Category Archives: Cuplul

Tabuuri sexuale ale minoritatilor din Dobrogea

Posted on by

Desi tabuurile sexuale dobrogene au un caracter universal prin prisma filonului lor religios, ceea ce le deosebeste sunt aspectele practice pe care cultura fiecarei comunitati le insereaza si le adapteaza dupa nevoi -propriei sexualitati.

Tabuuri sexuale ale evreilor *

In timpul actului sexual barbatul trebuie sa aiba ginduri curate pentru a-si mentine constiinta curata; sa nu se poarte pervers, sa nu fie usuratic, sa nu ii spuna sotiei vorbe urite, pentru ca, spun invatatii, chiar si vorbele usoare dintre sot si sotie i se spun Domnului in timpul judecatii ceresti.

Inainte sau in timpul actului sexual se vorbeste doar atit cit trebuie in aceasta imprejurare, partenerii netrebuind sa isi distraga atentia de la actul sexual.

Pozitia el jos si ea deasupra este o pozitie condamnata, dar nu si daca sotii au orgam simultan, aceasta pozitie permitand spermei sa ramana mai putin in interiorul vaginului.

Tot din motive de scadere a fertilitatii este interzis sexul in pozitiile in care partenerii stau in picioare sau in pozitia sezind.

In timpul actului sexual sotii trebuie sa se gindeasca la vorbe din Tora si la alte lucruri sfinte, aceasta fiind o mitzva (o indatorire sfinta).

Este interzis ca actul sexual sa aiba loc in afara unei case de locuit – in natura, parcuri, pe strazi, in livezi sau gradini…pentru a nu se asemana unui adulter.

Sotul nu trebuie sa aiba contacte sexuale cu sotia decit cu consimtamintul ei, si este interzis sa o forteze in vreun fel. Deasemenea este interzis ca sotii sa aiba relatii sexuale atit timp cit sunt certati si nu au rezolvat intre ei neintelegerea, chiar daca amindoi isi doresc sa faca dragoste.

Daca sotul a hotarit sa divorteze de sotia lui si nu o mai iubeste, este interzis sa mai aiba relatii sexuale.

Este interzis ca sotul sa intretina raporturi sexuale cu sotia atunci cind ea doarme, sau cind vreunul dintre soti este beat.

Este interzis sexul in fata oricarui om, daca acesta este treaz, dar in fata unui copil care nu stie inca sa vorbeasca, este permis.

Este interzis ca partenerii sa isi priveasca organele genitale in timp ce fac dragoste, daca nu se rusineaza, pentru ca cel ce se rusineaza nu pacatuieste.

De asemenea este un mare pacat sa fie sarutate organele genitale.

Sotii nu trebuie sa exagereze cu sexul, dar nici sa se neglijeze. Sotul are datoria de a-si regula nevasta cu o frecventa ce depinde de cit de solicitat este de profesia sa; pentru oamenii sanatosi si tandri ale caror venituri sunt indestulatoare si le realizeaza in localitate, frecventa actului sexual este in fiecare noapte. Pentru muncitorii care lucreaza in orasul lor, frecventa actului sexual este de doua ori pe saptamina. Deasemenea, in cazul comis voiajorilor si a altor profesii care presupun deplasari in alte orase, frecventa acuplarii este de odata pe saptamina sau odata pe luna, in functie de distantele strabatute. Pentru un rabin sau intelectual, timpul destinat sexului este “din seara de Sabat pina in seara de Sabat”.

Orice om trebuie sa faca dragoste cu sotia lui in noaptea dinaintea plecarii intr-o calatorie. Dar orice propunere sexuala rostita cu vorbe de catre sotie este o nerusinare, sotia asemanindu-se in acest caz cu prostituata, iar barbatul nu are voie sa se lase ademenit.

Daca barbatul isi lipseste sotia de sex pentru a o tachina sau pentru a se razbuna, atunci acesta pacatuieste, pentru ca incalca porunca “si timpul ei sa nu se scurteze”.

In timpul actului sexual barbatul trebuie sa se gindeasca nu la placerea sa personala ci la datoria lui de a se darui sotiei si de-a o satisface.

O femeie care alapteaza nu trebuie sa faca sex decit in timpul in care doarme copilul, dupa care nu trebuie sa il alapteze trei sferturi de ora, exceptind cazurile in care copilul plinge.

Barbatul este dator sa isi reguleze sotia chiar si daca aceasta este insarcinata sau alapteaza, si daca acesta se gindeste la binele fatului, trebuie sa stie ca in primele trei luni de sarcina impreunarea ii este dificila femeii si ar putea fi un disconfort fatului, in urmatoarele trei luni este dificila femeii si buna fatului, iar in ultimile trei luni de sarcina relatiile sexuale dintre soti fac bine atit femeii cit si fatului, acesta urmind sa se nasca imbujorat si vioi.

Tabuuri sexuale ale sasilor, secuilor si  nemtilor

Sexul extramarital este interzis, fiind pedepsit de biserica catolica cu oprirea de la impartasanie pentru o anumita perioada, sau chiar cu excomunicarea din biserica.

Masturbarea si sexul anal precum si sodomia (orice tip de penetrare care nu vizeaza vaginul) sunt pacate grave, fiind repudiate si pedepsite aspru, cei prinsi asupra faptului fiind facuti de rusinea intregii comunitati.

Femeile care practica contraceptia sunt considerate usuratice, mai ales daca actul sexual se consuma in afara casatoriei.

Tabuuri sexuale ale turco-tatarilor

Desi Coranul recomanda sexul, nu recomanda desfrinarea. Nefiind prin cultura si educatie un obiect de atractie sexuala, fata care si-a pierdut virginitatea in afara casatoriei se aseamana unei prostituate, onoarea unei familii depinzind de virginitatea acesteia. In cazul in care i se constata deflorarea, fata  risca in anumite comunitati musulmane tratamente violente si mutilante, uneori chiar pedeapsa capitala.

Barbatii necasatoriti pot insa face sex oricit de mult doresc, sexul in afara casatoriei fiind in cazul acestora admisibil.

Femeilor le este interzis sa vorbeasca cu baietii inaintea casatoriei, iar dupa ce se casatoresc discutiile cu barbatii sunt admise doar in prezenta sotului; multor dintre fete nu le este permis sa aiba telefon mobil tocmai pentru a limita tentatia.

Sexul anal, desi traumatizant, este preferat celui normal de multe dintre fetele musulmane necasatorite, pentru ca aceasta este o modalitate buna de “a-si proteja si pastra onoarea”

Cultura islamica nu glorifica frumusetea feminina asa cum o face civilizatia europeana, de aceea dragostea dintre parteneri este conditia esentiala de existenta a unei relatii maritale, insa daca un barbat musulman isi neglijeaza sexual sotia, el nu mai este considerat barbat.

Nu exista restrictii in privinta pozitiilor sexuale, sotia fiind considerata “o pajiste a barbatului, pe care poti calca asa cum doresti”, dupa cum sta scris in Coran.

Masturbarea, pornografia, relatiile extraconjugale, homosexualitatea, ephebofilia, pedofilia, parafiliile, relatiile incestuoase  si sexul anal sunt interzise, insa este permis sexul oral, acesta echivalind cu sarutul.

Tabuuri sexuale ale rusilor, haholilor, lipovenilor

Sotii nu fac dragoste in posturile importante, sau in zilele de post din timpul saptaminii, miercurea si vinerea, iar in zilele in care sunt sarbatori religioase relatiile sexuale sunt permise “numai dupa ce a iesit biserica”.

Exogamia este interzisa, relatiile adulterine, parafiliile si relatiile homosexuale fiind condamnate de biserica crestina si de comunitate; sexul anal si oral sunt considerate sodomie, iar cei care le practica sunt considerati necurati.

Scopul actului sexual este procreerea, sexul de placere fiind admis intre soti mai ales daca s-au achitat de datoria de a face macar un copil. Abstinenta este o virtute, sotii trebuind sa traiasca ca un frate cu sora, exceptie facind zilele in care fac dragoste in scopul procrearii.

Avortul si contraceptia sunt pacate, fiind interzise si condamnate de biserica si comunitate.

* Chiţur Şulhan Aruh, (Codexul Comportarii Omenesti potrivit Talmudului) trad.: V.Tamiasar, prof. I.Isva, G. Bruchmaier, ed. coordonata de G. Bruchmaier, Bucuresti-Iasi, 1989-1999, pag. 393-395

Tabuurile sexuale si beneficiile lor

Posted on by

Societatea ejaculatorie ne propune tabuul suprem; lipsa oricarui tabu sexual. Efectele se observa imediat; tensionarea inutila a pulsiunilor sexuale pentru a le detensiona comercial, amplificarea inhibitiilor sexuale si a tulburarilor de dinamica sexuala ca efecte perverse.

Ce tabuuri sexuale nu incalcam inca?

Orice normare a sexualitatii implica tabuurile sale specifice precum si abaterile de la aceste interdictii. Ca in orice societate atent destructurata, si in Romania tabuurile sexualitatii sunt rescrise de “mode”, si inlocuite cu tabuuri ale promiscuitatii. Astfel, e la moda sa iti inseli partenerul, dar e un tabu ca acesta sa afle, este la moda sa iti inseli sotia dar este un tabu sa iti lasi amanta insarcinata, e considerat normal ca barbatii sa aiba relatii extraconjugale, dar e un tabu ca partenerele lor sa faca la fel. A devenit un tabu sa faci sex de mai mult de 3 ori cu acelasi partener, la fel cum este sa te casatoresti inainte de 30 de ani, sau “sa iti iei carnea de unde iti iei painea”.

Incalcarea tabuului este inconstient atractiva, pentru ca regulie formulate negativ tind sa fie intelese ca afirmatii, mintea inconstienta neoperind cu negatii si cuantificatori, acestia operind la nivelul semantic al limbajului ce asigură conştientizarea; astfel ca orice negatie devine o tentanta afirmare si o potentare a comportamentului spre directia interdictiei. Tocmai de aceea, cu ceva vreme inaintea primului raport sexual adolescentii ar trebui initiati sexual si ajutati sa inteleaga motivul existentei si sensurile acestor tabuuri sexuale, fapt realizabil doar prin educatia primita de la persoanele pe care ei le crediteaza moral si pe care le investesc cu aceasta autoritate, insa din cite observam aceste persoane inceteaza sa mai fie parintii.

Tabuurile sexuale reprezentative pentru români sunt inca tabuurile care si-au pastrat sacralitatea, cele care vin din sfera vietii religioase asumate, si care au cea mai mare valoare educationala.

Ce functii au tabuurile sexuale?

Contrar intuitiei de trotuar vehiculata tabloid, ce le asociaza unor mentalitati depasite, tabuurile sexuale au functii psiho-sociale bine structurate si reprezinta un indicator al nivelului de civilizatie in societatea care le adopta. Acestea normeaza si umanizeaza instinctul sexual, civilizindu-l; in culturile avansate, dorintele sexuale pot fi puse in act doar respectind o etica sexuala, reguli esentiale ce fac antropologic diferenta dintre physis si polis, dintre consumarea instictuala in tufisurile junglei si sexualitatea umanizata din cadrul unei comunitati umane.

Desi se inscriu in categoria regulilor ce asigura buna convietuire, interdictiile pe care le impun tabuurile difera de celelalte tipuri de interdictii prin caracterul sacru al comportamentului normat. Comportamentele sexuale sunt acte sacre daca sunt privite prin prisma scopului lor ultim, acela de a da viata unei alte fiinte, omul regasind-si originile fizice in acest comportament creator, si, la proportiile staturii sale, o asemanare cu Dumnezeu, cel  care l-a insufletit.

Exista tendinta de a echivala lipsa tabuurilor cu dezinhibitia sexuala dintre parteneri, dar dezinhibarea in pat este tocmai efectul respectarii acestor tabuuri sexuale, ale caror functii nu tintesc reprimarea sexualitatii ci structurarea acesteia in comportamente sociale; adresindu-se constiintei morale, tabuurile se supun atentiei noastre chiar si atunci cind le dorim tacute, generind presiune morala si inhibitii; rostul lor fiind de a inhiba-exhiba contextual sexualitatea.

Ce efecte genereaza renuntarea la tabuuri?

Desacralizarea persoanei atrage dupa sine desacralizarea actului sexual si renuntarea la tabuuri; orice cadere in profan este echivalentul unei caderi in moarte, este o decadere, o surpare epistemologica ce atrage dupa sine moartea spirituala, si este o palma peste chipul din noi al Lui Dumnezeu.

Eliberarea de tabuuri genereaza tabuuri noi si cei ce cred ca fugind de regulile sexualitatii devin liberi, au surpriza sa constate ca libertinajul are propriile sale reguli. Intr-o cultura ce face elogiul ejacularii de consum si stimuleaza practicarea “sexului protejat”, singurul tabu la moda este acela de a avea tabuuri sexuale. Ochii si urechile romanilor nu au scapat de acest curent global al pervertirii dorintei sexuale si a tandretii erotice, sentimente complexe ce coaguleaza cuplul sexual; network-societatea pompeaza devianta sexuala si morala, folosind eficientul principiu comportamental al intaririi aleatorii; acum blameaza – acum ridica in slavi si promoveaza promiscuitatea, generind de fapt educatie sexuala.

Eliberarea instictului sexual de sub fusta culturii si moralei genereaza dezinhibitii de consum, artificiale tensionari-detensionari ale nevoilor sexuale, ce influenteaza inevitabil si destructiv modelele de cuplu sexual. Renuntind la tabuuri, cuplul sexual redevine cuplu instinctual. Negarea reperelor si inlocuirea lor cu tentatii pasagere produce o cadere si o destructurare a societatii de la civilizatie spre tufe. Se vehiculeaza  tot mai des ideea unei destructurari a societatii romanesti, o dezorganizare generala, efectele acesteia constatindu-le si in planul sexualitatii. Chiar daca au valori morale puternice, comportamentul sexual al romanilor este expus contaminarii si restructurarii emotionale in jurul antivalorilor; femeile sunt valorizate sfincterial, barbatii sunt priviti utilitar, sexul extramarital a devenit o marca a distictiei sociale, inselatul tinde sa devina disciplina olimpica, parintii isi abuzeaza copiii si acestia la rindul lor dezvolta sindroame complexe ce le destabilizeaza in perspectiva viata de cuplu si viata sexuala.

Mizind pe implicare pedagogica si pe tezaurul moral oferit de ortodoxie, (sau trecind pe la orice cabinet psihologic din Constanta pentru a discuta cu un psiholog), parintii isi pot educa copiii pentru o viata de cuplu sanatoasa, astfel incit ajunsi la adolescenta acestia sa fie suficient de maturi si pregatiti emotional sa isi consolideze relatiile sexuale in jurul iubirii nicidecum in jurul placerii. Atractia erotica ce primeaza nevoii sexuale si fidelitatea ce fundamentează cuplul marital, dinamizind si potentind viata de familie, ar putea astfel să nu ajunga simple nostalgii. Pe un fond general de descrestere a ratei fertilitatii-natalitatii si de crestere a divortialitatii constatate la nivel european (conform Eurostat) ar fi interesant sa înţelegem cum coreleaza acestea cu prezenta tabuurilor sexuale si cum anume, prin respectarea lor, parintii isi implica copiii in adoptarea unui model sexual si de cuplu sanatos.

Consider ca romanii ar fi cel putin pragmatici mentinindu-si active tabuurile sexuale, pentru a supravietui cultural si ca specie.


Frigiditatea si impotenta induse de expunerea la pornografie.

Posted on by

Expunerea indelungata la un stimul duce la modificarea sensibilitatii fata de acesta.

Vizionarea materialelor pornografice conduce in timp la scaderea capacitatii acestora de a mai excita sexual. Sensibilitatea individuala fata de acest tip de stimul scade, prin repetarea sa indelungata stimulul capatind o valoare redundanta, de zgomot. In aceasta situatie organismul se adapteaza crescind pragul minim al sensibilitatii la stimulii sexuali, altfel zis – individul devine mai putin sensibil la stimulii sexuali cu care este obisnuit, cei care ii provoca in mod normal excitarea sexuala, acest tip de contaminare afectind-i neplacut dinamica sexuala, viata de cuplu si igiena mintala – prin aparitia impotentei si frigiditatii precum si prin distorsionari ale imaginii partenerului, ce conduc la nevroza de cuplu, alienare si disolutie.

De ce induce pornografia impotenta si frigiditate?

Mecanismele psihologice prezente in disfunctiile erectile si ale frigiditatii induse de pornografie sunt acelea ale conditionarii psihologice fata de stimulii pornografici, scaderea sensibilitatii fata de stimulii sexuali oferiti de partener si masturbarea compulsiva intretinuta de stimulii pornografici, care intetine defocalizarea de pe partener.

In cazul dependentului de pornografie, datorita desensibilizarii, pentru producerea excitarii sexuale cu un partener, imaginea despre acesta este resemnificata. Partenerul sexual este re-erotizat prin situarea lui imaginara in situatii cu un potential de excitabilitate optim – care sa depaseasca noul prag minim,  de obicei scene erotice vizionate in materialele porno.

Reprezentarile pornofilului imprumuta aceste continuturi pornografice si le proiecteaza spre partner, lucru care nu face decit sa tensioneze artificial relatia, acest fapt punind in evidenta contrastul mare dintre celalalt-supra-erotizat si celalalt-asa cum il stiu. Si aceasta este posibil pentru ca doi stimuli cu caracteristici opuse care actioneaza impreuna, in acelasi timp sau succesiv asupra analizatorilor se scot reciproc in evidenta, unul prin continutul sau fantasmatic supraerotic (o imagine de compensare a partenerului, care adesea nu tine seama de disponibilitatile comportamentale reale ale acestuia in plan erotic) si altul prin constientizarea realitatii, rezultatul fiind inadecvarea realitatii la asteptari.

Expunerea cu intentie la acest tip de contaminare psihologica conduce la situatii complexuale cu consecinte dezechilibrante pentru sanatate; acestea modifica modul in care se percep partenerii si conduc adesea la impresia incompatibilitatii sexuale a acestora, sau a nepotrivirii in pat, fapt care genereaza disolutia cuplurilor precum si tulburari de dinamica sexuala de tipul impotentei si frigiditatii, tulburari care continua in cazul dependentilor si in afara relatiei.

Cum este intretinuta dependenta de pornografie?

Pornofilii isi mentin singuri dependenta, prin expunerea compulsiva la acesti stimuli, hraninsu-si astfel singuri slabiciunea.

Industria pornografica deasemenea, mentine dependenta de pornografie a pornofililor prin varierea si resemnificarea stimulilor sexuali, prin punerea lor intr-o lumina a permisivitatii si “dezinhibarii cu rol terapeutic”. Calitatea crescuta a imaginii, modelele atent selectionate, fanteziile variate in care este situat actul sexual – toate acestea genereaza o detensionare controlata si profitabila a unor pre-tensionari erotice pe care socitatea le provoaca artificial prin mode, rasturnarea valorilor, promovarea promiscuitatii si a libertinajului sub pretextul condamnarii lor, un mod de reprimare ipocrita a sexualitatii, care nu mai este marca civilizatiei, ci devine de fapt semnalul unei deteriorari etice si morale generalizate a mentalitatilor sociale.

Daca un stimul este reinvestit cu importanta (este considerat valoros de individ prin efectele sale asupra libidoului sau este variat suficient de mult pentru a-i mentine statutul de noutate, ori este pus intr-o semnificatie noua) sensibilitatea fata de acesta creste iar – si remarcam aici cum se sustin dinamic legea adaptarii senzoriale si cea a semnificatiei senzoriale in mentinerea acestui cerc vicios al dependentei de pornografie, dar si in recaderile spre acest tip de dependenta.

Ce risca amatorii de porno?

Persoanele care se expun pornografiei se desensibilizeaza fata de stimulii sexuali obisnuiti; mai detaliat,  acestora le scade dorinta de a avea un raport sexual – in situatiile si  fata de stimulii si persoanele care declansau inainte exitarea sexuala (desensibilizarea fata de stimulii mai putini intensi decit cei pornografici). Astfel, insensibili la excitantii oferiti de un partener real, pornofilii dezvolta apatie, dezinteres fata de partener si devalorizarea sentimentului erotic, depresie, scaderea libidoului, impotenta si frigiditate, tulburari de tip obsesiv-compulsiv, tulburari anxioase, diminuarea satisfactiei sexuale, fapt ce anunta instalarea dependentei de pornografie.

Consumatorii de pornografie ce ajung la cabinet se pling de tulburari erectile sau frigiditate, dar si de pasiunile obsesive pe care le au fata de materialele pornografice.

Desi doresc sa intretina raporturi sexuale cu partenerul, ei nu se mai simt atrasi sexual de aceasta, si dau vina pe stress, pe lipsa unor hormoni sau cel mai adesea tocmai pe partener-invocind “nepotrivirea” in pat, ba chiar lipsa de chef a acestuia! Sunt invocate des necomplianta fata de noile fantezii generate de idealizarea erotomana a partenerului, comportamente sexuale deviante generate de pervertirea modelului sexual ideal,  aduse in pat si proiectate asupra partenerului, comportamente pe care acesta, luat pe nepregatite, le respinge.

Ce presupune recuperarea?

Un program de recuperare cu ajutorul unui psiholog presupune eliminarea completa a acestor stimuli si tratarea adictiei cu ajutorul psihoterapiei de scurta durata.

Programul de interventie terapeutica dureaza in acest cabinet intre 1 luna si 4 luni cu frecventa constanta de 2 intilniri saptaminale, resutele sunt sporadice dar obisnuite, iar recapatarea libidoului si recuperarea din impotenta / frigiditate sunt complete.

Cuplurile nevrozei si sexualitatea

Posted on by

Indepartate de modelul familial traditional – cu ierarhii, status-roluri, valori si functii clare, cu o sexualitate conturata in jurul iubirii impartasite ce ii fundamenteaza tandru expresia erotica – cuplurile nevrozei, sau multe dintre actualele cupluri consumiste, dezvolta o sexualitate distrasa de deviante sexuale, axata pe modele de referinta conflictuale si patologice, ale confuziei, abandonului si libertinajului, fapt ce reorienteaza deopotriva obiectul dorintei sexuale precum si erotismul manifest al partenerilor in directia destramarii cuplului si a insasi ideii de familie.

Astfel de cupluri au de obicei o durata de viata scurta, un caracter conjunctural, sunt circumscrise unui interes dominant, fundamentind psihosexualitatea antimodelului familial si a consumismului erotic.

In interiorul acestor parteneriate meteorice membrii adulti nu isi mai asigura unul altuia stabilitatea afectiva necesara dezvoltarii personale si implinirii erotice, iar cuplul marital ajunge sa fie perceput ca un mediu al coercitiei si anafrodisiei.

Din aceasta perspectiva, sexualitatea cuplurilor nevrozei tinde sa fie marcata de indiferenta, culpabilizare, repulsie, agresivitate, impotenta, frigiditate secundara, insatisfactie si tensionari ale trebuintelor sexuale; atit de necesara stabilitate maritala sufera, la nivelul reprezentarilor comune, o mutatie catre instabilitate conjugala, infidelitate consimtita (in cuplurile deschise) si dezechilibru emotional.

Astfel, nelinistea, confuzia, neincrederea, infidelitatea, nesiguranta, plictiseala si insingurarea in doi creeaza in cuplu un halou emotional al blazarii ce-i submineaza sexualitatea, dorinta reciproca si tandretea erotica fiind inlocuite de un consumism erotic pe care partenerii il consimt, relatiile sexuale consumindu-se in exteriorul cuplului.

Armonizarea prin complementaritate este perceputa in inetriorul acestor parteneriate nevrotice drept o poveste care nu mai e la moda.  Fiecare membru este cel putin egal cu celalalt; in ciuda diferentelor si inegalitatilor personale ierarhia lipseste, iar in cazul conflictelor ce anunta crizele maritale si divortul, fuga de efortul resemnificarii imaginii partenerilor si renegocierii modelului comun de cuplu este rezonanta cu o slaba educatie a relationarii in cuplu.

In mod natural barbatul si femeia acorda senmnificatii diferite vietii lor sexuale in interiorul cuplului, implicarea lor fiind specific inegala.

In interiorul cuplului traditional, femeia este sotie si mama, functia sexuala a acesteia alternind intre satisfacerea sexuala a sotului si nasterea copiilor. Barbatul isi asuma mai inatai rolul de sot, urmind mai tirziu rolul de tata, sentimentul patern manifestindu-se complementar celui matern prin grija pentru educatia copiilor, pentru viitorul economic si maturizarea lor sociala. In mod natural pentru femeie rolul de mama tinde sa se manifeste la virste mai fragede, sentimentul matern avind o intensa coloratura afectiva, protectoare si de formare.

In interiorul cuplului nevrozei functia sexuala a femeii vizeaza mai intens erotismul de consum, contraceptiv, iar rolul de mama apare tirziu si adesea in afara cuplului marital. Barbatul amina cit mai mult, neaga sau abandoneaza rolul de tata.

Dupa Maeder, exista doua tipuri erotice de femei:

a) tipul uterin este inclinat spre maternitate si satisfacerea ei si atinge un nivel de sexualitate matura

b) tipul clitoridian este inclinat spre seductie masculina si activitate erotico-sexuala, avind un nivel de sexualitate infantila

Dupa noi, in cazul cuplurilor nevrozei, tipurile erotice ale femeii citate de Maeder se diversifica, prin patologizarea acestora:

c) tipul contraceptiv  este inclinat spre aminarea maternitatii, pe care o reprima pina la stabilizarea sau dizolvarea cuplului (femeia isi doreste copii, contraceptia este insa o defensa fata de partener, o masura ce impiedica aparitia “accidentelor”).

d) tipul anafrodisiac, inclinat spre evitarea activitatilor erotico-sexuale in cadrul cuplului datorata frigiditatii secundare, lipsa dorintei sexuale aparind insa si in afara cuplului (femeia experimenteaza relatii extraconjugale dar constata remanenta simptomelor frigiditatii)

Partenerii acestor cupluri ale nevrozei isi pot regasi echilibrul personal si de cuplu printr-un travaliu terapeutic ce vizeaza atit reactualizarea si resemnificarea modelului comun de cuplu cit si terapia individuala a problemelor personale; acest lucru devine posibil cu ajutorul unui psiholog, in cadrul acestui cabinet de psihologie si psihoterapie din Constanta.

Frigiditatea sau “nevroza in doi”

Posted on by

Frigiditatea sau anafrodisia este o tulburare de dinamica sexuala intilnita la femei, constind in lipsa dorintei sexuale, si prin aceasta a orgasmului din timpul actului sexual vaginal cu un partener heterosexual.

Anafrodisia este conditia necesara si suficienta a frigiditatii. Anorgasmia sau lipsa orgasmului nu reprezinta un simptom al frigiditatii atit timp cit dorinta sexuala este prezenta. Prin urmare, femeile care nu au avut orgasm vaginal nu sunt frigide, atit timp cit dorinta de a face dragoste este prezenta, in deplina sa manifestare emotionala si fiziologica (libidou, stare de excitatie normala, sensibilitate sexuala normala).

Frigiditatea este perceputa de catre partenerul de viata al femeii frigide sub forma unui comportament indiferent in prezenta stimulilor sexuali, dublat de lipsa apetitului sexual. Femeia in cauza se confrunta cu stari de frustrare la analiza propriilor emotii si senzatii declansate de actul sexual, senzatii ce par “anesteziate”, dublate fiind totodata la nivel emotional de o insensibilitate erotica ce nu permite declansarea orgasmului; femeia frigida poate percepe momentele de tandrete si de dragoste cu partenerul ca pe un lucru mecanic, ca pe o datorie conjugala disforica, pe care o indeplineste cu disconfort,  si care este necesara satisfacerii sau “calmarii” acestuia.

Daca partenerul unei femei frigide nu ofera intelegere, sprijin emotional si tact in demersul terapeutic al partenerei sale, in cuplu apar si se acutizeaza situatii tensionante ce definesc simptomatic nevroza conjugala. Frigiditatea insasi reprezinta simptomul “nevrozei in doi” (in cazul frigiditatii secundare),  fiind generata de un model de relationare nevrotic al cuplului conjugal.

Constientizarea problemei genereaza adesea ginduri disfunctionale care alimenteaza stari complexuale puternice. Corolarul emotional al frigiditatii este tensionat de emotii specifice, disforice, resimtite intens de femeia frigida; neliniste, irascibilitate, teama de expunere, teama de abandon, jena, retinere, tendinta de evitare a intimitatii cu partenerul si a discutiilor despre propria frigiditate, senzatia de insatisfactie.

In cazurile intilnite pina in prezent am observat ca femeile frigide prezinta in 6 cazuri din 10 tendinta de disimulare si compensare a problemei lor prin implicarea workaholica in activitati profesionale, acte umanitare, activitati de mare efervescenta la nivel social. A fi vazute de toti si a se mentine in centrul atentiei tuturor limiteaza la maxim momentele de intimitate reala, momente disconfortante pe care le evita. Neacceptarea propriei frigiditati si comportamentul de evitare al acestei probleme se constituie in inhibitori ai vindecarii, generati de teama de stigmatizare ce ar adauga si mai multa tensiune emotionala celei deja existente, de pudoarea excesiva si de faptul ca in familia de apartenenta discutiile despre propria sexualitate reprezinta un tabu, de educatia puritana, etc.

Cauzele frigiditatii pot fi organice si psihologice. Eludind cauzele organice reprezentate de boli endocrine sau cardiovasculare a caror vindecare presupune interventia unui medic, cauzele psihogene, de obicei psihotraumele- au o pondere insemnata in aparitia frigiditatii, prin efectele lor traumatice la nivel emotional-afectiv, un nivel al personalitatii in care se regasesc factorii ce conditioneaza realizarea normala a actului sexual la femeie. Fobiile specifice, teama de intimitate si sex, masturbarea compulsiva sunt cauze psihologice ale frigiditatii primare, intilnita de obicei la femeile mature sexual, aceasta manifestindu-se prin evitarea cu orice pret a raporturilor sexuale. Insatisfactia repetata, nevroza de cuplu, distressul, depresiile, anxietatea, tulburarile bipolare, teama de a nu ramine insarcinata, abuzurile sexuale si lipsa lubrifierii vaginale sunt cauze ale frigiditatii secundare, care apare dupa debutul vietii sexuale.

Frigiditatea este tratabila prin psihoterapie individuala si de cuplu. fiind in buna masura o tulburare de dinamica sexuala psihogena.

Psihoterapia frigiditatii se adreseaza atit femeii in cauza cit si cuplului familial, intrucit frigiditatea, prin efectele sale, ii afecteaza pe ambii parteneri dar poate fi la rindul ei cauzata de un model nevrotic de relationare.

Nevroza conjugală

Posted on by

Atunci cînd stările complexuale ale membrilor cuplului se schimbă, cînd temerile fiecăruia, dorinţele, emoţiile, modelele familiale de referinţă şi acordul modelelor individuale intră în conflict,  cînd schemele de comunicare intrafamilială trădează o confuzie a status-rolurilor, relaţiile dintre membri luînd forma unui scenariu patologic în care ierarhiile dintre membrii familiei dispar, putem vorbi despre nevroza conjugală / familială.

Stările de tensiune, conflictele, actele de violenţă maritală, situaţiile de separare, abandon, divorţ, dramele familiale, pe scurt întreaga fenomenologie patologică a grupului marital ce afectează starea de sănătate mintală a membrilor familiei defineşte şi descrie nevroza conjugală.

Deşi iniţial apare între partenerii cuplului, acestă formă de manifestare a bolii conjugale se va răsfrînge şi asupra restului familiei.

În primă instanţă nevroza conjugală are o valoare funcţională, de semnalizare a necesităţii unei restructurări-reorganizări şi igienizări la nivelul grupului familial. Cel mai adesea este necesară intervenţia de specialitate a unui psiholog pentru eliminarea cauzelor nevrozei. Ulterior manifestărilor ei destructurante, nevroza maritală duce la situaţii tensionante extreme ce au ca rezultat respingerea reciprocă a partenerilor şi divorţul.

Prin instalarea sa, nevroza maritală pune în valoare “defectele” necunoscute ale cuplului, sau defectele ignorate în mod conştient/ consimţit pînă în acel moment; odată conştientizate sau reconsiderate aceste defecte ale partenerului modifică modelele familiale de referinţă puse în acord de cei doi, prin re-idealizarea imaginii partenerului, cu alte cuvinte prin re-apelarea sau re-ajustarea modelului ideal de partener în jurul căruia se erijează modelul de cuplu individual. Este necesar un nou travaliu de re-acoradare a modelelor individuale de familie, modele care intră în conflicte nevrozante unele cu altele şi cu vechiul acord al modelelor individuale,  sau altfel spus cu vechiul model de cuplu funcţional.

Necesitatea creării unui nou model de cuplu funcţional care să reprezinte noul acord al  modelelor individuale de familie, este cu atît mai pregnantă cu cît contrastul dintre imaginea ideală a partenerului proiectată asupra acestuia şi imaginea sa reală este mai mare, acest contrast avînd un rol dezechilibrant în relaţia cuplului, proporţional cu ecourile afective ale semnificaţiilor date acestui contrast. Conflictele dintre modelele de referinţă individuale creează o dez-acordare a modelului funcţional pînă în momentul constatării defectelor şi consecinţelor acestora, constituindu-se într-un antimodel ce reprezintă indicatorul cel mai vizibil al nevrozei conjugale.

Nevroza conjugală are forme de manifestare diferite pentru membrii familiei:

a.) tulburări psihologice: constau în dificultăţi de comunicare, instabilitate emoţională, iritabilitate, explozii agresive, depresie, anxietate, isterie, insomnie

b.) tulburări psihosomatice: ulcer, hipertensiune arterială, afecţiuni ginecologice, afecţiuni de dinamică sexuală, bulimie, anorexie, fobii specifice

c.) tulburări de comportament social: despărţire, divorţ, abandon familial, relaţii extraconjugale, conduite de refugiu (alcoolism, tabagism, toxicomanii, cyberdependenţa, teledependenţa), tentative de suicid, conduite de supracompensare  (atitudini şi conduite antisociale, reacţii disproporţionate, agresivitate în trafic, tentative de omor, ultraj, hărţuire, viol, jaf, etc.)

Din punct de vedere terapeutic familia trebuie privită şi tratată global, evitînd o concentrare exclusivă asupra bolnavului care este de fapt un simptom al nevrozei familiale. Atitudinea terapeutică trebuie să se adreseze familiei în ansamblu şi să se axeze pe tehnici de psihoterapie familială şi de grup.

În cazul nevrozei familiale psihoterapia familială tratează situaţiile conflictuale, stările de tensiune emoţională, violenţa familială, dificultăţile de comunicare, generînd o restaurare a ierarhiilor şi a cooperării fireşti între status-rolurile familiei, stimulînd înţelegerea, apropierea şi dragostea şi împiedicînd dezorganizarea familiei prin iniţierea, stimularea şi antrenarea reorganizării.

Consecinţe ale renunţării la modelul tradiţional de familie

Posted on by

Dacă subminarea modelelor familiale tradiţionale poate trece cu exces de naivitate drept o nefericită influenţă a subculturilor de împrumut asupra culturii tradiţionale, contaminare cu efecte observabile asupra “relaxării” moravurilor şi a inversării valorilor, acceptarea acestor influenţe ca model de referinţă la nivelul propriului cuplu marital reprezintă un mod consimţit de autosabotare şi nevrozare a dinamicii familiei, mergînd pînă la consecinţele dispariţiei acesteia.

Alături de reforma educaţiei, reforma sexuală a “eliberat” individul de sub “constrîngerea” valorilor culturale şi spiritual religioase, modelele sănătoase fiind înlocuite cu antimodele aşa zis libere şi necoercitive. Relaţiile deschise, definite printr-o deschidere spre public a intimităţii erotico-sexuale a cuplului, sunt consecinţa exersării unor tehnici persuasive şi de manipulare perfecţionate “in situ”, la nivel social, prin intermediul subculturilor de propagandă; inducerea regresiei psihologice “la vîrsta de aur a copilăriei”, prin intermediul sugestiilor,  în vederea menţinerii imaturităţii emoţional-afective necesare strecurării unor cerinţe; inducţia sugestivă negativă, axată pe modul de învăţare al adulţilor, cumulativ şi secvenţial, de tipul ştirilor de la ora 5- care permite fragilizarea şi destabilizarea emoţională, a cărei reechilibrare este orientată duplicitar,  carenţele educaţionale menţinute prin continua reformă a sistemului educaţional, toate acestea permit inducerea unui fals conflict oedipian nerezolvat, a cărui rezolvare pusă la îndemînă o constituie invitaţia la deschidere, la descătuşarea sexuală, la consum, la destructurare şi distrugerea familiei, a valorilor şi societăţii în fundamentele ei.

O consecinţă a acetei eliberări moral-sexuale este actuala criză morală şi socială care generează efecte deplorabile în toate substructurile cu rol de securizare ale societăţii, începînd cu economia şi terminînd cu familia.

Terminologia dezinhibării îşi trădează însă intenţiile, fiind uşor de recunoscut prin modul arbitrar în care sunt reatribuite semnificaţii unor concepte axiomatice ale condiţiei umane. Libertinajul sexual este numit libertate sexuală, devianţa sexuală este numită fortat normalitate, des-civilizarea  civilizare, falimentarea re-lansare, antipedagogia pedagogie, chiulul organizat-muncă.

Deplasarea de la sexualitatea de cuplu la sexualitatea deschisă, de la intimitate la orgie, de la discreţie la dezinhibarea patologică, de la erotism la desensibilizarea erotică, de la fidelitate la vagabondajul sexual tinde să ridiculizeze latura afectiv-sentimentala a iubirii dintre parteneri, a stimei autentice si a respectului reciproc, conducind catre nevrozarea cuplului si adincirea partenerilor in crize existentiale precursoare fenomenologiei psihopatologice.

Conduitele sexuale care în cadrul familiei tradiţionale sunt normate de valorile morale şi religioase degenerează, în cazul relaţiilor deschise, în comportamente de tip nediferenţiat, sub imperiul instictelor, concurînd şi depăşind degenerescent zoosfera, prin lipsa de pudoare, violenţă sexuală şi  perversiuni.

Sursa acestor mentalităţi “de deschidere”, cultivate şi promovate cu mare risipă de timp şi bani este manipularea, sau dirijarea unor comportamente spre acele direcţii unde ar apărea în mod firesc rezistenţe, sub forma reacţiilor individuale de apărare. Fiind surse de educaţie sexuală, mass-media şi multi-media au devenit pieţe ale provocatorului, care se lansează şi se menţin în atenţie prin generarea unor tensiuni erotico-sexuale cu efecte negative în atitudinile, valorile, conduitele sexuale ale publicului. Organizate în antimodele intens valorizate publicitar, acestea sunt cel mai repede asimilate de copii şi de cuplurile tinere, care le preiau, introiectîndu-le. Înghiţite pe nemestecate aceste antimodele creează conflicte între modelele de referinţă ale membrilor familiei, favorizînd confuzia de status-rol şi instalarea nevrozei conjugale.

Consumul de droguri, violenţa, prostituţia, delincvenţa, dezinteresul pentru muncă, pornografia şi pornosofia, şi în final pierderea sensului vieţii sunt cîteva din consecinţele renunţării la valorile ce fundamentează modelul tradiţional al familiei. Asumarea unor modele familiale şi de viaţă decadente, odată cu noua “eliberare” sexuală, se concretizează astăzi prin sălbăticirea civilizaţiei şi destructurarea ei.

Fiind una dintre cele mai importante axe valorice ale societăţii, modelul de cuplu tradiţional este spaţiul unde cei doi iubiţi, soţ şi soţie  învaţă şi transmit copiilor demnitatea umană, dragostea pentru aproape, credinţa in Dumnezeu, compasiunea, mila. Odată cu renunţarea la acest model funcţional şi echilibrat de raportare familială, românii renunţă la propria lor existenţă.

Violenţa în familia românească (II)

Posted on by

Fiind o formă de manifetare nevrotică a conflictelor ce anunţă şi definesc criza maritală, violenţa familială întregeşte, alături de nevroza conjugală, polimorfismul manifestărilor disensuale ce stau la baza disoluţiei cuplului marital. Acest tip de compartament agresiv este învăţat, fiind un intrument coercitiv de corecţie, avînd aşadar un scop, un caracter direct-activ şi urmări traumatizante. Specificitatea violenţei casnice reiese din contextul generant-mediul familial-şi din faptul că atît agresorul cît şi victimele acestuia aparţin familiei. Ţintele violenţei sunt de obiecei cei mai slabi membri ai familiei, cei care intră accidental sau participativ în rolul de victimă; copii, femei, şi foarte adesea bărbaţi.

Violenţa casnică îmbracă forme diverse, agresaţii putînd deveni agresori la rîndul lor, acest polimorfism nevrotic fiind dat de modul în care se schimbă polii agresivităţii conjugale; pot avea loc treceri de la forme monopolare la forme  multipolare şi contagioase de violenţă, în funcţie de modelul de referinţă al familiei şi de vulnerabilitatea ei la nevrozare.

Se observă o frecvenţă mai crescută a violenţei în cazul victimelor care devin în mod defensiv-agresor dar o frecvenţă mai scăzută a gravităţii violenţei de răspuns în acest caz, spre deosebire de victimele care  îşi asumă o perioadă acest rol, dar a căror violenţă de răspuns la agresiune se manifestă mai grav.

Violenţa culturală sau războiul status-rolurilor

Dacă modelul de referinţă al familiei este modelul tradiţional, structurat în jurul arhetipului patern, al bărbatului, soţ şi tată care este capul familiei, structura status-rolurilor din familie este una ierarhică de subordonare, acestea fiind legitimate cultural, prin raportarea la un sistem de valori ancestral, moştenit din bătrîni şi transmis copiilor, menit a asigura stabilitatea familiei şi un nivel de funcţionalitate optim.

Bărbatul este autoritar, cu atitudine dictatorială, soţ şi tată, aflat într-un raport ierarhic superior şi dominant faţă de ceilalţi membri ai familiei. Bărbatul este şeful, el are drepturi asupra celorlalţi membri ai familiei sale.

Femeia este submisivă, supusă bărbatului său, soţie şi mamă, aflată într-un raport ierarhic secund, dominant faţă de copiii săi, şi împreună cu aceştia avînd statutul de supuşi care  datorează ascultare bărbatului.

Copiii sunt supuşi mamei şi împreună cu mama, tatălui, dar cuvîntul tatălui are întîietate. Ei ocupă ultima poziţie în ierarhia familială, pînă în momentul în care cresc şi îşi întemeiază propria familie. Statutul privilegiat îl ocupă întîiul născut de sex masculin, cel care devine capul familiei la delegarea tatălui sau după dispariţia acestuia. Fraţii şi surorile mai mici sunt datoare a-i da ascultare.

Abaterea de la datoria de ascultare este un act de împotrivire care trebuie pedepsit.

Violenţa nu apare întîmplător şi discreţionar în familia tradiţională românească, fiind un comportament circumstanţial, pentru cazuri excepţionale, coercitiv, cu funcţii reglatorii, de îndreptare, în situaţiile în care:

a.)-apare nesupunerea faţă de şeful familiei

b.)-apare o competiţie şi concurenţă între membrii cuplului, fapt ce duce la confuzia status-rolurilor şi la apariţia nevrozei conjugale

Emanciparea feminină şi mişcările feministe descriu o astfel de situaţie. Atacînd arhetipul patern prin contaminări culturale şi creînd subculturi agresive, feminismul produce o confuzare a status-rolurilor în familiile româneşti care păstrează tradiţiile. Această confuzare a status-rolurilor conduce implicit la apariţia şi creşterea violenţei în aceste familii, producînd totodată fenomene de rezistenţă şi compensare.

Violenţa din familiile româneşti este în acest caz o reacţie nevrotică de apărare faţă de acele modele familiale exterioare tradiţiilor culturale şi religioase de referinţă, considerate imorale, nefireşti şi anomice, aceasta avînd un rol de restaurare a echilibrului dar şi efecte traumatizante indezirabile.

Violenţa în familia românească (I)

Posted on by

Cel mai adesea conflictele maritale soldate cu violenţă sunt expresia unor conflicte interne nerezolvate ale membrilor cuplului marital, care se exteriorizează contondent, cu urmări traumatizante de lungă durată asupra întregii familii şi în special asupra copiilor, care devin, din postura de agresaţi, simptomul nevrozei familiale.

Indiferent de tipul modelului familial adoptat-tradiţional sau deschis, violenţa este premergătoare divorţului-în cazurile în care membrii grupului marital au instincte de conservare active şi observă la timp capcana identificării cu agresorul, pe care o diferenţiază de iertarea creştinească.

Fiind practic o formă de comunicare intrafamilială a statutului, rolului, şi ierarhiei-mai exact o formă de revendicare şi de restaurare extremă a ierarhiei intrafamiliale tradiţionale -în cazurile în care  agresorul este bărbatul, sau capul familiei, violenţa conjugală este cel mai acut indicator de nevrozare a comunicării şi relaţionării dintre membrii cuplului marital.

Familia românească a suferit schimbări de statut, structură şi dinamică în ultimii 20 de ani, trecerea de la familia tradiţională la familia modernă, deschisă, instabilă şi nevrotică- făcîndu-se lent, odată cu frustrarea continuă a nevoilor bazale-individuale şi cu perceperea tendinţei de permanentizare a dezechilibrelor sociale.

Insecurizarea socială percepută afectează dinamica firească a nevoilor individuale realizabile în cuplu, rezultînd o continuă blocare a dezvoltării partenerilor la nivelul trebuinţelor bazale. Acestea devin valori personale interiorizate prin însăşi latenţa lor, prin timpul alocat şi contiuna menţinere în atenţie, valori care înlocuiesc treptat valorile tradiţionale ce fundamentau stabilitatea relaţiilor de lungă durată. Dealtfel această instabilitate socio-economică percepută şi introiectată a adăugat în ultimii ani un plus de cinism şi de ridicol afirmaţiei pe care o aud cuplurile tinere în faţa ofiţerului de Stare Civilă: “Statul Român protejează famlia şi drepturile ei”.

Violenţa în cadrul familial nu este doar expresia nevrozării sau a îmbolnăvirii relaţiei de cuplu, dar şi un  indicator al rezistenţei faţă de toleranţa pretinsă a comportamentelor tabu, specifice relaţiilor deschise, de factură modernă, pe care modele volante, de consum,  încearcă să le impună ca alternativă la valorile familiei tradiţionale. Astfel, toleranţa este văzută ca indiferenţă şi neimplicare critică în faţa imoralităţii şi devianţei, menită a înlocui îngăduinţa (care presupune implicare şi discernămînt moral în expectativă)  iar deschiderea- ca acceptare a pervertirii modului tradiţional-sănătos de relaţionare în cuplul marital, axat pe moralitate, afectivitate, fidelitate, încredere şi suport.

Neinteriorizarea acestor “valori” moderne reprezintă tocmai rezistenţa prin mentalităţi (valori, credinţe, sentimente superioare modelate cultural) a modelului familiei tradiţionale, care îşi recîştigă poziţia violent, cu agresivitate atunci cînd conflictul interiorizat dintre tradiţional şi modern sau dintre modelele de referinţă ale partenerilor, generează nevroza maritală.

Violenţa capătă la nivel simbolic semnificaţia de pedeapsă corecţională, comportament extrem ce apare ca un fenomen pervers al tendineţelor sociale de remodelare forţată a modelului familial tradiţional.

Violenţa este o practică fragilizantă a relaţiilor familiale româneşti, care continuă să îşi altereze semnificaţia cultural-simbolică originară. Incapacitatea ieşirii dintr-un impas, tensiune sau conflict, conflictele personale sau preluate, sunt tot la fel de bine factori ce alimentează şi declanşează astăzi violenţa în cuplu, fapt ce atrage după sine disoluţia cuplului.

Alături de violenţa culturală, ca model de status-rol ce sancţionează abaterile prin pedepse ce presupun violenţă, putem enumera următoarele tipuri de violenţă întîlnită la nivelul familiei româneşti:

  • violenţa structurală-caracteristică personalităţilor agresiv impulsive, psihopaţilor, personalităţilor epileptoide agresive
  • violenţa patologică-specifică pacienţilor psihiatrici
  • violenţele ocazionale-întîlnite la alcoolici, toxicomani, decompensaţi
  • violenţa nevrotică-manifestată gradual şi apărută în urma conflictelor dintre partenerii de cuplu, unde violenţa este o consecinţă a nevrozei conjugale.

Scala Dominanţă-Acomodare (DA)

Posted on by

AUTOR: Carol Noll Hoskins

SCOP: măsurarea dominanţei şi acomodării în cuplu şi familie

DESCRIERE: DA este un instrument de 37 itemi construit pentru a măsura dominanţa şi acomodarea în relaţiile interpersonale, în special în cupluri şi familii.

Dominanţa a fost definită ca o încercare de a controla mediul de viaţă al cuiva; exprimarea opiniilor, preferinţe sau atitudini în manieră verbală sau nonverbală, atitudine care tinde să influenţeze puternic şi direct comportamentele partenerului. Astfel, un individ înalt dominant va fi văzut încercând să-şi controleze partenerul.

Un individ cu scoruri înalte la acomodare a fost definit ca acceptând vina şi critica atunci când nu le merită; având tendinţa de a fi auto-depreciativ; evitând riscul rănirii fizice sau emoţionale; căutând să-şi maximizeze securitatea psihologică personală, starea bună sau stabilitatea.

DA are doi factori sau subscale: acomodarea personală (itemii 2, 3, 5-7, 9-11, 13, 14, 16-18, 20, 21, 23, 25, 26, 28-30, 35-37) şi acomodarea în cuplu (itemii 1, 3, 4, 6, 8, 9, 12, 13, 15-26, 28, 31, 33).

Sunt recomandate scorurile separate pe factori, unde scorurile înalte la primul factor marchează existenţa unei tendinţe de acomodare la partener şi un scor scăzut indică dorinţa de a se impune, autoafirmare. Scorurile înalte la facorul al doilea indică faptul că subiectul percepe puţină apreciere legată de propriile nevoi.

NORME: DA a fost studiat pe mai multe eşantioane, cel mai recent pe 78 cupluri (156 indivizi)  cu o medie de vârstă de 39 de ani, media de 11.6 ani în relaţii; 87% erau specializaţi într-o profesie şi 78% aveau o educaţie medie. Scorul mediu pentru întreaga scală a fost de 164.4 (sd=19.2).

SCORAREA: DA este scorat prin inversarea scorurilor la toţi itemii de la al doilea factor şi apoi însumând valorile itemilor pentru subscală şi scorurile totale.

FIABILITATE: DA dispune de o bună fiabilitate cu un alpha total de .84; primul factor are un alpha de .79 iar al doilea factor un alpha de .65. Date despre stabilitate nu au fost date.

VALIDATE: DA are o bună validitate convergentă având corelaţii semnificative între ambele subscale şi mai multe subscale ale Personality Research Form-E, incluzând umilire, agresivitate, dependenţă, dominanţă, evitarea rănirii, recunoaştere socială şi înţelegere.

PRIMA APARIŢIE: Hoskins, C. N. (1986). Măsurarea dominanţei şi acomodării percepute: Dezvoltarea unei scale, Psychological Reports, 58, 627-642.

DISPONIBILITATE: Dr. Carol Noll Hoskins, New York University, 429 Shimkin Hall, Washington Square, New York, NY 10003.

 

SCALA DA

Instructaj:

În paginile următoare veţi găsi o serie de propoziţii care descriu sentimente în legătură cu relaţia dvs. cu partenerul. Vă rugăm să citiţi cu atenţie fiecare propoziţie şi să răspundeţi corespunzător cu ceea ce SIMŢIŢI în general. Vă rugăm să răspundeţi la toţi itemii.

O scală gradată de răspuns este dată pentru răspunsurile dvs. :

SA=acord puternic

A=acord

U=nedecis

D=dezacord

 SD=puternic dezacord

 

1 Ştiu că partenerul meu mă ia în serios când sunt preocupat de condiţiile din lumea de azi. SA A U D SD
2 Chiar dacă aş putea să dorm până mai târziu, mă scol de obicei deoarece aşa vrea partenerul meu. SA A U D SD
3 Când am nevoie de ajutor de la partenerul meu în casa, insist. SA A U D SD
4 Partenerul meu se întelege bine cu prietenii mei deşi el poate să nu-i placă la fel de mult ca mine. SA A U D SD
5 De obicei cedez pentru a avea pace dacă partenerul meu îmi explică de ce crede că opiniile mele sunt greşite. SA A U D SD
6 Insist să am ceva de spus în legătură cu cât timp liber petrec eu cu prietenii. SA A U D SD
7 Dacă partenerul meu mă trezeşte, încerc să fiu drăguţă chiar dacă nu simt asta. SA A U D SD
8 Chiar dacă partenerul meu are de lucru, ştiu că el îl va da deoparte  dacă eu am nevoie de timp împreună cu el. SA A U D SD
9 Când este rândul partenerului meu de a strânge după cină, n-o fac eu. SA A U D SD
10 Dacă partenerul meu nu înţelege nevoia mea de avea banii mei, nu aş face o problemă din asta. SA A U D SD
11 Încerc să fiu de acord cu ideile partenerului meu asupra activităţilor de week-end chiar atunci când am alte gânduri. SA A U D SD
12 Cheltuim bani în funcţie de felul în care cădem de acord că ne putem permite. SA A U D SD
13 Dacă mi-e foame înainte de a veni partenerul meu acasă, mănânc. SA A U D SD
14 De obicei partenerul meu decide când este timpul să ne retragem. SA A U D SD
15 Partenerul meu ia în considerare interesele mele la fel ca şi pe ale lui când planifică timpul liber. SA A U D SD
16 Dacă nu trebuie să mă trezesc dimineaţă, mă aştept ca partenerul meu să plece singur. SA A U D SD
17 Când nu suntem de acord cu vreun aspect al vieţii noastre sexuale, îmi exprim punctele de vedere. SA A U D SD
18 Când ideile noastre pentru week-end sunt diferite, îi spun asta. SA A U D SD
19 Când îmi fac planuri cu prietenii mei, partenerul meu îşi va adapta programul. SA A U D SD
20 Dacă partenerul meu întârzie acasă, îşi va pregăti singur cina. SA A U D SD
21 Dacă partenerul meu mă trezeşte când eu mai vreau să dorm, îi spun asta. SA A U D SD
22 Datorită faptului că valorile noastre de bază sunt similare, sunt satisfăcută cu stilul nostru de viaţă. SA A U D SD
23 Dacă partenerul meu face dragoste într-o manieră pe care o găsesc dezagreabilă, nu continui actul sexual. SA A U D SD
24 Când îi spun partenerului meu că simt nevoia să fim apropiati, ştiu că îşi va face timp pentru asta. SA A U D SD
25 Deşi ştiu când partenerul meu vrea să facem dragoste, nu simt că trebuie să mă adaptez lui. SA A U D SD
26 Nu renunţ la ceea ce fac şi mă duc să mă culc doar pentru că partenerul meu este gata de culcare. SA A U D SD
27 Partenerul meu nu ia în serios îngrijorările mele pentru condiţiile sociale. SA A U D SD
28 Încerc să-mi menţin prietenii chiar dacă partenerul meu nu este interesat de asta. SA A U D SD
29 Dacă partenerul meu obiectează când spun unei ospătăriţe că ne-a luat prea puţini bani, n-o mai fac. SA A U D SD
30 Interesele partenerului meu sunt pe primul plan în planificarea timpului liber. SA A U D SD
31 Când nu cădem de acord asupra a ceea ce să mâncăm, partenerul meu renunţă în favoarea mea la fel de mult cât renunţ şi eu în favoarea lui. SA A U D SD
32 Prefer să mă retrag dacă partenerul meu nu-mi răspunde sexual. SA A U D SD
33 Mă simt bine când vorbesc cu partenerul meu despre viaţă şi semnificaţiile ei pentru că el dovedeşte respect pentru credinţele mele. SA A U D SD
34 Dacă simt nevoia să fim apropiaţi, nu mă pot baza pe partenerul meu să-şi lase alte preocupări deoparte. SA A U D SD
35 Mă simt obligată să servesc cina chiar când partenerul meu vine târziu. SA A U D SD
36 De obicei sunt refractară la a cheltui bani fără să-mi consult partenerul. SA A U D SD
37 Chiar dacă mi-e foame înainte de a veni partenerul meu acasă, mă simt mai bine dacă îl aştept. SA A U D SD