…nu trebuie decît să te urci în barcă şi să vîslești înaintea ta. Dar cînd sufletul tău devine o mare fără apă, încotro te îndrepţi? Cui îi ceri ajutorul? Cine îţi mai poate alunga teama eşuării? Cînd te-ai săturat de sisteme explicative şi teorii proiectate să-ţi adoarmă angoasele, păcălindu-ţi foamea de adevăr, nicidecum descoperindu-ţi-L, cînd binele şi răul pe care le faci îşi pierd sensul, inversîndu-se în numele toleranţei, tu unde îţi regăseşti reperele? Cînd ţi-e greu să mai fii un om de rînd pentru că unii îţi reproşează batjocoritor credinţa în Dumnezeu şi felul simplu de-a fi, alţii cinstea şi truda – ca pe un căpăstru menit să te îmblînzească, pe umărul cui te sprijini tu ca să-ţi păstrezi puterea de a mai fi onest faţă de tine? Iar dacă ceea ce eşti acum nu se bazează pe nici o “carte mare”, ci doar pe liniştea pe care o ai împlinind iubirea ca pe cea mai de preţ dintre porunci, atunci cum crezi că te-ai simţi, negîndu-ţi sensul şi devenirea personală, dacă ai abandona să mai fii atent la esenţialul care te defineşte, pentru a lămuri ambiguităţi din latrina unor doctrine sterile pentru orice virtute?

Neputinţa e o mare povară a sufletului nostru, greu de vindecat. Pentru a înțelege de unde poți iniția terapia ei, te invit să îți găsești puțin timp pentru a reflecta; la ce întrebări personale îţi asumi pe nemestecate răspunsurile date de alţii? Apoi, dacă ești încă dispus/ă vom găsi împreună soluţii mai actuale, mai adecvate resurselor tale.