Începând cu anul 1992, în procesul educaţional-terapeutic din şcolile pentru copii cu cerinţe educative speciale din  România, a fost introdusă Programa de terapie educaţională complexă şi integrată, organizată după o concepţie modulară. Această programă are ca punct de plecare un curriculum model pentru copii cu deficienţe intelectuale, elaborat de Carol Quvry în 1987, structurat pe patru arii de dezvoltare:

–         aria de dezvoltare fizică, având ca obiectiv central mişcarea corpului, motricitatea grosieră, imaginea corporală, fizioterapia

–         aria de dezvoltare perceptivă,  având ca obiectiv central percepţia motorie şi conştientizarea aferenţelor senzoriale (vizuale, auditive, gustative, olfactive, proprioceptive)

–         aria de dezvoltare intelectuală, având ca obiectiv central formarea abilităţilor cognitive (abilităţi logico-matematice, formarea conceptelor, înţelegerea situaţiilor, formarea proceselor cognitive) şi a comunicării (receptive şi expresive).

–         aria de dezvoltare personală şi socială, având ca obiectiv central independenţa copilului într-un mediu cât mai restrictiv posibil, cu componentele: autonomia personală (autoservirea, autoângrijirea), autonomia socială (adaptarea la viaţa cotidiană) şi competenţele sociale.

Aceste patru arii de dezvoltare pot fi considerate coordonatele majore ale educaţiei speciale care formează structura primară a unui curriculum pentru elevii cu diferite tipuri de handicap, indiferent de natura sau gravitatea deficienţei şi a nivelului de şcolarizare, urmând ca obiectivele şi componentele constitutive ale ariilor de dezvoltare să fie completate sau adaptate în funcţie de particularităţile elevilor cu cerinţe speciale şi de nivelul lor de şcolarozare. Acest mod deorganizare poate fi considerat ca o măsură de flexibilizare a curriculumului, asigurând principiul normalizării prin fptul că este centrat pe copil , ppe recuperarea bio-psihică şi pe recuperarea socială.

Pornind de la acest curriculum model, Programa de terapie educaţională complexă şi integrată a fost structurată pe cinci module:

–         terapia cognitivă;

–         terapia ocupaţională şi psihoterapia de expresie;

–         terapia psihomotricităţii şi abilitatea manuală;

–         autonomia personală şi socială;

–         ludoterapia (constituită ca punte de articulare între modulele constitutive ale programei)

Aceste cinci tipuri de terapie se găsesc într-o relaţie de interdependenţă. Fiecare categorie de terapie este un complex de tipuri, de acţiuni terapeutice ce implică o abordare intramodulară între elementele constitutive,  de aici rezultând caracterul complex şi integrativ al terapiei educaţionale.