Perioada şcolară mică (6-10ani)

Cea de-a treia copilărie, sau perioada şcolară mică, denumită şi marea copilărie, este prima, dintr-o serie de perioade care se caracterizează prin faptul că dezvoltarea psihică are loc sub influenţa foarte puternică a vieţii şcolare.

Trecerea de la starea de preşcolaritate la starea de şcolaritate presupune o modificare bruscă a regimului de viaţă, modificare care nu este secondată de transformări tot atât de radicale ale sistemului nervos sau ale conştiinţei şi personalităţii copilului.

Această perioadă se caracterizează prin adaptarea copilului la condiţiile şcolare, condiţii cu totul noi pentru el.

Între 7 şi 8 ani, dezvoltarea psihică se găseşte într-un stadiu de echilibru, care favorizează activităţi de concentrare, prilejuind astfel situaţii adecvate pentru asimilarea şi completarea de cunoştinţe;  copilul are momente de reverie, momente cu funcţii foarte importante în ordonarea şi stocarea noţiunilor sale.El judecă, se interesează de sensul logic al situaţiilor problematice în care este pus.

Tot în această perioadă, în privinţa atenţiei, fenomenul cel mai semnificativ constă în creşterea capacităţilor de mobilizare voluntară a acesteia, în variatele activităţi de tip intelectual. Cu toate acestea, aceste trăsături specifice perioadei manifestă anumite particularităţi în privinţa copilului abandonat.

Cu toate că neatenţia şcoalră este specifică ambelor categorii de şcolari, aceasta este mai frecvent întâlnită la copiii abandonaţi ajunşi la vârsta şcolarităţii mici. În nuele cazuri este vorba despre neateţi activi, agitaţi motor. Ei sunt cei care deranjează, enervează, dezorganizează activitatea clasei. O a doua categorie este cea alcătuită din neatenţii pasivi, care sunt în genere liniştiţi, par atenţi în cursul orelor.

Fenomenul de inatenţie, permanentizat poate să oglindească slăbiciuni ale atenţiei voluntare, ale intereselor cognitive, dar mai ales lipsa unei atitudini conştiente faţă de învăţătură.Deficitul de inatenţie al copilului instituţionalizat are cauze variate; carenţe ale educaţiei generale, un mediu “familial” de substituţie care nu oferă condiţii propice dezvoltării psihice a copilului, că urmare a unor conflicte frecvente, perturbări biologice, insuficienţe glandulare (hiper şi hipo-tiroidism), că şi unele insuficienţe ale dezvoltării intelectuale.

Tot în aceast stadiu, mecanismele de apărare, conştiinţa, standardele de comportament social se dezvoltă în continuare. Conform teoriei psihanalitice, aceasta este o perioadă în care dezvoltarea psihosexuală stagnează (perioada latentă).