Tag Archives: Karl Jaspers

Psihoza (I)

Posted on by

Aparitia si structurarea conceptului

Etimologia greaca a cuvintului psihoza ne orienteaza spre sensul initial al acestui cuvint, caruia i se adauga in secolele XIX si XX trei straturi de semnificatie, acesta devenind din antichitate si pina in prezent un concept asimilat jargonului medico-psihologic si circumscriind o clasa de tulburari psihice grave.

In Grecia Antica, termenul “Psichosis” –“Ψύχωσις”, semnifica actul de a inzestra cu suflet- a insufleti, a da viata, a anima (apud Liddell & Scott, 1843).

Una dintre primele utilizari a termenului psihoza in jargonul psihiatriei, cu sensul de “nevroza a psihicului”, este intilnit in “ Handbuch der Medicinischen Klinik” (editia Berlin, 1834), apartinind Dr. Carl F. Canstatt (1807-1850). Psihoza este privita ca o manifestare psihica a unei afectiuni a creierului, fiind asadar o manifestare psihica a nevrozei, in epoca, nevroza desemnind orice boala a sistemului nervos.

“Die Psychose (psychische Neurose) kann allgemein oder partiell sein. Die Anomalie kann bloss die Gefühls, bloss die Willensseite, ja selbst nur eine ganz beschränkte Reihe von Vorstellungen, das Gedächtniss, betreffen, gerade wie in den Neurosen eine einzelne Primitivfaser, eine begränzte Stelle der Centralorgane durch die reizende oder lähmende Ursache afßcirt sein kann. Nichts beweist klarer die materielle Grundlage der psy-” (p. 219)

Termenul psihoza apare utilizat cu sensul de “tulburare a personalitatii” la Dr. Ernst Freiherrn von Feuchtersleben (1806-1849) in lucrarea sa “Lehrbuch der ärztlichen Seelenkunde” (Viena, 1845), in aceasta carte fiind subliniata explicit distingerea psihozei de nevroza, cu care are in comun doar existenta suportului neuronal. Dr. Feuchtersleben utilizeaza termenul psihoza ca sinonim pentru psihopatie, punind sub semnul acestui termen schimbarile produse de psihoza la nivelul intregii personalitati, nu doar la nivel neuronal; in acelasi timp subliniaza interactiunea dintre procesele neuronale, procesele organice si procesele psihice, conturind ideea ca psihopatologia este o ramura de granita, distincta, a psihiatriei si psihologiei deopotriva.

Se observa tendinta Dr. Feuchtersleben de a departaja simptomatic psihoza de nevroza, cu mult inainte de introducerea metodei fenomenologice in medicina de catre Karl Jaspers (o prerechizita a semiologiei moderne); psihoza este partial si o nevroza (o manifestare psihopatologica a suportului neuronal) dar nu se confunda cu aceasta, fiind mai mult decat atit, o tulburare ce afecteaza sever nu doar judecata ci intreaga personalitate cu variabilele sale comportamentale, si care ilustreaza mai fidel decit nevrozele conceptul popular de nebunie:

“Jede Psychose ist zugleich eine Neurose, weil ohne Vermittlung des Nervenlebens keine Verände rung des psychischen zur Erscheinung kommt; aber nicht jede Neurose ist auch Psychose, wovon die Krämpfe und Algieen sattsame Beispiele geben. Hiemit stimmt auch die populäre Ansicht. Man nennt einen Tollen nicht toll, weil sein Gehirn überreizt ist, sondern weil er verkehrt urtheilt und handelt.” (p. 265)

Un sens cu totul nou, extensiv si convergent se va adauga termenului de psihoza odata cu aparitia lucrarii “Pathologie und Therapie der Psychosen” a dr. Carl Friedrich Flemming (1799-1880). Ca reprezentant al Scolii Somatice (alaturi de Carl Jacobi si Christian Friedrich Nasse), acesta sustine etiologia organica extra-cerebrala a tulburarilor psihice, si utilizeaza termenul psihoza pentru a se referi deopotriva la tulburarile mintale cu origine cerebrala (nevroze), dar si la tulburarile psihicului cu origine organica extra-cerebrala, a caror etiologie autorul o asimileaza cu precadere imbolnavirii organelor situate la nivel toracal.

Conceptul de psihoza capata, prin studiile Dr. Flemming, valoarea unei clase clinice, desemnind deopotriva modificarile patologice observate la nivel neuronal-organic, dar si pe cele observate la nivel functional-psihologic; acest nou strat de semnificatie, dihotomia “organic-functional”  transforma psihoza intr-o grupa de tulburari cu simptome comune (intensiunea conceptului de psihoza), putindu-se vorbi asadar de psihoze si lasind loc dezbaterilor moderne legate de definirea si clasificarea acestora.

Ce este psihoza?

Psihoza este o boala psihica severa, ce afecteaza global si destructurant personalitatea, functiile acesteia precum si procesele senzoriale, procesele cognitive superioare, procesele afective si subsistemul reglator al individului. Senzatiile, perceptia, reprezentarile, atentia, gindirea, memoria, imaginatia, afectivitatea, limbajul, comportamentul si adaptarea sociala, constienta, sunt sever destructurate, pacientul avind dificultati de constientizare a propriilor tulburari.

Tabloul clinic general al acestui complex sindromologic este conturat de sub-entitati nozologice distincte, cu mecanisme etiopatogenice specifice, descrise de simptome a caror congruenta nomotetica este observabila clinic, remarcindu-se; o dezorganizare globala a S.P.U. si distrugerea unitatii psihice, o destructurare a personalitatii pina la depersonalizare, autizarea persoanei, prin pierderea contactului constient si adaptat cu realitatea si exteriorul, delir sistematizat sau nesistematizat, halucinatii. Psihoza tulbura intens psihismul persoanei precum si raporturile sale cu ea insasi si exteriorul, manifestindu-se prin diminuarea constientizarii propriei persoane, a celorlalti si a lumii externe; psihoticul se comporta straniu, alogic, inadecvat si bizar ca si cind ar fi strain de lume si de propria viata, relatiile in plan social fiind profund alterate.

Aceste sub-categorii nozologice ce descriu individual si specific sindromul psihozei necesita metode de interventie terapeutica dedicate atit tulburarilor psihotice in sine cit si modului particular in care aceastea se individualizeaza in probleme ale pacientului.

Simptomatologia ipsativa a entitatilor nozologice ce subintind sindromul psihozei, poate fi sistematizata in citeva planuri diagnostice, ceea ce confera diagnozei de stare o necesara valoare nomotetica, mai ales atunci cind sunt luate repere diagnostice cit mai generale, vizind planurile;

  1. Cognitiv– prin dezordine mintala
  2. Afectiv– prin destabilizare emotionala profunda
  3. Comportamental– prin bizareria comportamentului si incomprehensibilitatea limbajului,

insa diversitatea acesteia face ca psihoza sa fie greu de definit si clasificat, particularitate diagnostica ce ii determina pe autorii manualelor de psihodiagnostic – inclusiv DSM- sa prefere mai degraba clasificari ale psihozelor ca tulburari distincte, renuntind la termenul generic de psihoza, fapt remarcat odata cu publicarea DSM III.

“Psihoza” sfirsitului lumii

Posted on by

“Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.

Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului; caci precum in zilele acelea dinainte de potop oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pina in ziua cind a intrat Noe in corabie, si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului.

Atunci, din doi care vor fi in tarina, unul se va lua si unul se va lasa. Din doua care vor macina la risnita, una se va lua si alta se va lasa.

Privegheati, deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru. Insa aceea cunoasteti ca, de-ar sti stapanul casei la ce straja din noapte vine furul, ar priveghea si n-ar lasa sa i se sparga casa. De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni.”

(Matei 24, 36-51)

Anuntarea “sfirsitului lumii” la o ora de maxima audienta,contemplarea mistico-stiintifica ori dezbaterea speculativa a acestui subiect in programe de stiri pretentioase, cu luni bune inainte de ipotetica producere, iata cosmarul planetar care poate aduce un maxim de cistig oricarui trust media; preluind subiectul, jurnalistii romani se ocupa frenetic de furajarea audientei cu ipoteze catastrofale, alimentind tendintele tanatofobe pe care le regasim in fiecare din noi. Teama de moarte, a noastra sau a celor dragi, este in definitiv una dintre fobiile cele mai intens speculate economic.

Analizind acest demers cu intrumentarul psihopatologiei – remarcam o falsa psihoza, o artificiala situatie limita, indusa colectiv prin amorsarea perceptiei catre o fobie general-umana, tensionarea artificiala a fricii de moarte in scopuri mercantil-manipulatorii, inductorul fiind in prima instanta mass-media, subiectul involuntar al experimentului – audienta, iar beneficiarul rezultatelor, in mod aparent sociologia de marketing.

“Psihoza” sfirsitului lumii nu se prezinta perceptiei sociale ca o psihoza propriu-zisa, in sensul clinic al termenului, decit poate prin manifestarile sale clinice-individuale, atunci cind  acestea sunt evidentiate prin categoriile nosologice specifice psihozelor, in cadrul vreunui cabinet de psihologie.

Orice catastrofare ce valorifica plauzibil teme existentiale majore (nastere, moarte, criza, sfirsit, accident, calamitate, boala, etc) expusa sau indusa la nivel social, prin mijloace de propaganda poate fi perceputa individual ca o situatie limita (concept introdus de Karl Jaspers), creind reactii diferentiate de panica. Aceste catastrofari au cumulativ rolul de amorsare a perceptiei, de orientare-dezorientare, tensionare-detensionare, saturare-desensibilizare, favorizind ocolirea sau destructurarea unor mecanisme de aparare individuale precum si alterarea unor stari de constiinta.

Supusa atentiei unui public larg, orice situatie catastrofica de tipul calamitatilor majore, mortii iminente, sau de tipul unor “transformari globale”, angajeaza indivizii in totalitate, rupindu-i de orice alta preocupare, si obligindu-i sa gaseasca iesiri din impas. Deformarea si dirijarea mediatica a perceptiei individuale asupra unei catastrofe oarecare, genereaza procese diferentiate de catastrofare individuala, producind in definitiv paternuri cognitive dezadaptative, un mod disfunctional de intelegere si de raportare la realitate, fenomene ce sunt speculate economic, politic, social.

Jurnalistii privesc acest subiect de vesnic interes public cu o detasare ironic-profesionala, orice tip de sfirsit fiind un continut preferat al tabloidelor, o tema usor abordabila si incadrabila, in functie de superficialitatea tratarii, la rubricile Sport, Social, Stiinta si Tehnica, Pastravul lui Dinescu, Codul lui Popescu, etc.

Sociologii masoara efectele receptarii la nivel social a acestui subiect, furnizindu-i statistic impactul diversilor cumparatori, ca pe un exemplu de contagiune macrosociala a unei panici induse etapizat, sfirsitul lumii putindu-se mult mai clar instala cu o viitoare ocazie, cel putin institutional, profetiile autoimplinindu-se cu probabilitate mare in conditiile in care efectele sunt realist-previzibile, iar vectorii de contagiune cit mai eficient pozitionati.

In timp ce teologii isi fac cite-o mare cruce, mirindu-se de naivitatile precrestine ale acelora ce isi cumpara macaroane de la hipermarket si se ascund in buncare, vrajitorii si astrologii trateaza “sfirsitul lumii” ca pe un prilej banos de a-si exersa ocultismul-evazionist.

Siliti totusi sa se gindeasca la un real sfirsit, ceea ce pot avea in comun toti acestia este credinta ca, prinzindu-i totusi pregatiti sufleteste, Sfirsitul s-ar putea indura de ei.