Familia şi transmiterea valorilor social-umane

0 Flares 0 Flares ×

Rokecah (1973) arată că “o valoare este o credinţă durabilă”, că “un mod de existenţă în acord cu valorile asumate este din punct de vedere personal şi social preferabil opusului său”, distingând intre valori terminale corespunzatoare finalităţilor vieţii (fericire, înţelepciune, pace) şi valori instrumentale care se referă la mijloace (moduri de a fi sau acţiona) utilizate pentru a atinge un scop. Ele comportă o dimensiune cognitivă, deoarece presupun un ansamblu de cunoştinţe cu caracter normativ, rezultate din experienţa anterioara, o dimensiune afectivă, deoarece implică o ierarhie şi ataşamentul difernţiat pentru un mod sau altul de existenţă, precum şi o dimensiune conativă care face ca valoarea să îndeplinească funcţia de ghid a acţiunii.

Apartenenţa copilului la o familie nu poate fi considerată în nici un context drept suport exclusiv de transmitere al moralei şi valorilor, dar educaţia primită în familie are o influenţă covîrşitoare în alegerea, selectarea, ierarhizarea şi introiectarea valorilor bazale ce definesc sistemul personal de valori al copilului.

Nu toate familiile sunt orientate de aceleaşi valori şi atitudini în cresterea şi educarea copiilor. Diversitatea rezultă în parte din structura socială:

  • Religia
  • Nivelul de instruire
  • Mediul de rezidenţă
  • Traiectoria familiei
  • Apartenenţa socio-profesională
  • Tipul de interacţiune familială

Studii realizate de Bawin şi Legros (1996), Levite (1988) arată că părinţii apartinînd unor categorii socio-economice diferite transmit copiilor lor valori diferite. Se pare că, în clasele mijlocii şi superioare, sunt valorizate cu precădere; autonomia şi stapînirea de sine, imaginaţia şi creativitatea-în timp ce în clasele populare accentul este pus pe ordine, curăţenie, obedienţă, respect al vîrstei şi al regulii exterioare, respectabilitate, capacitatea de a evita problemele.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Comments are closed.