Category Archives: Sexualitate si Psihosexologie

Frigiditatea sau “nevroza in doi”

Posted on by

Frigiditatea sau anafrodisia este o tulburare de dinamica sexuala intilnita la femei, constind in lipsa dorintei sexuale, si prin aceasta a orgasmului din timpul actului sexual vaginal cu un partener heterosexual.

Anafrodisia este conditia necesara si suficienta a frigiditatii. Anorgasmia sau lipsa orgasmului nu reprezinta un simptom al frigiditatii atit timp cit dorinta sexuala este prezenta. Prin urmare, femeile care nu au avut orgasm vaginal nu sunt frigide, atit timp cit dorinta de a face dragoste este prezenta, in deplina sa manifestare emotionala si fiziologica (libidou, stare de excitatie normala, sensibilitate sexuala normala).

Frigiditatea este perceputa de catre partenerul de viata al femeii frigide sub forma unui comportament indiferent in prezenta stimulilor sexuali, dublat de lipsa apetitului sexual. Femeia in cauza se confrunta cu stari de frustrare la analiza propriilor emotii si senzatii declansate de actul sexual, senzatii ce par “anesteziate”, dublate fiind totodata la nivel emotional de o insensibilitate erotica ce nu permite declansarea orgasmului; femeia frigida poate percepe momentele de tandrete si de dragoste cu partenerul ca pe un lucru mecanic, ca pe o datorie conjugala disforica, pe care o indeplineste cu disconfort,  si care este necesara satisfacerii sau “calmarii” acestuia.

Daca partenerul unei femei frigide nu ofera intelegere, sprijin emotional si tact in demersul terapeutic al partenerei sale, in cuplu apar si se acutizeaza situatii tensionante ce definesc simptomatic nevroza conjugala. Frigiditatea insasi reprezinta simptomul “nevrozei in doi” (in cazul frigiditatii secundare),  fiind generata de un model de relationare nevrotic al cuplului conjugal.

Constientizarea problemei genereaza adesea ginduri disfunctionale care alimenteaza stari complexuale puternice. Corolarul emotional al frigiditatii este tensionat de emotii specifice, disforice, resimtite intens de femeia frigida; neliniste, irascibilitate, teama de expunere, teama de abandon, jena, retinere, tendinta de evitare a intimitatii cu partenerul si a discutiilor despre propria frigiditate, senzatia de insatisfactie.

In cazurile intilnite pina in prezent am observat ca femeile frigide prezinta in 6 cazuri din 10 tendinta de disimulare si compensare a problemei lor prin implicarea workaholica in activitati profesionale, acte umanitare, activitati de mare efervescenta la nivel social. A fi vazute de toti si a se mentine in centrul atentiei tuturor limiteaza la maxim momentele de intimitate reala, momente disconfortante pe care le evita. Neacceptarea propriei frigiditati si comportamentul de evitare al acestei probleme se constituie in inhibitori ai vindecarii, generati de teama de stigmatizare ce ar adauga si mai multa tensiune emotionala celei deja existente, de pudoarea excesiva si de faptul ca in familia de apartenenta discutiile despre propria sexualitate reprezinta un tabu, de educatia puritana, etc.

Cauzele frigiditatii pot fi organice si psihologice. Eludind cauzele organice reprezentate de boli endocrine sau cardiovasculare a caror vindecare presupune interventia unui medic, cauzele psihogene, de obicei psihotraumele- au o pondere insemnata in aparitia frigiditatii, prin efectele lor traumatice la nivel emotional-afectiv, un nivel al personalitatii in care se regasesc factorii ce conditioneaza realizarea normala a actului sexual la femeie. Fobiile specifice, teama de intimitate si sex, masturbarea compulsiva sunt cauze psihologice ale frigiditatii primare, intilnita de obicei la femeile mature sexual, aceasta manifestindu-se prin evitarea cu orice pret a raporturilor sexuale. Insatisfactia repetata, nevroza de cuplu, distressul, depresiile, anxietatea, tulburarile bipolare, teama de a nu ramine insarcinata, abuzurile sexuale si lipsa lubrifierii vaginale sunt cauze ale frigiditatii secundare, care apare dupa debutul vietii sexuale.

Frigiditatea este tratabila prin psihoterapie individuala si de cuplu. fiind in buna masura o tulburare de dinamica sexuala psihogena.

Psihoterapia frigiditatii se adreseaza atit femeii in cauza cit si cuplului familial, intrucit frigiditatea, prin efectele sale, ii afecteaza pe ambii parteneri dar poate fi la rindul ei cauzata de un model nevrotic de relationare.

Dispareunia – sau contactul sexual dureros

Posted on by

Ea se simte bine si are chef sa faca dragoste, dar cind tandretea diluata de gesturile nerabdatoare ale partenerului anunta sfirsitul preludiului, fata constata cu jena o durere destul de puternica ce o anunta ca ea…nu e chiar pregatita; nu se simte indeajuns de lubrifiata,  are o senzatie de usturime, durere intepatoare si disconfort de parca penisul prietenului sau ar fi invelit in smirghel. Relaxarea si preludiul prelungit, desi recomandate de  prietenele binevoitoare  si sfatoase, nu functioneaza. Fiecare lubrifiant aplicat ii ancoreaza fetei convingerea ca “este defecta”, deci nu reprezinta decit o solutie “de urgenta”. Ce se intimpla de fapt si ce-i de facut?

Pai fata aflata in situatia descrisa mai sus ar trebui sa afle ca orice senzatie de durere resimtita la nivelul vaginului sau raspindita difuz in toata sfera genitala si pelvis, provocata de un raport sexual, poarta denumirea de dispareunie sau, altfel zis, contact sexual dureros. Durerea poate sa apara la inceputul, in timpul sau imediat dupa raportul sexual.

Clinicienii observa doua tipuri de dispareunie, clasificarile avind drept criteriu momentul instalarii sale: dispareunia primitiva, aparuta la inceputul vietii sexuale si dispareunia secundara, instalata dupa o perioada se activitate sexuala normala a femeii.

Cauzele pot fi organice sau psihogene. Cauzele organice sunt reprezentate de: cauze vulvo-vaginale, pelviene-ginecologice, endocrine sau chiar coitus interrumptus.

Cauzele psihogene ale dispareuniei sunt reprezentate de: conflicte nerezolvate, sentimente de vinovatie, anxietate si stari depresive, anumite preocupari obsesive, stari ipohondriace.

Pentru eliminarea cauzelor de origine psihologica, citeva sedinte in cadrul unui cabinet psihologic sunt suficiente, psihoterapia cognitiv comportamentala fiind una dintre cele mai eficiente modalitati terapeutice de tratare a dispareuniei.

Tulburarile de dinamica sexuala ale femeii

Posted on by

Vaginismul

Sunt de 2 ani casatoriti dar ei nu au avut nici o relatie sexuala pina in prezent. Nu pentru ca nu s-ar simti atrasi sexual unul de celalalt, sau pentru ca nu ar indrazni sa faca dragoste, ci pentru ca, practic vorbind, le este imposibil. Nu este ceva rar, ci o afectiune specifica femeii, vaginismul, care afecteaza viata de dormitor a multor cupluri.

Ce este vaginismul?

Ginecologul isi incepe examenul medical intrebind-o pe pacienta venita la consult daca aceasta sufera de malformatii genitale. Totul are aspect normal. Dar cind specialistul incearca sa introduca speculum-ul pentru a face o examinare vaginala, observa ca pacienta isi inclesteaza pumnii, si o grimasa de durere acuta se suprapune expresiei de incordare deja existenta. Muschii din jurul vaginului sunt hipertensionati, in ciuda dorintei pacientei de a se relaxa pentru a fi consultata, iar examinarea devine astfel imposibila. In acel moment in mintea specialistului ginecolog se contureaza ideea unui prim diagnostic; vaginismul. Si daca acesta este unul primar-sau psihogen, fiind confirmat si de lipsa unor tulburari organice sau functionale ale aparatului genital-cum este cazul vaginismului secundar, pacientei i se va recomanda in cel mai fericit caz un psiholog, pentru rezolvarea problemei sale.

Vaginismul este un reflex de contractie, involuntar si incontrolabil al muschilor din jurul vaginului. In exemplul de mai sus vaginul refuza penetrarea, motiv pentru care a face dragoste in acest fel, chiar si imperfect, devine imposibil. Cuplurile cu astfel de situatii fac dragoste in felul lor propriu, dar fara penetrare vaginala, motiv generator de frustrari.

Care sunt cauzele vaginismului?

Cauzele majore ale vaginismului primar (psihogen) se pot grupa in doua categorii dominante statistic: educationale  si  psihotraume.

Cauzele educationale sunt descrise de lipsa educatiei sexuale in familia de provenienta a femeii; evitarea discutiilor despre sex-sexualitate, dublata de atitudini pudibonde ale parintilor, sau printr-o educatie sexuala negativa, axata pe teama de agresiune din partea barbatilor, insotita de incurajarea reprimarii dorintelor sexuale (din motive religioase gresit intelese si dezastruos transmise, si anume castitatea pina la casatorie obtinuta fortat de parinti prin inducerea fricii de penetrare, sau prin clisee de tipul ” e pacat sa te culci cu un barbat daca nu te casatoresti cu el”-care trasnmise fara o argumentare explicita capata forma unor reguli absurde, conflictuale) precum si de valorizarea negativa a nevoilor sexuale (sexul si sexualitatea sunt lucruri necurate, reprezinta ceva murdar de care se folosesc barbatii pentru a-si satisface poftele, etc.)

Cauzele psihotraumatice ale vaginismului isi au originea in abuzurile de orice fel si in fobiile conexate sexualitatii: viol, abuzuri sexuale, atentat la pudoare, hartuire emotionala, hartuire sexuala, atitudinile autoritare si agresive ale parintilor sau prietenului in legatura cu sexualitatea tinerei fete, presiunea psihologica de a incepe viata sexuala atunci cind tinara nu este pregatita, situatiile complexuale, insecuritatea si respingerea,  teama de sex sau de ranire indusa de discutiile despre cum este prima data si despre durerea pe care ar produce-o ruperea himenului, etc. Aceste situatii puternic conflictuale genereaza nevroze si frustrari ce duc la aparitia vaginismului.

Terapia vaginismului

Tratamentul vaginismului implica o etapizare a terapiei, necesitind colaborarea unei echipe profesionale formata din medic ginecolog si psiholog.

Psihhologul are in acest caz rolul de a suplini lipsa educatiei sexuale, dar si de a deescalada anxietatile de performanta si de contact sexual, prin conceptualizari exprimate pe intelesul pacientului, menite sa ofere acestuia o educatie sexuala pozitiva si posibilitatea restructurarii acelor cognitii disfunctionale referitoare la propria sexualitate, care induc tulburarea de dinamica sexuala.

Psihoterapia vaginismului axata pe tehnici cognitiv-comportamentale da rezultate bune, avind o durata medie de 36 de sedinte, dintre care o treime o reprezinta terapia de cuplu, si doua treimi terapia individuala. De aceea e important ca acele femei sau cupluri care au astfel de probleme sa se adreseze unui psiholog.

Etapa I-a sau << Ce am eu, pasarica sau “parasica” ? >>

Tratamentul vizeaza intr-o prima etapa “imblinzirea vaginului”, acest lucru debutind cu recunoasterea existentei lui. Pentru ca la nivelul reprezentarii propriei imagini corporale, multe femei cu vaginism au impresia ca nu au vagin. Unele femei isi urasc vaginul, avind probleme de acceptare a imaginii lor de adult; cind sunt rugate sa isi denumeasca propriul organ genital, vaginul devine brusc:” acolo jos”, “nu inteleg la ce va referiti”, “organul meu genital”, “chestia aia”, si mai rar substitutele metaforice “veverita”, “floricica”, sau “pasarica”. Aceste femei care au dificultati de denumire a propriului vagin dar si de integrare a lui in propria imagine corporala spun despre “pasarica” lor, atunci cind sunt rugate sa o descrie ca: “nu exista”, ca “este urita”, ca este “o entiate straina” care “nu imi apartine”, ca este “o parasica”, separata de restul corpului. Ori “imblinzirea vaginului” incepe tocmai cu aceste exercitii de integrare a imaginii propriului sex in imaginea corporala de ansamblu, prin exercitii de vizualizare, de reprezentare mentala, de intelegere a anatomiei sale. Plansele anatomice explicative si autovizualizari in oglinda sau cu ajutorul unei camere video a vaginului, o ajuta pe pacienta sa constientizeze si sa accepte existenta de facto a propriului sex.

Etapa a 2-a sau << Cum sa invat sa te accept in mine? >>

O alta etapa a psihoterapiei vaginismului se adreseaza cuplului si are in vedere reducerea anxietatii de performanta, hipervigilentei si autoobservarii, dar totodata si cresterea controlului muschilor vaginali, cresterea progresiva a senzatiilor corporale si a placerii senzoriale. Pentru reducerea anxietatii asociate penetrarii (teama de coitus), unul dintre exercitiile cu rol major in tratament consta in incurajarea partenerilor pentru realizarea unei penetrari de 1 mm., lenta, fara graba.

Acceptarea prezentei “celuilalt”  in propriul vagin, este declansatorul vindecarii vaginismului. Exercitiile Kegel si exercitiile de dilatare progresiva a vaginului constituie tehnici terapeutice ce permit terapiei sa se orienteze ulterior spre urmatorul scop terapeutic, constind in depasirea anxietatii asociata contactului sexual in sine. Pentru ca vaginismul se intensifica si persista la unele femei direct proportional cu cresterea dorintei actului sexual, barbatul poate contribui la aparitia acestei tulburari de dinamica prin atitudini brutale, nerabdatoare, care induc femeii un fond anxios; teama de a nu fi ranita la penetratia penisului, in contextul hipersensibilitatii mucoasei vulvare si a sentimentelor preexistente de jena si pudoare exagerate pe care le traieste femeia cu vaginism fata de actul sexual. De aceea, o atitudine rabdatoare a partenerului, tandretea si mentinerea unor sentimente de siguranta si dragoste sunt conditii sine qua non ale pregatirii femeii cu vaginism, inaintea trecerii la intromisia propriu zisa a penisului.

Aceste exercitii de deescaladare a anxietatii generata de apropierea sau intromisia penisului in vagin se desfasora etapizat, cu concentrarea atentiei pe muschii incordati ai vaginului si pe relaxarea lor treptata. Deasemenea, partenerii sunt rugati sa urmareasca o mentinere a nivelului de “chef”, de dorinta si de placere sexuala obtinute in fazele anterioare.

Exercitiile de penetrare sunt treptat inlocuite cu exersarea progresiva a actului sexual complet, un alt scop al acestei etape terapeutice fiind obtinerea unui nivel de placere specific fazei de platou.

Etapa a III-a sau << Cum sa imi invat pasarica sa zboare ? >>

Aceasta etapa terapeutica vizeaza descoperirea si dezvoltarea progresiva a placerii autoerotice si a erotismului in cuplu, placere dezvoltata de stimularea sexuala. Sunt recomandate exercitii de descoperire a zonelor placerii, auto-explorarea erotica, masturbare, hetero-masturbare (masturbare cu ajutorul / sau impreuna cu un partener) si sex cu un partener fata de care este important sa nu apara teama de respingere pe care aceasta problema o declanseaza in mod uzual. Se intervine si la nivel social, cuplul invatind sa exprime emotii si nevoi. Tehnicile acestei etape de tratament constau in antrenarea aptitudinilor de asertivitate si exprimare a emotiilor, pentru optimizarea comunicarii dintre partenerii sexuali sau partenerii de cuplu.

 

 

Tulburările de dinamică sexuală “unisex”

Posted on by

Tulburările de dinamică sexuală comune ambelor sexe adaugă tulburărilor specifice constatarea că într-un cuplu sexual ambii parteneri pot fi în egală măsură afectaţi de probleme de dinamică sexuală identice sau foarte asemănătoare. Aceste tulburări sunt; apareunia, hemipareunia şi hipersexualitatea.

Apareuniei şi hemipareuniei  le sunt specifice copulaţiile incomplete sau imposibil de realizat. Cauzele acestor tulburări sunt diferite şi specifice fiecărui sex în parte.

Cele mai frecvente cauze pentru bărbat sunt fimozele sau hipospadiasisul, cînd din cauza obturării meatului urinar sau a localizării atipice a acestuia, precum şi a curburii ventrale a penisului-ce însoţeşte adesea hipospadiasisul netratat în copilărie, actul sexual devine fie dureros, fie imposibil de realizat.

La femeie cauzele semnalate constau în malformaţii congenitale: absenţa vaginului, uter dublu cu vagin unic, uter septat, vagin septat, himen neperforat. Aceste afecţiuni sunt tratabile chirurgical.

Hipersexualitatea este un tip de manifestare psihosexuală specifică ambelor sexe. La bărbaţi se manifestă prin performanţe sexuale de-a lungul întregii vieţi, un libido excesiv, hipererotizare, uneori obsesii,  agresivitate şi comportament antisocial.

Formele tipice de hipersexualitate masculină sunt:

1.) donjuanismul-hipersexualitatea seducătorului de profesie, bun amant, care seduce şi posedă femeile, fără a se ataşa de vreuna.

2.) tipul Casanova-hipersexualul rănit în amorul propriu, care seduce şi apoi abandonează din dorinţa de a se răzbuna pe fiecare femeie pe care o cucereşte

3.) satiriazisul-hipersexualul oricînd amator de relaţii sexuale, insaţietate generată de o stare permanentizată de excitaţie

4.) virilitatea de andropauza-hipersexualitate generată de dereglările hormonale specifice perioadei de andropauză.

În cazul femeilor, hipersexualitatea se manifestă prin libidou excesiv şi hipererotism, fiind generată de dereglări endocrine.

Distingem trei tipuri de hipersexualitate feminină:

1.) hipersexualitatea– activitate sexuală supramedie, cu intensitate şi frecvenţă înalte, destul de bine controlată de femeie

2.) nimfomania – nevoia permanentă şi incontrolabilă de a întreţine relaţii sexuale, cu orice preţ, în orice moment, cu oricine

3.) erotomania – comportament sexual însoţit şi alimentat de un delir erotic sistematizat, avînd ca temă centrală iubirea neîmpărtăşită, aparţinînd tablourilor simptomatice ale delirului paranoic, psihozei maniacal depresive şi schizofreniei.