Afectivitatea şi dezvoltarea ei în perioada preşcolară

Este foarte cunoscut faptul că traiul în familie şi integrarea în colectivitatea preşcolară determină complicarea reacţiilor afective după cum absenţa familiei şi traiul în centrele de plasament a copiilor abandonaţi duc la întârzieri notabile ale dezvoltării afective, şi aceasta cu atât mai mult cu cât în colectivitatea respectivă are loc deplasarea atenţiei spre un alt copil apărut între timp.

În conduita copilului de vârstă şcolară mică persistă încă modalităţi de comportament nediferenţiate, în care sunt implicate stări afective difuze.

Imitaţia reacţiilor adultului joacă un rol important în constituirea unei stări afective noi. Procesul adaptării la colectivitate a copilului abandonat este destul de dificilă. Există copii foarte mobili, care se adaptează repede şi bine, alţii se adaptează mai greu, plâng, refuză programul, o altă parte dintre ei se adaptează aparent, rămânând tot timpul în alertă. Treptat, se produc transferuri de afecţiune faţă de educatori, care devin părinţi ocazionali. În aceste condiţii conduita se modifică mult, dispoziţiile devin mai persistente, emoţiile mai profunde.

Apar stări emotive noi, cum ar fi starea de vinovăţie, la 3 ani, de mândrie, la 4 ani, de pudoare, stare exprimată prin eritemul de pudoare, momente de suportare de refuz, 3-4 ani, de criză de prestigiu, la 6 ani, ori cele denumite “sindrom al bomboanei amare”, la 5-6 ani (Zaporojeţ).Atingând niveluri noi de dezvoltare, planul afectiv se caracterizează prin apariţia sentimentelor, ceea ce constituie un indiciu pentru dezvoltarea conştiinţei morale a copilului.

Emoţiile şi sentimentele estetice sunt exprimate pe măsură ce gustul estetic al copilului se dezvolită.Preşcolarul nu exprimă judecăţi estetice variate şi nuanţate, el apreciind ceva că fiind frumos sau urât, neposedând încă o scară de valori nuanţată.

Emoţiile şi sentimentele intelectuale, se dezvoltă în legătură cu cerinţele de cunoaştere şi de observaţie a mediului ambiant.

Emoţiile şi sentimentele social-morale se constituie pe măsura dezvoltării sociabilităţii şi a generalizării sentimentelor de ataşament, dragoste, simpatie, admiraţie.

Instabilitatea emotivă la copii preşcolari este încă evidentă; afectivitatea rămâne vie, netemperată, mai ales între 3 şi 5 ani. În intimitatea dezvoltării bazelor personalităţii, complicarea activităţii şi cunoştinţelor acţionează asupra stărilor afective mai simple, determinate direct de situaţiile de adaptare, imprimându-le acestora un anumit colorit emoţional. Cerinţele adulţilor, aprecierea lor, creează planul unei contradicţii între stările afective mai primitive, explozive (anumite dorinţe, păreri, etc) şi dorinţa copilului de a răspunde normelor de conduită formulate de adult, pe care preşcolarul îl iubeşte şi îl valorizează, dorind să-i facă pe plac. Numeroasele contradicţii generate de numeroasele situaţii de zi cu zi la care trebuie să se adapteze copilul abandonat, nuanţează şi dezvoltă într-un fel specific conştiinţa de sine a acestuia, expresivitatea ei, creînd situaţii particulare contradicţiei fundamentale specifice acestei vârste, şi care constituie motorul dezvoltării afective a copilului. Ritmul şi frecvenţa succesiunii lor generează situaţii ambigue, cu dominante ale  sentimentului  de vinovăţie, expresivitatea copilului caracterizându-se şi ea tot prin ambiguitate, prin ocolire, indicator al faptului că preşcolarul adoptă conduite de evitare mai complexe, negativism, egoism, lipsa de sensibilitate şi atenţie în interrelaţionarea cu mediul.