Nevroza conjugală

0 Flares 0 Flares ×

Atunci cînd stările complexuale ale membrilor cuplului se schimbă, cînd temerile fiecăruia, dorinţele, emoţiile, modelele familiale de referinţă şi acordul modelelor individuale intră în conflict,  cînd schemele de comunicare intrafamilială trădează o confuzie a status-rolurilor, relaţiile dintre membri luînd forma unui scenariu patologic în care ierarhiile dintre membrii familiei dispar, putem vorbi despre nevroza conjugală / familială.

Stările de tensiune, conflictele, actele de violenţă maritală, situaţiile de separare, abandon, divorţ, dramele familiale, pe scurt întreaga fenomenologie patologică a grupului marital ce afectează starea de sănătate mintală a membrilor familiei defineşte şi descrie nevroza conjugală.

Deşi iniţial apare între partenerii cuplului, acestă formă de manifestare a bolii conjugale se va răsfrînge şi asupra restului familiei.

În primă instanţă nevroza conjugală are o valoare funcţională, de semnalizare a necesităţii unei restructurări-reorganizări şi igienizări la nivelul grupului familial. Cel mai adesea este necesară intervenţia de specialitate a unui psiholog pentru eliminarea cauzelor nevrozei. Ulterior manifestărilor ei destructurante, nevroza maritală duce la situaţii tensionante extreme ce au ca rezultat respingerea reciprocă a partenerilor şi divorţul.

Prin instalarea sa, nevroza maritală pune în valoare “defectele” necunoscute ale cuplului, sau defectele ignorate în mod conştient/ consimţit pînă în acel moment; odată conştientizate sau reconsiderate aceste defecte ale partenerului modifică modelele familiale de referinţă puse în acord de cei doi, prin re-idealizarea imaginii partenerului, cu alte cuvinte prin re-apelarea sau re-ajustarea modelului ideal de partener în jurul căruia se erijează modelul de cuplu individual. Este necesar un nou travaliu de re-acoradare a modelelor individuale de familie, modele care intră în conflicte nevrozante unele cu altele şi cu vechiul acord al modelelor individuale,  sau altfel spus cu vechiul model de cuplu funcţional.

Necesitatea creării unui nou model de cuplu funcţional care să reprezinte noul acord al  modelelor individuale de familie, este cu atît mai pregnantă cu cît contrastul dintre imaginea ideală a partenerului proiectată asupra acestuia şi imaginea sa reală este mai mare, acest contrast avînd un rol dezechilibrant în relaţia cuplului, proporţional cu ecourile afective ale semnificaţiilor date acestui contrast. Conflictele dintre modelele de referinţă individuale creează o dez-acordare a modelului funcţional pînă în momentul constatării defectelor şi consecinţelor acestora, constituindu-se într-un antimodel ce reprezintă indicatorul cel mai vizibil al nevrozei conjugale.

Nevroza conjugală are forme de manifestare diferite pentru membrii familiei:

a.) tulburări psihologice: constau în dificultăţi de comunicare, instabilitate emoţională, iritabilitate, explozii agresive, depresie, anxietate, isterie, insomnie

b.) tulburări psihosomatice: ulcer, hipertensiune arterială, afecţiuni ginecologice, afecţiuni de dinamică sexuală, bulimie, anorexie, fobii specifice

c.) tulburări de comportament social: despărţire, divorţ, abandon familial, relaţii extraconjugale, conduite de refugiu (alcoolism, tabagism, toxicomanii, cyberdependenţa, teledependenţa), tentative de suicid, conduite de supracompensare  (atitudini şi conduite antisociale, reacţii disproporţionate, agresivitate în trafic, tentative de omor, ultraj, hărţuire, viol, jaf, etc.)

Din punct de vedere terapeutic familia trebuie privită şi tratată global, evitînd o concentrare exclusivă asupra bolnavului care este de fapt un simptom al nevrozei familiale. Atitudinea terapeutică trebuie să se adreseze familiei în ansamblu şi să se axeze pe tehnici de psihoterapie familială şi de grup.

În cazul nevrozei familiale psihoterapia familială tratează situaţiile conflictuale, stările de tensiune emoţională, violenţa familială, dificultăţile de comunicare, generînd o restaurare a ierarhiilor şi a cooperării fireşti între status-rolurile familiei, stimulînd înţelegerea, apropierea şi dragostea şi împiedicînd dezorganizarea familiei prin iniţierea, stimularea şi antrenarea reorganizării.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Comments are closed.