Tag Archives: cibernevroza

Ştirile de la ora 17.00

Posted on by

Analiza persuasivităţii unei ştiri de senzaţie într-un grup mic, din perspectiva Logicilor Propoziţionale

EXPUNERE:


Indiferent de mediile alese să poarte mesajul, limbajul ziaristului profesionist nu este o oglindă a realităţii ci mai degrabă un sistem de sensuri şi semnificaţii care comunică un anumit fel de a judeca şi de a înţelege lumea, ascunzând implicaţii ideologice şi secvenţe ale subiectivităţii interpersonale.
Puşi în postura de telespectatori, avem cel mai adesea tendinţa de “a normaliza” ştirile în procesul de receptare a acestora, traducându-le în categoriile noastre culturale, discutându-le cu ceilalţi, integrîndu-le convenabil propriei noastre grile sociale. Imaginile despre lumea din afara câmpului nostru vizual sunt mediatizate în modalităţi diverse, acestea fiind prelucrate, înţelese şi acumulate potrivit proiecţiilor, opţiunilor, expectanţelor noastre, astfel încât modelele personale despre lume se transformă într- un mozaic alcătuit din diverse realităţi sau modele despre realitate. Acest mozaic de imagini şi paradigme despre realitate, creează în interiorul nostru o altă realitate. Fiecare dintre noi trăieşte într-o astfel de realitate virtuală care arată şi se simte ca şi când ar fi reală. Adevărul despre realitate, văzut ca “adequtio rerum ad intelectus”, rămîne în continuare un ideal, nimeni neputându-se lăuda cu o cunoaştere obiectivă şi definitivă a acesteia. Problemele şi soluţiile, temerile, speranţele privind o lume mai bună creează o realitate duală realităţii de tip fenomenal. O lume a emoţiilor şi sentimentelor şi o lume informală, ambele internalizate şi proiectate apoi spre faptele în sine, aşa cum se întâmplă ele de fapt.

Pornind această analiză de la ipoteza că persuasivitatea unei ştiri de televiziune este dată de elementele ce se adresează mai degrabă emoţionalului decât logicului, ne-am propus o analiz㠓in situ” a modalităţii în care se face credibilă o ştire de televiziune, şi a mecanismelor sale persuasive, din perspectiva principiilor logicii propoziţionale şi ale psihologiei sociale.

Măsura în care emoţionalul favorizează erorile de logică ale unui discurs ideatic, producînd acceptarea sau non-acceptarea unei informaţii drept adevărate, ne oferă posibilitatea de a înţelege anumite fenomene de tip psihosocial, analizate cu precădere în ultimele tei decenii: panica, transferul de responsabilite individ-masă, reacţiile emoţionale circulare, contagiunea, zvonul, etc., fenomene explicate mai mult cinematografic de teoriile clasice (teoriile contagiunii, convergenţei, normei emergente).

Trebuie să menţionăm faptul că nimeni nu poate fi expus fără voia lui, la influenţa factorilor mass-media; există posibilitatea închiderii aparatelor, a aruncării ziarelor, a evitării sălilor de spectacole. De asemenea, nimeni nu poate fi obligat să perceapă exact un mesaj, să îi dea întocmai sensul dorit de emiţător, fără o prealabilă interpretare personală, fără nici o reacţie afectivă (adeziune, repulsie, indiferenţă, entuziasm, revoltă, greaţă, plictiseală), fără nici un accent subiectiv (atenţie la anumite momente, neatenţie la altele), după altă grilă de valori, opţiuni, expectanţe şi semnificaţii decât cea iniţială. Categoria celor ce îşi aleg anumite criterii de apreciere şi adoptă complicate sisteme de filtraj este în continuă scădere, în bună măsură şi datorită faptului că actualele forme de manifestare Media nu mai prezintă o noutate, care să aibă nevoie de doze mari de scepticism. Fiecare dintre receptori reţine ceea ce îl interesează, ceea ce este semnificativ pentru sitaţia în care se află, pentru ce doreşte să obţină, eliminând balastul, nesemnificativul.

Acumularea progresivă a unor experienţe de vizionare, se poate spune a unei “stări de spectatorism” care inerţial, continuă şi după oprirea televizorului, lasă să se întrevadă apariţia unui recent tip de nevroză, cibernevroza, trăită subiectiv sub forma “”pasivităţii-active””. Acesta este şi efectul ambiguităţii de context care face din “cea mai obiectiv㔠emisiune TV., şi anume buletinul de ştiri, ceva interesant, vandabil. În ciuda obiectivităţii sale formale, o ştire poate genera reprezentări puternic subiectivizate despre o situaţie obiectivă, acesta devenind, viciată prin moduri improprii de prezentare, o alterare a realităţii concrete.

Pentru a fi suficient de clar de ce în anumite situaţii ne-am obişnuit să răspundem la fel de puternic la ficţiuni precum reacţionăm în cazul unor experienţe de viaţă reale, şi de ce în multe cazuri participăm la crearea acestor “false realităţi” la care reacţionăm ulterior, am ales un cunoscut exemplu de ştire.
Aceasta a fost difuzată în România de mai multe televiziuni, la data de 10-11 ianuarie 2000, la o oră de maximă audienţă, sursa ştirii fiind agenţiile de pres㠓ROMPRESS” şi “MEDIAFAX”.

Iată ştirea (am ales pentru acest eseu o ştire mai veche, dar care se menţine mereu în actualitate prin modul enunţării sale):

“După ce a prevăzut cu exactitate ultimul cutremur din Turcia, prof. Victor Hâncu apreciază că în jurul datei de 15 ianuarie 2000 – cu o eroare de două săptămâni, în România se va produce un cutremur devastator- în zona seismică Vrancea. Cutremurul va avea magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter…” (sursa: Mediafax, ianuarie 2000)

PROBLEMATICA SE DETAŞEAZĂ ASTFEL:

1. Cum a fost percepută, în rândul audienţei această ştire.

2. Cum se face credibilă ştirea şi care sunt mecanismele sale
persuasive?

3. Într-o ştire care urmăreşte senzaţionalul, dominantele sunt
logice (sub aspectul analizei şi al argumentării) sau
emoţionale?

4. În ce măsură elementele emoţionale ale unei ştiri favorizează
erorile de logică şi credibilitatea acesteia?

Am accentuat în această succintă prezentare problemele 3 şi 4.

Punerea acestor probleme a necesitat un mediu de analiză şi mai multe metode de cercetare. În exemplul ales nu întâmplător, mediul îl constituie o mulţime convenţională, constituită din toate cele 35 de persoane care recepţionează ştirea la ora difuzării ei, la un dineu.

Metode:
1.Observaţia directă şi pasivă
2.Metoda analizei propoziţionale
3.Metode de prelucrare cantitativă a datelor

Mijloace:
1. reportofon , instrumente de prelucrare a datelor

ILUSTRAREA PROBLEMEI:

Adunate în jurul unei mese de protocol, persoanele comentează ştirea de-abia difuzată. Pe lângă impresiile de moment, legate de atitudinea ştiristei care “zâmbeşte tâmp, în loc să aibă o mimică mai adecvată situaţiei”, comentariile nu au întârziat să apară, şi nici nu au dus lipsă de o puternică şi variată argumentare. Mi-am propus să analizez validitatea argumentelor care s-au înlănţuit sub forma unui raţionament de grup, la care toţi participanţii la întâlnire consimţeau; aceste argumente fiind dealtfel exprimate şi luate în seamă în concordanţă cu poziţia şi prestigiul de care se bucura fiecare participant la discuţie în parte.

Exprimarea entimematică a unui astfel de raţionament complex presupune la analizarea sa logică o descompunere a concluziilor finale în concluzii intermediare şi apoi o ordonare logică a premiselor şi concluziilor. Procedeul ne-a permis o separare a argumentelor valide de reacţiile emoţionale înfăţişate verbal sub aspectul unor false argumente sau silogisme, ceea ce ne-a oferit posibilitatea analizării persuasivităţii ştirii TV. Discuţiile declanşate de difuzarea acestei ştiri au fost înregistrate pe bandă audio-video.

Iată argumentele ce devin discursiv premise sau concluzii:

P1.a. În toate ţările Est-Europene revoluţiile s-au întâmplat la masa de catifea
b. Cu trei zile înainte de a se produce revoluţia din decembrie 1989, nimeni nu ştia că pe 16 se va întâmpla la Timişoara un scandal politic care va duce la răsturnarea dictaturii în România.
P2. ( în timp ce la televizor se difuzează o ştire despre gândacii găsiţi în pîinea vândută într-un cartier bucureştean):În România poţi găsi în pîine şi şobolani, nu numai gândaci

C1: România este ţara tuturor posibilităţilor şi totul este pe dos.

P3: Eu nu înţeleg nimic din ceea ce spune domnul profesor Hîncu
P4: Dar domnul Hîncu propune o metodă nouă de predicţie a
cutremurelor
P5: Directorul Institutului Roman de Seismologie spune că
seismele nu pot fi prevăzute…
P6: Cred că este vorba despre ceva revoluţionar, logica normală Nu mai este valabilă
P7: De exemplu, “Teoria Relativităţii” propusă de Einstein este ceva revoluţionar
P8: Eu cred în Hîncu, iar nu în ceea ce spun seismologii români,
P9: pentru că în România totul este pe dos.

C2: Aşadar, aşa cum spune domnul profesor, pe 15 va fi cutremur şi de aceea eu voi dormi cu familia în maşină.

C3: Dacă România este ţara tuturor posibilităţilor, pe 15 va fi cutremur.

Analizând din punct de vedere logic acest lanţ de premise şi concluzii, ajungem la descompunerea acestui raţionament complex (sorit) şi la reconstituirea polisilogismului deductiv ca necesitate de prelucrare imediată. Se obţin concluziile intermediare şi se verifică dacă din punct de vedere formal şi informal silogismul este valid, în acord cu cele două tipuri de condiţii pe care trebuie să le respecte orice silogism;

1. Condiţia materială; care stipulează că premisele trebuie să fie propoziţii adevărate
2. Operaţiile şi formele logice trebuie să fie valide

Observăm că dacă din punct de vedere formal soritul este valid, informal se evidenţiază în discuţiile grupului experimental apariţia mai multor sofisme, ce joacă rolul unor concluzii intermediare. Din punct de vedere colocvial, tocmai acestea capătă funcţia de vectori ai dialogului dintre cei 35 de membri ai grupului, fapt remarcat atît prin frecvenţa apariţiei acestora în discuţii cât şi prin importanţa lor la logica de ansamblu a comentariilor.

SOFISME ÎNTÂLNITE ÎN CADRUL RAŢIONAMENTULUI DE GRUP:

În urma analizei logice efectuate, am întâlnit următoarele sofisme, distribuite la nivelul premiselor şi concluziilor intermediare:

1.Sofismul dovezilor insuficiente:
(al generalizării pripite)

Acest tip de raţionament greşit constă în generalizarea unei proprietăţi “X” asupra unei clase de obiecte, pe baza unor exemple insuficiente sau nereprezentative pentru sublinierea concluziei.

Sofismul dovezilor insuficiente se regăseşte în C1:

“România este ţara tuturor posibilităţilor şi totul este pe dos.”

SiP=1—>SaP=?

2.Sofismul prin “Argumentum ad verecundiam”:
( sofismul prin argument relativ la modestie)

Aparţinând sofismelor de relevanţă, sofismul prin argument relativ la modestie insinuează faptul că o propoziţie este adevărată pentru că ea este argumentată de oameni cu autoritate într-un domeniu.

Mesajul pe care-l transmit propoziţiile P3, P4, P5, P6 este receptat de telespectatorii grupului experimental ca în fraza de mai jos:

“…Domnul Hîncu propune o metodă revoluţionară de predicţie a cutremurelor şi dacă eu nu înţeleg ce spune, nu înseamnă că nu are dreptate, mai ales că dânsul este specialist în seismologie…”.

3. Sofismul prin “Argumentum ad Ignoratiam”
şi sofismul prin“ Argumentum ad Baculum”:

Sofismul produs prin argument relativ la ignoranţă insinuează faptul că o propoziţie este adevărată pentru că nimeni nu a dovedit că ea este falsă.
Sofismul prin “argumentul bastonului” se produce atunci când dovezile logice sunt înlocuite cu argumente de altă factură (apelul la teamă, sau forţă, etc.)

Aceste sofisme reies din înlănţuirea logică a propoziţiilor P5, P6, P8:

“Nimeni nu poate dovedi că nu o să fie cutremur, deci dl. Hâncu are dreptate când spune că va fi…”

CONCLUZII FINALE:

O astfel de ştire de televiziune, cum este cea prezentată mai înainte, urmată fiind şi de reperele profesionale ale persoanei emitente ( în cazul de faţă dl. Prof. Hîncu, seismolog) ce reprezintă, în acest caz “autoritatea în domeniu” ( succese pe plan profesional recunoscute la nivelul comunităţii ştiinţifice internaţionale), repere care au rolul de a diminua ambiguitatea şi de a conferi autenticitate ştirii – transferă în planul audienţei, din zona posibilului în zona certitudinii şi a iminenţei – un fapt improbabil.

Adresându-se în acelaşi timp sferei emoţionale dar şi celei logice a telespectatorilor, acest transfer se produce semiconştient, iminenţa unui dezastru adresându-se emoţionalului, în detrimentul filtrării logice a informaţiei. Ştim cu toţii, mai ales din ultima perioadă de timp, că pericolul de distrugere, odată semnalat, generează emoţii cu tipologii diverse pe scara emoţională. Reacţia la aceste emoţii influenţează logica, discursivitatea, raţionamentul, fiind mai degrabă un rezultat al adaptării, decât un efect al culturii.

Aşa cum am ilustrat prin exemplul ales, un efect al difuzării unei ştiri de senzaţie este acela că dominantele emoţionale ale acesteia favorizează erorile de logică, ştirea devenind convingătoare prin această matrice, iar panica, chiar dacă nu este justificată, devine justificabilă.

Traieste-ti viata offline!

Posted on by

Invitatie de participare la programul terapeutic “Traieste-ti viata offline”

Primul si cel mai greu pas spre vindecarea oricarei dependente este recunoasterea ei. Viata echilibrata presupune in mod firesc posibilitatea alegerii propriilor dependente, unele dintre acestea fiind utile si sanatoase, altele nocive si inutile; nevoia compulsiva de a fi permanent online si in contact virtual cu ceilalti- ne confisca timpul si echilibrul, transformindu-ne in niste absenti din propriile vieti reale. Te invit sa iti recunosti dependenta de “online” (incluzind aici: dependenta de internet, de facebook si de alte platforme de socializare, de smartphone-uri si alte gadget-uri, prornografie si alte continuturi psiho-contaminante) si sa te inscrii astfel in programul terapeutic pe care il desfasor in cadrul “Cabinetului Individual de Psihologie Eduard Rosentzveig”, aflat in Constanta. Programul presupune 15 intilniri terapeutice dintre care trei intilniri sunt gratuite; ai parte de un mediu prietenos, sigur si avizat in care iti poti discuta problema si poti gasi solutii pentru rezolvarea dependentei tale de internet, vei intilini si cunoaste si alte persoane care au aceeasi problema. Pentru a participa la acest program terapeutic, te invit sa te inscrii prin telefon, la numarul 0721-871.200 (psiholog Eduard Rosentzveig), ocazie cu care vei obtine restul detaliilor care te intereseaza.

Traieste-ti viata offline!

Utilizatorii micro si macro blogurilor (twitter si wordpress spre exemplu), dar mai ales ai platformelor de socializare online, traiesc mirajul multiplelor avantaje pe care acestea ti le ofera; te mentii in atentie, devii accesibil, directionezi-manipulezi felul in care te cunosc si percep ceilalti, comunici la distanta ca si cind ai fi in camera de alaturi. Mediile online sunt un catalizator al perceptiei favorabile de care cu totii avem nevoie, dar genereaza dezavantajul unei perceptii incoerente si incomplete, creind asteptari nerealiste si o imagine personala falsa. Utilizarea frecventa (mai mult de 3 ore zilnic) a mediilor online creeaza dependenta de internet si aduce cu sine o serie de tulburari psihice- de obicei reversibile- care circumscriu sindromologic sfera cibernevrozei.

Relationare concreta sau comunicare virtuala?

Cu cit ai un suport social mai bine concretizat in relatii si contacte concrete cu oamenii reali, cu atit te poti considera mai bine ancorat social si poti trai mai intens sentimentul utilitatii tale pentru ceilalti, dat de calitatea si frecventa raporturilor interpersonale; nevoia de dragoste, de apartenenta sociala si de grup, nevoile de recunoastere personala si de autorealizare sunt constientizate si se concretizeaza doar prin socializarea comportamentelor individuale, prin impartasirea lor, prin exprimarea asumata a emotiilor si gindurilor, prin reactii concrete la comportamentele aduse in relatie de un alcineva tangibil.

Virtualizarea comunicarii ne ofera experiente interactive “in absenta”. Relationarea virtuala presupune si o virtualizare a celuilalt, creeaza ritualuri de interactiune noi si inhiba dezadaptant obiceiuri de interrelationare achizitionate in copilarie. Interactiunea fata catre fata, corp catre corp este inlocuita online cu substituentul celuilalt (gadgetul- calculatorul, smartphone-ul), care poate fi oricine si nimeni, in acelasi timp. Daca ne surprinde inca acest paradox, atunci ne poate surprinde in egala masura faptul ca aparenta apropiere “online” sau “in eter” dintre oameni, obisnuinta “scurtarii distantelor” (discutiile pe facebook, yahoo messenger, skype, convorbirile telefonice, emisiunile radio, tv) reprezinta de fapt o fracturare a relatiei cu acestia, o tinere la distanta si o raminere la distanta – generate printre altele de impresia ca “daca stiu acum ce ma intereseaza despre o persoana, atunci cunosc persoana”, pentru ca nimic nu te poate apropia de o persoana decit ceea ce cunosti concret si nemijlocit despre aceasta.

Ori putine dintre persoanele “intilnite virtual” sunt intilnite si concret, in carne si oase. Mediul virtual ne propune, prin suspendarea interactiunilor directe, o transformare a comportamentelor de relatie intr-un pasiv-activism indirect, o pensionare a actionarii prompte din fata intimplarilor reale in favoarea derealizarii afectate fata de scenarii imaginare, ritualizarea idolatra a celor mai banale gesturi in postari si impartasiri ce satureaza periculos paleocortexul, orientindu-ne spre o “afectivitate a secretiilor”.

Comunicarea virtuala e saracita de continutul pe care il ofera prezenta celuilalt, si stimuleaza inlocuirea sentimentelor profunde cu cele mai operante si conditionabile emotii primare: satisfactia, frica si agresivitatea. Este astfel generat astfel un cerc vicios de comportamente conditionate, care intretin dependenta si manipuleaza.

Dependentul de internet se comporta adesea ca un veritabil “zombi”, devine un “teleghidat emotional” ce traieste intens experienta atentiei fracturate de evenimente virtuale, invata neputinta concentrarii pe termen lung, devine incapabil de relationare si respinge relatiile de durata. Sensibil la schimbare si insetat de nou, dependentul de internet isi constientizeaza dezadaptarea in fata interactiunilor umane concrete, se lasa izolat in mode si este usor de antrenat in directii comerciale, traindu-si viata in directii prescrise discret de altii. Feedback-ul virtual primit in mediile online ii creeaza dependentului impresia participarii intense la propriul destin si ii intretine iluzia socializarii, stimulind astfel sociofobia.

Cum recunosti in jurul tau dependenta de mediile “on line” si “on air” ?

Accepta provocarea de a observa cit de multi copii, adolescenti, tineri, si maturi isi asuma postura aplecat-resemnata, de acceptare pioasa a acestei telecomenzi a atentiei, interpunind un display intre ochi si lume; priveste atent in metrou, in autobuz , cafenele sau in spatiile publice cite figuri traiesc absorbite hipnotic intr-o lume albastru-livid impartasindu-si astfel absenta si denumind aceasta ignorare reciproca “socializare inteligenta”.

Oricare ar fi declansatorul emotional al acestui mod de a “socializa” (de la etalarea dispozitivului la evitarea stimulilor fobogeni), consecintele asupra vietii de relatie si asupra dezvoltarii personale sunt vizibile si masurabile clinic, din simplul motiv ca cel putin in privinta satisfacerii nevoilor de relationare, simularea virtuala a relationarii nu produce in plan real efectele comportamentelor reale decit fragmentar, superficial si pe termen scurt (pacalesc si amina); “ca si cind as fi cu cineva” nu poate tine locul lui “in realitate sunt cu cineva”, “ca si cind mi-ar recunoaste cineva calitatile” nu se poate confunda cu “cineva imi recunoaste in mod direct calitatile”.

Vei observa, privindu-i pe acesti “pasageri multimedia”, ca dezvolta comportamente obsesiv-compulsive, agitatia si disconfortul pe care le experimenteaza orice dependent atunci cind este privat de sursa dependentei sale, tristeti sau nelinisti nejustificate contextual, taceri prelungi, tendinta de retragere, ludismul de consum si nevoia de a percepe si trai la scara comunitara…senzationalul unei flatulente. Limbajul sufera si el modificari de dinamica, discursul sarac si incoerent include jargonul platformelor sociale, se observa injumatatirea, prescurtarea sau stilcirea cuvintelor.

Multi dintre utilizatorii site-urilor si platformelor “de socializare”…traiesc astfel iluzia socializarii, si de fapt frustrarea absentei sale, confundind interactiunea virtuala cu interactiunea reala; confuzia dintre o imagine reala a unui obiect si imaginea sa reprezentata se produce instantaneu; creierul nu poate distinge diferentele dintre imaginea unui obiect real si cea a unuia imaginat- studii ale fenomenelor intrahipnotice dovedesc faptul ca subiectii implicati reactioneaza la stimulii vizuali din timpul visului sau a starii de veghe “ca si cind ar fi reali”. Spatiul virtual creeaza acum cu o acuratete HD iluzia realitatii, o iluzie pe care n-o poate impiedica sa fie credibila decit autoobservarea propriului discurs cognitiv, hiperconstientizarea, filtrarea critica a informatiilor si mediilor, precum si o discriminare antrenata a stimulilor.

Daca televiziunea alb-negru si cea color a anilor 60-90 oferea spectatorilor, prin precaritatea si masivitatea aparaturii electronice, o frapanta deosebire intre “realitatea de pe micul ecran” si cea din afara ecranului, (imperfectiunile tehnice -”imaginile in dungi” ori hipo-baleiate avind rolul neanticipat de a echivala realitatea televizata cu “realitatea ca si cum”, lasind loc mai putin amneziei de sursa), astazi prezentarea imaginilor 3D si HD hiperbolizeaza realul, facindu-l sa fie chiar mai de dorit vizual si mai credibil decit “realitatea-la fata locului”.

Nu este de mirare ca dezadaptarea, ajustarea deficitara a asteptarilor la realitate, reglarea emotionala precara, disocierea exterior-interior data de alternarea si suprapunerea surselor (informatia data de un dispozitiv versus informatia data de contactul nemijlocit cu realitatea), carentele formative, autotensionarea nevoilor, exacerbarea reactiilor la frustrare datorate scaderii tolerantei la frustrare, depresiile, anxietatile, tulburarile de personalitate – toate acestea intregesc un inventar psihopatologic ce circumscrie dependenta de mediile online, conturind aparitia unui nou corp sindromologic- cibernevroza.

Ce este cibernevroza?

Cibernevroza este un corp sindromologic ce include tulburari nevrotice si borderline, generate de cognitii dezadaptative inconstiente sau de rationamente constiente eronate, prin care persoana supradimensioneaza importanta socializarii online si in consecinta supradozeaza interactiunea cu dispozitivele inteligente, dezvoltind o dependenta de internet si de mediile online si tensionind-si astfel nevoile de relationare intr-o maniera nevrotica. Persoana se raporteaza episodic la realitatea concreta prin prin ciber-filtrele dobindite online, schematizeaza realitatea disociat (aparenta-esenta) utilizind sensuri, semnificatii, metode de interactiune, limbaje dobindite online-iar acestea au rolul unor proiectii negative cu rol dezadaptativ, creind rezistenta la adaptarea/re-adaptarea la realitate; vechile structurari ale realitatii au tendinta de a bloca noile restructurari, producind si intretinind dezadaptarea.

Dintre simptomele cibernevrozei mentionam derealizarea, dezorientarea spatio-temporala, amnezia de sursa, disocierea dispozitiv-realitate, disocierea online-offline, disocierile esenta-aparenta, adevar-minciuna, conspiratie-transparenta, disocierea interior-exterior, precum si reasocierea “realitatii offline” cu noile semnificatii ale “realitatii online”. Episodic, persoana cu cibernevroza se comporta in situatiile real-concrete ca si cind ar fi in mediul virtual, fata de care se raporteaza ca la un etalon. Cibernevroticul nu este un psihotic, putind insa face distinctia intre virtual si realitate.

Cibernevroza a fost privita initial ca boala profesionala, fiind incadrata nespecific in alte categorii nozologice – nevroza, astenie, burnout; stress- prin faptul ca incidenta se mentinea in rindul categoriilor profesionale. Odata cu extinderea simptomelor si asupra altor categorii sociale, cibernevroza s-a impus atentiei prin citeva simptome specifice observabile la nivelul comportamentelor de relatie a celor afectati: o alterare a modelelor personale de interactiune, o substituire consimtita a comunicarii orale cu cea scrisa, si a celei directe cu cea mijlocita virtual.

Dincolo de aceste simptome se remarca diminuarea atentiei, concentrarea avind loc pe durate de timp limitate, schimbarea grilei de lectura a realitatii- prin acceptarea unitatilor de inteles de tip “pastila” -imagine-explicatie; diminuarea abilitatilor critic-reflexive, operatiile reflexive ale gindirii constiente lasind loc procesarilor inconstiente- informatia se adreseaza mai degraba inconstientului, viteza derularii informatiilor permite un slab discurs interior, o constientizare precara a informatiei parcurse.

Dezadaptarea sociala progresiva pe care o creeaza dependenta de mediul online, in ciuda aparentelor de compensare virtuala a retragerii si izolarii fizice spre care tind dependentii, genereaza depresie si tulburari de tip anxios, tulburari afective ce antreneaza dupa sine de obicei tulburari psihosomatice (anorexie, bulimie, dureri cronice, tulburari de ritm circadian, insomnii, astm, alergii, ticuri, boli ale sistemului gastro-intestinal, boli cardio-vasculare, tulburari de vorbire, tabagism, alcoolism, tulburari sexuale functionale) cauzate de conflicte interiorizate, produse de frustrarea unor nevoi fundamentale regasibile axiomatic in idealul de echilibru functional al fiecarei persoane. Aceste tulburari devin prin somatizare un strigat de ajutor pe care il lanseaza organismul pentru rezolvarea unor conflicte internalizate.

Cum iti poti trata cibernevroza si dependenta de internet?

Dependenta de internet, concret spus -dependentele de platformele online, de facebook, de chat, de jocuri pe calculator, de filme, de pornografie si idilografie (realitatea infrumusetata, foografii photoshopate, kitch), precum si cibernevroza se pot trata si vindeca in acest cabinet de psihologie, sau la orice coleg psiholog din Constanta.