Ce anume declanşează tulburările depresive? Privite prin prisma teoriilor psihopatologice, cauzele depresiei sunt diverse şi fiecare punct de vedere teoretic oferă propriile sale explicaţii.

1.Teorii Bio-psiho-sociale

Tulburările depresive au o bază biologică, aparent influenţată de ereditate. S-a constatat că gemenii identici prezintă o mai mare concordanţă a incidenţei privind tulburarea depresivă majoră şi tulburarea bipolară (Allen, 1976). Explicaţia este dată prin faptul că gemenii identici moştenesc acelaşi genom, în timp ce gemenii bi-zigoţi nu sunt asemănători din punct de vedere genetic, ceea ce indică o predispoziţie ereditară în dezvoltarea tulburărilor afective. Dar ereditatea de una singură nu poate explica apariţia tulburărilor afective. Presupunând prin absurd că unul dintre gemenii monozigoţi ar dezvolta o tulburare depresivă majoră, de exemplu, atunci celălalt frate geamăn ar avea şi el 100% şanse să aibă această tulburare. Realitatea arată că experienţele de viaţă joacă un rol hotărâtor în a determina în ce moment o persoană cu predispoziţii ereditare va dezvolta o  tulburare afectivă.

Dovezi aduse în sprijinul predispoziţiei ereditare au fost aduse de un studiu efectuat în 1987 asupra comunităţii Amish din Lancaster County, Pennsylvania, SUA. Pentru motivul că populaţia acestei comunităţi este izolată cultural şi genetic, membrii comunităţii Amish căsătorindu-se doar între ei, psihologul Janice Egeland şi colegii săi (1987) şi-au propus să studieze influenţa eredităţii asupora tulburărilor psihice.Ei au descoperit că populaţia Amish care suferă de tulburări bipolare posedă aceeaşi antigenă pe cromotomul 11. Dar, pentru că doar 63 % dintre aceştia au dezvoltat boala, diferenţele privind experienţa de viaţă trebuie să fi jucat un rol important în etiologia acestei tulburări.

Psihopatologii au ajuns la concluzia că trebuie să existe şi alte mecanisme care contribuie la transmiterea genetică a tulburării bipolare, pentru că alte studii efectuate asupra familiilor în care tulburarea bipolară urmează un pattern ereditar au eşuat în încercarea de a identifica vreun marker genetic pe cromozomul 11 Acestea includ un studiu pe trei familii de gemeni din America de Nord (Detera-Wadleigh, et al., 1987), trei familii de gemeni din Islanda (Hodgkinson, Sherrington, Gurling şi Marchbanks, 1987) şi două familii din Australia (Mitchell, Waters, Morrison şi Shine, 1991). Concluziile studiilor acestoara conduc spre ideea că este posibil ca anumite cazuri ale tulburării bipolare să aibă legătură cu cromozomul 11, în timp ce altele nu.

Predispoziţia ereditară la a dezvolta tulburări afective se poate manifesta în sine prin afectarea neurotransmiţătorilor. Tulburarea depresivă majoră are legătură cu nivelurile scăzute ale serotoninei sau norepinefrinei din creier (McNeal şi Cimbolic, 1986).

2.Teorii psihanalitice

Din perspectivă psihanalitică, pierderea unei persoane dragi, pierderea părinţilor sau abandonarea de către părinţi în perioada copilăriei, sunt factori ce predispun o persoană la depresie în momentul în care va suferi din nou o pierdere personală, cum ar fi serviciul sau partenerul, mai târziu, în perioada vieţii de adult. Pentru că tînărul abandonat simte că este inacceptabil să-şi exprime furia faţă de respingerea sa de către părinţi, acesta învaţă să o devieze asupra sa, creându-şi astfel sentimente de vinovăţie şi auto-devalotizare (Freud, 1917/1963). Însă cercetările au evidenţiat că acest fapt nu explică toate cauzele depresiei.  De exemplu, şi adulţii depresivi şi cei nedepresivi sunt în mod egal susceptibili să fi suferit pierderea unui părinte în copilărie (Crook şi Eliot, 1980).

3.Teorii Behavioriste

Teoria întăririlor sociale a lui Peter Lewinsohn

Punctul de vedere behaviorist asupra depresiei subliniază rolul învăţării şi a factorilor de mediu. Una dintre cele mai influente teorii behavioriste asupra depresiei este teoria întăririlor sociale, care afirmă că persoanele depresive cu slabe aptitudini de socializare au nevoie să obţină feedback-uri sociale de la ceilalţi dar pot, în schimb, să le provoace acestora reacţii negative. De exemplu, persoanele depresive provoacă mai puţin râsul celor din jur, obţin mai puţine reacţii de suport, mai multe expresii faciale negative, şi mai multe remarci negative din partea celorlalţi sau a persoanelor nedepresive (Gotlib şi Robinson, 1982). Lewinson arată că persoanele depresive sunt prinse într-un cerc vicios menit să diminueze întăririle sociale conducând la copmportamente depresive şi la feedback-uri negative din partea celorlalţi (Youngren şi Lewinson, 1980).

Teoria cognitiv–behavioristă a lui Martin Selingman

Teoria cognitiv – behavioristă a lui Martin Selingman se bazează pe conceptul de “neputinţă învăţată” , care rezultă din experienţe de viaţă comune, indicând faptul că o persoană are un control slab asupra evenimentelor ce îi definesc existenţa. Acest lucru pare să explice, de exemplu, de ce femeile sunt mai predispuse la depresie decât bărbaţii. O explicaţie ar consta în faptul că bărbaţii învaţă şi dezvoltă comportamente care le reduc depresia, în timp ce femeile sunt tentate să reflecte mai mult asupra propriei lor stări depresive, ceea ce duce la amplificarea acesteia (Nolen-Hoeksema).

Pentru că lipsa percepută de control nu conduce întotdeauna la depresie, Selingman şi urmaşii săi explică depresia în termeni ai atribuirilor pe care le o persoană le face asupra  anumitor evenimente din viaţă. Persoanele depresive atribuie evenimentele negative din viaţa lor unor factori interni, stabili şi globali (Abramson, Selingman şi Teasdale, 1978). Un factor stabil este puţin probabil să fie schimbat. Un factor global afectează aproape tote aspectele vieţii unei persoane. Un factor intern este caracteristic mai degrabă Eului decât mediului extern.

Cercetări asupra neputinţei învăţate şi asupra depresiei au pus în valoare predicţia, faptul că persoanele depresive fac atribuiri interne, globale şi stabile evenimentelor negative din viaţa lor (Sweeney, Anderson şi Bailey, 1986). De exemplu, studentul în anul I care atribuie slabele sale performanţe academice unui factor inter, general şi stabil, cum ar fi inteligenţa, devine mult mai depresiv decât cei care atribuie aceeleaşi performanţe slabe unui factor extern, specific şi instabil cum ar fi lipsa de talent pedagogic a profesorilor (Peterson şi Barrett, 1987).

4.Teorii Cognitiviste

Teoria constructului personal a lui George Kelly

Cercetările inspirate de teoria constructului personal a lui George Kelly au pus în evidenţă faptul că persoanele depresive deţin mai multe constructe personale negative despre ele însele decât persoanele nedepresive (Neimeyer, 1983). Însă cel mai influent punct de vedere cognitivist asipra depresiei aparţine teoriei cognitive a lui Aaron Beck (1967).

Teoria cognitivă a lui Aaron Beck

Aaron Beck a descoperit faptul că persoanele depresive exteriorizează ceea ce el a numit “triada cognitivă”; acestea au o impresie negativă asupra propriei lor persoane, a circumstanţelor prezente şi a posibilităţilor viitoare. Această triadă este frecvent întâlnită printre pacienţii psihiatrici cu depresie, dar nu şi la restul pacienţilor psihiatrici. Acest fapt indică specificitatea lor în depresie (Giles şi Shaw, 1987).

În privinţa indicatorilor depresiei ce alcătuiesc triada cognitivă, persoanele depresive prezintă mai multe aprecieri negative asupra propriei lor persoane şi asupra celorlalţi decât asupra viitorului (Blackburn şi Eunson, 1989). Triada cognitivă este menţinută  de tendinţa persoanelor depresive de a amplifica şi generaliza evenimentele negative.

Un studiu comparativ afirmă că teoria cognitivă a lui Beck oferă o explicaţie mai bună a depresiei decât o face teoria neputinţei învăţate (Robins şi Block, 1989).

5.Teorii Umaniste

Psihologii care  susţin această orientare atribuie depresia frustrărilor de actualizare. Mai specific, persoanele depresive suferă de inconfruenţe între eul actual şi eul ideal (Strauman şi Higgins, 1988).

Eul actual este imaginea rezultată din autoaprecierea calităţilor personale. Eul ideal este ceea ce persoana ar vrea să devină. Dacă eul actual posedă calităţi care sunt prea distincte de cele ale eului ideal, persoana devine depresivă.

psiholog Eduard Rosentzveig, Constanta, 11.08.2011