ale problemelor profesionale, comportamentul de clică, nepăsarea faţă de colegi şi instituţie. Starea de fapt actuală este mai degrabă favorabilă ultimului set de valori. Astfel ia naştere încă din Universitate mentalitatea ratării, susţinută dintotdeauna de tradiţionala poziţie a românului bine crescut în cei sapte ani de-acasă, cu gâtul în ţărână şi fundul în sus, pregătit pentru şuturi, stima de sine a studentului constănţean fiind expusă conflictului dintre o formală “stimare de profesor” şi reala depreciere a aceteia.