Draga Mosule,

Stiu despre tine ca vii uneori si pentru cei care te-au alungat din ginduri, cu sufletul satul de mistificari, flamind de altceva, dar si la aceia care in mod nedeslusit nu mai stiu nici „La Steaua”, nu mai stiu nici colinde, si n-au drept busola nici semnele Cerestii Nasteri, nici Taina intruparii Lui Dumnezeu Cuvintul in Chip de Om plapind, ci doar tacerea ce le picura in lacrimi spre umbrele celor pierduti, impietrindu-i in spaima a ceva ce-ar fi putut fi Mergere, cunoastere a Sensului, Vietuire.

De aceea iti scriu pentru prima oara, rugindu-te sa vii si pe la noi, dar sa lasi deoparte cadourile toate – de obiecte nu avem trebuinta, pentru ca in haul si frigul din fiinta nu materia frumos impachetata ne va putea-ncalzi ori lumina, ci prezenta unei imbratisari vii, calde si definitive, ce singura mai poate alunga ecoul morbid si cinic al instrainarii, urii si dezimbratisarii dintre noi.

Vino mosule si nu ne mai aduce, ia-ne pentru prima data ceva. Te rugam sa nu ne mai separi unul de altul cu atitea „utile” chestii. Cadourile tale ne distrag atentia de la iubirea dintre noi si o orienteaza spre obiectele asezate intre noi – nu ne mai aduce in dar inca o caramida pretioasa, pentru zidul cu care ne inconjuram, pentru “a fi mai buni”.

Mai bine ia haul din noi – oricite-am indesa tot nimic nu inseamna; ia-ne moartea aceasta de pe umerii apasati – aceasta mantie stacojie si putreda, batjocoritoare, pe care o porti cu mindrie existentialista – nu e moartea noastra – ci a ta si a acelora care au reinventat-o; aceia te-au condamnat pe tine la a fi un mester senil de jucarii, un maniac hamal de materie si poveri cu fundita, un mim al bucuriei si un saltimbanc al tristetii. Copiii pe care tu crezi ca ii pacalesti, te privesc senini in ochi, dar iti stiu aceasta durere.

Batrine, ia-ti banii de aur inapoi, ca uite, anii sunt grei; fetele nemaritate se vor fi descurcat si fara ei, poate ar mai fi stat si pe la parinti un pic, sa-si bucure unii altora timpul cu seninatatea copilariei- si in plus nici gestul prost inteles si imitat al vreunui sfint si nici zornaitul monedelor nu ne va mangaia cea mai grozava dintre pierderi; Calea, Adevarul, Viata.

Vino, strainule, si intra pe usa de data asta, nu pe horn ca hotii, da-ti jos barba aia fatarnica, ia loc si incalzeste-ti linga un calorifer de bloc genunchii aia batrini. Stii bine ca orice mit e cladit pe mitomanie. Tu ii inveti pe copiii nostri sa creada in minciuna si masti, sa confunde a fi cu a avea si le conditionezi iubirea de prezenta in relatie a unor obiecte.

Si daca nu ti-a pierit de tot glasul de atit – ho ho ho- , vino mai bine sa cintam impreauna un colind despre Cel ce iti este si tie Mîntuitor, e timpul sa auzi si tu aceasta Veste Buna. Apoi hai sa vedem ce oameni au nevoie reala de prezenta ta ca fiinta, de atitudinea si actiunea ta concret-personala, de ceea ce gindesti si simti cu adevarat fata de ei. Astfel ii poti face pe copiii nostri sa creada in tine. Iesi din intunericul strimt al hornului (nu vrei sa stii ce ar spune Freud despre asta!) la lumina despovaratoare a unei dimineti in care sarbatoresti si tu Nasterea Lui Hristos. Ni S-a nascut cel mai de pret dintre toate darurile. Primeste si tu, Mosule, de la noi, acest unic Dar.

Nu iti irosi lacrimile, batrine! Nu mai e credibil sa oftezi dupa vremurile in care te numeai Craciun sau Mos Gerila, pentru ca, draga Mosule ai luat si tu teapa; in aceasta ‘politica” a minciunii si mortii tu esti cel mai vechi politician care inca mai crede in Mos Craciun. Cadourile sincere si de suflet, fa-le, Mosule, la lumina zilei.

Hai cu noi, pe strada din ce in ce mai inghetata, sa ne incalzim sub cerul instelat de deasupra noastra, cu Lumina Nasterii Lui Iisus Hristos, ca ne e mai de folos.