Ce obligaţii crezi că ai faţă de partener?…Relaţia ta este echitabilă sau neechitabilă?

Stabilitatea şi durabilitatea unei relaţii variază cu nivelul de implicare în relaţie a partenerilor şi totodată cu nivelul de satisfacţie atins. Evoluţia nevoilor cu care partenerii intră în relaţie creează un fond motivaţional propriu relaţiei, aflat în continuă transformare. Această modelare continuă a motivelor pentru care rămînem în relaţie cu alesul nostru are la bază printre altele şi regula reciprocităţii. Reciprocitatea este cea care ne sugerează dacă o relaţie este echitabilă sau nu, pornind de la premiza că fiecare partener are atît drepturi cît şi obligaţii. Investind în relaţie membrii cuplului au costuri şi aşteaptă beneficii, relaţia dintre ei putînd fi schematizată (dar nu redusă la asta!) ca un schimb- în termenii teoriei sociale a schimbului. În măsura în care schimbul este echitabil, fiecare este motivat să-l continue. Acest principiu al reciprocităţii se poate exprima sub forma unui raport: „cît mi-ai dat tu, atât iţi dau şi eu” sau „cat dau raportat la cît primesc”. Atîta vreme cît balanţa costuri-beneficii este echilibrată, schimbul este perceput ca satisfăcător şi partenerii simt că relaţia lor este una echitabilă hotărînd să investească în continuare în aceasta.

Nu vorbesc despre un calcul raţional riguros pentru a stabili costurile şi beneficiile pe care le are fiecare partener; chiar dacă acesta ar putea fi încercat experimental sub formă de exerciţiu, în viaţa de zi cu zi nici o persoană nu contabilizează beneficiile şi costurile fără riscul de a-şi transforma relaţia într-un SRL. Totuşi această „normă de reciprocitate este internalizată de individ mai ales ca normă morală şi are un puternic caracter motivator. Reciprocitatea devine un mecanism de satisfacere şi generare a motivelor de interacţiune interpersonală.”( C. Mamali `74, p. 102).

Balanţa motivaţională nu trebuie niciodată confundată cu o comparaţie între sumele tuturor motivelor de a fi împreună a doi indivizi, ci trebuie văzută ca comparaţie a ierarhiei celor mai importante motive de relaţionare a acestora. Balanţa motivaţională poate surprinde o omogenitate motivaţională, caz în care ambii parteneri au cam aceleaşi nevoi, aspiraţii, satisfacţii de cuplu sau, dimpotrivă, poate fi eterogenă, caz în care nevoile partenerilor sunt diferite, dar schimburile convin amândurora, menţinând balanţa echilibrată. Pentru a exemplifica, o femeie se poate simţi pe deplin satisfăcută în cuplu, dacă nevoile ei principale sunt grija pentru soţ, copii şi cămin, în timp ce dacă femeia are nevoie de recunoaştere socială şi de afirmare, statutul de soţie casnică o va face pe deplin nefericită şi nesatisfăcută în viaţa sa conjugală, determinând-o să devină o soţie carieristă.