“Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.
Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului; caci precum in zilele acelea dinainte de potop oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pina in ziua cind a intrat Noe in corabie, si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului.
Atunci, din doi care vor fi in tarina, unul se va lua si unul se va lasa. Din doua care vor macina la risnita, una se va lua si alta se va lasa.
Privegheati, deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru. Insa aceea cunoasteti ca, de-ar sti stapanul casei la ce straja din noapte vine furul, ar priveghea si n-ar lasa sa i se sparga casa. De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni.”
(Matei 24, 36-51)
Anuntarea “sfirsitului lumii” la o ora de maxima audienta,contemplarea mistico-stiintifica ori dezbaterea speculativa a acestui subiect in programe de stiri pretentioase, cu luni bune inainte de ipotetica producere, iata cosmarul planetar care poate aduce un maxim de cistig oricarui trust media; preluind subiectul, jurnalistii romani se ocupa frenetic de furajarea audientei cu ipoteze catastrofale, alimentind tendintele tanatofobe pe care le regasim in fiecare din noi. Teama de moarte, a noastra sau a celor dragi, este in definitiv una dintre fobiile cele mai intens speculate economic.
Analizind acest demers cu intrumentarul psihopatologiei – remarcam o falsa psihoza, o artificiala situatie limita, indusa colectiv prin amorsarea perceptiei catre o fobie general-umana, tensionarea artificiala a fricii de moarte in scopuri mercantil-manipulatorii, inductorul fiind in prima instanta mass-media, subiectul involuntar al experimentului – audienta, iar beneficiarul rezultatelor, in mod aparent sociologia de marketing.
“Psihoza” sfirsitului lumii nu se prezinta perceptiei sociale ca o psihoza propriu-zisa, in sensul clinic al termenului, decit poate prin manifestarile sale clinice-individuale, atunci cind acestea sunt evidentiate prin categoriile nosologice specifice psihozelor, in cadrul vreunui cabinet de psihologie.
Orice catastrofare ce valorifica plauzibil teme existentiale majore (nastere, moarte, criza, sfirsit, accident, calamitate, boala, etc) expusa sau indusa la nivel social, prin mijloace de propaganda poate fi perceputa individual ca o situatie limita (concept introdus de Karl Jaspers), creind reactii diferentiate de panica. Aceste catastrofari au cumulativ rolul de amorsare a perceptiei, de orientare-dezorientare, tensionare-detensionare, saturare-desensibilizare, favorizind ocolirea sau destructurarea unor mecanisme de aparare individuale precum si alterarea unor stari de constiinta.
Supusa atentiei unui public larg, orice situatie catastrofica de tipul calamitatilor majore, mortii iminente, sau de tipul unor “transformari globale”, angajeaza indivizii in totalitate, rupindu-i de orice alta preocupare, si obligindu-i sa gaseasca iesiri din impas. Deformarea si dirijarea mediatica a perceptiei individuale asupra unei catastrofe oarecare, genereaza procese diferentiate de catastrofare individuala, producind in definitiv paternuri cognitive dezadaptative, un mod disfunctional de intelegere si de raportare la realitate, fenomene ce sunt speculate economic, politic, social.
Jurnalistii privesc acest subiect de vesnic interes public cu o detasare ironic-profesionala, orice tip de sfirsit fiind un continut preferat al tabloidelor, o tema usor abordabila si incadrabila, in functie de superficialitatea tratarii, la rubricile Sport, Social, Stiinta si Tehnica, Pastravul lui Dinescu, Codul lui Popescu, etc.
Sociologii masoara efectele receptarii la nivel social a acestui subiect, furnizindu-i statistic impactul diversilor cumparatori, ca pe un exemplu de contagiune macrosociala a unei panici induse etapizat, sfirsitul lumii putindu-se mult mai clar instala cu o viitoare ocazie, cel putin institutional, profetiile autoimplinindu-se cu probabilitate mare in conditiile in care efectele sunt realist-previzibile, iar vectorii de contagiune cit mai eficient pozitionati.
In timp ce teologii isi fac cite-o mare cruce, mirindu-se de naivitatile precrestine ale acelora ce isi cumpara macaroane de la hipermarket si se ascund in buncare, vrajitorii si astrologii trateaza “sfirsitul lumii” ca pe un prilej banos de a-si exersa ocultismul-evazionist.
Siliti totusi sa se gindeasca la un real sfirsit, ceea ce pot avea in comun toti acestia este credinta ca, prinzindu-i totusi pregatiti sufleteste, Sfirsitul s-ar putea indura de ei.