Ce este dragostea?
Sentiment modelat de educatie, complex, intens si cu o durata de manifestare mai indelungata decit afectele sau emotiile, dragostea, oricit de personal-expresiv am experimenta-o in cele mai frecventate dintre ipostazele ale sale, erotic, fratern, filial sau de adoratie, ne orienteaza teleologic, conferind sens si semnificatie existentei.
Dealtfel exprimarea oricarei emotii conduce catre o mai buna constientizare a acesteia si la dezvoltarea unor unitati relationale si de semnificatie ce o contextualizeaza in existenta personala, devenita astfel o unitate de memorie obiectivata prin comunicare si subiectivata prin semnificatie. Intelegerea existentei personale drept o consecinta practica a acestui sentiment, confera iubirii functii personale si sociale ce-i contureaza antropologic utilitatea; pentru ca ii constientizam mai intens obiectul, acest tip de traire ne ancoreaza reperele existentiale in consecintele sale ultime; suntem copii ai unor parinti care s-au iubit cindva, scopul final pe care il serveste dragostea parintilor nostri fiind noi insine, viata si posibilitatea de a exista, fiintind valoric.
Cum intelegem utilizarea?
Utilitatea este un concept ce are drept corespondent actional utilizarea. Utilizarea presupune actiunea de folosire a unui instrumentar, vizeaza un scop bine definit, un rezultat urmarit prin folosire, cuantificabil si cintaribil. Utilitatea subtantializeaza o actiune in jurul scopului de atins, conturindu-i instrumentului valoarea practica, prin anticiparea in plan mental a actiunii cu obiectul util in sine. Utilitatea este o privire instrumentala asupra scopului, vizind iminenta folosire pentru scop, in ideea obtinerii acestuia printr-un proces de utilizare.
Care sunt scopurile finale al dragostei?
Unul dintre cele mai importante scopuri ultime ale dragostei este viata. Nu intimplator avind o valoare de mobilizare energetica si motivationala foarte mare, precum si o latenta indelungata, dragostea este unul dintre cele mai exprimate sentimente dar si unul dintre cele mai modelate la nivel social. Societatea si culturile asociaza iubirii, prin educatie, unitati de semnificatie si comportamente invatabile, “civilizind” prin conventii cadrele ei de manifestare; dragostea apare astfel asociata unor absurde contexte conventionale, unor concepte abstracte sau obiectelor de consum, generind orientari, substituiri, deturnari de expresie dinspre subiect ca finalitate catre obiectele accesorizante ale acestuia. Subiectul devine astfel un obiect de consum. Civilizarea inculca acestui sentiment eminamente inter-subiectiv obiecte, transformindu-l in atasament pasional si generind un pattern idolatru al manifestarii sale; “dragostea (pasiunea) pentru masina”, “dragostea (pasiunea) pentru gadgetul personal”, “dragostea (pasiunea) pentru un anume tip de mincare”, “dragostea (aventura) de-o vara”, “iubirea (devotamentul, obedienta) de partid”, “dragostea (dependenta, atasamentul) pentru un anumit ritual sau forma”, echivalind astfel iubirii- atasamentul sau pasiunea si conferindu-, odata cu preschimbarea subiectului iubirii in obiect, o secularizanta valoare practica.
Este dragostea programabila?
Fragmentarismul si consumismul prin care postmodernismul a clacat lamentabil inlocuiesc scopurile ultime ale iubirii, viata si fiinta umana, cu scopuri de productie, instrumental-utilitariste; cresterea natalitatii, performarea intr-un sistem organizat, performanta utilitarista fiind posibila prin fixarea scopului ultim al iubirii in utilizare. Printr-un simplu exercitiu de constientizare a conditiei prezente putem lesne observa ca suntem arhivati organizational, corporatist, valorizati ca resursa nu ca fiinta. Urmarim si traim consecintele acestor disocieri, a “stilului performant” de valorizare a fiintei umane, dinspre persoana in sine spre organizatia care-o inglobeaza utilitarist, fapt ce reduce persoana si personalitatea la un individ utilizabil. Cum “sa te faci util societatii“, cum “sa fii recunoscator partidului-organizatiei“, cum “sa te feresti de sarcinile nedorite“, cum “sa concepi mai putini copii pentru a feri planeta de infometare“-sunt clisee propagandistice pe care multi le intilnim, iar functiile lor sociale sunt acelea de restructurare emotional-comportamentala.
Sa te faci util societatii sau sa iti iubesti aproapele?
Excesul de ratiune specific izolarii in fragmentarul hiperspecializarilor genereaza o mecanica a ratiunii si rationalului, dincolo de care fenomenologia irationalului – abisul inconstient ce cuprinde existentul inca neconstientizat – este in mod artificial abstrasa, generind abil o viziune aumana a umanului. O considerabila parte a sentimentelor noastre se sustrage controlului constient, facind programarea emotiilor complexe aproape imposibila; cu toate astea oamenii doresc retete pentru fericire, si cel putin un buton pentru anularea dragostei, atunci cind consecintele acesteia scapa previziunilor personale orientate cliseic. Este momentul in care multe persoane au acest insight, al utilitatii neutilizabile a dragostei, si ca psiholog in Constanta ma bucur sa le recunosc in cadrul sedintelor de consiliere si psihoterapie sustinute la cabinet.
Este dragostea utilizabila?
Dragostea este utila, dar nu are valoare instrumentala. Este un sentiment util scopurilor sale ultime, dar inutilizabil in rest. Scopurile intermediare presupun antefactum existenta unui demers calculat si a unui set de instrumente, dragostea experientiata subiectiv-nu poate fi declansata si nici controlata constient pe deplin, sustragindu-se planificarilor.
Cu cit scopurile sunt mai specifice, cu atit utilizarea presupune o mai buna instrumentalizare. Scopurile ultime ale iubirii sunt celalalt, existenta, viata, Dumnezeu. Utilizarea dragostei ar presupune constatarea / desemnarea unor scopuri exacte, specifice -interventii cognitive de constientizare a acestora si de autocontrol emotional; insasi existenta apriori si nu aposteriori a unui obiectiv precis asociat unei emotii (stim ca iubim pe cineva dar nu stim unde ne va duce asta, urmeaza sa vedem) reveleaza cazuistic tendinte de hipercontrol emotional ce intra in conflict cu controlul inconstient, disociere emotionala constatata in diferite tulburari emotionale. Dragostea mentine in atentie insa un subiect clar definit, care ii este si singur scop, spre care se orienteaza – celalalt, relatia. Mentinind atentiei persoana draga in legatura cu care se manifesta, dragostea urmeaza sa isi defineasca scopurile relational si dupa constientizarea ca sentiment; dragostea implineste mai degraba decit planifica. La intrebarea de ce ma iubesti, un indragostit poate fi pus in incurcatura; daca raspunsul vine transant, fie ai de-a face cu un psihanalist foarte bun, care cu metoda isi poate urmari fluxul gandurilor, fie cu un utilizator de fraze cu continut emotional, un posibil absolvent de MBA, care nu vorbeste despre sine in raport cu tine, ci despre cum are de gind sa te utilizeze.
Poti iubi “de forma”?
Ce rezulta daca iubirea traita este orientata spre un obiectiv, spre o forma, nu catre o persoana? Dincolo de formele sale sublimative de manifestare, convertirea dragostei la utilitarism mercantilizeaza si volatilizeaza sentimentul, transformindu-l, denaturindu-l, pervertindu-l pina la formele mutant ale donna-gaga si ale “iubirii” de unica utilizare. Prin prisma utilizarii sale metrosexuale, dragostea este privita ca o consumabila conditionabila, absurditate care a dus dealtfel la reevaluarea iubirii ca sentiment si la adaugarea ei in DSM V pe lista tulburarilor emotionale ce intregesc patologia afectivitatii. Acest tip de “iubire-pragmatica” este privita de comunitatea stiintifica drept boala si incadrata corespunzator in manualele de psihodiagnoza contemporane.
Dragostea este utila, daca am in vedere consecintele sale pe termen lung, care-i definesc larg scopurile. Avem nevoie de dragoste pentru a ne raporta in consecinta la o persoana.
Dragostea este utila, dar nu utilizabila
Dragostea pentru aproapele meu nu este un instrument ci un sentiment pe care il pot controla constient doar partial, caruia ii constat prezenta sau absenta si care are sanse sa existe pe masura ce imi propun sa ma observ, sa-l vad si sa il cunosc pe celalalt. Epoca utilizatorilor si utilizarii ne propune modelul “sa ti-o trag, ca vreau iubire…”, acesta aparind mai credibil si frecventabil decit sanogenul “te iubesc pentru ca…asta simt”. In care dintre cele doua situatii iubim?