Tag Archives: psihologie clinica

Insomnia, mai mult decit o problema psiho-somatica

Posted on by

Alternarea ciclica a starilor de somn si veghe are de suferit in urma ritualurilor de somn nesanatoase; atunci cind mentinem starea de veghe un timp prea indelungat are de suferit ciclul de somn si invers. Opusul insomniei este hipersomnia.

Este crucial sa intelegem citeva cauze ale insomniei si sa le eliminam secvential:

I. Cauze medicale generale

II. Cauze neuro-psihiatrice si psihologice specifice

IIa. Insomnia si depresia / IIb. Insomnia si anxietatea

III. Cauze ale stilului de viata

III a. Obiceiuri si stiluri de adormire

III b. Obiceiuri alimentare si toxicologice

I. Cauzele medicale generale

Orice boala si simptomele acesteia genereaza stari generale proaste, iar insomnia poate deveni un simptom asociat, comorbid afectiunii. Procesul de adormire si somnul devin dificile atunci cind simptomele unei boli se manifesta acut. Citeva exemple lamuritoare;

  1. Sinuzitele si afectiunile din sfera ORL

  2. Tulburarile gastro-intestinale (reflux gastric, gastrite, etc)

  3. Tulburarile din sfera endocrina (hipertiroidism)

  4. Artrite si Boli Reumatismale

  5. Astmul bronsic

  6. Tulburarile neurodegenerative si alte tulburari neuronale (Parkinson, etc)

  7. Durerile cronice

  8. Sindromul picioarelor nelinistite (aprox. 10% din populatie are aceasta afectiune, adesea ramasa nediagnosticata)

    Insusi tratamentul medicamentos asociat si prescris acestor boli acute sau cronice poate cauza insomnie, ca efect secundar al substantelor continute in aceste medicamente.

  9. Apneea in somn

    Apneea este o tulburare des asociata cu insomnia. Caile respiratorii sunt obturate generind pauze de respiratie si o scadere a cantitatii de oxigen; acest fapt determina treziri bruste si repetate in timpul noptii. De cele mai multe ori aceste treziri sunt uitate si ignorate dar persoanele se trezesc obosite sau reclama insomnia. Partenerii de cuplu isi pot monitoriza unul altuia starile de apnee in somn, si, odata cunoscuta problema, se pot lua masuri medicale.

    II. Cauzele neuro-psihiatrice si psihologice specifice

II.a. Ruminatiile interioare, gindurile despre trecut, generate de lupta cu propria stare de depresie declanseaza si intretin stari ego-distonice, de disconfort personal accentuat; acestea tin atentia focalizata asupra necesitatii rezolvarii problemelor si a obtinerii unor raspunsuri sau rezolvari imediate. Aceste cautari interioare nu au nici pe departe rolul de a mobiliza resurse ci mai degraba de a le consuma, prin efectul de declansare a hormonilor de stress; acesti hormoni genereaza atit stress fiziologic cit si distress psihologic, si adincesc depresia, provocind insomnie. Problemele de somn ce apar frecvent sunt adesea autogenerate, datorindu-se gindurilor ce reiau scenarii negative, sau reproduc patternuri de gindire problematizanta; ele sunt un simptom al instalarii depresiei, iar insomniile severe fac parte, de facto, din comorbiditatea episoadelor depresive moderate si majore netratate. Depresia si insomnia sunt tulburari interconectate si fiecare in parte se constituie in factori de intretinere reciproca. Energia scazuta, pierderea motivatiei si a interesului pentru o relatie, pentru viata si activitati, sentimentele de tristete nejustificate si prelungite, disperarea si sentimentul de neajutorare sunt stari bine interconectate cu insomnia si se agraveaza una pe celalalta.

II.b. Ingrijorarile in exces si nervozitatea (Anxietate) pot fi cauze ale insomniei; ele respecta un pattern usor de recunoscut, care interfereaza cu somnul.

Aceste simptome sunt:

  • tensionare emotionala

  • preocupari in exces cu privire la ceea ce s-a intimplat peste zi

  • ingrijorari excesive despre evenimentele viitoare

  • sentimentul de complesire

  • un sentiment general de suprastimulare si supraincarcare urmat de epuizare nervoasa

Anxietatea perturba adormirea si mentine insomnia; persoanele anxioase se trezesc noaptea si au dificultati de adormire; insasi petrecerea noptii in stare de veghe poate deveni un motiv de neliniste in sine, declansator al fricilor nocturne, atunci cind persoana se panicheaza la ideea ca urmeaza iar o insomnie (anxietate la anticiparea insomniei).

Astfel, insomnia si anxietatea se hranesc una cu cealalta, ciclic. Tehnicile de biofeedback precum si cele specifice psihoterapiei cognitiv-comportamtentale ar putea fi de folos pentru ruperea acestui ciclu dezadaptativ ce declanseaza insomnia si intretine anxietatea.

III. Cauze ale stilului de viata

III a. Obiceiurile si stilurile de adormire

Ritualurile de adormire si obiceiurile pot fi factori declansatori ai insomniei. Stilul de viata nesanatos si obiceiurile de adormire dezordonate pot genera ele insele insomnii. Iata o lista cu obiceiuri si ritualuri in care te poti regasi:

  • sa lucrezi acasa pina tirziu – iti poate da dificultati in igienizarea emotionala si in detasarea de munca; acest fapt te face sa fii inca preocupat de munca atunci cind vine ora de somn

  • lumina calculatorului, Tv-ului, display-urile gadget-urilor iti mentin creierul in stare de alerta si scade secretia de melatonina, hormonul inductor al somnului

  • sa dormi dupamiaza impiedica/inhiba somnul de noapte

  • te culci mai devreme pentru a recupera somn, dar asta iti deregleaza ciclul veghe-somn, iar in noaptea urmatoare ai dificultati de adormire

  • lucrezi in ture- programul dezordonat confuzeaza ceasul biologic, mai ales daca dormi ziua sau daca schimbi periodic programul de somn.

  • Trezitul in mijlocul noptii pentru a lucra

  • consumul de alcool inainte de somn, pentru a consuma deprimarea si insomnia transforma un episod tranzitoriu de insomnie intr-o problema mai serioasa, de insomnie cronica

Asociate gindurilor dezadaptative de tipul “niciodata nu o sa mai dorm normal” etc, si asociate cu o ora de culcare, aceste obiceiuri intaresc pozitiv insomnia, favorizind-o.

IIIb. Obiceiuri alimentare si toxicologice

Anumite substante si tulburari alimentare contribuie major la declansarea si intretinerea insomniei.

  • Alcoolul este un sedativ, depresiv. Te poate adormi initial, dar iti produce insomnie nocturna

  • Cafeina e un stimulant; mai mult de 4 cesti de cafea declanseaza cel putin o insomnie saptaminala. Cafeina ramine in sistemul circulator pina la 8 ore, cu efecte persistente.

  • Nicotina e un stimulant; mentine sistemul nervos alert si produce insomnii mai ales daca fumezi in apropierea orei de culcare

  • Mesele grele; daca maninci in apropierea orei de somn, acest obicei iti asigura insomniile nocturne; deasemnea, mincarurile picante interfereaza cu somnul, generind insomnii

Pentru rezolvarea tipului de insomnie in care te regasesti, acest cabinet psihologi iti sta la dispozitie; un psiholog si un psihoterapeut din Constanta, specializat in hipnoterapie (hipnoza clinica) si psihologie clinica,  te va ajuta sa iti recapeti somnul si sa iti imbunatatesti starea de sanatate.

Concluziile unei cercetări personale asupra declanşatorilor şi indicatorilor depresiei

Posted on by

Procesul de interrelaţionare părinte-copil (familie-copil) are de cele mai multe ori rolul de a-l educa pe acesta din urmă – prin modelare, instruire, etaloanare comportamentală şi “de-escaladarea” situaţiilor conflictogene- în direcţia păstrării, alterării sau modulării experienţelor sale emoţionale, precum şi rolul de exprimare şi exteriorizare a acestora. Procesele de comunicare părinte-copil pregătesc şi dezvoltă, în prima copilărie şi pe parcursul perioadelor următoare, abilităţile sale de reglare afectivă.
Copiii abandonaţi care sunt internaţi în centrele de plasament, provin de cele mai multe ori din familii dezmembrate, în care relaţiile dintre membri sunt tensionate, dezechilibrate. Mediul familiei de provenienţă le afectează acestor tineri dezvoltarea mecanismelor de reglare afectivă, astfel încât, odată instituţionalizaţi, copiii sunt puşi în situaţia unor dificultăţi de de-escaladare a emoţiilor negative. Practic aceşti copii sunt “purtătorii” unor scheme cognitiv-afective dezadaptative de răspuns la stimulii psihostresori, scheme învăţate în mediul familial de provenienţă. Ei par să nu înveţe abilităţi şi strategii eficiente pentru a-şi regla afectivitatea.
Imaginea mamei, percepută ca utilizând rezolvări negative ale conflictului, se asociază semnificativ cu orientarea negativă, agresivă a copilului faţă de persoanele din mediul său, inclusiv faţă de propria mamă-ca reprezentare a persoanei în care copilul “a investit” dragoste, dar pe care aceasta îl respinge, sau abandonează, refuzându-i prezenţa şi afecţiunea.
În cercetare am pornit de la premisa că în repertoriul de reprezentări cu o puternică încărcătură afectivă pe care copilul abandonat îl poartă cu sine, imaginea mamei este cel mai adesea o etichetă, un indicator operaţional al persistenţei trebuinţelor sale de afecţiune, securitate, a conflictelor nerezolvate, acest indicator putând descrie o bogată coloratură afectivă. Mama-etichetă, redată simbolic de copii în desenele ocazionate de teste de genul testului Familiei, este “mama-lipsă”, mama pe care aceştia o iubesc, dar care “nu mă vrea”, este mama reală, valorizată negativ, aflată în total contrast cu mama idealizată, despre care cel mai adesea vorbesc frumos, pozitiv şi laudativ cînd au musafiri la centrul de plasament.
Imaginea mamei valorizată negativ este gândită de abandonat în relaţia cu sine şi cu nevoile sale nesatisfăcute, prilej de reflexie, şi factor de întreţinere al suferinţei, informaţii pe care testul proiectiv familiei le oferă cu generozitate.
Existenţa unei familii de apartenenţă care îl respinge dar cu care copilul abandonat păstrează legătura chiar şi în timpul instituţionalizării, este o realitate pe care am inclus-o în rândul indicatorilor (factorilor) cercetării, acordându-i atenţie în special sub aspectul nivelului de dezvoltare-influenţare a mecanismelor de reglare afectivă pe care copilului abandonat le preia în procesul de interrelaţionare cu membrii acesteia.
Am considerat că tendinţele depresive pe care le manifestă copilul abandonat pot fi privite şi ca un eşec al sistemelor de reglare afectivă, plecând de la supoziţia că în mod evident comportamentul depresiv există doar într-un context interpersonal.
Astfel, am demonstrat faptul că lipsa percepută şi conştientizată a familiei de apartenţă, stimulează existenţa comportamentelor afective negative şi implicit a depresiei, plecând de la considerentul că existenţa interacţiunilor negative cu membrii familiei, sau prezenţa unor reprezentări cu rezonanţă negativă, conflictuală, referitoare la interacţiuni din trecut, joacă un rol determinant în menţinerea şi alterarea sănătăţii emoţionale a copilului, interacţiunile negative comportând un risc mare pentru depresie.
Abandonul unui copil, dincolo de valoarea sa de fenomen social banalizat prin incidenţa crescută şi desensibilizarea societăţilor anomice la astfel de probleme, este perceput de către copilul asupra căruia “se exercită” drept o formă de comportament parental-de răspuns, o reacţie negativă şi agresiv-aversivă pusă de copil faţă în faţă cu conduita sa la un moment dat. Abandonul este integrat de copilul abandonat în relaţia sa cu părinţii (cunoscuţi sau nu) şi este privit ca parte a relaţiei sale cu aceştia, nu este doar un eveniment nefericit pe care cei care vin în vizită la cămin încearcă să îl mascheze cu giumbuşlucuri şi “ajutoare”.
Din analiza corelaţiei puternice existente între răspunsurile intrapunitive la testul Rosentzveig şi nivelul depresiei identificat la aplicarea Scalei de depresie Hamilton, reiese faptul că depresia este caracterizată mai degrabă prin disforie decât prin efecte iritabile, agresive, şi sugerează că dificultăţile în reglarea afectelor poate fi cumva limitată de această clasă de comportament emoţional.
Asocierea pozitivă puternică dintre reprezentările negative ale mamei biologice şi răspunsul intrapunitiv, de tip autoagresiv, lansează ipoteza că interiorizarea acestor repretentări parentale dominant agresante, poate fi doar o secvenţă dintr-un lung şir conflictual prin care părinţii i-au pus (sau îi pun) la dispoziţie copilului abandonat instrumentele unor scheme de reglare afectivă eronate.
Această ipoteză este susţinută de analiza descriptivă a datelor obţinute pe cele două eşantioane experimentale, la aplicarea testului familiei, unde anliza factorului tip de relaţionare intrafamilială indică un contrast notabil între incidenţa de 76% a relaţiilor intrafamiliale negative din eşantionul experimental şi procentul de doar 8% a relaţiilor dizarmonioase din eşantionul de control.
O altă concluzie care se desprinde este aceea că tinerii abandonaţi şi instituţionalizaţi sunt mai puţin capabili să-şi regleze afectele disforic-agresive decât copiii ne instituţionalizaţi, care dezvoltă mai frecvent comportamente conciliante şi prezintă niveluri de toleranţă mai ridicate.
Am evidenţiat în acest studiu că depresia este favorizată de stima de sine scăzută, de reprezentările parentale negative, de durata instituţionalizării şi de toleranţa scăzută la frustrare a copilului abandonat, că tinerii abandonaţi care prezintă tendinţe depresive înalte prezintă şi dorinţe scăzute de afiliere socială, ceea ce le afectează pe parcurs adaptarea socială, în direcţia dezadaptării şi supracompensărilor.
Dificultăţile de reglare emoţională observate la subiecţii care alcătuiesc esantionul experimental, în comparatie cu esantionul de control, sugerează faptul că deficitele observate alcătuiesc simptomatologia depresiei.

psiholog Eduard Rosentzveig

(Marginalii la un studiu cuprins in cartea “Indicatori ai depresiei in interrelationarea copiilor cu handicap social”- psiholog Eduard Rosentzveig, Ed. Menora, 2011)