Polaritatea

Constă în tendinţa proceselor afective de a gravita în jurul polului pozitiv sau negativ, şi  apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferenţiate a trebuinţelor şi aspiraţiilor.

Un alt indicator al polarităţii proceselor afective este dat de faptul că acestea sunt grupate în perechi antagonice, exprmiând caracterul plăcut, stenic, mobilizator, relaxant sau caracterul neplăcut, astenic, demobilizator, tensional al acestora: dragoste-furie (ură), bucurie-tristeţe, dorinţă-teamă, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare.

Polaritatea trăirilor afective se manifestă în funcţie de particularităţile situaţiei, dar mai ales dependent de particularitîţile personale.

Intensitatea

Indică forţa, tăria, profunzimea de care dispune la un moment dat trăirea afectivă. Intensitatea proceselor afective exprimă atât valoarea afectivă a obiectului şi semnificaţia lui în raport cu trebuinţele acestuia cât şi capacitatea afectivă a subiectului.

Creşterea intensităţii stărilor afetive se obţine nu prin repetarea stimulului, fapt care ar duce la tocirea afectivităţii, ci prin schimbarea semnificaţiilor afectogene ale obiectului sau persoanei din relaţie, în limitele optime care împiedică perturbarea activităţii.

Durata

Constă în întinderea, persistenţa în timp a proceselor afective, indiferent dacă persoana sau obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente. Un sentiment poate dura un an sau toată viaţa, o emoţie poate dura cîteva secunde sau ore; frica şi groza în faţa unui eveniment nefericit persistă chiar şi după ce acesta a trecut. Dragostea sau ura copilului abandonat pentru părinţii săi naturali se păstrează, chiar dacă aceştia nu sunt alături de acesta.Găsesc importantă această proprietate prin aceea că alimentând permanent semnificaţia afectogenă a unui stimul, (persoană sau obiect), se poate ţine trează starea afectivă faţă de acesta.

Mobilitatea

Exprimă fie trecerea rapidă în interiorul aceleiaşi stări emoţionale fie de la o fază la alta sau de la un pol la altul, de la o stare afectivă la alta. În prima situaţie este vorba de trecerea de la stadiul primar, ce exprimă o trăire nespecifică de incertitudine, bazat în special pe deficitul de informaţie, la stadiul secundar, care presupune o trăire specifică, adecvată deznodământului favorabil sau nefavorabil, bazat pe relevanţa informaţiei. În cel de-al doilea caz se remarcă trecerea de la emoţie la un sentiment sau de la un sentiment la sentimentul opus.

Mobilitatea presupune trecerea de la o fază la alta, de la o trăire la alta numai în condiţii de necesitate, atunci când condiţiile o cer.

Din punct de vedere psihopatologic, mobilitatea se deobeşte de fluctuaţia stărilor afective, care presupune o trecere de la o stare la alta, însă fără nici un motiv, fără a fi cerută de vreo solicitare obiectivă sau de vreo necesitate subiectivă.Fluctuaţia trăirilor afective este un foarte bun indicator al slăbiciunii caracteriale, al imaturităţii sau patologiei proceselor afective.