Particularităţi ale dezvoltării fizice la copilul abandonat

Problema educării copiilor orfani şi a copiilor abandonaţi, rămaşi într-un fel sau altul fără tutela părinţilor, este strâns legată de problemele ocrotirii sănătăţii lor şi a măririi posibilităţilor funcţionale şi de adaptare a acestora.

Cercetări recente ale Ministerului Sănătăţii din România (2000) asupra stării de sănătate a copiilor abandonaţi şi internaţi în casele de copii au arătat că starea sănătăţii copiilor la momentul internării acestora în centrul de plasament este caracterizată printr-un deficit de dezvoltare fizică ce caracterizează 24% dintre copii internaţi, numai 17% dintre interni având o dezvoltare fizică armonioasă, diferenţa de 59 % din totalul celor internaţi fiind caracterizaţi printr-o dezvoltare fizică dizarmonioasă. Majoritatea copiilor suferă de întârzieri în dezvoltarea psihică, acompaniată de o stare de subdezvoltare a vorbirii.

Într-un studiu comparativ efectuat de psihologul rus V.V.Corneva (2001) în Republica Moldova,  pe un eşantion de copii abandonaţi şi un eşantion de  control alcătuit din copiii dintr-o grădiniţă, aparţinând aceleiaşi grupe de vârstă (4-7ani) au fost evidenţiate următoarele:

 

1.    instabilitatea comportamentală este prezentă la 81,3% dintre copiii institutionalizaţi (în comparatie cu 11,6% dintre copiii din grădiniţă)

2.    scăderea memoriei la 83,8% dintre copiii orfani ( în comparatie cu  16,5% la copiii care frecventează grădiniţa)

3.    scăderea activismului social la 67% dintre copiii abandonaţi (şi 10,8% la copii din grădiniţe)

4.    dereglări ale  comunicării  la 47,6% din copiii abandonaţi  (şi 8,7% la copiii educaţi în grădiniţă).

 

Astfel, autoarea studiului a remarcat o rămânere în urmă a diferiţilor parametri psihici ai copiilor abandonaţi de până la 5 – 6 ori faţă de eşantionul de control.

Majoritatea copiilor internaţi în centrele de plasament, ajunşi la vârsta de 7 ani, nu au o pregătire suficientă pentru debutul şcolar, observându-se întârzieri ale dezvoltării proceselor cognitive, psiho-motorii şi de relaţionare. În plus, fără a fi valorificate capacităţile potenţiale ale acestora, educaţia lor nu va duce la o corecţie totală a tarelor de dezvoltare, fapt ce nu va permite acestor copii să se adapteze unei vieţi sociale normale, ba mai mult, acest fapt duce la comportamente antisociale, propulsându-i pe abandonaţi în lumea delincvenţei juvenile.